TELEVIZIUNE AMENDATA pentru emisiunea cu OLIVIA STEER/ Ministerul Sanatatii face apel la VACCINARE, invocand epidemia de rujeola/ CE COMPONENTE CONTROVERSATE MAI AU VACCINURILE

10-03-2017 3 minute Sublinieri

Postul de ştiri Antena 3 a fost amendat de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru celebra ediţie „Sinteza Zilei“ în care invitată a fost Olivia Steer, care militează împotriva vaccinurilor şi mamografiilor, promovând în schimb remediile naturiste, şi în care Mihai Gâdea nu a solicitat niciun alt punct de vedere avizat.

Potrivit Paginademedia.ro, la propunerea membrului CNA Radu Herjeu, s-a decis amendarea televiziunii Antena 3 cu suma de 25.000 de lei pentru o ediţie a emisiunii „Sinteza Zilei“, difuzată în luna septembrie a anului trecut, în care Olivia Steer şi-a expus nestingherită convingerile privind unele tratamente medicale, în platoul emisiunii nefiind prezent niciun medic sau specialist în medicină care să contrabalanseze argumentele acesteia.

Sancţiunea a fost votată de şapte dintre cei opt membri care au participat la şedinţă – Orsloya Eva Borsos, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Florin Gabrea, Viorel Vasile Buda, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu –, în timp ce Radu Călin Cristea s-a opus. La momentul respectiv, CNA a primit 35 de sesizări în acest caz

De asemenea, amenda a fost dată şi pentru ediţia „Sinteza Zilei“ din 14 februarie, reclamată de fostul şef al Serviciului Secret al Poliţiei din Suceava, Cristian Macsim. În acest caz, forul audiovizual a cerut şi acordarea dreptului la replică lui Macsim.

„Nu putem să îl oprim pe Mihai Gâdea să invite pe cine vrea în emisiune să vorbească despre ce vrea (…) Faptul că accepţi de dragul audienţei să faci o emisiune pe un subiect important şi accepţi să nu inviţi pe nimeni din partea cealaltă, eu cred că asta este doar problema moderatorului. Doamna Olivia Steer poate să spună ce vrea dânsa, din experienţa personală, dar aţi observat că nu a povestit despre experienţa personală, a citat nişte cercetători fără să îi numească“, a spus, potrivit News.ro, Radu Herjeu, cel care a şi propus sancţiunea.

Florin Gabrea: „Este inadmisibil! Această femeie nu are nicio calificare medicală“

Florin Gabrea a fost vehement în ceea ce priveşte prezenţa Oliviei Steer în emisiunea respectivă, declarând, potrivit Paginademedia.ro, că „această femeie nu are nicio calificare medicală, este inadmisibil“. Mai mult, membrul CNA consideră că o televiziune care se bucură de o audienţă mare „nu are voie să invite în emisiuni o persoană fără nicio calificare medicală care să discute despre subiecte foarte grave.“

În aceeaşi notă, Dorina Rusu a precizat că emisiunea respectivă i-a acordat Oliviei Steer o legitimitate în plus, „ceea ce nu este în regulă deloc.“ „Cu atâta uşurinţă se vorbeşte de nişte lucruri atât de grave şi moderatorul să nu ia atitudine?“, a adăugat membra CNA.

Radu Călin Cristea: „Eu aş lăsa libertatea de exprimare să zburde mai mult“

Notă discordantă a făcut însă Radu Călin Cristea, care a fost de părere că Mihai Gâdea „a încercat să ţină o linie de mijloc“, dar şi că în privinţa vaccinurilor el „ar fi mai liberal şi ar lăsa libertatea de exprimare să zburde mai mult.“

Recunoscând totuşi că nu are argumente, Radu Călin Cristea a spus „doar atât“: „Ea nu vine chiar din cer, ea e soţia lui Andi Moisescu şi face parte din numeroase asociaţii vegane. Făcând parte din aceste asociaţii, probabil că are un anumit tip de documentare. Am înţeles de asemenea că a avut situaţii tensionate în familie, ceea ce ar fi determinat-o să acumuleze multe informaţii despre această poveste. E un punct de vedere.“

Cristea a mai spus că şi el „ar fi simţit nevoia ca balansul către un alt punct de vedere să fie pregnant“, dar şi că „unele afirmaţii sunt excesive“.

Norina Ionescu, reprezentanta Antenei 3 la CNA, a declarat că pe parcursul emisiunii Mihai Gâdea a îndemnat telespectatorii „să nu ia de bune“ declaraţiile Oliviei Steer, a existat un comunicat al Ministerului Sănătăţii şi a fost menţionat numele Monicăi Pop, care are un punct de vedere contrar celui exprimat de invitată.

Ministrul Sanatatii Florian Bodog a anuntat vineri, intr-o conferinta de presa, ca pana in prezent s-au inregistrat 3.446 de cazuri de rujeola, din care 17 decese, in 37 de decese. Totul a inceput anul trecut, in februarie, de la o populatie nomada, la granita dintre judetele Bistrita Nasaud si Cluj, tulpina virusului fiind asemanatoare cu cea care a aparut in Italia. Toate persoanele afectate nu erau vaccinate.

Ministrul sanatatii a precizat ca acoperirea vaccinala in ceea ce priveste prima doza este de 80%. La a doua doza este de doar 50%, fiind un semnal de alarma. Ministrul face apel la vaccinare. “Imunizarea etse singura masura eficienta de a preveni imbolnavirea”, a spus ministrul.

Reamintim ca o epidemie de rujeola a izbucnit in orasul maghiar Mako, aflat la 120 de kilometri de Timisoara, unde mai multi angajati ai spitalului s-au imbolnavit, iar conducerea a decis sa inchida spitalul, anunta Digi 24. Directorul spitalului spune ca virusul ar putea proveni din Romania, prin intermediul unui pacient roman internat in spitalul maghiar. Conducerea unitatii sanitare a decis sa instituie carantina, iar bolnavii sunt trimisi la alte trei spitale din regiune pentru ca aici nu se mai fac internari. Nici rudele pacientilor nu au voie sa-i viziteze pe cei internati.

  • Anghel Buturuga:

Exista vaccinuri cu tesuturi din fetusi avortati si din rinichi din maimuta?

M-am ferit de ceea ce s-a vanturat pe net pe tema asta ca de fake news. Mai ales cand vedeam care e sursa – romaneasca sau americana – a informatiilor respective. Pana cand am dat peste un document de pe CDC care arata ca in componentele anumitor vaccinuri chiar exista asa ceva.

human-diploid fibroblast cell cultures, cum se numesc ele, in cazul vaccinurilor Adenovirus, si

African Green Monkey kidney (Vero) cells, pentru vaccinurile Smallpox.

https://www.cdc.gov/…/do…/appendices/B/excipient-table-2.pdf

Prima oara am zis ca totusi o fi o problema de denumire, de interpretare, ceva. Remarc insa ca sunt eu, de fapt, un novice habarnist. Vaticanul a avut un punct de vedere oficial, deja, inca din 2005, pe tema vaccinurilor care folosesc virusi extrasi din fetusi avortati, deci care incorporeaza celule din fetusi avortati.

http://www.ncregister.com/…/vatican_issues_guidelines_on_us…

http://www.immunize.org/concerns/vaticandocument.htm

N-ar fi fost deranjul asa mare daca nu as fi vazut, recent, un material despre propaganda antivaccinista in care se spunea ca folosirea de tesuturi din fetusi in vaccinuri este un mit.OK, am inteles ca antivaccinistii supraliciteaza cand o iau pe scurtatura si “uita” sa mentioneze ca e vorba de virusi din fetusi avortati, insa Vaticanul nu e antivaccinist si a stat doi ani sa dea acea opinie bioetica pe subiect. Prin urmare, si provaccinistii o iau pe aceeasi scurtatura cand neaga existenta unor astfel de componente.

Nota noastra

O parte din siteurile “antisistem” “informeaza” ca printre componentele vaccinurilor se afla fetusi avortati. In realitate, este vorba despre virusi prelevati din fetusi avortati “legal” (de parca asta ar face avortul mai acceptabil). Evident, acesti virusi contin componente celulare din fetusi avortati, ca tocmai de aceea sunt folositi in unele vaccinuri, pentru ca ar reprezenta, teoretic, alte caracteristici decat cele ale virusilor “clasici”.

Vaticanul a fost solicitat sa se exprime pe tema acestor vaccinuri. Comisia de bioetica, dupa doi ani, a condamnat practica folosirii de virusi prelevati din fetusi avortati si faptul ca parintii sunt lasati fara alternativa prin acest procedeu. De asemenea, probabil pentru a nu fi acuzat de antivaccinism, Vaticanul a “permis” vaccinarea cu astfel de produse acolo unde nu ar exista alternativa, condamnand insa tocmai lipsa acesteia si cerand, de urgenta, furnizarea unor produse de vaccinare fara componentele controversate.


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “TELEVIZIUNE AMENDATA pentru emisiunea cu OLIVIA STEER/ Ministerul Sanatatii face apel la VACCINARE, invocand epidemia de rujeola/ CE COMPONENTE CONTROVERSATE MAI AU VACCINURILE

  1. Oare sa am increde intr-o persoana care declara, citez de pe site-ul ei: “…dacă am renunțat la televizor și m-am apucat de TAO și Qi Gong și Yoga,
    dacă am ajuns în Thailanda să stau cu orele în meditații în săli întunecate, cînd afara strălucea soarele, sus, pe cer,” ? http://oliviasteer.ro/laviniei/

    Aceeasi persoana care dupa moartea surorii a facut tot posibilul sa-l decadă din drepturile parentale pe Zsolt Lokodi (cumnatul) iar din cate am citit pe net pana la urma a si reusit. http://www.libertatea.ro/monden/vedete-de-la-noi/tata-vrea-ca-olivia-steer-si-andi-moisescu-sa-nu-mai-apara-la-tv-550376

    Mie femeia asta nu-mi inspirata deloc incredere. Probabil ca s-a dus intr-o asa extrema (si stim foarte bine ale cui sunt extremele) in urma socului pe care l-a avut la moarte surorii sale. Oricum, ceva nu e in regula cu ea. Eu unul nu recomand nimanui sa se uite in gura ei.

  2. Administration of thimerosal-containing vaccines to infant rhesus macaques does not result in autism-like behavior or neuropathology http://www.pnas.org/content/112/40/12498.abstract

  3. Pingback: INCA UN COPIL MOARE DUPA CE A AVUT RUJEOLA. Cum se vaccineaza in Elvetia si Olanda, inclusiv in cazul unei EPIDEMII DE RUJEOLA?
  4. Pingback: LEGEA VACCINARII - PUSA IN DEZBATERE. In pofida declaratiilor ministrului Sanatatii, legea contine SANCTIUNI DURE, disproportionate. Parintii care nu-si vaccineaza copiii risca sa fie acuzati de RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI, iar copiii nevaccinati n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare