CIPRU. Experimentul merge mai departe: SPECTRUL FOAMETEI si PROTESTE. FMI respinge planul guvernului cipriot, Arhiepiscopul Hrisostom vorbeste iar despre IESIREA TARII DIN ZONA EURO

24-03-2013 7 minute Sublinieri

“RISCOGRAMA”  DESPRE SENSUL PRECEDENTULUI CIPRIOT

closed_2515807b

Unele supermarketuri din Cipru au rămas aproape fără alimente, iar situaţia ar putea deveni generală săptămâna următoare, întrucât băncile sunt închise încă de pe 15 martie, iar furnizorii au început să ceară plata în numerar pentru livrări. 

Retragerile de la bancomate au fost limitate iniţial la 260 de euro, prag redus ulterior la 100 de euro. Măsura a fost impusă după ce ciprioţii au încercat să-şi scoată banii din bănci în acest mod. Stocurile supermarketurilor sunt suficiente pentru încă două sau trei zile. Dacă nu se ajunge la o soluţie curând, iar băncile rămân închise la începutul săptămânii următoare, atunci vor fi probleme, a declarat preşedintele Asociaţiei Supermarketurilor din Cipru, Andreas Hadjiadamou.

Dacă furnizorii îşi vor menţine decizia de a livra doar contra plăţii în numerar, rafturile din supermarketuri vor fi goale, a spus el. Pericolul de a avea rafturi goale în supermarketuri este vizibil, având în vedere că furnizorii nu vor renunţa la decizia lor şi nu ne vor ajuta în acestă situaţie nouă pentru Cipru“, a adăugat Hadjiadamou.

Băncile din Cipru, închise de pe 15 martie, ar trebui să-şi reia activitatea marţi. Instituţiile de credit au fost închise pentru a evita retrageri masive, după ce statele zonei euro au condiţionat împrumuturi externe de 10 miliarde de euro pentru Cipru de impunerea unei taxe pe depozitele bancare. Taxa a fost respinsă marţi de Parlament, iar politicienii ciprioţi încearcă să găsească alternative.

Banca Centrală Europeană a avertizat, însă, că dacă autorităţile de la Nicosia nu ajung la un acord cu UE şi FMI pentru un pachet de împrumuturi externe până luni, va opri accesul institutţiilor de credit cipriote la mecanismul de lichiditate de urgenţă.

  • Hotnews: 

Delegatia FMI in Cipru, condusa de romanca Delia Velculescu, se opune planului Ciprului – presa elena

Fondul Monetar International, a carui delegatie in Cipru este condusa de romanca Delia Velculescu, contesta planul guvernului cipriot pentru sectorul bancar, ridicand astfel noi obstacole in calea unui acord necesar in regim de urgenta pentru a evita falimentarea statului, scrie cotidianul elen Kathimerini, pe pagina sa electronica in limba engleza

Velculescu considera ca planul de salvare trebuie sa includa o scindare a Bank of Cyprus, pe langa cea a Cyprus Popular Bank, iar partile bune ale celor doua banci sa se uneasca intr-una singura.

Initial, FMI parea ca este de acord cu planul, potrivit surselor citate de cotidian. O noua problema aparuta in discutiile dintre Cipru si Troica priveste plata unor fonduri de 9 miliarde de euro accesate anterior de Cyprus Popular Bank de la Banca Centrala Europeana prin mecanismul de lichiditate de urgenta.

Delia Velculescu ocupa in prezent functia de economist-senior in cadrul departamentului pentru Europa al FMI. Velculescu este unul dintre cei mai vechi oameni din FMI, lucreaza acolo de cel putin 10 ani. Este foarte bine vazuta din punct de vedere profesional si a publicat numeroase analize si studii, scrie Adevarul.ro. Presedintele cipriot Nicos Anastasiades a ajuns duminica dupa-amiaza la Bruxelles pentru o reuniune cu liderii europeni, ultima sansa de negocieri in vederea incheierii unui acord asupra planului de salvare a tarii, scrie AFP.

Cipru: Sute de functionari bancari protesteaza la Nicosia si ameninta cu greva

Sute de functionari bancari protesteaza sambata la Nicosia si ameninta ca vor intra in greva, daca autoritatile, aflate intr-o cursa contra cronometru Cyprus-Bailout (1)pentru salvarea bancilor si a tarii de la faliment, nu garanteaza pentru viitorul lor, relateaza AFP.

Manifestantii, care au pornit de la sediul Uniunii cipriote a functionarilor bancari (Etyk), au trecut prin fata Palatului Prezidential, apoi prin fata Parlamentului, inainte de a incepe sa se disperseze in mod pasnic, chiar daca furia lor era evidenta, a mentionat corespondentul AFP. “Daca nu ne garantati fondurile noastre de pensii, vom intra in greva incepand de mari”, data prevazuta pentru redeschiderea bancilor, inchise din 16 martie, a transmis Loizos Hadgicostis, presedintele Etyk.

“Ne vom intoarce sa protestam maine (duminica, n.r.) in fata Parlamentului, si de data aceasta nu vor fi numai functionarii bancari, ci toti cipriotii”, a adaugat el, in timp ce multimea scanda “Rusine Parlamentului” si “Vom face greva”. Vineri seara, parlamentarii ciprioti au adoptat o prima serie de masuri legate de planul de salvare, intre care si o restructurare a sistemului bancar, care ar afecta bancile Bank of Cyprus si Popular Bank (Laiki, in greaca), cele mai importante din tara.

“Ceea ce face troica (UE-BCE-FMI) este ingrozitor. Este un complot, nu numai pentru a ne lua banii, dar si locurile de munca. Suntem impotriva acestui plan de restructurare a bancilor”, a declarat Andreas, un manifestant, declarandu-se totodata de acord cu taxarea marilor depozite. Protestatarii, care se tem pentru locurile lor de munca in cazul intrarii in faliment sau al restructurarii bancilor, purtau pancarte cu mesaje precum “Nu va atingeti de fondurile de pensii” sau “Nu falimentarii Ciprului”.

Ciprul trebuie sa gaseasca pana luni 7 miliarde de euro – mai mult de o treime din PIB-ul sau anual – pentru a debloca ajutorul international de 10 miliarde de euro de la troica si pentru a obtine continuarea furnizarii de catre Banca Centrala Europeana (BCE) a lichiditatilor de urgenta pentru bancile sale. La Bruxelles, mai multe surse apropiate negocierilor au indicat ca planul cuprinde restructurarea celor doua mari banci cipriote – Bank of Cyprus si Popular Bank, care “trebuie sa dispara”. O noua banca ar urma sa fie creata cu activele viabile ale celor doua banci.

“Am lucrat toata viata noastra, copiii nostri trebuie sa-si termine studiile si avem datorii de platit. Ceea ce Hitler n-a putut face cu armele, ne fac ei acum cu un razboi economic. Este inacceptabil”, a spus Anthoula Tiba, o functionara bancara, exprimand resentimentele cipriotilor fata de Germania, acuzata ca se afla la originea conditiilor impuse in schimbul planului de salvare.

Puternica biserica ortodoxa din Cipru se pronunta pentru iesirea ordonata din zona euro. Monseniorul Chrysostomos: Oferta privind ipotecarea bunurilor bisericii ramane in vigoare

Seful puternicii biserici ortodoxe din Cipru, monseniorul (sic-n.n.) Chrysostomos, care a pus la dispozitia statului averea acestui cult, se declara in favoarea unei iesiri ordonate a tarii din zona euro, scrie AFP.

hrisostom“Nu este usor, dar va trebui sa-o consacram tot atat timp cat si cel folosit pentru a intra in zona euro”, considera acest inalt prelat, reputat pentru simtul ascutit al afacerilor si aflat in fruntea unei biserici care este cel mai mare proprietar imobiliar al insulei si unul dintre marii sai actori economici. “Cu un astfel de comportament, euro nu poate rezista, nu spun ca se va prabusi maine, dar cu creierele care se afla la Bruxelles este sigur ca pe termen lung nu va rezista si cel mai bine este sa reflectezi la o modalitate de a scapa”, a declarat acesta, intr-un interviu acordat cotidianului grec Realnews.

Monseniorul Chrysostomos a confirmat ca oferta sa de a ipoteca bunurile Bisericii pentru a strange fondurile necesare statului, prezentata miercuri presedintelui cipriot Nicos Anastasiades, ramane in vigoare. “Presedintele cipriot a acceptat aceasta propunere (…) dar probleme legale trebuie rezolvate inainte (…) se lucreaza deja pentru a gasi formula adecvata pentru ca ea sa fie aprobata de Parlament si aplicata pentru a putea aduce bani”, a explicat el.

Demnitarul ortodox a imputat “amatorismului” precedentului presedinte cipriot, comunistul Demetris Christofias, responsabilitatea crizei prin care trece insula, amenintata de faliment. Guvernul cipriot este angajat intr-o cursa contracronometru pentru a incheia un acord inainte de ziua de luni cu partenerii europeni si a semna astfel un plan de salvare financiara, respins marti de parlament in prima sa forma, care prevedea o taxa exceptionala asupra tuturor depozitelor bancare.

Marile grupuri bancare se pregătesc pentru posibila ieşire a Ciprului din zona euro, după agravarea crizei din această ţară, iar în multe cazuri pregătirile vizează adaptarea planurilor de urgenţă făcute anul trecut, când Grecia era aproape de a renunţa la euro.

După ce au făcut simulări şi pregătiri în 2011 şi anul trecut pentru o întoarcere a Greciei la drahmă, traderii şi bancherii afirmă că sunt gata să treacă rapid la tranzacţii cu o nouă versiune a lirei cipriote, în circulaţie înainte de trecerea la euro, potrivit Wall Street Journal, scrie Mediafax.

Pregătirile includ de la software nou pentru derularea tranzacţiilor la managementul riscului pentru cursurile de schimb volatile. Cipru a intrat în zona euro în 2008. “Analizăm consecinţele unor diferite scenarii în zona euro de cel puţin 18 luni”, a afirmat John Gibbons, şef al serviciilor de trezorerie la J.P. Morgan Chase.

Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că va opri accesul băncilor cipriote la lichidităţi de urgenţă luni, în lipsa unui acord cu UE şi FMI, care să asigure solvabilitatea instituţiilor de credit. Liderii ciprioţi negociază cu reprezentanţii Comisiei Europene, FMI şi BCE înaintea unei reuniuni a Eurogroup duminică seara, unde ar trebui discutat un nou plan propus de Cipru.

Parlamentul de la Nicosia a respins marţi condiţiile dintr-un acord încheiat la sfârşitul săptămânii trecute de liderii zonei euro pentru acordarea de împrumuturi externe Ciprului. Ţările euro au cerut ca Cipru să-şi asigure 5,8 miliarde de euro din taxarea fondurilor din bănciel locale, înainte de a primi împruimuturi de 10 miliarde de euro.

“Un eşec de a ajunge la un acord ar putea cauza o prăbuşire a sistemului financiar al Ciprului, cu toate consecinţele grave pe care le-ar implica, inclusiv o posibilă ieşire din zona euro”, a declarat Beat Siegenthaler, analist pentru curs de schimb la grupul elveţian UBS. Băncile nu au însă o serie de informaţii cheie legate de modul în care se va desfăşura o ieşire a ţării din uniunea monetară, precum moneda pe care o va folosi populaţia sau cea care va fi folosită pentru plata datoriilor vechi. Orice nouă monedă va fi extrem de volatilă în primele zile de tranzacţionare, avertizează analiştii.

Prostia până la delir pare, la prima vedere, singura explicaţie a birocraţilor-şefi din zona euro, care au ales să-şi tragă un glonţ în picior cu bail-in-ul din Cipru. Există însă o rezervă la această concluzie – ea e trasă strict pe baza informaţiilor disponibile public. Dar oare ce alte informaţii ar putea face ca această variantă să nu mai pară deloc stupidă ci cel mult ticăloasă?

Admitând că stupiditatea încă e pe masă ca scenariu (probabilitatea sa poate fi 1% sau 99%), nu reuşesc să văd decât o singură alternativă plauzibilă:

Urmează o poprire şi taxare “o-singură-dată” pe mai toate conturile din Zona Euro sau poate chiar din UE, ca încercare de-a “rezolva” decisiv criza eu cyprusmonedei.

Premizele sunt următoarele. Euro a are drum închis în toate variantele clasice de ieşire dintr-o astfel de criză:

1. Falimentele bancare, care ar fi măturat în primul rând acţionarii şi titularii de bonduri, au fost excluse din start.

2. Taxarea nu mai poate fi crescută, pentru că deja este foarte mare şi deja sugrumă economia.

3. Presupusa “uniune fiscală” ar rezolva eventual problemele viitoare, dar în nici un caz pe cele prezente.

4. Ieşirea prin inflaţie şi depreciere nu e acceptabilă, pentru că bate scopul suprem al euro – de-a deveni monedă de rezervă pentru oricine altcineva în locul dolarului.

Ce rămâne? Ideea de a fura din banii depunătorilor, deşi tehnic fezabilă, nu a prea fost discutată pentru că era ceva de neînchipuit. În retrospectivă, nu mai e. Vă amintiţi ce spunea şeful BCE, Mario Draghi, în iulie anul trecut? Pentru a salva euro, vom face “orice va fi nevoie”. Apoi a întărit teatral: “Credeţi-mă, va fi destul”. Pieţele i-au interpretat vorbele ca pe o promisiune de lichiditate nelimitată. Dar oare ar accepta Germania o astfel de promisiune pe termen nelimitat? Sau doar ca pe o măsură de tranziţie către următorul pas?

Vămuirea conturilor poate fi obţinută foarte uşor – cu pistolul la tâmplă: accepţi, sau chiar mâine nu le mai dau lichidităţi băncilor tale. A făcut-o deja BCE care a fost arma crimei în scandalul din Cipru. Şi de ce totuşi s-a întâmplat doar acolo? După cum arată lucrurile, Cipru ar trebui să fie un experiment, dar mai ales un exemplu. Deocamdată, există un exemplu “negativ” – Islanda – despre ce pot face popoarele jefuite la drumul mare. Europa nu-şi asumă riscul ca măcar o singură ţară să copieze modelul. Este nevoie de un exemplu “pozitiv”: Iată, în Cipru au luat pastila amară, s-au supărat puţin, dar apoi s-au dus acasă liniştiţi. Aşa veţi face şi voi până la urmă!

Anestezierea sau nu a reacţiei publice este marele punct vulnerabil al acestui plan. Iar Cipru trebuie să funcţioneze întâi pe post de cobai, apoi de material didactic.

Astfel că UE va face pentru o vreme “orice va fi nevoie” pentru a-i face pe ciprioţi fericiţi şi a ţine băncile în viaţă. Însă cronometrul a început deja să ticăie oriunde în altă parte. Odată incizia făcută, sângele a început încet să curgă iar operaţia trebuie să se încheie rapid.

Nu se va întâmpla în paşi, pentru că nimeni nu se va mai lăsa păcălit după a doua ţară jefuită. Deci trebuie să se întâmple în toate simultan. Eventual la cote diferite – “proporţional cu riscul”. Cine sunt vizaţi? În primul rând – italienii, care au economii de 170% din PIB dar a căror ţară e următoarea pe lista vulnerabilităţilor (ca fapt divers, germanii au doar 130% economii).

În al doilea rând – grecii, portughezii, irlandezii şi spaniolii, care au fost salvaţi deja dar pot fi puşi acum să plăteacă daune.
Apoi belgienii şi austriecii, apoi francezii şi germanii, apoi olandezii şi finlandezii.
Britanicii probabil că vor păstra distanţa, la fel danezii şi suedezii.

De ţările nou-intrate, România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, nu este nevoie dar nici nu va fi refuzată vreuna în caz că e dispusă să “coopereze din solidaritate cu proiectul european”. A nu se subestima slugărnicia liderilor locali.

Pare greu de crezut ca asta să se întâmple, dar la fel de crezut a fost pentru ciprioţii care chiar în 3 martie citeau acest text în Wall Street Journal:

Legally, the government would need to declare a bank holiday while Parliament passed new laws writing down the value of uninsured deposits. Given that around 30% of deposits are held overnight, any plan to inflict haircuts would need to be hatched in secret to avoid bank runs. Indeed, €1.7 billion was withdrawn in January alone amid speculation that depositor haircuts were on the agenda

Articolul n-a anticipat că vor fi tăiate şi depozitele neasigurate,dar în rest a prevăzut corect fiecare punct. Ciprioţii şi-au retras doar câteva procente din depozite în ianuarie şi probabil că au continuat – ei sunt fie insideri, fie “smart money”. Însă majoritatea depunătorilor încă sunt convinşi că lor nu li se poate întâmpla nimic rău.

Înţărcaţi dar nemontaţi, deci gata de satâr!

cyprus-bailout (2)


Categorii

1. DIVERSE, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, Cipru, Criza datoriilor suverane, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “CIPRU. Experimentul merge mai departe: SPECTRUL FOAMETEI si PROTESTE. FMI respinge planul guvernului cipriot, Arhiepiscopul Hrisostom vorbeste iar despre IESIREA TARII DIN ZONA EURO

  1. Cum o fi sa fii sluga cu bici pentru alti amarati ai momentului, pe tarlaua FMI? Cata mandrie trebuie sa te strabata cand actionezi cu puterea euro-bulanului pe spinarea unui alt popor?

    Cand si-o termina misiunea cu Ciprul, o asteptam pe “romanca” sa ne-envete si pe noi lectia predata cipriotilor. Asa ne-am obisnuit cu euro-bulanul, ca vom simti o bucurie dubla sa fim deposedati prin mana uneia “de-a noastra”.

  2. I-au sfarmat, asa cum anticipam, cu concursul politicienilor locali a caror rezistenta a fost mai mult formala.
    Iata-i dara pe ciprioti, si batuti dar si cu banii luati. Insa asta ar fi nimic, ce e cel mai rau e ca economia le este pusa la pamant cu ocazia asta. Nu-i vad deloc bine, dar deloc, pe oamenii de acolo…

    Cipru a reuşit să încheie un acord cu creditorii internaţionali luni dimineaţă, punând capăt unei săptămâni de panică financiară care ameninţa mica insulă cu o excludere din zona euro, scrie Wall Street Journal.

    Cu toate acestea, un rău persistent a fost deja făcut economiei cipriote, notează publicaţia americană. Oficiali de la Larnaca au declarat că autorităţile vor fi nevoite să impună un control strict în lunile următoare asupra fluxurilor de capital spre şi dinspre economia cipriotă, situaţie care ar putea izola statul insular de sistemul financiar din zona euro. Programul este menit şi să reducă activitatea băncilor cipriote, încheind probabil definitiv statutul ţării de paradis financiar, mai scrie Wall Street Journal.

  3. http://romanian.ruvr.ru/2013_03_25/Dupa-Cipru-urmeaza-Franta/

    “Conform datelor recentului sondaj organizat de Ifop pentru publicaţia Sud Ouest Dimanche, în cazul înrăutăţirii situaţiei economice, patru din zece francezi vor sprijini introducerea unei taxe asupra conturilor bancare. Se pare că eforturile Comisiei Europene de a pregăti opinia publică pentru acceptarea exproprierilor proprietăţii private în numele stabilităţii economice au început să dea roade.”

    ….

    “În cadrul summit-ului BRICS din Durban, va fi demarat procesul înfiinţării Băncii BRICS care va funcţiona ca un concurent al FMI şi va deveni instrumentul de bază al promovării intereselor BRICS în spaţiul economic global. Pentru a fi eficientă, o asemenea structură are nevoie de finanţare şi acum se discută despre o contribuţie de 100 de miliarde de dolari de la fiecare ţară-membră. Pentru a obţine aceşti bani, ţările BRICS vor vinde părţi importante din portofoliile de obligaţiuni emise de ţările europene. Rămase fără finanţare, ţările cu sisteme bancare supradimensionate vor suferi cel mai mult şi vor fi nevoite să exproprieze banii aflaţi în conturile bancare.”

  4. http://www.realitatea.net/declaratia-care-a-bulversat-bursele-taxa-pe-depozitele-bancare-un-model-pentru-zona-euro_1143441.html

    Oficiali europeni au precizat că, astfel, depozitele mari vor fi taxate cu maximum 40%.
    Acţionarii şi creditorii băncilor vor suferi de asemenea pierderi.

    Europa pare că a găsit astfel o nouă metodă de soluţionare a crizelor bancare, renunţând la modelul devenit obişnuit în ultimii ani de a salva băncile cu bani de

    Depozite taxate cu 40% – wow!!!

  5. *renunţând la modelul devenit obişnuit în ultimii ani de a salva băncile cu bani de la stat

  6. Si asta:

    Preşedintele grupului de lucru al miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a declarat luni că acordul cu Cipru ar trebui considerat “un model pentru restul zonei euro”, indicând că, în caz de necesitate, se va apela şi pe viitor la taxarea depozitelor negarantate.

  7. Oare ce mai urmeaza? Probabil scoaterea din uz a banilor lichizi.

  8. Pingback: George Friedman despre PRECEDENTUL CIPRIOT si JOCUL GERMANIEI. Orizontul CRIZEI MASIVE DE LICHIDITATI in Europa/ Premierul rus Medvedev critica JAFUL BANCAR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Suedia e pioniera! :>
    “”I can’t see why we should be printing bank notes at all anymore,” says Bjoern Ulvaeus, former member of 1970’s pop group ABBA, and a vocal proponent for a world without cash.” Pai cand ai ce’ntoarce cu lopata, e clar! :>
    Da’ zic si eu ca cei cu “Zeitgeist”-u’: banul apare acolo unde exista datoria cuiva catre cineva, adica fix contrariul a ce suntem sfatuiti in Biblie, ca daca dam cuiva cu’mprumut, sa nu ne-asteptam nici macar sa’i mai primim inapoi.
    Sursa citatului: http://www.cbsnews.com/8301-202_162-57399610/sweden-moving-towards-cashless-economy/

  10. “If I had a little money…” :> :)) … X-(

  11. Pingback: Arhiepiscopul Hrisostom al CIPRULUI cere DEMISIA ministrului de finante si a guvernatorului BANCII NATIONALE, precum si IESIREA DIN UE/ Mitropolitul Neofit critica EUROCRATIA MERKELIANA/ Propaganda germana in PRESA ROMANEASCA - Razboi întru Cuvânt - Rec
  12. Pingback: CARE E SENSUL EXPERIMENTULUI CIPRIOT? Despre nationalizari, polarizare sociala si razboi ca "SOLUTII LA CRIZA" cu Ilie Serbanescu si Bogdan Chireac [VIDEO] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Efectele austeritatii: CRESTEREA SINUCIDERILOR/ Cipru: CRIZA LOVESTE PE CEI MICI/ Marc Faber prezice inca o CRIZA SISTEMICA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare