ARHIEPISCOPUL IERONIM AL ATENEI: Nu ne place atitudinea popoarelor europene fata de noi. GRECIA A DEVENIT UN COBAI

27-11-2012 3 minute Sublinieri

“Nu se simte solidaritatea Europei, ci o cămătărie tragică din partea ei”


Arhiepiscopul Ieronim al Atenei – ”Vrem o Germanie europeană sau o Europă germană (nemțească) ?”

Romfea.gr, reportaj de Gheorghios Ferdis

O delegație a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB) și a Consiliului Bisericilor Europene (CBE), în frunte cu secretarii generali ai acestora, s-au aflat, luni, 19 noiembrie 2012, în vizită la Prea Fericitul Ieronim, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade. Delegația a fost primită la intrarea în sediul Arhiepiscopiei Atenei de protosinghelul Maximos Papaghianis al Arhiepiscopiei Atenei.

În cadrul întâlnirii delegației cu Arhiepiscopul Ieronim s-a discutat despre consecințele sociale ale crizei economice în Grecia și în general în spațiul european, precum și modul de acțiune și de colaborare a Bisericilor  (n.tr. – este vorba aici de accepțiunea ecumenistă, eretică a termenului de Biserici, aici fiind înțelese toate comunitățile religioase, numite de mulți, din păcate, confesiuni sau Biserici creștine, adică toți protestanții și neoprotestanții) pentru abordarea acestor probleme.

Iată declarația de presă a Arhiepiscopiei Atenei referitoare la această întâlnire:

Prea Fericitul Ieronim, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade, s-a întâlnit în această dimineață cu reprezentanții Consiliului Ecumenic al Bisericilor și ai Consiliului Bisericilor Europene.

Reprezentanții Bisericilor, în frunte cu secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, domnul  Olaf Tveif și ai Consiliului Bisericilor Europene, președintele acestuia, mitropolitul Emanuil al Franței și domnul Guy Liagre, secretarul general, i-au mulțumit arhiepiscopului pentru această întâlnire și și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu criza economică prin care trece Grecia.

Arhiepiscopul, urând bun-venit reprezentanților, a accentuat:

”Avem însușirea de părinte duhovnicesc și abordarea noastră a problemei se bazează pe sinceritate și nu pe diplomație. Aș vrea să transmit membrilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor o plângere, o durere care aș dori să fie transmisă Bisericilor lor locale. Păstoresc acest popor de 44 de ani. Și nu este nici un popor de hoți, nici unul de șarlatani, așa cum îl prezintă articolele din mass-media străină.

O astfel de prezentare nu ajută, ci înrăutățește situația. Grecii continuă să fie harnici, demni, cu o cultură pe care ar invidia-o orice stat și orice țară. Astăzi, Grecia se află într-o situație grea. Am trecut și prin alte crize, pe care le-am depășit cu mândrie și suntem încrezători că o vom depăși și pe aceasta, dar nu ne place atitudinea popoarelor europene față de noi.”

În continuare, arhiepiscopul Ieronim, vorbind despre principiile Uniunii Europene, a subliniat:

”Aș vrea să facem o comparație între Uniunea Europeană de ieri și cea de astăzi. De altminteri, sunt un om care am crezut în această formă (n.tr. – de organizare), am vrut ca ea să meargă înainte și am sprijinit-o cu toate puterile mele. În textele întemeietorilor acestei idei (n.tr.–de Uniune Europeană) se vorbește de frățietate, de colaborare, de solidaritate. Unde se văd toate acestea în realitate ?”

Și a adăugat:

”Am fost în Germania și o iubesc, dar asta este una, pe când realitatea este alta. Întrebarea mea este simplă: strădania este pentru o Germanie europeană sau pentru o Europă germanică ? Am auzit, cu părere de rău, afirmația batjocoritoare a consulului german din Tesalonic, pentru că ceea ce spune el nu se potrivește cu cetățenii greci. Și condamn aceasta. Însă, în decăderea care există astăzi, în momentul în care mii de oameni caută o farfurie de mâncare, când se aude din mass-media că Germania a câștigat 1, 7 miliarde de euro din criză, ce va face acest popor grec? Și mai ales când el mai poartă încă în suflet și amintirile ocupației germane ?”

Referindu-se la criză, arhiepiscopul Ieronim a declarat că aceasta nu privește doar Grecia, țară care însă din păcate a devenit un cobai (n.tr. – pentru alții, mai ales pentru nemți).

În continuare, Prea Fericitul s-a referit la lucrarea Bisericii, spunând că misiunea ei este dublă: pe de o parte de a sprijini duhovnicește și sufletește pe om, să îi dea sens vieții și, pe de altă parte, când se află într-o situație grea și are de întâmpinat o problemă, să fie alături de el.

Vorbind despre lucrarea duhovnicească a Biseicii, dar și despre cea umanitară, s-a referit pe scurt la programele pe care le desfășoară Sfânta Arhiepiscopie a Atenei pentru a-i spijini pe cei săraci, accentuând că zilnic grecii sprijină lucrarea Bisericii.

”Cu un asemenea popor”, a accentuat el, ”Grecia va depăși criza.”

Și a adăugat:

”Experiența ne-a arătat că avem nevoie de ajutorul prietenilor și fraților noștri, în special de ajutorul popoarelor europene, pentru că politicienii vor avea grijă mai întâi numai de interesele lor proprii.” ”Biserica”, a accentuat Prea Fericitul Ieronim, ”în astfel de clipe e chemată să întărească sufletele oamenilor.”

”Cred”, a spus el, ”că și alte țări au probleme de înfruntat. Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dator să spună cu voce puternică în Parlamentul European că astăzi Uniunea Europeană nu mai urmează principiile și valorile pe care ea s-a întemeiat și că un preot simplu ne-a spus în Grecia că nu se simte solidaritatea Europei, ci o cămătărie tragică din partea ei.”

În continuare reprezentanții Consiliilor au atras atenția că publicațiile mass-mediei străine care se referă la Grecia nu reprezintă părerea popoarelor lor și au subliniat că tot ce a menționat Prea Fericitul în întâlnirea cu ei le-au creat o imagine diferită față de cea pe care o aveau până azi și că o vor transmite forurilor competente din țările lor.

Traducere din neo-greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Legaturi:


Categorii

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, Ecumenism, Grecia, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ARHIEPISCOPUL IERONIM AL ATENEI: Nu ne place atitudinea popoarelor europene fata de noi. GRECIA A DEVENIT UN COBAI

  1. Adevărul se vede (şi… se simte) din ce în ce mai bine (şi mai adânc) în traiul poporului (şi în politica dusă de puternicii Europei). Deosebit de iportantă pentru popor este poziţia instituţiei ecleziale în raport cu acesta, (în misiunea şi acţiunile sale).
    “Misiunea socială” poate spune multe aici.
    Susţinând pătrura săracă, sau…, DEFAVORIZATĂ, (cuvântul noului limbaj ce degrevează de vină pe vinovaţi), prin ajutorare şi doar ajutorare, fără a se da de partea “defavorizaţilor” prin a condamna ce este de condamnat cu-adevărat (aşa cum vedem că o face aici, înaltul ierarh elen, care se poziţionază -cred eu- ortodoxeşte), “misiunea socială” susţine tacit ceia ce nu condamnă.
    Ba mai mult, se aud voci foarte pro… sau se simt susţineri (parcă…) totale.
    “Misiunea socială” este evanghelică cât se face evanghelic. Cât nu… este doar o justificare publică a împlinirii în faţa lumii. (exact cu acest scop).
    Poziţia înaltului Ieronim este cea aşteptată de cer (şi de credincioşi).
    Cât nu este astfel, (cred că), este jonglerie diplomatică sau o măiastră abilitatea de a pozitiona într-o zonă ce nu-i nici pro dar…, nici contra, (nici evanghelică).
    Poziţie minunată pentru puternici şi acceptată de cei “defavorizaţi” (pentu micul bine ce amăgeşte, favorizând subtil răul).
    Ortodoxeşte, oare care este poziţia mântuitoare?
    Tăcerea ?
    Tăcerea este o nevoinţă!
    Dar şi doar pentru nevoitor, pentru ins, (cred eu). În cazul unei instituţii (luptătoare), o pot numi (delicat şi elegant) diplomaţie…

    Toată dragostea, şi susţinerea pentru poziţia adoptată de înaltul Ieronim.

  2. Pingback: SOMAJ RECORD in Grecia/ GERMANIA jinduieste la noile ZACAMINTELE DE GAZE grecesti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Arhiepiscopul Ieronim: GRECIA E VICTIMA CAMATARIEI NEMTESTI. Biserica Greciei are dificultati financiare tot mai mari - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Cunoscutul duhovnic grec NECTARIE vede legatura intre DEMISIA PAPEI BENEDICT, NOUL PAPA SI IMPLINIREA APOCALIPSEI sub ochii nostri: “Sa ne pregatim duhovniceste pentru ultimul RAZBOI IMPOTRIVA CRESTINILOR!” (video) - Recomandari
  5. Pingback: EXPERIMENTUL GREC. Subminarea statului national si destramarea unitatii teritoriale sau efectele structurale ale CRIZEI si AUSTERITATII - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare