BISERICA BULGARIEI IA POZITIE PE TEMA REFUGIATILOR: “Ii ingrijim asa cum putem pe cei veniti, dar Guvernul nu ar trebui sa mai primeasca alti refugiati. PROBLEMA TREBUIE SOLUTIONATA DE CEI CARE AU CREAT-O”

26-09-2015 2 minute Sublinieri

bulgaria-biserica

Biserica Ortodoxă Bulgară anunţă că-i va ajuta pe migranţii care au sosit în ţară, dar îndeamnă autorităţile să nu mai primească alţii,

relatează site-ul Novinite.com.

“Noi considerăm că Guvernul nostru ar trebui să nu mai primească, cu niciun chip, alţi refugiaţi în ţara noastră. În ceea ce-i priveşte pe cei care se află deja aici, este corect ca noi, ca creştini ortodocşi şi ca societate, să-i îngrijim aşa cum putem şi atât cât ne permit resursele noastre insuficiente, dar nu şi pe alţii”, a anunţat vineri Sinodul (cel mai înalt organism executiv) al Bisericii într-un comunicat.

Această problemă este necesar “să fie soluţionată de către cei care au creat-o; nu este drept ca poporul ortodox bulgar să plătească preţul dispariţiei noastre ca stat”, subliniază Sinodul.

“Ar trebui să nu existe nicio îndoială faţă de faptul că Biserica Ortodoxă resimte compasiune şi îndeamnă la solidaritate faţă de toţi aceşti oameni care se află deja printre noi şi care au nevoie în mod real de îngrijire şi sprijin material, după puterile noastre. Biserica explorează întotdeauna motivele nefericirii şi îndeamnă la îndepărtarea lor. Lupta împotriva consecinţelor, dacă motivele nu sunt îndepărtate, este dinainte condamnată”, apreciază acesta.

Respingând acuzaţii cu privire la o reacţie “întârziată” faţă de criza migraţiei, Sinodul invocă faptul că “în experienţa milenară a Bisericii Ortodoxe nu se iau în vedere decizii pripite în situaţii de tranziţie”.

În afară de problemele nevoilor materiale ale migranţilor şi solidarităţii cu oamenii care vin în ţară, afluxul “ridică întrebări despre stabilitatea şi existenţa statului bulgar, în principiu”, apreciază conducerea bisericii.

Afluxul de migranţi ridică “de asemenea întrebarea în ce fel de context spiritual, în ce fel de mediu spiritual va trăi poporul bulgar ortodox, dacă acest aflux continuă până într-acolo încât să modifice echilibrul etnic actual pe teritoriul patriei noastre Bulgaria, pe care Dumnezeu a hărăzit-o poporului nostru ortodox să o locuiască”, adaugă aceasta.

Sinodul îndemană totodată Guvernul de la Sofia să ceară urgent un “sfârşit al războaielor” în Orientul Mijloc şi Africa de Nord, în dialog cu “toate organizaţiile internaţionale” şi să ridice problema “toleranţei interreligioase” în ţări ca Egipt, Siria şi Irak.

“Noi considerăm că Guvernul bulgar ar trebui să-şi concentreze resursele de politică externă asupra opririi războaielor şi nu doar asupra solidarităţii, cu consecinţele continuării ei la nesfârşit“, apreciază conducerea bisericii.

Sinodul, prezidat de către patriarhul Neofit I, este organsmul care guvernează Biserica Ortodoxă Bulgară, într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă.


Categorii

1. DIVERSE, Biserica Ortodoxa Bulgara, Bulgaria, Criza refugiatilor/ imigrantilor

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “BISERICA BULGARIEI IA POZITIE PE TEMA REFUGIATILOR: “Ii ingrijim asa cum putem pe cei veniti, dar Guvernul nu ar trebui sa mai primeasca alti refugiati. PROBLEMA TREBUIE SOLUTIONATA DE CEI CARE AU CREAT-O”

  1. Foarte corect, plin de dragoste și de răspundere este să (ne) sesizăm asupra războiului din Orientul Mijlociu. Primirea fără discernământ a refugiaților (în cazul că sunt cu adevărat refugiați) lasă loc războiului să meargă înainte ca și cum n-ar fi o problemă, ca și cum n-ar fi asta problema. Prima dată trebuie ca factorii decizionali ai statelor europene și nu numai să se gândească serios la stoparea cauzelor emigrației, apoi la asimilarea lor. Dacă există voință și resurse pentru adăpostirea și primirea refugiaților, ar trebui să se găsească și pentru stoparea războiului.

  2. Avand in vedere ca Bulgaria si Romania dupa statisticile Bruxelles-ului sunt cele mai sarace tari din UE si responsabilitatile fata de refugiati sa fie la fel.Dupa ce vestul a facut selectia refugiatiilor pe restul ii lasa estului Europei?Cred ca Bulgaria si Romania ar trebui sa primeasca atatia refugiati cat au spus ca pot sa adopte.Si eu cred ca nu trebuie primiti alti refugiati.Noi deja avem somerii nostri.Ce le vor oferi acestor refugiati?

  3. Pingback: Avertismentul Arhiepiscopului Ieronim al Greciei: BALCANII SE VPR TRANSFORMA INTR-UN “BUTOI CU PULBERE” DACA IMIGRANTII VOR FI BLOCATI IN REGIUNE | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: MAREA INVAZIE A MIGRANTILOR ARABI. Reportaj “In premiera” (VIDEO): “ROMÂNIA și BULGARIA trebuie să facă eforturi serioase ca să nu ajungă să fie transformate în REZERVAȚII PENTRU REFUGIAȚI”. Cum a fost DISTRUSA viata norm
  5. Pingback: O Biserica treaza si marturisitoare: SINODUL BISERICII BULGARE avertizeaza asupra PERICOLULUI UNEI “INVAZII PE SCARA LARGA” A MIGRANTILOR si cere guvernului sa ridice in plan international problema CRESTINILOR EXTERMINATI IN ORIENTUL MIJLOCIU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare