Calin Georgescu, speranta masonica a LIGII DISTRIBUTISTE, face propaganda CLUBULUI DE LA ROMA. Adunarea Generala a Clubului tocmai a avut loc in Romania, co-organizator fiind BNR si guvernatorul Mugur Isarescu

2-10-2012 3 minute Sublinieri

ISARESCU RECUNOASTE CA E PRODUSUL CLUBULUI DE LA ROMA

Gândirea Clubului de la Roma este de a ajuta o omenire bolnavă de atâtea maladii, care în plină criză are posibilitatea de a medita asupra supravieţuirii speciei pe Planetă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, directorul Centrului pentru Dezvoltare Durabilă în România, Călin Georgescu.

Abordarea care ne interesează este numai viitorul, pentru că orice soluţie nu se poate găsi decât dacă ai o viziune pe termen lung şi aceasta este gândirea Clubului de la Roma, de a ajuta o omenire bolnavă de atâtea maladii, care în plină criză are posibilitatea de a medita asupra supravieţuirii speciei acum pe o singură Planetă, planeta Pământ‘, a spus Georgescu.

Potrivit acestuia, dorinţa Clubului este de a demonstra că trebuie avute obiective pe termen lung, precise şi clare, şi a şti ce mijloace sunt pentru a le atinge.  ’Numai aceasta reprezintă o decizie politică clară, precisă, care înseamnă nu doar un pian, sau o vioară cântată la ureche, ci înseamnă o orgă. Este o interdisciplinaritate largă în care, pentru a nu mai face greşeli, trebuie să avem date exacte, precise şi reguli de comportament, care înseamnă că în mod global comunitatea, prin sistemul său socio-economic, este parte şi funcţionează în cadrul capitalului natural şi nu cum este acum; capitalul, natura, funcţionează în cadrul sistemelor socio-economice, ceea ce dovedeşte şi s-a dovedit după 40 de ani că omenirea nu a înţeles că sunt nişte limite precise naturale ale Pământului peste care nu putem trece, iar creşterea bazată doar pe consum nu poate să ducă sub nicio formă la un efect benefic. Ştiinţa şi politica au nevoie una de cealaltă, iar decizia care înseamnă aplicabilitatea şi implementarea ei, respectiv decizia politică trebuie să ţină cont de date precise, deci de ştiinţă. Investiţia în ştiinţă şi educaţie, stă în exclusivitate în investiţia în om‘, a explicat Georgescu.

Nota noastra:

Spusele dlui Georgescu sunt un fel de bla-bla total anost care reproduc teza principala a Clubului de la Roma – modelul capitalismului de consum e expirat, resursele sunt prea putine (deci oamenii prea multi) si trebuie schimbat sistemul.

Clubul de la Roma este un cunoscut think-tank masonic globalist care promoveaza ideea unei guvernari globale pentru rezolvarea problemelor omenirii:

Adunarea Clubului tocmai isi incheie lucrarile organizate anul acesta… taman in Romania:

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, Banca Naţională a României şi Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR) organizează, la Bucureşti, Adunarea Generală a Clubului de la Roma – 2012.

Această reuniune la vârf vine în siajul altor reuniuni sau vizite “de top” ale liderilor discreţi ai lumii la Bucureşti: întâlnirea Regională Europeană a Comisiei Trilaterale din Bucureşti, 15-17 octombrie 2010, şi, în octombrie 2011, vizita preşedintelui Grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, liderul celui mai influent şi select club din lume, care, anul trecut, a sosit în capitala României pentru a ţine un discurs la conferinţa cu titlul “Uniunea Europeană, după criza datoriilor suverane”.

Această succesiune de vizite “la vârf” reprezintă doar simple coincidenţe sau România devine, de la un an la altul, o tot mai bine conturată POARTĂ SPRE MARILE SECRETE MONDIALE? Un fel de… KILOMETRU ZERO al PLANETEI?

Programul Clubului de la Roma se va desfăşura după cum urmează. Luni, 1 octombrie, ora 15.30, la sediul Băncii Naţionale a României, se va susţine o conferinţă de presă ce va fi prezidată de Mugur Isărescu. Participarea la lucrările conferinţei se va face pe bază de invitaţie. Marţi, 2 octombrie, se va organiza conferinţa internaţională cu tema “The Power of the Mind” în cadrul căreia va fi marcată cea de-a 40-a aniversare a primului raport al Clubului de la Roma, intitulat “Limits to Growth”, raport care a iniţiat o dezbatere despre umanitate şi natură.

În cadrul conferinţei vor fi prezentate, de autorii lor, următoarele rapoarte: “Limits to Growth”, de Dennis Meadows; “2052 – a Global Forecast for the Next Forty Years”, de Jorgen Randers; „Bankrupting Nature”, de Anders Wijkman; “Factor Five”, de Ernst Ulrich von Weizsacker; “No Limits to Learning”, de Mircea Malita.

Mugur Isărescu, preşedintele ARCoR, va prezenta perspectivele sistemului bancar internaţional. Ionel Haiduc, preşedinte al Academiei Române, academician Mircea Malita si Richard Ernst, laureat al Premiului Nobel, vor discuta despre rolul învăţării şi educaţiei pentru viitorul nostru, domenii în care, în mod tradiţional, Asociaţia Română a Clubului de la Roma a pus un accent deosebit.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat intr-o conferinta de presa, ca este, „intr-un fel, un produs al Clubului de la Roma” si ca una dintre primele aparitii publice ale sale a fost legata de raportul Clubului, de acum 40 de ani.

„In aceste zile, la Bucuresti, participa si doi dintre coautorii primului raport, Dennis Meadows si Jorgen Randers. Ei vor avea o participare intr-o conferinta deschisa publicului din Romania si avem ocazia sa ii cunoastem direct. Pentru cei din generatia mea este o ocazie in plus intrucat eu, de exemplu, sunt intr-un fel un produs al Clubului de la Roma. Marturisesc si trebuie sa va spun si dumneavoastra ca una dintre primele aparitii publice pe care le-am avut in 1973, lucrand la Institutul de Economie Mondiala, a fost despre aceasta lucrare – Limitele cresterii economice, a spus Isarescu.

El a declarat ca titlul conferintei de la Bucuresti – „Puterea mintii” – este mai optimist deca cel al raportului de acum 40 de ani, raport care a strarnit dezbateri intrucat vorbea despre limitele dezvoltarii, limitele resurselor umane si limitele in esenta ale cresterii economice.

Nu e surprinzatoare munca de propaganda depusa de Calin Georgescu sau de Mugur Isarescu, ambii fiind membri ai Clubului, iar ultimul si al Comisiei Trilaterale. Surprinzator este sprijinul pe care astfel de globalisti il au de la organizatii ca Liga Distributista:


Categorii

1. DIVERSE, Bancherii, bancile, BNR, abuzurile bancilor, Batalia pentru resurse, Masonerie

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Calin Georgescu, speranta masonica a LIGII DISTRIBUTISTE, face propaganda CLUBULUI DE LA ROMA. Adunarea Generala a Clubului tocmai a avut loc in Romania, co-organizator fiind BNR si guvernatorul Mugur Isarescu

  1. Isarescu: Sunt, intr-un fel, un produs al Clubului de la Roma
    vs.
    “conducerea manastirii noastre este incurajata si sustinuta pe toate planurile si in primul rand pe plan economic de P.S.(…) precum si de generosul, patriotul si devotatul roman si fiu al bisericii strabune dl. Mugur Isarescu Guvernatorul Bancii Nationale Romane” 🙁

  2. Singura chestie neinteligibilă rămâne totuşi: care dintre noi îi pune/delegă pe ei ca să gândească la viitorul nostru şi să pună în aplicare ghindurile lor spre “binele” nostru?! Eu unul m-aş lipsi cu bucurie de aşa ceva! Oare se aude acolo în “Club”??

  3. Isarescu este daca nu ma insel nepot de preot, a sustinut construirea de biserici, cultura nationala romana si a salvat cand a putut sistemul financiar romanesc. Lumea il respecta ca specialist in finante si nu poate ocupa un asemenea post daca nu ar fi in oaresce cluburi selecte si in mare parte discrete.
    are un destin cu foarte multa responsabilitate si poate putina pace duhovniceasca.
    Uni sunt guvernatori, conducatori, alti rugatori etc.
    Daca am trece prin presiunile si stresul prin care trec conucatorii responasbili probabil ne vom aprecia mai mult linistea pe care o avem si vom respecta destinele altora.
    asa ca nu strica o rugaciune pentru cei ce ne conduc.

  4. @lian:

    Isarescu se straduieste foarte mult sa salveze planurile, interesele si institutiile globalistilor, nu ale romanilor. El are unul din rolurile principale pentru halul in care a ajuns Romania astazi. Asa ca, nu strica o rugaciune pentru el, dar nu pentru a i se face inca un spa spiritual, e destul de relaxat oricum, ci pentru ca astfel de oameni sunt, de obicei, desemnati drept iude.

  5. Deci m-am saturat de iluministi putrezi ce s-au facut francmasoni,rotarieni= retarzi cu pretenti de misticism ce pozeaza in asazisi conducatori ai constiintei umane. Adevarul este ca sunt cu totul RETARZI , si in sminteala lor mare vor sa aduca si restul lumii “vor sa distruga toate virtutile ce au mai ramas in lume de la greci si romani”. (Asta o spune Liebniz despre Iluminoretarzi in raspunsul catre J.Locke in 1704)Leibniz de unul singur a incercat sa apere Occidentul de ei dar “Occidentu” l-a imbratisat pe Voltaire si sleahta lor ordinara de ghilotinisti barbari cu pretentii de “Rationalisti” ca au redescoperit ei logica si sminteala ca doar de ea avem nevoie ,foarte complicat ca sa faci asta…(Daca ar fi trait filozofii Bizantului ar fi murit de ras). Avem ce invata din comportamentul lui Leibniz dar nu-i vom repeta nici acestuia smintelile.(dintr-un moderat respect pentru Leibniz ultimul Occidental nu le mai reamintesc … se pot afla usor)

  6. Pingback: TEATRUL DE UMBRE - Recomandari
  7. Parca trebuie sa fii in Clubul de la Roma sa stii ca resursele pamantului nu-s chiar inepuizabile.

  8. @admin:
    Ma iertati dar nu sunteti deloc convingatori sa-l infierati si pe Gerogescu si pe Isarescu.
    Nu-i cunosc personal, deci nu pot stii sigur daca merg pe la manastiri, daca au duhovnici, etc… chiar daca amandoi se declara crestini-ortodocsi.

    Daca spuneti ca discursul lui Georgescu e bla bla, va rog recititi “pledoaria” din articolul dvs. si spuneti-mi sincer unde sunt argumentele?
    Apartenenta la anumite Cluburi spune tot despre persoana respectiva, nu? Cum ramane atunci cu lucrarea interioara a lui Hristos? Credeti ca el tine cont de cluburi?

    Eu tocmai am fost la o conferinta a d-lui Georgescu si va spun ca a vorbit transant, nu bla bla. Nu trebuie sa-l idealizam si nici sa aruncam scepticismul la gunoi in privinta lui, dar nici sa nu-i acordam niciun credit.

    M-am saturat de toti cei care sunt buni la critica si sa distruga, cine mai construieste?

  9. @Daniel:

    Isarescu este responsabil pentru multe nefacute din zona monetar-bancara a economiei, inclusiv pentru subordonarea sistemului bancar capitalului strain, pentru politica extrem de proasta si iresponsabila a incurajarii creditelor de consum, dar si a diferitelor forme de acord cu FMI. Chiar e greu de inteles ce poate fi vazut ca a facut bine Isarescu in Romania, in sensul ce a facut pentru interesele romanesti, ca pe cele ale bancilor straine si ale multinationalelor am vazut ca a facut.

    Georgescu e un ”initiat” si asta stiu si cei care il sustin. Chiar daca ar vrea el sa nu tina de cont de aceste ”cluburi”, ”cluburile” tin cu siguranta. Acum, ca are discursuri bine articulate, e ceva, insa noi nu avem incredere in demersul dumnealui. Un proiect de tara inseamna mult mai mult decat discursuri si texte bine facute.

  10. Vechiul Testament, Facerea (Geneza), cap. 3:
    “1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
    2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
    3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
    4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!
    5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.
    6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.”
    A facut sarpele ceva rau ? Nu. L-a indemnat pe om sa fie ca Dumnezeu si sa cunoasca binele si raul…..Asta este Clubul de la Roma si politica promovata prin membrii sai. Daca ii acceptam, sa avem rabdare, le vom vedea “adevarata fata” cand superiorii lor vor decide. Pana atunci ei trebuie sa va castige increderea. Si sunt o elita nu papa-lapte de rand…castiga increderea usor…!

  11. Andrei. Toate guvernele din ultimii 50 de ani au actional si actioneaza ca si cum resursele planetei ar fi inepuizabile si mai rau ca si cum extragerea lor nu ar distruge mediul propice vietii.

  12. Calin Georgescu nu are nimic de-a face cu Isarescu. In plus, niciodata nu au fost vazuti impreuna. Acest articol este un mare subiectiv fake news. Insa, primele paragrafe sunt adevarate. Ignorati in continuare faptul ca domnul Georgescu are un proiect de tara, de altfel printre putinii care au, numit „Apa, Hrana, Energie”, promovat si explicat in cartea Cumpana Romaniei, a carei postfata a fost scrisa de nimeni altul decat domnul doctor Pavel Chirila, un foarte mare medic ortodox (ortodox, cred eu, la fel ca si voi, sau va prefaceti), carte pe care nici macar nu stiati ca exista, sunt sigur, ca sa nu mai spun ca nu ati citit-o.

    In alta ordine de idei, nu exista dovezi cum ca domnul Georgescu este mason. Clubul de la Roma, infiintat in 1962 de inginerul savant Aurelio Peccei, nu are nimic de-a face cu masoneria. Este o organizatie a celor mai buni oameni de stiinta din lume care au atras atentia clara: prin capitalismul de consum (consumism) nu se mai poate, vom intra intr-o uriasa criza de resurse naturale, mai ales de apa, hrana si energie. Acest club nu are nici o legatura cu masoneria internationala, sau cu Grupul Bilderberg. Da, Isarescu este si el membru, dar asa cum Calin Georgescu a spus-o, ei doi nu au nici o legatura, nici macar nu lucrat vreodata impreuna. Urmariti cu atentie acest interviu. Incercati sa nu mai manipulati informatiile. In a doua imagine oferita de dvs. in acest articol nu apare domnul Georgescu alaturi de Isarescu. https://www.youtube.com/watch?v=8JPcYqC7R3s

  13. @patriciu

    Si care e fake newsul? Am arătat caracterul think tankului Clubul de la Roma si cum il evaluează Isarescu.

  14. Fake news-ul este in legatura cu apartenenta sa la masonerie si faptul ca Clubul de la Roma este o organizatie masonica, chiar daca-l are pe lista membrilor si pe Isarescu. V-am lasat un link acolo si uitati-va pana la capat la acel interviu.

    Inca odata, cautati dovezi clare, evidente si concludente. Nu veti gasi pentru ceea ce pretindeti despre domnul Georgescu. Si nu cred ca doctorul Pavel Chirila s-ar fi afisat sau i-ar fi scris postfata cartii daca era un mason „satanist”, cum probabil il considerati. Stim foarte bine cat de iubit este de ortodoxia romana dom. doctor Pavel Chirila si cat de bine cunoscut este, cat de iubit de noi toti romanii, mai ales pentru faptul ca este un medic adevarat si extraordinar, nu numai crestin. Mai ganditi-va si mai cautati!

    Asa cum am spus, primele doua paragrafe sunt corecte si nu au de-a face cu agenda si ideologia masonica. Apoi, nici macar nu ati citit cartea Cumpana Romaniei. Este printre putinii dintre romani, mari specialisti, pe langa colegul sau profesorul Florian Colceag, antrenorul de genii, care are un mare proiect de tara bazat pe distributismul crestin ortodox care, in perioada interbelica, a ridicat Romania la rang de granar al Europei. Repet, nu cunoasteti. Este un articol mediocru si da, fake news. Adica un soi de noutate despre subiect insa interpretata subiectiv de voi, fara dovezi, bazata doar pe spusele lui Isarescu, prin care v-ati tras concluzia despre Clubul de la Roma. Nu cunoasteti ce este acel club si care sunt activitatile lor in lume. Exemplu, antreprenoriatul in Romania, ca de altfel in Europa si in lume, este promovat la sugestia Clubului de la Roma. Scopul? Micul producator si salvarea economica a lumii! Cu asta se termina cu multinationalele hapsane si capitalismul oligarhic. Descentralizarea capitalurilor catre micul producator si nu catre varfurile transnationalelor cum propovaduia Marx!

    Nu ati citit niciodata lucrarea profesorului Gunter Pauli, Economia Albastra, bun prieten si coleg cu domnul Georgescu, si nu stiti la ce se refera. De asemenea, nu ati studiat niciodata principiile distributismului si nu il cunoasteti nici macar pe domnul profesor Ovidiu Hurduzeu, care il apreciaza pe domnul Georgescu, care la randul sau vorbeste despre distributism. Iar daca-l cunoasteti pe domnul Hurduzeu, ia intrebati-l despre Calin Georgescu! Nu cunoasteti nici macar originea acestei a treia cale economica numita distributism si faptul ca a salvat tari precum Spania (comunitatea Mondragon), Italia (Emilia Romagna, Toscana – peste 45% din PIB-ul Italiei vin de la fermele cooperatist-distributiste italiene), Brazilia sau Elvetia, atat cat s-a putut. Nu cunoasteti principiile economiei de proximitate autosustenabile si nici principiile sustenabilitatii si dezvoltarii durabile, si in schimb spuneti ca este bla-bla!?

    Ramaneti la teologia voastra crestina, si nu va bagati in domeniul economiei sustenabile! Nu aveti ce cauta in acest domeniu si sa va dati cu parerea despre, avand in vedere ca nu cunoasteti nimic despre el!

  15. @Patriciu:
    Poate ai dreptate. In principiu, cand doi oameni sustin parari contrare, este bine sa apara un arbitru, daca nu cumva unul recunoaste ca parerea celuilalt este cea corecta.
    Dar crede-ma ca fraze precum cea din finalul commentului #16 sunt greu de aceptat si de inghitit. Desi cel mai probabil adminii le-au acceptat deja si le-au inghitit, de vreme ce commentul a aparut. Ce vreau sa spun: nu-i civilizat sa dai sentinte dintr-astea cu caracter definitiv. Vino, argumenteaza, pune dovezile pe masa si vezi ce fac interlocutorii tai. Nu te grabi cu judecata.
    Cu atat mai mult nu te grabi, cu cat ai stat deja aproape 8 ani pana sa dai verdictul. Nu face si tu ca ardeleanul din banc, te rog.
    (Daca nu stii bancul o sa ti-l spun).

  16. Nu știu de ce nu apare Doroteea când i nevoie de ea .
    🙂

  17. @petru: Touche! 😀

  18. HRISTOS A INVIAT!

    Dragi frati Petru si Titus, mai sa ma smintiti un pic :).
    Sunt onorata ca imi creditati opinia, dar n am sincer nicio parere avizata cu privire la acest topic. M am uitat si eu de curiozitate (dar pe sarite) la un interviu recent cu dl. Georgescu, iata-l:
    https://youtu.be/8JPcYqC7R3s
    Cred ca fiecare isi poate face o parere.
    Personal am apreciat ca a inceput cu HRISTOS A INVIAT si am obsv pe la min. 55 ca se dezice clar de Isarescu si politicile lui. In rest parea de bun simt ce spune – poate un pic cam..’truistic’ – dar, repet, n am urmarit atent cap-coada.
    Asa, ca parere generala, nu stiu suficient de multe despre Clubul de la Roma incat sa ma pronunt daca are la baza un crez incompatibil cu crestinismul. E posibil, nu neg, dar chiar si intr o atare ipoteza, e deopotriva posibil ca el (C.G.) sa nu perceapa asa lucrurile si sa se straduiasca sincer sa fie un bun crestin. Taina fiecarui suflet si destin este nepatrunsa pt noi, muritorii, de acolo si porunca ‘nu judecati’. Nu judecam pt ca niciod nu avem toate datele.
    Stiti (sar un pic de la una la alta, dar are legatura), de multe ori m am intrebat: daca m as fi nascut in.locul lui Bill Gates sau al stiu eu carui magnat (Zuckerberg ala sau cum ii spune..) este oare sigur ca nu apucam calea lor? Si pe bune, daca e sa fiu cinstita, raspunsul nu e unul f…univoc. 🙂

    Deci inca o data va multumesc pt incredere, dar nu sunt atat de calificata din pacate sa ma pronunt..

    Ma bucur insa ca mi ati ridicat mingea la fileu pt ca demult ma mananca degetele sa raspund la un alt topic, dar n am avut timp :)). Daca iar se ia lumea de mine ca bag zazanie etc. pe voi o sa dau vina ca m ati provocat! 😀

  19. Doroteea
    Când lumea se ia de tine , retrage-te indiferent câta dreptate ai .Ca nu ai cum/ ce sa dovedești , Domnul nu i luminează , iar ți-e iti e doar ispita . Ca dacă nu e luminat de Sus ( toată voia cea buna si tot darul cel bun se pogoară de la Parintele Luminii ) , degeaba iti strigi dreptatea .
    Dacă erai in locul lui BIL Gates , nu mai discutam acuma , demult eram toți vaccinați . La ce fire ai … 🙂

  20. @Petru

    Eu nu tin sa conving pe preopinent, draga frate. Si nu tin sa conving pe nimeni in general. Dar consider ca am datoria sa sustin argumentat ceea ce cred. Cine are urechi de auzit…sa auda. De regula cei care aud nu sunt preopinentii. Si de aia eu nici nu ma adresez lor de fapt.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare