MARSUL PENTRU VIATA incepe sa capete amploare (VIDEO)/ Semnal de alarma: INVATAMANTUL ROMANESC IN FALIMENT, PROFESORII PLATITI UMILITOR/ Scandalul MANUALELOR DIGITALE/ “Lectia de romana” a lui TUDOR GHEORGHE (video)

24-03-2014 10 minute Sublinieri


Marș pentru viață în București (TRINITAS TV) de medialert

Mii de oameni au umplut străzile din 30 de oraşe şi au cerut femeilor să renunţe la avorturi. Organizatorii spun că în ultimii 50 de ani s-au făcut 22 de milioane de întreruperi de sarcină în România. Statisticile oficiale dezvăluie o situaţie dramatică. 34% dintre femei au făcut cel puţin un avort, explicabil ddin moment ce mai mult de jumătate dintre ele nu folosesc niciun mijloc de contracepţie.

Marşul pentru viaţă a început la aceeaşi oră în toate oraşele care au participat la acţiune. La Braşov, şi copiii au fost implicaţi. „Sunaţi-o pe mama şi mulţumiţi-i că v-aţi născut”, era mesajul unei fetițe. Organizatorii marşului au vrut ca mesajul lor să ajungă şi la bărbaţi.

„Avortul este o acţiune, spun cu toată responsabilitatea, criminală, împotriva unor oameni care deja au fost chemaţi la viaţă”, spune preotul Laurenţiu Milotoiu.

Datele oficiale arată că România pierde în fiecare an un oraş de dimensiuni medii, adică 30.000 de locuitori. Conform statisticii, anul acesta vom înregistra o naştere la fiecare două minute şi un avort la fiecare cinci. „Am ieşit ca să spunem un nu hotărât împotriva avortului, împotriva tuturor mijloacelor de aşa-zisă contracepţie care într-un final o să ducă la dispariţia neamului românesc”, spune unul dintre organizatori, Anamaria Jitea.

Datele statistice arată că în acest an, în luna iulie, România va avea 19.450.000 de locuitori, cu un sfert de milion mai puţini decât anul trecut. Practic, România anului 2014 va avea acelaşi număr de locuitori ca acum 45 de ani. România este pe locul trei în Europa la numărul întreruperilor de sarcină, după Marea Britanie şi Franţa.

Aproximativ o mie de persoane au participat, sâmbătă, la “Marşul pentru viaţă”, care a avut din Piaţa Unirii până în Parcul Tineretului din Capitală, evenimentul fiind organizat pentru a susţine adopţia, ca o soluţie pentru ocrotirea copiilor născuţi de mame aflate în dificultate.

Participanţii la marş s-au adunat, în jurul orei 14.00, în Piaţa Unirii, de unde au plecat spre Parcul Tineretului. În fruntea coloanei de manifestanţi s-au aflat câţiva copii, care au purtat bannnerul pe care a fost scrisă tema evenimentului din acest an – “Adopţia, o alegere nobilă. Marşul pentru viaţă 2014”.

Manifestanţii au purtat, pe tot traseul marşului, sute de baloane multicolore şi pancarte pe care scria “Eşti mai puternică decât crezi”, “Adopţia înseamnă dragoste”, Pro adopţie”, “Pro viaţă”, Pro familie”, “Pro decenţă”, “Pro tradiţie”.

“Marşul pentru viaţă” a fost organizat cu scopul de a susţine adopţiile, de a sprijini copiii abandonaţi, familiile aflate în dificultate, care sunt nevoite să îşi dea copiii în adopţie, dar şi familiile care iau în adopţie un copil, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandra Nadane, preşedintele asociaţiei “Studenţi pentru viaţă”, organizatorul evenimentului din Capitală.

Ea a precizat că evenimentul a fost organizat şi pentru a atrage atenţia că în România nu există o cultură a adopţiei, iar un copilul adoptat, dar şi familiile care adoptă sunt privite sceptic.

Organizatorii evenimentului susţin că adopţia este o soluţie firească pentru ocrotirea copiilor născuţi de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu îşi pot asuma responsabilitatea creşterii unui copil.

“Familia care adoptă este văzută ca nefirească. Mama sau părinţii care îşi lasă copilul să fie adoptat sunt consideraţi nedemni de numele de părinţi. Aceste calificări nu sunt corecte şi ele îngreunează mult încredinţarea spre adopţie, adopţia şi integrarea copilului adoptat”, sunt de părere organizatorii marşului.

Aceştia susţin că dacă în centrul atenţiei se pune interesul copilului, totul se schimbă, iar părinţii naturali nu trebuie dispreţuiţi pentru că au ales, adesea cu multă durere sufletească, să încredinţeze altcuiva creşterea şi educaţia copilului lor.

“Un copil adoptat este un copil binecuvântat, la a cărui viaţă au contribuit două rânduri de părinţi. Părinţii adoptivi sunt de admirat pentru dragostea lor. Părinţi naturali trebuie sprijiniţi în luarea unei decizii deplin responsabile, care să aibă în vedere interesul copilului din toate punctele de vedere”, au mai spus reprezentanţii organizaţiei.

Aceştia au subliniat că legea românească a adopţiei nu prevede soluţii pentru unele situaţii des întâlnite, susţinând că ar fi necesară, de exemplu, legiferarea începerii demersului de încredinţare spre adopţie încă din perioada sarcinii. “Astfel se va reduce abandonul, mortalitatea infantilă şi va creşte numărul de adopţii. România poate şi trebuie să construiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realităţii şi testate pe plan internaţional”, au mai spus reprezentanţii organizaţiei.

Marşul a fost organizat, susţin aceştia, tocmai pentru a pune aceste gânduri în inimile românilor şi pentru a transmite că România are nevoie de o cultură a adopţiei, care înseamnă de fapt o cultură a vieţii.

În Parcul Tineretului, unde participanţii la marş au ajuns în jurul orei 16.00, a avut loc în continuarea evenimentului, un concert de susţinere la care au participat Vlad Miriţă, Alexandra Uşurelu, Bogdan Vlădău, actriţa Ioana Picoş şi Anthony Icuagu, Vlad Stoia, Beatrice Vlădan, de la Vocea României.

“Marşul pentru viaţă”, manifestare ajunsă la a patra ediţie, este dedicată protejării copiilor şi sprijinirii familiei. În acest an, tema evenimentului a fost “Adopţia, o alegere nobilă”, pentru a atrage atenţia că este nevoie de o cultură a adopţiei care să pună în centru interesul copilului, să valorizeze adopţia şi să nu culpabilizeze părinţii naturali.

Evenimentul a fost organizat şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Oradea, Arad, Deva, Bistriţa, Alba-Iulia, Piatra Neamţ, Baia Mare şi Bacău.

[…]

5. Conferința „Biologie și persoană. O perspectivă teologică asupra adopției”

Invitați: pr. prof. Gheorghe Holbea, pr. Nicolae Tănase

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București

Luni, 24 martie, ora 18

6. Vernisajul expoziției „Familia” a artistului plastic Silvia Radu

Prezintă criticul de artă Doina Mândru

Biblioteca Națională a României

Marți, 25 martie, ora 17

7. Masa rotundă „Perspective sociologice și psihologice asupra relației dintre părintele adoptiv şi copilul adoptat”

Invitați principali: lector univ. Corina Bistriceanu, lector univ. Ionuț Mavrichi

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București

Miercuri, 26 martie, ora 18

8. Forum cu privire la instituția adopției și atitudinea față de adopție în România

Participanți: reprezentanți ai Oficiului Român pentru Adopții, ai altor instituții ale statului și organizații neguvernamentale implicate în problematica adopției, oameni politici care au avut în trecut sau au în prezent inițiative în domeniul legislației despre adopție, părinți adoptivi, adulți care au fost adoptați, părinți care vor să adopte.

Parlamentul României

Data se stabilește în colaborare cu Oficiul Român pentru Adopții, după încheierea Săptămânii pentru viață.

Dacă vrem să ne revenim ca tară şi vrem cu adevărat o economie puternică, avem nevoie de un sistem de învăţământ performant. Deocamdată, banii alocaţi sunt insuficienţi, iar calitatea profesorilor, dar mai ales a elevilor, lasă de dorit. Costurile sociale ale acestei politici sunt uriaşe, pentru că în lipsa unui sistem educaţional functional perpetuarea stării de sărăcie este ca şi garantată.

Situaţia învăţământului românesc se degradează de la an la an. Jumătate dintre elevi nu reuşesc să treacă de examenele treaptă, iar bacalaureatul ultimilor ani a atins cifre record în privinţa gradului de nepromovabilitate.

De exemplu, la simulările pentru examenul naţional din clasa a 8-a, 51% dintre elevi nu au reuşit să ia note de trecere. Mai grav este că, dintre cei care totuşi reuşesc să intre la liceu, doar jumătate promovează examenul de Bacalaureat. Anul trecut, 43% dintre absolvenţii claselor IX-XII au ratat şansa de a urma o facultate pentru că au picat BAC-ul. Pe lângă dezinteresul elevilor, de vină pentru rezultatele proaste ar fi şi slaba pregătire a dascălilor.

În vara anului trecut, o treime dintre aspiranţii la o carieră de profesor au luat examenul de titularizare cu note cuprinse între 5 şi 7, iar 19% l-au picat. Şi salariile extrem de mici din învăţământ sunt un criteriu considerat “responsabil” pentru interesul din ce în ce mai scăzut al cadrelor didactice. Spre exemplu, un profesor debutant de gimnaziu, cu studii superioare, are un salariu net cuprins între 800 şi 1.000 de lei net pe lună. Abia după 30 de ani de muncă, un dascăl cu toate gradele poate ajunge la un venit net de 3.000 de lei.

Legea salarizării unitare în sistemul bugetar, menită să rezolve anomaliile din sistem prin creşterile salariilor mici, nu a reuşit să fie aplicată nici de guvernul Boc şi nici de guvernul Ponta, aplicarea ei fiind an de an „anulată” prin alte ordonanţe de urgenţă.

“Lucrul care se ignoră este că, în momentul în care se stabileşte bugetul de stat, categoric Guvernul trebuie să stabilească nişte priorităţi. Şi în funcţie de priorităţile respective, împarţi ceea ce înseamnă bugetul naţional. Dacă învăţământul este cu adevărat o prioritate pentru tine, atunci vei lua 6% din PIB şi-l vei aloca pentru Educaţie” a declarat Marius Nistor, lider al Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret”, în cadrul emisiunii Daily Income.

profesorCu profesori debutanţi care câştigă 800 de lei net pe lună, la jumătatea salariului mediu, 50% dintre elevii de 14 ani nu iau mai mult de nota 5 la matematică şi română, iar dintre absolvenţii de liceu doar jumătate iau bacalaureatul.

Un profesor debutant de matematică de gimnaziu, cu studii superioare, are un salariu net cuprins între 800 şi 1.000 de lei net pe lună, mai puţin decât un subofiţer din Jandarmerie, care poate câştiga între 995 şi 1.750 de lei net pe lună (pe o funcţie fără comandă), potrivit zf.ro.

În acelaşi timp, un şofer din Mi­nisterul de Finanţe obţine un salariu cuprins între 1.500 şi 3.000 de lei net pe lună, iar un electrician al Ad­ministraţiei Preziden­ţiale primeşte până la 1.340 de lei net pe lună.

Săptămâna trecută, Ministerul Edu­­caţiei a tras un semnal de alarmă pornind de la rezultatele înregistrate la simularea naţională la clasa a VIII-a, unde mai bine de jumătate dintre elevi nu au reuşit să obţină nota 5 la examen.

Îngrijorarea este cu atât mai mare în contextul în care, de trei ani încoace, doar jumătate dintre absolvenţii de liceu reuşesc să promoveze examenul de bacalaureat.

manuale-1395141513Un nou scandal se naşte în jurul manualelor digitale. Nici nu a fost lansată bine procedura de achiziţie, ca deja e contestată din toate direcţiile. Parte dintre creatorii de manuale consideră că licitaţia este una cu dedicaţie, iar Uniunea Editorilor se pregăteşte să atace în instanţă ordinul de ministru. Editurile critică modul în care Ministerul Educaţiei vrea să achiziţioneze noile manuale

Vineri ministerul Educaţiei a publicat calendarul de achiziţie a noilor manuale de clasa I şi a II-a. În aprilie vor fi prezentate specificaţiile tehnice, iar până la începutul lui iunie manualele trebuie să fie gata şi în format clasic, şi în format digital.

“Senzatia e ca totul este facut din mana, ori este o licitatie cu dedicatie sau lucrurile sa fie facute pur si simplu abramburite, de-a valma”, a spus Cristian Greşeanu, director editură. Editurile au la dispoziţie 48 de zile pentru a realiza zece manuale. “Am asteptat 18 ani sa înlocuim anumite manuale după care avem o licitație pe care o facem in doua luni pe coltul mesei”, a mai spus Cristian Greşeanu, director editură.

Marea problemă o reprezintă varianta digitală a manualelor. Specialiştii IT spun ar fi nevoie de cel puţin 3 luni ca acestea să fie realizate la standardele cerute. Revoltată de cerinţele Ministerului Educaţiei, Uniunea Editorilor e pregătită să blocheze procedurile de licitaţie. Deocamdată, nimeni din cadrul Ministerului Educaţiei nu a vrut să furnizeze un punct de vedere.

manualeO nouă dispută între reprezentanţii editurilor şi ministerul Educaţiei, pe tema manualelor şcolare . Ministrul Remus Pricopie susţine că editurile au avut mai bine de un an să-şi pregătească ofertele pentru cărţile care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor în toamnă. De cealaltă parte, însă, cei care ar trebui să facă manualele acuză ministerul Educaţiei că a ţinut ascunse criteriile de selecţie şi că a anunţat pornirea licitaţiei la o săptămână după lansare.

Reprezentanţii editurilor spun că nu ştiu nici acum ce ar trebui să conţină manualele.

„Discuţiile care au avut loc astă vară pe documente nu au avut niciun impact asupra documentelor. Este absolut minciună şi praf în ochi. Noi am înaintat zeci, sute de întrebări şi de amendamente la forma de document care ne-a fost prezentată astă – vară. A fost o tăcere deplină”, spune Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale.

Şi totuşi, pe 14 martie, Ministerul Educaţiei anunţa public începerea licitaţiilor pentru noile manuale pentru clasele întâi şi a doua.

Evident că 6 săptămâni este un termen neralist, dar nu vorbim de 6 săptămâni, vorbim de un an şi 3 sau 4 luni până la data la care se depun manualele. Dacă nu mă înşel, pe 2 iunie”, susţine Remus Pricopie, ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale, afirmă că documentul care stabileşte regulile de licitaţie, regulile de selecţie a manualelor, „este aparent semnat în 22 noiembrie 2013” „Ministerul l-a ţinut secret. Nu l-a publicat până acum o săptămână. Ne lasă tot timpul sentimentul că sunt nişte companii protejate. Companii care trebuie să ştie dinaine ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut”, adaugă el.

Ministrul Educaţiei crede însă că nemulţumirile editurilor sunt de altă natură.

Un manual dacă are o greşeală este refuzat. Această regulă nu exista înainte şi cred că sunt supăraţi anumiţi oameni. Manualul nu mai primeşte o aprobare nelimitată. Actualele manuale au fost aprobate fără termen, de- aia avem manuale de 12 ani, de 14 ani. Noi în continuare ne învecinăm cu Iugoslavia”, spune ministrul Remus Pricopie.

„Ne acuză pe noi că nu am făcut manuale mai moderne. Păi ministrul este singurul care poate să aprobe un manual de şcoală. Ministerul Educaţiei a făcut ultima avizare de manuale în 2006 pentru clasa a XII-a. La clasa a V-a, avizarea s-a făcut în 1996”, dă replica preşedintele Uniunii Editurilor de Manuale.

Discuţiile despre noile manuale au început în 2012. De atunci, în urma dezbaterilor publice Ministerul Educaţiei a tot modificat criteriile de selecţie. Manualele şcolare vor avea de acum o variantă tipărită şi o variantă digitală.

Elevii din clasele întâi şi a doua vor primi aceste manuale noi la Comunicare în limba română, Comunicare în limba maternă, Matematică şi explorarea mediului, Limba modernă şi Religie. În luna iulie ar urma să fie anunţaţi câştigătorii licitaţiei, iar până pe 15 septembrie manualele trebuie să fie tipărite şi să ajungă la elevi.

tudor-gheorgheÎntr-o comună liniştită, aflată pe malul drept al Oltului – Izbiceni, maestrul Tudor Gheorghe a ales să dea oamenilor o lecţie de iubire, respect şi patriotism, emoţii reunite într-un spectacol unic, despre inima românilor.

Într-o intervenţie la Realitatea TV, în emisiunea “Jocuri de putere”, Tudor Gheorghe a vorbit deschis despre bucuria spectacolului.

“În seara asta am avut premiera, într-un sat, a unui spectacol foarte interesant, se cheamă “Lecţia”. Este o lecţie de iubire, respect, istorie, patriotism. E mai mult decât o lecţie. Am pornit spectacolul dintr-un sat, un sat foarte drag mie, din comuna Izbiceni, un spectacol care a avut loc în Centrul cultural care-mi poartă numele. M-am bucurat să văd o sală arhiplină, emoţionată. Ideea mea de a pleca de aici şi de a bântui prin ţară – nu mă voi duce în oraşele mari, voi fi în oraşele unde, de 20 de ani, nu s-au mai întâmplat evenimente culturale reale. Eu plec duminică şi încep turneu în Republica Moldova, am un singur spectacol în Chişinău, apoi mă duc în orăşele mici, unde oamenii au nevoie”, a spus Tudor Gheorghe, la Realitatea TV.

Spectacolul, spune maestrul, conţine texte excepţionale, poezii deosebit de frumoase şi mult umor.

“Spectacolul începe cu o pledoarie pentru păstrarea acurateţei limbii române. Dacă nu-ţi păstrezi frumuseţea limbii tale, nu poţi să vorbeşti de dragoste. Vom ajunge la cântecul popular românesc, la cele mai frumoase poeme, apoi voi intra într-o zonă de gând de reîntoarcere acasă, la părinţi. Spectacolul se va încheia cu dorul de casa noastră, de ţară. Sunt texte excepţionale, poezii deosebit de frumoase, spectacolul e plin de umor”, a spus Tudor Gheorghe.

Întrebat cum au primit oamenii în Izbiceni spectacolul, maestrul a răspuns: “Au venit cadre didactice din împrejurimi, am vrut ca spectacolul să fie cu trimitere exactă, mai ales acum, într-o perioadă în care mă îngrozeşte felul în care… Când aflu ce note iau copilaşii la testele pe care le dau acum, sunt siderat, nu-mi vine să cred că e posibil ca nişte copii români, inteligenţi… De asta vin în întâmpinarea profesorilor, a elevilor, poate-i conving să vadă că limba română e frumoasă, că dragostea faţă de istorie, limbă, folclor, faţă de ţara asta atât de necăjită trebuie să existe dacă vrem să fim.”

O seară specială, dedicată doamnelor şi domnişoarelor, în care muzica şi poezia şi-au dat întâlnire prin vocea lui Tudor Gheorghe. Maestrul şi-a început concertele din acest an la Izbiceni, în Centrul Cultural care îi poartă numele.

Pe scena Centrului Cultural din Izbiceni, maestrul Tudor Gheorghe a prezentat în premieră spectacol pe care îl va duce apoi în peste 20 oraşe, “Lecţia”.

“În seara asta am avut premiera, într-un sat, a unui spectacol foarte interesant, se cheamă “Lecţia”. Este o lecţie de iubire, respect, istorie, patriotism. E mai mult decât o lecţie. Am pornit spectacolul dintr-un sat, un sat foarte drag mie, din comuna Izbiceni, un spectacol care a avut loc în Centrul Cultural care-mi poartă numele. M-am bucurat să văd o sală arhiplină, emoţionată. Ideea mea de a pleca de aici şi de a bântui prin ţară – nu mă voi duce în oraşele mari, voi fi în oraşele unde, de 20 de ani, nu s-au mai întâmplat evenimente culturale reale”.

Spectacolul este o pledoarie pentru păstrarea limbii române, o incursiune în poezie, cele mai frumoase versuri, de la poeţii Văcăreşti, rapsozii populari, Alecsandri, Eminescu, Arghezi, Mihai Beniuc, la Adrian Păunescu. Se încheie cu câteva cântece despre dorul de ţară, idealul Unirii şi Basarabia. Scopul maestrului este unul foarte precis, iar “Lecţia” trebuie învăţată.

“Când aflu ce note iau copilaşii la testele pe care le dau acum, sunt siderat, nu-mi vine să cred că e posibil ca nişte copii români, inteligenţi… De asta vin în întâmpinarea profesorilor, a elevilor, poate-i conving să vadă că limba română e frumoasă, că dragostea faţă de istorie, limbă, folclor, faţă de ţara asta atât de necăjită trebuie să existe dacă vrem să fim”. Oamenii din Izbiceni, dar şi din zonele învecinate s-au bucurat de întâlnirea cu maestrul care, ca la fiecare început de sezon de concerte, se întoarce acasă. Anul acesta va fi unul special.

 


Categorii

Avort, Educatie, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Scoala romaneasca, Tudor Gheorghe, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “MARSUL PENTRU VIATA incepe sa capete amploare (VIDEO)/ Semnal de alarma: INVATAMANTUL ROMANESC IN FALIMENT, PROFESORII PLATITI UMILITOR/ Scandalul MANUALELOR DIGITALE/ “Lectia de romana” a lui TUDOR GHEORGHE (video)

  1. Maestre! In Harghita si Covasna este mare nevoie…

  2. apropo de avorturi. Un scurt documentar despre ceea ce eu numesc un adevarat suflet de crestin. Nu stiu care e religia femeii din documentar, dar sincer nu cred ca Dumnezeu o sa o trimita in iad pentru ca nu s-a nascut intr-una din putinele tari ortodoxe si nu a fost botezata orodox!

    Sincer, cred ca merita tradus.

    http://msnvideo.msn.com/?channelindex=3&from=en-us_msnhp#/video/5f2def9d-2af3-4476-9a40-c3c39a96aca9

  3. inca ceva: documentarul poate da de gandit mamelor ortodoxe care isi fac griji ca n-or sa faca fata cresterii mai multor copii. Unde e iubire, Dumnezeu ajuta!

  4. La Suceava au participat in jur de 400 de oameni la mars cu pancrde, steaguri, icoane, cruci, pliante, flyere, copii, convingere, decenta, gravitate, entuziasm, seninatate si ce au mai avut la indemana.
    https://www.youtube.com/watch?v=V30403a5-OQ

  5. Pingback: Asociatia “Studenti pentru viata” si revista ei anti-avort – INTERZISE LA TARGUL DE EDUCATIE al Universitatii Bucuresti, in urma unor instigari si manipulari. TOTALITARISMUL ANTICRESTIN IA PROPORTII TOT MAI INGRIJORATOARE IN ROMANIA: 
  6. Pingback: ASEDIUL IMPOTRIVA SCOLII SI FAMILIEI ROMANESTI. Despre agenda si metodele “SOCIETATII CIVILE” anti-crestine si anti-familie/ Agenda Ministerului Educatiei: MANUALE DIGITALE si INVATAMANT OBLIGATORIU de la 3 ani - Recomandari
  7. Pingback: Problemele reale din scolile romanesti: VIOLENTA si ABANDONUL SCOLAR [video]/ Scandalul MANUALELOR DIGITALE - Recomandari
  8. Pingback: TUDOR GHEORGHE – luat in colimator si linsat public de agentii neo-bolsevici ai TERORISMULUI “CORECTITUDINII”: “Este o puritate agresiva, folosita pe post de ciomag pentru tot ce se incapataneaza sa iasa in afara sistemului. Nu est
  9. Pingback: DIALOG CU TUDOR GHEORGHE: “Rar mai găseşti oameni dedicaţi bucuriei de a se simţi români… Un popor căruia îi iei educaţia, îi iei sănătatea, îi iei încrederea în istoria lui e mai uşor manevrabil” [VIDEO] - Recomandari
  10. Pingback: TUDOR GHEORGHE pentru Gala premiilor Constantin Brancoveanu: “NI S-AU RETEZAT REPERELE. Se incearca macularea valorilor spirituale româneşti“ (VIDEO) - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare