UN ARTIST IN SLUJBA CRUCII SI A NEAMULUI ROMANESC: Naistul NICOLAE VOICULEȚ – concert-eveniment la CRUCEA CARAIMAN, de Inaltarea Sfintei Cruci, in cadrul unui “PROIECT MISIONAR” IDENTITAR: “România din inima ta” (video)

13-09-2014 7 minute Sublinieri

Pe 14 septembrie, la ora 14:00, de Ziua Crucii, Monumentul “Crucea Eroilor Neamului” de la Caraiman şi staţiunea Buşteni vor fi martorele unui eveniment unic în istoria muzicii de nai şi a muzicii în general. Artistul Nicolae Voiculeţ va susţine, alături de orchestra sa şi invitaţi speciali, un concert omagial adus celor peste un milion de eroi ai neamului, căzuţi în cele două Războaie Mondiale, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la declanşarea primului Război Mondial.

Crucea Caraiman1Concertul va avea loc la Crucea de pe Caraiman, care conform Guinness World Record este cea mai înaltă cruce din lume. Evenimentul va fi filmat şi difuzat de posturi de televiziune din România şi străinătate şi mediatizat pe toate canalele de comunicare.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Culturală “Nicolae Voiculeţ”, Asociaţia Exploring Culture şi Innovation Travel, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism, al Institutului Cultural Român, al Primăriei oraşului Buşteni şi al Jandarmeriei Române. De asemenea, la buna organizare a evenimentului şi-au adus sprijinul firma Eurolines Romania generalul Olimpiodor Antonescu şi Fundaţia Culturală Bartoc.

Spectacolul de la Crucea Caraiman face parte din turneul “România, din inima ta” desfăşurat de-a lungul acestui an, atât în ţară, cât şi în străinătate.

“România, din inima ta” înseamnă trezirea inimii şi a conştiinţei din fiecare român la ceea ce reprezintă valori autentice: eroi, istorie, rădăcini, regalitate, acasă, familie. Repertoriul conţine lucrări din patrimoniul românesc, printre care Căluşul, Ciocârlia, Doina Sperantei si altele. Legătura dintre nai, turism şi brand de ţară este foarte mare şi profundă. Naiul în sine, prin puterea şi sunetele lui, reprezintă o parte a turismului şi a identităţii româneşti. Turiştii, când vizitează o destinaţie, sunt atraşi de locuri, de oameni, de obiceiuri şi tradiţii, inclusiv de artă. N10609719_551714568261373_3542904569411611577_naiul este cel mai vechi instrument din lume, iar România este patria naiului. Acum rugăciunea NAIULUI va fi cea mai aproape de CER”, declară artistul Nicolae Voiculeţ, care a compus şi adaptat special pentru acest eveniment câteva melodii.

În seara aceleiaşi zile va avea loc Conferinţa – Gala Caritabila “România, din inima ta”, la Castelul Cantacuzino din Buşteni. Evenimentul va include un concert cu caracter umanitar, având ca scop acordarea bursei “Fănică Luca”, la 120 ani de la naşterea primului profesor al naiului. Printre invitaţii speciali se vor număra Ambasadori ai turismului românesc, oameni de turism, oameni de cultură, autorităţi publice centrale şi locale.

Evenimentul “România, din inima ta” urmăreşte creşterea notorietăţii şi furnizarea de informaţii privind obiectivele turistice culturale ale staţiunii Buşteni, ale Munţilor Bucegi şi alte României în general. Evenimentul are ca scop atragerea de turişti şi crearea de noi programe de turism cultural în România. Formele de turism promovate în cadrul evenimentului sunt turismul cultural, turismul rural, circuitele culturale, turismul activ şi în natură. De asemenea, va fi subliniată legătura dintre muzică şi turism, în special prin nai – instrument al spaţiului românesc.

La conferinţa de presă dedicată evenimentului a fost prezent şi inginerul Alexandru Bartoc, cel care a introdus Crucea de la Caraiman în Cartea Recordurilor – Guinness Book, drept cea mai înaltă cruce din lume, situată la altitudinea de 2291 m şi înaltă de 39,3 m. Crucea a fost înregistrată oficial cu acest record pe 18 august 2013.

Ne bucură să fim parteneri ai acestui eveniment şi să sprijinin o manifestare a recordurilor. Vom dori să fim în continuare alături de artistul Nicolae Voiculeţ şi să contribuim la promovarea acestui concert şi, de fapt, a periplului intitulat “România din inima ta” prin manifestări în Europa şi în alte părţi ale lumii. Nicolae Voiculeţ nu este doar un ambasador al turismului românesc, ci este şi un ambasador de marcă al culturii româneşti”, a subliniat Liviu Jicman, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român.

Evenimentul de la Crucea Caraiman reprezintă o combinaţie perfectă între industria creativă, artistică, şi cea turistică. Crucea de la Caraiman constituie ea în sine o atracţie turistică, iar evenimentul creat de artistul Nicolae Voiculeţ îmbină perfect cultura şi turismul”, a precizat Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines Romania.

Aş dori să ne implicăm cu toţii în promovarea unor astfel de evenimente de înaltă ţinută, precum cele susţinute de prietenul meu, artistul Nicolae Voiculeţ. Asemenea iniţiative contribuie mult la promovarea ţării noastre peste hotare”, a menţionat multiplul campion mondial la tenis Ilie Năstase, Ambasador al turismului românesc.

Programul evenimentului de pe 14 septembrie

Partea I – Crucea Caraiman

14.00 – Deschiderea concertului. Ansamblul de tulnicărese din satul Avram Iancu, judeţul Alba, Munţii Apuseni

14.20 – Ansamblul de căluşari de la Slatina

14.30 – 15.00 – Concert Nicolae Voiculeţ şi orchestra sa

Partea II – Castelul Cantacuzino (Buşteni)

19.30 – Conferinţă şi Gala caritabilă “România din inima TA

– Promovarea turismului cultural şi a evenimentelor cultural-turistice din România,

– Sprijinirea talentului românesc prin înfiinţarea şi acordarea bursei de studiu “Fănică Luca”, primul profesor al naiului modern.

– Licitarea naiului cu care artistul Nicolae Voiculet va cânta la Crucea de la Caraiman

– Spectacol de sunet şi lumini, care vor fi îndreptate către Monumentul «Crucea Eroilor Neamului»

Romania din inima ta” este o calatorie prin muzica, pe care naiul, in maretia si puritatea sa, il ofera sufletului spre vindecare si inaltare.

Concertul face parte din turneul “Romania din inima ta”, initiat de artistul Nicolae Voiculet si reprezinta un omagiu adus celor peste un milion de eroi ai neamului, cazuti in cele doua razboaie mondiale. Evenimentul este sprijinit de o mare parte de cei 24 de Ambasadori ai Turismului Romanesc, personalitati emblematice ale tarii noastre care alaturi de artistul Nicolae Voiculet, reprezinta adevaratele repere ale Romaniei.

“Romania, din inima TA” – Înseamnă trezirea inimii și a conștiinței din fiecare român la ceea ce înseamnă valori autentice: părinți, familie, acasă, eroi, demnitate, dor, istorie, rădăcini, prin rezonanța lor cu sunetele naiului: “Trezirea noastră este mulțumirea strămoșilor noștri, care o dată cu noi sărbătoresc și ei.” – Nicolae Voiculeț. Turneul este o redescoperire a valorilor naţionale, un elogiu adus României şi eroilor ei.

Muzica a fost special creata pentru acest eveniment de catre Nicolae Voiculet. Repertoriul contine lucrari din patrimoniul muzical romanesc, printre care Calusul, Doina Sperantei si Ciocarlia. Concertul este sustinut de catre artistul Nicolae Voiculet, care va concerta alaturi de orchestra lui, ca invitati speciali, 20 de naisti din intreaga lume. Spectacolul va incepe la ora 14.00 si va dura 40 de minute. Nu vor lipsi calusarii sau tulnicaresele. Accesul cu telecabina pentru publicul doritor va fi gratuit.

Naistul, compozitorul şi dirijorul Nicolae Voiculeţ, apreciat în întreaga lume pentru naiul său de excepţie, şi-a prezentat, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres, drumul spre recunoaşterea internaţională a talentului său, proiectele de viitor, dar şi legătura sa cu trecutul, în care, la loc de cinste, l-a aşezat pe tatăl său, preot.

Tatăl meu, bolnav fiind, m-a preluat, ca să zic aşa, şi a investit în mine toată bucuria, dragostea, dorinţa, harul şi tot ceea ce avea el mai bun şi mai sfânt, tot ceea ce n-a putut realiza el, toate visurile, speranţele, toată bucuria şi tristeţea lui“, a spus artistul Nicolae Voiculeţ.

Cine este Nicolae Voiculeţ, nu doaNV2r ca artist, ci şi ca om?

Sunt ceea ce n-am fost niciodată şi jumătate din ceea ce era să fiu. Am să mă definesc ca fiinţă, ca artist, ca persoană, ca om, numai prin ajutorul pe care-l dau prin sunet tuturor oamenilor care au nevoie de iubire şi bucurie. Sunt un om care are nevoie de bucurie de suflet, de iubire, de normalitate, de înţelegere, de echilibru, de Dumnezeu. Sunt un om care şi-a sacrificat micile sau marile bucurii, copilăria, adolescenţa sau maturitatea pentru scopuri mai puţin la modă în zilele noastre. Care şi-a dedicat viaţa unui instrument mai puţin cunoscut sau recunoscut, care vrea şi-şi doreşte prin harul lui şi prin iubirea lui pentru oameni să aducă mai multă bucurie şi iubire în rândul semenilor.

Cât de importanţi sunt maeştrii în muzică? Cine sunt cei care v-au format şi îndrumat?

Evident, maeştrii sunt importanţi, pentru că fără ei nu te poţi şlefui şi contura şi nu poţi primi harul, darul şi “codurile”. Mai ales în artă, este obligatoriu să ai maestru. Eu am maeştri, începând cu tatăl meu, care a fost primul maestru, şi terminând cu mulţi maeştri virtuali pe care nu i-am cunoscut, dar i-am întâlnit prin creaţia lor, şi aici am o listă foarte lungă, care include nume din toate artele. În ceea ce priveşte naiul, maestrul meu este Gheorghe Zamfir, unicul şi inegalabilul om al acestui instrument, cu care am o relaţie şi o prietenie specială.

Vorbeaţi despre tatăl dumneavoastră, primul maestru…

Iniţierea mea în artă, în frumos, în umanitarism şi în dăruire pentru ceilalţi a început demult, de la aproximativ 3-4 ani, când tatăl meu, bolnav fiind, foarte bolnav, nemaiprofesând – dumnealui a fost preot -, m-a preluat, ca să zic aşa, şi a investit în mine toată bucuria, dragostea, dorinţa, harul şi tot ceea ce avea el mai bun şi mai sfânt, tot ceea ce n-a putut realiza el, toate visurile, speranţele, toată bucuria şi tristeţea lui.

V-aţi gândit vreodată că o să faceţi muzică la nivel internaţional, pe vremea când poate doar tânjeaţi după succes?

Nu m-am gândit niciodată că voi face ceva la acest nivel şi nici nu ştiam ce înseamnă acest lucru. Nu cred că asta contează. Important este să fii dedicat, să ai disciplină, bucurie, să ai disponibilitatea de a face lucruri de performanţă şi să poţi renunţa, pentru că, de fapt, iubirea asta înseamnă: renunţare la sine. Nu m-am gândit niciodată ce înseamnă performanţă, scenă mare, scenă mică, public numeros sau zece oameni.

Cum pregătiţi un concert?

E deja un tabiet, o pregătire foarte riguroasă şi intensă, cu mult timp înainte, prin meditaţie şi prin studiu, prin toată transpunerea pe care trebuie să o predau şi toată energia pe care trebuie s-o înmagazinez înainte de a dărui “marele cadou”. Pentru că fiecare concert este un cadou imens pe care-l fac oamenilor, publicului. Pregătirea este aceeaşi indiferent că este un spectacol în faţa a zece oameni, a zece mii, sau a treizeci de mii de oameni, indiferent unde are loc concertul şi pentru cine. Artistul este ca un preot, în biserica lui, care se pregăteşte să dea lumină prin harul şi înzestrarea pe care i le-a dăruit divinitatea şi prin dragostea de a dărui, prin Dumnezeu, celor care-l ascultă. Momentele de improvizaţie sunt, pentru mine, foarte importante, pentru că eu nu respect niciodată o partitură cap-coadă. Chiar şi atunci când e vorba de muzică sacră, clasică, recreez partitura prin interpretare şi, prin starea pe care o am, formez prin sunet această trinitate – între mine, divinitate şi public.

Aţi făcut vreodată concesii fanilor? Mă refer, de pildă, la repertoriul dumneavoastră.

Eu nu am fani, am prieteni. Oamenii care gustă instrumentul meu, sunetul şi arta mea nu sunt fani, ci prieteni. Sunt oameni care au nevoie de puritate, de adevăr, de lumină, dragoste şi bucurie, cum spuneam. N-am să dezamăgesc niciodată pe nimeni şi nici nu am să fac compromisuri, aşa cum nu am să renunţ niciodată la bucuria crucii mele, şi anume la nai. Sunt artişti care au mers în pas cu moda, cu momentele pe care le-au speculat şi au renunţat la identitatea sau la iubirea lor. Aşa cum nu am renunţat la familia mea, la părinţii mei, la obligaţiile mele morale şi sociale, nu am să renunţ niciodată la naiul meu, la sunetul şi muzica mea, indiferent cât de greu îmi va fi. Pentru că sunt momente în viaţă când ajungi la disperare. Poţi renunţa oricând. Sunt atâtea tentaţii…

Ştiu că aveţi un prieten aparte în Japonia. Mai există şi alţii, la fel, pe alte meleaguri?

Am asemenea prieteni, dar nu sunt încă obişnuit cu postura de artist. Mă consider un om normal, care nu a făcut mare lucru. Într-adevăr, printre prietenii mei se numără şi familia princiară a Japoniei, prinţul moştenitor, Alteţa Sa Imperială prinţul Akishino şi prinţesa Kiko. În timpul vizitei oficiale pe care au făcut-o în România au ţinut special să mă vadă şi să putem să vorbim despre muzică, despre nai, despre sunet, despre muzica imperatorului, o muzică specială pe care o ascultă doar împăratul. Am fost surprins că prinţul a luat naiul meu şi, trecând peste protocolul imperial, s-a apropiat de mine, am stat de vorbă mai mult decât trebuia şi chiar i-am dăruit naiul meu, cu care a cântat câteva note şi a fost fascinat. A fost un moment de mare bucurie pentru mine.

[…]

Vă mai rămâne de făcut şi altceva decât muzică?

Îmi plac florile, am o relaţie specială cu natura, pe care o descopăr de fiecare dată. Îmi place să citesc, mi-aş fi dorit să citesc mult mai mult. Îmi place să comunic cu oamenii, îmi place să-i privesc, să fiu un om normal şi să mă bucur de fiecare moment. Îmi plac mult copiii, îmi place să ajut oamenii, printr-o vorbă, printr-un zâmbet, prin starea mea de artist, prin orice.

Naistul Nicolae Voiculeţ, pe marile scene ale lumii

Fiu de preot, Nicolae Voiculeţ s-a născut în 1968 la Sinaia, iar de la vârsta de şapte ani şi-a dedicat viaţa evoluţiei sale în artă. A studiat arta vocală şi arta dirijorală, obţinând premiul întâi la toate festivalurile de interpretare şi de creaţie la care a participat. De la vârsta de doisprezece ani, artistul a început să studieze naiul. Mai târziu, vreme de patru ani, a studiat împreună cu maestrul său, Gheorghe Zamfir. A fost elev merituos al Liceului de Arte “George Enescu” din Capitală şi al Academiei Naţionale de Muzică. Artistul, care are până în prezent peste treizeci de ani de carieră, a fost invitat să concerteze, alături de orchestra sa “Project Romania”, în mari centre ale culturii mondiale. Viena, Paris, Praga, Stockholm, Bruxelles, New York, Washington, Tokyo sau Kuwait City sunt doar câteva dintre locurile în care a fost ovaţionat.

NV1

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, anunturi, Cultura, Modele in societate, Muzica, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “UN ARTIST IN SLUJBA CRUCII SI A NEAMULUI ROMANESC: Naistul NICOLAE VOICULEȚ – concert-eveniment la CRUCEA CARAIMAN, de Inaltarea Sfintei Cruci, in cadrul unui “PROIECT MISIONAR” IDENTITAR: “România din inima ta” (video)

  1. Foarte frumoase cuvintele D-lui Voiculet! Si cantarile, bineinteles. Minunat eveniment! Va multumesc!

  2. Eu am ascultat pt 2ani acatistul SF IERARH NICOLAIE cintat de NICOLAIE VOICULET nu stiu daca este aceiasi persoana…NU stiu daca este aceiasi persoana.Era pe triluliu intr-un blog cu IRINA LOGHIN.Nu va imaginati cum a fost ziua mea in care nu l-am mai gasit…L-am ascultat timp de 2 ani la 12noapte si totodata binecuvintam pe cel ce cinta atat de frumos. am ascultat acelas acatist cintat de altii, nu e acelasi lucru nu aceiasi traire.daca as putea intra in posesia acelui audio as fi cea mai fericita.Ginditi-va ca l-al cautat as putea spune disperata.Multumesc anticipat

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare