Cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei in MARTURII DOCUMENTARE VIDEO. Grigorie Gafencu: Am fost singuri pentru ca cei care ne puteau ajuta nu aveau interesul sa o faca

28-06-2013 11 minute Sublinieri

*

***

Grigore Gafencu a fost una din marile personalități ale diplomației românești. Ministru de externe în timpul unei perioade extrem de tulbure din punct de vedere diplomatic, între 1938 și vara lui 1940, Gafencu s-a străduit în această perioadă să apere interesele României în fața unui război iminent.

În vara lui 1940 și-a dat demisia din funcția de ministru și a fost trimis ca ministru plenipotențiar la Moscova. Ulterior, Gafencu s-a stabilit la Geneva. Considerat unul dintre cei mai buni analiști politici ai epocii, Grigore Gafencu a ținut, în timpul războiului, numeroase conferințe publice la Londra, Paris, Strasbourg, Florența, Zurich, Geneva, pledând întotdeauna cauza și interesele României.

În 1944 este publicată, în limba franceză, cartea  Préliminaires de la guerre à l’est/Preliminariile războiului din răsărituna din cele mai bune analize ale relațiilor sovieto-germane dinaintea izbuncirii războiului.

Jurnalele sale, încă nepublicate în varianta completă, conțin însemnări zilnice de o importanță deosebită pentru cunoașterea vieții politice românești din anii ’30-’40 și a opiniilor personale ale lui Gafencu privind problemele războiului și relațiilor internaționale.

După sfârșitul războiului, Gafencu, în calitate de reprezentant al grupului diplomaţilor aflați în, a depus pe masa Conferinţei de Pace din 1947 două memorandumuri prin care cerea respectarea drepturilor politice şi economice ale României.  Acțiunile sale și poziția proaliată a lui Gafencu aveau să-l transforme pe Gafencu în persona non grata în fața regimului procomunist de la București. El a fost condamnat în contumacie în noiembrie 1947, împreună cu lotul Maniu-Mihalache.

Grigore  Gafencu despre ocuparea Basarabiei şi nordului Bucovinei

3 si 4 iulie 1940 – ”Marele eveniment politic nu s-a produs. Tătărăscu, o dată mai mult, s-a strecurat printr-o criză. Situaţia lui e însă foarte slăbită. Schimbarea e aşteptată. […]

Parlamentul s-a întrunit pentru a păstra o clipă de tăcere. Şedinţa a fost apoi ridicată în semn de doliu. Lacrimi înăbuşite, simţăminte de supărare şi de revoltă, mare nervozitate.

Am citit cu băgare de seamă schimbul de note telegrafice dintre ruşi şi noi. [n.a. – redate mai jos]

Notele ruseşti sunt abile ca formă şi fond, moderate ca ton şi de o perfidie foarte bine socotită. Notele noastre sunt greşit concepute şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contra argument, nici un protest. Ne-am mulţumit să răspundem – pentru a câştiga timp”, pretinde Ministerul de Externe, – că suntem gata să stăm de vorbă … Ruşii au înlăturat cu multă  îndemânare intenţiile dilatorii cuprinse în nota noastră de răspuns, aducându-ne numaidecât la cunoştinţă programul de evacuare. […] Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă  de ea, să stăm de vorbă. […]

Am pierdut, deci, Basarabia:

1. fiindcă Rusia nu a renunţat niciodată la această provincie şi era hotărâtă să se folosească de orice prilej pentru ca, sprijinită pe uriaşa ei putere, să ajungă din nou la Dunăre. […]

2. fiindcă oricare ar fi fost politica pe care am fi urmat-o faţă de Germania, Reich-ul ar fi sacrificat oricând interesele noastre la Dunăre (care sunt şi ale sale), pentru a-şi acoperi spatele înspre Rusia într-un război european. […]

Grigore-gafencu

3. fiindcă Italia, care în timpul din urmă ne făgăduise sprijinul Germaniei în caz de agresiune rusească, a intrat în război însuşindu-şi toate angajamentele şi toate atitudinile Germaniei.

4. Fiindcă singurul nostru sprijin adevărat şi real, forţa anglo-franceză, s-a prăbuşit.

Sunt unii care se miră că ziua de 27 iunie ne-a găsit singuri. Ei uită că cu puţine zile înainte s-a cufundat o lume întreagă. Am fost singuri fiindcă cei care ar fi putut să ne sprijine nu aveau interesul să o facă (orice am fi dres acum sau înainte), şi fiindcă cei care ne-au sprijinit întotdeauna nu mai erau în viaţă.”

Nota ultimativă a guvernului sovietic, 26 iunie 1940

În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată şi deschis în  faţa întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în  domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic de chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate de Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţii de nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. şi  populaţiei Basarabiei prin dominaţia de 22 de ani a României în  Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune guvernului regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele sale potrivit cu harta alăturată.

Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că guvernul român va primi propunerile de faţă ale U.R.S.S. şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. şi România.

Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul guvernului regal al României în  decursul zilei de 27 iunie curent.

Răspunsul guvernului român, din ziua de 27 iunie 1940

Guvernul U.R.S.S. a adresat guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, la ora 10 seara, de către excelenţa sa d-l Molotov, preşedintele Comisarilor Poporului şi Uniunii Sovietice, comisar al poporului pentru afacerile străine, excelenţei sale d-l Davidescu, ministrul României la Moscova.

Fiind însufleţit de aceeaşi dorinţă ca şi guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacificetoate chestiunile care ar putea să producă o neînţelegere între U.R.S.S. şi România, guvernul regal declară că este gata să procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la guvernul sovietic.

În consecinţă, guvernul român cere guvernului sovietic să binevoiască a indica locul şi data ce doreşte să fixeze în acest scop.

De îndată ce va fi primit un răspuns din partea guvernului sovietic, guvernul român îşi va desemna delegaţii şi nădăjduieşte că conversaţiunile cu reprezentanţii  guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relaţiuni trainice de bună înţelegere şi prietenie între U.R.S.S. şi România.

Nota ultimativă adresată de guvernul sovietic în noaptea de 27 iunie 1940

Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul guvernului regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a Bucovinei. Însă cum ministrul României la Moscova, d. Davidescu, a explicat că răspunsul menţionat al guvernului regal al României însemnează accedarea la propunerea guvernului sovietic, guvernul sovietic primind această explicaţie a d-lui Davidescu, propune:

1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, după ora Moscovei, la 28 iunie să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti.

2. Trupele sovietice în acelaşi timp să ocupe teritoriul Basarabiei şi  partea de nord a Bucovinei.

3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuţi, Chişinău, Cetatea – Albă.

4. Guvernul regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce priveşte păstrarea şi nedeteriorarea căilor ferate, parcurilor de locomotive şi vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

5. Să se numească o comisie alcătuită din reprezentanţi ai guvernului român şi U.R.S.S., câte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române şi instituţiilor din Basarabia şi partea de nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca guvernul regal al României să răspundă la propunerile mai jos menţionate nu mai târziu de 28 iunie ora 12 ziua (ora Moscovei).

Răspunsul guvernului român, din ziua de 28 iunie 1940

Guvernul român, pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic.

Guvernul român ar dori totuşi ca termenele de la punctele unu şi doi să fie prelungite, deoarece evacuarea teritoriilor ar fi foarte greu de dus la îndeplinire în patru zile din pricina ploilor şi inundaţiilor care au stricat căile de comunicaţie. Comisia mixtă insituită la punctul 5 ar putea discuta şi rezolva această chestiune. Numele reprezentanţilor români din această comisiune vor fi comunicaţi în cursul zilei.

Constantin Argetoianu: „Ultimatum… Mi s-au tăiat picioarele… “

Una dintre cele mai importante și mai cuprinzătoare relatări despre ce s-a discutat în Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940 aparține lui Constantin Argetoianu, cel care va prelua pentru scurtă vreme funcția de ministru de Externe. Alături de primul-ministru Gheorghe Tătărescu, Argetoianu a fost unul dintre principalii susținători ai cedării în fața ultimatumului sovietic.

„Sâmbătă, 29 iunie.

De alaltăieri, joi seara, sunt iarăşi «la maşină», adică nu mai sunt om… Joi dimineaţa la orele 11, mă pregăteam să ies din casă, când telefonul m-a chemat: Palatul Regal; eram poftit la «un Consiliu de Miniştri», la orele 12,20… N-am mai ieşit şi m-am întrebat ce putea fi. Să fi fost o urmare a propunerilor lui Tătărescu, făcute totuşi în mod atât de vag, de a intra în Guvern? O presupunere, care nu-mi părea totuşi verosimilă, căci înainte de a mă convoca la un Consiliu, m-ar fi chemat Regele să «mă convingă», sau ar fi venit Tătărescu să-mi mai vorbească… Să fie ruşii? Să ne fi făcut o boroboaţă? Mi s-a strâns inima… . M-am îmbrăcat în uniformă şi la orele 12 am plecat la Palat. La Palat fusese aranjată o masă mare în sala Tronului, pentru Consiliu. Cum am ajuns sus am dat de Ghelmegeanu: «Ce e?»– l-am întrebat. Era mai galben şi mai descompus ca de obicei… Mi-a susurat: «Ruşii…»– «Bine, dar ce?»– «Ultimatum…»Mi s-au tăiat picioarele… Încetul cu încetul, ne-am strâns cu toţii. Eram toţi Consilierii Regali, afară de Vaida, de Cuza, de mareşalul Prezan şi de Văitoianu. Mihalache, prin demisia lui din ajun, a scăpat de răspundere… Mai erau prezenţi toţi miniştrii, şi generalul Ţenescu, şeful Statului Major.

La ora 12½ a sosit Regele. Nu era abătut deloc. Regele a expus în trei cuvinte scopul convocării: hotărârea răspunsului de dat ultimatumului Guvernului sovietic şi a dat cuvântul lui Tătărescu care ne-a povestit cele întâmplate: Davidescu, ministrul nostru la Moscova chemat de Molotov şi înmânarea unei note prin care ni se cere restituirea Basarabiei întregi şi cesiunea părţii de Nord a Bucovinei locuite de ucraineni, conform unei hărţi pe care a anexat-o notei. Davidescu a neglijat să definească linia de demarcaţie cerută în Bucovina de ruşi, aşa încât la început şi până ieri când am primit lămuririle cerute de mine, ne-am legănat cu nădejdea că această linie în cel mai rău caz ar fi trebuit să urmeze Prutul şi să ne lase Cernăuţiul…

Ultimatumul rusesc ne da termen până la orele 12 noaptea (în acea zi de joi ora 11 la noi). În caz de neacceptare, acţiune militară a doua zi. După expunerea lui Tătărescu, care ne-a mai spus că sondajele în vederea unui ajutor posibil din partea Germaniei şi Italiei fuseseră negative, Regele care deschisese şedinţa cu cuvintele: «Ne găsim în unul din momentele cele mai critice din câte ne-am găsit de foarte mulţi ani şi v-am chemat pentru a vă cere sfatul…», a chemat pe rând la vorbă pe cei prezenţi. Dau aici, în două cuvinte, părerile celor de faţă în ordinea în care le-au exprimat.

Întâi a vorbit Mironescu. Pentru respingerea ultimatumului şi declararea de război, dacă armata e în măsură să se bată cu ruşii!!!Pentru a lămuri acest din urmă punct, Regele dă imediat cuvântul generalului Ţenescu. Acesta arată cu cifre şi date în mână că armata nu poate să reziste ruşilor, de 6 ori mai numeroşi, cu divizii motorizate, cu tancuri grele, cu o aviaţie de 6 ori mai mare (numai pe frontul nostru). Planul nostru a fost să rezistăm numai timpul necesar pentru sosirea unui aliat…

Iorga. Pe cât a fost Mironescu de scurt, pe atât a fost Iorga de lung. Invectiva contra pregătirii armatei. S-a cheltuit mult ca să nu avem nimic. Să ne batem totuşi, pentru onoare. Or muri câţi or muri – cei care vor scăpa şi vor mai trăi, vor cunoaşte vremuri mai bune… Respingerea ultimatumului ruşinos şi război…

Dr. Angelescu. Respingerea ultimatumului şi război.

Argetoianu. Eu declar ritos că sunt contra unui război cu Rusia. A începe un război cu Rusia, cu riscul de a fi atacaţi din spate de unguri şi de bulgari, ar fi o nebunie. Nu ne putem bate singuri. Trebuie în toată această afacere să hotărâm în înţelegere cu Germania. Dacă Germania ne sfătuieşte să primim ultimatumul, să-l primim. Dacă, cum nu mă îndoiesc, Germania va câştiga războiul, ea va avea tot interesul să reîntregească România, aceasta cu atât mai mult cu cât nu mă îndoiesc că războiul actual se va termina argetoianucu unul între Germania şi Rusia. Esenţialul pentru noi e să nu ne distrugem armata degeaba contra Rusiei, care ne va înfrânge şi ne va lua îndoit; să facem partea focului, să ne retragem, să ne păstrăm armata intactă ca să ne apărăm împotriva ungurilor sau bulgarilor, contra cărora ne putem bate cu succes. Concluzie: să protestăm, contra abuzului de forţă, dar să primim condiţiile Sovietelor, oricât de dureroase ar fi…

Balif. Respingere şi război.

Victor Iamandi. Idem.

Victor Antonescu. Şi aşa, şi aşa. Să ne batem, dar numai puţin. Un ceas pe zi?

Ciobanu. Respingere şi război.

Silviu Dragomir. Idem.

Traian Pop. Idem.

Gigurtu. Pentru primirea ultimatumului.

Christu. Răspuns simplu: «Sunt de părerea d-lui Argetoianu».

Dr. Hortolomei. Respingere şi război.

Cancicov. «Sunt de părerea d-lui Argetoianu».

Slăvescu. Primirea ultimatumului.

Ralea. Idem.

Grl Ilcuş. Nu ne putem bate.

Giurescu. E de părerea d-lui Argetoianu.

Bentoiu. Pentru primirea ultimatumului.

Portocală. Idem.

Ghelmegeanu. E de părerea d-lui Argetoianu.

Mitiţă Constantinescu. (Regele îi dă cuvântul spunându-i: «Mitiţă, fii scurt…!») Vorbeşte de coordonate, spune prostii inutile şi conchide la primirea ultimatumului.

Andrei. Primirea ultimatumului….

Macovei. E de părerea d-lui Argetoianu.

Urdăreanu. Face pe farsorul. Demnitatea Regelui nu-i permite să primească o umilire fără să reacţioneze. Să mobilizăm şi să cerem să tratăm…

Tătărescu. Expune că frontul pe care ne rezemam s-a prăbuşit şi că altul nu a fost ridicat în loc… N-avem altă soluţie decât să ne plecăm – dar să încercăm să mai îmbunătăţim condiţiile.

Tătărescu mai informează Consiliul că Regele s-a adresat personal Germaniei şi Italiei şi că se aşteaptă răspunsurile… Se hotărăşte să se trimită la Moscova, ca răspuns ultimatumului, o telegramă prin care să se întrebe despre locul şi data la care plenipotenţiarii noştri se vor putea întâlni cu cei sovietici… . Regele se ridică, dar ne declară convocaţi în permanenţă. Să plecăm fiecare pe acasă şi să aşteptăm să fim rechemaţi. Atitudinea mea în Consiliu a impresionat şi a raliat majoritatea…

Toată după-amiaza de joi am stat acasă, tâmpit, incapabil să scriu o slovă. Prieteni mulţi au venit să mă vadă, toţi au aprobat atitudinea mea. Am fost rechemat la Palat la ora 9. Răspunsurile Germaniei şi Italiei sunt negative. Nu pot să intervină. Vor interveni însă la Budapesta şi la Sofia ca să menţină acolo linişte. Tătărescu citeşte textul telegramei trimise pe 4 căi la Moscova, ca să ajungă înainte de expirarea termenului ultimatumului. Pentru cazul în care răspunsul nostru ar fi judecat insuficient, reîncepe discuţia de la amiază ca să se hotărască dacă admitem o capitulare pur şi simplu. Se repetă mărturisirile de la prima şedinţă cu următoarele schimbări: Mironescu, Balif şi Urdăreanu trec de partea noastră, a celor care cu inima sfâşiată primim ultimatumul. La această şedinţă de seară asistă şi Vaida, sosit de la Braşov, care e şi el de părere să primim ultimatumul.

După şedinţă, Regele ne opreşte pe Vaida şi pe mine şi se roagă succesiv, cu lacrimile în ochi, să nu-l lăsăm singur şi să intrăm în Guvern, Vaida fără portofoliu, iar eu la Externe. Vaida primeşte. Sunt silit să primesc şi eu – un refuz în asemenea împrejurări ar fi fost un act de laşitate şi un abandon al ţării mele. Pun o singură condiţie: să fiu lăsat să fac politica mea, care va merge până la o alianţă cu Germania… Condiţia e primită… Aşteptăm, Tătărescu, Vaida şi cu mine, la Palat, să treacă termenul ultimatumului ca să vedem dacă nu cumva ruşii atacă… Suntem buimăciţi… Vaida, Sidorovici (la Propagandă, în locul lui Giurescu!!!) şi Nistor, fără portofoliu, şi eu depunem jurământul… La orele 1,20 nici o ştire de atac – în schimb o telegramă de la Moscova. Răspunsul nostru declarat insuficient. Ni se enumeră o serie de condiţii care trebuie primite până a doua zi, vineri la amiază…

Consfătuire cu Regele: le primim. Telegramă la Moscova, de data asta semnată de mine. Mă culc la ora 4 ½ dimineaţa.

Vineri la ora 11 am luat Ministerul în primire. La orele 16, Consiliul de Miniştri unde fac o scurtă dar emoţionantă expunere a situaţiei şi completez informaţia miniştrilor cu cele întâmplate din ajun – după ridicarea şedinţei de seară a Consilului de Coroană – şi până atunci. La orele 17 la Consiliul Superior Economic – transmit preşedinţia lui C. Angelescu, vicepreşedinte. La orele 18 primeşte pe Fabricius şi pun primul jalon al unei ere noi. E încântat. La orele 18 primesc pe Lavrentiev cu Kokuliev – oribil – şi le cer permisiunea de a merge la Odessa pentru delegaţii noştri în comisia specială ce se va întocmi în acel oraş.

Azi-dimineaţă la ora 11, la Palat. Întâi singur, apoi cu Tătărescu. Cer Regelui să se gândească asupra unui plan politic pentru viitor. Trebuie să prevedem toate ipotezele faţă de cererile posibile ale Ungariei şi ale Bulgariei. Regele e de acord şi ne cere o renunţare formală la garanţiile anglo-franceze. Reticenţe din partea lui Tătărescu. Aprobare fără rezervă din partea mea. Nu ne aduc nici un folos şi stau ca un grăunte de nisip în ochiul Berlinului. Convenim să fac declaraţia de renunţare cu prilejul expozeului din Parlament, căci Camera şi Senatul au fost convocate pe ziua de azi, dar şedinţa va fi amânată pe luni, 1 iulie. Pe Fabricius îl voi preveni însă în aceeaşi zi de sâmbătă. La orele 17 Fabricius la mine. Ca gaj al celor spune de mine în ajun îi dau vestea renunţării la garanţii. E foarte mulţumit. Informez şi pe Ghigi, care s-a prezentat la mine, după Fabricius. Amândoi îmi dau ştiri liniştitoare despre cele ce se petrec la Budapesta şi Sofia. Totuşi la orele 19 ½ Bardossy vine cu o falcă în cer şi una în pământ să-mi ceară explicaţii despre mobilizare, idioata de mobilizare. Nota pe care mi-o lasă fiind cam seacă, îl rog să treacă mâine după răspuns…

Duminică, 30 iunie. Evacuarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi ocuparea nenorocitelor provincii se face cu încurcături, cu frecături, cu ciocniri între ruşi şi noi, în mijlocul jalei şi a neputinţei… Bat într-una depeşe la Moscova, dar fără mare folos. Din nenorocire chiar şi ai noştri se poartă rău… (…) Din Basarabia ne vin şi ştiri întristătoare. Soldaţii basarabeni părăsesc tunurile, în artilerie şi aruncă puştile, în infanterie, ca să plece acasă şi să nu treacă Prutul”.

(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice: 1 ianuarie-21 iulie, 25 octombrie-31 decembrie 1940, , Ed. Machiavelli București, 2007)

Legaturi:


Categorii

Basarabia, Documentare/ Reportaje, Germania, Istorie, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei in MARTURII DOCUMENTARE VIDEO. Grigorie Gafencu: Am fost singuri pentru ca cei care ne puteau ajuta nu aveau interesul sa o faca

  1. Interesant filmul…cate luni or mai fi pana sa se repete atmosfera…

  2. Aţi văzut ce înseamă prezenţa unui mason în guvern sau consiliu de coroană? Trădare şi acţiune împotriva intereselor poporului. Argetoianu nu voia decât supunerea Ţării faţă de Germania. iar “garanţiile” că Ungaria nu ne va lua Ardealul de Nord şi Bulgaria nu ne va lua Sudul Dobrogei au fost degeaba. De ce te temi, nu scapi.
    Dacă ne comparăm cu finlandezii, ce popor mic şi s-a opus militar ruşilor!!! Iar noi atâţia, dar cu rege trădător şi cu trădători la nivel politic superior, şi am pierdut în faţa ruşilor fără a riposta. Mare ruşine! Sperăm, nu-i aşa, că nu se va mai repeta istoria şi ne vom da seama, în sfârşit, că tb ca să mergem “prin noi înşine” şi să nu mai nădăjduim la nicio altă putere lumească. Numai astfel ne va ajuta Dumenzeu!

  3. Istoria nu se repeta. Cum nici viata. A fost, s-a dus.

    Imprejurari oarecum similare ar mai putea aparea, dar pot fi trecute cu vederea usor datorita neidenticitatii cu vreo situatie cunoscuta (precum basescu s-a lepadat acum cativa ani, RAZAND, de vreo pretentie asupra rep. Moldova).
    In ziua de azi, daca – prin absurd – s-ar repeta cele descrise mai sus de Argetoianu, si-n loc de mese Mihai & Co. ar juca rolurile Base, Ponta si alti “uameni” de stat, rezultatul ar fi si mai umilitor decat in iunie 1940. Asta DA, se poate, ne-au aratat-o mereu.
    Suntem atat de vanduti puterilor lumesti, de atarnati in toate streangurile posibile, ca eliberarea nu poate interveni decat cand ne vor trage finalmente scaunul de sub picioare.

  4. Am gresit, Carol II nu Mihai.

  5. Pingback: “Caci traim, Doamne, sfinte, vremurile cele mai tulburi ce au fost vreodata…” -
  6. Pingback: George Friedman, “analistul CIA”, ne “linisteste” din nou: “NU VA EXISTA O INTERVENTIE NATO SAU SUA IN CAZ DE INVAZIE RUSEASCA”. Strategia SUA pentru Europa Centrala si de Rasarit si cum putem retrai o DRAMA ISTORICA -
  7. @Cristian

    Argetoianu a avut pozitia pe care a avut-o nu pentru ca era mason, ci pentru ca Germania ne oferise garantarea granitelor, anterior, ceea ce Regele si guvernele au refuzat. Preferanda “garantiile” occidentale.

    Nu era vandut nemtilor mai mult decat erau legionarii, dar Germania era forta ce se ridica atunci, parea calea de mijloc intre cosmopolitismul franco-englez si comunismul sovietic.

  8. Pingback: TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare