CCR amana publicarea deciziei in cazul INITIATIVEI PRO-FAMILIE de modificare a CONSTITUTIEI, blocand procedurile referendumului/ MARSURI PENTRU FAMILIE SI CASATORIE PE 26 OCTOMBRIE/ Razboiul global impotriva casatoriei

10-10-2016 6 minute Sublinieri

romania-pentru-familie-foto-coalitia-pentru-familie

Coaliția pentru Familie solicită Curții Constituționale redactarea și publicarea deciziei care constata că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48(1), „Familia”, este constituțională, arată un comunicat de presă primit pe adresa redacției.

Coaliția arată că fără publicarea deciziei, Parlamentul nu poate lua în discuție inițiativa cetățenească pentru care au semnat 3 milioane de români.

„Au trecut 80 de zile de când Curtea Constituțională a României a decis, unanim, că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48(1), „Familia”, este constituțională.

Cu toate acestea, hotărârea CCR nu este nici acum redactată și publicată în Monitorul Oficial al României, astfel că inițiativa legislativă, semnată de 3 milioane de cetățeni români cu drept de vot, nu poate fi pusă pe ordinea de zi a Senatului României”, se arată în comunicat.

Coaliția afirmă că inactivitatea CCR duce la imposibilitatea organizării în această toamnă a referendumului de aprobare a revizuirii Constituției.

„Întârzierea redactării și publicării deciziei Curții Constituționale amână sine die discutarea și aprobarea în Parlamentul României a inițiativei noastre cetățenești, ceea ce ar face imposibilă organizarea în această toamnă a referendumului de aprobare a revizuirii Constituției.

Ne exprimăm, pe această cale, speranța că CCR va redacta și publica în curând decizia luată în 20 iulie 2016”, se încheie comunicarea semnată de Mihai Gheorghiu.

La începutul acestui an, Coaliția pentru Familie, organism ce reunește români din întreaga societate civilă, a inițiat un proces de revizuire a articolului 48(1) din Constituție, prin care căsătoria se va defini drept uniunea dintre un bărbat și o femeie, nu între soți, așa cum este stipulat actualmente.

Pentru ca această inițiativă să poată fi discutată în Parlament, avea nevoie de minim 500.000 de semnături. Coaliția pentru Familie a depus peste 3 milioane de semnături la Senat. CCR a declarat că această inițiativă este constituțională, decizia fiind luată în unanimitate.

Haiduc Mat:

Au trecut 80 (optzeci) de zile de la decizia favorabilă a Curții Constituționale din 20 iulie.

Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial. Fără aceasta, proiectul legislativ nu poate avansa.

Termenul de redactare/publicare este de 30 (treizeci) de zile.

Statul de drept, anyone?!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

9 octombrie 2016

ANUNT IMPORTANT – MARSURI PENTRU FAMILIE SI CASATORIE PE 26 OCTOMBRIE

Pe 27 octombrie urmeaza sa fie pronuntata decizia Curtii Constitutionale privind recunoasterea in Romania a casatoriilor homosexuale incheiate in strainatate. Miscarea profamilie din Romania se opune unei posibile recunoasteri a ceea ca legea Romaniei deja interzice explicit, si a ceea ce 3 milioane de cetateni cu drept de vot deja au afirmat prin semnaturi.

Pentru a transmite un mesaj cetatenesc clar si puternic Curtii Constitutionale si clasei politice din Romania ca cetatenii Romaniei, indiferent de apartenenta etnica, religioasa ori politica, nu vor legalizarea nici recunoasterea in Romania a casatoriilor homosexuale incheiate in strainatate, cetatenii tarii organizeaza marsuri si demonstratii in acest scop programate sa aibe loc Joi, 26 octombrie. La Bucuresti se intentioneaza formarea unui lant uman in jurul Parlamentului, iar in alte orase marsuri, demonstratii, prezentari, discursuri. Ee nevoie, deci, de participarea unui numar mare de oameni.

In acest scop, va rugam sa va pregatiti si sa iesiti la demonstratii. Cu mic cu mare. Singuri ori cu intreaga familie, parohie, biserica, tineri ori varstnicii. A venit ceasul pentru cetatenii tarii sa devina stapini in tara lor privind valorile si familia si sa si le afirme. Sa ni se auda vocea, tare si clar, ca valorile noastre traditionale nu sunt negociabile si ca respingem presiunile suprastatale ori amestecurile externe in privinta casatoriei si familiei in tara noastra. Nu ingaduim confiscarea institutiei casatoriei si a familiei de catre stat ori tribunale.

Detalii privind localitatile si orele la care se vor tine mitingurile si demonstratiile vi le vom da curind. Intre timp va rugam sa cititi cu atentie buletinele noastre de marti si joi in care va vom da detaliile necesare.

In plus, avem nevoie de voluntari. Cei are doriti sa participati la organizarea acestor actiuni (obtinerea de permisiuni de la autoritati, pancarte, sloganuri, aspecte grafice, etc) sunteti rugati sa ne scrieti, dindu-ne numele, orasul in care locuiti, si numarul de telefon. Va rugam sa ne contactati la office@alianta-familiilor.ro.

Va rugam transmiteti mesajul de azi la toti ai vostri cu rugamintea de a se implica.

Tratatele internaționale obligatorii de drepturile omului definesc fără echivoc atât noțiunea de familie cât și pe cea de căsătorie. Agresivitatea cu care lobby-ul homosexual se luptă contra familiei în ultimele 3 decenii este canalizată în special contra acestor noțiuni de drept internațional pe care încearcă să le submineze sau erodeze întrucât sunt obstacolul major în calea atingerii scopurilor lor. Cum putem să ne înrolăm și noi în acest război care, fără voia noastră, a ajuns în România, ne spune Stefano Gennarini – Director de Studii Juridice la organizația Center for Family and Human Rights (Centrul pentru Familie și Drepturile Omului, C-Fam) cu sediul la New York. Activitatea C-Fam vizează în special politicile Organizației Națiunilor Unite.

Nu există „ofensă” mai mare adusă relațiilor homosexuale decât ceea ce dreptul internațional spune despre căsătorie și familie. Chiar și catehismul catolic, care le vede ca pe „o boală intrinsecă”, nu mai e la fel de ofensator pentru activiștii homosexuali.

Relațiile dintre indivizii de același sex sunt pur și simplu incapabile de a constitui o familie în sensul dreptului internațional și nu au dreptul la protecția oferită familiei naturale în instrumentele obligatorii de drepturile omului.

Această incapacitate este cea mai importantă amenințare la adresa acceptării sociale universale a homosexualității și de aceea țările aflate  în „chinurile” revoluției homosexuale încearcă să se opună, să submineze, și să dilueze orice mențiune la Familie în politicile O.N.U. aflate în acord cu dreptul internațional. Aflată în curs de desfășurare, sesiunea a 71 a Adunării Generale nu este o excepție.

Familia în Dreptul Internațional

Lobby-ul homosexual a încercat ani de zile să susțină că dreptul internațional nu definește familia. Dar îi este greu să ofere credibilitate unor astfel de argumente. În schimb, pretențiile acestea trebuie privite ca încercări de a submina obligațiile stabilite de drepturile omului.

Familia este tratată univoc într-o mulțime de prevederi ce au caracter obligatoriu în tratatele de Drepturile Omului, ca fiind „elementul natural și fundamental al societății.” Aceste prevederi acordă protecție unică familiei naturale, descrisă în mod explicit și implicit  ca rezultând prin uniunea unui bărbat cu o femeie care își exercită dreptul egal de a se căsători în mod liber și, astfel, de a întemeia o familie.

Două dintre cele mai importante tratate internaționale de drepturile omului definesc clar căsătoria și familia

În timp ce aceste prevederi nu exclud formarea unei familii în afara căsătoriei, ele exclud perspectiva formării căsătoriei și a familiei în afara contextului uniunii naturale a unui bărbat cu o femeie.

Poate că aceste prevederi nu au fost intenționate să fie o definiție formală a familiei atunci când au fost elaborate, dar se apropie foarte mult de acest lucru. Și, având în vedere utilizarea lor constantă și repetitivă între 1948-2006 în mai multe tratate, acestea trebuie să fie considerate cel puțin ca definiția funcțională și obligatorie a familiei.

Familia în politicile Națiunilor Unite

Chiar dacă nu există un mandat de a implica organizația diplomatică globală de top în cea mai controversată dezbatere socială din lume, un cadru format din delegații și birocrați din întreaga lume lucrează intens pentru a face exact aceasta.

Întregul aparat al Națiunilor Unite a fost mobilizat de către țările nordice, de birocrația ONU și, intermitent, de Uniunea Europeană și Departamentul de Stat al SUA, pentru a distruge, pas cu pas, ceea ce dreptul internațional spune despre familie.

În anii 1980, aceștia au eliminat cuvântul „natural” din orice mențiune privind familia în politicile ONU și au acceptat referirea la familie ca fiind doar „celula de bază” a societății.

În anii 1990, au început să adauge în documentele Națiunilor Unite referințe la „diferite forme de familii”, expresie care nu mai este folosită acum, deoarece a devenit prea controversată în urma introducerii „căsătoriilor” și uniunilor homosexuale.

Astăzi, după ce au eșuat în încercarea de a redefini în mod explicit familia, activiștii încearcă să blocheze orice referire la aceasta în toate rezoluțiile Națiunilor Unite. Dacă nu reușesc, „planul B” este să preseze pentru folosirea pluralului „familii”, deoarece acesta este perceput ca fiind mai puțin categoric decât substantivul în forma de singular – „familie”.

Aceste încăierări politice au testat voința statelor pentru o eventuală adoptare a unei definiții „deschise” a familiei în Dreptul Internațional. Până în prezent, „revoluționarii” au întâlnit o rezistență rigidă. Recent, Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva a adoptat cu majoritate confortabilă o rezoluție care reafirmă definiția familiei existentă în dreptul internațional.

Amenințarea din cadrul sistemului Națiunilor Unite

Pe scurt, redefinirea căsătoriei pe întregul mapamond nu este posibilă în prezent și nu va fi, probabil, niciodată. Dar lobby-ul homosexual de la sediul O.N.U. încearcă să obțină recunoașterea internațională a relațiilor homosexuale, ca fiind capabile să constituie „familii”.

Scopul introducerii ambiguității în rezoluțiile O.N.U. referitoare la familie este acela de a asigura o „acoperire” pentru extinderea protecției acordate familiei și la „familiile” formate prin relații unisex, chiar și în absența unui mandat internațional expres în acest sens.

Chiar dacă politicile O.N.U. nu sunt obligatorii pentru state, ele sunt obligatorii pentru sistemul acestei instituții cu un buget de aproximativ 50 de miliarde de dolari anual pentru diferite forme de ajutor și de alte 160 de miliarde de dolari oferite în asistența pentru dezvoltare la nivel mondial. O mare parte din acești bani sunt cheltuiți pe programe și politici care au un impact direct și indirect asupra dreptului familiei, a normelor sociale și asupra familiei în sens mai larg.

Suntem într-un moment critic al dezbaterii.

Multe țări tradiționaliste ar prefera ca politica Națiunilor Unite să nu se refere deloc la familie, în cazul în care există orice suspiciune că aceste politici ar putea fi interpretate ca un mandat pentru a promova „familiile” formate prin uniuni între persoane de același sex. În același timp, alte țări sunt destul de permisive în a fi reduse la tăcere de către țările mai puternice, atât timp cât se iluzionează că acestea nu le vor cere în mod direct promovarea acceptării sociale a homosexualității.

Family Articles – Articolele Familiei

The Family Articles este o platformă – www.civilsocietyfortheFamily.org – pentru societatea civilă, lansată în luna aprilie a acestui an, pentru a contesta continua constrângere și depășire de atribuții din cadrul sistemului O.N.U cu privire la promovarea agendei homosexualiste. Membrii acestei platforme au fost prezenți la O.N.U în luna mai, la ea aderând până azi 180 de organizații.

Membrii Family Articles au documentat multe dintre cazurile grave în care birocrația Națiunilor Unite încearcă reinterpretarea a ceea ce dreptul internațional spune despre familie.

Puțini îndrăznesc să spună aceste lucruri.

Dacă „marriage equality” („egalitatea căsătoriei”, sintagmă folosită de lobby-ul homosexualist pentru promovarea agendei sale, n. tr.) este ultima frontieră a acceptării sociale pentru homosexualitate, iar redefinirea căsătoriei pe întregul glob, prin dreptul internațional, este un „ne-sfânt Graal” al tuturor soiurilor de lobby homosexual, atunci acest obiectiv este la fel de ambiguu ca și căutarea adevăratului Graal, dacă nu cumva mai mult.

Dar sistemul O.N.U poate atinge același rezultat prin promovarea noțiunii de „familie homosexuală” întemeiată altfel decât pe căsătorie. Family Articles are, deci, menirea de a ajuta diplomații și oamenii politici să riposteze la acest atac.


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

5 Commentarii la “CCR amana publicarea deciziei in cazul INITIATIVEI PRO-FAMILIE de modificare a CONSTITUTIEI, blocand procedurile referendumului/ MARSURI PENTRU FAMILIE SI CASATORIE PE 26 OCTOMBRIE/ Razboiul global impotriva casatoriei

  1. http://www.activenews.ro/stiri-politic/Parteneriatul-civil-a-fost-respins-in-Comisia-juridica-din-Senat-137213

    Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca legea protejarii inocentei copiilor sa treaca de Parlament.

  2. Pingback: EUGENISMUL AVANSEAZA AGRESIV: OLANDA PROPUNE SINUCIDERE ASISTATA PENTRU CEI CARE CONSIDERA CA “SI-AU TRAIT VIATA” (Video)/ Legalizarea POLIGAMIEI – urmatorul pas in SUA?/ DE CE NU ESTE CASATORIA HOMOSEXUALA ACELASI LUCRU CU CASATORIA INT
  3. Pingback: Precedent grav: OLANDA PROPUNE SINUCIDERE ASISTATA PENTRU CEI CARE CONSIDERA CA “SI-AU TRAIT VIATA” (Video)/ Legalizarea POLIGAMIEI – urmatorul pas in SUA?/ DE CE NU ESTE CASATORIA HOMOSEXUALA ACELASI LUCRU CU CASATORIA INTERRASIALA/ Hom
  4. Pingback: CURTEA CONSTITUTIONALA a dat publicitatii MOTIVAREA DECIZIEI asupra initiativei COALITIEI PENTRU FAMILIE (documentul integral). CONCLUZIA CCR: NU EXISTA NICIO SUPRIMARE DE DREPTURI PRIN PRECIZAREA TERMENILOR DEFINITIEI CASATORIEI IN SENS TRADITIONAL | Cuv
  5. Pingback: Pe cine reprezinta presedintele? IOHANNIS, INTREBAT DESPRE DEMERSUL COALITIEI PENTRU FAMILIE DE MODIFICARE A CONSTITUTIEI: “E gresit sa mergem pe calea fanatismului religios” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare