Evocare IOAN IOANID, “un Soljenitin roman”. MEMORIALUL DURERII, episodul “Evadat din Gulag” (VIDEO)
Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marți, 28 mai 2013, ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București), cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul volumului Închisoarea noastră cea de toate zilele.
În deschidere, va fi proiectat filmul Un Soljeniţîn român: Ion Ioanid, din seria Memorialul durerii, proiecția fiind urmată de o discuție moderată de Lucia Hossu Longin la care vor participa prof. dr. Manuela Cernat, critic de film, editorul Georgeta Dimisianu și Ion Radu, fost deținut politic. Actorul Armand Calotă va citi fragmente din volumul Închisoarea noastră cea de toate zilele, publicat în anul 1991 la Editura Albatros și reeditat de Humanitas. Cartea este o monumentală frescă a vieții deținuților din închisorile comuniste, comparabilă în multe privințe cu scrierile lui Aleksandr Soljenițîn.
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Ion Ioanid s-a născut la 28 martie 1926 în comuna Ilovăț, județul Mehedinți (tatăl său, Tilică Ioanid, boier și ministru, a decedat în 1940). Tot la Ilovăț a fost botezat de preotul din sat, avându-l ca naș pe Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărțit de-a lungul întregii vieți. În 1949 a fost arestat și anchetat pentru o presupusă acțiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea fusese de abia înființată, prin reorganizarea serviciului Siguranței Statului, și nu își definitivase încă metodele de acțiune.
În iulie 1952 este însă arestat din nou, de această dată judecat și condamnat la 20 de ani muncă forțată. După un scurt popas în Jilava și Oradea, este trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara anului următor (1953), evadează împreună cu alți câțiva deținuți. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, este prins și se întoarce înapoi în temniță, printre camarazii săi. A executat 12 ani de închisoare, trecând prin cele mai grele spaţii carcerale.
Va fi eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deținuților politici, iar după cinci ani, în 1969, reușește să emigreze în Republica Federală Germania, unde i se acordă azil politic. Stabilit la München, lucrează în primul an ca muncitor necalificat. La circa un an de la stabilirea sa în Germania, a fost angajat de Departamentul Românesc al postului de radio Europa Liberă, de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i și îmbărbătându-i.
Prima ediție a cărții Închisoarea noastră cea de toate zilele a apărut la Editura Albatros în 1991, în cinci volume, graţie editoarei Georgeta Dimisianu, iar a doua la Humanitas, în trei volume. Lucrarea a fost remarcată atât de critica literară, cât și de cei interesați de memorialistica de închisoare ca document istoric sau psihologic. În această operă, Ion Ioanid reușește, printre altele, să zugrăvească o întreagă galerie de caractere umane. Se pare că acest lucru l-a interesat cu precădere, căci este semnificativ faptul că, atât la început, cât și în ultimele pagini ale volumului al V-lea, face considerații despre „caracter” și „caractere”.
Ion Ioanid s-a stins din viață în octombrie 2003, la München, departe de țara în care – și pentru care – a suferit. Monumentala sa operă, Închisoarea noastră cea de toate zilele, pe care ne-a lăsat-o moștenire, nu este doar literatură, sau nu este în primul rând literatură, ci un document cutremurător, scris de o personalitate fără reproş a detenţiei politice.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“a fost angajat de Departamentul Românesc al postului de radio Europa Liberă”
Imi aduc aminte ca ininte de 1989 Radio Europa Libera era pentru mine singurul canal prin care primeam informatii diferite de cele primite prin canalele din tara. Intre timp am trait/muncit vreo 2 ani si jumatate in Grmania si cam tot atit in New York, am vazut si vad “binefacerile” aduse in Romania de NATO, SUA, (S)UE. Acum vad cu alti ochi Radio Europa Libera si pe cei ce lucrau la acest post de radio: este un canal de informatii alternativ care ne spala pe creier ca sa vedem “binefacerile” aduse in Romania de NATO, SUA si (S)UE.
Da, Europa Libera era un post radio de propaganda, dar munca lor era foarte usoara pentru ca lucrau cu materialul clientului: nu trebuiau sa inventeze, sa exagereze sau sa distorsioneze nimic. Erau si alte posturi care emiteau cate putin in limba romana, care convergeau cu Europa libera si care nu stiu sa fi fost propagandistice: BBC, Deutsche Welle, RFI. Bunicul meu avea un cartonas cu programul tuturor emisiunilor in limba romana (se pare ca nu se suprapuneau) si comuta tot timpul intre ele. Sunetul bruiat avea un parfum special de clandestinitate, la care se adaugau felul diferit de a vorbi al crainicilor, ca de exemplu faptul ca-l numeau pe impuscat (nu fara o fina ironie) “domnul presedinte Nicolae Ceausescu” in loc de “tovarasul”.
Dar o consecinta a fost faptul ca multa vreme am continuat sa-i vedem pe “ei” ca pe “baietii buni”, in timp ce realitatea este mult mai nuantata, cu multe tonuri de gri intre alb si negru, care se inchid tot mai mult. Mai exista democratie? Mai exista libertate? Poate doar prin contrast. Nu exista tari libere, ci tari “mai” libere; nu exista tari democrate, ci tari “mai” democrate.
Am citit cartile marturii DOMNULUI IOAN IOANID, am plans si am plans,urasc si mai mult comunistii.