CLIMAT INTERNATIONAL TENSIONAT. Atmosfera rece la summitul G20/ PUTIN avertizeaza ca va reactiona la EXPANSIUNEA NATO/ Porosenko: Ucraina e pregatita de RAZBOIUL TOTAL/ Conflict diplimatic intre RUSIA si POLONIA/ Rusii pretind ca avionul malayesian ar fi fost doborat de un MIG

17-11-2014 8 minute Sublinieri

MEXICO-G20-US-RUSSIA-SYRIA-POLITICS-UNRESTfoto: rt.com

Acţiunile Rusiei în Ucraina reprezintă “o ameninţare mondială”, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, cu ocazia summitului G20, desfăşurat la Brisbane, în Australia.

“Statele Unite coordonează eforturile de contracarare a epidemiei de Ebola şi se opun agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, care este o ameninţare mondială, după cum am observat cu doborârea Cursei aeriene MH17”, a declarat Barack Obama, citat de Reuters și preluat de Mediafax.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană analizează posibilitatea impunerii unor noi sancţiuni împotriva Rusiei, pe fondul crizei din Ucraina. “Actuala situaţie nu este satisfăcătoare. Analizăm posibilitatea introducerii unor noi oficiali pe lista sancţiunilor”, a spus Merkel.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a cerut Rusiei să intensifice presiunile asupra liderilor separatişti din estul Ucrainei.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va părăsi mai devreme summitul G20, dar abia “după ce va termina activităţile din agendă”, a anunţat Kremlinul, dând asigurări că programul liderului rus nu a fost modificat din cauza tensiunilor cu liderii occidentali.

“Summitul G20 se încheie duminică. Vladimir Putin va trebui să plece, dar abia după ce va termina activităţile din agendă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.

Peskov a respins speculaţiile că Putin şi-a modificat agenda din cauza disensiunilor cu liderii occidentali. “Aceste speculaţii sunt nişte absurdităţi. Tema sancţiunilor împotriva Rusiei a fost abordată pe larg la toate întrevederile bilaterale, dar nu a făcut nimeni presiuni”, a subliniat Peskov.

Surse ruse au anunţat sâmbătă că Vladimir Putin a decis să plece mai devreme decât era programat de la summitul G20 desfăşurat în oraşul australian Brisbane. “Programul vizitei preşedintelui Putin a fost modificat. A fost scurtat“, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei ruse, citată de AFP. Conform surselor citate, preşedintele Rusiei participă la dezbaterile summitului, dar nu va fi prezent la dineul oficial şi va pleca mai devreme decât era prevăzut. “Acest dineu este mai degrabă o ocazie de divertisment“, adaugă sursa citată.

Summitul G20 se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul australian Brisbane.

Vladimir Putin a fost supus presiunilor cu ocazia summitului G20, liderii occidentali reproşându-i implicarea în conflictul separatist din Ucraina, inclusiv în doborârea Cursei Malaysia Airlines MH17, incident soldat cu 298 de morţi, inclusiv 38 de australieni.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat îngrijorat că Ucraina ar putea „aluneca” spre neonazism şi a subliniat că Moscova „nu va permite autorităţilor de la Kiev să-i nimicească pe toţi” oponenţii politici, relatează agenţia rusă Tass, în pagina electronică.

“Ucraina este o ţară independentă, însă sunt îngrijorat că ea ar putea aluneca spre neonazism”, a declarat Putin, într-un interviu acordat postului german ARD.

“Am văzut naţionalişti ucraineni purtând svastica pe braţ şi având insigne SS. De ce autorităţile de la Kiev nu iau măsuri împotriva acestora? Vă spun sincer, suntem îngrijoraţi de situaţia din Ucraina, unde ar putea începe epurări etnice”, a adăugat preşedintele rus.

Potrivit lui Putin, “acest lucru ar însemna o adevărată catastrofă pentru Ucraina şi poporul ucrainean”.

De asemenea, el a subliniat că “Rusia nu va permite autorităţilor de la Kiev să-şi nimicească oponenţii politici”.

“Autorităţile de la Kiev au trimis trupe şi rachete în estul Ucrainei. De ce nimeni nu vorbeşte despre această situaţie? Asta înseamnă că voi vreţi ca autorităţile ucrainene să-i nimicească pe toţi oponenţii politici. Noi asta nu vrem şi nu vom permite aşa ceva”, a declarat liderul de la Kremlin.

El a pledat pentru federalizarea Ucrainei, apreciind că “aceasta este singura soluţie” pentru criza din statul vecin.

“Ucraina este o mare ţară europeană cu o cultură europeană, însă această ţară are viitor doar dacă acceptă ideea federalizării“, a afirmat Putin, exprimându-şi regretul că Acordurile de la Minsk nu sunt respectate.

  • Romania Libera:

Putin: Expansiunea NATO a schimbat situaţia geopolitică

Extinderea de după anul 1991 a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a schimbat în mod semnificativ situaţia geopolitică, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin.

“Am asistat la două valuri ale expansiunii NATO începând din 2001”, a declarat preşedintele rus. “Dacă îmi amintesc corect, şapte ţări – Slovenia, Slovacia, Bulgaria şi trei ţări baltice, Estonia, Letonia şi Lituania – au aderat la NATO în 2004. Alte două ţări au aderat în 2009. Acestea au fost schimbări semnificative ale jocului geopolitic”, a apreciat cel mai puternic om din Rusia, citat de Mediafax.

“În plus, numărul bazelor militare creşte”, a continuat liderul de la Kremlin, adăugând “are Rusia baze militare în toată lumea? NATO şi Statele Unite au baze împrăştiate pe tot globul, inclusiv în zone din apropierea frontierelor noastre, iar numărul lor creşte”.

“Şi mai mult, recent s-a decis mobilizarea unor Forţe pentru operaţiuni speciale, din nou, în apropierea frontierelor noastre”, a insistat şeful statului rus.

Putin a mai declarat că Rusia a reluat zborurile aviaţiei strategice în urmă cu mai mulţi ani, după ce a observat că Statele Unite şi NATO nu au făcut paşi în aceeaşi direcţie cu Rusia.

“Aţi menţionat diverse exerciţii, zboruri, mişcări de nave şi aşa mai departe”, a răspuns preşedintele rus unei întrebări, adăugând “continuă toate acestea? da, într-adevăr”.

“Însă, mai întâi, aţi spus… că au fost efectuate în spaţiul internaţional european. Ei, bine, spaţiul aerian este ori internaţional (neutru) ori european”, a spus el. “Deci, notaţi vă rog că exerciţiile noastre au fost efectuate exclusiv în apele internaţionale şi în spaţiul aerian internaţional”, a subliniat Putin, potrivit Mediafax.

“În 1992, am suspendat zborurile aeronavelor noastre strategice, iar acestea au rămas la bazele lor aeriene mulţi ani. În acest timp, partenerii noştri americani au continuat zborurile aeronavelor lor nucleare în aceleaşi zone ca înainte, inclusiv în zone aflate în apropierea frontierelor noastre”, a spus liderul de la Kremlin.

“De aceea, în urmă cu mai mulţi ani, văzând că nu există evoluţii pozitive, (văzând că) nimeni nu este pregătit să se întâlnească cu noi la jumătatea drumului, am reluat zborurile aviaţiei noastre strategice către zone îndepărtate”, a mai declarat Putin.

În cazul în care vor exista sancţiuni suplimentare impuse de Occident Rusiei ar putea avea grave consecinţe asupra economiei Ucrainei, avertizează preşedintele rus, Vladimir Putin, scrie Mediafax.

“Băncile ruse au acordat un împrumut de 25 de miliarde de dolari economiei ucrainene. Dacă partenerii noştri europeni şi americani vor să ajute Ucraina, atunci cum pot afecta baza financiară, limitând accesul instituţiilor financiare ruse la pieţele mondiale de capital?”, a declarat Putin.

“Vor să provoace falimentul băncilor ruse? În acest caz, vor provoca falimentul Ucrainei”, a avertizat Putin.

“Noi am acordat Ucrainei un împrumut de trei miliarde de dolari acum un an, cu condiţia ca datoria totală a acestei ţări să nu depăşească 60% din PIB. În caz contrar, Ministerul rus al Finanţelor are dreptul să ceară o rambursare anticipată. Dacă vom face acest lucru, întregul sistem financiar ucrainean se va prăbuşi. Dar am decis deja să nu îl facem. Nu vrem să agravăm situaţia, vrem ca Ucraina să îşi revină”, a explicat Putin.

Ţările occidentale au avertizat că analizează posibilitatea impunerii de noi sancţiuni Rusiei, în contextul crizei din Ucraina.

Petro Poroșenko, a declarat că Ucraina este ”pregătită pentru un scenariu de război total”, dar a subliniat că preferă o soluţie paşnică pentru conflictul din estul țării, informează Mediafax.

”Ucraina a pus în aplicare tot ceea ce a fost anunţat privind acordul de pace. Suntem pregătiţi să acceptăm compromisuri şi credem că acest conflict nu trebuie să fie soluţionat pe cale militară. Rusia, dimpotrivă, promite un lucru şi face exact contrariul a doua zi”, a denunţat Poroşenko, într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

”Nu vrem război, vrem pace şi luptăm pentru valorile europene. Însă Rusia nu respectă niciun acord”, a declarat preşedintele ucrainean.

”Nu mi-e frică de un război cu trupele ruse, suntem pregătiţi pentru un scenariu de război total”, a răspuns el la întrebarea cotidianului privind un posibil război cu Rusia.

”Armata noastră este în prezent într-o stare mai bună decât era în urmă cu cinci luni şi primim susţinere din lumea întreagă”, a afirmat Poroşenko, subliniind că Ucraina vrea pacea, dar “ pentru moment trebuie să facem faţă celui mai rău scenariu”.

În urmă cu o săptămână, Administraţia de la Kiev a anunţat că Rusia a trimis tancuri şi militari în estul Ucrainei, informaţia fiind confirmată de NATO.

Ţările occidentale au criticat vehement Rusia pentru lipsa de acţiune în cazul conflictului ucrainean, soldat cu peste 4.000 de morţi în ultimele opt luni.

În contextul tensionării situaţiei, un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite a declarat miercuri că ONU se teme de “revenirea la un război total” în estul Ucrainei.

Autorităţile ruseşti au anunţat luni expulzarea pentru spionaj a unor diplomaţi polonezi, ca represalii faţă de expulzarea unor diplomaţi ruşi de către Varşovia, relatează AFP.

“Mai mulţi diplomaţi polonezi au părăsit deja teritoriul ţării noastre, din cauza unor activităţi incompatibile cu statul lor”, o expresie folosită în general pentru a desemna activităţi de spionaj, în jargonul diplomatic, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Moscova nu precizează nici data şi nici numărul oficialilor expulzaţi.

Ministerul a adăugat că a adoptat această măsură ca răspuns faţă de expulzarea recentă a unor diplomaţi ruşi din Polonia.

“Din nefericire, autorităţile poloneze au adoptat această măsură neamicală şi nefondată. Ca urmare, partea rusă a adoptat măsuri de retorsiune adecvate”, se arată în comunicat.

Presa rusă a anunţat la jumătatea lui octombrie, iar apoi la jumătatea lui noiembrie, expulzarea unor diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj.

Iar duminică a anunţat arestarea şi expulzarea fostului deputat leton Aleksei Holostov în baza unor acuzaţii de spionaj.

Sâmbătă, o sursă de la Ministerul german de Externe a declarat pentru AFP că o colaboratoare a Ambasadei Germaniei la Moscova a fost expulzată la solicitarea autorităţilor ruseşti.

Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Rusia ar fi adoptat această decizie ca răspuns la expulzarea de către Berlin a unui diplomat rus care lucra la Consulatul General al Rusiei de la Bonn, în vestul Germaniei.

Rusia şi Occidentul traversează cea mai dură criză de la sfârşitul Războiului Rece, din cauza conflictului din Ucraina.

Intensificarea tensiunilor cu Rusia îngrijorează în special ţările din fostul bloc socialist care au aderat în ultimii zece ani la Uniunea Eurpeană (UE) şi NATO.

  • RomaniaTV:

Moscova, măsuri de retorsiune: Rusia EXPULZEAZĂ DIPLOMAŢI polonezi

Autorităţile ruse au anunţat luni expulzarea unor diplomaţi polonezi pentru spionaj, ca represalii pentru o măsură similară din partea Varşoviei, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

‘Mai mulţi diplomaţi polonezi au părăsit deja teritoriul ţării noastre din cauza unor activităţi incompatibile cu statutul lor’, un termen ce face în general referire la activităţi de spionaj în limbaj diplomatic, a indicat MAE rus într-un comunicat.

Moscova nu precizează nici data, nici numărul responsabililor polonezi expulzaţi. Ministerul rus de Externe adaugă, de asemenea, că a luat această măsură de retorsiune după expulzarea recentă a unor diplomaţi ruşi din Polonia. ‘Din păcate, autorităţile poloneze au luat această măsură inamicală şi nefondată.Ca urmare a acestui fapt, partea rusă a luat măsuri de retorsiune adecvate‘, potrivit comunicatului.

Media ruse au relatat la mijlocul lunii octombrie, apoi la mijlocul lunii noiembrie cu privire la expulzarea unor diplomaţi ruşi, acuzaţi de spionaj. Presa moscovită a informat duminică despre arestarea şi expulzarea fostului deputat leton Aleksei Holostov, pe baza unor acuzaţii de spionaj. În ajun, o sursă din cadrul Ministerului german de Externe a indicat pentru AFP că o angajată a Ambasadei Germaniei la Moscova a fost expulzată la cererea autorităţilor ruse. […]

Preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski: Îmi este FRICĂ de o ASTFEL de RUSIE

Rusia ar fi trebuit să-şi arate măreţia printr-o ‘creştere a nivelului de viaţă al cetăţenilor săi şi nu provocând teamă printre vecini’, a declarat duminică preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, într-un interviu acordat televiziunii de ştiri cehe ČT24, citată de agenţia de presă ucraineană Unian, citată de Agerpres.

‘Îmi este frică de o astfel de Rusie’, a exclamat şeful statului polonez, Bronislaw Komorowski. ‘Rusia este o mare putere, care îşi poate dovedi grandoarea în mod diferit. Mi-aş dori, şi spun acest lucru cu sinceritate, ca Rusia să se hotărască pentru modernizare şi dezvoltare economică, pentru cooperarea cu ţările vecine. Îmi este frică de o astfel de Rusie’, a exclamat şeful statului polonez, Bronislaw Komorowski’.

Deşi declarase iniţial că nu va accepta niciodată aderarea Poloniei, Cehiei, Ungariei, Slovaciei şi a ţărilor baltice la NATO şi UE, Moscova s-a împăcat până la urmă cu ideea, a spus preşedintele polonez, adăugând că prin urmare Rusia trebuia să prevadă şi ‘ambiţiile prooccidentale ale Ucrainei’, potrivit Agerpres.

El de asemenea consideră că atunci când o Ucraină de succes va convinge societatea rusă că viaţa în Ucraina devine mai bună, şi Rusia va încerca să meargă pe aceeaşi cale. ‘Numai atunci se vor deschide posibilităţi pentru modernizarea statului rus. Atunci Rusia va deveni alta’, a opinat preşedintele polonez, în cadrul reuniunii Grupului de la Vişegrad, care s-a desfăşurat duminică la Bratislava.

La această reuniune a organizaţiei, care grupează patru ţări central-europene – Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria – a participat şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în calitate de invitat.

Televiziunea rusă de stat a difuzat sâmbătă ceea ce pretinde că sunt imagini cu un avion de luptă MiG-29 zburând în apropierea avionului Malaysia Airlines doborât deasupra Ucrainei în iulie. În materialul difuzat este citat Ivan Andrijewski, vicepreşedinte al uniunii ruse a inginerilor, care afirmă imaginile par să provină de la un satelit de spionaj britanic sau american.

Moscova a fost intens criticată pentru presupusa sa implicare în tragedia aeriană, experţii afirmând că avionul malaezian a fost doborât în urma unei explozii similare cu cea provocată de o rachetă sol-aer. Separatiştii proruşi sunt suspectaţi că au doborât avionul, provocând moartea tuturor celor 298 de persoane aflate la bord, deşi aceştia neagă comiterea atacului. Rusia pretinde însă că avionul de linie a fost doborât de un avion de luptă, iar imaginile din satelit difuzate de televiziunea de stat ar dovedi tocmai acest lucru.

Anchetatorii din Olanda nu au descoperit dovezi că un alt aparat de zbor a zburat în apropiere de avionul de pasageri Boeing 777, care efectua un zbor între Amsterdam şi Kuala Lumpur.

Televiziunea rusă a catalogat ştirea drept una ‘senzaţională’, difuzând-o chiar în perioada în care summitul G20 s-a deschis la Brisbane.

Premierul australian Tony Abbott ar urma să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin despre tragedia aviatică în marja summitului G20, iar televiziunea rusă de stat susţine că ‘dezvăluirile’ sale sunt importante pentru confruntarea dintre cei doi lideri.

Moscova a fost criticată deja de Canberra pentru doborârea avionului, la bordul căruia se aflau şi 38 de australieni, relatează DPA, citată de Agerpres. Premierul Abbott a pus vina pentru producerea tragediei pe umerii lui Vladimir Putin, întrucât Rusia îi susţine pe separatişti în estul Ucrainei, şi a cerut ca liderul rus să-şi ceară scuze în timpul summitului G20.

SUA şi UE, care au adoptat mai multe rânduri de sancţiuni împotriva Moscovei, l-au acuzat pe Vladimir Putin că obstrucţionează eforturile coordonate de Olanda pentru investigarea circumstanţelor prăbuşirii zborului MH17.


Categorii

1. DIVERSE, Polonia, Rusia, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “CLIMAT INTERNATIONAL TENSIONAT. Atmosfera rece la summitul G20/ PUTIN avertizeaza ca va reactiona la EXPANSIUNEA NATO/ Porosenko: Ucraina e pregatita de RAZBOIUL TOTAL/ Conflict diplimatic intre RUSIA si POLONIA/ Rusii pretind ca avionul malayesian ar fi fost doborat de un MIG

  1. Pingback: GERMANIA NU VREA UCRAINA IN NATO/ Emil Hurezeanu: daca Rusia invadeaza Estonia, nu se declanseaza Articolul 5 din TRATATUL NATO [video] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare