Alegerile Europarlamentare 26 mai 2019. Intre EXTREMISMUL EURO-ELITELOR, partidele serviciilor si PROPAGANDA DEZBINARII. Operatiunea “AVOID” – despre MINCIUNILE si FRAUDELE PROGRAMATICE. Va fi deturnat votul popular pentru „salvarea” FEDERALISMULUI U.E.? “Oferta e Statele Unite ale Europei sau Europa națiunilor suverane. Federaliști vs suveraniști”

25-05-2019 16 minute Sublinieri

Reacționarii

Cine sunt moderații Europei?

Când broscuța e aruncată în apă fierbinte, sare: a simțit primejdia morții. Când e fiartă la foc mic, o realizează prea târziu. O plecare smucită de pe loc a trenului din gară te trezește din moțăială și te uiți pe fereastra vagonului: e totul în regulă. O urnire silențiosă te lasă adormit. Nici nu știi când ai ajuns la kilometri buni distanță …

Cam așa s-au trezit europenii, în 20 de ani pământești, la 20 de ani lumină de ceea ce însemna bunul simț al omului de mijloc: loialitatea față de patrie, schimbul liber de idei, familia firească și omogenitatea populației au devenit desuete și au fost etichetate ca extremism, în timp ce internaționalismul radical, pedepsele pentru cei care îndrăznesc să spună adevăruri neplăcute pretinsei sensibilități a noilor urechi auguste, sexualitatea deviantă și amestecul de culturi auto-segregate au devenit noua normă.

Marginea e noul centru – și se pretinde standard de moderație – iar centrul a fost aruncat în margine – și este etichetat ca radical.

Politeţea scrobită, limba lemnos-mieroasă şi invocarea unor concepte generoase, precum anti-fascismul, toleranţa, pacifismul sau diversitatea nu garantează un conţinut moderat al ideilor pe care le ambalează, ci pot foarte bine masca tendinţe distructive. Manierele, atâtea câte mai sunt, cravata și limbajul de lemn pot foarte bine camufla radicalismul ideilor (la urma urmei nici Brejnev sau Dej nu arătau punk și nu aruncau cu molotoave; curățaseră Neceaev și Troțki drumul înaintea lor, la fel ca Brigăzile Roșii, ieri, pentru Federica Mogherini și Guy Verhovstadt azi).

Teoriile genului, acceptarea şi promovarea schimbării de sex în cazul minorilor sau încurajarea imigraţiei colective, în masă, din spaţii culturale diferite sau chiar ostile celui occidental nu pot constitui decât politici radicale, extreme, indiferent de civilitatea termenilor în care sunt îmbrăcate.

Extremismul progresist-libertinist şi suicidal imigraţionist, cu reflexe anti-populare şi elitocratice, care s-a insinuat în guvernarea Occidentului în ultimii ani este un extremism hipnotic, al gulerelor albe şi al vorbei blânde şi adormitoare.

Forma moderată şi elevată şi tonul superior moral maschează conţinutul radical, pe fond, al politicilor testate și implementate de o vreme încoace.

În Europa, extremismul ni s-a servit sub masca moderației. Extremismul în catifea tot extremism rămâne. De-acum extremistul poate spune: “moderatul, sunt eu!”

Căci forma moderată a fost doar ambalaj al extremismului de fond (nu credeți că este extrem să inversezi, prin relativizare, morala, să denumești răul ca bine și să-l impui, condamnându-i pe susținătorii binelui tradițional ca intoleranți înguști, deci răi?), în timp ce frustrările provocate susținătorilor bătrânului bun simț și ai moderației de deplasarea normei fie au dus la etichetarea lor ca fundamentaliști, fie au fost îngropate de valul relativist al noii contra-morale.

Însă broscuța fierbe liniștită când focul e mic; urechea începe să se obișnuiască cu zgomotul halei de producție; așa se adaptează și europeanul la stridența noului mediu moral, încât dacă i s-ar mai întâmpla să dea de liniște i-ar țiui urechile.

A dori controlul migrației, prezervarea civilizației europene și respectarea creștinismului, întărirea familiei și valorilor morale, a concepe căsătoria doar între bărbat și femeie și faptul că sexul de la naștere nu se schimbă după chef nu e decât bunul simț al adevăratului centru.

Dacă asta înseamnă radicalism, mai bine radicalismul acestui centru decât moderația extremei stângi.

Uniunea Europeană, moștenirea culturală, trendul principal și democrația

de Ryszard Legutko

Versiunile mai vechi ale integrării europene au fost opera unor politicieni care aveau viu și dureros în memorie războiul, cu toate atrocităţile lui. Aceşti politicieni erau modelaţi de experienţa negativă a războiului, care a scos la iveală adâncimi nebănuite ale vicierii naturii umane şi exploziei necontrolate de iraționalitate politică; în plus, se identificau profund cu ceea ce era mai valoros în cultura și civilizația occidentală, în primul rând cu moştenirea lor creştină şi clasică. Este greu să mai găseşti astăzi figuri ale lumii publice cu un asemenea profil intelectual şi spiritual. Când îi comparăm pe fondatori cu politicienii contemporani, comunitari sau naționali, realizăm că primii aparţin unei lumi demult dispărute, greu de identificat în tipul spiritual care predomină astăzi.

Experienţa războiului, care a născut ideea apropierii europene, a încetat treptat să mai aibă vreo influenţă. Războiul mondial înseamnă, pentru majoritatea europenilor de azi, o etapă încheiată istoric, atât ca povești concrete de viață ale unor oameni, cât și pentru că e considerat ca aparţinând unei lumi trecute care nu mai are vreo legătură cu contemporaneitatea.

În schimb, Revoluţia anilor ‘68 este o experienţă vie nu doar în mintea celor mai în vârstă, care îşi amintesc cu plăcere tinereţea lor contestatară, ci şi în mitologia socială, fiind receptată şi retrăită cu pasiune de generaţiile mai tinere. Cultura de masă, adusă în circuitul global de mişcarea contra-culturală, domină conştiinţa a milioane de oameni din întreaga lume, tineri şi bătrâni, păstrându-şi legătura cu vechile idei contestatare.

Până la urmă, a sosit și momentul în care integrarea europeană a ajuns în mâinile generaţiei ’68.

Diferenţa între părinţii fondatori ai ideii europene şi succesorii lor este uriaşă. Cei dintâi, asemenea gânditorilor ce i-au precedat, de la Grotius până la Kant, căutau pacea. Succesorii care le-au preluat opera au creat la Maastricht Uniunea şi o guvernează până astăzi, fără a mai vorbi despre pace şi fără a mai invoca patrimoniul cultural European și moștenirea creștină, tinzând însă spre construirea unui superstat federativ, spre crearea unui demos european şi plăsmuirea unui nou om european. Sunt extrem de siguri pe ei, aroganţi, fără vreun respect deosebit faţă de moştenirea europeană, pe care nu o cunosc şi nici nu au de gând să o cunoască. Sunt mai degrabă birocraţi şi aparatcici decât vizionari sau bărbaţi de stat. Nu s-au format în spiritul culturii europene, despre care nu au decât cunoştinţe limitate, şi nici nu nutresc faţă de ea sentimente prea calde.

Cunoașterea lor se limitează la câteva deziderate, cuvinte șablon şi prejudecăţi ideologice, pe care nu au niciun chef să le revizuiască; de altfel, oricum nu dispun de instrumentele intelectuale necesare pentru a face o astfel de revizuire.

Uniunea Europeană actuală reflectă ordinea şi spiritul democraţiei liberale în cea mai degenerată versiune a sa. Dacă cea mai solidă componentă a democraţiei o reprezentau alegerile şi posibilitatea de a schimba echipa ce guvernează şi programul ei de guvernare, Uniunea Europeană a făcut totul pentru a reduce la maximum această posibilitate. Nu există niciun fel de mecanisme clare de schimbare a puterii, nici soluţii care să facă posibilă o influenţă a alegătorilor asupra direcţiei de guvernare comunitară. Parlamentul nu desemnează echipa care guvernează şi nici nu posedă o prea mare putere, fiind, probabil, singura instituţie parlamentară din lume – dacă nu luăm în calcul statele comuniste şi unele regimuri autoritare – în care nu există opoziţie. Indiferent cine câştigă alegerile, deciziile de bază sunt luate, de mulţi ani, în Parlamentul European de aceeaşi structură partinică şi este realizată aceeaşi politică. Guvernul European – sau, mai bine zis, ceva ce este echivalentul ideii de guvern, adică Comisia Europeană – nu se naşte în urma votului electorilor, ci este independent de acesta. Funcţiile principale în Uniunea Europeană le îndeplinesc oameni care nu sunt aleşi prin vot universal, iar alegătorii nu au nicio posibilitate de a-i revoca.

Răspunsul la întrebarea în ce fel în vremuri de retorică democratică insistentă şi atotprezentă ar putea să se nască o instituţie aproape complet nedemocratică este, în pofida aparenţelor, destul de simplu, dacă ne amintim observaţiile făcute până acum. Sistemul de funcționare a Uniunii Europene nu s-a născut în mod conştient ca sistem antidemocratic sau având ca scop slăbirea democraţiei, ci dimpotrivă, ca proiect hiper-democratic sau hiper-liberal-democratic. Cel mai târziu începând din perioada Maastricht, se află în mâinile aşa-numitului mainstream (trendul principal) politic de astăzi, adică al partidelor, mediilor sau grupurilor birocratice care, indiferent dacă sunt mai aproape de creştin-democraţi, liberali, ecologişti sau social-democraţi, se consideră democrat-liberali model, gata de a face democrat-liberală întreaga Europă, ba chiar întreaga lume.

Politicienii europeni nu văd, prin urmare, nicio problemă în faptul că, pe de o parte, elogiază democraţia-liberală, iar pe de alta nu tolerează nicio abatere de la trendul principal (mainstream). Considerându-se întruchiparea supremă şi garantul principal al ordinii democrat-liberale, pentru ei e de netăgăduit că toţi cei care gândesc altfel şi le-ar putea submina puterea trebuie să fie niște duşmani ai acestei ordini, iar lupta cu ei este doar o legitimă apărare.

La fel de evident le apare și faptul că Parlamentul European, condus dintotdeauna (și probabil și în viitorul apropiat) de acelaşi cartel de partide, este o formă politică perfectă, preferabilă unui parlament naţional în care de obicei mai există și opoziţie – uneori din afara trendului principal – și care are şanse să câştige majoritatea la următoarele alegeri, să preia guvernarea şi să schimbe mai mult sau mai puţin orientarea politicii. În Uniunea Europeană, o schimbare a politicii este privită acești politicieni din mainstream ca o catastrofă inimaginabilă.

Pentru politicienii europeni faptul incontestabil că politica comunitară e dirijată de oameni care nu au un mandat dat de electorat nu prezintă vreo problemă, deoarece acești oameni au fost aleşi şi unşi de o elită, de elita curentului principal. În acest fel, politicienii europeni cad victime automistificării, la fel cum au alunecat toate grupările care au crezut că propriul comportament se identifică cu concepţiile lor politice și le reprezintă. Ei sunt motivați de credința că reprezintă un regim care, aşa cum se consideră de regulă, respectă diversitatea, alegerile fiecăruia şi pluralismul, ceea ce îi face să fie convinşi că guvernarea lor, deşi exercitată de mereu aceeaşi majoritate şi având o legătură mai degrabă laxă cu preferințele alegătorilor, e o guvernare care respectă diversitatea, alegerile şi pluralismul.

Și atunci – gândesc ei – ce rost ar avea să supunem riscului ceea ce este bine? Ce rost are să pui prea multă bază pe decizia alegătorilor? Referendumul – o veche soluţie a democraţiei directe tradiţionale, cu certe și serioase neajunsuri, dar uneori necesar – nu se bucură de respectul partidelor curentului principal. Forţarea Tratatului de la Lisabona fără referendum, iar apoi jocurile destul de perfide făcute cu referendumul irlandez sunt o ilustrare elocventă a acestui lucru.

Sorin Faur

Mîine nu e despre Dragnia, penali, ougeuri “pe justiție”, nici despre fără hoție facem caca la veceu în casă, nici despre autostrăzi, nici despre creșteri de salarii și pensii, nici despre guvernul de opoziție. Oricît ar fi de greu de imaginat, nu e vorba nici măcar despre Iohannis. Despre Cioloș, cu atît mai puțin.

Săptămîna asta în 28 de state europene are loc primul test serios al nivelului de acceptanță publică la ideea federalizării Europei prin abolirea statelor naționale. Oferta e Statele Unite ale Europei sau Europa națiunilor suverane. Federaliști vs suveraniști.

În România, nu există un sigur politician suficient de coios care să-și fi asumat deschis și argumentat vreuna din cele două ipoteze reale de lucru. Undeva pe la mijlocul celui de-al doilea mandat prezidențial, Traian Băsescu, actualmente pensionar cu aspect troglodit, a emis anunțul că România susține varianta SUE. Ținînd cont că singurul partener de dezbatere publică asupra acestei probleme trebuie să fi fost aburul etilic care îi furnizează exprezidentului actualul aspect, cugetarea n-ar trebui să se contabilizeze.

Însă problema unei opțiuni nu e o halucinație. Briții au avut curajul s-o pună ca atare și au tranșat-o la referendumul din 2016. Nici alții nu se mai prea tem s-o pună exact în acești termeni, nefardați de ambalatorii marketingului politic, mari fani ai vagului în această chestiune.

Aș fi tare curios, de pildă, să aflu poziția PNL asupra acestei teme de fond a proiectului european. Sloganul de campanie al PNL – “România în primul rînd” – trimite fără meandre fix la dreapta naționalistă americană din care Trump e doar cel mai proaspăt produs activ. Cum s-o împăca asta cu apartenența PNL la una dintre cele mai federaliste familii politice europene, PPE? Cum se împăcă opțiunea pentru SUE a peneliștilor creștin-democrați cu tricolorul umectat de lacrimi patriotice purtat pe umeri de capul listei, chiar dacă steagul compromite uneori asorteul cu draperiile kitsch vestiv-impulsive purtate la piept?

Mi-aș fi dorit să aud intonată cu voce limpede, tare și cu argumente poziționarea față de SUE a Alianței USR-PLUS. Dar, mucles. Nimic. Că nu e oportun. O frigem pe anticorupție, că prinde la acneici și frustrați. Pentru cine știe să citească, poziționarea radical profederalistă a ultrarecenților macroniști locali se deduce cristalin din integrarea în programul artistic al Omului cu Șobolani, pe aceeași scenă de campanie plouată, a lui Ghii Ferhofștad a.k.a ALDE, șeful de familie politică europeană (în curs de dezintegrare) al prezidențiabilului Popescu Tăriceanu. Domnu Călin, nu vă supărați că deranjez, dumneavoastră vă plac SUE? Dacă da, de ce? Dacă nu, atunci cînd?

Și, deloc în ultimul rînd, aș vrea să aud toate, absolut toate argumentele profederaliste ale Viorichii Dăncilă, în calitatea sa de președinte executiv PSD, partid din marea și fericita familie profederalistă a socialiștilor europeni, dintre care Timmermans e Cel Dintîi dintre Întîi. Dacă nu cer prea mult, de la doamna Viorica aș dori să aud motivele social democrate pentru care și România trebuie transformată în județ continental numai dacă se costumează dumneaei în faimoasa ie tradițională românească. Ca să și lăcrimăm nițel.

Dan Diaconu

Să nu ziceți că nu v-am spus. Știu că v-ați uitat cruciș în Olanda unde Timmermans a reușit să cocoțeze partidulețul său rahitic pe prima poziție. Știu că vă veți uita cruciș și-n alte țări unde „rezultatul votului va răsturna pronosticurile”. Cei duși cu capul, care habar n-au pe ce lume trăiesc, se vor minuna. Rar se-ntâmplă asemenea „fenomene”.

Din fericire eu nu vorbesc cu proștii. Mai bine spus, vorbesc cu oamenii care i-au auzit pe oficialii Comisiei Europene spunând cu subiect și predicat că nu vor lăsa Europa pe mâna naționaliștilor. Așa-i că ați râs de idioții ăia care se înfumurau știindu-se fără relevanță electorală? Rău ați făcut. Iată dovada Timmermans. Așa-i că vă întrebați cum de e posibil?

La nivelul întregii Uniuni Europene se desfășoară „Operațiunea Avoidde falsificare masivă a votului. Serviciile secrete acționează concertat pentru a introduce în urne cât mai multe voturi false bazându-se pe lipsa tradițională de participare la europarlamentare. Acolo unde se poate „diaspora va vota masiv” cu ajutorul serviciilor prietene, iar în țările unde diaspora are dreptul la vot limitat s-au dezvoltat alte tehnici creative.

Campania „veniți la vot” este una concertată la nivel european, dar nu pentru a stimula participarea, ci pentru a încetățeni în capul publicului ideea că de data asta se va înregistra o participare mult mai mare decât de obicei. Ca și la noi, peste tot campania este targetată pe spălații pe creier care trebuie să iasă masiv la vot, în timp ce oamenii normali sunt descurajați.

Ca și element de noutate, de data aceasta avem „votanții gri”, adică cetățeni inexistenți, inventați în cazarmele serviciilor și care sunt incluși pe listele electorale. În caz că nu știați, populația electorală a României a mai crescut anul trecut cu 1 800 000 votanți. Mulți dintre ei sunt vecinii voștri. Locuiesc câte 1000-2000 într-o garsonieră sau apartament părăsit. Iar voturile lor urmează să fie înfipte în urne. Și – probabil asta nu vă miră – morții refuză să părăsească listele electorale. Securiștii au de lucru duminică!

La nivel european – cu câteva excepții – se desfășoară o acțiune masivă de deturnare a votului cu scopul vădit de a avea în PE doar partide „dă sistem”, adică „d-alea corecte politic și cu prințipurile intacte”. Rețineți așadar că orice ezitare de a merge la vot este de fapt un cec în alb pe care-l dați ticăloșilor. Cel puțin mergeți ca să fiți siguri sunteți cei care-ați pus votul în urnă. Și, pe cât posibil, să anulați cât mai mult din fraudarea masivă care se pregătește.

National

Partidele de intelligence fac jocurile în România

Zilele în care securiștii se mulțumeau să recruteze grupări de oameni din interiorul partidelor s-au dus. Acum, ca orice serviciu secret care se respectă, aceștia și-au făcut propriile partide, având, desigur, și sprijinul celor care mai sunt infiltrați prin PNL. Cu toate că și în partidele mari au infiltrat oameni – mulți dintre ei fiind descoperiți și dați afară – aceștia încă mai exită pe ici, pe colo. Pentru că serviciile nu vor și nu pot să piardă puterea din mână, simțind că ei sunt stăpânii guvernelor și a președinților. Cel puțin în privința președinților nu s-au înșelat prea tare. Așa a ajuns securitatea să aibă propriile partide. Acestea sunt deja știute, doar cine nu vrea să creadă nu o face, dar realitatea, fără prea multe ascunzișuri, este chiar în fața noastră.

În mediul politic și informativ se știe destul de clar că USR este construcția fostului prim adjunct al SRI, Florian Coldea. Omul care a instaurat poliția politică în România la 30 de ani de la Revoluție. Omul care a aruncat justiția în aer și a făcut din aceasta un joc de noroc, fără a mai avea cu nimic de-a face cu ceea ce ar trebui să fie justiția.

USR a fost deturnat de la formula de partid al societății civile, condus de un activist civic (Nicușor Dan) și fortificat cu oameni hotărâți să ia cât mai multă putere în stat.

Despre PLUS nu sunt multe de spus. Dacian Cioloș, fost premier, acum este cumva ultimul om din politică, acesta nemaiavând vreo importanță, chiar dacă serviciile franceze îl susțin. Despre faptul că partidul lui Cioloș a fost plămădit de securiști știe toată lumea, chiar el recunoscând, cu greu ce-i drept, o anumită legătură între niște oameni ai serviciilor și el. Dacian Cioloș este omul care are un trecut plin de generali și ofițeri, lucru pe care, de asemenea, nu l-a putut contesta. Acesta, recent, spunea cu nonșalanță că oricine are o legătură cu securitatea, de parcă întreaga țară a avut legături suspecte cu oamenii care încearcă să vândă țara stăpânilor din Uniunea Europeană.

„Dar, Daciane, când spui că „sigur se poate ‘demonstra’ că există cel puţin o legătură între oricare dintre noi şi Securitate” noi îţi spunem să mai tai dracului din ele că întreaga ta viaţă, activitate şi carieră reprezintă o serie lungă de astfel de „demonstraţii”.” Însă e doar praf în ochi aruncat românilor. Dacian Cioloș a căzut în dizgrația lui Iohannis și se pare că cei care îi comandă pe cei doi „mari” politicieni au decis că Iohannis  le reprezintă mai bine interesele.

Cel mai proaspăt produs al serviciilor este chiar Pro România, partidul înființat de Daniel Constantin și condus cu succes de Victor Ponta. Un succes care nu răsună pe niciunde, dar se zbate să iasă din urmă atrăgându-și securiștii din celelalte partide la Pro România. Ceea ce nu ar fi deloc rău, măcar să fie toți într-un loc să știm și noi în ce parte să privim cu atenție. Nu de puține ori diverși politicieni au afirmat că Victor Ponta este ofițer acoperit al serviciului condus de Predoiu, consilierul partidului.

Ce au în comun aceste partide?

Toate partidele enumerate au ceva în comun. Acestea sunt controlate de grupuri cu genetică securistă care au drept scop distrugerea partidelor mari, fără să țină cont de popularitatea democratică. Pentru că cetățeanul nu reprezintă nimic pentru ei atâta timp cât scopul este acela de-a prelua puterea.

În demonstrația acestor afirmații vin tehnologiile utilizate de servicii, tehnologii pe care le regăsim la toate cele trei partide. Vorbim despre subminarea adversarilor prin războiul online, rețeaua de propagandă media și sistemul de donații “anonime”.

Partidele de intelligence și Klaus Iohannis

Președintele României intră și el în schema aceasta fiind principalul garant al acestor partide presupuse a fi de dreapta. Scopul președintelui este destul de clar, scop pe care l-a și declarat: răsturnarea guvernării PSD și dezbinarea acestora până la disoluție.

Contele de Saint-Germain

Dezbinatorii

Slavă Domnului că toate au un sfârșit! E, până la urmă, o formă de protecție a speciei.

Se va termina și această oribilă campanie electorală și vom închide încă un episod de tiflă și umilire colectivă la care suntem supuși periodic de politicieni seci și goarnele lor acordate la cacialma pe cheia, chipurile sol, a democrație.

Democrație pe naiba! O turmă abulică și niște lătrăi în jurul ei care văd peste tot prăpăstii de care, chipurile, vor s-o țină departe. Dar nu oricum, ci purtând-o din minciună în minciună, din hârtop în hârtop, din deziluzie în deziluzie.

Mi-am impus să nu intru în această farsă a propagandei drapate în bune intenții. Nu scriu nici la comandă, nici pentru bani, sunt liber așadar să tac atunci când alții, constrânși de tot felul de obligații, se transformă în agenți electorali.

Nu aș fi scris până peste următoarele trei zile nici măcar aceste rânduri dacă nu m-ar fi indignat, joi seara, felul în care un așa zis vector național de opinie, reper moral, stâlp al jurnalismului echidistant dâmbovițean de dinainte și de după decembrie 1989, a ales să se prostitueze în public într-un mod de-a dreptul scabros. Scabros înseamnând să renunți total la meserie, la deontologie, la regulile și tainele înnobilării ei, la partea ei  de frumos și diferențiere, pentru a te prezenta superlativ obscen și partizan.

Domnul Cristian Tudor Popescu, căci despre domnia sa este vorba, a apărut în emisiunea pe care o realizează săptămânal cu Cosmin Prelipceanu, ca un fel de exponent al mizeriei umane în vitrină. Din față și din profil. Pe dinafară și pe dinăuntru. Fără farduri și căptușeli.

Cu “dinafara” n-aș prea insista, căci e pe bază de cromozomi și gene. Ba chiar aș invoca circumstanțe atenuante; când peste o schimonoseală nemiloasă de la natură aplici grimase de speriat copiii, uneori obții efecte simpatice. Asta și-o fi închipuit și domnul CTP când a ales să se scălâmbăie convulsiv, ca împielițații loviți frontal în nări de aburii tămâii, vărsându-și ochii din orbite, rânjind câinește și proeminându-și venele de la gât și frunte mai ceva ca scările de acces la Centrul Pompidou.

Cu “dinăuntrul” e însă de neîntors capul. Adică, desi primul impuls ar fi să întorci capul de la atâta mizerie umană, minima higienă morală te obligă să reacționezi.

CTP reia tema “sluților și știrbilor” lui Liiceanu adâncind-o, cu binecunoscuta lui mușcătură inchizitorială, până la nivelul identificării unei prostii congenitale, aproape generalizată, la nivelul poporului român. Adică poporul ăsta, care nu e în stare să înțeleagă că binele și răul sunt acolo unde le indică el, CTP, e eminamente imbecil. Sau, cu vorbe mai catifelate, prostibil.

Dacă nu a repetat de 10 ori într-un singur minut că majoritatea asta a noastră, a românilor care votează puterea actuală, e prostită ca ultima retardată de Dragnea si ai lui, de minciunile și promisiunile acestora, atunci nu a spus-o niciodată.

Atâta e în stare această suflătoare coclită a torționarilor de rit nou să dea pe pâlnie: românii au (majoritar) preferințele electorale pe care le au pentru că românii sunt (majoritar) proști. Inculți, manipulabili, fără să aibă habar pe ce lume trăiesc, bâjbâind ca niște animale besmetice care și-au pierdut instinctul de orientare și, în final, chiar și pe cel de conservare.

Acum eu nu vreau să spun că nivelul de instruire și informare al românului statistic ar fi ceva cu care să ne mândrim, pe care să-l propunem ca brend de țară. Există încă multă ignoranță, mai ales la sate, care vine în principal din pauperitate.  Dar ce ar fi de făcut pentru a depăși acest handicap? Să-i excludem de la vot pe cei care nu au bacul (cum tot CTP propunea)? Să ne dăm, total nepregătiți, pe mâna unor “elite” amorale care, cum ne-au demonstrat de câte ori au avut prilejul (íntelectualii lui Băsescu, guvernul Cioloș), au realizat pentru popor doar dureroase contra-performanțe iar pentru țară aproape exclusiv cedare de suveranitate?

De acord: mulți români de la sate și din provincia uitată de mahării de la centru își limitează legăturile cu realitatea aproape exclusiv la problemele lor imediate de subzistență. Dar să spui că aceștia și-au pierdut busola? Că habar nu au pe ce lume trăiesc? Că nu sunt în stare să deosebească binele de rău în ceea ce-i privește? Asta nu e doar propaganda bezmetică, nu e doar delir segregaționist pentru, practic, scoaterea din ecuația democratică a unor compatrioți incomozi. Asta este, pe față, o discriminare abominabilă.

Până la urmă, marea masa a haștagiștilor care își iau informațiile doar de pe facebook, care refuză să se uite la televizor pentru că nu le convin realitățile prezentate acolo, care ar da oricând ideea de identitate națională pe un globalism aneantizant mai bine plătit, o avea o privire mai corectă asupra realității imediate? Acești oameni veșnic nemulțumiți de “ciuma roșie”, dar atașați cu patimă robustă de instituțiile represive ale țării și de abuzivii conducători ai acestora, or fi mai patrioți și mai generoși cu semenii decât românii simpli pe care îi batjocorește CTP? Sau dimpotrivă?

M-au indignat tupeul și suficiența jurnalistului respectiv pentru că, din malformații genetice și din interese de gașcă, el se face că nu înțelege un lucru elementar: că țara asta se va ridica din genunchi cu adevărat doar atunci când nivelul mediu, material și intelectual, al populației ei se va ridica și el la nivelul mediu al celorlalte populații de pe continentul pe care coexistăm.

Soluția sănătoasă (și democratică) pentru țară nu este să conservi înapoierea și să impui din afară vătafi cinici care să conducă poporul ca pe o turmă, dezbinându-l și antagonizându-l. Soluția sănătoasă (și democratică) pentru țară este să iei pulsul tălpii (fără de care ești suspendat, lipsit de rădăcini), să asculți ofurile acestei tălpi și, pentru ea, împreună cu ea, să faci ceea ce trebuie ca să devii un egal al celorlalte națiuni europene și nu argatul lor bun doar pentru muștruluială și muncile de jos.

Știu, asta necesită mult timp și enorm de multă perseverență pe drumul greu al recuperării handicapului pe care ni l-a creat regimul comunist în 50 de ani de “emancipare originală”.

E greu, dar nu imposibil să recuperăm. Condiția esențială pentru reușită constă însă în unitate și solidaritate. Adică exact în opusul a ceea ce avem acum în țară, a ceea ce propovăduiește CTP și camarila pe care o deservește cu atâta încrâncenare.

Cei care rup țara în două, cei care au declanșat și intrețin frenetic războiul româno – român, cei care ne împart în buni și răi, în deștepți și proști, în ai noștri și ai lor, în patrioți și trădători de neam, sunt cei de care trebuie să ne ferim cu orice preț.

Dezbinatorii.

Iată adevăratul pericol! Iată marele dușman colectiv!

Dezbinatorii.

Sunt atât de simplu de identificat.

Dacă vrem să redevenim uniți și puternici trebuie, în primul rând, să scăpăm de dezbinatori.

Cred că încă e la îndemâna noastră.

Patrick Andre de Hillerin/ Libertatea.ro

OPINIE | „Toată lumea minte, cântă și dansează”. PAH întreabă ce va face PNL dacă va avea cu 8% mai puțin în alegerile de duminică decât indică sondajele pe care le-a comandat?!

În toate campaniile electorale din lume se minte. De secole, deja. Dar, de obicei, se minte într-un singur mod: prin exagerarea promisiunilor făcute de politicieni. Politicienii știu că nu pot face tot ceea ce promit într-un singur mandat. Alegătorii știu, și ei, că e imposibil, practic, să se îndeplinească toate acele promisiuni. Așa că aleg, de obicei, promisiunile cel mai puțin fantasmagorice.

Ei, bine, faza aceasta romantică a minciunilor cunoscute și acceptate a trecut. Acum se minte cu îndârjire, cu program, într-un scop anume. Iar scopul nu mai este neapărat câștigarea alegerilor prin vot, ci fundamentarea unei atmosfere care să permită preluarea puterii, în ciuda unui vot defavorabil. Povestea durează de ani buni, dar modalitățile în care suntem mințiți devin din ce în ce mai agresive, mai intruzive, mai nesimțite. Iar la baza acestor minciuni stă faptul că, practic, oricine este astăzi un jurnalist de carton, capabil să preia o informație difuzată de un politician cu oareșce vizibilitate, fără să mai verifice și adevărul potențial din spatele afirmațiilor acestuia.

Rolul presei, unul dintre ele, era și acela de a mijloci între mincinoșii de profesie (politicieni, reprezentanți ai autorităților etc.) și victimele acestora. În ultimii 15 ani, peste tot în lume, presa a fost exclusă din ecuație, iar fiecare individ cu acces la internet se consideră mult mai bun decât o redacție de câteva zeci sau sute de oameni care, pe vremuri, verifica informația pentru el. Așa să fie.

Pe lângă obișnuitele minciuni electorale, în campania asta pentru europarlamentare se strecoară unele minciuni cu potențial maxim distructiv pentru democrație. Prima astfel de minciună, promovată de mulți, este că rezultatul alegerilor de duminică ar putea duce la schimbarea guvernului. E fake. Nu se poate întâmpla asta decât dacă, după alegeri, majoritatea parlamentară actuală se sparge prin trădare a mandatului încredințat de alegători. O majoritate se poate schimba doar prin traseism, amenințări cu dosare (s-a mai întâmplat), promisiuni de mită prin plasarea pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile din 2020. Altfel, alegerile europarlamentare nu schimbă configurația parlamentului național, deci nici guvernul.

A doua minciună este că referendumul convocat de președinte are consecințe legale. Nu, nu are. Este un referendum consultativ, fără nici cea mai mică urmă de consecință legală imediată.

Astea sunt minciunile mari, fondatoare. Pe lângă ele vin minciunile de întreținere, al căror scop sunt enervarea și mobilizarea electoratului. Președintele României, Mediatorul, minte atunci când spune că este fără precedent că CNA nu a alocat timpi de antenă pentru referendum. CNA nu a alocat timpi de antenă în cazul nici unui referendum. Niciodată. Pentru că nu are cum. Timpii de antenă se alocă în campaniile electorale partidelor parlamentare, în funcție de procent, pentru a reflecta cât de cât echilibrat dezbaterile electorale. La referendumuri există alte legi care guvernează reflectarea mediatică pe televiziuni, iar ele nu implică CNA.

Dar cea mai mare minciună în pregătire este cea a viitoarei fraude la vot. La aceste alegeri se aplică același mod de lucru și de verificare ca la alegerile din 2016, organizate de guvernul Cioloș. Acele alegeri au fost considerate drept cele mai cinstite din istoria postrevoluționară a României. În ciuda acestui fapt, PNL se pregătește să urle ”fraudă!”. A apărut un site, asumat de către PNL, numit oprestefrauda.ro. PNL comandă și plătește de 6 luni sondaje în care are scoruri mirobolante. Dacă, pe 26 mai, acest partid va obține cu 8 puncte procentuale mai puțin decât în sondajele pe care le-a plătit și mediatizat, va încerca să scoată lumea în stradă, sub pretextul fraudei. Acceptăm, în viețile noastre, să fim mințiți câte puțin, pentru confortul nostru imediat. Dar, cu siguranță, nu acceptăm să fim mințiți grosier, programatic, ireparabil, pentru confortul imediat al unora care nu merită așa ceva.

Prodocens Media

Lista candidaţilor români care şi-au asumat în mod public SUSŢINEREA AGENDEI LGBT în cazul în care vor fi aleşi la alegerile din 26 Mai pentru Parlamentul European.

Asociația MozaiQ, alături de ILGA Europe, au invitat candidații să se alăture campaniei #ComeOut4EU, o campanie de sprijinire a drepturilor persoanelor LGBTI (lesbiene, gay, bisexuale, trans și intersex), în contextul alegerilor din 23-26 mai 2019 pentru Parlamentul European. Până în prezent, aproape 650 de candidați din aproape toate partidele europene s-au alăturat angajamentului european

10 candidați din România, reprezentând trei competitori electorali au semnat pentru susţinerea agendei LGBT.

🇪🇺 Renate Weber, ALDE
🇪🇺 Florin Andrei, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Adriana Cristian, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Radu Ghelmez, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Naomi Reniuț-Ursoiu, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Nicu Ștefănuță, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Teodora Stoian, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Miroslav Tașcu-Stavre, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Alexandru Vărzaru, Alianța 2020 USR-PLUS
🇪🇺 Petre Florin Manole, Partidul Social Democrat


Categorii

Articolele saptamanii, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

70 Commentarii la “Alegerile Europarlamentare 26 mai 2019. Intre EXTREMISMUL EURO-ELITELOR, partidele serviciilor si PROPAGANDA DEZBINARII. Operatiunea “AVOID” – despre MINCIUNILE si FRAUDELE PROGRAMATICE. Va fi deturnat votul popular pentru „salvarea” FEDERALISMULUI U.E.? “Oferta e Statele Unite ale Europei sau Europa națiunilor suverane. Federaliști vs suveraniști”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @admin,
    O fi cum spui in unele zone , dar in provincia linistita si fara multinationale , usr-+ , nu are cum sa stranga atat. Iertare , stiu ca sunt incapatanat mai dihai decat catarul , dar acum mintea mea refuza sa conceapa ca oameni relativ cu toate tiglele pe casa , pot fi hipnotizati atat de usor de unii tiriplici ahtiati dupa drepturile …tuturor minoritatilor.
    …si nici valuri-valuri de tefelisti n-am vazut , deci tot suspectez ceva-ceva…

    @RobertCr ,
    “…KJ vs Ciolos in turul doi”– horror , ok , de acord , dar da-mi voie sa fiu cinic si sa zic :
    -daca se ajunge la un asemenea meci , voi sta cu gura cascata asteptand rezultatul final , pentru ca nu cred in varianta nici unui blat !!!!!!

    Estimez ca probabilitatea unui meci KWJ vs DJC in acest moment este de peste 90% si doar o minune Dumnezeiasca ar putea face sa se interpuna altcineva , din sfera psd , cu reale sanse de izbanda. Nu cred ca psd-ul stie sa gestioneze crize atat de acute , mai ales ca si aliatii lor si-au luat-o rau la temelie si mai ales ca dezbinarea interna pare mai adanca si mai fracturata ca oricand … Lucratura a fost desavarsita ! Cred ca si “lucratorii de serviciu” au fost surprinsi de cat de bine le-a iesit…

  2. admin2,
    Da, lumea e innebunita dupa USR si asteapta (citez) autostrazi si spitale si mariri de salarii.
    Imi este mila de ei (ca si de cei din diaspora care acum se cred salvatorii neamului) cand ma gandesc la cat vor avea de suferit peste ceva vreme.
    Am inteles ca deja venira pe la noi neprietenii de la FMI…

  3. @RobertCr
    Robert, nu cred ca la noi va veni pe o pozitie convingatoare un partid nationalist prea curand – ca in tarile enumerate de tine. Cine sa il sustina, numeric vorbind? Tinerii frumosi si liberi? Corporatiile si corporatistii?

  4. @petru:
    Multumesc, dar am sa raspund eu. Si, da, chiar multumesc.

  5. @Pr. Gheorghe P

    Mihai Viteazu ne-a dat ceva cu o mana si ne-a luat cu cealalta. Lipsind poporul de libertate, a lipsit tara de libertate. Odata cu legarea de glie, nu au mai fost domnitori invingatori in tarile romane. Le-a lipsit oastea tarii.

    Iar de este asa cum spuneti, atunci cu smerenie imi cer iertare de la Voda Brancoveanu si de la cei ce i-am smintit. Dar taman cronicarii vremii lui au spus asta despre el, din cate stiu tocmai Del Chiaro de care pomeniti, angajat fiind chiar de Voda sa ii fie cronicar.

    Vedeti dar stridenta care se naste din lucruri auzite de la altii? Acesta m-a zgariat si pe mine la urechi. Ma bucur ca ati tresarit si dumneavoastra. De stiti ceva ce “borfasii” au furat, de i-ati vazut cu proprii ochi furand ceva de la altul si lasandu-l pe acela in nevoie, atunci marturia va este binevenita. Dar daca nu, s-or gasi poate istorici peste veac sa-i spele, dar niciodata nu va fi de tot.

    Visez la o vreme in care “asa am auzit de la cineva” sau “asa mi se pare mie” sa nu mai tina loc de marturie in tara mea. Astazi sunt furati ani din viata oamenilor pe astfel de marturii. Numai vestea cea buna trebuie crezuta, zvonul trebuie cercetat cu foarte mare atentie. E o mare diferenta.

  6. @ fane:
    Un mare economist italian – si la fel de mare sociolog – de acum un secol, Vilferdo Pareto, a lansat teoria schimbarii elitelor. Pe scurt, le-a impartit in doua categorii: leii si vulpile. Astazi, vremea vulpilor pare ca s-a cam terminat. Ultima oara cand a fost vremea leilor, s-a terminat in 1945.

  7. Admin2

    Întocmai… Subscriu.

    Pr. Gheorghe

    Subscriu. Frumos și adevărat cuvânt.

    Fane

    Deși ne vine greu să pricepem asta, reeducarea a dat și dă roade grav de mari în toate colțurile țării… Din păcate.

    Nu am înțeles ce se cuvenea la Referendum despre starea neamului nostru. Nu înțelegem nici acum, când ne-a ajuns cuțitul până la os… Poate după ce ajungem șchiopi de amândouă picioarele, ori poate când ne vom târî pe pământ ca fiarele…

  8. “Lucrătura a fost desăvârșită ! Cred că și “lucrătorii de serviciu” au fost surprinși de cât de bine le-a ieșit…”

    Lucrătorii da, au fost surprinși. Strategii și executivii de după văl nu au fost surprinși.
    Așa se lucrează în epoca post-Cambridge Analytica.

  9. “Ultima oară când a fost vremea leilor, s-a terminat în 1945.”

    Nu… Nu s-a terminat încă vremea lor… Ci de fiecare dată fost-au și sunt Himere… Fără semnificative sincope istorice…

  10. Udmr-ul si daca va primi un vot in toata tara, are pargul asigurat, se stie de la revolutie incoace. Mai sunt si nostalgigi care ii iubesc pe Ponta si Base, suntem o tara de romantici. Voturile Usr-ului nu sunt din pix, oamenii au probleme cu logica din ce in ce mai mari, foarte dezamagit si de cler, cum sa indemni un vot PNL sau USR?? Vor drepturi pentru minoritati? Ei n-au habar de intentiile intunecatului la minte?
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/iohannis-lanseaza-romania-educata-asa-zisul-sau-proiect-de-tara-o-suma-de-clisee-si-de-idei-preluate-de-la-reteaua-ong-urilor-progresist-globaliste-proiectul-contine-referiri-la-educatia/
    O parte din duhovnici au habar oare de ce piedici a pus PNL-ul la organizarea referendumului pentru familie?
    https://www.activenews.ro/stiri-politic/PNL-a-contestat-din-nou-legea-referendumului-la-CCR.-Deputatul-Daniel-Gheorghe-catre-colegii-de-partid-%E2%80%9ERecunoasteti-ca-nu-doriti-organizarea-Referendumului-pentru-Familie-148407

    Am fost in weekend la parintele Arsenie, un autocar si doua microbuze de pelerini au plecat de la Prislop chiar inainte de Sfanta Liturghie. S-au pierdut 8 luni de catehizare a poporului din octombrie pana acum, daca si urmatoarele 6 vor fi bifate la fel, inaintea lui Dumnezeu vor da raspuns fetele bisericesti.

    @menumorut
    Cred ca Dumnezeu va lucra prin alte popoare si UE se va destrama cum spun si profetiile Sfantului Paisie Aghioritul. Problema noastra va ramane si se va amplifica, cum spunea pr. Cezar Axinte (si amintea un cititor mai sus) am ajuns o populatie, nu un popor.

    P.S. Am votat un independent, nu PSD:). Cei 21% de la referendum cum au putut vota la referendumurile propuse de tradator? Ne facem frate cu dracul pana trecem puntea? Daca se face un studiu pe romani, spargem toate standardele.

  11. nu va mai pierdeti vremea cu calcule politice, a castigat satana stapanitorul acestei lumi. Romania e defazata, ca de obicei in epoca moderna, contra curentului european si va avea de suferit. Papa vine sa legitimeze o mare miscare nationalista in Transilvania care in curand, dupa venirea Uniunii Sorosiste la putere, se va rupe, imgrantii se vor inmultii, vor obliga preotii sa cunune homosexuali.
    Toate partidele sunt ale satanei, si PSD a luat teapa, ei au crezut ca joaca cartea nationalismului dar l-i s-a dat si cartea statului politienesc pe care au aplicat-o. Au sponsorizat contructia de biserici pe o parte, au lucrat la monitorizare, identificare biometrica(chiar din parlamentul UE), vaccinare, educatie de gen pe alta parte. Daca n-au apucat ei, vin ceilalti si termina. Romania este un experiment de lagar ecumenic. Stiti cati ortodocsi au mai ramas, nici macar aia care umplu bisericile, ca multi au votat cu sodoma si gomora USRista. Adica maxim 3 milioane daca aproximezi 15mii de biserici pline. Iar vina cea mai mare o are sinodul las si fricos al BOR care a cazut in capcanele aliantelor politice. Si nici cu constitutia batuta in cuie nu s-a ales. Daca am fi avut pastori curajosi si fara frica de moarte, toate partidele jucau tontoroiu de frica moliftelor sf. Vasile si al blestemelor ierarhilor, dar cum in biserica s-a infiltrat dracu cu lacomia si simonia doar minunea sau razboiul mai pot repara ceva…Preotia nu e pentru oricine, iar gandirea de tip Iuda si Petru ii satanizeaza pe ierarhi. Numai cine e daparte de mizeria de la varful bisericii mai spera. Restul singuri cu Hristos si duhovnicul, turma e deja localizata si insemnata orice ar face nu are scapare. Nu va mai puneti sperantele in alegeri, google, android, facebook sunt de n ori mai tari decat orice alianta lumeasca, azi cand fiecare utilizator de net e bine caracterizat si primeste reclama si informatie dupa cum vrea sistemul sa gandeasca, ti se da fix ce trebuie ca sa gandesti ca ei.

  12. “De știți ceva ce “borfasii” au furat, de i-ați văzut cu proprii ochi furând ceva de la altul și lăsându-l pe acela în nevoie, atunci mărturia vă este binevenită.”

    Dau eu mărturia asta, dacă e nevoie de ea.
    Vrei și numerele de dosare? Au culori diferite, de la portocaliu și galben, până la roșu aprins vs. familii de oameni simpli și fără putere să lupte ca să se apere de un sistem putred în întregime.
    25 de ani, 20 de ani, 15 ani în urmă… Sunt lucruri care lasă urme pe vieți întregi de oameni…
    Nu este o generalizare. Dar este o realitate.

    Și acum, pe terenul pregătit de unii, vin să adâncească suferința și decadența alții… Singurul conflict real între culorile curcubeului e diferența de obișnuințe ale generațiilor… precum între straturile diferite ale unei gropi cu necurății…

  13. Stiu eu ce au furat borfasii, lasandu-i pe oameni fara Hristos, au furat constiintele, i-au facut pe crestini sa-si voteze puscaria in care se simt bine, l-au ales pe Iuda, au ales sinedriul care legifereaza ce e moral, si unii nu vad decat borfasi de bunuri si se bucura ca-s arestati….Bucura-te frate, dar uite ca Hristos pe hotul de bunuri l-a bagat primul in rai…Cu aia drepti convinsi de sine se lupta Hristos! Adica cu cei pe care i-ati votat iesind de la Sf. Jertfa de pe Cruce…

  14. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/interviul-saptamanii-parintele-iustin-video-cuvinte-tari-si-dureroase-ar-trebui-sa-plangem-sa-ne-caim-sa-vedem-ca-suntem-la-marginea-prapastiei-sa-luam-exemplu-de-la-nenorocirile-altora-si/

    Generalizand, cand se intamplau toate faradelegile in Canada, in America, in tarile nordice, n-am pus genunchii la rugaciune, ne vine vremea in curand si ne vom tiri ca fiarele, cum spunea fratele Lucian.

  15. @Lucian:
    Frate drag, nu vreau sa stiu numele lor, nici daca mi le-ai spune in privat sau soptite la ureche. Si daca ai amintit de dosare, abia ca m-ai convins ca acestia sunt nevinovati de cele ce sunt invinovatiti.
    Caci justitia omeneasca e imperfecta si de multe ori greseste. Dar Justitia romaneasca este gresita in insasi fundamentul si fiinta ei, si face dreptate doar cand se nimereste.
    La noi se hotarasc vinovatii pe argumentatie si probe circumstantiale. Adica dupa pareri omenesti – in cel mai bun caz sincere – si probe care nu dovedesc nimic in mod nemijlocit. La noi prezumtia de nevinovatie este doar o vorba la televizor, in realitate cel care acuza poate sa spuna orice, cel care se apara trebuie sa dovedeasca ca este nevinovat. Asta vine cam asa: daca eu te intreb care este fiecare loc in care ai fost ieri, vei putea sa imi spui; dar daca am sa te intreb care este fiecare loc in care nu ai fost ieri, probabil ca nu vei putea. Cu fiecare loc pe care il vei trece pe lista mai multe nespuse se vor adauga. Dar, sa presupunem ca vei face imposibilul si vei putea sa faci lista cu toate locurile in care nu ai fost. Urmatoarea intrebare va fi cum dovedesti ca nu ai fost unde nu ai fost?

    Ce urme lasi in locul pe unde nu ai trecut?
    Asa este in justita romaneasca. Dar nu pentru ca ne-a impus cineva sa fie asa, ci pentru ca asta este matricea de gandire in societatea romaneasca. Noi vedem in aproapele nostru mai intai un hot, abia apoi un om.

    Dar ce e furtul, poate nu avem aceeasi definitie? Insusirea unui bun care nu iti apartine, sau luarea unui lucru care apartine altuia? Daca pentru a avea cineva mai mult altul are mai putin, atunci e furt, caci mai multul unuia este lipsa celuilalt, dar daca se poate ca cineva sa aiba mai mult fara ca altul sa aiba mai putin, ce treaba am eu sau altul? Stie Dumnezeu. Parabola cu lucratorii tocmiti in ceasul al unsprezecelea ne arata ca Dumnezeu poate da mai mult cui vrea El fara sa se ia de la altul nimic.

    Uite, crede-ma ca sunt sincer acum ca si intotdeauna. Am citit de mai multe ori ce a scris Pr Gheorghe P, dincolo de cuvinte se simte adevarul. Am gresit eu, pentru ca atunci cand vine vorba de oameni care au trecut nu avem cum sa ii cunoastem decat dupa ce spun altii despre ei, iar eu am ales ce mi s-a parut mai potrivit.

  16. Pingback: ROMÂNIA, COLONIA SECURIZATĂ A UNIUNII EUROPENE. Analize și comentarii despre alegerile europarlamentare/ Cine va fi următorul dușman al poporului?
  17. “Am gresit eu, pentru ca atunci cand vine vorba de oameni care au trecut nu avem cum sa ii cunoastem decat dupa ce spun altii despre ei, iar eu am ales ce mi s-a parut mai potrivit.”

    La referendum pr familie , eram atât de dezamăgit ca îmi venea sa urlu pe toate străzile , pt nesimtirea poporului .
    La acest vot si referendum , ma minunam cum lumea sa mobilizat . Puteam sa jur ca nu se va strânge pragul … ca lumea i lehamite , ca …
    Si totuși , necunoscuta e pronia cereasca ..
    Adică credem ceva , si Harul ne arată altceva . A vedea ca nu sti nimic , de fapt din nimic ai ieșit , ca maica ta e țărâna si tatăl tău e nimicul , a vedea ca atarni ca o boare de Duhul Sfant- toată filosofia .
    Facă-se voia Ta , Doamne .
    Binecuvântează pe robii tai .
    Mântuiește pe cei ce iubesc Casa ta . Mântuiește omul .
    Putere sa trecem marea vieții .
    Domnul sa ajute fiecare suflet .

  18. Titus: “Si daca ai amintit de dosare, abia ca m-ai convins ca acestia sunt nevinovati de cele ce sunt invinovatiti.”

    OK………..

  19. @ Petru:

    Si unde a fost Harul aici?

  20. Admin
    “Uite, crede-ma ca sunt sincer acum ca si intotdeauna. Am citit de mai multe ori ce a scris Pr Gheorghe P, dincolo de cuvinte se simte adevarul. Am gresit eu, pentru ca atunci cand vine vorba de oameni care au trecut nu avem cum sa ii cunoastem decat dupa ce spun altii despre ei, iar eu am ales ce mi s-a parut mai potrivit.”

    In aceste cuvinte am văzut Harul . TitusL , oricât de cultivat si informat este , recunoaște un lucru – am greșit eu – , aici se arată Harul . In neputințe .

  21. Pentru Petru (comentariul 37):
    Nu era vorba de viclenia poporului român, ci Titus (la comentariul 15) a făcut afirmații mincinoase țintite (și) pe Vodă Brâncoveanu (care e pomenit de Titus între exemple de conducători „trădători” ai neamului românesc) care este unul dintre cei mai străluciți domnitori creștini din istorie, oricâte bârfe s-ar propaga despre el…
    Răutatea sistemului ceaușist nu consta numai din răutatea lui Ceaușescu, ci și a multor activiști din jurul lui sau din întinsa caracatiță securist-comunistă care luau decizii spre îngenuncherea și umilirea poporului. De asemenea, realizările (de orice fel: științific, economic, medical, educațional, sportiv – într-o măsură mai mare sau mai mică) din acea perioadă nu constituiau reușita lui Ceaușescu, ci a tuturor oamenilor (creștini sau nu) care au contribuit la acele reușite. Nu știm noi judecata lui Dumnezeu care cântărește intențiile, gândurile, vorbele și faptele (plus toate consecințele acestora!) tuturor oamenilor, dar ar trebui să ne bucurăm dacă Dumnezeu mântuiește pe cât mai mulți oameni (inclusiv Ceaușescu), rânduindu-le ocazii de pocăință „fulger” în minute sau secunde de trezire la realitatea duhovnicească. Personal, mă rog să facă Dumnezeu milă cu noi toți…

    Pentru Titus (46):
    Ai spus iarăși ceva neadevărat în afirmația: „Dar taman cronicarii vremii lui au spus asta despre el, din cate stiu tocmai Del Chiaro de care pomeniti, angajat fiind chiar de Voda sa ii fie cronicar.”. Poți descărca de pe net „Revoluțiile Valahiei” și, după ce vei citi această carte, vei vedea că Del Chiaro nu face nici o afirmație calomnioasă de genul ăsta despre Marele Voievod. Consider că nu ai calitatea să-ți dai cu părerea despre această personalitate uriașă a neamului românesc, propagând calomnii gratuite și nefondate la adresa lui.
    Din nefericire, că nu e deloc o bucurie, am și spovedit oameni care au fost înșelați sau au suferit de pe urma abuzurilor unor asemenea borfași amintiți mai înainte… Am spovedit și oameni hăituiți și arestați pe nedrept de DNA, care au recuperat în instanță apoi funcția și salariul de care au fost deposedați pe perioada arestului (3, 4, 6 luni). Astea nu sunt povești auzite pe la colțuri… Oricum, corupția, ca și masoneria, este o caracatiță transpartinică, cu multe brațe și capete locale, având la bază și exploatând vanitatea și lăcomia oamenilor nemulțumiți cu starea naturală, curată și corectă a vieții luminate de adevăr, cinste și onestitate.,

    Ar trebui să strângem rândurile în jurul Sfinților Români (de la primii Martiri, pustnici, ierarhi, domnitori, mireni și copii hristofori și până la ultimii Mărturisitori din vremea dictaturilor comuniste și consumiste) care ocrotesc și susțin neamul nostru, să-i chemăm mai des în rugăciunile noastre, căci vremuri foarte grele vin. Iar dacă vom fi dezbinați, ne vom nărui cu tot cu viitor…

  22. @Pr Gheorghe P
    Nu va inteleg graba cu care va grabiti sa puneti concluziile pe care le puneti. Eu nu am trecut numele lui Constantin Brancoveanu printre numele celor care si-au tradat neamul. Si nici pe Mihai. De fapt n-am trecut nici un nume pe aceasta “lista”.

    Va rog cititi inca o data, am spus […nu doar mai marii si-au tradat poporul, noi suntem specialisti in a ne trada singuri. Toate suferintele noastre de aici vin in toata istoria noastra, din lipsa de respect pentru cei de un neam si o credinta cu noi si din intoarcerea noastra impotriva lu Dumnezeu oridecateori nu I-am iubit chipul in chipul aproapelui nostru]. Apoi urmau exemplele, unul dintre ele nefericit. Nu era nici pe departe vorba de Voda Brancoveanu, era acolo doar un exemplu dintr-un sir. Despre acesta am discutat, daca vreti, putem discuta si despre celelalte, dar nu acesta era obiectul discutiei.

    Sunteti preot. Insa eu nu am simtit vorba parinteasca de la dumneavostra. Mai degraba ati reactionat ca un profesor care ii arata el la examen studentului impertinent, si-l trece prin toata materia, sa-l pice, sa se invete minte. Dar vreau sa stiti, nu acesta era examenul.

    Eu nu v-am atacat. Eu v-am tras de maneca pentru ca toti avem nevoie sa ni se spuna fratre, torna!.Si as face-o de fiecare data cand as considera necesar. De aceea va multumesc pentru ce ati facut la randul dumneavoastra. Imi voi recunoaste greseala pentru a treia oara. Si pun si o erata, ea nu o sa scuze, dar o sa explice. O sa fie de genul Radio Erevan, dar asta, e n-am cum sa schimb. Dar se va intelege.

    Nu Constantin Brancoveanu a uneltit impotriva lui Serban Cantacuzino, unchiul sau, ci unchiul sau Constantin Cantacuzino a facut demersurile necesare la Istanbul pentru arestarea lui Constantin Brancoveanu, pentru a-l pune in domnie pe fiul sau Stefan Cantacuzino. Acesta din urma a domnit aproximativ un an, dupa care el si tatal sau au fost omorati si ei de turci. Odata cu aceasta, incepe epoca fanariota.
    Acum, sper, am restabilit adevarul istoric.

  23. Pr. Gheorghe

    “Astea nu sunt povești auzite pe la colțuri… Oricum, corupția, ca și masoneria, este o caracatiță transpartinică, cu multe brațe și capete locale, având la bază și exploatând vanitatea și lăcomia oamenilor nemulțumiți cu starea naturală, curată și corectă a vieții luminate de Adevăr, cinste și onestitate.

    Ar trebui să strângem rândurile în jurul Sfinților Români (de la primii Martiri, pustnici, ierarhi, domnitori, mireni și copii hristofori și până la ultimii Mărturisitori din vremea dictaturilor comuniste și consumiste) care ocrotesc și susțin neamul nostru, să-i chemăm mai des în rugăciunile noastre, căci vremuri foarte grele vin. Iar dacă vom fi dezbinați, ne vom nărui cu tot cu viitor…”

    Subscriu și subliniez; și întăresc mărturia aceasta cu pătimirile propriei mele familii în acest fel, vreme de zeci de ani, până în prezent, indiferent de culoarea politică aflată la putere într-un timp sau altul.

  24. Pentru Titus (64):

    Frate Titus, ai scris așa la 15: „Poporul roman a fost tradat de mai marii sai nu doar in anii 50. Si nu doar mai marii si-au tradat poporul, noi suntem specialisti in a ne trada singuri. Toate suferintele noastre de aici vin in toata istoria noastra, din lipsa de respect pentru cei de un neam si o credinta cu noi si din intoarcerea noastra impotriva lu Dumnezeu oridecateori nu I-am iubit chipul in chipul aproapelui nostru. Cateva exemple, ca sa nu am vorbe goale si graiul in desert. Pot incepe de la Mihai Viteazu, cel care a infiintat iobagia facand din popor un popor de semisclavi. Cu toata mareata lui realizare, Dumnezeu nu i-a dat sa o tina si i-a intors impotriva lui pe chiar cei naimiti sa il apere. Constantin Brancoveanu, a uneltit chiar impotriva unchiului sau Serban Cantacuzino aparator al crestinatatii, prin grija caruia s-a tiparit prima Scriptura in limba romanilor si a devenit sfant nu prin viata ci prin moarte; dar in urma lui a ramas o tara care nu isi va mai reveni inca 150 de ani dupa aceea. …”.

    În mesajul 64 ai citat trunchiat ce ai scris la 15 cu o anumită intenție și unitate logică. Constantin Brâncoveanu nu era din popor (era uns de Dumnezeu atât prin viața lui creștină serioasă, cât și prin slujba specială a întronizării!), ci dintre conducătorii pe care i-ai amintit când ai zis „Poporul roman a fost tradat de mai marii sai nu doar in anii 50. (…) Cateva exemple, ca sa nu am vorbe goale si graiul in desert”. Ai dat exemple numai de conducători, nu de popor răzvrătit la niște momente istorice. Nu merita să te arunci în așa afirmații, mai ales când nu ai pregătirea necesară. Căci noi toți vom da socoteală de orice cuvânt deșert, d’ apăi mincinos și calomnios, pe care-l rostim.

    Atitudinea părintească nu înseamnă să taci când cineva propagă cu emfază informații neadevărate și calomnioase mai ales față de un Sfânt. Dacă nu te-aș fi corectat, efectele erau următoarele: 1. cei ce citeau calomnia la adresa lui Vodă Brâncoveanu puteau fi „virusați” de neîncrederea în sfințenia vieții lui și a Bisericii care l-a canonizat; și 2. mândria ta ar fi rămas la fel (dacă nu ar fi crescut), văzând că nimeni nu ți-a contestat afirmațiile „competente” într-ale istoriei.

    După ce că avem puține exemple de Sfinți Domnitori, să ni-i mai și vorbim de rău nu mi se pare deloc creștinește.

    Dumnezeu să ne dea tuturor gândul cel bun și înțelept!

    Pr. (prof.) Gheorghe P.

  25. @ Pr prof. Gheorghe P.

    Nu, dar fie.. Nu merita sa discutam in contradictoriu. Mai ales ca da, eu am gresit cu exemplul. Dar mutatis mutandis, daca aveti in vedere confuzia pe care am facut-o, veti vedea ca exemplele au un rost. Abia ca la o inca o data citire as zice ca din sir ar putea fi lasat deoparte doar cel cu Patriarhul Miron Cristea. Si asta nu pentru ca mi-am facut eu alta parere intre timp, ci pentru ca nu corespunde intru totul.
    E vina mea si ca nu am reusit sa pun cuvintele corect pentru a ma face inteles. Nu tin sa ma justific, vreau doar sa intelegeti ca nu jucam in echipe diferite. Unii – ca dumneavoastra poate – sunt incantati si mandri de realizarile mai marilor nostri si le promoveaza pentru ca astfel noi sa mergem inainte. Altii – precum sunt eu – sunt nefericiti si mahniti de caderile lor – si le critica pentru ca astfel ele sa nu ne mai traga inapoi. Eu indraznesc sa iau partea buna din aceasta conversatie, si va spun ca ma bucur ca oameni ca dumneavoastra sunt prezenti aici, pentru a corecta unde e necesar, pentru a afla care sunt nevoile si nelinistile celor pastoriti, pentru ca pastorul sa nu se indeparteze de nici o oaie din turma.
    Recunosc, sunt provocator prin felul in care comentez, caci provocarea combate amorteala. Acum pe dumneavoastra va provoc, doar ca altfel. Sa nu plecati! Ramaneti cititorul acestei reviste, si al celor care comenteaza.

  26. Cu Dumnezeu înainte, frate Titus! Nu ne lăsăm.

  27. Amin, parinte, si ma iertati!

  28. Pingback: AUSTERITATE, PROGRESISM si FEDERALISM EUROPEAN - orientarea noii garnituri de lideri UE/ Sefa propusa a Comisiei Europene, "crestin-democrata" Ursula Von der Leyen, pro-casatorii si adoptii gay, pro-armata europeana si SUE/ Lagarde la Banca Cent
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare