CONDAMNARI PE VIATA pentru liderii “complotisti” ai ARMATEI TURCIEI. Erdogan isi consolideaza “SULTANATUL”, dar risca noi AMPLE MISCARI DE STRADA

5-08-2013 5 minute Sublinieri

ergenekon-trial

Justiţia turcă a pronunţat luni pedepse aspre, inclusiv cel puţin 12 condamnări la închisoare pe viaţă, împotriva membrilor reţelei considerate puciste Ergenekon, într-un proces denunţat de către opoziţie drept o “vânătoare de vrăjitoare”, informează Mediafax.

Un tribunal de la Silivri, o localitate situată la aproximativ 50 de kilometri vest de Istanbul, l-a condamnat la închisoare pe viaţă pe fostul şef al Statului Major interarme, generalul Ilker Basbug, pentru “tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale prin forţă”, relatează un jurnalist AFP.

Alţi foşti generali, ca fostul comandant al Jandarmeriei Sener Eruygur şi fostul comandant al Armatei I Hürsit Tolon, jurnalistul Tuncay Özkan şi preşedintele micului Partid al Munictorilor (IP, naţionalist) Dogu Perinçek au fost, de asemenea, condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Un jurnalist de la cunoscutul ziar de stânga Cumhuriyet Mustafa Balbay, ales în timpul detenţiei deputat al principalului partid de opoziţie CHP (prolaic), a fost condamnat la 35 de ani de închisoare.

De asemenea ales deputat CHP, fostul rector Mehmet Haberal a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare, însă tribunalul a anunţat eliberarea sa în urma unei reduceri a pedepsei.

Aproximativ 275 de acuzaţi, dintre care 66 în detenţie provizorie, au fost judecaţi începând din octombrie 2008 în afacerea Ergenekon, primul dintr-o lungă serie de procese controversate vizând să dejoace presupuse comploturi împotriva Guvernului islamo-conservator.

Un dispozitiv de securitate impozant era mobilizat luni în jurul tribunalului, din care făceau parte sute de poliţişti şi jandarmi antirevoltă, susţinuţi de blindate şi tunuri cu apă.

Confruntări au avut loc luni la prânz între manifestanţi şi poliţie, în apropiere de Silivri, pe o autostradă care asigură legătura între Istanbul şi Tekirdag. Poliţia a răspuns celor care aruncau cu pietre cu jeturi de apă şi cu gaze lacrimogene, a constatat un fotograf AFP, care a estimat la aproximativ 10.000 numărul manifestanţilor.

Reţeaua Ergenekon, care poartă numele unei văi mitice din Asia Centrală de unde ar proveni poporul turc, este acuzată că a încercat să favorizeze o lovitură de stat militară împotriva lui Erdogan, un fost islamist aflat la putere din 2002, provocând haos în ţară prin atentate şi operaţiuni de propagandă.

Citirea verdictului de către preşedintele tribunalului Hasan Hüseyin Özese şi adjuncţii săi a fost primită cu strigăte de protest din partea asistenţei, redusă de către Curte la avocaţi, jurnalişti şi parlamentari.

“Blestemată să fie dictatura AKP“, au scandat avocaţi şi deputaţi, ironizând Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere, denunţat de opoziţia laică drept cel care a comandat acest proces pentru a-i reduce la tăcere pe criticii lui Erdogan.

“Suntem soldaţii lui Mustafa Kemal Atatürk”, au strigat ei, aducând un omagiu fondatorului Republicii turce laice.

Cu puţin înainte de intrarea în tribunal a Curţii, Balbay s-a adresat audienţei denunţând “un proces în întregime politic” şi promiţând “o toamnă fierbinte” de contestare politică în oraşele Turciei, după trei săptămâni de manifestaţii antiguvernamentale fără precedent, în iunie.

“Astăzi (luni), Guvernul este condamnat, nu noi”, a declarat jurnalistul.

Reţeaua Ergenekon a fost descoperită în iunie 2007, într-o operaţiune antiteroristă efectuată într-un cartier de la periferia Istanbulului. Arme şi explozivi au fost descoperiţi, în cadrul primei etape a unei lungi anchete, care a condus la redactarea a 23 de acte de acuzare succesive – câteva mii de pagini – reunite într-un final într-un singur proces.

O serie de alte procese împotriva unor presupuse grupuri de conspiratori au fost deschise, de altfel, după procesul Ergenekon.

Primul proces care a ajuns la un verdict, Balyoz (baros) a surprins deja prin severitatea pedepselor pronunţate. Judecătorii au condamnat, în septembrie, aproape 300 de ofiţeri la pedepse cuprinse între 16 şi 20 de ani de închisoare, dând o lovitură puternică prestigiului armatei turce.

Armata, care timp de decenii s-a vrut gardianul valorilor laice ale Republicii turce, a răsturnat trei guverne alese începând din 1960 încoace şi a obligat un Guvern pro-islamist să demisioneze, în 1997.

În opinia anumitor observatori liberali sau apropiaţi ai mişcării islamo-conservatoare aflate la putere, procesul Ergenekon şi avatarele sale se înscriu în eforturile Guvernului de a limita amestecul armatei în viaţa politică şi instaurarea statului de drept.

Însă apărători ai caracterului laic al statului şi anumiţi activişti în domeniul drepturilor omului consideră că aceste procese sunt un “montaj” vizând să îndepărteze de pe scena politică anumiţi opozanţi. Aceşti critici pun în discuţie validitatea probelor aduse şi recurgerea la mărturii anonime.

Justiţia turcă i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe fostul şef al Statului Major al armatei, generalul Ilker Basbug precum şi pe alţi foşti generali în procesul reţelei Ergenekon, ai cărei membri sunt acuzaţi că ar fi pus la cale o lovitură de stat militară împotriva guvernului islamic-conservator condus de premierul turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat luni televiziunea privată NTV, relatează AFP şi Reuters. In total, sapte ofiteri, un avocat, un ziarist si un politician au fost condamnati pe viata.

Fostul şef al Statului Major, generalul Ilker Basbug, care a condus armata turcă în perioada 2008-2010, respinge toate acuzaţiile formulate împotriva sa şi a denunţat duminică seara, pe contul său de Twitter, interdicţia ca apropiaţii săi să asiste la proces.

Judecătorii, care au anunţat verdictele în cazul a 275 de pârâţi în acest caz, au condamnat de asemenea trei deputaţi ai opoziţiei la pedepse cuprinse între 12 şi 35 de ani de închisoare. Este vorba despre comasarea a 23 de procese, cu probe care totalizeaza circa 4 milioane de pagini, potrivit avocatilor. Toti cei 275 au negat acuzatiile.

Fostul comandant al Armatei I, Hursit Tolon, se află printre condamnaţii acuzaţi de ‘tentativă de încălcare a ordinului constituţional prin forţă’, potrivit tribunalului din Silivri, în apropiere de Istanbul.

Tribunalul a anunţat în cursul zilei eliberarea a 21 dintre cei 275 de suspecţi în acest proces excepţional. Mai multe zeci de acuzaţi, între care generali, ziarişti şi lideri ai lumii interlope sunt arestaţi din 2007 şi judecaţi din octombrie 2008 în cadrul unui proces denunţat de opoziţia laică drept o ‘vânătoare de vrăjitoare’ ce are ca scop reducerea la tăcere a criticilor împotriva guvernului premierului Recep Tayyip Erdogan.

Criticii guvernului, in frunte cu principalul partid de opozitie (laic), au aratat ca acuzatiile aduse sutelor de inculpati se bazeaza pe documente false.

Guvernul a negat aceste acuzatii si a subliniat ca nu a intervenit in activitatea justitiei. Guvernul s-a aparat aratand ca insusi premierul a fost cel care a criticat judecatorii pentru lentoarea procesului si pentru incarcerarea celor acuzati pe toata durata procesului.

Circa 200 de manifestanţi erau prezenţi luni în apropierea tribunalului din Silivri, în pofida interdicţiei împotriva adunărilor, decisă vinerea trecută de guvernatorul provinciei Istanbul, Huseyin Mutlu. Demonstrantii au declarat ca au fost interogati de politie in repetate randuri in momentul in care se indreptau catre Istanbul. ’’Am venit de la Ankara. Este un drum de sase ore, dar ne-a luat zece ore, pentru ca am fost opriti de mai multe ori. Soferul nostru a fost interogat. Le-am spus politistilor ca mergem in vacanta la Canakale pentru a ne lasa sa trecem’’, spune un turc de 65 de ani, care a calatorit cu alti 40 de cetateni.

Mai grav decat verdictele pronuntate pe 5 august este ca multi analisti turci considera ca Ergenekon, denumirea unui loc mitic din Asia Mica unde se spune ca este leaganul poporului turc, nu este o simpla organizatie, ci o adevarata stare de spirit a unei bune parti din populatia tarii. Ergenekon este o presupusa grupare clandestina ultranationalista care ar fi complotat la inlaturarea de la guvernare a islamistilor lui Erdogan. Oficial, autoritatile arata ca din grupare fac parte ofiteri de rang inalt, jurnalisti, avocati, judecatori, politicieni, membri a crimei organizate si chiar oficiali ai guvernului. Potrivit Freedom House, Ergenekon este o reminiscenta a gruparilor clandestine nationaliste finantate de CIA in anii ’70 in cadrul operatiunilor de combatere a comunismului in Turcia prin manipulare politica si chiar prin organizarea de asasinate. Toate aceste organizatii, iar acum Ergenekon, si-au dobandit numele de ’’statul profund’’.

Este motivul pentru care sustinatorii guvernului islamist Erdogan (premierul care a intrerupt vreme de mai bine de un an relatiile cu Israelul) considera ca Ergenekon face parte din planurile secrete ale SUA pentru mentinerea unei linii politice favorabile la Ankara, fapt datorita caruia mobilizarea acestora impotriva opozitiei laice nu a fost o sarcina deloc grea pentru guvernanti.

Armata, care s-a declarat gardianul valorilor laice din Republica Turcă de-a lungul ultimelor decenii, a răsturnat trei guverne din 1960 şi a forţat un guvern pro-islamist să demisioneze în 1997.

Investigatia care a dus la actualele verdicte a inceput in 2007, cand, in urma unui pont din partea unei surse anonime, politia a descoperit explozibili la resedintele unor ofiteri de rang inalt, care ar fi planuit o lovitura de stat. In 2009, investigatia ia amploare, iar politia aresteaza mai multi ofiteri si afla ca acestia ar fi planuit si asasinarea scriitorului Orhan Pamuk. Tot in 2009 este gasit si un document de 300 de pagini care detalia modul in care partidul condus de Erdogan urma sa fie inlaturat de la putere.

In anii care au rmat, investigareafacerii Ergenekon devin mai mult o operatiune-spectacol a aguvernului, soldata la fiecare cateva luni cu arestarea unor militari si mai ales jurnaslisti, cu incalcarea grava a dreptului la intimitate, iar Turcia incepe sa fie stapanita de psihoza interceptarii comvorbirilor telefonice si pe internet. La inceputul lui 2012 s-a ajuns la 100 de ziaristi sa se afle in spatele gratiilor, doar pe baza unor presupuneri ca ar fi colaborat cu misterioasa Ergenekon. S-a ajuns chiar ca ministrul de Interne sa declare ca un numar mare de cetateni sprijina activitatile teroriste prin ’’picturi, articole, poezii si alte forme de arta’’. Aceasta in conditiile in care premierul Erdogan fusese el insusi arestat si judecat pentru ca a recitat un poem cu tenta islamista la inceputurile activitatii sale politice.

Timp de mai mulpti ani, afacerea Ergenekon si interpretarea unor articole problematice din Codul Penal au permis arestarea abuziva a sute de magistrati si ziaristi din Turcia, alaturi de vinovati de necontestat, transformand intr-un spectacol ceea ce ar fi trebuit sa fie o investigatie cat se poate de serioasa, mai cu seama ca la mijloc se afla si soarta procesului de aplanarea a disputei dintre miscarile militantilor kurzi si guvernul islamist de la Ankara.

Unii analisti turci considera ca, atat aspectele grave, cat si cele spectaculoase ale afacerii Ergenekon reprezinta durerile nasterii noii societati burgheze din Turcia, a carei paternitate si-o poate asuma integral guvernul Erdogan si ale sale masuri economice foarte inspirate. Insa, subliniaza presa liberala din Turcia, aceasta nu poate fio o scuza pentru subminarea libertatii presei si nesocotirea drepturilor omului in Turcia.

procesul-pucistilor-din-turcia-fosti-sefi-ai-armatei-turce-condamnati-pe-viata-pentru-complot-100408-1


Categorii

1. DIVERSE, Turcia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “CONDAMNARI PE VIATA pentru liderii “complotisti” ai ARMATEI TURCIEI. Erdogan isi consolideaza “SULTANATUL”, dar risca noi AMPLE MISCARI DE STRADA

  1. Vedea-l-as pe Erdogan in zeghe si cu ghiuleaua de picior, spargand piatra.

  2. @ Vranceanu:

    Haideti sa avem macar noi alta atitudine…

  3. o sa-l vezi curand “martirizat”…

  4. Nu cred ca noi romanii suntem cei mai in masura sa-l judece pe Erdogan.
    El trebuie judecat si eventual combatut sau nu de semenii sai,de turci,care-l cunosc cel mai bine.

    Turcia de azi este urmasa unui mare imperiu,iar romanii au intrat de multe ori in conflict cu Imperiul Otoman.
    De fiecare data cand otomanii au repurtat victorii impotriva Tarilor Romanesti,coincidenta nefasta,turcii au avut de partea lor tradatori romani.

    Sa nu le purtam noi de grija turcilor,stiu ei singuri sa-si poarte de grija si de-a lungul istoriei au demonstrat asta cu varf si indesat.

    Mai mult ar trebui sa ne preocupe de ce se intampla in Romania si de ce conducatori avem.

  5. Germania a dat aripi „Primăverii turcești”
    Ankara are dovezi că Berlinul a fost implicat în protestele din Parcul Gezi
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/ankara-are-dovezi-ca-berlinul-a-fost-implicat-in-protestele-din-parcul-gezi-101117

  6. Pingback: TURCIA LUI ERDOGAN SE CUTREMURA. Posibile explicatii ale scandalului de coruptie din guvernul islamist - Recomandari
  7. Pingback: TURCIA: Erdogan denunta o “TENTATIVA DE ASASINAT”, Armata contesta condamnarile din dosarul ERGENEKON - Recomandari
  8. Pingback: TURCIA VREA RAZBOI CU SIRIA. NOI SEMNE ALE RAZBOIULUI MONDIAL PROFETIT? Inregistrare cu oficiali turci care au planificat o PROVOCARE MILITARA pentru a justifica ATACAREA SIRIEI - Recomandari
  9. Pingback: LOVITURA DE STAT IN TURCIA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare