Articole cu eticheta (tag): foamete

<i>„DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT”</i>. Predică-avertisment fără precedent a PATRIARHULUI DANIEL, care a invocat „UMILIREA” Sfântului Cuviosului Dimitrie de regimul comunist cu puțin înainte de căderea din 1989 (VIDEO, TEXT)

1. „DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT”. Predică-avertisment fără precedent a PATRIARHULUI DANIEL, care a invocat „UMILIREA” Sfântului Cuviosului Dimitrie de regimul comunist cu puțin înainte de căderea din 1989 (VIDEO, TEXT) 27-10-2020

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel. „Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut.”

DUPĂ CARANTINĂ. Țările supuse regimului ÎNCHIDERII TOTALE, amenințate de foamete, disperare și frică. Cei mai afectați – lucrătorii deja săraci/ La orizont, spectrul TULBURĂRILOR SOCIALE

2. DUPĂ CARANTINĂ. Țările supuse regimului ÎNCHIDERII TOTALE, amenințate de foamete, disperare și frică. Cei mai afectați – lucrătorii deja săraci/ La orizont, spectrul TULBURĂRILOR SOCIALE 13-04-2020

„Nu se mai canta sau dansează pe balcoane”, a spus Salvatore Melluso, un preot la Caritas Diocesana di Napoli, o institutie de caritate condusa de biserică din Napoli. „Acum oamenii se tem mai mult – nu atât de virus, cat mai ales de saracie. Multi ar uamas fara munca si sunt flamanzi. Acum sunt cozi lungi la bancile de produse alimentare.”

<i>“ACUM ESTE VREMEA PREGATIRII! Fiti rabdatori, in asteptarea lui Hristos!”</i> – MITROPOLITUL NEOFIT de Morfou indeamna la POCAINTA, RABDARE si la… adunarea de PROVIZII PE UN AN DE ZILE, in vederea incercarilor ce vor veni. <i>“Pentru ca NE-AU GASIT SLABI, NE-AU SERVIT ACEST VIRUS si, acum, in aceasta PANICA, vor sa creeze un GUVERN MONDIAL si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice”</i>

3. “ACUM ESTE VREMEA PREGATIRII! Fiti rabdatori, in asteptarea lui Hristos!” – MITROPOLITUL NEOFIT de Morfou indeamna la POCAINTA, RABDARE si la… adunarea de PROVIZII PE UN AN DE ZILE, in vederea incercarilor ce vor veni. “Pentru ca NE-AU GASIT SLABI, NE-AU SERVIT ACEST VIRUS si, acum, in aceasta PANICA, vor sa creeze un GUVERN MONDIAL si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice” 11-04-2020

Nu ne-au zis despre boli? Si deja traim una dintre bolile facute de oameni. Exagerata ca gravitate de marile puteri, ca sa isi impuna planurile in fata celor slabiti si infricosati. Si l-am citit ieri pe acest dinozaur al diplomatiei, pe Henry Kissinger. Cipriotii nu pot sa il uite, si nici nu trebuie sa il uitam niciodata. Si din cauza lui suntem refugiati, dar nu va mai dura pentru multa vreme inca. Si a zis ieri: „Problema pandemiei ne arata ca popoarele nu pot sa o rezolve pe cont propriu. Trebuie ca guvernele nationale sa isi dea demisia si sa se creeze o guvernare mondiala”. Acum cand am transformat imoralitatea in lege la nivel mondial, acum cand au inspirat frica celor batrani, si celor adulti li s-a impus inchisoarea, acum, dintr-odata, or sa vina salvatorii. Eu te-am construit, eu te voi distruge.

<i>”MISIUNEA BISERICII ORTODOXE IN LUMEA CONTEMPORANA”</i> – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica profetica a CONSUMERISMULUI, GLOBALIZARII LIBERALE SI A MANIPULARILOR OPINIEI PUBLICE. Documentul mentioneaza persecutia crestinilor, criza refugiatilor, condamna razboiul si inarmarea, atrage atentia asupra biotehnologiilor si biomedicinei

4. ”MISIUNEA BISERICII ORTODOXE IN LUMEA CONTEMPORANA” – proiectul documentului pentru SINODUL PANORTODOX. Critica profetica a CONSUMERISMULUI, GLOBALIZARII LIBERALE SI A MANIPULARILOR OPINIEI PUBLICE. Documentul mentioneaza persecutia crestinilor, criza refugiatilor, condamna razboiul si inarmarea, atrage atentia asupra biotehnologiilor si biomedicinei 03-02-2016

Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

<i>Actualizat</i> – ARHIEPISCOPUL IERONIM al Greciei indeamna, implicit, pentru un vot DA la REFERENDUM. Relatari contradictorii din Muntele Athos: unii monahi il invoca pe SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pentru un VOT DA, altii cer poporului grec sa VOTEZE NU

5. Actualizat – ARHIEPISCOPUL IERONIM al Greciei indeamna, implicit, pentru un vot DA la REFERENDUM. Relatari contradictorii din Muntele Athos: unii monahi il invoca pe SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pentru un VOT DA, altii cer poporului grec sa VOTEZE NU 03-07-2015

cel mai probabil, Ieronim, ca si alti ierarhi, se teme de izbucnirea unui razboi civil pe teritoriul Greciei. Amintirea precedentului razboi civil nu e foarte indepartata si, la cum arata in acest moment lumea, cu conflictul tot mai “cald” dintre Rusia si SUA, cu exemplul Ciprului si, de ce nu, cel al Siriei nu foarte departe de tarmurile eline, aceasta perspectiva nu e chiar lipsita de temei. Pana la urma, mesajul central al Arhiepiscopului a fost unul ce indemna la unitate: “Nu trebuie sa permitem ca otrava divizarii sa ne contamineze sufletele. Ar fi o crima ce ar impovara generatiile viitoare.”

Povestea de viata a lui GHEORGHE ENE (91 de ani), VETERAN DE RAZBOI SI SUPRAVIETUITOR AL LAGARULUI DACHAU (Video din emisiunea “Secvential”) <i>“Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat de toate. El m-a protejat in razboi: cartusul trecea prin haine, dar de piele nu s-a atins”</i>

6. Povestea de viata a lui GHEORGHE ENE (91 de ani), VETERAN DE RAZBOI SI SUPRAVIETUITOR AL LAGARULUI DACHAU (Video din emisiunea “Secvential”) “Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat de toate. El m-a protejat in razboi: cartusul trecea prin haine, dar de piele nu s-a atins” 14-05-2015

Gheorghe Ene a făcut frontul de vest, luptând cu hortiştii şi cu naziştii. A făcut foamea şi sute de kilometri pe jos, după ce a căzut prizonier al nemţilor. L-au târât dintr-un lagăr în altul până în infernul de la Dachau.

CIPRU. Experimentul merge mai departe: SPECTRUL FOAMETEI si PROTESTE. FMI respinge planul guvernului cipriot, Arhiepiscopul Hrisostom vorbeste iar despre IESIREA TARII DIN ZONA EURO

18. CIPRU. Experimentul merge mai departe: SPECTRUL FOAMETEI si PROTESTE. FMI respinge planul guvernului cipriot, Arhiepiscopul Hrisostom vorbeste iar despre IESIREA TARII DIN ZONA EURO 24-03-2013

“RISCOGRAMA”  DESPRE SENSUL PRECEDENTULUI CIPRIOT Mediafax: SITUAŢIE DRAMATICĂ ÎN CIPRU: Supermarketurile în pericol să rămână fără alimente, din cauza blocării sistemului bancar Unele supermarketuri din Cipru au rămas aproape fără alimente, iar situaţia ar putea deveni generală săptămâna următoare, întrucât băncile …

EPISCOPUL GREC cu viata sfanta ANTONIE ar fi profetit: <b><i>“O mare foamete va fi in Grecia”… “ATUNCI CAND VA INCEPE RAUL DIN SIRIA, SA INCEPETI SA VA RUGATI!”</b></i>

24. EPISCOPUL GREC cu viata sfanta ANTONIE ar fi profetit: “O mare foamete va fi in Grecia”… “ATUNCI CAND VA INCEPE RAUL DIN SIRIA, SA INCEPETI SA VA RUGATI!” 27-06-2012

La dreapta fericitul Episcop Antonios, de Sisaniou & Siatistis si la stanga fericitul Pater Ioanis [Ioan] Kalaidis hggiken.pblogs.gr:  ΑΠΟΚΑΛΥΨΗ: “…όταν αρχίσει το κακό από την Συρία…” “M-am intors de putina vreme de la parintele meu duhovnic [Ioan], fiu duhovnicesc al …

<b>FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii</b>/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO]

26. FORT 13 JILAVA: istorii tulburatoare din inchisoare cu Constantin Iulian, Gheorghe Jijie si altii/ Despre FENOMENUL PITESTI cu Alin Muresan/ BISERICA ORTODOXA SI PRIGOANA COMUNISTA [documentare si interviuri VIDEO] 19-03-2012

Adevarul:  FOTO/VIDEO Povești cumplite din „Închisoarea morții”, locul unde nu aveai voie să mori până nu erai bătut, torturat și anchetat Fortul 13 Jilava, una dintre cele mai sângeroase temnițe comuniste, aflată la marginea Bucureștiului, a rămas în amintirea foștilor …

Revolutiile foamei si dezastrele ne duc in pragul unei noi crize

35. Revolutiile foamei si dezastrele ne duc in pragul unei noi crize 21-03-2011

Money.ro: Revoluţiile foamei şi dezastrele ne-au adus în pragul unei noi crize Revoluţii ale foamei, vreme nefavorabilă şi dezastre naturale – trei factori care au un impact decisiv asupra preţului cerealelor. Creştera preţului grâului începe să se simtă deja în …

Carti

Documentare

Articole Recomandate