CRESTINOFOBIA GLOBALA: CRESTINISMUL, CEA MAI PERSECUTATA RELIGIE/ Laicizare fanatica in Franta: se discuta SCHIMBAREA DENUMIRILOR CRESTINE ale localitatilor

11-05-2015 18 minute Sublinieri

 

persecutie-2

  • Ziarul Lumina:

Pr. Vasile Cretu: Creştinismul, cea mai persecutată religie

O treime din ţările lumii (33%) s-au confruntat cu un grad ridicat de ostilităţi religioase în 2012, în creştere faţă de ultimii ani: 2011 (29%) şi 2007 (20%). Situaţia este în creştere în toate regiunile lumii, cu excepţia Americilor. Cea mai mare creştere este prezentă în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, unde se resimt încă efectele schimbărilor politice din 2010-2011, cunoscute sub numele „Primăvara arabă“.

Institutul american de cercetări Pew Research Center a studiat evoluţia conflictelor religioase în 198 de ţări între anii 2007 şi 2012, luând în considerare două aspecte: ostilităţile sociale cu privire la religie (conflicte armate sau terorism, violenţe sectare, hărţuială pentru purtarea unor haine sau a altor simboluri religioase) şi restricţiile guvernamentale cu privire la religie (măsuri de interzicere a anumitor confesiuni, a convertirilor, tratament preferenţial pentru anumite grupuri religioase). Cele 198 de ţări luate în considerare de studiul Pew Research Center reprezintă 99,5% din populaţia lumii. Studiul nu cuprinde, însă, şi Coreea de Nord, al cărei guvern este „cel mai restrictiv din lume în ceea ce priveşte religia“, subliniază Centrul de cercetări Pew în raportul său publicat la 14 ianuarie 2014. Cercetarea nu acoperă anii 2013 şi 2014, când violenţele îndreptate împotriva creştinilor au crescut în mod îngrijorător. Pe de altă parte, o asociaţie creştină americană, Open Doors, a întocmit un raport bazat doar pe cazurile relatate de presă, din care reiese că cele mai periculoase ţări pentru creştini sunt Coreea de Nord, Somalia, Siria, Irak şi Afganistan.

Creştinii reprezintă comunitatea religioasă cea mai persecutată de pe glob, peste o sută de milioane dintre ei fiind astăzi sub o presiune continuă. Astfel, un raport internaţional afirmă că „un creştin moare pentru credinţă la fiecare cinci minute“. În fiecare an, peste 100.000 de adepţi ai lui Hristos sfârşesc prin moarte violentă ca rezultat al unor conflicte religioase în ţări unde creştinii sunt cei mai prigoniţi: Egipt, Libia, Tunisia, Algeria, Irak, Pakistan, Afganistan, Sudan, Nigeria, Eritrea, Somalia, Arabia Saudită, Maldive, Bangladesh, Malaezia, Indonezia, Filipine, Myanmar, Laos şi India. Din acest motiv, în ultimii ani, organizaţii internaţionale şi lideri religioşi au atras atenţia asupra fenomenului numit creştinofobie. Foarte virulente sunt persecuţiile din Africa şi din Orientul Mijlociu. După căderea lui Gaddafi şi ajungerea la putere a Consiliului Naţional de Tranziţie, creştinii au fost expulzaţi din Liban. Conform Organizaţiei pentru Drepturile Omului Open Doors, 75% au părăsit deja ţara. Înainte de revoluţie, în Tunisia, toleranţa era mare. Acum creştinii şi bisericile lor sunt obiectivul multor atacuri, iar bisericile sunt transformate în moschei.

În ansamblu, situaţia creştinilor din Africa de Nord şi din Orientul Apropiat este orice altceva, dar nu comodă. Aceştia sunt văzuţi de majoritatea musulmană, din Palestina până în Tunisia şi din Turcia până în Libia, cu neîncredere. Direct formulat, sunt suspectaţi de lipsa loialităţii faţă de stat şi, în consecinţă, marginalizaţi din punct de vedere politic, chiar excluşi sistematic de la exercitarea puterii. Depozitari ai unei culturi religioase fabuloase, creştinii fostului Orient, cel din care venea cândva lumina Occidentului şi a lumii întregi, suportă rigorile unui exil interior vechi de secole. Identitatea lor spirituală este în concurenţă sângeroasă cu geografia. Două milenii de istorie, patrimoniu, creaţie teologică, vetre monahale şi spiritualitate profundă acoperă viaţa creştinilor orientali. Ei au dat patristicii răsăritene nume de referinţă, au generat frumuseţi liturgice, iconografice şi poetice de prim ordin. Ortodoxia ar fi fost săracă fără aceşti creştini. Ioan Damaschin, Efrem şi Isaac Sirul, Chiril al Ierusalimului, Roman Melodul sunt personalităţi fără de care credinţa noastră ar fi arătat altfel. Creştinii de astăzi din această parte a globului au ceva din tăria de caracter a sfinţilor. Din neam în neam au fost în cuptorul necazurilor. Au rezistat sub Imperiul Babilonian şi sub cel Persan. Au văzut naşterea Islamului şi Cruciadele. Au reuşit să supravieţuiască chiar şi năvălirii hoardelor lui Ginghis Han sau dictaturii lui Saddam Hussein. De exemplu, ar fi suficient să trecem în revistă şicanele la care guvernul turc supune Patriarhia Ecumenică. Nu doar maniera grosolană prin care un stat înţelege să se raporteze la cetăţenii lui, sugerând că există unii de mâna a doua, este aici scandaloasă, ci nu mai puţin limitarea cu instrumente juridice a misiunii Arhiepiscopului vechii cetăţi a lui Constantin cel Mare. Închiderea şcolii teologice superioare de pe insula Halki, în urmă cu peste patru decenii, rămâne un gest pilduitor al strategiei de intimidare a minorităţii creştine. În fapt, însăşi continuitatea tradiţiei bizantine pe malurile Bosforului rămâne profund problematică.

Cine sunt creştinii din Orientul Apropiat?

Prinşi în focarul evenimentelor din Orientul Apropiat se află şi credincioşii celor 11 Biserici creştine: copţi, maroniţi, ortodocşi, greco-catolici, romano-catolici, armeni ortodocşi, armeni catolici, caldeeni, asirieni, siriaci, protestanţi, comunităţi istorice cu rădăcini care provin dintr-o implantare religioasă foarte veche, cu mult anterioară naşterii Islamului. Acum sunt 11 milioane de creştini care trăiesc în comunităţi aflate în toate ţările din Orientul Mijlociu, comunităţi descrise de René Guitton, expert al Alianţei Civilizaţiilor a Naţiunilor Unite şi autorul unei cărţi impresionante, „Ces Chrétiens quâon assasine“. O panoramă ce este nu doar interesantă, ci deschide şi o poartă spre înţelegerea unei lumi despre care ştim foarte puţin şi constituie, pe timpul oricărei crize, una dintre ţintele favorite ale fundamentaliştilor islamici. Mare parte din datele statistice prezentate mai jos provin din această carte.

În Egipt, creştinii reprezintă aproximativ 10% din populaţie, cei 8-10 milioane de copţi constituind cea mai importantă comunitate creştină din întreaga regiune. Vizaţi în ultimii ani de o serie de atentate sângeroase, copţii au o foarte slabă reprezentare în Adunarea Naţională şi, chiar în condiţiile în care libertatea cultelor era garantată, aveau nevoie de aprobarea autorităţilor pentru a construi sau a restaura o biserică.

În Irak se aflau înainte de căderea lui Saddam Hussein (viceprim-ministrul său era Tarek Aziz, creştin) aproximativ 600.000 de creştini, aproximativ 3% din populaţie, dintre care 400.000 de catolici caldeeni şi siriaci. După căderea regimului, pe fondul luptelor violente interconfesionale din zonă, este vizibilă o multiplicare a atentatelor împotriva comunităţilor creştine, aceştia migrând fie în Occident, fie în Kurdistan. În timpul ofensivei din nordul Irakului care a avut loc în 2014, Statul Islamic, care a declarat un califat în mai multe părţi din Irak şi Siria, a obligat zeci de mii de creştini şi de membri yazidi să fugă din regiune pentru a rămâne în viaţă (membrii acestei comunităţi sunt adepţii unei religii vechi derivate din zoroastrism, fiind răspândiţi în nordul Irakului, şi sunt parte a minoritătii kurde a ţării). Astăzi, aceştia trec prin ceva ce nu a avut precedent, deşi 1.400 de ani au trăit în linişte cu musulmanii. Sunt în groapa cu lei, precum demult Daniel! Pentru ce? Pentru că se roagă lui Dumnezeu, aşa cum s-au rugat şi strămoşii lor! În august 2014, la câteva zile după ce Califatul Islamic a preluat controlul asupra oraşului Mosul, s-a desenat câte un „N“ pe fiecare casă de creştin. „N“, de la „nassarah“, cuvântul arab pentru „creştin“. Urlând în portavoci, reprezentanţii miliţiei islamice le-au dat de ştire creştinilor că au la dispoziţie câteva ore ca să aleagă: să se convertească la islam sau să plece. Casele le-au fost confiscate, iar unii au umplut Sinaxarul, ca martiri! În câteva zile, Mosul, Ninive, Kirkuk şi alte localităţi creştine au devenit un muzeu al creştinismului în care se va spune că aici au locuit odinioară creştini…

Unii specialişti consideră că Statul Islamic este un grup terorist şi nimic mai mult. Istoria acestei organizaţii începe în anul 1999, atunci când în Liban se constituia „Grupul pentru Monoteismul Islamic“. Această grupare sunnită s-a angajat încă din anul 2005 în atacuri antiguvernamentale, antiamericane, declarând în acelaşi timp război şiiţilor. În 2014, atrocităţile acestei organizaţii teroriste, care controlează teritorii întinse, sunt cu adevărat înfiorătoare. Cifrele vehiculate vorbesc despre aproape 2.000 de crucificări, 670 de şiiţi asasinaţi în închisoare la Mossul, 1.700 de prizonieri şiiţi asasinaţi în luna iunie, sau masacrarea a circa 500 de yazidiţi în luna august 2014, femeile fiind transformate în sclave. Numărul total al atentatelor atribuite acestei organizaţii în perioada 2004-2014 este de 1.452.

În Iran există aproximativ 135.000 de creştini, dintre care 20.000 de catolici caldeeni, reprezentând mai puţin de 0,3% din totalul populaţiei. Puternic minoritară, comunitatea creştină din Iran nu revendică nici un fel de rol politic. Este acceptată, la fel cum este şi minuscula comunitate evreiască.

În Israel trăiesc aproape 150.000 de creştini, în principal catolici şi ortodocşi melekiţi (2% din totalul populaţiei). Aceşti cetăţeni, arabi israelieni, beneficiază de naţionalitate israeliană, dar nu au nici un fel de influenţă politică. Chiar dacă situaţia lor nu este comparabilă cu cea din teritoriile palestiniene, în ochii multora dintre cetăţenii Israelului rămân doar arabi. În realitate sunt o minoritate în cadrul unei minorităţi, mai ales la Ierusalim, unde sunt cu încetul împinşi în afara oraşului din cauza intensificării prezenţei evreieşti.

În Iordania, creştinii reprezintă aproximativ 6% din populaţie, adică 350.000 de creştini, dintre care 120.000 de catolici: maroniţi, greco-melekiţi, caldeeni şi catolici. Din 2003 încoace, după invadarea Irakului, în Iordania au sosit foarte mulţi refugiaţi, dintre care un număr important de creştini, şi chiar dacă în Iordania comunitatea creştină nu beneficiază de putere politică, se află sub protecţia monarhiei haşemite.

În Liban, creştinii sunt aproape 40% din populaţie, adică 1,5 milioane de persoane, în principal maroniţi. Există 18 comunităţi religioase, dintre care 13 creştine (melkiţi, ortodocşi, greco-catolici etc.), cu un important rol politic. În mod tradiţional, preşedintele Libanului este maronit, iar locurile în Parlament se distribuie în mod echitabil între creştini şi musulmani, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul repartiţiei posturilor de înalţi funcţionari.

Ţările din Golf reprezintă o regiune unde trăiesc aproximativ 3,5 milioane de creştini, ortodocşi şi catolici, în mare parte imigranţi din Asia. Dreptul de practică liberă a credinţei le este recunoscut de toate monarhiile, cu excepţia Arabiei Saudite, pământul sfânt al Islamului, care interzice orice altă practică religioasă cu excepţia celei musulmane.

Palestina are o populaţie creştină de aproximativ 60.000 de persoane, în principal catolici şi greco-melkiţi. În această zonă există o viziune islamistă preponderentă care face un amalgam ce asociază ceştinii din Occident cu cei din Orient şi, prin extensie, cu memoria cavalerilor cruciaţi şi, începând cu anul 2000, cu invadatorii americani. Supusă la tot felul de presiuni, această comunitate a scăzut extrem de mult, riscând chiar să dispară de pe pământul unde a înflorit creştinismul.

În Siria, creştinii reprezintă 4,5% din totalul populaţiei, adică ceva mai puţin de un milion de oameni: siriaci, melkiţi, maroniţi, ortodocşi şi armeni. Situaţia lor era garantată de natura laică a regimului sirian. Bachar al Assad are tot interesul să protejeze comunitatea creştină, deoarece el însuşi provine dintr-o minoritate, cea alauită, derivată din ritul şiit, explică René Guitton. Patriarhia Antiohiei semnala, în primăvara anului 2014, că sute de creştini ortodocşi au fost ucişi în Siria, peste 150.000 au fost alungaţi din casele lor, iar bisericile au suferit pagube incalculabile. Totodată, mai mulţi creştini, între care doi ierarhi, au fost răpiţi.

În Turcia sunt aproximativ 80.000 de creştini (0,1% din totalul populaţiei), faţă de 20% din populaţie în 1900. Cauza o reprezintă, după René Guitton, crimele împotriva armenilor din 1915, masacrele şi conflictele care au jalonat istoria secolului XX şi care au dus la micşorarea dramatică a numărului de creştini în Turcia. Chiar şi azi, cetăţeanul armean este considerat în această ţară ca unul de mâna a doua.

Drepturile omului, noua religie dominantă a Occidentului

Din păcate, atitudinea ostilă şi persecuţia împotriva creştinilor continuă şi astăzi, în plin veac XXI. Despre acest martiraj ne-a avertizat însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „Dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu“ (Matei 16, 2). Cum altfel se pot explica violenţele, crimele şi atrocităţile ce se întâmplă chiar în zilele noastre cu creştinii din diverse părţi ale lumii? Miezul problemei îl ştim deja: extremismul interpretării preceptului războiului sfânt în diverse religii sau ideologii, la care adăugăm tăcerea diplomatico-mercantilă a Occidentului, considerat bastion al democraţiei şi al respectării drepturilor omului. Este acelaşi Occident care se mişcă greu, încorsetat şi condiţionat nu de barierele spiritualităţii creştine, ci ale noii religii dominante, cea a drepturilor omului. Marele argument civilizaţional început odată cu epoca Luminilor este acum şi scutul de care profită islamismul fanatic pentru a se implanta din ce în ce mai serios şi mai durabil în ţări majoritar creştine.

În aceşti ultimi ani, de la primăvara arabă la recentele evenimente din Irak şi Siria, politica europeană a fost mai curând timidă. Dincolo de câteva intervenţii punctuale, datorate întrebărilor corespondenţilor de presă, problematica represiunilor la care sunt supuşi creştinii, indiferent de confesiune, nu a prezentat interes. Mai mult, se pare că nu se face nici un efort pentru menţinerea unei minime reciprocităţi: libertatea de care se bucură musulmanii în Europa să fie garantată şi creştinilor dincolo de continent. În timp ce în marile oraşe de aici se construiesc moschei, bisericile sunt dincolo incendiate. Vălul islamic este aici pe străzi, iar dincolo crucea este profanată. Iată un exemplu de „toleranţă“ care ar trebui să ne interogheze cât mai curând.

Se poate vorbi de un eşec aproape total al politicilor europene de asimilare culturală şi mai ales religioasă a comunităţilor musulmane în ţările de adopţie. Uniunea Europeană propune în continuare folosirea modelului multicultural şi ultradeschis în raport cu o comunitate care promovează fără ezitare un sistem de cultură închisă, non-permisivă şi non-evolutivă în domeniul tradiţiei religioase.

Revenim la lumea noastră de azi. Este puţin probabil ca vremurile de indiferentism religios pe care le trăim acum şi în România să ceară martiri, cel puţin în momentul de faţă. Ele cer însă mărturisitori adevăraţi ai Evangheliei lui Hristos. Dacă ameninţarea cu moartea trupului poate lipsi din viaţa creştină, ameninţarea cu pierderea mântuirii prin moartea sufletească nu lipseşte din viaţa nici unui creştin. Ea este adeseori cauzată de libertăţile greşit folosite şi este mult mai gravă decât moartea trupului, după cum ne atrage atenţia Hristos: „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă; da, vă zic vouă, de acela să vă temeţi!“ (Luca 12, 4-5).

De aceea, pentru mulţi dintre creştinii de azi, cel mai important lucru este lupta cu ei înşişi, biruirea căderilor proprii şi a sistemului de valori umane pervertite, care ne pot ucide sufleteşte, definitiv şi irevocabil. O automucenicie a propriilor slăbiciuni, prin care încercăm să ne salvăm sufleteşte. Aşadar, martiriul este o stare firească a creştinului, deoarece căutarea desăvârşirii presupune o stare de luptă interioară şi, uneori, exterioară, cu viciile, nedreptăţile şi corupţia. Chiar dacă în condiţiile unui consumism bazat din ce în ce mai mult pe pofte, plăceri, confort şi putere, martirajul pare o nebunie, o absurditate sau o inutilitate, nu trebuie să ne fie ruşine să vorbim despre transparenţa pe care ne-o oferă credinţa autentică şi sănătoasă. Din fericire, există oameni de o ţinută morală desăvârşită, ancoraţi în credinţa fermă, în nesfârşită înţelegere, răbdare, dragoste şi bunătate, exemple pentru fiecare din noi.

Franţa discută schimbarea denumirilor creştine de localităţi

Un grup parlamentar francez, condus de deputatul socialist Yann Galut, a propus Parlamentului Franţei redenumirea localităţilor cu nume care ar putea leza sentimentele unor persoane, de dragul „trăirii împreună“, anunţă săptămânalul „Minute-hebdo“.

Astfel, peste 5.000 de localităţi care au nume de „Saint“ sau „Sainte“ ar urma să primească altă denumire, pentru a nu se aduce aminte de trecutul Franţei, atunci când creştinii care credeau în valorile lor au întemeiat acele localităţi. Deocamdată nu s-a anunţat, dar nu este exclus, având în vedere absurdul situaţiei, să se solicite şi schimbarea denumirilor de străzi, gări, aeroporturi sau cartiere care, de asemenea, poartă nume vădit creştine.

Săptămânalul francez „Minute“ face şi o estimare a costurilor acestei rebotezări a localităţilor, iar suma este una deloc neglijabilă: 3,4 miliarde de euro, care ar trebui cheltuiţi direct şi indirect. Dintre localităţile care ar fi afectate, aproape 4.000 încep cu cuvântul „Saint“, însumând 10% din toate localităţile Franţei. Cel mai răspândit nume de localitate închinată unui sfânt este „Saint-Martin“ (222 localităţi), apoi „Saint Jean“ (170 localităţi), „Saint-Pierre“ (155 localităţi), „Sainte-Marie“ (40 localităţi), „Sainte-Colombe“ (27 localităţi) şi „Sainte-Croix“ (25 localităţi).

Pornind de la această stare de lucruri, din nefericire des auzită în Franţa zilelor noastre, ne punem întrebarea, nu cumva revine dictatura spălării minţii şi a conştiinţelor? La fel, după Revoluţia Franceză au fost schimbate denumirile localităţilor care aminteau de feudalism şi epoca prerevoluţionară. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ţările în care a fost instaurat regimul comunist, unde nu s-a mai auzit decât de noua linie de gândire, care trebuia să fie singura. Corectitudinea politică actuală, care tinde să fie noua religie a întregii lumi, nu este un lucru rău, dacă îndeamnă la convieţuire paşnică între persoane care au diferite opinii sau moduri de a privi lumea. Atunci însă când această corectitudine politică înseamnă dictatură şi interdicţie, chiar cu ameninţarea închisorii, faţă de o persoană care crede şi exprimă alt punct de vedere, nu putem fi de acord cu ea. Libertatea de exprimare privită doar ca libertate a exprimării unui singur punct de vedere, cel secularizat, nu mai este în niciun fel libertate!

Globalizarea şi migraţia dau apă la moară celor care defilează cu stindardul corectitudinii politice. Nu se mai ţine cont de populaţia care a locuit de secole în anumite zone, care începe să nu mai aibă nici un drept, spre deosebire de cei care au venit de curând şi care, în mod cu totul absurd, au tendinţa să-şi impună modul de viaţă şi opiniile despre lume. Faptul că migranţii au reuşit să se stabilească în anumite zone este deja un semn de toleranţă şi convieţuire paşnică. Dacă europenii ar fi fost ostili migranţilor, aceştia nu s-ar fi instalat, nu ar fi născut copii şi nu şi-ar fi clădit un viitor în ţările bătrânului continent. Din păcate, acest lucru, atât de logic şi de la sine înţeles, trece neobservat de către laicizatorii cu forţa ai Europei. (pr. Eugeniu Rogoti)

  • Doxologia:

De ce China înlătură crucile de pe sute de biserici?

Un proiect de reglementări oficiale privind structurile religioase din provincia estică Zhejiang – China, a fost făcut public săptămâna aceasta, oferind o perspectivă asupra mijloacelor prin care autoritățile locale încearcă să reducă exprimarea religioasă.

Potrivit Associated Press, de la începutul anului 2014, oficialii din Zhejiang au înlăturat crucile de pe aproape 400 de biserici acuzate că nu s-ar supune regulilor de construcție. De câteva ori, aceste acțiuni au stârnit altercații cu congregațiile locale.

Directiva de 36 de pagini stabilește amănunțit orientări stricte pentru locul și modul în care bisericile din Zhejiang pot afișa cruci. Ele trebuie să fie plasate pe fațadele clădirilor, nu deasupra lor, și trebuie să aibă o culoare care se potrivește clădirii, nu una care iese în evidență. De asemenea acestea trebuie să fie mici: nu mai mult de o zecime din înălțimea fațadei clădirii.

Normele pun o nouă forță juridică în spatele unei campanii continue în Zhejiang de a elimina crucile din vârfurile bisericilor, de vreme ce guvernul ia măsuri pentru a ascunde semnul cel mai vizibil al creșterii explozive a creștinismului din provincie. Wenzhou, un oraș de coastă din Zhejiang, cu o populație de peste nouă milioane de oameni, este adesea menționat ca fiind Ierusalimul Chinei, datorită populației sale puternic creștine și bisericilor mari.

Estimări privind populația creștină din zonă variază de la 50 la 100 de milioane de oameni. Prevalența unei mari comunității catolice din zonă l-a încurajat pe Papa Francis să se deschidă mai mult către Beijing.

La baza circumspecției oficiale din partea Chinei cu privire la religie stau temerile lung înrădăcinate de infiltrări străine și intrigile imperialiste. Creștinismul reprezintă, de asemenea, o provocare evidentă pentru o conducere atee, autoritară, care refuză acomodarea la un pluralism al confesiunilor.

„Continuarea procesului eliminării forțate și interzicerea crucii de pe acoperișul clădirilor bisericești demonstrează determinarea regimului chinez de a stăvili creșterea rapidă a creștinismului în China”, a declarat Bob Fu din China Aid, un grup din SUA apărător al drepturilor creștine.

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: washingtonpost.com

Nicolae Pintilie: După 2000 de ani, creștinii sunt din nou răstigniți

Amintirea pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos care, nevinovat fiind, a fost răstignit pentru a împăca omenirea cu Dumnezeu, trezește în mintea fiecăruia dintre noi imagini sfâșietoare. Sus, pe lemnul Crucii, cu piroane bătute în mâini și picioare, purtând pe cap cununa de spini, Hristos a devenit modelul pentru fiecare creștin – prin suferință, spre Înviere.

Acest obicei al crucificării – practicat de romani, dar preluat de la cartaginezi – era în epocă modul suprem prin care un om putea fi chinuit, înainte de a muri. Izvoarele patristice ne relatează și alte cazuri de răstigniri ale creștinilor din primele trei secole creștine. Însă, după edictul Sfântului Constantin cel Mare din anul 313, istoria nu ne prezintă cazuri de creștini crucificați.

Astfel, deși era o pedeapsă uitată, răstignirea revine în prim plan – creștinii din Orient sunt întinși pe lemne așezate în forma Crucii, cu scopul de a fi batjocoriți. Televiziunea Al Jazeera, dar și Libia Herald prezentau în ziua de 1 mai 2015 câteva imagini cu trei creștini răstigniți în public în Libia.

Din puținele informații existente, se pare că opt membri ai aceleași familii creștine au fost torturați, pentru că nu au dezvăluit unde se află ascuns unul dintre frați. Drept consecință, luptătorii Statului Islamic au crucificat trei din băieții familiei, trupurile râmând în piața centrală timp de cinci ore. După lăsarea serii, bătrânii comunității creștine au coborât trupurile și le-au îngropat în liniște, ca să nu fie provocate și alte incidente.

ISIS bombardează bisericile asiriene și armene din Siria

Potrivit relatărilor din Siria și ale presei turcești, ISIS a bombardat două biserici în Siria, Biserica asiriană Sf. Odisho din Tel Tal, și biserica armeană Sf. Rita Tilel din Aleppo. Bisericile au fost atacate acum două zile.

Așezat pe râul Khabur din provincial siriană Hasaka, Tel Tal este unul din cele 35 de sate asiriene atacate de ISIS pe data de 23 februarie. ISIS a luat aproape 300 de prizonieri în urma atacurilor, eliberând doar 23, toți din satul Tel Goran. Restul asirienilor sunt încă ținuți prizonieri.

Întreaga populație asiriană din aceste sate, aproape 3000 de persoane, și-au părăsit casele, fiind puțin probabil să se mai întoarcă vreodată. Unii dintre ei au emigrat în Liban. Majoritatea trăiesc în Hasaka sau Qamilishli și plănuiesc să părăsească Siria.

13 milioane de oameni au fost nevoiți să fugă de persecuție

Peste 13 milioane de oameni din întreaga lume au fugit din calea conflictelor și a crizei în care religia a fost un factor cheie, potrivit raportului din 2015 pentru Comisia SUA cu privire la Libertatea Religioasă Internațională (USCIRF).

„Nu există zi în care cel puțin o țară aflată pe această listă să nu apară pe prima pagina a marelor ziare”, a declarat într-o conferință de presă președintele USCIRF, Katrina Lantos Swett. Aceasta a precizat următoarele:

„Crizele umanitare alimentate de valuri de teroare, intimidare și violență au cuprins un număr alarmant de țări în ultimul an. Toate popoarele ar trebui să fie alarmate de abuzurile fără margini nu numai din motive umanitare ci și pentru că, de obicei, problemele unei țări le afectează și pe celelalte. Pe termen lung, nu există decât un singur garant al siguranței, securității și al supraviețuirii celor persecutați și vulnerabili. Este recunoașterea deplină a libertății religioase”.

Principala recomandare a comisiei pentru a reglementa numărul mare al persoanelor strămutate este ca guvernul SUA să majoreze plafonul privind numărul de refugiați relocați de la 70.000 la cel puțin 100.000, cu „rezerve suplimentare” pentru Orientul Mijlociu.

Însă relocarea creștinilor din Orientul Mijlociu a fost o problemă controversată ani de-a rândul, întrucât populația de creștini din zonă se diminuează. Ca răspuns al exodului constant al creștinilor, Grigorie III Laham, patriarhul Greco-catolic al Antiohiei și al întregului Orient a adresat în 2013 printr-o scrisoare pastorală, următorul îndemn: „Rămâneți aici! Nu emigrați! În ciuda tuturor problemelor, al bisericilor distruse, parohiilor abandonate, în ciuda marginalizării, creștinii din Orientul Mijlociu ar trebui să rămână neclintiți pe pământul lor, în satul sau localitatea lor”. „Vrem să păstrăm cu orice preț această prezență puternică, insistentă, convinsă, profundă, deschisă, interactivă, influentă și calmă”, a scris acesta, „să fim capabili să aducem mărturie și să arătăm virtuțile și adevărata” viziune creștină în această lume predominant musulmană, să fim prezenți în și pentru această lume, ducându-L mai departe pe Milostivul Iisus Hristos, Iubitorul lumii.

În ciuda unor astfel de îndemnuri, zeci de credincioși din Orientul Mijlociu, majoritatea creștini, au căutat adăpost în Statele Unite. Din 2007, SUA găzduiește peste 84 900 de irakieni refugiați. Grupurile religioase americane sunt profund implicate în relocare. Șase din cele nouă agenții de relocare aprobate la nivel federal au caracter confesional. Cel mai mic număr de persoane refugiate (27 110) a fost înregistrat în 2002. În 2012, alte 58 000 au fost refugiate.

Pe lângă referirea la persoanele strămutate, raportul subliniază alte cinci probleme fundamentale:

  • Legi privind blasfemia: „Pakistan, Egipt, Indonezia, Iran, și Arabia Saudită se numără printre țările cu legi privind blasfemia, care încalcă flagrant libertatea religioasă și poziția guvernului ca un arbitru al adevărului”.
  • Agenți nestatali: „Acțiunile agenților nestatali prezintă o provocare majoră pentru libertatea religiei sau a credinței. În RCA, Nigeria, Irak și Siria, agenții nestatali se află printre propagandiștii principali ai încălcării scandaloase a libertății religioase și a drepturilor omului”. Comisia recomandă noi eforturi de a identifica țările în care agenți nestatali diminuează libertatea religioasă.
  • Deținuții pe motive de conștiință: „În Iran, sute de persoane sunt deținute pentru credința lor, inclusiv Baha’i, creștini convertiți, sufiști și musulmani suniți, reformiți dizidenți Shi’a și clerici. Alte mii de persoane sunt încarcerate în țări precum Uzbekistan, Coreea de Nord și Eritreea”.
  • Minoritățile religioase atacate: „În Pakistan, creștinii, shi’a, hindușii, ahmadiții și alții sunt victimele constante ale violențelor”.
  • Justiție transnațională: „USCIRF recomandă guvernului SUA solicitarea ori înaintarea unei sesizări de către consiliul de securitate ONU pentru CPI pentru investigarea încălcărilor SIIL în Irak și Siria împotriva minorităților religioase și etnice, urmând modelele folosite în Sudan și Libia”.

Raportul USCIRF a remarcat evoluții pozitive în două națiuni. Alegerile naționale din Nigeria din acest an au fost lipsite de violență interreligioasă. (În alegerile 2011, 800 de persoane au murit în crime legate de alegeri.) Și în Sri Lanka, noul guvern a semnalat un nou angajament pentru libertatea religioasă, și abuzurile minorităților religioase din 2015 au scăzut până acum.

Raportul include următoarele recomandări pentru guvernul SUA:
• Secretarul de stat să redesemneze nouă țări ca „țări de interes major” pentru încălcări grave ale libertății religioase: Burma, China, Eritrea, Iran, Coreea de Nord, Arabia Saudită, Sudan, Turkmenistan, și Uzbekistan;

• Desemnarea altor 8 țări adiționale ca fiind de interes major: Republica Centrafricană, Egipt, Irak, Nigeria, Pakistan, Siria, Tadjikistan și Vietnam;

• Plasarea a 10 de țări pentru viza USCIRF: Afganistan, Azerbaidjan, Cuba, India, Indonezia, Kazahstan, Laos, Malaezia, Rusia și Turcia; și

• Exprimarea preocupărilor pentru libertate religioasă în Bahrain, Bangladesh, Belarus, Cipru, Kârgâzstan și Sri Lanka.

Încă o tânără creștină din Egipt a fost răpită

Într-o țară în care creștinii numără mai mult de zece procente din totalul populației, aceștia suferă pentru credința lor în Mântuitorul Iisus Hristos. Victimele urii religioase sunt de toate vârstele și din toate categoriile sociale. În doar doi ani de „primăvară arabă”, în Egipt mai multe biserici au fost distruse, alături de case, școli și spitale creștine. Mulți tineri au fost răpiți și apoi executați, toate acestea pentru o credință sinceră.

Jurnalistul  creștin sirian Raymond Ibrahim informa în ziua de 1 mai 2015 despre încă o victimă din comunitatea creștină din Egipt. Tihani al-Nur Hakim, o tânără coptă de 17 ani a fost răpită din satul Al-Kom al-Qibliyya Samalout, localitate aflată în Egiptul de Sus.

Conform știrii, un martor ocular a declarat că a văzut-o pe tânăra creștină urcată cu forța, de un bărbat musulman, într-o mașină.

Deși forțele guvernamentale fac eforturi, încă  nu se știe nimic despre Tihani al-Nur Hakim. Există posibilitatea ca ea să fie vândută Statului Islamic din Irak, cu scopul de a fi sclava sexuală a unui lider ISIS.

ISIS cere 23 de milioane de dolari pentru ostaticii asirieni

Liderul Bisericii asiriene raportează faptul că ISIS a respins oferta de răscumpărare pentru cei 230 de asirieni capturați pe 23 februarie în provincia siriană Hasaka. 253 de asirieni au fost capturați în primele atacuri asupra a 35 de sate asiriene pe râul Kabur. 23 dintre aceștia au fost eliberați ulterior, însă 230 rămân în captivitate, incluzând 52 de copii, 84 de femei și 95 de bărbați.

ISIS a cerut 100.000 de dolari pentru fiecare ostatic, adică un total de 23 de milioane.

Conducătorul discuțiilor cu ISIS este Episcopul Mellis din Australia. Acesta a declarat într-un interviu pentru Radio SBS Australia că „suntem o țară săracă. Acești oameni nu au făcut nimic rău și nu ar răni pe nimeni. Noi, asirienii, nu avem această sumă de bani pe care o cereți. Am oferit o sumă ce nu poate fi divulgată momentan. Am considerat că este acceptabilă pentru eliberarea celor 230 de oameni. După două zile aceștia (ISIS) ne-au spus că «suma oferită de biserică nu este acceptabilă. De acum înainte nu vom mai negocia cu voi»”.

Ostaticii au fost mutați la Raqqa, fortăreața ISIS din Siria, iar acum ne aflăm în așteptarea procesului la curtea islamică în conformitate cu legislația islamică Sharia, unde un judecător musulman va decide soarta lor. Alarmați, liderii Bisericii au cerut ajutorul țărilor vecine, inclusiv cel al Turciei, pentru asigurarea eliberării ostaticilor asirieni.

Persecuția instituționalizată a creștinilor copți din Egipt

Printre subiectele discutate, cel mai important a fost acela că însuși statul egiptean se află în spatele persecuției și discriminării împotriva creștinilor.

Potrivit tonului nemulțumit al episcopului, autoritățile guvernamentale locale, inclusiv aparatul Securității de stat, nu numai că ignoră atacurile asupra copților ci, de cele mai multe ori, sunt cei care se află în spatele lor. De exemplu, atunci când copții s-au întrunit la o ședință de consiliu cu oficialii guvernamentali pentru a discuta posibilitatea construirii unei noi biserici, un membru al autorităților a contactat șeicii islamici din sat întrebându-i dacă „sunt de partea bisericii copte sau de cea a statului?”. Dacă erau de partea statului, fiecare casă musulmană era instruită să protesteze împotriva propunerii de a construi biserica pentru ca poliția să arate spre mulțimea de oameni și, ca de obicei, să le spună copților „Scuze, nu se poate”.

În alte cazuri, Securitatea de stat este complice: numai din Minya, minori creștini, 21 până în prezent, sunt răpiți în mod constant de către musulmanii din apropiere, a spus conducătorul copt. În momentul de față, cea mai tânără fată creștină răpită abia începuse școala generală. Ori de câte ori au loc astfel de atacuri, copții, în colaborare cu Biserica, pregătesc numeroase documente, inclusiv fotografii și alte verificări, pentru incriminarea vinovaților. Acestea sunt apoi înmânate oficialilor, pentru a se asigura că nu sunt „pierdute” sau „rătăcite” de subalterni. Episcopul a numit mulți dintre aceste persoane de rang înalt, nu însă fără a-și asuma riscuri, spunând chiar că a înmânat astfel de dovezi și documente în mâinile însuși directorului serviciilor de informații. „Nu s-a făcut absolut nimic”, a spus acesta descurajat.

El a discutat despre dificultățile cu care se confruntă copții de fiecare data când doresc să construiască o biserică sau pentru a face niște simple reparații – întrucât sunt atât de rare, unele dintre bisericile actuale deservesc zeci de mii de creștini. De exemplu, acesta a explicat cazul Bisericii Maicii Domnului din satul Safaniya care nu are baie sau apă curentă. Creștinii „au încercat de nenumărate ori să obțină aprobarea pentru a construi grupuri sanitare, fără nici un rezultat”. Episcopul a deplâns modul în care oamenii în vârstă și bolnavii își fac nevoile chiar în timpul slujbei, iar mamele trebuie să schimbe scutecele bebelușilor” direct pe strană.

Ca răspuns, autoritățile au spus episcopului să „meargă și să întrebe musulmanii din regiune dacă aprobă construirea unei biserici, sau băi, sau altceva, și dacă ei sunt de acord, suntem și noi”. Ar trebui specificat faptul că legea islamică interzice în mod expres construirea sau repararea bisericilor.

În mod clar nemulțumit, episcopul a adăugat: „Noi, copții suntem ființe umane. Și ne cuprinde ciuda atunci când vedem pe frații noștri musulmani construind moschei unde vor, cum vor, în orice loc și în orice moment vor. Iar statul îi ajută! Dar în ceea ce ne privește, nu putem construi nimic și ceea ce există deja este închis …. Noi, copții, suntem cetățeni cu drepturi; și îi vedem pe musulmani că obțin tot ce vor, în timp ce nouă ni se interzice mereu”.

Episcopul copt a mai spus că uneori creștinii sunt pedepsiți atunci când se duc și „deranjează” autoritățile cu plângeri referitoare la modul în care sunt tratați. De exemplu, când o delegație coptă a mers să facă o plângere oficială, unul dintre ei a fost imediat răpit. Răpitorii săi au cerut și au primit 120.000 de lire egiptene pentru eliberarea sa. Poliția au fost anunțată chiar în momentul în care se desfășura schimbul de bani pentru ostatici dar nu a făcut absolut nimic. Episcopul a menționat acest incident ca o „pedeapsă” în timp ce Dr. Roman, gazda coptă, a numit Minya, Egipt un „stat de răscumpărare” pentru acei copți care îndrăznesc să refuze să sufere în liniște, adăugând, „aparent, Al-Minya nu este o provincie egipteană; este reglementată de ISIS”.

În final, Episcopul Agaton a subliniat disperarea pe care el și creștinul de rând din Egipt o resimt, spunând în mod repetat că, indiferent cărui oficial se adresează „nu se va schimba nimic”. În orice caz, situația creștinilor din Egipt a trecut „de la rău la mai rău”, a spus episcopul: „auzim cuvinte frumoase, dar nicio soluție”.

Dr. Roman a încheiat afirmând că: „Am mai spus și înainte: președintele Sisi este foarte meticulos și conștient de problemele națiunii. De ce, atunci, situația copților din Minya este ignorată? De ce închide ochii când este vorba despre ei?”

Episcopul Agathon a conchis spunând: „copții sunt între ciocan (statul) și nicovală (agresori)”, ceea ce înseamnă că statul nu face decât să îi țină pe creștini grupați în timp ce radicalii islamiști se năvălesc asupra lor.

 the-persecuted-church


Categorii

1. DIVERSE, Irak, Martiri si jertfe in zilele noastre/ Biserica rastignita, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “CRESTINOFOBIA GLOBALA: CRESTINISMUL, CEA MAI PERSECUTATA RELIGIE/ Laicizare fanatica in Franta: se discuta SCHIMBAREA DENUMIRILOR CRESTINE ale localitatilor

  1. Pingback: DE CE AU ABANDONAT MARILE PUTERI CRESTINII DIN ORIENTUL APROPIAT? | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: DESPRE MARTIRIUL CRESTIN DIN ZILELE NOASTRE. Meditatie a parintelui Andrei Coroian | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PERSECUTATI IN LUME, MARGINALIZATI SI BATJOCORITI IN EUROPA. 251 milioane de crestini persecutati in 2018/ Craciunul: alungat la Bruxelles, declarat sarbatoare nationala in Irak/ Botez "TRANSGENDER" in confesiunea ANGLICANA/ Secularizare extrema
  4. Pingback: Exista un GENOCID CONTINUU al crestinilor persecutati. Cum se explica tacerea elitelor politice si mediatice asupra acestor incalcari sistematice si brutale ale drepturilor omului, asupra persecutarii minoritatilor, femeilor si imigrantilor?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare