Simbioza agentilor de influenta cu guvernul tehnocrat: VLAD MIXICH, PROPAGANDIST PRO-VACCINARI SI ACTIVIST HOTNEWS, NUMIT LA AGENTIA NATIONALA A MEDICAMENTULUI/ In ciuda rateurilor SISTEMULUI INFORMATIC si a CARDURILOR ELECTRONICE, autoritatile ne promit mai multa DIGITALIZARE in SANATATE

11-10-2016 5 minute Sublinieri

card2

Jurnalistul Vlad Mixich, colaborator al Hotnews și un susținător al vaccinurilor, care în ultimul an a fost plecat la studii la Londra, a anunțat, pe pagina sa de Facebook că a revenit în România, urmând să ocupe funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului.

Vlad Mixich a mai scris că în ultimii ani, inclusiv în cel petrecut la London School of Economics, și-a concentrat 90% din energie și din timp domeniului politicilor de sănătate și farmacoeconomiei.

“M-am întors acasă așa cum am promis și, de mâine (n.r. marți), voi continua la Agenția Națională a Medicamentului (din postura de vicepreședinte). E una din cele mai tehnice instituții din sistemul medical românesc și mă bucur că pot să aplic aici, acasă nu altundeva, ce am învățat de la cei mai buni din Europa în acest domeniu. Mă așteaptă o perioadă de muncit până la săritul capacelor așa că nu prea e prilej de felicitări. Mai degrabă de dat o mână (chiar două) de ajutor“, scrie Vlad Mixich, care lucrează ca cercetător asociat pentru The Economist Intelligence Unit și LSE Health.

După jumătate de an de nefăcut nimic, domnul Vlad Voiculescu ia prima măsură ministerială de anvergură, numindu-l pe jurnalistul cu aptitudini medicale Vlad Mixich vicepreședinte la Agenția Națională a Medicamentului.

Se pregătesc Iulian Tănase la SMURD, Cătălin Tolontan la Sanepid și Tudor Chirilă la CNAS. Eu voi prelua Federația Română de Bridge. A sosit timpul ca experiența și competența să primeze!

Cardul de sănătate a fost inutilizabil din nou, luni, pentru a treia oară doar într-o săptămână. Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-a mulțumit să comunice oficial numai indisponibilitatea sistemului care asigură funcționarea cardului național de sănătate. Și s-a milostivit cu această informație după mai bine de două ore de la debutul defecțiunii.

În cabinetul unui medic bucureștean aflat în relație contractuală cu Casa de Asigurări a Municipiului București defecțiunea sistemului a însemnat, luni, o coadă imensă la ușă. Nervi pentru pacienți. Nervi pentru medici. Nervi pentru oamenii din sistemul medical.

Deși Asigurările au susținut că se putea activa modul de lucru (off-line) în afara sistemului cardului național de sănătate, acest lucru a fost imposibil. Consultațiile puteau fi validate după o oră de la debutul defecțiunii. Și numai când și când. Cu intermitențe. Dacă se prindea o fereastră de oportunitate. Deși funcționa cât de cât validarea consultației, nu se puteau prescrie rețete compensate sau gratuite. Mulți pacienți au rămas fără rețetă! Sistemul funcționa în modul off-line pentru validarea consultației dar opțiunea de prescriere a rețetei nu mai putea fi accesată. Cu toate asigurările … Asigurărilor!

Au fost cabinete medicale din țară și din capitală la care sistemul a funcționat. Au fost doar excepții!

Luni a fost doar un nou episod din lungul șir de aberații generate de un sistem care teoretic, după aproape doi ani de funcționare obligatorie, este un rateu. Sistemul nu dă rateuri. Este el însuși, acum, un rateu.

La farmacii nu a funcționat cardul de sănătate, luni, 3 octombrie 2016. Nu a funcționat nici măcar la sfârșitul săptămânii precedenete în zilele de sâmbătă și duminică.

Medicii prescriau rețele, farmaciile nu le puteau onora. Sâmbătă, 1 octombrie intrase în vigoare noua listă de medicamente compensate și gratuite. În lispsa unei explicații oficiale, surse medicale au susținut că, de fapt, nimeni de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu atribuții în domeniu, nu s-a ostenit să muncească la finele săptămânii. Adică să actualizeze lista amintită. Urmarea a fost previzibilă. Pacienții care au avut de ridicat medicamente pe bază de prescripție medicală în sistem compensat sau gratuit au rămas cu buza umflată.

Abia luni, la amiază rețetele au putut fi onorate. Asigurările îi prostesc pe pacienți susținând că actul medical al eliberării prescripțiilor de medicamente compensate sau gratuite se poate petrece chiar și în cazul indisponibilității sistemului care asigură funcționarea cardului național de sănătate. Numai că aceleași Asigurări găsesc motive incredibile ca să nu le valideze farmaciilor rețetele. Și astfel, oamenii din farmacii – farmaciști sau asistenți de farmacie – plătesc din buzunarul propriu imputările de tot felul dictate de cei de la Asigurări. Prit tot felul de motive jenante de foarte multe ori, Asigurările raportează poporului economii. Prostii! Sunt economii false.

Nu a mers sistemul amintit nici joi seara, pe 29 septembrie 2016. Sigur, un eveniment care a fost anunțat anterior. De data aceasta. De la începutul anului, când a fost marea defecțiune legată de lipsa serviciului de mentenanță cu recăderile ulterioare (a se vedea catastrofa indisponibilității din 1 august 2016) un lucru e limpede.

Vorbim de un sistem care în alte părți e menit să dea o limpezime și o transperență firești actului medical. În România, e pe dos.
Batjocură este definiția sistemului care asigură funcționarea cardului național de sănătate. Batjocură la adresa pacientului. Batjcoură la adresa medicului, a asistentului medical și a registratorului medical. Batjocură la adresa farmacistului și a asistentului de farmacie. La adresa laboratoarelor medicale de orice fel. La adresa tuturor furnizorilor de servicii medicale. Halal!

Abordarea problemelor de fond ale sistemului sanitar din România, deficitar încă în ceea ce privește reformarea sa, constituie obiectivul principal al celei de-a treia ediții a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar, care are loc în Târgu-Mureș.

În cadrul evenimentului, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Radu Țibichi, a vorbit despre introducerea cardului de sănătate și informatizarea sistemului. Acesta a explicat care au fost efectele măsurii: “Vorbim de patru milioane de rețete; 100.000 de internări mai puțin care se traduc într-un beneficiu de 100 milioane de euro. Vorbim și despre un nou mecanism de contractare a medicamentelor”.

“Dosarul electronic de sănătate este un proiect finalizat. Are marele avantaj că în momentul instituirii lui importă toate datele din sistemul vechi, nu va porni de la zero, va avea un istoric. Este o solicitare și o cerință a medicilor pentru că acest dosar, în afară de faptul că devine o colecție de date foarte de utilă a asiguraților, a persoanelor este un instrument foarte bun pentru medici”, a zis președintele CNAS.

Politica prețurilor

Cât despre politica prețurilor, Radu Țibichi a zis: “A fost aprobată o ordonanță de urgență prin care se schimbă metodologia de aprobare a prețurilor. Prețurile vor fi aprobate prin HG. În prezent, avem o problemă: medicamentele ieftine dispar de pe piață. Medicamentele ieftine nu penetrează în România. Prețul cel mai mic și taxa clawback limitează accesul la medicație”.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a mai precizat că instituția lucrează la implementarea unui nou sistem informatic, care va îngloba biletul de trimitere electronic pentru specialități medicale și pentru internare, precum și recomandarea pentru dispozitive medicale.

“Ne dorim de mult implementarea acestui sistem, este una din prioritățile CNAS, zilele trecute am semnat un contract cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin care, împreună, vom reuși să demarăm acest proiect ca prioritare și altele care sunt în lista noastră. Cred că se va materializa anul următor”, a spus Radu Țibichi.

Până acum, decontările la CJAS se făceau pe bază de hârtii în cutii, acum pe bază online. Radu Țibichi a zis: “Vor fi raportate exclusiv online. (…) Va transforma pacientul în propriul controlor de sănătate. Va fi accesibil de la domiciliu. Practic verifică toate actele medicale în numele său – cheie de boltă în sistemul de sănătate. Suntem pe primul loc în Europa cu cel mai performant sistem de genul acesta din Europa. A fost premiat pentru soluția anului 2013″.

“Cifrele pe care le înregistrăm ne arată că sistemul este într-o evoluție, bugetul a crescut iar numărul de furnizări s-a dublat astfel că vorbim de peste 28.000 de furnizări în relație cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate“, a precizat președintele CNAS.

*

*


Categorii

1. ȘTIRI, Carduri electronice/ cipuri, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Simbioza agentilor de influenta cu guvernul tehnocrat: VLAD MIXICH, PROPAGANDIST PRO-VACCINARI SI ACTIVIST HOTNEWS, NUMIT LA AGENTIA NATIONALA A MEDICAMENTULUI/ In ciuda rateurilor SISTEMULUI INFORMATIC si a CARDURILOR ELECTRONICE, autoritatile ne promit mai multa DIGITALIZARE in SANATATE

  1. Sistemul globalist al puterilor nelegitime este pe cale sa-si termine treaba

    The US and Russia have all but declared war. Alex breaks down how this manufactured conflict is being used to take over what remains of the United States by the globalists.
    http://www.infowars.com/emergency-us-russia-entering-state-of-war/

    Victor Ponta: Sistemul puterilor nelegitime din țara noastră a ajuns la apogeu
    http://www.dcnews.ro/victor-ponta-sistemul-puterilor-nelegitime-din-ara-noastra-a-ajuns-la-apogeu_512415.html

    Victor Ponta: “Ei mint, mint, mint… dar îi apără Propaganda și Sistemul!”
    http://www.evz.ro/victor-ponta-ei-mint-dar-ii-apara-propaganda-si-sistemul.html

    Victor Ponta:
    Sistemul nu mai are încredere nici în PSD
    USR: ‘Partidul sistemului’
    ‘Dom’le, nu se mai poate să dăm atâţia bani la generali, la colonei. Noi, Clotilde, Cosette, Matilde, noi nu suntem…’ Ei, nu sunt.
    http://www.stiripesurse.ro/pronosticul-lui-ponta-pentru-parlamentare-atac-la-usr-partidul-sistemului-video_1158065.html

  2. Pingback: IN CONDITIILE UNUI SISTEM ELECTRONIC BLOCAT, MINISTERUL SANATATII IMPUNE O ALTA CORVOADA BIG BROTHER: OBLIGATIVITATEA COMPLETARII DOSARULUI ELECTRONIC/ Asigurarea de sanatate – ANULATA in caz de accidentare?/ Intrebari legate de TRANSPLANTUL DE PLAM
  3. Pingback: IN CONDITIILE UNUI SISTEM ELECTRONIC BLOCAT, Ministerul Sanatatii pune in apicare o alta directiva Big Brother: OBLIGATIVITATEA COMPLETARII DOSARULUI ELECTRONIC/ Asigurarea de sanatate – ANULATA in caz de auto-accidentare?/ Intrebari legate de TRANS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare