Explicatii penibile ale autoritatilor pentru mentinerea ACORDULUI DE DONARE pe CARDUL DE SANATATE/ MAI MULTE MANASTIRI, printre care Putna, Sihastria Putnei, Petru Voda, Sucevita si altele au REFUZAT CARDURILE

1-11-2014 5 minute Sublinieri

carduri

 

Opţiunea pentru transplant de organe după moarte poate fi înscrisă pe cardul naţional de sănătate din timpul vieţii, dar oricum va fi întrebată familia decedatului, a declarat, miercuri, coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota.

“Am cerut să fie scosă acestă opţiune de pe card. Dar dacă o persoană doreşte în mod expres să fie trecută pe cipul cardului naţional de sănătate din timpul vieţii o poate face, noi oricum vom întreba familia”, a explicat Zota, potrivit Mediafax.

El a spus că sunt multe motive pentru care o persoană se poate răzgândi în privinţa donării organelor după moarte şi este dificil să se şteargă de pe cip această opţiune.

În aceste condiţii, familia este întrebată dacă menţine acordul dat în viaţă de donator sau nu, a continuat Zota, precizând că rata refuzului pentru donare este de aproape 20 la sută.

Nota noastra

Am aratat deja ca autoritatile au manipulat opinia publica prin trecerea acordului de donare pe cardul de sanatate si fisa explicativa a acestuia, desi optiunea fusese scoasa din lege:

Reamintim faptul ca datele personale de sanatate sunt cele mai cautate de hotii de date si ca sistemele electronice de evidenta sunt cele mai vulnerabile la aspectul securitatii, asa cum o arata studii ca acesta.

Fireste ca autoritatile nu au facut vreun audit cu privire la acest aspect…

Călugării şi măicuţele de la mai multe mănăstiri din judeţul Suceava au refuzat să intre în posesia cardurilor de sănătate. Printre mănăstirile care au refuzat cardurile se numără Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa, Buda şi Moldoviţa. Reprezentanţii mănăstirilor au refuzat să explice de ce au refuzat cardurile. 

Cardurile de sănătate au fost refuzate de unele dintre mănăstirile din judeţul Suceava. Conform unor informaţii confirmate de surse oficiale, cardurile de sănătate au fost refuzate de vieţuitorii mănăstirilor Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa şi Buda.O situaţia aparte s-a ivit la Mănăstirea Moldoviţa, acolo unde cardurile au fost acceptate de o parte dintre măicuţe, şi refuzate de altele. Pe de altă parte, la mănăstirea de călugări din Râşca, cardurile au fost acceptate.

Directorul Oficiului Judeţean de Poştă Suceava, Nicolai Costrâş, a confirmat că parte dintre mănăstiri au refuzat cardurile, însă a evitat să facă nominalizări. „Există situaţii în care clericii au primit cardul şi situaţii în care au refuzat. Nu am făcut o inventariere a celor care au refuzat cardul sau a celor care l-au primit”, ne-a declarat Nicolai Costrâş.

Silenzio stampa la mănăstiri

Stareţa mănăstirii Suceviţa, stravofora Mihaela Cozmei, a confirmat că măicuţele din aşezământul monahal au refuzat cardurile, dar a refuzat să explice motivele pentru care au luat această decizie. „Nu e obligatoriu să le primim. Sunt nişte chestiuni personale. Considerăm că ni se restrânge libertatea”, ne-a spus stareţa Mihaela Cozmei, grăbită să încheie conversaţia. Stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, nu a putut fi găsit pentru a oferi un punct de vedere.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a interzis cardurile

Neoficial, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au declarat că la nivelul eparhiei nu a fost luat în discuţie subiectul cardurilor electronice de sănătate. Fiecare om al Bisericii a fost lăsat să aleagă de unul singur dacă va accepta sau nu să intre în posesia cardului de sănătate. „Vom lua o decizie doar dacă vom primi o solicitare de la Patriarhie”, a precizat un reprezentant al Arhiepiscopiei.

Ce se întâmplă dacă o persoană refuză cardul? Cardurile refuzate şi cele care nu au fost înmânate pentru că destinatarul nu a fost găsit la domiciliu sunt transmise de Poşta Română Casei de Asigurări, de unde pot fi ridicate ulterior. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Suceava susţin că de anul viitor persoanele care nu deţin un card electronic nu vor beneficia de niciun fel de asistenţă medicală gratuită, cu excepţia situaţiilor de urgenţă. „De anul viitor serviciile medicale vor putea fi accesate de persoanele asigurate doar cu ajutorul cardului”, a precizat Anda Sălăgean, purtător de cuvânt al CAS Suceava.

În judeţul Suceava, Poşta Română trebuie să distribuie până la sfârşitul anului 387.200 de carduri pentru persoanele asigurate. Cardurile, refuzate şi la o mănăstire din Neamţ Săptămâna trecută, cardurile de sănătate au fost refuzate şi de personalul monahal al mănăstirii Dobru [apartinatoare de stil vechi – n.n.] din judeţul Neamţ. „Refuz includerea persoanei mele într-un sistem informatic global de supraveghere, introducerea într-un sistem a datelor privind viaţa mea privată, identitatea mea. Aceasta contravine convingerilor mele intime şi religioase şi îmi încalcă libertatea”, se arată în adresa transmisă Poştei Române de conducerea Mănăstirii Dobru. Prin aceeaşi petiţie, personalul monahal al mănăstirii Dobru cere o formă alternativă la cardul de sănătate pentru a putea beneficia de serviciile medicale şi de la 1 ianuarie 2015. „Solicit o alternativă prin care să pot accesa în continuare serviciile medicale în calitate de asigurat”, se mai precizează în petiţia trimisă de măicuţe la Casa judeţeană de Sănătate.

Credincioşii care refuză cardul de sănătate sunt îndreptăţiţi de lege să facă acest lucru, afirmă obştea Mănăstirii Petru-Vodă pe siteul său oficial, citând  Ordinul nr. 581 din 8 septembrie 2014,privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial nr. 685 din 19 septembrie 2014.

Ordinul respectiv, la Articolul 1 alineatul 4, notează că două sunt modalităţile prin care cetăţeanul îşi atestă calitatea de asigurat: fie prin adeverinţa de asigurat, fie prin cardul de sănătate, se arată pe siteul Mănăstirii Petru-Vodă.

Mai mult, la articolul 12, alineatul 6, se specifică clar: “procesul de eliberare a adeverinţelor care atestă calitatea de asigurat este un proces continuu”, deci nu se poate argumenta primirea cardului prin faptul că nu se mai eliberează adeverinţe.

Obştea Mănăstirii consideră că din textul legii “nu rezultă nicidecum obligativitatea cardului de sănătate, ci ea decurge din presiunile exercitate de funcţionarii Casei de Asigurări şi din cele ale jurnaliştilor neinformaţi, lipsiţi de obiectivitate sau părtinitori.”

Monahii Mănăstirii Petru-Vodă consideră că “Identitatea numerică şi electronică este un atac asupra integrităţii, originii dumnezeieşti şi scopului de mîntuire al fiinţei umane” şi că “Din punct de vedere raţional, această transformare este împotriva Raţiunii şi a Ştiinţei. atât împotriva raţiunii cât şi a ştiinţei”.

Se consideră că prin aceste măsuri se propune “modificarea înţelegerii cetăţeanului unui stat din aceea de fiinţă umană în aceea de animal (darwinist) şi obiect cuantificabil numeric, consecinţa imediată fiind transformarea autorităţii statale într-o autoritate dictatorială, ţările guvernate electronic devenind lagăre în care virtualitatea înlocuieşte realitatea.”

*

*

*

 *

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Manastirea Putna, Sistemul romanesc de sanatate, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “Explicatii penibile ale autoritatilor pentru mentinerea ACORDULUI DE DONARE pe CARDUL DE SANATATE/ MAI MULTE MANASTIRI, printre care Putna, Sihastria Putnei, Petru Voda, Sucevita si altele au REFUZAT CARDURILE

  1. Romanii ar trebui sa faca front comun impotriva acestui card electronic si a altor documente electronice.Este o dictatura impusa.Este de apreciat ca la manastiri calugarii refuza cardurile.si crestinii mireni sa le urmeze dovada de curaj.Sunt multe motive pentru care trebuie refuzat si nu poate fi impus.Avem acest drept.

  2. Cum sa se ceara acordul familiei pentru donare de organe.Daca eu personal nu vreau acest fapt poate cineva din familie trece peste dorinta mea?Adica si asa mortul nu poate face nimic.Pe acest principiu se merge?Rusine celui care cere acest fapt.Este o incalcare grava a drepturilor omului.Se spunea la stirile Pro tv , mai ieri ca Romania este pe locul doi la donare de organe.Eu nu prea cred.Mass media toata este pro cipuri. Este clar de ce.Sa ne lase macar libertatea sa alegem.

  3. S-ar putea sa fie o legatura foarte mare intre cardul de sanatate si donarea de organe.
    In card se pot pastra toate diagnosticele, tratamente si rezultatele analizelor, care sa dovedeasca daca esti sau nu bun de donator.
    Adica oamenii devin animale de la care se iau piese de schimb pentru vanzare la export, cum se practica in China, unde se preleveaza organe de la condamnatii la moarte si se vand la export. Asta se leaga si cu expozitia de corpuri plastifiate, prezentata la muzeul Antipa, facute din chinezi condamnati la moarte.

  4. Cardurile de sanatate au fost lansate in Chind inca din martie 2012 si contin toate tratamentele medicale din momentul nasterii pana in momentul mortii.

    March 2, 2012
    The Ministry of Health has issued the first residents’ health cards in four areas. With the card, the public can set up life-long health records in the system’s network, cutting down diagnosis time for patients and doctors alike.
    The new health card is like a personal health ID. Containing identification and medical treatment records form the day you were born until the day you pass.
    http://www.china.org.cn/video/2012-03/02/content_24780001.htm

    China, the only country that still systematically takes organs from executed prisoners for use in transplant operations, plans to end the controversial practice by the middle of next year, a senior official said on Saturday.
    Huang, an Australian-trained transplant surgeon, admitted the problem of an organ black market was not something China would be able to easily resolve.
    “The illegal trade of human organs will be inevitable in Chinese society in the years to come. The huge demand for organs is one of the causes. As long as there’s a gap between supply and demand, illegal organ trafficking won’t disappear, but the government will continue to crack down on it,” he told Reuters.
    http://www.reuters.com/article/2013/11/02/us-china-organs-idUSBRE9A011N20131102

  5. Identitatea numerica:
    Conducerea poporului evreu atunci cind a numarat barbatii a atribuit pe perioada numaratorii cite un numar fiecarui barbat si Domnul i-a pedepsit.
    Cetatenii Romaniei sunt obligati de la nastere pina la moarte sa accepte sa li se atribuie un numar(CNP=PIN) de catre Evidenta populatiei. Cred ca aceasta nu este conform voii Domnului, dar El mai este inca milostiv cu noi si ne lasa in voia noastra. Azi in era informatizarii este simplu de gasit o persoana identificata conform cu voia Domnului: prin persoana(nume), in spatiu(locul nasterii), in timp(data nasterii), prin parinti. Sunt 5 parametrii de identificare unica a unui om de pe Pamint si nu este necesar numarul pentru aceasta. De numar au nevoie un grup de oameni care vor sa ne stapineasca si sa ne exploateze total.
    Doamne ajuta-ne sa ne lepadam de numarul ce ni l-au impus si sa devenim ai TAI si nu ai celor ce vor sa fie stapini pe noi care ne-ai facut liberi.
    Amin.

  6. Mai mult de jumatate din transplanturile efectuate intr-o clinica din China au fost pentru cetateni straini, din 19 tari, iar 12.000 de rinichi si ficati transplantati au provenit de la detinuti executati.

    In China, around 12 000 kidney and liver transplants were performed in 2005. Most of the transplant organs were alleged to have been procured from executed prisoners, a practice which itself is criticized by the international community.14,15 In the absence of paid organ donors, a question may be raised regarding whether the deceased organ transplants in China constitute an organ trade. Yet the lack of established rules about the allocation of organs, coupled with the prioritizing of foreigners due to their ability to pay and the existence of brokers, have been widely reported. These factors have led to the view that deceased organ transplants for foreigners in China do constitute part of the international organ trade. The number of foreign recipients in China is difficult to estimate, but a media report offers circumstantial evidence that over half of the 900 kidney and liver transplants performed in one major transplant centre in 2004 were for non-Chinese citizens from 19 countries.
    http://www.who.int/bulletin/volumes/85/12/06-039370/en/

    Tot in China au fost indepartate crucile de pe 300 de biserici.

    Wenzhou is known as the “Jerusalem of China” and throughout this year the local Communist Party authorities have demolished scores of churches and forcibly removed more than 300 church crosses.
    Chinese church leaders say it’s the worst anti-Christian crackdown in decades.
    “What the government here is doing is so barbaric, they’re like bandits and we are furious with them,” says Chen Zhi’ai, a respected church leader in the Wenzhou area. “Today we’ve seen the fundamental symbol of our faith violated and it hurts us deep inside our hearts.”
    http://edition.cnn.com/2014/09/15/world/asia/china-christians-church/

    S-ar zice ca satan stapaneste China si China va stapani intreaga lume. Iar mongoloidul candidat la presidentie a fost recent pe acolo si este bine vazut in China…

  7. @Nicolae:

    Conducerea poporului evreu atunci cind a numarat barbatii a atribuit pe perioada numaratorii cite un numar fiecarui barbat si Domnul i-a pedepsit.

    Exista mai multe locuri in VT unde se fac recensaminte ale israelitilor, de regula ale barbatilor, nu si ale femeilor si copiiilor. Nu toate sunt un pacat inaintea Domnului (vezi cele organizate de Moise dupa Iesire), ci acelea care sunt organizate cu gand de marire, de putere si control sau cu gand de exterminare. Episodul la care te referi apare atunci cand David numara Israelul ca sa-si masoare puterea, de fapt, lucru ce i se considera pacat inaintea lui Dumnezeu. Alte recensamante, mult mai similare si prefiguratoare cu ce ni se intampla noua, sunt cele din Cartea Macabeilor, acolo unde ei sunt numarati pentru a fi recenzati in imperiul lui Antioh Epifanie (premergator antihristic) sau, in cazul unui rege Ptolemeu, valabil pentru evreii din diaspora (Egipt), au fost numarati, iar cei care renuntau la legea lor erau si incrustati.

  8. Imaginea cu mâna (zdravăn) legată (din preambulul articolului), spune totul.
    Omul nu se mai închină, nu mai slujeşte şi nu se mai raportează la Dumnezeu ci la omul ,,deştept”, de aceea totul merge nu spre mai sus, spre înălțare ci spre mai jos în prăbuşire. Dumbezeu nu leagă, nu obligă, nu înrobeşte. Suntem numere la… cel ce înrobeşte. La botez se dă nume nu număr. Dumnezeu dăruieşte sănatea celor ce prin raportarea la Dumnezeu, prin dragostea de Dumnezu şi tainele bisericii, se străduiesc să împlinească condițiile în care este hotărnicită sănătatea.

  9. Chestia asta cu “intrebarea familiei” s-a vazut cat de bine a functionat in cazul lui Sergiu Nicolaescu, cand nevasta-sa afirma sus si tare ca i-a zis ei intr-un moment de tandrete prin casa ca vrea sa fie incinerat iar apoi, din testamentul omului, se vedea negru pe alb ca si-ar fi dorit o inmormantare crestineasca.

    Deci, el a ramas fara slujba de pomenire, fara loc de odihna crestinesc si cine stie in ce stare sufleteasca pe lumea celalalta ! Iar asta numai pentru ca nevasta-sa a vrut sa-l arda.

    La fel si in acest caz. Pai, sa-mi fie iertat, cand o sa vina “domn’ doctor” cu halatul pe umeri si plin de importanta propriei persoane la tanti florica care sta la capataiul lu’ fi’su care a murit facandu-se afis cu scuterul de vreun stalp din comuna, si incepe sa o abureasca sau, daca nu merge cu abureala, sa-i vanture pe la nas un 1000 – 2000 de lei … problema e deja aproape rezolvata.

    Asta este. Au furat cam tot ce se putea fura in tara asta iar acum vor sa-i macelareasca, la propriu, si populatia.

  10. Intrebare: daca statul refuza acordarea de servicii medicale in lipsa cardului inseamna ca mi-am pierdut calitatea de asigurat, asadar ar trbui intrerupta plata contributiei la asigurarile de sanatate. Nu pot fi considerat asigurat in lipsa beneficiilor ce decurg din aceasta calitate prin urmare nici nu se poate pretinde contributia.

  11. Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.

    Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.

    Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială.

    Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.

    Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!

    I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.

    Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?

    Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.

    Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi!

    Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…

    Tudor Arghezi-“Baroane”-Pamflet

  12. Este complet absurd ca omul sa semneze ca nu vrea sa-si doneze organele si dupa aceea familia sa-si dea acordul (sau invers). Dar am asa o banuiala ca daca omul deja si-a dat acordul, nu se va mai cere parerea familiei…

    Iar faptul ca nu s-a respectat legea este intr-adevar penibil. Nu ca ar fi asta singurul exemplu de semi-legalitate promovata chiar de autoritati de la noi din tara…

  13. P.s. Rugaciunile pentru un sfarsit crestinesc de la Sfanta Liturghie capata o noua dimensiune: aceea de a feri omul de abuzurile asupra trupului sau mort (sau nu inca mort).

  14. Deja și mireni au început să refuze cardurile! Cu Dumnezeu înainte!

  15. Doamne-ajuta fratilor! Va supun atentiei o situatie, femeile care vor naste anul viitor(valabil si pentru urmatorii ani) ce sa faca in privinta cardului de sanatate? Nu ia cardul, mai mult ca sigur nu le vor da concediu de maternitate, cati suntem intariti in credinta sa renuntam la serviciu si sa ne mutam la tara? Mila Domnului sa ne acopere pe noi toti!

  16. @ Robert:

    Doamne, ajuta! Sigur ca suntem foarte slabi, inclusiv aceia care se cred foarte tari. Dar nu pe noi trebuie sa ne intrebe mamele respective (si nu e singurul caz problematic, sunt mult mai multe!), ci pe duhovnicii lor. Sa nu transformam iarasi internetul in ceea ce nu ar trebui sa fie.

  17. Trebuie sa luptam , macar sa ne lase sa alegem.Sa nu se renunte la vechile adeverinte.Si eu sunt in concediu de crestere a copilului si nu il voi primi din mai multe cauze: nu am fost intrebata daca vreau card, nu vreau sa fiu donator de organe, este inutil pentru ca poate fi pierdut si pacientul sa nu poata dispune de servicii medicale.Se recomanda sa-l port mereu la mine? dece? Doar am un act de identitate? Poate il uit acasa.Plus contul poate fi spart de hackeri .

  18. Femeia gravida se duce de urgenta la spital, ori in acea scrisoare medicala se zice ca se asigura urgentele si fara card.Oricum daca biata femeie nu are bani in buzunar nu se uita nimeni la ea.Stiu pe propria piele.

  19. Am refuzat cardul de sanatate.Daca macar un sfert din asigurati refuza cardul cred ca poate fi prea costisitor petru sistem.Pe banii nostrii si cu acordul nostru ne pierdem libertatea.Sa nu fie!

  20. Doamne ajuta la cat mai multe refuzuri

  21. Cardurile de sanatate refuzate nu se intorc la C N A S,ci raman la posta,iar postasii ameninta ca-i vom cauta noi mai tarziu sa le luam….

  22. Eu l-am primit cardul ca nu stiam ce contine plicul.Am crezut ca putem opta.Dar poate fi refuzat la medic pentru ca pe formular trebuie semnatura noastra ca sa fie activ.oricum sunt inscriptionate deja cu date personale ale noastre.Eu asa cred.Sper din tot sufletul sa nu se faca reaba asta cu cardurile.

  23. Pingback: Autoritatile pretind ca au fost distribuite 95% din CARDURILE DE SANATATE. RATA REFUZURILOR – POSIBIL SA FIE MULT MAI MARE. Cardurile devin obligatorii doar dupa finalizarea distribuirii acestora - Recomandari
  24. Pingback: Seful Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae: NU SUSTINEM CARDUL DE SANATATE SI DOSARUL ELECTRONIC! - Recomandari
  25. Pingback: INCALCAREA DREPTURILOR SOCIALE. Facilitatile la transportul public – RETRASE celor care nu-si activeaza CARDUL DE SANATATE! - Recomandari
  26. Pingback: Sfantul Sinod al BOR sustine ALTERNATIVA PENTRU CARDUL DE SANATATE! Sinodul a discutat si masuri pentru mentinerea OREI DE RELIGIE - Recomandari
  27. Pingback: VASILE ASTARASTOAE promite ca va exista ALTERNATIVA la CARDUL ELECTRONIC [audio]. In schimb, Parintele Vasile Raduca da cu bata in balta, persifland si ridiculizand pozitia celor care resping cardul - Recomandari
  28. Pingback: Medicii de familie REFUZA distribuirea CARDURILOR DE SANATATE care nu au ajuns la asigurati [VIDEO] - Recomandari
  29. Pingback: DEZASTRUL DIN SANATATE. Vasile Astarastoaie despre plecarea in masa a medicilor. INDIFERENTA CRIMINALA A AUTORITATILOR/ Dezbatere despre CARDURILE DE SANATATE la Ministerul Sanatatii – cu reguli - Recomandari
  30. Pingback: PRECIZARI si PROPUNERI pentru dezbaterea despre CARDURILE DE SANATATE organizata de Ministerul Sanatatii - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare