CATRE O RECUNOASTERE A PRIMATULUI PAPAL SUB EXPRESIA DE “PRIMAT DIACONAL”?

20-08-2009 1 minut Sublinieri

6019955c-17cb-42ae-8428-11dc5a6e6f19.jpg

“Întrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici în Cipru, în octombrie anul acesta creează o nelinişte explicabilă credincioşilor ortodocşi, care au deja o rea experienţă în urma textelor semnate în trecut de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte alături de catolici. Clerici şi teologi remarcabili şi apreciaţi şi-au exprimat clar rezervele lor pentru Dialogul în desfăşurare şi au atenţionat asupra mulţimii de devieri ecumeniste care se află în textele care au fost semnate împreună în urma întrunirii Comisiei Mixte.

Tema Comisiei Mixte din octombrie va fi: „Rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) bisericilor în timpul primului mileniu”.

Astăzi, expunem doar mici fragmente din textele a doi clerici şi a unui distins teolog universitar referitoare la ce se plănuieşte a avea loc în luna octombrie.

1. Arhimandritul Sarantis Sarantos concluzionează într-o omilie cu titlul „Paşi ecumenişti: De la Ravenna la Elounta”:

„Aşteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul” de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregăteşte foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici). Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate – odată – va da Dumnezeu să se clintească din loc şi imuabilitatea papei”.

2. Profesorul universitar de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, dl. Dimitrios Tselenghidis, concluzionează în referatul său cu titlul „Nelinişti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna” (apărut în limba greacă în revista Εν Συνειδήσει, ediţie specială a Sfintei Mănăstiri „Marea Meteoră”, iunie 2009, iar în limba română pe siteul nostru, aici) :

Textul de la Ravenna, cu a cărui critică teologică ne-am ocupat, prezintă elocvent consecinţele negative ale premiselor eronate ale Dialogului Teologic şi anticipează şi calitatea următorului Text comun din luna octombrie în Cipru; doar dacă între timp nu se vor schimba premisele Dialogului”.

3. În sfârşit, protopresbiterul Theodoros Zisis în ultimul său articol referitor la „Mărturisirea de credinţă” („Orthodoxos Typos, 7.08.2009) subliniază:

Biserica Bulgariei, mai ales, pentru a doua oară dă un exemplu vrednic de laudă şi de imitare prin hotărârea sinodală pe care a luat-o de a nu participa la conivenţa (acord complice -n.tr.) aşa-numitului „Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici”, care va avea loc în octombrie, în Cipru, pentru a recunoşte un primat de slujire (diaconal) universal ereticului papă, în baza Textului (alcătuit) la comandă de la Ravenna, care deja a fost respins de conştiinţa bisericească şi pentru care, oficial, Biserica Eladei, printr-o hotărâre sinodală, a cerut explicaţii de la conducătorul reprezentanţei ortodoxe, Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam”.

Din aceste trei referinţe, dar şi din studierea informaţiilor referitoare la acest subiect care au fost date publicităţii de către catolici, este clar că se plănuieşte impunerea ereziei papale a primatului printr-o expresie „diplomatică” de „primat diaconal” cu valoare universală. Catolicii vor face cele imposibile posibile, ca să reuşească semnarea textului respectiv de recunoaştere a primatului papal de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte, în Cipru. Însă, chiar dacă membrii ortodocşi vor semna textul respectiv, lucru la care ne aşteptăm, această semnare nu va avea absolut nici o valoare, pentru că va fi respins de către membrii credincioşi ai Bisericii şi cu siguranţă de multe Sinoade ale Episcopilor Ortodocşi.

Primatul papal a constituit şi constituie o erezie foarte mare, pe care catolicii sunt datori să o respingă, dacă într-adevăr vor să ajungă la Adevărul Evangheliei. Din păcate, în prezent, nici o dispoziţie de pocăinţă nu întrevedem nici la papă, nici la cei din jurul său”.

(traducere din limba greacă de ieromonahul Fotie după http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_4807.html )

0102075306500.jpg


Categorii

Ecumenism, Pagini Ortodoxe, Traduceri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

6 Commentarii la “CATRE O RECUNOASTERE A PRIMATULUI PAPAL SUB EXPRESIA DE “PRIMAT DIACONAL”?

  1. Va rog sa ma lamuriti si pe mine, se doreste ca acest Papa sa fie conducatorul bisericii catolice si a celei ortodoxe? Daca da, patriarhul nostru ar renunta la titlul sau de conducator al bisericii ortodoxe? De ce nu se doreste ca al nostru Patriarh sa fie cel care conduce cele doua biserici? Crestinii au cuvant de spus?
    Imi cer iertare pentru nepriceperea mea!

  2. Patriarhul Daniel nu va “conduce” decat ceea ce “conduce” si acum (desi Sfantul Sinod ar trebui sa conduca, asa e pe hartie cel putin, ca de-aia e sobornicitate), adica Biserica Ortodoxa Romana. Cum sa conduca si pe catolici? Asta e o gluma buna… si-ar dori el… Dar e bine si un “papa” mai mic.

  3. Admin am citit in nenumarate randuri despre aceasta intrunire din Cipru. Nu s-au intrunit si in iunie? Ca nu inteleg sistemul- acum vad ca iar vor sa mai discute despre lepadare in octombrie- in octombrie e verdictul final?. Sau ei prin intalnirile astea vor sa ne obisnuim cu ideea gresita ca pot birui Biserica?

  4. pt ca pe acest site vad ca tot timpul este un ‘admin’ de serviciu care nu se supara sa primeasca intrebari, ci se straduieste sa le raspunda, cutez si eu sa imi exprim o nelamurire, o speranta, oricat de naiva le-ar parea ea unora.

    in ciuda semnalelor de alarma grave de pe acest site (+ altele), pacatosului de mine îi tot sta in minte increderea ‘optimista’ in urmatorul cuvant (de ce nu ‘profetic’?!) al acestui mare Sfant al romanilor – Pr Arsenie Boca, anume ca:

    “Se vorbeste de unirea Bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate. La sobornicitatea Bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate… Tendinţa Papei de a atrage în acelaşi staul pe toţi creştinii nu se va realiza niciodată. Papa nu va ajunge niciodată la o turmă şi un Păstor în staulul Romei, deoarece Biserica are un singur Păstor: Iisus Hristos”

    desigur ca, si de ar fi exact asa cum spune Pr Arsenie Boca, iar planurile papistasilor NU vor reusi, aceasta nu trebuie sa insemne ca nu pot ‘otravi’ multe suflete si sa mai contribuie la ‘sfasierea’ Ortodoxiei, cum fac de cateva sute de ani.

    nici nu inseamna ca, fie cu Papa, fie fara el, planurile de subjugare a lumii si de pregatire a domniei lui Antihrist nu vor continua.

    sa ma iertati daca ‘optimismul’ meu va pare deplasat, iar eu unul par cineva cam ‘nerealist’, dar atat de aberanta imi pare pozitia catolica si visul lor desart, incat nu-mi pot inchipui cum anume ar putea fi pus in aplicare… ce sunt toata diplomatia lor seculara, toata masinaria de propaganda, toate siretlicurile lor, in fata atoputerniciei Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia toate I le-a dat Tatal Ceresc?

    El este Capul Bisericii, Domnul si Dumnezeu nostru si nu au ‘ecumenistii’ nici o putere asupra noastra, nu ei ne ‘separa’ cumva de Dumnezeul nostru, daca n-ar fi propriile pacate care sa ne indeparteze de El!

  5. @ Dan:

    Da, in octombrie ar putea fi verdictul final, sa zicem.

    @ MunteanUK:

    Cred ca pentru a intelege cum anume este posibil ar trebui sa ne amintim de “profetia” cu mult mai sigura a Mantuitorului Insusi, potrivit careia “portile iadului nu vor birui” Biserica Sa. Ceea ce nu inseamna, in acelasi timp, ca nu se va implini, totodata, si cuvantul cu “uraciunea pustiirii stand in locul cel sfant”. Care si unde va mai ramane adevarata Biserica… vom vedea. Dar vom vedea (daca si care vom mai trai) si mai mari de atat.

  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » OCTOMBRIE ECUMENIST
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare