Basescu reconfirma lobby-ul: MILITEAZA DIN NOU PENTRU EXPLOATAREA AURULUI SI CUPRULUI/ Se confirma si UN NOU ACORD CU FMI

9-11-2012 6 minute Sublinieri

Ilie Serbanescu: Daca mai avem inca un acord cu FMI, chiar nu vom mai exista

UPDATE: Ce inseamna un nou acord cu FMI?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la întâlnirea cu delegaţia comună a FMI, CE şi BM, că România nu poate privi spre o creştere economică bazată doar pe fondurile europene, având în vedere că avem resurse naturale care ar putea fi exploatate.

“Pe de-o parte, avem această situaţie despre care am discutat, referitoare la fondurile europene, pe de altă parte, avem multe posibilităţi pe plan intern. Sunt multe investiţii care au fost blocate din cauza demagogiei politice. Nu putem să ne uităm la o creştere economică bazată doar pe fonduri europene – pe care trebuie să el absorbim, pe de-o parte -, dar pe de altă parte avem resurse de cupru, aur, a căror exploatare a fost stopată acum zece ani, din cauza costurilor ridicate comparativ cu preţurile de pe piaţă a acestor resurse. Dar acum situaţia s-a schimbat total”, a spus Băsescu, în debutul întrevederii cu experţii financiari internaţionali.

El a subliniat că România poate să creeze locuri de muncă pe baza propriilor resurse.

“Până la urmă, aceasta este cheia. Nu putem umple deficitul fondului de pensii până nu creştem numărul locurilor de muncă, nu putem acoperi deficitul sistemului de sănătate până nu avem mai multe locuri de muncă. Aceasta este problema – cum să creăm locuri de muncă. Cum să nu punem demagogia deasupra interesului naţional de a crea locuri de muncă. Sunt câteva subiecte pe care dvs. le puteţi analiza împreună cu specialiştii dvs. şi împreună să prefigurăm un program pe termen mediu privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. Până la urmă, suntem o ţară membră UE, avem obiective fixate prin agenda UE 2020, care vizează energia, educaţia, cercetarea. Cred că toate aceste obiective care au fost asumate de noi în interiorul UE trebuie transferate în referinţele din noul acord cu FMI şi UE“, a conchis Băsescu.

Traian Băsescu a primit joi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene, Băncii Mondiale. AGERPRES

Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, la inceputul intrevederii cu delegatia FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, ca a discutat cu premierul Victor Ponta si cu guvernatorul BNR Mugur Isarescu si s-a decis incheierea unui nou acord cu FMI pentru “inca un an sau doi”, transmite Mediafax.

El a adaugat ca in viitor este nevoie de asistenta FMI pentru a oferi solutii specializate in vederea aplicarii unei strategii pe termen mediu a Romaniei, care sa asigure cresterea economica.

“Cred ca acesta este momentul potrivit sa analizam acordul existent si sa privim si la cateva elemente ale viitorului acord. Asa cum am discutat cu premierul si cu guvernatorul BNR, am decis sa avem un nou acord cu FMI pentru inca un an sau doi”, a declarat presedintele Basescu, la inceputul intrevederii cu delegatia organismelor internationale, aflata de marti la Bucuresti in a sasea misiune de evaluare in cadrul acordului stand-by incheiat anul trecut.

UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, la B1 TV: “Anul viitor in aprilie inceteaza actualul acord preventiv, acord in baza caruia Romania, nu a mai imprumtat bani dar a avut un buffer in cazul unor crize neasteptate. Opinia mea, exprimata si in opzitie si la guvernare, care este si a presedintelui si guvernatorului, este ca anul viitor sa prelungim practic, sa avem un nou acord preventiv, sa ne ajute o asemenea relatie cu FMI si CE sa consolidma ceea ce am reusit anul acesta (…) sa imprumutam bani de pe pietele private internationale cu o dobanda cat mai mica. Poate reusim o dobanda sub 5%.

E o chestiune de seriozitate, pentru ca anul viitor Romania va avea o crestere de 2,2% in timp ce media europeana va fi 0. Nu putem spune ca traim intr-o europa consolidata ci intr-un context economica inca foarte tulburat. Nu am inceput in mod concret aceste discutii.”

Presedintele a remarcat ca Guvernul a trimis Comisiei Europene un punct de vedere asupra programelor pentru absorbtia fondurilor europene in perioada 2014-2020, iar reactia Bruxelles-ului a fost “destul de neplacuta“. El a aratat ca trebuie stabilita impreuna cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala o strategie pe termen mediu cu privire la cresterea economica a Romaniei.

“De exemplu, noi am trimis, Guvernul a trimis, un punct de vedere asupra dezvoltarii viitoare a programelor Romaniei pana in 2020, iar reactia Comisiei Europene a fost destul de neplacuta. Cred foarte mult ca impreuna cu FMI, cu UE si BM putem prefigura o strategie pe termen mediu cu privire la cresterea economica, cum sa asiguram, cum sa garantam cresterea economica din Romania privind si la situatia buna pe care o avem in prezent”, a spus seful statului.

El a aratat ca, desi Romania are o stabilitate in prezent datorita nivelului redus al datoriei publice si al reducerii deficitului bugetar sub 3% din PIB, inca nu a “descoperit cheia garantarii cresterii economice”.

“Suntem o tara cu un nivel acceptabil si redus al datoriei publice, suntem o tara care in ultimii doi ani a facut eforturi uriase pentru reducerea sub 3% a deficitului bugetar, dar nu am descoperit inca cheia cum sa garantam cresterea. Nu trebuie sa platim ca alte multe tari din zona euro sume imense de bani pentru datoria publica, nu mai avem o problema acum sa finantam Romania de pe pietele externe”, a mai afirmat Basescu.

El a aratat ca problema este ca “rezerva” reprezentata de fondurile UE nu este folosita adecvat pentru a ajuta la o rata ridicata a cresterii economice. “Trebuie sa avem un parteneriat cu dumneavoastra, cu asistenta dumneavoastra, pentru un program pe termen mediu privind cresterea economica”, a apreciat Basescu, adaugand ca in aceasta strategie ar trebui incluse si obiectivele privind energia, educatia si cercetarea fixate si asumate de Romania in cadrul UE prin Agenda UE 2020.

  • B24:

Noul Acord FMI – Sorin Minea: Fondul este un creditor, nu “jupanul” tarii

Sorin Minea, seful Angst, este de parere ca acordul pe care Romania il are cu FMI nu a fost negociat in favoarea Romaniei, motiv pentru care statul roman este singurul din lume unde FMI a impus scaderea salariilor bugetare si cresterea TVA.

“Fostul acord cu FMI a fost fortat si negociat gresit in unele aspecte. Cateva din clauzele impuse de FMI au fost acceptate mult prea usor de catre guvern sau de presedinte. Ma refer la scaderea salariala grupata cu cresterea TVA. Este singura tara din lume la care s-a intamplat acest lucru.

S-a mai incercat si in alte tari dar nu a fost acceptat de guvern. Daca noi am fost cobai, inseamna ca nu am fost mai destepti decat altii. Si a dus aproape la o prabusire a unor ramuri din industria romanesca”, a declarat Sorin Minea.

Potrivit sefului Angst, Romania ar trebui sa renegocieze un nou acord cu Fondul. “Acordul FMI ar trebui renegociat de pe pozitii strict economice. FMI este un creditor, nu este jupanul tarii noastre”, a adaugat seful Angst. Presedintele Traian Basescu a anuntat ca a decis, impreuna cu prim-ministrul si cu guvernatorul BNR, incheierea unui nou acord cu FMI.

Ilie Serbanescu despre acordul cu FMI: Un cerc vicios, din care nu mai putem iesi

Romania nu are nevoie de inca un acord cu FMI, pentru ca, oricum, cele de pana acum nu au dus la crestere economica si la creditarea economiei, a declarat pentru Business24 analistul Ilie Serbanescu. Am senzatia ca e un cerc vicios din care nu se mai poate iesi. Cu forte proprii sau cu forte straine, Romania nu-si va reveni oricum”, spune Serbanescu.

Stabilitatea financiara pe care FMI a promis-o Romaniei, spune Ilie Serbanescu, s-a dovedit a fi inexistenta. “Daca mai avem inca un acord cu FMI chiar nu vom mai exista. Este de ajuns acest acord. De fapt, cele doua, impreuna, nu au dus deloc, dar deloc la ceea ce FMI a pretins ca vor face aceste acorduri”, a spus Ilie Serbanescu. Acesta nu se indoieste de faptul ca Romania va semna un nou acord cu FMI.

“Traian Basescu si Victor Ponta sunt perfect de acord in acest domeniu. Vor fi conditii similare”, a spus Serbanescu, referindu-se la noul acord cu FMI.

Actualul acord preventiv dintre Romania si FMI a inceput pe 31 martie 2011, suma disponibila fiind de 3,6 de miliarde de euro, care pot fi accesati doar in caz de urgenta. La sfarsitul lunii septembrie, board-ul FMI a aprobat a sasea revizuire a acordului, deblocand o noua transa, in valoare de 519,2 milioane de euro. Acordul cu FMI este completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro, transele putand fi trase de autoritatile romane doar daca este necesar.

Aşa cum am discutat cu premierul şi cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi”, a declarat Traian Băsescu, ieri (joi), cu ocazia întâlnirii cu reprezentanții organizației financiare.

”Iată că Ponta și Băsescu pot coabita”, a fost comentariul cel mai des întâlnit după această declarație, comentariu care ignoră/eludează fondul problemei. Este sau nu prelungirea/un nou acord cu FMI o soluție? Iar răspunsul ar putea fi pozitiv doar în lipsa unor altor soluții. Pentru că experiența actualului acord ne arată destul de clar că FMI NU reprezintă o soluție de dezvoltare, ci una de avarie, care te ajută cel mult să poți trece peste o anumită perioadă, dar cu o notă de plată consistentă pentru o întreagă generație.

Privatizările impuse de FMI duc la o diminuare a activelor unui stat, nu doar la diminuarea ”găurilor negre”. Acceptând ideea că eventualii investitori sunt de bună-credință (mai exact nu cumpără afaceri pentru a le închide, ci pentru a le face profitabile), rezultă că acele afaceri, decăpușate și cu un management profesionist (privat sau nu), ar putea face profit și pentru stat în mod direct (nu doar prin plata unor taxe și impozite, de cele mai multe ori duse către minim de experții contabili și avocații investitorilor).

Fiscalitatea ridicată, de asemenea impusă de FMI, nu este un factor de dezvoltare, ci de stagnare. Pentru afaceri înseamnă mai puțini bani de investit în alte afaceri, în modernizare, tehnologizare etc., iar pentru salariații de rând mai puține venituri reale. Mai mult, fiscalitatea ridicată impusă de FMI nu are ca scop principal asigurarea obligațiilor sociale ale unui stat (creșterea, modernizarea, diversificarea lor), ci, în primul rând, o asigurare pentru FMI că va avea de unde să-și recupereze banii împrumutați (și dobânzile aferente).

În fine (dar nu în cele din urmă), exploatarea resurselor naturale minerale (cupru, aur, gaze de șist etc.) în termeni extrem de dezavantajoși pentru statul român este o altă condiționare impusă de acordurile cu FMI. Am mai prezentat și cu altă ocazie, opinia unor experți în dezvoltare regională (cu studii și doctorate făcute taman în ”inima” capitalismului), care arată că o economie bazată pe exploatarea resurselor minerale are efecte benefice pe termen foarte scurt și efecte dăunătoare extrem de dure pe termen mediu și lung (vezi ceea ce specialiștii au denumit ”boala olandeză”). Mai mult, exploatarea acestor resurse pe perioade relativ scurte (10, maxim 20 de ani) generează costuri sociale și distrugeri ale mediului (cu alte costuri ulterioare de conservare/refacere) care vor fi suportate tot de către stat, fiind acoperite într-o proporție infimă din redevențele ridicol de mici (2%, 4% sau, în cazul ”fericit”, de 8%) impuse exploatărilor miniere. Povestea câștigurilor din participațiile la profit sunt pentru cei care mai cred în Moș Crăciun și se iluzionează că statul român va reuși să urmăreasă veniturile companiilor miniere prin insulele bananiere, acolo unde nici măcar Fiscul american nu a reușit să le prindă urma. Și este evident (ținând cont de natura și direcționarea lor expresă) că taxale și impozitele încasate (în special de la salariații temporari ai acestor companii) se vor cheltui în anii (puțini) în care exploatările în discuție vor funcționa.

***

Așadar, ce înseamnă un nou acord cu FMI? Datorii mai mari, mai puține servicii sociale, mai puține active și resurse economice pentru bugetul de stat, acumularea de costuri (altele decât cele legate de returnarea împrumutului) pe zeci sau chiar sute de ani (cum sunt cele legate de refacerea mediului). Din orice direcție am privi, aceste lucruri nu pot duce la ”ieșirea din criză”, ci, mai degrabă, reprezintă premisele perpetuării ei pe termen nelimitat.

Or fi ajuns Băsescu, Ponta și Isărescu la ”consens” în privința unui nou acord cu FMI, dar ar trebui să le reamintim că ei ocupă niște funcții pe termen limitat. Un termen cu mult, foarte mult, mai mic decât cel pe care se vor întinde efectele acordurilor cu FMI. Motiv pentru care decizia finală le aparține (a trebui să aparțină) celor care vor suporta aceste efecte. Altfel, nu vom evita să ajungem, la un moment dat, în situația prin care au trecut o mare parte a statelor sud-americane la începutul anilor 90 (tot cu ”ajutorul” condițiilor FMI) ori în cea a Greciei de astăzi. Doar vom amâna (un pic) un asemenea moment.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Basescu reconfirma lobby-ul: MILITEAZA DIN NOU PENTRU EXPLOATAREA AURULUI SI CUPRULUI/ Se confirma si UN NOU ACORD CU FMI

  1. De unde se vede, că în problemele esenţiale ale României, politicienii noştri, avându-l în frunte pe Isărescu- care face politica României de vreo 22 de ani încoace în conformitate cu “pieţele financiare”, sunt de acord în unanimitate. Şi atunci la ce bun alegerile din Decembrie??? În afară bineînţeles de aburirea “democratică” a românilor!
    În schimb observăm că Băsescu îşi continuă ofensiva trădătoare pe tema aurului şi cuprului, iar Ponta se pare că nu-l contrează. Se vede treaba că Preşedintele devine tot mai nesimţitor şi mai nesimţit după fiecare succes ori eşec personal!
    Scârboasă ciorbă avem noi acum în România. Şi noi s-o mâncăm? Oare când ne-om deştepta? Vorba imnului naţional…

  2. Pingback: Traian Basescu o tine gaia-matu cu EUROPA lui Merkel, ”reforma” asigurarilor de sanatate, diktatele FMI si EXPLOATARILE AURIFERE/ SCENARII POST-ALEGERI: contrarea VOTULUI POPULAR ca in Lituania sau HAOS PROVOCAT? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Ilie Serbanescu si Florea Dumitrescu, fost guvernator al Bancii Nationale: IN GENUNCHI IN FATA FMI si UE, NE-AM DISTRUS INDUSTRIA SI SUNTEM VASALII ALTORA… (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: ALEGERILE DIN 9 DECEMBRIE. Sa mai votam? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: ROMANIA: de 40 de ani COBAI IN LABORATORUL SOCIAL FMI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Ilie Serbanescu: PRIM-MINISTRUL ADEVARAT AL ROMANIEI RAMANE F.M.I./ Marioneta PONTA calca pe urmele lui Basescu in urmarea agendei anti-romanesti: ARE CA PRIORITATE IMPOZITAREA AGRICULTURII! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: FMI in Romania. Care e miza noii misiuni?. ILIE SERBANESCU: “ESTE VIZITA IN COLONIE A AGENTILOR DE VANZARI VESTICI. Ponta, ca si Boc, lustruieste pantofii FMI!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Alexandru Athanasiu: ROMANIA ESTE COBAIUL FMI! [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare