“Calea Babelor” – DE CE MEDIA FOLOSESTE CONSTANT UN LIMBAJ DEGRADANT DESPRE SUTELE DE MII DE INCHINATORI LA SFINTELE MOASTE? Sarbatoarea Cuvioasei Parascheva si fluxul de pelerini de la Iasi starnesc valuri de anticrestinism ignorant si agresiv la adresa “PUPATORILOR DE OASE”. Ultima hula si diversiune marca “Adevarul”

CALEA BABELOR

Ziarul de Iasi: EMOȚIONANT: Despre “babele” care merg la moaște și îi deranjează pe “ieșenii spilcuiți”

O ieșeancă, Doina Filipescu, a scris pe pagina sa de Facebook mai multe rânduri înduioșătoare despre femeile în vârstă care stau la coadă pentru a săruta moaștele Sfintei Parascheva. Ea a fost revoltată de postările batjocoritoare de pe rețeaua de socializare. Un exemplu ar fi acesta: “Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă”!

“Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

(…)

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul. Babele au zis ”Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia. Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

(…)

Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari”…

• EVZ/ Adrian Patrusca: Despre moaște și „Pupătorii de oase”

A revenit la TV „Sezonul de moaște”. Odată cu primii pelerini sosiți la Iași, să se închine la racla Sfintei Parascheva, apar și reporterii frenetici, care abia așteaptă să prindă în cadru vreun bețiv, vreo îmbulzeală, vreun gest deșucheat, care să resusciteze puțin emisiunile muribunde ale televiziunilor zise de știri.

O prostie agresivă și vâscoasă se prelinge zile în șir din ecrane, molipsind presa scrisă sau facebook-ul, tulburând mințile oamenilor mai puțin duși la biserică. De aceea, credem că nu ar fi nepotrivit să răspundem aici ce este cu acești „pupători de oase”. Sunt ei atât de primitivi, de troglodiți, cum ne sunt prezentați?

Întâi de toate să precizăm că nu este vorba de niște oase simple, ci de oase (dar și țesuturi rămase neputrezite) de sfinți. Oameni care, spre deosebire de noi, muritorii de rând, și-au trăit întreaga viață în slujba lui Hristos. Și uneori, din iubire pentru El, și-au jertfit-o la propriu. Apoi, noi nu ne închinăm la „oase”, nici măcar la sfântul căruia îi aparțin, ci la Dumnezeu.

Fericitul Ieronim explică:

„Noi nu slăvim creatura și nu-i slujim, ci cinstim moaștele martirilor pentru a-L slăvi pe Cel ai cărui martiri sunt.”

Una este „a cinsti”, alta „a slăvi”. În greacă, martyreo înseamnă „a mărturisi”, așadar martiri sunt toți cei care Îl mărturisesc pe Hristos. Ca și înaintea unei icoane, la care nu cinstim lemnul, ci pe sfântul reprezentat în ea, pe care îl rugăm să mijlocească, „să intervină” pentru noi la Dumnezeu, la fel credem că moaștele sfinților sunt un intermediar, „un portal” pentru credincios către Divinitate.

Fiind în timpul vieții „veșmântul trupesc” pentru sufletul sfântului respectiv, moaștele s-au impregnat cu harul pe care sfântul l-a primit de la Hristos. De aceea, ele pot face minuni. Prima astfel de minune consemnată a fost făcută de oasele proorocului Elisei, când în mormântul său a fost aruncat un mort. Prin atingerea cu osemintele sfinte, mortul a înviat.

În Biserica primară, Sfânta Liturghie se săvârșea pe mormintele mucenicilor. Osemintele acestora se bucurau de mare cinste încă din zorii creștinismului. Epistola Bisericii din Smirna, citată de Eusebiu din Cezareea, vorbește despre oasele Sfântului Policarp, al cărui martiriu a avut loc în jurul anului 155:

„Noi am strâns oasele lui ca pe un odor mai scump decât aurul și le-am așezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie și Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua nașterii sale celei mucenicești (ziua martiriului – n.r.) prin cinstirea biruinței și spre întărirea altor luptători.”

Până în zilele noastre, Liturghia nu se poate oficia fără antimis (bucată de pânză pe care e zugrăvită Punerea în mormânt a Mântuitorului), în care sunt cusute părticele de sfinte moaște. De aceea, noi creștinii credem că moaștele sunt adevărate altare de jertfă. Așa cum sfântul respectiv și-a jertfit viața pe altarul lui Hristos, și noi, închinându-ne moaștelor, ÎI aducem Mântuitorului prinosul nostru de dragoste.

• Marcelina Popa:

Maine e Sf. Parascheva. Cunosc personal doua familii care au mers, de-a lungul timpului, la Iasi sau la alte pelerinaje similare. Sigur ca nu e suficient ca sa fac vreo ipoteza cat de cat plauzibila cu privire la profilul psihologic al pelerinilor romani, insa vad ca se discuta pe net despre pupatorii de moaste ca despre niste habotnici cu suflete uscate, pe deasupra si prosti de bubuie.

Or, cele doua familii pe care le cunosc eu sunt tot ce poate fi mai diferit de aceasta descriere!

E vorba, in primul rand, de nasii mei de cununie. Doi oameni fara multa scoala, dar inteligenti si gospodari, care au crescut trei copii (doi sunt IT-isti in Bucuresti si unul calugar) si au avut grija de inca doi orfani. Sunt singurii oameni pe care-i cunosc care au gazduit la ei in casa cersetori inghetati si persoane psihotice alungate in strada de familiile lor. Maine nu vor merge la Iasi fiindca nu mai sunt chiar in putere (el are 82 de ani), dar au pregatit bunatati pentru niste bolnavi din Centrul de Recuperare Neuropsihiatrica de la Zebil si le vor duce acolo personal.

A doua familie de pelerini e formata din doi prieteni ai mei din facultate (sot si sotie), ambii profesori de matematica si cu o cultura mult peste media categoriei lor profesionale. Si ei sunt niste oameni buni sa-i pui la rana! Fac meditatii gratuit cu copii saraci, sunt extrem de saritori, inclusiv cu oameni straini.  Oamenii astia patru sunt mai tot timpul bine dispusi, n-au nimic scortos, nimic fariseic. Si nu se cred grozavi, dimpotriva.

Deci … s-o lasam mai usurel cu prejudecatile! O spun pentru a nu stiu cata oara: exista si carti despre psihologia pelerinilor. Cu cat cunosti mai bine un domeniu, cu atat esti mai rezervat in opinii. Cei care vorbesc cu dispret despre fenomenul asta nu stiu mai nimic, nu-l inteleg fiindca nu-l cunosc si nu vor sa cunoasca decat ceea ce le confirma preconceptiile. Altfel nu-mi explic faptul ca, desi unii ca mine le tot explica rabdator, an de an, ca se pripesc, o iau mereu de la capat (de carti nu mai vorbesc: tl; dr).

Sorin Faur:

Nu bag de seamă virgula din titlu, pentru care autorele nu trebuia să se fi apropiat decît mult mai tîrziu de marea cumpănă a bacalaureatului. Căci gramatica e o ştiinţă, ce-i drept nu foarte populară, deşi aşa s-ar cuveni măcar la gazetarii din presa oh (emoţie) quality.

N-aş fi pomenit ştiinţe (de gimnaziu) dacă truditorul judeţean al Adevărului care semnează investigaţia de raclă n-ar transmite publicului cititor pasiunea lui pentru alte ştiinţe nepomenite, dar prezum exacte. În cazul moaştelor, deduc că truditorul se referă la genetică, deşi nu mărturiseşte. Dacă aş fi mogulul Adevărului (ce bine sună), aş da solicitatorului de dovezi forensice şansa să-şi continue ancheta pînă la depistarea celorlalţi membri ai familiei Sfintei, întru riguroasă comparaţiune de adeneuri. Aş face un contract ferm, cu plata investigaţiei la încheierea, certificată ştiinţific, a scotocirilor. Aş suporta costul unei lopeţi noi, eventual şi service-ul utilajlui. Hrana zilnică a ivestigatorului poate fi obţinută gratuit din pomeni prin cimitirele vizate. Ar mai fi o variantă, ce-i drept mai scumpă: aş putea angaja la ziar absolvenţi de studii medii autentice, care, dacă scriu pă religie, să fi făcut şi respectiva opţională în liceu. #ofmeseriamea

Dan Negru:

Nu pricep! Azi, televiziunile sunt ticsite de miștouri despre pelerinii de la Iasi. Media desființează tot ce tine de religie,de la catedrala pana la pelerinaje. Ori, la ultimul recensământ, doar 0,11 % din romani s-au declarat atei. Deci, nu pricep! Sa fie astia 0,11 % atat de vocali si influenți in presa? Sa fie recensământul gresit? Si apoi, de ce media ar duce o campanie anti-religie cand 99% din publicul ei se declara religios?