Vine, așadar, un irlandez și ne spune că într-un peisaj deșertic, toxic, lipsit de suflet și de omenie, el mai găsește pâlpâind viață doar la noi, în România. Și că dacă nu suntem atenți, dacă nu suntem conștienți, dacă nu ne trezim, această pâlpâire fragilă de viață se va stinge și ea. Irlandezul o știe, chiar dacă el nu e „apocaliptic” în discurs, ci reținut și lasă doar să se întrevadă, uneori, printre vorbele frumoase, perspectiva prăbușirii totale. Perspectiva în care și această mică licărire, mic izvoraș, se stinge, seacă, lăsând total gol deșertul sufocant în care s-a transformat civilizația europeană. Suntem, oare, cu adevărat receptivi la acest mesaj?
