Comunicat al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita. IMPLICATIILE VACCINURILOR REALIZATE PE LINII CELULARE DIN FETUSI UMANI AVORTATI/ Un nou protest impotriva vaccinarilor obligatorii (Video)/ Ministrul Bodog nu da inapoi: VACCINARILE VOR DEVENI OBLIGATORII LA INCEPUTULUI ANULUI 2018

5-11-2017 8 minute Sublinieri

Federația Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

Comunicat de presă

Utilizarea vaccinurilor realizate pe linii celulare umane provenite din fetuși umani avortați. Implicații medicale, bioetice și morale

În contextul aprobării, de către Senatul României, a Legii vaccinării obligatorii, Federaţia Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România dorește să aducă la cunoștința populației câteva aspecte îngrijorătoare legate de folosirea vaccinurilor virale produse cu ajutorul celulelor umane din fetuși avortați. Ne adresăm în special parlamentarilor, atrăgându-le atenția asupra aprobării unei legi aflate în contradicție nu doar cu viața morală creștină, ci cu însăși conștiința umană.

Astfel, menționăm că la noi în țară, este vorba de utilizarea vaccinurilor anti-ROR (rujeolă, oreion și rubeolă), anume VaxPro și Priorix, ambele fiind produse folosindu-se celule din fetuși umani avortați. Conform prospectelor oficiale ale producătorilor, componentul anti-rujeolic din VaxPro „este produs în fibroblaşti pulmonari umani diploizi WI-38” [1] , iar cel din Priorix folosește „celule umane diploide MRC-5” [2].

WI-38 (de la Wistar Institute, din SUA)[3] este o linie celulară (cultură de celule dezvoltată și păstrată în laborator, in vitro) produsă în SUA în anii 60 (cf. Hayflick, Moorhead)[4], folosindu-se celule prelevate din plămânii unei fetițe cu vârsta intrauterină de 13 săptămâni[5], avortată la cererea părinților, care au motivat că au „prea mulți copii”.

Asemănător, linia celulară denumită MRC-5 a fost produsă în Marea Britanie[6] în 1966, prin prelevarea de celule de la un copil cu vârsta intrauterină de 14 săptămâni (cf. Jacobs, Jones și Baille)[7], avortat din „motive psihiatrice”.[8]

În producerea multor vaccinuri aflate în uzul internațional sunt astăzi folosite celule de la fetuși umani avortați, iar publicul larg nu cunoaște acest lucru. Astfel, vaccinuri împotriva unor boli precum oreionul, rubeola, rujeolă, varicelă, hepatita A, rabia, poliomielita, zona zoster, adenoviroze utilizează multiple linii celulare provenite de la copii avortați, precum acestea: WI-26 VA4, RA273, PER C6, HEK 293, MRC5, WI-38. (cf. Zahoor, Naz et al.)[9]

Aceste linii celulare amintite aici sunt finite, motiv pentru care pe plan internațional se lucrează la crearea de noi linii celulare derivate din țesuturi prelevate de la copii avortați (e.g. Walvax-2, cf. Ma et al.)[10], iar OMS recomandă dezvoltarea în viitor de noi linii celulare derivate din celule umane stem, embrionare sau fetale[11].

Astfel, ridicăm aici mai multe obiecții bioetice și morale față de utilizarea celulelor de copii avortați în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.

  1. Considerăm că viața umană începe la concepție, omul fiind o persoană cu toate drepturile din prima secundă, așa cum statuează dreptul roman[12] care stă la baza întregului sistem de drept european și avortul este în consecință o crimă.[13] Cu atât mai mult folosirea fetușilor avortați rănește conștiința umană, fiind inacceptabilă din punct de vedere bioetic, moral și creștin, dincolo de orice scopuri nobile și rezultate ce pot fi invocate. Niciodată scopul nu poate scuza mijloacele, decât într-o dictatură. Considerăm[14] că demnitatea, interesul și drepturile persoanei primează în fața binelui prezumtiv al științei, comunității sau omenirii.
  2. Utilizarea de țesuturi umane în acest caz, în care ne aflăm în imposibilitatea de a avea acordul persoanei căreia aparțin, este un act ce ține de sfera crimelor împotriva umanității, încălcând libertatea, demnitatea și autonomia persoanei umane. Invocarea acordului mamei sau al medicului ce a efectuat avortul este ilegitimă întrucât moartea fetusului nu a fost naturală ci a fost provocată chiar de aceștia.
  3. Abuzul folosirii țesuturilor copilului avortat agravează crima comisă prin avort. Argumentele care susțin că țesuturile umane ar fi fost oricum aruncate dacă nu s-ar fi utilizat în experimente nu se susțin, neglijând demnitatea umană. Acest tip de justificări nu au fost acceptate la procesele de la Nuremberg ale cercetătorilor naziști care au făcut experimente pe cadavrele victimelor lagărelor de concentrare.
  4. Utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare umane este suspectată ca fiind implicată în explozia incidenței autismului din ultimii 30 de ani[15]. Sunt studii științifice publicate care afirmă că există corelații statistice și epidemiologice între contaminarea genetică a gazdei cu material genetic străin și modificările moleculare și variațiile epidemiologice ale patologiilor din spectrul autist[16].
  5. Faptul că cetățenii români (creștini în proporție de peste 90%) au fost vaccinați fără a fi informați asupra acestor aspecte (medicale, etice și morale) ale acestor vaccinuri constituie o gravă încălcare a drepturilor lor, la vicierea consimțământului lor informat. Astfel consimțământul lor este lovit de nulitate, nefiind informat, nici în cunoștință de cauză, iar medicii vaccinatori se află în situații de malpraxis.

Aceste obiecții conduc firesc spre concluzia că utilizarea vaccinurilor produse pe linii celulare din fetuși umani avortați este în contradicție cu conștiința umană în general și inacceptabilă pentru viața morală creștină, iar utilizarea lor fără informarea pacienților constituie o gravă încălcare a drepturilor și libertăților acestora.

Considerăm că este o datorie a producătorilor de vaccinuri, a autorităților guvernamentale care le achiziționează și a medicilor care le utilizează să informeze publicul larg, cu onestitate și rigurozitate, asupra originii acestor produse, în vederea obținerii unui consimțământ sau refuz deplin informat și asumat, din punct de vedere medical și etic.

Toate aceste obiecții și altele aduse public de Federația Pro-Vita (și de alte organizații) în decursul ultimilor ani, privind problemele juridice, medicale, bioetice și constituționale ale unora dintre vaccinuri, arată faptul că vaccinurile nu pot fi obligatorii, chiar dacă s-ar stipula astfel printr-o lege, ele implicând, pentru medici și pentru pacienți, riscuri și responsabilități care nu pot fi asumate decât voluntar și individual, niciodată prin dictatul unei legi totalitare.

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

2 noiembrie 2017

Note:

[1]  Prospectul oficial detaliat de pe siteul Agenției Europene de Medicină (EMA) : http://www.ema.europa.eu/docs/ro_RO/document_library/EPAR_-_Product_Information/human/000604/WC500030170.pdf; p. 2

[2]  Prospectul oficial detaliat de pe siteul producătorului Glaxo Smith Kline (GSK): https://ca.gsk.com/media/591220/priorix.pdf; p. 3

[3]  Informații publice din surse deschise: https://en.wikipedia.org/wiki/WI-38

[4]  Hayflick L.; Moorhead PS (1961) – “The serial cultivation of human diploid cell strains”. Experimental Cell Research. 25: 585–621 :  https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/0014482761901926

[5]  Există instituții de cercetare internaționale care comercializeză acest ”produs”: https://catalog.coriell.org/0/Sections/Search/Sample_Detail.aspx?Ref=AG06814-N&PgId=166; Menționăm că in România orice formă de comercializare a țesuturilor umane este strict interzisă de lege.

[6]  Informații publice din surse deschise: https://en.wikipedia.org/wiki/MRC-5;

[7]  Jacobs, J. P., C. M. Jones, and J. P. Baille. “Characteristics of a human diploid cell designated MRC-5.”Nature 227.5254 (1970): 168-170  : https://www.nature.com/nature/journal/v227/n5254/abs/227168a0.html

[8]  Producătorii de vaccinuri cumpără celulele umane (act ilegal in România) de la instituții de cercetare:  https://catalog.coriell.org/0/Sections/Search/Sample_Detail.aspx?Ref=AG05965-C&Product=CC

[9]  Zahoor, Naz et al. – “Cell culture-based viral vaccines: current status and future prospects.” Future Virology 11.7 (2016): 549-562 : https://www.futuremedicine.com/doi/abs/10.2217/fvl-2016-0006

[10]  Ma, He, Zhang et al. – ”Characteristics and viral propagation properties of a new human diploid cell line, walvax-2, and its suitability as a candidate cell substrate for vaccine production”, Human Vaccines and Immunotherapeutics 2015 Apr; 11(4): 998–1009 : https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4526020/

[11]  OMS – World Health Organization – “Recommendations for the evaluation of animal cell cultures as substrates for the manufacture of biological medicinal products and for the characterization of cell banks.”WHO technical report series 978 (2010), p. 16 : http://www.who.int/biologicals/vaccines/TRS_978_Annex_3.pdf

[12] Dreptul Roman: ”Infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur”. În traducere, ”Copilul conceput se consideră ca născut ori de câte ori acesta este în interesul său.” Este un principiu de drept fundamental, vechi de pe vremea romanilor, aplicat în toate sistemele de drept care își au originea în dreptul roman (francez, german etc.).

[13] Preambulul Convenţiei asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989: „Copilul, având în vedere lipsa sa de maturitate fizică şi mentală, necesită protecţie şi îngrijiri speciale, inclusiv o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa.” http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213

[14]  În acord cu toate convențiile bioetice intenaționale (de la Codul Nuremberg până la Convenția de la Oviedo) și conform morale creștine.

[15]  Deisher, Ngoc V.Doan, Angelica Omaiye, Kumiko Koyama, Sarah Bwabye – ”Impact of environmental factors on the prevalence of autistic disorder after 1979”, Journal of Public Health and Epidemiology, Volume 6(9), pp. 271-284, September 2014, DOI: 10.5897/JPHE2014.0649 :  http://soundchoice.org/scpiJournalPubHealthEpidem092014.pdf

[16]  Deisher, Doan, Koyama, Bwabye – ”Epidemiologic and Molecular Relationship Between Vaccine Manufacture and Autism Spectrum Disorder Prevalence”, Issues in Law & Medicine, Volume 30, Number 1, 2015 ;30(1):47-70 , PMID: 26103708  : ,  https://soundchoice.s3.amazonaws.com/soundchoice/wp-content/uploads/Deisher-article-2-FINAL1.pdf ,  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26103708

ActiveNews: 

Protest împotriva obligativității vaccinării în Parcul Izvor: „Comandourile staliniste se regăsesc sub denumirea de comisii județene de vaccinare, iar rolul lor este de a realiza naționalizarea corpurilor cetățenilor”

Asociația Pro Consumatori alături de alte 10 organizații neguvernamentale (Alianța Părinților din România, Asociația Lion Mentor, Asociația Pro Decizii Informate, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociația Civica Dreptate, Fundația Institutul pentru Cercetări Psihosociale și Bioetică, Fundația pentru Știință și Sănătate, Asociația pentru Apărarea Dreptului la Proprietate și Sănătate al Cetățeanului, Asociația pentru Dezvoltarea Copilului și a Familiei, Asociația Învață să Zbori) atrage atenția asupra erorii grave în care se află Parlamentul României în privința adoptării, peste câteva zile, a unei legi neconstituționale privind vaccinarea obligatorie a adulților.

Proiectul Legii privind vaccinarea persoanelor în România a fost inițiat de Ministerul Sănătății și a avut un parcurs administrativ plin de ilegalități. În luna mai, anul curent, a fost supus dezbaterii publice o schiță de proiect de lege alcătuită din 27 de articole, din care lipsea un articol de lege (articolul 26 apărea doar numerotat), fără sancțiuni administrative pentru părinți și adulți, și se referea numai la vaccinarea obligatorie a copiilor. În luna septembrie, am avut surpriza să vedem pe site-ul Camerei Senatului un proiect de lege format din 77 de articole, în care se prevede vaccinarea obligatorie atât a copiilor, cât și a adulților, sancțiuni administrative de până la 10.000 de lei pentru părinți, adulți și angajatori, dar și posibilitatea decăderii din drepturile părintești și instituționalizarea copiilor în centre de plasament pentru părinții care refuză să-și vaccineze copiii.

În data de 23 octombrie 2017, acest proiect de lege a fost adoptat de către Camera Senatului cu99 de voturi pentru și o abținere din partea senatorului Eugen Teodorovici, în timp ce 36 de senatori nu au participat la vot. În prezent, acest proiect de lege se află la Camera Deputatilor unde urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate și să fie supus votului final al celor 329 de deputați. Camera Deputaților este cameră decizională pentru acest proiect de lege, având posibilitatea să elimine obligativitatea vaccinării din acest proiect.

Pentru a atrage atenția cetățenilor României și mass-mediei asupra abuzului constituțional săvârșit de către Guvernul României și Senatul României, APC a organizat următoarele adunări publice: în data de 17 septembrie în Parcul Izvor, 22 octombrie în Piața Constituției, 29 octombrie Lanț uman în jurul clădirii Parlamentului României, precum și pichetarea sediilor partidelor politice parlamentare în data de 31 octombrie și 1 noiembrie, acțiune care s-a concretizat cu depunerea unui memoriu cu argumente sociale, bugetare, medicale și legislative, la sediul fiecărui partid, memoriu semnat de către 11 organizații neguvernamentale.

Seria protestelor organizate de către APC continuă în urmatoarele zile, astfel:

– 4 noiembrie 2017 adunare publică în Parcul Izvor, în intervalul orar 16.00 – 20.00; Programul, aici

– 6 noiembrie 2017 pichetare Paramentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30;

– 13 noiembrie 2017 pichetare Parlamentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30;

– 20 noiembrie 2017 pichetare Parlamentul României la intrarea de pe Bdul. Națiunile Unite, zona Alveolei Parcului Izvor, în intervalul orar 13.30 – 18.30.

„Votarea acestui proiect de lege și de către Camera Deputaților, în forma votată de Camera Senatului, întoarce țara noastră în anii 1960, când comandourile staliniste au bătut, ucis, închis și deportat țăranii care se opuneau colectivizării și au procedat la confiscarea forțată a tuturor proprietăților agricole private din România. De această dată, comandourile staliniste se regăsesc sub denumirea de comisii județene de vaccinare, iar rolul lor este de a realiza naționalizarea corpurilor cetățenilor acestei țări prin acțiuni de intimidare, forță și incriminare în vederea condamnării la închisoare a părinților și adulților cu conștiință.” a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC.

INTERVIU VIDEO / Ministrul Sănătății, Florian Bodog: Vaccinarea copiilor va deveni obligatorie la începutul anului viitor. Sunt foarte multe voci ale antivacciniștilor

Când va deveni obligatorie vaccinarea?
Legea vaccinării a fost adoptată în Senat cu 99 de voturi ”pentru” și o singură abținere. După cum știți, am participat, am și votat-o, am și susținut-o. Eu cred că este un pas important pentru sistemul sanitar din România. A fost destul de greu procesul de elaborare și, după cum vedeți, este și foarte greu procesul de adoptare, datorită faptului că sunt foarte multe voci ale antivacciniștilor care contestă dovezile științifice în ceea ce privește vaccinarea. Din informațiile pe care le am, parcursul legii în Camera Deputaților va fi destul de rapid. Va fi o dezbatere preliminară publică, la care vor putea avea acces toți cei care doresc să participe, după care va fi o dezbatere a Comisiei, fără public, în care vor fi corectate eventualele aspecte pe care colegii din Comisia de sănătate din Camera Deputaților consider că trebuie să le atingă.

Bineînțeles că voi participa la aceste dezbateri, bineînțeles că îmi voi spune punctul de vedere, însă eu am deplină încredere în colegii din Comisia de sănătate a Camerei Deputaților.

Concret, când va deveni obligatorie?

Începând cu anul viitor. În funcție de data la care va fi promulgată. După cum știți, după ce trece de plenul Camerei, ea merge la promulgare. În funcție de data la care va fi promulgate, noi vom fi pregătiți cu normele de aplicare și ea va intra în vigoare.

Adică va fi cât mai aproape de începutul anului?

Cât mai aproape de începutul anului. Nu fugim de responsabilitate. Știți foarte bine că legea nu prevede doar obligații pentru părinți, pentru medici, ci prevede obligații pentru Ministerul Sănătății, prevede obligații pentru toate autoritățile statului.

Așadar, din primul trimestrul al lui 2018?

Da.

În premieră, se introduce în România vaccinarea pneumococică. Și aceasta intră în programul național obligatoriu?

Vaccinarea pneumococică a început deja. Vaccinul a ajuns la Direcțiile de Sănătate Publică, prima tranșă. Primele doze cred că au și fost administrate în urmă cu două săptămâni.

Și vaccinul antigripal?

Vaccinul antigripal, o primă tranșă a fost trimis deja la Direcțiile de Sănătate Publică și, dacă lucrurile merg așa cum ne dorim – și din informațiile pe care le am, procedura este aproape de finalizare -, la jumătatea acestei luni vaccinul va fi la Direcțiile de Sănătate Publică. După cum știți, cumpărăm o cantitate dublă de vaccin, adică 1.000.000 de doze, față de 500.000 anul trecut, în așa fel încât să asigurăm o acoperie vaccinală și o protecție a populației cât mai mare.

Vaccinarea este obligatorie pentru anumite categorii, adică populația la risc.

Vaccinarea este recomandată pacienților la risc, persoanelor vârstnice, persoanelor cu boli cornice, este indicat persoanelor care intră în contact cu colectivitatea, personalului medical. Eu însumi m-am vaccinat.

În schimb, orice persoană care nu face parte din această categorie poate merge în farmacie să-și cumpere singură vaccinul.

Sau dacă rămân doze de vaccin la medicul de familie, îl pot procura de acolo. […]/ integral la sursa


Categorii

1. DIVERSE, Vaccinuri / legea vaccinarii obligatorii

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Comunicat al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita. IMPLICATIILE VACCINURILOR REALIZATE PE LINII CELULARE DIN FETUSI UMANI AVORTATI/ Un nou protest impotriva vaccinarilor obligatorii (Video)/ Ministrul Bodog nu da inapoi: VACCINARILE VOR DEVENI OBLIGATORII LA INCEPUTULUI ANULUI 2018

  1. A mai fost un protest cu o suta de participanti si la Sibiu, ieri.

  2. Deja exista un grup de 95 de deputati care au semnat amendamente la Legea Vaccinarii, ce cuprind libertatea de alegere privind vaccinarea, informarea si decizia informata, acordul prezumtiv al parintilor pentru copiii lor, dar si al adultilor daca este cazul.

    S-a propus si eliminarea articolelor privind:
    -“neglijarea medicală”
    -“sesizarea DGASPC” – protectia copilului, in caz de refuz repetat
    – amenzi de pana la 10.000 lei in cazul refuzarii de 3 ori in 18 luni precum si altele ce se inscriu intr-o normalitate, normalitate pentru care va trebui sa lucram si sa luptam
    si pe alte planuri, permanent si in echipa.

    (sursa TV NEPTUN – emisiunea Reporter Special, azi 8 Nov 2017)

    Dumnezeu lucrează şi suntem datori sa lucram si noi!

    Lupta e inca la inceput, sigur Big Brother Farma va lansa campanii publicitare puternice de contracarare si chiar linsaj mediatic celor nesupusi.

    Sunt insa deputati in judete la care nu a ajuns NIMENI:
    Prahova, Maramures, Braila, Salaj, Galati, Vaslui, Mehedinti, Olt, Tulcea, Baia Mare, Mures si altele.

    Suntem datori sa ducem aceasta lucrare, luptă la bun sfarsit, vor veni si altele imediat, se coc la foc mărunt, doar o izbânda certă ne va putea întări si salva.
    Nu vreau sa enumăr toate săgeţile ce vin, ca sa nu ne descurajăm, dar măcar 3 sunt afisate clar pe lista ce urmează : EduSex, Referendumul, Avocatul copilului

    Mai avem cateva zile, saptamani pana la Avizul Comisiei de Sanatate si votul Plenului Camerei, asa ca rugam din inima sa actionati la DEPUTATI, eventual ajutati de un medic, daca se poate, sau un jurist. AUDIENTELE SUNT FOARTE USOR DE OBTINUT (un singur exemplu: o femeie din mijlocul ţării şi din afara bisericii sau a medicinei a reuşi să discute cu toti cei 10 deputati,
    convingandu-i pe unii foarte uşor), iar discutia este facilă, ei doar sa simta ca sunt presiuni
    de la părinti, de la ong urile locale, afara de cele centrale – care sunt evidente.

    Noi ii informam cu privire la pozitia noastra (argumentat juridic si medical, macar la un nivel simplu dar clar) iar ei se pot polariza mai usor alaturi de colegii lor – favorabili nouă.

    Doamne ajuta!

    PS. Comisia pentru Sanatate si Familie are prioritate, avem datele de contact, fiecare poate actiona LIBER SI INFORMAT, cei din judetele de unde sunt membrii comisiei, trebuie sa actioneze cat mai repede – acest final de sapt. s-ar putea sa fie ultimul inainte de decizie-aviz.

    Cine doreste si alte materiale, rugam sa ne solicite expres si fara echivoc. Deocamdata o informare color foarte bine documentata si prezentata profesionist. (le pot trimite pe e-mail).

  3. Atât de mare este miza vaccinarii copiilor cu vaccinuri întinate spiritual prin utilizarea de celule provenite de la copii avortați, încât cei care vor lupta împotriva acestei legi şi împotriva acestor vaccinuri vor avea mare plată de la Dumnezeu. Imaginați-vă că pentru virusul rubeolic RA 27/3 din vaccinul ROR, fost convinse 27 de mame sa-şi avorteze copiii de vii pentru a se putea recolta celule vii. Practic a fost o crimă cu premeditare, mai ales că primii 26 de copii au fost perfect sănătoşi şi doar al 27-lea copil avortat avea rubeolă şi de la acest copil s-au prelevat 3 organe. ( Rubeola Avortat al 27-fetus / 3 organe ). Cum poate cineva sa aibă conştiința împăcată să accepte un asemenea vaccin?

  4. Marturia “regelui” vaccinurilor, din 11.01.2018, despre utilizarea fetusilor avortati la realizarea acestora

    The world’s leading authority on vaccines details the use of aborted babies in vaccines while under oath.
    https://www.youtube.com/watch?time_continue=8&v=NACBHtFMllA

    Interviewer: How many fetuses were used in the study described in this article?
    Dr. Stanley Plotkin: Quite a few.
    Interviewer: This study involved 74 fetuses, correct?
    Plotkin: I don’t remember exactly how many.
    Interviewer: Turn to page 12 of the study.
    Plotkin: 76
    Interviewer: 76
    Interviewer: And these fetuses were all three months or older when aborted, correct?
    Plotkin: Yes.
    Interviewer: And these were all normally developed fetuses, correct?
    Plotkin: Yes.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare