Categoriile tinta ale noului acord cu FMI: BOLNAVII SI SARACII

26-03-2011 2 minute Sublinieri

Scumpiri, medicamente compensate mai puţine şi facturi mai mari pentru unii români. Acestea sunt doar câteva din efectele noului acord cu FMI ce intră în vigoare în mai puţin de o săptămână. Vineri, conducerea Fondului Monetar Internaţional a aprobat noul acord de tip preventiv, care va dura 24 de luni.

Cei mai loviţi de angajamentele pe care le-a luat executivul faţă de FMI vor fi bolnavii şi săracii. Pacienţii vor avea mai puţine medicamente compensate şi gratuite. În plus, vor fi desfiinţate 5700 de paturi de spital.

Factura la căldură va creşte simţitor pentru cei care nu vor mai primi ajutor de la stat, asta pentru că executivul va reduce numărul de subvenţii.

Trebuie să ne pregătim şi de scumpiri. Transportul în comun ar putea deveni pentru mulţi un lux. Biletele RATB s-ar putea majora cu 40% iar cartele de metrou cu 10%. Nici biletele de tren nu scapă de majorări.

În total, România are la dispoziţie din împrumutul extern 5,4 miliarde euro, din care 3,6 miliarde sunt de la FMI, 1,4 de la Uniunea Europeană şi 0,4 miliarde euro de la Banca Mondială. Iniţial, guvernul a spus că banii de la FMI vor fi folosiţi doar în caz de urgenţă. Ministrul Finanţelor a declarat însă ieri că ţara noastră ar putea fi nevoită să îi cheltuiască.

Continuarea eforturilor pentru îmbunătăţirea colectării taxelor, soluţionarea presiunilor asupra cheltuielilor, în special în sectorul de sănătate, şi reducerea arieratelor vor fi cruciale pentru susţinerea diminuării deficitului bugetar, consideră reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Ajustarea fiscală va continua. Măsurile dificile din domeniul fiscal adoptate în 2010, însoţite de continuarea politicilor prudente de cheltuieli, fac ca ţintele de deficit fiscal cash, de 4,4% din PIB pentru 2011 şi 3% din PIB anul viitor, să fie accesibile”, se arată într-un comunicat al FMI.

Instituţia arată că viitorul acord se va concentra pe majorarea potenţialului de creştere prin intermediul reformelor structurale, în contextul în care deficienţele structurale în zone economice cheie influenţează semnificativ avansul economic.

“Îmbunătăţirea eficienţei sectorului public va reduce barierele birocratice din calea eficienţei economice şi va majora gradul de absorbţie al fondurilor structurale europene, cu scopul de a majora cheltuielile de capital pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Noul program are ca obiectiv şi realizarea de reforme profunde în sectorul de energie şi cel de transport, inclusiv privind preţurile, să îmbunătăţească legislaţia şi să restructureze şi privatizeze companiile de stat din cele energie şi transporturi. Sprijinul de tip preventiv al Fondului şi UE vor reasigura pieţele private şi vor furniza un fond tampon împotriva posibilelor şocuri viitoare”, potrivit FMI.

John Lipsky, prim director general adjunct al FMI, a subliniat că autorităţile caută un nou acord de tip preventiv pentru a indica angajamentul lor pentru continuarea reformelor.

“Măsurile fiscale şi structurale implementate au avut rezultate. Economia s-a stabilizat şi creştere se reia. Noul acord se concentrează pe implementarea de reforme structurale şi de consolidare fiscală suplimentare, pornind de la realizările de până în prezent, cu scopul de a impulsiona creşterea şi de a îmbunătăţi ponderea sectorului privat în economie”, a spus Lipsky.

În ceea ce priveşte sectorul bancar, FMI notează că acest segment a suportat bine criza şi a rămas cu un nivel bun de capitalizare şi lichiditate şi că rata creditelor neperformante a continuat să crească, dar că va atinge maximul la jumătatea acestui an.

“Sistemul bancar este lichid şi bine capitalizat, dar vigilenţa rămâne justificată, în contextul majorării creditelor neperformante şi al posibilelor efecte adverse de contagiune din regiune”, a mai spus Lipsky. Lipsky consideră că politicile din sectorul financiar şi cele de politică monetară au fost prudente şi proactive, ajutând la menţinerea stabilităţii financiare pe parcursul crizei.

“Politica monetară ar trebui să continue să asigure un echilibru între nevoia de a tempera riscurile inflaţioniste şi cea de a sprijini revenirea”, potrivit oficialului FMI. Board-ul FMI a aprobat, vineri, cea de-a şaptea şi ultima evaluare a acordului stand-by cu România, bazată pe îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum şi termenii viitoarei înţelegeri, de tip preventiv, care începe la 31 martie.

Din cele aproape 16 milioane de oameni care ar putea munci în ţara noastră, doar puţin peste 9 milioane aveau un loc de muncă în al treilea trimestru din 2010. Aproape 40% dintre românii cu vârste cuprinste între 20 şi 64 de ani, nu aveau un loc de muncă. Procent peste ţinta stabilită cu Uniunea Europeană pentru 2020, de 30%.
Absolvenţii de facultate au fost cei mai feriţi de şomaj. Potrivit studiului, 85% dintre cei cu studii superioare lucrau anul trecut. Însă pe măsură ce scade nivelul de instruire, scade şi numărul celor angajaţi.
Cei mai mulţi şomeri provin din industria prelucrătoare şi din construcţii. Aceste sectoare au fost lovite din plin de criză. Însă nici vânzătorii din pieţe sau din magazine nu au avut viaţă mai uşoară.

Românii nu au mai avut bani de cumpărături ca altădată. Aşa că alte 18.000 de persoane au rămas fără loc de muncă.

Iar problemele nu s-au terminat. Managerii români estimează că aceste domenii vor genera şi anul acesta cei mai mulţi şomeri.


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Razboiul impotriva Romaniei, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Categoriile tinta ale noului acord cu FMI: BOLNAVII SI SARACII

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MODERNIZAREA ROMANIEI SUB EGIDA FMI: se va inchide 20% din reteaua de cai ferate CFR. Dupa autostrazi, ne lipsim si de trenuri…
  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » ACORDUL LETAL CU FMI ISI CONTINUA EXECUTIA: 67 DE SPITALE DESFIINTATE, PROTESTE DURE LA CODLEA SI DRAGANESTI/ Producatorii de medicamente pentru cancer ocolesc Romania, cu “concursul” nepasarii Ministerului Sanata
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » LA CE S-A MAI INHAMAT GUVERNUL IN FATA STAPANULUI FMI: privatizari in sectoare strategice ca energia si transportul, “reforma” continua in sistemul sanitar/ ILIE SERBANESCU DESPRE CODUL MUNCII/ Scumpirea energiei
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Directiva reducerii internarilor din spitale cu 10% – INCA O MOSTRA DIN MENTALITATEA NAZIST – SOVIETICA A FMI SI A MINISTRULUI CSEKE
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Presedintele nimicirii Romaniei ne “promite” referitor la “reforma” desfiintarii spitalelor: “E doar inceputul!”… Basescu a mai anuntat, simbolic, de la Covasna, REVIZUIREA CONSTITUTI
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » COLAPSUL ECONOMIC AL ARGENTINEI SUB DICTATURA FMI: documentarul video integral subtirtrat in romana
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » RAZBOIUL IMPOTRIVA MEDICILOR: strategii de manual de manipulare a opiniei publice in conflictul dintre CNAS si asociatiile medicilor de familie. CARE SUNT MIZELE, CARE VOR FI CONSECINTELE?
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ilie Serbanescu: Imi pare rau de Grecia si de insulele ei, dar de Romania mi se rupe inima!… SAU DESPRE NOUL VAL AL AUSTERITATII CE NE ASTEAPTA
  9. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… CE NE MAI RAMANE?
  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » RAPORTAM LA FMI: genocidul din sanatate parafat si semnat de autoritatile romane
  11. Pingback: Basescu, scrasnind din dinti impotriva painii amare a saracilor Romaniei: "AJUTOARELE SOCIALE TREBUIE RADICAL DIMINUATE!"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare