Articolele saptamanii: Cum putem ajunge la sufletul celuilalt? SCURTA REFLECTIE DESPRE CUM PUTEM DEPASI NEINTELEGERILE DIN FAMILIE
Doxologia (Cristina Sturzu): Cum putem ajunge la sufletul celuilalt?
Suntem în era comunicării. Cu cât mai mult ne individualizăm în căutarea bunăstării personale, cu atât avem mai multă nevoie de a învăţa să ne apropiem de celălalt, de a deprinde maniere sănătoase de abordare a relaţiilor. În centrarea exagerată pe sine şi pe împlinirea propriilor nevoi, găsim deseori că am rătăcit drumul către celălalt sau către Dumnezeu.
Dar uneori, oricât de mult am încerca să ne îmbunătăţim relaţiile în familie, vedem că tentativele avute nu ne aduc rezultatele dorite. Din nefericire, avem tendinţa de a repeta în propria familie greşeli care vin din trecutul generaţiilor din care facem parte. Deşi am spus că nu vom face ca mama, ca tata sau ca cineva care ne-a influenţat în copilărie, ne trezim că facem exact cum spuneam că nu vom face. Şi greşelile generaţiilor merg, prin noi, mai departe. Vestea cea bună e că putem pune stop acestei tendinţe, făcând să se oprească la noi măcar parte din aceste greşeli. Este greu, deoarece atunci când ni se pare că am procedat “mai bine”, tinerele vlăstare ne pun în faţa unor situaţii de ne mirăm şi noi cum de s-au întâmplat şi ne încearcă un firav sau mai puternic sentiment de deznădejde. E bine de ştiut în astfel de situaţii că, indiferent de cât de grave ar fi greşelile pe care le-au făcut strămoşii noştri ori le facem noi înşine, există nădejde de îndreptare şi există posibilitatea de a face alegeri mai bune pentru viitor.
Hristos pune vorbă pentru noi în faţa celorlalţi
Şi, pentru că am început articolul vorbind despre comunicare, voi merge exact pe această direcţie, a îmbunătăţirii comunicării în familie. Cum se poate face această îmbunătăţire? Într-un mod foarte simplu şi foarte concret: comunicând cu Dumnezeu, despre familie, despre copii, despre partenerul de viaţă. Un loc foarte bun de a începe vindecarea comunicării ar fi acela în care am recunoaşte că… suntem bolnavi. Singură dorinţă de a avea o relaţie sănătoasă cu ceilalţi nu este suficientă, atâta vreme cât nu luăm în considerare acest fapt, al bolii personale. Câtă vreme ne considerăm în regulă, în vreme ce doar ceilalţi au dificultăţi de a înţelege preceptele sănătoase pe care noi vrem să le transmitem şi care, iată, chiar nu vor să o facă, nu putem obţine rezultate satisfăcătoare.
La ce ne foloseşte conştientizarea propriei stări de boală? În momentul în care am conştientizat aceasta, conştientizăm şi faptul că nu mai putem avea pretenţia de la noi să învăţăm să comunicăm cu celălalt, ci avem nevoie de Cineva care să vorbească pentru noi. E ca atunci când avem de transmis un mesaj şefului sau unui profesor la care nu avem trecere şi rugăm pe cineva apropiat lui să pună vorbă pentru noi. În situaţia de faţă, cine este cel mai indicat să “pună vorbă pentru noi”, dacă nu Însuşi Hristos, prin Duhul Sfânt? Şi El o şi face, dacă ne rugăm pentru asta.
Modele de comunicare în înţelepciunea biblică
În rândurile care urmează vă ofer un model de comunicare în situaţii de criză, pe care l-am întâlnit în Vechiul Testament. Unul dintre personajele biblice de la care am învăţat foarte mult în ceea ce priveşte comunicarea este Neemia. Citind capitolul 1 din Cartea Neemia (a doua a lui Ezdra), oricine poate vedea o mostră de veritabilă înţelepciune relaţională. Acesta, paharnic fiind la curtea regelui Artaxerxe, află la un moment dat noutăţi despre starea grea de decădere în care se afla cetatea Ierusalimului şi locuitorii săi. Lovit de suferinţă cumplită la auzul veştilor – şi acum vă invit pe fiecare dintre cei care suferiţi din cauza căderilor copiilor sau ale altor membri ai familiei să vă imaginaţi în situaţie -, Neemia se retrage în plâns, post şi rugăciune.
Vedem astfel primii paşi în relaţionare: plâns pentru decăderea celor iubiţi, asumare a păcatelor proprii şi a rolului pe care îl are fiecare în răul colectiv, post şi rugăciune pentru iertarea păcatelor şi pentru îndreptarea situaţiei.
“Doamne, Dumnezeule al cerurilor, Dumnezeul Cel mare şi înfricoşător, Care păzeşti legământul Tău şi eşti milostiv cu cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale, să fie urechile Tale cu luare-aminte şi ochii Tăi deschişi, ca să auzi rugăciunea robului Tău, cu care mă rog eu acum ziua şi noaptea înaintea Ta, pentru fiii lui Israel, robii Tăi, mărturisind păcatele fiilor lui Israel, cu care am păcătuit înaintea Ta, şi eu, şi casa tatălui meu.
Noi Te-am mâniat şi n-am păzit poruncile, legile şi orânduielile pe care le-ai dat Tu lui Moise, robul Tău. Adu-Ţi aminte însă de cuvântul pe care l-ai spus robului Tău Moise, când ai zis: “De veţi păcătui, vă voi împrăştia printre popoare; iar când vă veţi întoarce la Mine şi veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, de aţi fi izgoniţi chiar şi la marginea cerului, şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce la locul pe care l-am ales, ca să-Mi pun numele Meu acolo”.
Aceştia însă sunt robii Tăi şi poporul Tău, pe care Tu l-ai răscumpărat cu puterea Ta şi cu mâna Ta cea puternică. Rogu-Te dar, o, Doamne, să fie urechile Tale cu luare-aminte la rugăciunea robului Tău şi la rugăciunea robilor Tăi, cărora le place să se teamă de numele Tău, şi ajută robului Tău acum, şi-i dă să dobândească milă la omul acesta.”
Vedem că Neemia nu a început să-i acuze pe fraţii săi pentru păcatele lor, nu a început să le dea lecţii şi să le arate cum să se însănătoşească, ci s-a pocăit el însuşi pentru păcatele conaţionalilor, deşi era în ţară străină şi ar fi putut foarte bine să se dezică de necazul lor. Citind în întregime cartea lui Neemia, veţi putea vedea o mostră de acţiune binecuvântată de Dumnezeu şi vindecătoare pentru comunitatea mai mică sau mai mare din care fiecare face parte.
Motivul pentru care am adus acest exemplu în articolul de faţă este o invitaţie de a reveni la “căile bătătorite” ale înţelepciunii biblice de abordare a situaţiilor concrete ale vieţii în care suntem personajele principale din mai mica sau mai marea noastră istorie. În societatea noastră contemporană, în care suntem în căutare de modele autentice şi de “cum să…”, care să ne ofere şi rezultate palpabile, o cercetare atentă a istoriilor redate în Vechiul şi Noul Testament ne dă o gură de aer nepoluat, de care avem nevoie pentru a ne curăţi inimile şi vieţile.
Legaturi:
- Parintele Rafail Noica: TOATE SE LEAGA SI SE DEZLEAGA IN DUH SI IN NEVAZUT
- PARINTELE RAFAIL NOICA despre gasirea sensului personal al vietii si asumarea crizelor
- Concentrate duhovnicesti de la PARINTELE PORFIRIE (†2 decembrie 1991): “Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati…” (si despre viata de familie)
- JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu ingenuncheaza in fata mea… POT EXISTA CUVINTE MAI PROFUNDE SI MAI COPLESITOARE DECAT ACESTEA?
- Suferintele copiilor si caile lui Dumnezeu
- CUM SA NE MANTUIM COPIII? Raspunsurile Arhimandritului AMBROZIE IURASOV – de praznicul Sfantului Cuvios Stelian Paflagonul
- Cuviosul Sofronie Saharov: SFATURI SI EXPLICATII DUHOVNICESTI ESENTIALE PENTRU VIATA DE FAMILIE (I). CUM SA NE CRESTEM COPIII? PENTRU CE ESTE CASATORIA?
- Psihiatrul ortodox Dmitri Avdeev despre RELATIILE DINTRE SOTI si PUTEREA RUGACIUNII MAMEI PENTRU FIII PIERDUTI
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre VIATA DUHOVNICEASCA IN FAMILIE
- Cuviosul Paisie Aghioritul: INVATATURI PENTRU O FAMILIE ARMONIOASA (II): “Prin rabdare se mentine familia”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
O rugaciune din Pelerinul Rus:
Milostive Doamne, faca-se voia Ta, care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta Adevarului sa ajunga. Miluieste si mantuieste Doamne pe robii Tai …numele… Primeste Doamne aceasta rugaminte a mea, ca pe un strigat de dragoste, poruncita de Tine.
Spunea Pr.Rafail Noica cam acelasi lucru spus de voi in articol: ‘toate se leaga si se dezleaga in Duh’ – daca avem rabdare prin a ‘pune straja gurii’ cand te-apuca amocu’ in a judeca, anatemiza, injura…pentru ca motive sunt din ce in ce mai multe si mai evidente venite atat din partea casnicilor cat si din a celor din afara – si unii si altii te lasa la un moment dat NAUC de-a binelea avand senzatia de IREAL!
Si, cum in celalalt articol de ‘acasa’ – sfarurile parintelui rus in a nu mai bagateliza pacatele mici fiindca asa cum omul se cunoaste dupa:
1. lucrurile mici – in aparenta – pe care le face in ‘virtutea’ obisnuintei dar care se fac MARI si uracioase (si-n ochii aproapelui si-a Lui Dumnezeu) datorita desimii si repetarii lor – ele se fac funii care impleticesc sufletul intr-o aparenta justificare si de-aici…in o eventuala scadere de pedeapsa datorita clasificarii lor (pacatelor) in mici, mijlocii sau mari;
2. adesea dupa rod(ul) gurii sale – ‘din cuvintele tale te vei osandii si din cuvintele tale te vei indrepta’ si implicit al inimii …fiindca din inima ies toate…si bune dar mai ales cele rele!
-pe pielea mea – cel putin – am observat ca lipsa de rabdare este principala cauza, apoi mania fiind ‘rodul’ iutimii si-al judecarii aproapelui pentru ca nu se ‘executa’ asa cum vrei/crezi tu, ca este bine!
Trebuie mai mult respect pentru celalalt, pentru decizia sa (chiar rea!) – in aparenta – iar pentru lucrurile care ne depasesc, sa le lasam la mila Lui Dumnezeu fara sa ne mai agitam cerand dezlegare ‘in Duh’ prim mijlocirea Maicii Domnului si-a Sfintilor la care avem evlavie.
Spunea un Parinte fiind intrebat de un ucenic cum sa faca sa nu se mai supere, sa se mai manie pe aproapele; si i s-a raspuns: ‘vrei sa nu te mai manii? Foarte bine! Nu-ti (mai) dorii nimic si ai rabdare!’ Deci, anularea dorintei (de orice fel) cu rabdarea, te pot face sa nu te mai manii pe aproapele! Iar daca, totusi…iti iesi din papuci macar rabdare pana la sfarsit…’cel care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantuii’.
Sunt ‘tare’ in sfaturi dar repetenta la practica! Cand am tinut cont de ceea ce am scris, a fost bine si pricina de pace prin netulburare…
Nu stiu ! Poate am mai spus-o: bate o vifornita, o nerabdare, o neliniste dusa pana la o stare de plictiseala/sictir care, abia asteapta sa rabufneasca pe oricine ii iese in cale in ciuda preocuparilor de peste zi pentru ca, atunci cand vorbesc de plictis nu ma refer la cei inactivi care n-au ce face cu timpul lor ci, la gandurile care dau navala in timp ce esti la serviciu sau faci piata, curat ori mesteci in oala cu mancare….
Cred că în orice tip de relaţie între oameni dacă pierdem în vedere că cel de lângă noi este ca şi noi înşine chip al lui Dumnezeu, creaţie a lui Dumnezeu, deci dacă nu acceptăm acest lucru, atunci ne vom pune pe noi mai presus de ceilalţi. Şi asta înseamnă să credem că avem mai multe drepturi decât ceilalţi, că merităm mai multe, că suntem superiori, că ceilalţi sunt datori să ne îndeplinească toate dorinţele. Reducem pe cel de lângă noi la o sursă perpetuă de „servicii”, gratuite dacă se poate, îl înrobim egoismului nostru, îl dispreţuim şi îi cerem să ne respecte fără ca noi să-i arătăm cel mai mic respect. Este un raport de forţe. Câştigă, dacă despre câştig mai poate fi vorba, cel mai puternic. Doar atât. În astfel de situaţii comuniunea nu-şi mai are locul, sau poate fi doar mimată. Jertfa este privită ca o sursă de profit, iar cel care se jertfeşte o fiinţă slabă, bună de exploatat. Modelul pe care ni l-a arătat Hristos, acela de a fi blând şi smerit cu inima, s-a pierdut undeva în amintirea unor timpuri de mult trecute. Cât poate dura această stare de fapt? La ce poate duce o astfel de atitudine? Păi vedem în direct. La grăbirea sfârşitului.
Adminii stiu ca vorbesc din suflet crestin…
Fratilor si surorilor, cand ne casatorim noi alegem…Si ceea ce alegem trebuie sa acceptam si sa ducem pana la moarte, chiar daca suferim…
Suferinta este Calea, Adevarul si Viata intru Hristos.
@Hrisanti
“cand ne casatorim noi alegem…Si ceea ce alegem trebuie sa acceptam si sa ducem pana la moarte, chiar daca suferim…”
Iertaţi-mă vă rog, dar aş vrea să completez spusele dumneavoastră. Mi se pare că această sentinţă abruptă nedreptăţeşte cumva taina aceasta minunată a cununiei şi îndreptăţeşte uneori şi unele scăderi ale noastre (unele lipsuri de îngăduinţă sau chiar o mândrie că suntem neînţeleşi în crucea ce o purtăm, cel puţin în cazul meu). Nu este suferinţă crudă, inevitabilă, ci este o încercare prin care se lucrează mântuirea noastră. Trebuie să căutăm sensul suferinţei noastre în această încercare, aşa cum o căutăm în orice altă ispită lumească. De foarte puţine ori găsim sens şi uşurare în gândul acesta “al ducerii până la moarte” a suferinţei pricinuite de soţ, pentru că noi am ales când ne-am căsătorit. Cred că trebuie să căutăm mai adânc de atât, mai înspre consecinţele păcatelor noastre, mai înspre iubirea şi rânduiala lui Dumnezeu, care are întotdeauna un scop – al mântuirii. Sunt şi eu căsătorit şi pot spune că de multe ori am crezut că Matei 10,22 “iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” se referă EXCLUSIV la cei căsătoriţi şi la căsătorie :P.
Acum, reducţionist şi metaforic, strict ca exemplu, privesc căsătoria ca mersul pe sârmă la înălţimi ameţitoare. Destinaţia este împărăţia cerurilor, iar familia îmi este băţul ce mi-a fost dat spre ajutor să-mi găsesc echilibrul. E posibil să mi se pară uneori că băţul cântăreşte mai mult spre stânga decât spre dreapta, că mai mult încurcă sau că dacă îl arunc jos şi alerg ajung mai repede, dar încerc să am încredere în cel ce mi-a dat acest instrument de mântuire şi să mi-l ţin strâns să nu îl pierd. Şi dacă trage mai mult spre stânga, se poate să urmeze o pală de vânt din acea direcţie. Vă imaginaţi care ar fi consecinţa impulsului meu de a mă opri din mers, să tai capătul din stânga al băţului, pentru că e prea greu sau inutil şi încurcă, şi să-l arunc în hău, în loc să mă pregătesc pentru pala de vânt ce urmează.
Suferinţa în căsătorie e conjuncturală; nu este în nici un caz de esenţa căsătoriei. Să nu îi dăm mai multă importanţă decât e necesar, pentru că ne va fi greu să îi înţelegem rostul pentru mântuire şi o să concluzionăm greşit că “aşa ne-a fost dat nouă”, sau că unii sunt mai norocoşi în dragoste.
Iertaţi-mă vă rog că am intrat cu bocancii pe un subiect atât de subţire duhovniceşte, eu fiind corigent la acest capitol. Am dorit doar o completare impersonală şi la obiect iar nu:
http://www.femei-moderne.ro/articol/cuplu/cum-sa-fii-fericita-in-casnicie,1681.html
http://www.ziare.com/life-style/cuplu/cum-sa-mentii-o-casnicie-indestructibila-1083440
http://www.ziare.com/life-style/casnicie/vrei-sa-fii-fericit-invata-cum-sa-ai-o-casnicie-de-succes-1042293
http://www.ziare.com/life-style/trucuri/mici-schimbari-pentru-o-viata-mai-sanatoasa-1072834
http://femina.rol.ro/art/25193-48-cum_sa_ai_o_casnicie_perfecta.htm
http://astrologie.acasa.ro/compatibilitati/ce-sanse-exista-sa-avem-o-casnicie-reusita-12010.html
http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/familie/10-sfaturi-pentru-a-avea-o-casnicie-fericita-180878.html
http://www.tonica.ro/cuplu/relatii/7387-casatorie-fericita–somn-linistit.html#
http://www.garbo.ro/articol/Familie/1542/Secretul-mariajului-fericit-timpul-petrecut-in-doi.html
http://www.taifasuri.ro/taifasuri/cuplu/465-cuplu-5-trucuri-pentru-o-csnicie-fericit-.html
http://www.roportal.ro/discutii/topic/62211-cum-poti-sa-ai-o-viata-de-familie-fericita/
http://www.citynews.ro/alba/sex-12/obstacole-in-calea-unei-casnicii-reusite-80917/
http://forum.7p.ro/Ce-omoara-o-casatorie-si-ce-o-face-mai-trainica.aspx?g=posts&t=11602
http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/zodii-casnicie-fericita-divort-casatorie-5907-1.html
http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/trucuri-pentru-casnicie-fericita-10706.html
Linkurile sunt o discuţie cu totul diferită, despre cum suntem condiţionaţi să privim căsătoria şi familia şi se referă la o problemă din ce în ce mai acută şi prezentă, aceea că nu prea mai ştim “cu ce se mănâncă” căsătoria, sau că punem semnul egalităţii între “viaţa de cuplu” şi familie/cămin. Vă rog să mă iertaţi şi să-mi îngăduiţi! Doamne, ajută!
Va scriu in calitate de mama a 4 copilasi tuturor celor care m ar putea ajuta cu un sfat/gand bun duhovnicesc.
De cativa ani buni,sotul meu ma uraste….stiu Este greu de inteles…dar ma uraste,fiecare vorba,privire,Este plina de ura,frustrate,suparare…isi doreste alceva Si nimic din CE spune biserica nu vrea Sa Mai auda.Noi locuim la Londra,eu nu muncesc iar el Este PE cale Sa devina politist(munca PE care Si o doreste din tot sufletul Si o iubeste foarte mult)
Intrebarea mea Este:cum Sa nu Mai simt durerea cuvintelor Lui pline de ura,cum Sa ignor cu dragoste injuraturile Si cuvintele odioase cu care ne educa copilasii zi de zi Fata Sa vad in suparare Si deznadejde?cum Sa ma pot ruga la nesfarsit la ceva CE nu Mai cred nici eu ca se Va intampla….cum Sa simt Si eu ca “fac rabdare”cum spune Parintele Paisie Aghioratul intr un articol chiar PE aceasta pagina,Fata Sa l urasc?
Daca puteti Sa ma ajutati cu un raspuns.Doamne Ajuta!
Ana,
Pana primesti o sfatuire mai buna, o sa-ti spun cateva cuvinte, cu riscul ca le-ai mai auzit:
– in primul rand, daca nu aveti/ai duhovnic, este neaparat sa-ti gasesti; de el, de duhovnic trebuie sa asculti, dupa ce, in prealabil, te-ai rugat si tu putin pt duhovnic ca sa-l lumineze si pe el Domnul in cele ce te va sfatui; se subanteleg spovedania ta amanuntita, pocainta, asumarea greselilor SI de catre tine (adica cand vb cu Domnul nu sa ajungi numai la a-l para pe sotul, ci sa te pocaiesti si tu pt greselile tale si cele comune, fiind un trup cu sotul din momentul casatoriei);
– POATE ca o mica jertfa trebuie facuta si de tine personal: pt ca ai pomenit de Sf Paisie, el recomanda ca, de pilda, daca nu ai patimi din acestea mai vizibile, la care e musai sa renunti (fumat, uitat excesiv la tv, lucru duminca) sa renunti chiar si la ceva ce-ti face placere, pt o vreme (ex ce pare banal: dulciurile) sau sa postesti (daca nu o faci deja) dupa randuiala Bisericii sau sa tii si lunea daca postesti deja, sau sa faci o nevointa pt asta special (ceva metanii) etc. Ceva JERTFA adica.
Dar, ce stiu eu? Vezi ce te sfatuieste duhovnicul!
Ana
Aveti/ai 4 copilasi. Aceasta e jertfa ta, in ziua de azi cu 4 copilasi e de pe alte timpuri.. Ce nu pot intelege e ca copii pe mine ma refac. Oricat de rau sunt, in fata lor ma dezarmez. De la ei putem invata blandetea, gingasia, nevinovatia si cate altele. Dar inima impietrita numa Domnul o deschide. Un pas in directia asta sunt copii. Chit ca el este…politist…
Domnul sa te lumineze.
In Finlanda sau Londra unde locuiesti, cauta un preot.
Imi permit si eu sa recomand cartea staretului Tadei, ‘Cum iti sunt gandurile asa iti este viata’. Pt mine cel putin a fost esentiala, din multe puncte de vedere, dar mai ales sub aspectul relatiilor de familie.
Cartea este si disponibila on-line aici>
http://radiojurnalspiritual.ro/wp-content/uploads/2014/08/Cum-iti-sunt-gindurile-asa-iti-este-si-viata.pdf
(comentariul anterior era pt Ana)