Laszlo Borbley: conceptul de STAT NATIONAL E PERIMAT/ Adrian Majuru: DEMISTIFICAREA utopiei periculoase a AUTONOMIEI TINUTULUI SECUIESC

29-11-2012 6 minute Sublinieri

  • RFI:

Borbely: Conceptul de stat naţional este perimat şi trebuie eliminat din Constituţie

Nu prin faptul că apare sintagma de stat naţional în Constituţie eşti mai patriot sau mai puţin patriot“. Declaraţia a fost făcută la RFI de vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely. El pledează pe de altă parte pentru o republică parlamentară.

Laszlo Borbely explică de ce vrea UDMR eliminarea sintagmei de stat naţional din Constituţia României: “Noi spunem acelaşi lucru din 1990: acest concept de stat naţional este perimat. De fapt şi Franţa a scos-o din Constituţie. Aici este, slavă Domnului, un stat multietnic, unde sunt 18-19 minorităţi în Parlament. Este pentru unii ceva simbolic, ceva sentimental. Nu prin faptul că apare această sintagmă de stat naţional eşti mai patriot sau mai puţin patriot“.

În opinia lui Laszlo Borbely, România nu mai e de multă vreme un stat naţional. “România, prin specificul ei, prin aceste regiuni, prin multiculturalitate, prin multietnicitate, după părerea mea de mult nu mai este un stat naţional. Nu mă refer la unitatea statului român şi la integritatea teritorială. Ne referim la sintagma de stat naţional, care după părerea noastră este perimată şi ar trebui scoasă din Constituţie“, consideră liderul UDMR.

Republică parlamentară, cu preşedinte ales de popor?

Pe de altă parte, Laszlo Borbely pledează “pentru o republică parlamentară, pentru că de fapt Parlamentul este instituţia de bază a unei democraţii şi eu cred că acest lucru nu este prezent în Constituţie foarte clar şi acest lucru trebuie clarificat, până unde merg atribuţiile Parlamentului. Aş opta pentru ca preşedintele, evident, să reprezinte România şi tot ceea ce ţine de aceste atribuţii ale preşedintelui. Nu am nici un fel de problemă să fie pe mai departe ales de popor. Sunt mai multe variante în Europa, unele ţări unde e ales de Parlament, dar Parlamentul este instituţia de bază şi acest lucru trebuie mult mai explicit formulat în Constituţie“.

Poate să fie o republică parlamentară şi preşedintele să fie ales de popor, după părerea mea. Dar aici e de discutat. Evident, în cazul în care e ales de Parlament, preşedintele e mai… nu mai slab, dar e altceva, e un alt concept“, mai declară vicepreşedintele politic al UDMR.

Borbely: Ţinutul Secuiesc e prezentat mereu ca un fel de bau-bau!

UDMR pledează pentru o împărţire a României în 14 regiuni, cu Ţinutul Secuiesc “într-o regiune distinctă“. O spune într-un interviu la RFI vicepreşedintele politic al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Laszlo Borbely. El deplânge faptul că subiectul Ţinutul Secuiesc este prezentat mereu “ca un fel de bau-bau“.

Laszlo Borbely vede România împărţită în 14 regiuni: “Noi cred că suntem singura formaţiune care a depus în legătură cu regiunile economice într-adevăr o variantă de 14 regiuni, regiuni mai flexibile, mai mici, care ţin cont de tradiţiile locale, de cultura locală. E de discutat. De fapt şi în guvernele 2005-2008 şi după aceea au fost aceste prevederi, să discutăm şi să schimbăm cumva aceste regiuni în programul guvernamental. Nu s-a reuşit pentru că totdeauna e un blocaj, mai mult la nivel sentimental şi nu discutăm la rece şi economic, dar având în vedere şi aceste tradiţii şi cultura zonelor respective. Este o problemă deschisă. Oricum, va trebui cumva s-o tranşăm, probabil şi Constituţia şi reorganizarea teritorială, în 2013“.

Întrebat ce statut ar avea Ţinutul Secuiesc în viziunea UDMR privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, Laszlo Borbely a răspuns: “Totdeauna se revine asupra acestui subiect, pe care unii îl prezintă ca un fel de bau-bau. Şi acum, în momentul de faţă, sunt două judeţe, unde majoritatea populaţiei este de etnie maghiară. În judeţul Mureş, aproape jumătate-jumătate. Nu se întâmplă nimic păgubos. Deci noi da, avem această concepţie cu cele trei judeţe într-o regiune distinctă. Mi se pare total justificată. Dar vă repet, e de discutat, sunt alte regiuni, toţi preşedinţii de consilii judeţene au spus acum vreo cinci ani că sunt prea mari aceste regiuni economice. De fapt, două dintre ele exced şi prevederile Uniunii Europene. Deci oricum va trebui făcut ceva cu aceste regiuni“.

Premierul Victor Ponta a declarat recent la Suceava că varianta USL de regionalizare, cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este bătută în cuie, dacă se prezintă o propunere mai bună, dar că este cea mai posibilă, informează MEDIAFAX.

Şeful Executivului a precizat că el consideră că la Constituţie şi la formarea regiunilor trebuie ca USL să discute şi cu UDMR şi cu PDL sau cu cine va mai fi reprezentat în Parlament.

Un stat nu se face bătând din palme. Nu se hrăneşte din fantasmele vânătorilor de recompense politice oferite din conturile infractorilor doritori de un decupaj teritorial al deplinei infracţiuni. Entuziamsul afişat electoral în aceste zile este o naivă monedă de prostit masa electorală şi este pe deplin fals în aplicarea lui imediată. Vom oferi mai departe câteva exemple din istoria recentă a lumii.

Africa neagră a devenit independentă odată cu mişcarea de decolonizare. Frumos. Apoi, foarte repede, noile state s-au sufocat economic, entuziasmul neţinând de foame. Ele aparţineau înainte unei pieţe economice iar prin independenţă au ieşit din aceste pieţe, deoarece au trecut la monedă proprie şi decidenţi politici aidoma. În majoritatea acestor state, foste colonii britanice şi franceze, sărăcia şi foametea au devenit permanenţe istorice. Pentru a fi diminuate, unele dintre aceste state au acceptat o formulă de asociere politică şi dependenţă economică sub protecţia tutelară a fostelor imperii coloniale britanic şi francez, pieţe care de atunci se numesc Commonwealth, în cazul fostelor colonii britanice, şi La Communauté în cazul fostelor colonii franceze.

Altele nu au acceptat apartenenţa la un sistem economic viabil şi fie au intrat sub dictaturi îndelungate, urmate de fragmentarea teritorială a războiului civil (vezi Zair), fie au dispărut prin implozie. Adică avem frontierele deoarece le păstrează vecinii, dar în interior este vid de putere. Somalia este un exemplu. Apoi Eritreea, litoralul Etiopiei, nu ştim prea bine ce este. În Sudanul de sud s-a petrecut de curând un decupaj etnic şi s-a născut un nou stat. Am aflat preţ de o zi, două, de entuziasmul local şi apoi neant! Nimic!

Pentru Europa, reţeta nu este foarte străină de astfel de situaţii bizare, deşi avem alte realităţi demografice, economice şi culturale. În cazul Cataloniei, entuziasmul independenţei a fost serios stopat de foarte posibila ieşire din Uniunea Europeană a acestei regiuni, care doreşte să devină un nou stat. Acest lucru înseamnă renunţarea la moneda euro, dar şi la vechiul peseta. Şi apoi, desigur vize pentru fiecare ieşire dincolo de graniţe. Scoţienii, la rândul lor doritori de independenţă faţă de Anglia, cum au mai şi fost în Evul Mediu, au primit de asemenea veşti care le-au tăiat entuziasmul, inclusiv tinerilor din mediul urban. Londra a anunţat că, după separare, pensiile, ajutorul de şomaj, ajutorul social, asigurarea de sănătate nu vor mai fi plătite în lire sterline către scoţieni, ci vor fi plătite de noul stat scoţian în noua lor monedă! Dacă vor independenţă, atunci să şi-o asume şi dincolo de entuziasm!

Apoi avem o serie de state foarte mici, recunoscute oficial, şi anume Andorra, Principatul Liechtenstein sau Republica San Marino. De reţinut că aceste state nu pot supravieţui decât în asociere cu un vecin de care sunt legate prin tradiţia culturală şi piaţa economică deja stabilită de secole. Andorra rezistă datorită uniunii fiscale cu Spania şi peste 80% dintre exporturile ei merg în Spania şi restul în Franţa. Principatul Lichtenstein se află în aceeaşi situaţie de uniune fiscală, dar cu Elveţia, pe când Republica San Marino, cu Italia. Până şi Principatul Monaco, având o industrie a serviciilor de invidiat, se află în uniune fiscală cu Franţa.

Şi acum ce se vrea în România de către unii lipsiţi de frânele raţiunii economice, dar cu raţiuni politice mafiote? Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, căruia i s-a ataşat şi UDMR, în dorinţa de a nu pierde plăcinta electorală, forţează cu inconştienţă şi lipsiţi, cum spuneam, de frânele raţiunilor economice separarea Ţinutului Secuiesc de România. De fapt, ce este acest ţinut secuiesc şi ce se vrea cu el?! Mă întreb dacă secuii ştiu cu adevărat ce li se pregăteşte de clica maghiară mafiotă, venită din vechiul partid comunist?! Secuii reprezintă o comunitate etnică unică în Europa, care nu au nici o legătură cu maghiarii ardeleni! Şi ei o ştiu prea bine! Este totuşi un mister pentru mine de ce secuimea acceptă jocul murdar, de deplină trădare faţă de interesele ei, manevră jucată de maghiarii ardeleni, şi anume substituirea decidentului. De ce să decidă elita comunistă maghiară în locul secuilor, viitorul secuimii? Pentru ce să decidă tocmai aceia care i-au asuprit şi deznaţionalizat crunt, atât pe secui cât şi pe români?! În sfârşit. Să presupunem, printr-un joc al imaginaţiei, că se împlineşte dorinţa mafiei maghiare, şi atunci, secuimea, oamenii obişnuiţi, ar trebui să ştie:

Decuparea secuimii din teritoriul României ar însemna un dezastru economic pentru o regiune şi aşa foarte săracă; zona Covasna şi Harghita reprezintă un fel de judeţ „Vaslui” al Transilvaniei. Aici se află polul sărăciei transilvănene. Catalonia, prin comparaţie, este o zonă bogată cu o largă deschidere la mare. Nu este o enclavă în mijlocul unui stat omogen etnic şi fezabil economic! Ţinutul Secuiesc va avea regimul statului Lesotho din inima Republicii Africa de Sud! Acestei realităţi economice şi sociale i se va adăuga noua realitate impusă de statutul independenţei şi anume:

Guvernul de la Bucureşti nu va mai fi obligat să plătească pensii, ajutoare de şomaj etc. în lei, locuitorilor unui alt stat. Nu înţeleg de ce aş contribui eu din cotizaţiile mele plătite la stat pentru întreţinerea locuitorilor unui ţinut care doreşte separarea de ţara mea. Să-şi plătească ei salariile cu moneda pe care vor trebui să o inventeze şi să o susţină singuri!

Ţinutul Secuiesc va părăsi Uniunea Europeană. Atunci locuitorii lui vor avea nevoie de vize pentru a trece în România. Cum vor călători şi cum îşi vor găsi de muncă din moment ce în proporţie covârşitoare singura limbă vorbită în zonă este maghiara? Foarte puţini vorbesc româneşte şi un procent cu mult mai mic cunosc limbi străine. Desigur, Universitatea Sapientia este foarte articulată pe crearea unei elite locale (ăsta a fost şi scopul creării ei, nu suntem cu toţii proşti în ţara asta), dar nu are forţa de a determina formarea unei baze administrative, de funcţionari poligloţi. Cum vor fi pătiţi? Ungaria abia se ajută pe ea şi este exclusă asocierea ei cu acest ţinut decupat artificial.

Noi românii trebuie să tragem serios la răspundere clica băsesciană, răspunzătoare pentru tăcerea complice din ultimii cinci ani faţă de mişcările secesioniste, antinaţionale şi antiromâneşti, care sunt organizate în Transilvania de foştii comunişti unguri. Şi apoi lipsa de reacţie a actualului guvern, dar şi a serviciului român de informaţii precum şi a celorlalte structuri instituţionale, care au drept obligaţie supremă (de aceia îi plătim din impozite şi taxe) să aibă reacţie imediată de apărare a statului român în faţa forţelor centrifuge care se agită în interior. Iar în ultimă instanţă mă întreb oare pe ce demografie electorală se mai bazează partidele maghiare odată ce votanţii de etnie maghiară sunt atât de puţini, încât nu le pot oferi nici măcar procentul de 5% de prag electoral. Care sunt oare mişcările de trădare venite din interior pentru a ajuta aceste forţe politice antiromâneşti să ajungă în Parlamentul României?! Căci este foarte clar, aceste mişcări au căpătat vigoare pe realitatea unui vid de putere şi de autoritate centrală în toate judeţele ţării iar de acest lucru sunt responsabili decidenţii politici români din ultimii 20 de ani.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

35 Commentarii la “Laszlo Borbley: conceptul de STAT NATIONAL E PERIMAT/ Adrian Majuru: DEMISTIFICAREA utopiei periculoase a AUTONOMIEI TINUTULUI SECUIESC

  1. “Article 1er : La France est une République indivisible, laïque, démocratique et sociale. Elle assure l’égalité devant la loi de tous les citoyens sans distinction d’origine, de race ou de religion. Elle respecte toutes les croyances. Son organisation est décentralisée.

    La langue de la République est le français.”

    sunt perfect de acord …sa aplicam ad-literam si pentru Romania (chiar daca dispare notiunea de National).

    ca sa fie mai limpede:
    “Le peuple français proclame solennellement ….” (Préambule)..adica POPORUL FRANCEZ…

    (http://www.assemblee-nationale.fr/connaissance/constitution.asp)

  2. CINE decide daca este perimat sau nu? Peste tot s-au mai propasit oameni veniti din alte tari. Este mai degraba o virtute sa nu ingradesti libera circulatie sau nevoia de a te refugia undeva pe pamant. Dar a socoti 18 – 19 minoritati avand fiecare o masa critica suficienta sa arunce in aer un stat ca al nostru este mai degraba un serios derapaj mental. ESTE O BOALA!

    Ungurii au doua probleme majore de adaptare la fusul orar din Europa:

    1) Asimilarea ideilor si lectiior democratiei, dar si ale istoriei. Cand sunt minoritari vor sa conduca si sa decida ei, cand sunt majoritari se transforma in asupritori fara mila, totdeauna animati de aceeasi idee “mareata” de a stapani alte popoare!

    2) Comunicarea prin cuvinte: valoarea de adevar este pentru ei ceva facultativ, “loose”, vag, schimbator, alunecos, relativ, asimetric. Daca vorbesc cu cineva transmit semnale pentru altcineva, daca apar la o emisiune tv nu raspund decat la ce vor si cum vor, prefacandu-se ca n-au inteles sensul.
    Vorba parintelui Paraian: “in mintea stramba si lucrurile drepte se stramba”!

    As dori sa ma contraziceti! as dori sa nu fie asa! as dori sa aflu ca exista o miscare ungureasca care sa nu fie prin definitie ostila, tradatoare, dusmanoasa, manipulativa, orgolioasa, profitoare! eu nu cunosc dar daca exista promit sa am toata stima pentru ei! as dori sa cunosc care sunt adevaratii sfinti unguri in transilvania, sa ma duc la moastele lor sa ma rog, sa-i cinstesc, sa-i laud, sa zic in gura mare ca neamul acesta este unul de mare isprava! (sper ca nu-mi va raspunde nimeni ca unul dintre ei este Kosuth!)

  3. Si inca ceva in legatura cu acest ciudat “concept”: daca ar fi dupa mine as fi adeptul DEMOCRATIEI DIRECTE si adversarul inversunat al ideii de delegare, a unui delegat care delega un alt delegat, care sa deleaga pe cineva pentru functia de presedinte! asta a fost doar si pe vremea lui Ceauisescu nu?
    Acest “concept” este o noua tentativa de violare a ideii de democratie.
    Nimic din asteptarile unui cetatean de rand nu va razbate printre etajele birocratiei si coruptiei intr-o astfel de democratie bizara! De altfel toti dusmanii Romaniei – nu putini – a “batut calul” pe ideia regionalizarii:
    Hitler, Stalin, iar acum noii stapani ai unei Europe in agonie morala si spirituala…

  4. Eu zic să facem ca-n Franța! Fără stat național și fără minorități!

  5. http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/iulie/07-26-sf_cv_moise_ungurul.html

    In plus, nu toti ungurii sunt entuziasmati de agendele secesioniste sau autonomiste, nu agreeaza implicarea tot mai mare a lui Orban in Transilvania si gruparile sale parazitare.

  6. Îmi cer iertare, dar nu prea pot fi de acord cu domnul Majuru. Începând cu începutul, exemplele cu statele din Africa sunt nerelevante. Ţinutul Secuiesc(Ţ.S.) și România sunt angrenate în cu totul altfel de relaţii, cu aşteptări diferite. Nu putem vorbi nici despre relaţii coloniale, iar în caz de rupere (independenţă sau autonomie extinsă) nu putem vorbi despre alunecarea în autoritarism. Din contra, aşa cum probabil vom vedea, ţinutul secuiesc urmează să devină model de europenism, în ochii unor români năuci. Exemplul vidului de autoritate din statele africane e și el greșit adus în discuție, întrucât aceste state se bazează foarte mult pe relațiile de autoritate tribală. Avem oricum de a face cu ierarhii naturale, foarte solide, care exced cadrul de înțelegere a europeanului, care înțelege autoritatea statului doar din prisma culturii sale. Altfel, liniştea din acele zone e explicabilă prin lipsa de informații din acea zonă, dar și lipsa de interes față de statele africane în general. Oricum cea mai importantă şi actuală temă geopolitică a africii se referă la expansiunea economică a Chinei, căreia SUA i-a opus instituirea AFRICOM şi adoptarea strategiei coridoareleor umanitare în statele pivot, prin care pot fi justificate intervenţii militare paralegale/paralegitime. E de ajuns un search humanitarian wars doctrine şi Africom pentru edificare.

    În continuare, exemplele catalan şi scoţian nu sunt relevante întrucât în cazul acestora nu avem de-a face cu obiectivul constituirii unei enclave autonome, care să forţeze un coridor către ţara mamă. Cele două situaţii europene se pretează negocierilor cu statele de care aparţin acum şi pleacă de la premisa obţinerii unei autonomii fiscale extinse, prin care zonele disidente, în principiu, să beneficieze cu prioritate de avantajele economice proprii (industrie în catalunia, petrol/gaz în scoţia). Practic, independenţa politică este justificată deschis de obiective economice, ceea ce nu este cazul la noi cu Ţinutul secuiesc, decât în subsidiar. Andora, monaco, san marino etc fac parte din altă categorie a statelor dependente şi chiar nu văd motiv pentru care sunt relevante pentru situaţia noastră, întrucât pe noi nu ne încălzeşte cu nimic să tolerăm un ţinut secuiesc aflat pe poziţia unui san marino.. ar fi deja o mare înfrângere pentru noi.

    Mai departe, dependenţa economică nu are relevanţă la nivel politic, ci la nivel social. Cu alte cuvinte, politicienii din Ţinutul secuiesc pot continua să facă gălăgie şi să speculeze în favoarea obiectivului lor greutăţile economice pe care le îndură populaţia maghiară. Acesta este motivul pentru care nu va exista o declarare abruptă a independenţei ŢS. Degeaba dăm exemplul statului Lesotto, România în ciuda intereselor academice ale domnului general M.I.Ionescu, strateg militar român, nu are nimic în comun cu Africa de sud, o mare putere politică, economică şi militară. România nu funcţionează nici în prezent şi e victima arbitrariului şi hazardului, ce să mai vorbim dacă am avea o gaură în mijlocul ţării. Faptul că Ţinutul secuiesc e un fel de Vaslui al Transilvaniei a fost în dese rânduri reclamat, întrucât constituie o tactică a ungurilor (autorităţilor locale) de a conserva procenul demografic. Niciun român nu se va muta într-o zonă săracă care nu îi oferă oportunităţi de dezvoltare. Această idee este explicată în clar de telegramele wikileaks din 2007, deşi unii ziarişti(?) acuză neglijenţe deliberate ale Bucureştiului..

    Mai departe, plata pensiilor şi alte contribuţii presupun existenţa unei rupturi şi avem exemplul de succes al statului independent Kosovo, unde Serbia furnizează 80% din necesarul de energie electrică şi alte materii prime necesare funcţionării unui stat autonom, tocmai ca urmare a presiunilor externe privind „necesităţile umanitare”. Practic, ceea ce nu paote furniza Kosovo către cetăţenii proprii, furnizează Serbia. Kosovo nu a adoptat altă monedă, ci a împrumutat marca germană iniţial, apoi a trecut la euro. A şi fost alimentată cu valută cash în acest scop. Să nu comparăm totuşi Albania cu Ungaria, în privinţa forţei economice, oricât se străduie unii sau alţii să ne explice că ungurii sunt pe maginea prăpastiei. Dimpotrivă, în ritmul şi direcţia actuală de dezvoltare, Ungaria va deveni princpala forţă economică central europeană până în 2020, depăşind procentul de creştere al Poloniei. Este suficient să privim coridoarele paneuropene de transport şi cele energetice, chiar fără alte aspecte suplimetare, pentru a înţelege dinamica dezvoltării central europene în următorii ani. Asta contar celor spuse de diletanţi notorii..

    Ţ.S. nu va părăsi EU pentru că nu vrea iar România nu are forţa de a impune vize şi izoarea economică şi politică la care visează domnul Majuru. Iar despre tragerea la răspundere a trădătorilor.. mi se pare că e cam târziu.

    Subliniez că nu am nimic cu domnul majuru, sau cu textul lui propriu zis. Mă supără doar că se încadrează în categoria dezbaterilor care pleacă de la premisa băsesciană conform căreia „ungurii nu pot pleca cu ardealul în spate”, făcând trimitere la dependenţa acestora de România, pentru gaz/combustibil, electricitate, circuitul alimentaţiei publice etc. Şi, în consecinţă, zic ei că nu ar trebui să ne facem griji în privinţa lor. Şi articolul de sus bate cam în aceeaşi direcţie, cu imposibiliatea Ţ.S. de a se dovedi fiabil dpdv economic.

    Însă noi trebuie să avem în vedere realitatea concretă: ŢS este o entitate politică şi administrativă de fapt, cu instituţii specifice funcţionale, cu conexiuni legitime cu alte entităţi politice şi administrative de drept public. Practic, ŢS este deja un stat care funcţionează de facto, cu proprii funcţionari, cu instituţii replică celor româneşti. Deja aceste instituţii au tradiţie de funcţionare, se legiimează printr-un obiectiv politic necombătut, preluat în studii de specialitate de peste hotare, anume obţinerea autonomiei unui ţinut maghiar istoric. Dar, de facto, ŢS există foarte concret, în exact modul propus de liderii maghiari. Search google pentru autonomie ţinut secuiesc pentru a avea o imagine de ansamblu asupra anvergurii acestor mişcări antistatale. Elocvent este şi faptul că ŢS are reprezentanţă diplomatică la Bruxelles, europarlamentari, vice preşedinte parlament european chiar. Deschideţi un site baăsist, care a preluat mai toate declaraţiile d-lui Băsescu, RL sau Evz şi selectaţi tagul „autonomie”, pentru a observa (vizual la o adică) ponderea reacţiilor şi contrareacţiilor pe acest subiect.

    Pentru a înţelege mai uşor că ŢS este deja pierdut şi că ne aflăm în faţa faptului împlinit, în aşteptarea oficializării, ar trebui să vorbim despre o vulnerabilitate extremă a statului nostru, la care m-am ferit să mă refer din motiv de minimă politeţe.

    Mă refer la pasiunea prinţului Charles al Marii Britanii pentru România.. pardon Transilvania.. pardon Ţinutul secuiesc. E deja de notorietate faptul că prinţul Charles este al anumitor locuri (şi doar a unora) din România. Acest fapt a devenit cunoscut nu doar românilor, ci englezilor şi, în principiu, tuturor occidentalilor ce vor dori în viitorul mediu-apropiat să afle ceva despre Transilvania. Însă dacă ar fi să privim mai îndeaproape la acest interes, putem observa o serie de aspecte ciudate. Cum ar fi faptul că prinţul nu a legitimat nici un simbol românesc, în ciuda mediatizării Transilvaniei. S-a întâlnit, parcă tras cu forcepsul cu preşedintele Băsescu (are deci circumstanţe atenuante), însă nu s-a apropiat de alte simboluri ale ţării, aşa cum ar fi fost normal. În peregrinările sale a fost, mai degrabă oaspetele familiei contelui Karoly, decât a unor personalităţi române. În mod foarte ciudat, deşi s-a declarat „dat pe spate de frumuseţea” României (Transilvaniei ca să fim exacţi), nu a căutat să cunoască şi alte zone, persoane etc. Spre exemplu, deşi este rudă cu regele Mihai al ROMÂNIEI, nu s-a afişat cu vreunul din reprezentanţii casei regale, în mod semnificativ, nu a fost însoţit de aceştia, nu i-au fost făcute cunoscute alte situri de vizitat din ţara noastră. Ai spune, că Prinţul Charles a fost lovit în moalele capului de acest interes exclusiv şi (iată) durabil faţă de judeţul Covasna, motiv pentru care unii chiar s-au grăbit să şi-l însuşească drept ambasador al Ţinutului Secuiesc (dpdv turistic bineînţeles!).

    Pentru cei care se vor grăbi să spună că Prinţul Charles s-a legitimat drept rudă a lui Vlad Ţepeş (de-a dreptul penibil din partea unui monarh englez, care în alte condiţii ar fi lăsat vreun cercetător oarecare să enunţe teza aceasta, fără să şi-o asume), vă reamintesc că pentru occidentali, Ţepeş e conte de Transilvania, iar nu domnitor al Ţării Româneşti.

    Lăsând acestea la o parte, vă propun o ipoteză. Să presupunem că după alegerile din 9 decembrie, nici un partid maghiar nu reuşeşte să accedă în Parlamentul României şi, în urma unor provocări experimentate în trecut, se ajunge la un conflict interetnic deschis, mediatizat pe larg (ex.Tg.Mureş). Care credeţi că ar fi prima soluţie oferită? În mod natural, e menţinerea statu quo-ului, cu relegitimarea actorilor implicaţi. Însă de această dată, pentru un observator extern, populaţia maghiară este cea care doreşte menţinerea stării de fapt, a reprezentării politice şi a exercitării autonomiei DE FACTO, deja obţinute. Pentru un străin, nu poate fi explicat interesul român pentru ŢS altfel decât prin interes imperialist, dorinţă de stăpânire etc. România în acest moment nu este în situaţia în care mai poate argumenta şi legitima în faţa unui străin neştiutor dreptul propriu de suveranitate asupra acestor teritorii (smulse Ungariei „Mari”prin nedreptul Tratat de la Trianon). Practic suntem la un pas distanţă de legitimarea tuturor instituţiilor „secuieşti” despre care spuneam că au deja tradiţie instituţională de câţiva ani. Dar în condiţii normale, de ce ar fi interesată o europă zguduită de criză de certurile interetnice din vasluiul Transilvaniei? În absenţa oricăror alte informaţii, sunt slabe şanse ca orice s-ar fi întâmplat în Covasna să ajungă în The Telegraph-ul englez. Însă este uşor de ghicit care vor fi materialele lacrimogene care vor fi folosite mediatic pentru a pune în context eventualul conflict. O zonă oarecare din România, este de fapt unul din cele mai frumoase locuri din Europa, acest Tranquil Heaven (www.huffingtonpost.com), cu una din cele top 10 proprietăţi din lume. Ce să mai vorbim despre posibilii mediatori, Brahimi, Kofi Anan, Ban Ki Moon sau.. prinţul Charles? Pare-se că i-a fost pregătit din timp acest rol, păstrându-se într-o echilibru/neutralitate complet şi absurd nenaturală, chiar luând în considerare, rezerva, eticheta şi uzanţele caselor regale, faţă de statul de care a fost atât de impresionat (impresie personală). Oare o fi greu să combaţi în străinătate imaginea ţiganilor din metrourile occidentale (pe principiul rasei inferioare) care au atacat ungurii paşnici care se îngrijesc de ultimul colţ de rai din Europa?

    ŢS, după spusele reprezentanţilor lor nu este interesată de independenţă, ci de autonomie, ceea ce este mai nefavorabil nouă decât independenţa. Aşa cum păţesc sârbii sau basarabenii s-ar putea să ne trezim că plătim plătim şi facturile „secuilor”, fiind mereu puşi la colţ pentru nerespectarea drepturilor minorităţilor şi a acordurilor de negociere/mediere cu marile puteri ale europei care vor garanta securitatea ŢS. Vara asta am fost făcuţi pilaf pentru că am îndrăzit să suspendăm marioneta locală, ce să mai vorbim despre un posibil scenariu de genul celui descris mai sus. De fapt, în ipoteza redesenării graniţelor în 8 ani de zile, necesită obligatoriu un astfel de pas intermediar.

    La momentul actual USL este complet în aer, zbuciumându-se să ne aminetască motivele pentru care l-am votat pe Băsescu în 2004 cu două mâini. Practic, ţara este o ruină şi se îndreaptă fără nici un dubiu, către o iarnă de scandal, în care Băsescu nu îl va numi pe Ponta premier pentru a sparge USL-ul. Chiar şi o nouă suspendare îi este benefică, întrucât în caz contrar, majoritatea absolută în parlament îl poate lăsa în doar două săptămâni, în modul cel mai democratic cu putinţă, şi fără CSAT şi fără control servicii secrete, CCR, ANI ş.a. Mai important decât acestea, o aşezare calmă a discursului politic, de pe poziţii victoriase, l-ar face pe Băsescu să pară perimat, l-ar evacua definitiv din atenţia electoratului oricâte şicane ar mai încerca acesta să facă, fiind lipsit de colţii instituţiilor de forţă. Din acest motiv, lui Băsescu îi convine scenariu de cataclism total, de sinistru generalizat, cu anarhie şi dictatură simultană, pentru că doar în astfel de împrejurări îşi poate justifica discursul şi acţiunile sale scelerate, de care nu se mai poate elibera. Reîntoarcerea la o minimă normalitate ar face ca întreaga societate să treacă peste episodul Băsescu ca peste un vis foarte urât.

    Din acest motiv, în mod cert ne aşteaptă o perioadă grea, trezindu-ne praf şi pulbere în primăvară (a se citi scenariile dlui Bogdan Chiriac, cu menţiunea că, personal, speculez că Băsescu nu îl va numi niciodată pe Ponta premier). Ar fi unul din momentele oportune pentru scenariul maghiar descris mai sus, când Băsescu poate justifica recunoaşterea internaţională a ŢS ca urmare a abuzul împotriva statului de drept şi izolarea României din cauza USL-ului. Bineînţeles că el ar fi negociatorul cu ieuropenii, cel ce ar evita o independeţă a la Kosovo în favoarea unei autonomii similare altor regiuni din europa (spania, italia etc.)

    Cred că acesta ar fi al 11-lea ceas în care decidenţii români să se trezească şi să abordeze profesionist problema ŢS, întrucât personal nu văd alte borne de atins de către unguri, nu văd nimic, dar nimic, care să le lipsească pentru a-şi oficializa victoria. Dacă după toate analizale făcute, va părea că e un teritoriu pierdut, România fiind prinsă în jocul/programul de parcurs al părţii maghiare, este esenţial ca ţara noastră să-şi recâştige iniţiativa strategică cu privire la această chestiune. Cu alte cuvinte, decât să aşteptăm să ne fie dat peste degete din pricina tulburărilor etnice, trezindu-ne într-o situaţie de supraveghere în care am duce dorul MCV-ului parfum, mai bine să preluăm iniţiativa şi să supralicităm cu o ofertă condiţionată a autonomiei, condiţionare prin care să obligăm ŢS să asigure drepturile minorităţii române locale, impunând organe de supraveghere, condiţii birocratice, negocieri, în care România să-şi menţină iniţiativa. După tatonarea şi verificarea fiabilităţii în cadrul unor negocieri secrete, la nivel de discurs european, România se poate arăta cea mai tranşantă reformatoare a problemelor etnice, după ce nu ne-am codit să tăiem cei 25%, o ţară ca să-şi asume reforme structurale „curajoase” în taote domeniile (poate chiar redevenţe, naţionalizări, reindustrializare etc), care să promoveze o soluţie revoluţionară şi pacifistă, chiar faţă de statele cu probleme sensibile ale minoritarilor. S-ar formula un model românesc de dezlegare a acestora, care ar putea însă să se arate falimentar în cele din urmă (10 ani de încercări inutile, timp în care statul român ar putea desfăşura o activitate agresivă de susţinere/consolidare a minorităţii româneşti din ŢS). Un eventual eşec al soluţiei româneşti ar putea fi primit cu uşurare de alte state europene vizate de modelul românesc, ar bloca orice altă iniţiativă către partium, câtă vreme nu ne-am lămurit cu autonomia şi drepturile românilor nu sunt respectate, fiind discriminaţi etc.Încă odată, vorbesc doar de discursul public şi de iniţiativa strategică, în condiţiile în care continuarea direcţiei actuale ar conduce la rezultate mult mai grave şi cu efecte îndelungate. Recunoaşterea anticipată a unei stări de fapt existente poate fi mai avantajoasă decât prelungirea agoniei, până în momentul în care vulnerabilitatea statului este totală.

    Scenariul de mai sus presupune însă, politicieni de care nu avem, care nici măcar nu există în cadru, un consens politic solid şi pe deplin asumat şi un stat cât de cât robust, căruia să nu îi poată fi impus din afară (de mai sus adică), alt ritm de joc/alt fel de joc decât cel pe care îl doreşte. N-avem nici de unele..

    Iertaţi-mi romanul! Doamne, ajută!

  7. apropo de ce observatiile lui Utzu de mai sus, ref. la printul ce se revendica a fi cu “sange transilvan”:

    De Ziua Naţională, Gândul vă prezintă MIRACOLUL DE LA VISCRI: cum poate renaşte România prin tradiţii, muncă şi încredere în sine. VIDEO
    Lecţia de patriotism a săsoaicei Caroline Fernolende, femeia care l-a făcut pe Prinţul Charles să se îndrăgostească de România

    http://www.gandul.info/reportaj/de-ziua-nationala-gandul-va-prezinta-miracolul-de-la-viscri-cum-poate-renaste-romania-prin-traditii-munca-si-incredere-in-sine-video-10345476

  8. Interesanta analiza si solutia lui Utzu. Oare ii duce mintea pe usl-isti sa faca o astfel de manevra?
    Doamne ajuta-ne!

  9. @Geta:

    Analiza e interesanta, dar solutia e cel putin nerealista si poate si neadecvata. Regimul basist, extrem de performant in propaganda si cu influenta in lumea vestica, ar putea foarte usor sa declanseze o campanie mediatica in care sa faca praf PPMT-ul lui Laszlo Tokes si al liderilor secuilor, aratand conexiunile dintre aceasta miscare si Jobbik, miscarea antisemita a Ungariei (care tocmai ce incepe sa faca liste cu evrei), demontand adica pretentia de miscare a acestora ca miscare democratica si federalista, aratand substratul sau imperialist, sovin, nostalgic si filo-hortyst. Fara isterii si fara alarmisme, ci calm, metodic si analitic, asa cum se scrie pe dw. Unele regimuri politice si in unele zone ale societatii serviciile se strofoaca sa creeze miscari false, provocatoare, care sa fie extremiste pentru a compromite agenda diverselor grupari. Or aici PPMT-ul ofera totul pe tava, nici nu mai trebuie SRI-ul sa creeze organizatii fantoma, pur si simplu miscarea asta e de la originile sale astfel. Bineinteles insa ca aceste servicii sunt ocupate cu salvarea “statului de drept” (al lui Basescu si a oamenilor sai), adica sunt ocupati cu perpetuarea unui anume grup de putere din tara, aflat in rivalitate crancena cu cel care acum e pe valul electoral. Dar explicatia mai concreta pentru tacerea serviciilor si armadei de propaganda basiste la aceste miscari este si faptul ca Basescu e prieten cu Orban si ca s-au inteles, mai demult, ca e bine cu Mitelleuropa. Adica e bine cu ce face Orban in aceasta regiune geopolitica. Desteptii de dreapta care viseaza ca sunt ultimii patrioti nu au remarcat pana acum, nici secesiune nu au mancat, nici a tradare (uneori din prostie) nu le miroase. Cat despre guvernul aflat acum la USL, acesta nu face nimic din lipsa de putere, de viziune si de interes.

  10. Se pare că așa vorbă lungă cum sunt m-am exprimat neclar. Nu voiam să ofer soluţii nimănui, pentru că nu sunt în măsură să mă îngrijesc de mine.. ce să mai spun de alţii.
    Am dorit însă să insist pe faptul că după înţelegerea mea, s-a intrat în linie dreaptă cu Ţ.S., timp în care noi suntem inerţi, amorţiţi în impresiile noastre de europeni (unii mai mult decât alţii). Este foarte frustrant faptul că suntem sac de box, că doar încasăm şi, mai grav, faptul că impresia generală e că încasăm la momente atent alese de adversarii noşti, ceea ce e similar cu un non-combat. Dacă era luptă pe bune, era mai dinamică, mai vie, chiar dacă am fi fost, la fel, încasatori de serviciu.
    Mai sus insistam pe faptul că România trebuie să îşi recapete iniţiativa strategică în acest foarte real război în care suntem şi să îşi schimbe discursul public, intern şi internaţional. Pentru a exemplifica o astfel de manevră de recăpătare a iniţiativei, şi doar cu titlu de exemplu, m-am referit la recunoaşterea anticipată a autonomiei. Am intenţionat să folosesc un exemplu cât mai strident, pentru a se înţelege uşor cum se poate răsturna situaţia şi să părăsim poziţia de încasatori. Şi pentru a se arăta că oricând se pot găsi soluţii, ieşiri.. doar să existe un pic de viziune (cunoaştere strategică, vorba viitorului prim ministru).

    Dar sub nici o formă nu-mi doresc ca scenariul de mai sus să aibă loc, pentru că.. “n-ai cu cine” şi “n-ai cu ce”. Să ne gândim doar la privatizarea Oltchim, listele electorale de la referendum, recensământul cu CNP-urile şi alte zeci de alte situaţii în care guvernanţii s-au umplut de un penibil total. Scenariul de mai sus presupune un angrenaj instituţional uns, care să funcţioneze fără rateuri. Dacă am veni cu o astfel de idee, probabil ne-am trezi instant şi fără Ardeal şi cu un umilitor şut în fund, în râsetele “partenerilor” internaţionali.

    Însă e necesar ca la nivel de decizie politică să se simtă o viziune, cu privire la modul în care urmează să se desfăşoare “ostilităţile”, la o strategie a Bucureştiului care să abordeze frontal această problemă (nu agresiv, nu prin provocări sau măsuri disproporţionate), strategie care să fie înţeleasă de către public, dar fără echivoc. Să ridicăm mănuşa.. orice numai non combat să nu mai fie.

    Ideile lui admin, tot la rezolvări prin proxy se referă. Tot cu servicii secrete, tot cu parteneri europeni şi alte iniţiative de PR. Cred însă că e necesar, ca la nivel de discurs public, TOT românul să înţeleagă/să intuiască faptul că la Bucureşti s-a înţeles că avem o mare problemă în Ardeal, că există o idee de răspuns din partea Bucureştiului, o strategie (bună, rea, dar există), ceva.. altceva decât să ne prefacem că nu există nici o problemă. Suntem ridicoli cu naivitatea/laşitatea noastră!

    Din păcate, Bucureştiul doarme, iar românimea din Ardeal e la shopping la Budapesta.

  11. O minte luminată și-ar fi dat seama încă din 18 noiembrie 89, că se va ajunge aici. Ce revoluție au făcut românii că l-au protejat pe popa Tokeș ca să nu-l trimeată Ceaușescu la…Poplaca. Numai că la ai noștri politruci cu capetele țuguiate, nici urmă de rațiune, minte luminată.

  12. elocvente sunt raspunsurile @utzu, insa nu ne vom astepta de la un raspuns analitic, strategic ,pasnic, etc. din partea Buc.pt ca nu exista cine sa-l inainteze asa cum ai enuntat mai devreme.
    Insa dupa parerea ta, ce poate face romanul de rand, concret-faptic?

    Doamne ajuta

  13. @alexandru
    Vă mulţumesc pentru apreciere. Îmi pare rău că trebuie să schimb registrul pentru a răspunde întrebării dumneavoastră, însă îmi solicitaţi ceva concret faptic: cred că trebuie să ne sfinţim noi şi scaunul de sub noi şi să devenim o comunitate/comuniune de sfinţi.

    Un rezumat al strategiei propriu zise, cu elemente de planificare tactică, am găsit aici şi aici. 😀

    Sper şi vă rog să-mi îngăduiţi gluma de mai sus. Eu vin din direcţia faptelor concrete, în care visam tot felul de strategii, inclusiv la nivel micro pentru a face ceva pentru ţară/comunitate/grup social restrâns, probabil ceea ce întrebaţi şi dumneavoastră. Vă asigur că nu funcţionează şi că este totală pierdere de timp orice iniţiativă civică care nu se circumscrie unei normalităţi a vieţii duhovniceşti. În funcţie de evoluţia duhovnicească bănuiesc că vom ajunge să facem şi lucruri concrete de folos pentru ţară (i.e. să aducem roadă). Vă previn aşadar, dacă îmi permiteţi, deci să nu vă bateţi capul prea mult cu aceste subiecte, din poziţia de “ce poate face concret-faptic românul de rând” (pentru a opri pierderea Ardealului!).

    Încă odată îmi cer iertare că vin cu un comentariu de această factură după ce am bătut câmpii cu graţie prin geopolitică(?), numai în duh de post nu. De câte ori am vorbit.. m-am căit. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!

  14. Draga @utzu, raspunsul din urma referitor la rugaciune nu este doar formidabil ci imperios necesar, asadar ma asteptam la el, inaca inaintea postarii intrebarii mele (dar fiind firav in credinta am intrebat), eu epuizand variantele de natura civica rasarite in nevrednicele si limitatele mele capacitati.

    In ce priveste geopolitica eu unul ma bucur ca am gasit un asa raspuns cu conotatii catre factor real.

    Fie ca Bunul Dumnezeu Tatal-Fiul-Duhul Sfant, cu rugaciunile Maicii Maria sa ne mantuiasca atat pe noi cat si neamul nostru Romanesc.

    Intru dragoste frateasca

    Alexandru

  15. Utzu, văd că eşti forte informat sau vrei să pari aşa.Prin câteva cuvinte, ne-ai putea spune şi nouă de ce maghiarii se simt înşelaţi prin tratatul de la Trianon, deşi aceste teritorii s-au recâştigat după 1000 de ani prin forţă armată,chiar în două rânduri în 1919 şi 1945? De ce, din întregul regat maghiar , se cer doar românilor înapoi aceste teritorii, care sper că ştii că au fost ale străbunilor noştri şi tot prin forţă armată au fost ocupate în urmă cu 1000 de ani? Deci este de prisos să-i aperi şi să spui că aceştia nu vin de undeva din Asia, se amestecă cu populaţia Europeană prin cuceriri de teritorii şi au o istorie,pe când românii o pierd deoarece aşa doresc dânşii şi l-e este pusă pe tavă de politicieni noştri deoarece au nevoie de votul lor.Dacă acest Trianon n-a fost corect faţă de ei, de ce nu le cer Cehilor , Slovenilor sau Sârbilor să le cedeze înapoi teritoriile, aşa cum n-i le cer nouă.Sau ne-au găsit pe noi mai proşti, şi-au găsit trădători în mijlocul neamului nostru care le acceptă toate doleanţele?Nu ţ-i se pare ciudat?Nu te supăra, dar ăştia te-au îmbătat cu apă rece, de deştept ce eşti,ei neavînd decât un singur ţel, acela de a lua românilor Transilvania, scop în care, vin cu fel de fel de cereri şi tertipuri; modificarea constituţiei, autonomii culturale şi alte vrăjeli pe care proştii le iau de bune.În orice caz, aceştia nu pot fi numiţi maghiari deoarece un maghiar adevărat are o mândrie de neegalat pe această lume şi are demnitatea învinsului şi nu schiaună pe la toate uşile cerând dreptate şi pomană.Mă doare de populaţia sărmană din etnia maghiară care este orbită de toate promisiunile şi o duc la fel de greu ca şi noi,ca de altfel pe tot parcursul ultimului mileniu, în timp ce liderii lor nu fac nimic pentru ei, bucurându-se de o viaţă îmbelşugată.Sperăm că, având şi ei oameni luminaţi şi deştepţi să se opună unor lucruri nefireşti,care nu aduce nimic bun în viitor pentru locuitorii acestor meleaguri care ne aflăm în CE, unde trebuie să trăim în pace şi înţelegere.

  16. @Iulian

    Cred că ați înțeles unele lucruri greșit, în sensul în care iau apărarea maghiarilor, că le-aş promova vreun punct de vedere, că manifest vreun fel de defetism sau achiesez la vreo interpretare maghiară a istoriei noastre. Vă asigur că nu este aşa, iar când m-am referit la “nedreptul” Tratat de la trianon.. eram sarcastic (cu privire la nedreptate)..

    Politica statului maghiar este identică în privinţa tuturor vecinilor săi, mai puţin Austria, Ardealul reprezentând însă premiul cel mare. Oricărei persoane interesate, care înţelege limba franceză, recomand următorea analiză a Ungariei lui V.Orban, o veritabilă radiografie în detaliu, pornind de la social, rezultate economice, alternative şi jocuri politice, scandaluri de corupţie, evoluţii viitoare etc. E scris însă de un reprezentant al taberei socialiste a UE, deci conţine o tuşă de propagandă europeană, precum şi unele ocultări semnificative, ambele destul de evidente pentru români. Este evident şi dublul standard pe care UE l-a aplicat Ungariei şi României, în speţe cvasi-identice, în cazul maghiar având o abordare tehnico-juridică, intrând în dezbateri de nişă, cu poziţii oscilante, în timp ce pe români i-au făcut praf, prin ameninţări de natură politico-economică generalizate, directe şi total abuzive. Internetul este de altfel arhiplin de informaţii şi analize politice la îndemâna oricărui pasionat..

    Cât despre faptul că vreau să par mai informat şi deştept decât sunt, cred că aceste supărătoare scăderi ale mele, cauzate de slavă deşartă printre multe altele, sunt evidente pentru orice creştin practicant care a depăşit perioada de început a vieţii duhovniceşti (în care eu încă mă aflu), fiind un recent convertit/deşteptat la credinţă. De aici şi modul nepotrivit, sentenţios şi raţional în care mă raportez inclusiv la aspectele ce ţin de credinţă. Trag nădejde însă că sunt tolerat şi compătimit/pomenit în unele rugăciuni. Vă rog să mă iertaţi pentru tulburare! Doamne, ajută!

  17. Nu mi-ai răspuns la întrebare:neamul românesc şi-a redobândit libertatea pierdută acumm cca 1000 de ani prin forţă armată.La Trianon s-a recunoscut de către o comisie internaţională că aceste terirorii sunt româneşti şi asta n-o poate nega nimeni căci noi n-am venit din cer,atunci ce problemă de nedreptate au ungurii?Or fi o naţie specială pe acest pământ?Văd că mai nou şi CE stă în poziţie de drepţi în faţa lor, rezolvă probleme în numele nostru şi multe alte minuni.Au trecut aproape 100 de ani de la acel Trianon, am intrat în UE, au drepturi egale cu noi, respectăm tot ce n-i se impune, însă ei sunt mereu şi mereu nemulţumiţi,creind o stare de confuzie şi nesiguranţă, căreia autorităţile române nu-i pun capăt prin respectarea şi aplicarea legilor cu privire la liniştea şi siguranţa statului.Să fie acest teritoriu un sat fără câini în care face fiecare ce vrea şi în care autorităţile păzesc doar fundul politicienilor?Deci vezi că nu mi-ai răspuns la întrebarea cu Trianonul.Aştept.

  18. @Iulian:

    Utzu nu comenteaza pt prima oara aici si e o evidenta faptul ca impartaseste pct. de vedere romanesc in privinta Trianon, totusi.

  19. Admin, să înţeleg că nu ştie? Dacă-i aşa, scuze!

  20. ANALIZA: Ungaria si pretentiile asupra Transilvaniei, ante si post-Trianon. Neorevizionismul ungar de la baza politicii lui Viktor Orban

    (…)
    MOTIVATII IDEOLOGICE ALE REVIZIONISMULUI UNGURESC

    Din această sumară prezentare a iredentismului şi revizionismului maghiar rezultă, neîndoios, las pe cititor să intuiască, amploarea mişcării montată pe structurile social-politice din Ungaria, pe reţeaua organizaţiilor din emigraţie sau pe reversul structurilor politice, culturale, religioase sau sindicale ale minorităţii maghiare de la noi. Se reliefează, astfel, coabitarea sau simbioza dintre mişcarea revizionistă şi conducerea politică a Ungariei precum şi intensul proces de îndoctrinare a societăţii maghiare cu ideile neorevizionismului. După cum rezultă legătura dintre unii conducători politici ai minorităţii maghiare şi secuieşti din România şi centralele iredenţei din emigraţia maghiară sau politicieni din Ungaria, reputaţi pentru atitudinea lor revizionistă.

    Pentru a înţelege şi a putea aprecia cât mai obiectiv fenomenele în discuţie nu este de prisos înfăţişarea aspectului ideologic al iredentismului maghiar, la care voi adăuga câteva consideraţii conclusive, cu scopul de a lămuri problema de pe poziţiile noastre şi, de a rămâne, cu un fel de „ce e bine să ştim”.

    Dezlipirea de monarhie a provinciilor neungare, realizată spectaculos la sfârşitul anului 1918, a provocat micului popor maghiar o traumă ale cărei sechele le poartă până în zilele noatre. Considerându-şi dreptul de a stăpâni peste alte popoare ca o moştenire „sfântă” şi „inalienabilă”, ungurii luaţi prin surprindere sunt cu totul inapţi de a se transpune în noua situaţie, care îi comprimă în limitele reduse ale propriului teritoriu etnic. (Reflexele feudal imperialiste lucrau în societatea ungară, ca anumite procese biologice care continuă şi după moarte). „Paradisul pierdut” (Paradisul fürat va formula Béla Marko) a fost înlocuit în minţile maghiare cu unul virtual, concretizat în ţelul suprem al iredentismului, noua „religie naţională” eruptă o dată cu dezintegrarea, în fapt, a monarhiei austro-ungare.

    Societatea ungară marginalizată, prin puternica voinţă a popoarelor de a se smulge din strânsoarea statului ungar multinaţional, a creat o psihoză revanşardă, faţă de realitatea consfinţită de Conferinţele de Pace de la Paris. Această fugă de realitate întreţinută de cercurile politice ungare explică şi atitudinea contelui Ápponyi Albert, şeful delegaţiei ungare la Conferinţa de Pace din 1919-1920 şi protestul înaintat, la 16 ianuarie 1920, Conferinţei de pace, în care etalează o mostră tragicomică, anacronică şi retrogradă, cu care şochează atât audienţa conferinţei cât şi opinia internaţională. Ungaria, reputată în Europa pentru cruzimea cu care îşi tratase minorităţile, apare în faţa forului de la Paris în goliciunea unui despot sălbatic, care îşi aroga, în secolul douăzeci, „drepturile” importate din stepele Eurasiei cu o mie de ani înainte. Confruntaţi cu rigoarea justiţiei supranaţională de la Paris şi cu implacabila realitate etnodemografică din monarhie, ungurii se baricadează în atemporalitate istorică, stare cvasi patologică şi care, devenind cronică, va întreţine timp de şaptezeci de ani flacăra iredentismului. Evocarea „argumentelorv lui Ápponyi în faţa Conferinţei de Pace este instructivă prinf aptul că ele constituie până azi, pilonii pe care se sprijină edificiul ideologic al iredentismului maghiar.

    Argumentele cardinale în pledoaria contelui Ápponyi au fost: dreptul istoric milenar al statului ungar asupra întregului teritoriu stăpânit până la 1918, de care era legat dreptul naţiunii ungare la hegemonia asupra celorlalte naţionalităţi din monarhie; Ungaria, milenară ar fi constituit un model de unitate geografică şi economică; Ungaria ar fi „pierdut” 11 milioane de locuitori, dintre care 35% (cifră exagerată n.n.) au devenit minoritari (dar contele uită să amintească un cuvânt despre majoritatea milioanelor care scăpau de „închisoarea popoarelor” şi reveneau la patria mumă). Perorând despre „loialitatea” celorlalte naţionalităţi faţă de coroana ungară (alt semn de cecitate politică), şeful delegaţiei ungare, cere cu insistenţă organizarea unui referendum în teritoriile unite cu statele lor naţionale, unde cele trei sferturi de neunguri ar fi optat oricum pentru separarea de Ungaria.

    Alte enormităţi care au fost debitate de delegaţia maghiară, au rezistat timpurilor şi se mai găsescşi astăzi în repertoriul revendicărilor revizioniste.

    Ungaria a fost, după Ápponyi, singura formaţie statală care a stat pavăză contra pericolelor care au ameninţat Europa dinspre răsărit şi ar fi fost în continaure cea mai bună apărare contra „dezordinilor” din Peninsula Balcanică, ce ar putea cuprinde Apusul continentului.

    Ápponyi susţine apoi că ddreptul ungurilor la hegemonie emană din superioritatea lor atât pe plan politic-administrativ cât şi cultural. Pentru a convinge conferinţa, contele prezintă unele date statistice, cu care vrea să demonstreze, de exemplu, că ungurii cu numai 20% de analfabeţi au dreptul de a hotărî soarta românilor, cu un analfabetism de 67%. Interesul Europei ar fi fost deci, să menţină nivelul de civilizaţie al regiunii, promovând cu precădere hegemonia unor popoare superioare cum ar fi fost ungurii. În caz contrar, ameninţă Ápponyi, viitoarea minoritate ungară nu va accepta niciodată supremaţia unor popoare inferioare şi în acest colţ al Europei nu va fi niciodată linişte.

    Ecoul acestor inepţii a reuşit să răzbată prin cele şapte decenii de maturizare democratică de care a avut parte Europa civilizată şi, astăzi, se face auzit la fel de insolent, ca şi în 1920, în publicaţiile iredentiste din Ungaria şi mai cu seamă din emigraţia maghiară. Reportajele din Transilvania cu care publiciştii de la Budapesta îşi „distrează” conaţionalii sunt îmbibate de aceeaşi ură şi dispreţ faţă de români ca şi cele care au caracterizat cea mai sinistră maculatură iredentistă din vremea Horthysmului.

    Dar onorabilul conte Ápponyi recurge şi la „tertipuri” transparente când, la Conferinţa de Pace, vorbea şi în numele populaţiei germane din Ungaria care „nu vrea să părăsească” monarhia şi care, împreună cu ungurii constituie 45% populaţie cultă, din cei 11 milioane pe care-i pierde monarhia. Ei uită, cu bună ştiinţă, de adunarea de la Mediaş din 8 ianuarie 1919, a Consiliului Naţional Săsesc din Transilvania, care a hotărât aderarea la Hotărârea de Unire de la Alba Iulia. Uită de asemenea de adunarea din 8 iunie 1919, de la Sibiu, unde reprezentanţii tuturor germanilor din Transilvania, saşi şi şvabi, au hotărât formarea unei organizaţii unice cu scopul de a fi cetăţeni loiali ai noului stat român.

    Ápponyi ignora punctul 10 din proclamaţia preşedintelui american Wilson, care recunoaşte dreptul la autodeterminare a popoarelor neungare din monarhie. Ápponyi consideră, în schimb, că „pierderile” teritoriale sunt numai consecinţa sancţiunilor impuse Ungariei pentru pierderea războiului. La acest capitol, Ápponyi execută un alt număr de „iluzionism” şi, escamotând realitatea etnodemografică a monarhiei, reclamă cu vehemenţă despăgubiri materiale cauzate de dezlipirea a două treimi din teritoriul Ungariei. „Desfiinţarea” economică a ţării încearcă să fie demonstrată de delegaţia ungară, printr-o serie de documente, pe când „starea” naţionalităţilor este ilustrată cu un singur document, întocmit însă cu amre iscusinţă, „harta roşie”, executată de contele Pál Teleki, „operă de artă” în materie de iluzionism optic.

    Un roşu strident şi compact domină pe hartă aproape cea mai mare parte a Ungariei, reprezentând, potrivit legendei, pe cei 9.938.134 de unguri. Urmează, în ordinea mărimii, mari pete albe, care acoperă aproape întreaga Transilvanie precum şi mare parte a Slovaciei şi care reprezintă regiunile muntoase care ar fi fost nelocuite sau puţin populate. Alte câteva pete roşii, mărişoare, indică populaţia secuiască şi maghiară din Transilvania. În sfârşit, pete mici, dispersate, fragmentate, sugerează optic prin culorile lor mai şterse, prezenţa marginală a celorlalte naţionalităţi din monarhie, care, conform cifrelor discrete din colţul hărţii, erau totuşi 8.276.488 la număr, deci aproape jumătate din populaţia totală a ţării.

    Românii, care figurează la legendă cu 2.948.099 de suflete, sunt împrăştiaţi în pete neglijabile de un violet pal, înghesuite între albul dominant al regiunilor „pustii” şi roşul supradimensionat al secuilor şi maghiarilor.

    La prima vedere, s-ar zice că monarhia este populată doar de unguri, air în rest nu ar fi fost decât vaste suprafeţe albe lipsite de populaţie şi ceva pete neînsemnate, reprezentând minorităţile. Dantelăria fragmentată a teritoriilor neungare, plasată periferic şi în Transilvania, este atât de înşelătoare, încât nemaghiarii care constituiau în realitate mai mult de jumătate din populaţia ţării, sunt reduşi optic la cel mult o cincime. La fel, cam 60% din suprafaţa Transilvaniei este pe harta albă, cu alte cuvinte pustie. Dar nici asemenea înşelătorii nu i-a ajutat pe vrednicii „civilizatori” ai bazinului carpato-dunărean.

    Naţionalismul şovin al conducătorilor de atunci ai Ungariei, cinic şi amoral, a fost din păcate transmis ca un morb contagios guvernelor din era horthystă şi a fost „îmbogăţit”, pe parcurs, cu trăsăturile fascismului maghiar, reputat, îna cea vreme, pentru eficacitatea cu care a făcut ordine printre „naţiile” inferioare din teritoriile recuperate, „civilizându-le cu vârf şi îndesat. Programul cu care s-a prezentat iredentismul maghiar în perioada „reîntregirii” (1938-1941), poartă marca imperialismului feudal, cu rădăcini directe în „tehnica” cotropitorilor arpadieni. Încurajaţi de barbaria camarazilor nazişti, ungurii execută anexarea teritoriilor respective cu sălbăticia hunică a primilor invadatori turci ai Panoniei.

    Unele trăsături din această „încărcătură” s-au păstrat şi în actuala ideologie a mişcării revizioniste ungare, adaptată vremurilor de azi.

    Lovitura năpraznică cu care a fost lichidat nazismul şi, împreună cu el, fascismul ungar, a afectat în măsură mai mică iredentismul din ţara vecină. Salvat de cei peste opt sute de mii de refugiaţi care au părăsit, între 1944-1960, Ungaria, iredentismul maghair îşi mută terenul de operaţii în Europa de Vest, dar mai ales pe continentul american. Perioada postbelică în Europa nu mai este propice agitaţiilor revizioniste, mai ales din partea unor fascişti notorii, cum erau judecaţi ungurii în acea vreme. Intrată în latenţă, iredenţa ungară se pregăteşte deci în vederea unor „vremuri mai bune” şi îşi disimulează adevăratele ţeluri sub haina unor soluţii de compromis acceptabile în ochii ţărilor civilizate ale continentului. Emigraţia maghiară de pe continentul american unde activează majoritatea iredenţei refugiată din Ungaria, se mişcă însă într-un mediu social mai liberal, mai departe de realitatea europeană, şi păstrează, în consecinţă, neschimbată absurditatea revendicărilor iniţiale.

    Profitând de tensiunea războiului rece, iredenţa ungară, bine ancorată în organizaţiile exilului, asociază abil propriul mesaj cu o puternică propagandă anticomunistă, câştigând, astfel, popularitate în rândurile publicului conservator din Vest. În noua versiune propagandistică, Ungaria, din victimă a hitlerismului devine victimă a stalinismului.

    Reconcilierea sovieto-americană aduce însă după sine un climat de mai mare stabilitate politică în Europa, contracarând astfel planurile revizioniştilor unguri, care preferau pescuitul în ape tulburi. Urmează conferinţa din 1975, de la Helsinki, care, prin documentul final semnat de toate statele europene, Statele Unite şi Canada, întăreşte explicit graniţele europene existente.

    Ungaria, integrată în lagărul socialist, interzicea oficial supuşilor săi, de aproape treizeci de ani, orice manifestare revizionistă, obligând societatea ungară la resemnare în limitele hotarelor existente. ştim însă că, neoficial, revizionismul mocnea conspirativ în cercurile naţionaliste din unagria şi scriitorii, istoricii, cărora le era interzis să publice, umpleau an de an sertarele cu literatură naţionalistşovină. Exilul maghair condamna în acest răstimp sever pe trădătorii de patrie de la Budapesta, acuzându-i că fac jocul ţărilor vecine, uşurându-le asimilarea minorităţii ungare de acolo.

    Urmează liebralizarea politică kadaristă de la începutul anilor optzeci, care aduce după sine revitalizarea dreptei naţionaliste şi, implicit, a nucleelor revizioniste din Ungaria. Prima reacţie a emigraţiei, la dezgheţul politic de acasă, a fost scindarea ei în intransigenţi şi colaboraţionişti. În scurt timp s-a dovedit că ultimii au mizat „corect”, pentru că, făcând legătura cu elementele naţionaliste din ţară, au contribuit din plin la resuscitarea mişcării iredentiste din Ungaria. Una din organizaţiile revizioniste din Ungaria, care ia naştere sub tutela emigraţiei şi pe care am menţionat-o mai înainte, este Emberi Jogok Magyar Bizottsága (Comitetul maghiar pentru Drepturile Omului), înfiinţată în primăvara lui 1989 de către actualul prim ministru, József Antall şi Árpád Göncz preşedintele Ungariei. Mişcarea revizionistă este întărită în această fază de transfugii din Transilvania, în mare parte intelectuali, care pun bazele unei reţele de organizaţii de refugiaţi, cu evident caracter iredentist.

    O dată cu căderea lui Kádár şi trecerea la un comunism reformator, asistăm la o desfăşurare explozivă a forţelor naţionalistşovine, concomitentă cu sosirea, în continuare, a unui număr crescând de refugiaţi din România. Noua conducere de la Budapesta execută, în acest timp, o manevră de apropiere faţă de emigraţie, aşa încât, în 1987-1988, apare în Ungaria conturul unui bloc revizionist alcătuit din elementele naţionaliste ale ierarhiei politice şi ale diverselor pături sociale, din emisarii emigraţiei şi din organizaţiile refugiaţilor din România. Refugiaţii, care dispun de o eficientă gardă de intelectuali, în mare parte scriitori şi publicişti, au contribuit de la început la întreţinerea şi răspândirea în păturile largi ale societăţii ungare a climatului revizionist. Condamnând sever pe comunişti pentru indiferenţa pe care au arătat-o faţă de minoritatea maghiară din ţările „succesoare”, (termen iredentist pentru ţările vecine Ungariei), iredenta câştigă adepţi chair din rândurile comuniştilor. Echipa comunistă reformatoare, de la conducerea ţării, a cărei popularitate se apropia de zeri, mai face o ultimă încercare şi lansează, din rândurile ei, o fracţiune naţionalistă, în frunte cu Szűrős Mátyás specialist în probleme de politică externă. Că manevra a fost utilă o dovedeşte vitalitatea sloganurilor lansate de aceştia, precum şi febrila activitate a fundaţiilor şi instituţiilor înfiinţate de ei. Această instituţionalziare a mişcării revizioniste continuă, de altfel, în ritm susţinut, prin înfiinţarea altor fonduri şi instituţii pentru promovarea ideii. Acceptând incriminările aduse lor, socialiştii încearcă, în prezent, să redreseze prestigiul partidului printr-o contribuţie importantă la consolidarea frontului iredentist. Mânaţi de aceleaşi interese, mai toate partidele care au aprticipat la alegerile din 1990, au etalat ostentativ, în programele lor, grija pentru minoritatea maghiară. M.D.F. (Forul Democrat Ungar), care a câştigat alegerile, a preluat însă conducerea campaniei neorevizioniste, intregând-o ca parte componentă a politicii oficiale ungare. Fortificat şi cvasi legalizat, frontul iredentist din aţra vecină, câştigă pe zi ce trece mai multă pondere politică.

    După această scurtă trecere în revistă a fundalului politic pe care s-a dezvoltat iredentismul maghiar în ultimele aptru decenii, să vedem cum au evoluat doctrina şi metodele mişcării.

    Două trăsături caracterizează, în prezent, ideologia revizionismului ungar şi o deosebesc de formula „primitivă” a mişcării din 1918 şi anume: complexitatea şi maleabilitatea. Între absurdele pretenţii perorate la Paris cu insolenţă nemţească de către contele Ápponyi şi actualul program de acţiune complex şi înşelător este o diferenţă apreciabilă. Dovedind realism tactiv, iredenta ungară este preocupată de crearea unui climat prerevizionist, care urmează să le dea roade, într-un viitor apropiat, în care ea speră cu obstinaţie. Doleanţele lor vizează tocmai crearea acestui stadiu propice unor modificări treptate ale staus-quo-ului actual. Încercând să-şi plaseze pretenţiile în mecanismul convenţiilor şi reglementărilor internaţionale, în continuă evoluţie, iredenta ungară vrea să cumuleze cât mai multe capete de acuzaţie contra României şi s-o menţină, astfel, într-o permanentă stare de culpabilitate în faţa opiniei publice mondiale. Această culpabilitate a României a fost practicată cu succes ani în şir, în timpul dictaturii ceauşişte, şi iredenta ungară face în prezent eforturi de a o prelungi în mod artificial. Provocaţia „turiştilor” unguri din 15 martie 1990, sconta tocmai pe acea reacţie hotărâtă din aprtea românilor din Transilvania, pe care au folosit-o apoi în scop propagandistic, răspândind în mass media internaţionale calomniile cunoscute.

    Caracteristic pentru politica iredentei ungare este şi efortul deosebit pentru asigurarea unui goodwill internaţional precum şi accentul care se pune pe indoctrinarea opiniei publice din Ungaria şi a minorităţii ungare din ţările limitrofe.

    Inofensive, în aparenţă, noile „componente” introduse în politica revizionistă a Budapestei, dacă sunt lăsate să „lucreze”, sunt capabile să destabilizeze social şi să demonstreze, cu timpul, lumii, că România nu este în stare să-şi administreze minorităţile.

    DOCTRINA „PANMAGHIARA”

    „SPIRITUALIZAREA HOTARELOR” şi „DESCALECAREA SPIRITUALA”

    Cel mai important element introdus relativ recent în politica neorevizionistă a Ungariei este doctrina panmaghiară. Am mai amintit că cel care a lansat primul ideea panmaghiară a fost Mátyás Szűrős, politician socialist în plină „deviere” naţionalistă. Potrivit doctrinei panmaghiare, practicată astăzi deschis de guvernanţii de la Budapesta, statul ungar are dreptul de a se preocupa de soarta minorităţilor din ţările vecine. Primul care a enunţat oficial acest drept, a fost şeful primului guvern maghiar liber ales, József Antall, care a spus textual: „…doresc să fiu primul ministru al celor 15 milioane de unguri din întreaga lume”.

    Făcând deocamdată abstracţie de o eventuală luare de poziţie din partea română, menţionez doar reacţia promptă şi viguroasă a primului ministru slovac care, în august 1990, cu ocazia Congresului Organizaţiei Matica Slovenska a precizat un lucru de sine înţeles şi anume că cetăţenii maghiari ai Slovaciei îşi au propriul lor prim ministru, acela al Slovaciei.

    Doctrina panmaghiară a apărut, de fapt, ca un răspuns al grupului Szűrős la acuzaţiile aduse comuniştilor pentru dezinteresul cu care aceştia au tratat problema minorităţii ungare, dar ideea se pare că a fost reuşită pentru că succesorii regimului socialist au ridicat-o la rangul de politică de stat. Lipsită deocamdată de un conţinut concret, percutant, această politică figurează în vocabularul conducătorilor de la Budapesta ca un fel de sperietoare la adresa României şi ca o promisiune către cercurile minoritare revizioniste din ţările vecine.

    Antall şi echipa lui au fost avertizaţi că această politică nesăbuită ar putea duce la conflicte neplăcute cu vecinii Ungariei şi la formarea unei coaliţii antiungare a ţărilor în cauză, dar se vede că avântul noilor conducători de la Budapesta nu poate fi încă temperat. De remarcat totuşi tonul mai lucid al unor cercuri politice din Ungaria, care, după afirmarea viguroasă în alegeri a UDMR-ului, au declarat că minoritatea maghiară din Transilvania trebuie lăsată de acum să-şi obţină singură drepturile. Doctrina panmaghiară a contribuit, în mare măsură, prin efectul psihologic exercitat asupra societăţii maghiare, la crearea climatului prerevizionist. O serie de organizaţii pararevizioniste, care urmăresc strângerea legăturilor cu minoritatea ungară din ţările vecine şi care mizează pe voluntariatul marelui public, sunt substanţial încurajate şi ajutate în activitatea lor prin decretarea oficială a doctrinei panmaghiare. Mai important chiar este impactul doctrinei panmaghiare, ca isntrument de destabilziare socială, asupra mişcării separatiste ungare din România. Descurajarea tendinţelor separatiste trebuie deci începută cu o ripostă categorică împotriva politicii panmaghiare dusă de Budapesta, care constituie o gravă imixtiune în treburile interne ale României.

    Instituţionalziarea doctrinei panmaghiare îşi are începutul încă din 1989, sub auspiciile ultimei guvernări socialiste conduse de premierul Nemeth Miklos. Fracţiunea iredentistă, care funcţiona în cadrul partidului socialist, era condusă de Szűrős Mátyás şi era compusă din Gyula Horn, Tabajdi Csaba, Szokai Imre şi Oszi István. În toamna anului 1989 ia naştere, sub conducerea lui Tabajdi, secretariatul minorităţilor etnice şi naţionale, care funcţiona pe lângă consiliul de miniştri. În rpezent, guvernul Antall a numit un secretar de stat pe lângă oficiul primului ministru, care se ocupă în mod special de minorităţile maghiare din ţările limitrofe precum şi cu minorităţiel din Ungaria. Titularul postului, Entz Géza, este de origine ardelean şie ste specialistul aprtidului M.D.F. (Forul Democrat Ungar) în problema minorităţii maghiare din ţările vecine. Entz a declarat, într-un interviu dat, la 23 iulie 1990, ziarului budapestan Magyar Nemzet că: „nici un stat nu are voie să considere responsabilitatea ţării-mamă ungare pentru minorităţile sale ca un amestec în treburile interne. Conflictele încep atunci când un stat consideră aceasta ca un amestec”.

    Cu alte cuvinte, Budapesta dictează Bucureştiului ce anume să considere ca un amestec în treburile interne ale României.

    Doctrina panmaghiară, care şi-a pus pecetea pe politica statului ungar chiar înainte de a fi oficial enunţată, se materializează în diverse metode, dintre care unele sunt mai vechi şi probate, altele, în schimb, se experimentează sub ochii noştri. Una din noile metode, lansată prin sloganul: „spiritualizarea hotarelor”, urmăreşte liebralizarea totală a actualului regim de frontieră. Modelul propus este copiat după aranjamentul ţărilor din vestul continentului, care, pe lângă liberalizarea traficului de călători şi a comerţului, asigură şi un schimb cultural nestânjenit. Această estompare sau chair ştergere a graniţelor presupune, însă, onestitate în relaţiile dintre ţări.

    Pentru buna funcţionare a sistemului, sunt de la început excluse intenţiile oculte de amestec în treburile interne ale vecinilor, de destabilizare sau de revizuire a hotarelor comune. „Spiritualizarea hotarelor”, de care se vorbeşte atât de frumos în propaganda ungară, se potriveşte unor vecini care nu au g`nduri ascunse şi nu au nimic de împărţit. În cazul ţărilor noastre, această spiritualizare ar uşura în cel mai mare grad „munca” revizioniştilor ungari şi ar duce, în scurt timp, la un conflict deschis între România şi Ungaria. Conflictula r fi apoi cea mai bună dovadă că există între aceste ţări un litigiu care trebuie rezolvat. (Atât timp cât România şi Ungaria îşi vede fiecare de treaba ei, riscul unui astfel de conflict este eliminat).

    Concetăţenii noştri secui şi maghiari gravitează în sfera politică, economică şi social-culturală a ţării noastre şi orice perturbare a acestei convieţuiri prin provocarea unei orientări politice sau culturale centrifugale constituie o abatere de la funcţioanrea normală a statului român. Cei care vor să educe copii de secui şi maghiari, viitori cetăţeni loiali ai României, în spiritul preceptelor istoriei naţionalist-şovine care a început să se predea în şcolile din ţara vecină, sutn de o „naivitate” transparentă pentru orice observator atent. UDMR-ul trebuie să înţeleagă că atât timp cât mesajul cultural al Unagriei destinat minorităţii ungare din Transilvania poartă bacilul iredentismului şi urmăreşte cu îndârjire separarea secuilor şi ungurilor de societatea românească, românii nu pot privi cu ochi buni această politică şi nici pe cei care o practică şi nici nu pot aştepta pasivi derularea evenimentelor. Pentru „spiritualizarea hotarelor”, pentru un schimb liber al valorilor culturale între cele două ţări este nevoie de două părţi oneste. Ce ar câştiga prietenia dintre secui şi unguri şi poporul român, dacă s-ar difuza la noi toată maculatura naţionalist-şovină cu care a fost otrăvită societatea ungară în ultimii ani?

    O altă metodă cu efect multiplu a actualei ofensive neorevizioniste este „descălecarea spirituală” a poporului ungar în teritoriile unite cu statele naţionale. Ea constă dintr-o campanie generală de popularizare a acestor teritorii, întregită cu un vast program turistic. Rafturile librăriilor, programele de radio şi televiziune precum şi scenele teatrelor din Ungaria abundă astăzi de cărţi, piese, conferinţe, care prezintă publicului maghiar „părţile componente” ale fostei monarhii. Găsim aici descrierea romantică a plaiurilor transilvane, istoria „maghiară” a Transilvaniei, folclorul ungar de aici,s tudii etnografice despre secuii şi maghiarii de la noi, prezentarea monumentelor „trecutului maghiar” din Transilvania, apoi literatură, multă literatură ungară, veche sau contemporană de origine transilvană şi, în general, orice poate trezi mândria ungurilor pentru stăpânirea de odinioară a acestei provincii. –i dacă se poate, dorinţa lor de a o stăpâni din nou. Această prezentare falsă, deformată a prezenţei ungare în istoria Transilvaniei şi a monopolului ungar în civilziarea provinciei este făcută cu scopul de a inculca în conştiinţa ungurilor legitimitatea pretenţiilor revizioniste asupra acestei provincii.

    Prin această retroactivă „cununie istorică” a Transilvaniei cu Ungaria, se sugerează ungurilor dreptul lro virtual asupra transilvaniei. Se urmăreşte, deci, cu deliberare crearea unei psihoze colective, care, confruntată cu realitatea să întreţină o permanentă stare de frustraţie în sînul societăţii ungare.

    Populate doar cu personaje ungare, plasate în geografia exclusiv ungară a Transilvaniei, aceste produse confecţionează o „lume maghiară” sintetică, suspendată în vid demografic, care sugerează, cu insistenţă geobelsiana preponderenţă istorică a ungurilor în Transilvania, ignorând prezenţa românească de totdeauna, cu toate implicaţiile de rigoare. Consumând aceste prospecte pentru „descălecarea spirituală”, minţile din ţara vecină îşi plimbă fantezia pe dealuri şi munţi împăduriţi, unde copacul, vulturul şi ursul vorbesc întrei ei ungureşte şi-şi amintesc cât de bine le-a mers sub domnia coroanei maghiare. Milioane de români sunt plasaţi de predilecţie prin văgăunile munţilor, venetici, distrugători ai civilizaţiei maghiare.

    Sub efectul unui asemenea tratament de şoc nu e de mirare că societatea maghiară se şi vede în postura de eliberatoare a fraţilor aliaţi în „suferinţă”.

    Pe acest fundal ideologic este grefat turismul politic, ca instruent de transmisie şi de strângere a legăturilor. Mesajul iredentist purtat de „turiştii” unguri este inoculat astăzi cu îndârjire minorităţii maghiare de la noi. Starea de „transă naţionalistă” generalizată în societatea maghiară explică, de altfel, surescitarea cu care „turiştii” de la 15 martie 1990 agăţau pe clădirile şi bisericile din localităţile transilvane drapele şi însemne ungureşti, maghiarizau cu de la sine putere denumirea localităţilor şi defilau cu trufia tipic ungurească, cântând imnuri revizioniste. Poate că au vrut doar să demosntreze că Transilvania este ungurească, dar nu e exclus că au scontat pe o autonomizare spontană a unor aşezări şi autoproclamarea lro ca pământ unguresc.

    De menţionat rolul capital jucat în acest exerciţiu prerevizionist de către refugiaţii din România. Câteva sute bune de publicişti, scriitori, regizori, actori, oameni de ştiinţă şi alte categorii, fabrică, în prezent, pe bandă rulantă, combustibilul necesar pentru excitarea şi întreţinerea îns ânul societăţii maghiare a unei permanenţe de nostalgie pentru Transilvania.

    Istoriografia maghiară, care părăsise, în deceniile de după cel de-al doilea război mondial, poziţiile naţionalist-şovine şi purificându-se parţial, descoperise, în sfârşit, adevărata faţă a imperiului ungar, face astăzi un dramatic „stânga împrejur” şi, în „confecţioanrea” mai ales a istoriei secolului al XIX-lea, povesteşte din nou cât de perfectă era monarhia, cât de bine s-au simţit popoarele în ea şi, în consecinţă, cât de umani au fost ungurii. Totul este reluat de la punctul când marşul victorios al revizionismului a fost curmat brutal de pierderea celui de-al doilea război mondial şi mişcarea a fost condamnată pentru lungi decenii la vegetare. Astăzi, condiţiile revenirii la viaţă sunt date şi scrierea istorică maghiară, sluga credincioasă a naţionalismului, îşi revine în formă.

    „Spiritualizarea hotarelor” şi „descălecarea spirituală” sunt două căi utilizate în prezent în aplicarea doctrinei panmaghiare. Treapta următoare, în concepţia revizioniştilor maghiari, ar fi o convenţie bilaterală, româno-maghiară, în baza căreia Ungaria să poată controla felul în care sunt trataţi minoritarii maghiari de la noi. Acest lucru a şi fost propus cum am mai amintit, cu toată seriozitatea în parlamentul maghiar de către deputatul Tamas Gaspar Miklos, transfug din România.

    Concomitent se depun eforturi pe plan internaţional pentru reglementarea drepturilor minorităţilor. Lobby-ul maghiar ar fi avantajat de un aparat de control şi tot ritualul care ar însoţi o astfel de reglementare.

    Ungaria pozează, în prezent, în rolul ţării care dispune de un ascendent moral asupra vecinilor săi. După părerea ungurilor, acest decalaj le conferă un grad superior de consideraţie şi, deci de credibilitate în ochii Apusului. În tabloul „meritelor” care i-au săltat în grad, se află, pe lângă lichidarea timpurie a comunismului sau permanentele declaraţii de loialitate faţă de Apus, şi simpatia obţinută în contul „suferinţelor” minoritarilor maghiari din Transilvania. Am arătat cât de iscusit a împletit propaganda maghiară opresiunea generală din vremea dictaturii ceauşiste cu discrimianrea secuilor şi maghiarilor de la noi, în fapt inexistentă. Revoluţia din decembrie 1989 n-a schimbat prea mult itnensitatea tirului iredentist, căci, după o scurtă pauză de reorientare, la începutul lui 1990, denigrarea ţării noastre a continuat, de data aceasta cu alte „puncte de acuzaţie”.

    Permanentizând culpabilitatea României, Ungaria încearcă să obţină un „loc în faţă” în aprecierea de către forurile internaţionale a unui eventual litigiu între cele două ţări. În virtutea acestei poziţii, încearcă vecinii noştri să ne impună convenţii care să le dea ocazie de a constata la faţa locului „abuzurile”, „nedreptăţile” şamd săvârşite faţă de secuii şi maghiarii de la noi. Prezentul complex de superioritate pe care-l afişează ungurii este unul din elementele propagandistice cu care a lucrat mişcarea iredentistă încă de la primele ei începuturi.

    Acest gen de şantaj psihologic a fost folosit prima dată de fostul ministru de externe, Gyula Horn, care, cu ocazia unui interviu de la începutul lui decembrie 1989, la întrebarea dacă a pregătit vreo strategie în problema căderii regimului Ceauşescu, răspunde: „Da, avem, nu vom relua legăturile cu noua conducere a României până când nu se va reglementa în mod esenţial situaţia minorităţii maghiare de acolo”.

    O declaraţie mai originală, a făcut-o ziarului orădean Bihari Napló, preşedintele Republicii Ungare, Árpád Göncz, apreciat acasă pentru meritele sale în resuscitarea mişcării iredentiste din ţară. Goncz vinde un fel de „bilet de intrare” în Europa, făcând un anunţ emfatic şi plin de sine despre „rolul” Ungariei în acest colţ al continentului: „Drumul României spre Europa trece prin Ungaria şi cheia (adică autorizaţia de intrare n.a.) depinde de rezolvarea de către români a problemei minoritarilor maghiari”. Am vrea să ştim cine i-a încredinţat preşedintelui Ungariei funcţia de portar spre Europa şi cheia care deschide poarta vămii păzită de domnul Goncz?

    Dar, revenind la propunerea deputatului transfug, noi deducem din ea că ungurii vor să demonstreze lumii necesitatea unui control în problema minorităţii maghiare din România. Ei vor, astfel, să întreţină o atmosferă litigioasă între ţările noastre, premiza necesară în prepararea unei faze prerevizioniste.

    Îndemnat de aceleaşi gânduri, ministrul de externe ungar, Jeszenszky Géza, într-un interviu acordat, la 8 august 1990, postului de radio Europa Liberă, că Ungaria este gata să colaboreze exemplar cu noi, numai să declarăm că suntem un stat multinaţional, în care, împreună cu alte minorităţi, trăieşte o importantă minoritate maghiară, ale cărei pretenţii legitime trebuie satisfăcute”.

    Dacă am da curs „momelii” ministrului ungar şi cu cele 6-7% de secui şi maghiari, sau150-200.000 de saşi ne-am grăbi să „recunoaştem” şi să ne decretăm stat multinaţional, am uşura în mare măsură sarcina iredentei maghiare, care se străduieşte din răsputeri să demonstreze lumii că statele „succesoare” ale monarhiei estropiată la Trianon, sunt „coapte” pentru o nouă revizie a hotarelor.

    În strategia revizioniştilor maghiari sunt calculate cinic instigarea secuilor şi maghiarilor la duşmănia împotriva românilor şi, implicit, toate vexaţiunile şi suferinţele care ar decurge pentru ei în urma legitimelor reacţii româneşti. Lozinca unora ca Tamas Gaspar Miklos este: „cu atât mai rău cu atât mai bine”, sau mai concret, suferinţele confraţilor din Transilvania, reale sau inventate, sunt „bune” pentru cauza revizionismului. „Panorama”, programul televiziunii maghiare, care ne poartă sâmbetele din oficiu, „documentează” Apusului despre ruinarea satelor secuieşti şi maghiare, despre lipsa şcolilor maghiare sau despre faptul că îşi riscă viaţa cei care vorbesc ungureşte pe străzile localităţilor din Transilvania. Informaţiile transmise din România trec astfel prin „filtrul” revizioniştilor de la Budapesta şi prezintă lumii o cu totul altă Transilvanie, cu sate secuieşti făcute una cu pământul, cu minoritatea maghiară pe cale de dispariţie, datorită, „genocidului” comis de populaţia românească.

    Dezinformată în ultimul grad, opinia publică din Vest dă crezare minciunilor şi ne taxează, în continuare, de dictatură sângeroasă.

    Toată această politică de distanţare a Ungariei de „mediul balcanic bizantin”, şi de autopromovare la gradul de ţară civilizată, denotă că ungurii nu s-au dezbărat încă de vechiul nărav de a se considera naţiune superioară cu drept de dispoziţie şi control asupra vecinilor.

    Dar convenţiile bilaterale, pe lângă amestecul în treburile noastre, mai disimulează şi forme eficiente de „colonizare culturală”. Se pleacă de la „diagnosticul” stabilit în 1920 de către contele Ápponyi, care afirmase că ţările „succesoare” sunt într-un asemenea stadiu de inferioritate încât, fără ajutorul Ungariei, nu se vor descurca niciodată. Dând curs profeţiei de-acum şaptezeci de ani, societatea maghiară ardea de nerăbdare, după Revoluţia din Decembrie 1989, să-şi exporte în România know-how-ul (priceperea) în materie de cultură şi învăţământ, de parcă eram nişte primitivi care tânjesc după alfabetizarea misionarilor. La Budapesta a fost înfiinţată, cu surle şi trâmbiţe, mişcarea Könyvet Erdélynek (carte pentru Transilvania), pentru colectarea şi trimiterea de cărţi în România. Una din performanţele acţiunii a fost trimiterea, în iulie 1990 a întregii biblioteci a Comitetului central al partidului comunist maghiar. Cărţile au fost preluate festiv din partea UDMR-ului de către Géza Szocs şi repartizate Societăţii Bolyai. Nu e greu de ghicit ce se ascundea în dosul nobilului ajutor cultural: material de propagandă revizionistă pentru îndoctrinarea concetăţenilor noştri secui şi maghiari. Nici nu s-a aşteptat încheierea unor convenţii, ele au şi fost puse în aplicare.

    La fel, „fără convenţie”, decurg, în prezent, activităţile pe care le-am numi „întrepătrundere culturală”. Este vorba de asistenţa culturală servită în Ungaria pentru dascăli, studenţi, elevi din ţările „succesoare”. În acest scop s-a profilat în grabă universitatea de la Debreţin care a şi organizat, în vara lui 1990 cursuri, la care a invitat un număr important de profesori de limbă maghiară şi istorie din Transilvania. S-au deschis apoi larg porţile unor facultăţi maghiare, la care au fost momiţi să intre, „fără examen de admitere”, absolvenţii şcolilor medii de la noi. S-au găsit, la repezeală, şi bani de stipendii şi pentru alte aranjamente, aşa încât, din cei vreo trei mii de amatori, au fost admişi pentru anul şcolar 1990-1991 circa şase sute. Intenţia este de a pregăti profesional, dar mai ales ideologic pe viitorii activişti ai iredentei maghiare.

    Un alt obiectiv urmărit asiduu de iredenta maghiară este reglementarea, prin tratate internaţionale, a drepturilor minorităţilor. Aceste drepturi sunt asigurate astăzi, în mai toate ţările europene, în mod satisfăcător, printr-o legislaţie modernă, care prevede drepturi constituţionale egale pentru toţi cetăţenii ţării respective, fără deosebire de rasă, naţionalitate sau religie. În nici o ţară nu se practică vreun sistem de drepturi colective preferenţiale acordat unui grup minoritar. În aceste condiţii, ungurii, veşnic nemulţumiţi, şi avocaţi netocmiţi ai secuilor şi maghiarilor de la noi, bat, de un timp încoace, la toate uşile forurilor internaţionale şi încearcă să obţină instituirea unor norme internaţionale pentru reglementarea drepturilor minorităţilor. Ungurii urmăresc, în realitate, crearea unui înveliş protector, care să izoleze grupul minoritar maghiar şi să-l ţină pregătit pentru o viitoare schimbare a statutului. În cazul nostru, este vorba de perpetuarea unei stări de tensiune, de crearea unor dificultăţi în administrarea unitară a ţării, de inadaptabilitatea permanentă a elementului minoritar cu toate consecinţele ei sociale şi de multe alte dificultăţi expres dorite de revizioniştii maghiari.

    Ungaria a încercat, la început, să intervină pentru obţinerea unui tratament preferenţial al minorităţii maghiare din Transilvania pe lângă organele conducătoare ale Pactului de la Varşovia, însă a întâmpinat o totală neangajare. Din această cauză, pregătindu-şi părăsirea acestei organizaţii, ungurii se adresează Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căreia se dezbătea problema drepturilor omului sub diferite aspecte. Preparând cu grijă campania, ungurii adună, în ianuarie şi februarie 1989, 150.000 de semnături pe un memorand, care cerea examinarea, de către Naţiunile Unite, a încălcărilor drepturilor minorităţii maghiare din România. Documentul a fost apoi înaintat la Geneva, secretarului adjunct Martenson. La o conferinţă de presă, organizată cu această ocazie de către asociaţiile revizioniste din Elveţia, a participat preşedintele organizaţiei refugiaţilor din Transilvania Erdély Szövetség (Uniunea Ardeleană), actualul ministru de externe ungar, Jeszenszky Géza, care a pledat insistent pentru instituirea unui control internaţional asupra regimului aplicat minoritarilor maghiari din România.

    Trec cu vederea o serie de intervenţii făcute de Ungaria în decursul anilor 1988 şi 1989, pentru că incriminările de atunci priveau România de sub regimul Ceauşescu. Ceea ce trebuie totuşi reţinut este că, în aceste delaţiuni, Ungaria a prezentat lumii o situaţie falsă, voit confuză, potrivit căreia minoritarii maghiari de la noi ar fi suferit în acea vreme o discriminare în plus.
    (…)

    Vă recomand lectura întregului studiu, care sigur cuprinde aspecte pe care nu le cunoşteaţi. Iertaţi-mă şi vă rog sincer să nu mă mai bănuiţi de partizanate NEDEMNE de calitatea de român! Doamne, ajută!

  21. Cutremurător!N-aş fi crezut că acest fenomen a luat o aşa mare amploare, ajutat bineînţeles de politicienii noştri, care aveau datoria să observe şi să sesizeze aceste probleme din teritoriu, preferând să închidă ochii de dragul voturilor.Cum am putea numi această atitudine a lor?Întrebarea este: unde ne sunt intelectualii, ambasadorii, miniştrii şi nu în ultimul rând organele de securitate a statului care sunt obligate prin lege să asigure securitatea statului român,prevederile constituţiei României,aceea de stat indivizibil.Încet ,încet ne dăm seama de realitatea crudă cu privire la unii indivizi ce sunt aleşi de popor, care nu au habar şi nu-i interesează nimic din ce se întâmplă în jurul nostru şi pe plan internaţional,în faţa cărora primează doar interesul personal.
    Felicitări pentru expunere, chiar dacă este prezentat într-un limbaj mai elevat, pe care unii dintre cititori nu-l înţeleg şi nu-l folosesc,însă mesajul, informaţia este importantă şi sper din tot sufletul să-l citeacă cât mai mulţi , chiar şi cei ce sunt interesaţi direct de această problemă prin natura obligaţiilor profesionale de la nivel înalt.Cred că în viitorul foarte apropiat trebuie să găsim oameni,să creăm organizaţii şi legi care să combată aceste pretenţii feudale , să informeze corect oamenii şi forurile internaţionale despre realitatea din ţara noastră prin care să se convingă toţi, că noi nu suntem duşmanii nimănui şi că dorim să trăim în pace şi înţelegere cu toate minorităţile din ţara noastă,iar acest teritoriu este lăsat de străbunii noştri şi nu este negociabil,aşa cum procedează ferm şi Slovacia sau celelalte ţări din teritoriie vechiului regat ungar.Istoria ne va demonstra în viitor dacă românii sunt conduşi de patrioţi, sau simpli trădători de neam.

  22. “Uţule”, las-o moartă cu aşa zisul “ţinut secuiesc”. Măi, “prietene”, acest aşa zis ţinut autonom nu există aşa că fă bine şi nu îi mai pronunţa numele. Ai auzit, măi “frate” maghiar? Pământul denumit de extremiştii maghiari drept “ţinut secuiesc” a fost şi este Pământ Românesc. Autonomia “ţinutului” de la noi, de la români, nu o vor vedea, dar poţi tu, “române”, să le-o dai la tine în bătătură.

  23. Pingback: REGIONALIZAREA si boicotul UDMR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  24. Pingback: Autoritatile UNGARIEI se amesteca in chestiunea drapelelor TINUTULUI SECUIESC - Razboi întru Cuvânt
  25. Pingback: Planul FRUNZAVERDE al REGIONALIZARII IN OPT. Chestiunea STATULUI NATIONAL: de ce este ACTUAL si de ce AUTONOMIA TERITORIALA este anacronica - Razboi întru Cuvânt
  26. Pingback: Adrian Majuru: OBEDIENTII - Razboi întru Cuvânt
  27. Pingback: UNGARIA ANUNTA MASURI DIPLOMATICE ca raspuns la INTERZICEREA steagurilor Tinutului Secuiesc. BASESCU se spala pe maini. Articol propagandistic anti-romanesc si pro-autonomie in NEW YORK TIMES - Razboi întru Cuvânt
  28. Pingback: BASESCU "se" rade cu ORBAN-ul Ungariei. Cine e NEMETH ZSOLT si care e sensul provocarii MAGHIARE? [video] - Razboi întru Cuvânt
  29. Pingback: BISERICILE SI MANASTIRILE STRAVECHI DIN KOSOVO - ASEDIATE, INCENDIATE SAU PROFANATE DE ALBANEZI. "Fantoma secesionismului bantuie prin Europa si poate deveni pandemica" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  30. Pingback: CHESTIUNEA SECUIASCA la emisiunea "Punctul de intalnire" cu prof. Radu Baltasiu. Adevaruri istorice, manipulari contemporane [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  31. Pingback: Dinu C. Giurescu: REGIONALIZAREA VA DUCE LA DEZMEMBRAREA ECONOMICA A TARII [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  32. Pingback: Dinu C. Giurescu: REGIONALIZAREA, DESFIINTAREA STATELOR NATIONARE IN FAVOAREA EUROREGIUNILOR? Instrainarea pamantului agricol, a resurselor minerale si energetice - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Agenda UDMR pentru revizuirea Constitutiei: ELIMINAREA SINTAGMEI "STAT NATIONAL", limba regionala si proportionalitate ETNICA in institutii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: Mega-congres UDMR cu obiectivul asumat al AUTONOMIEI SECUIMII. Kelemen Hunor: eliminarea "STATULUI NATIONAL" nu e negociabila. Ponta da de inteles ca va face COMPROMIS pe ARTICOLUL 1 DIN CONSTITUTIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare