MILĂ VOIESC, IAR NU JERTFĂ. „Cine scuipă zilnic Biserica Ortodoxă Română și milenara ei păstorire nu poate comunica cu acest popor și nu poate face nimic pentru el”

14-08-2018 11 minute Sublinieri

Mihai Gheorghiu

Clasa politică românească ne paralizează pe toți. Pe de altă parte, încercarea de a curăța totul dând foc la totul este dovada unei complete decerebrări.

Nimic nu se poate construi pe ură și pe răzbunare, pe minciună și pe manipulare grosolană. Nimic nu se poate construi pe furt, jaf și crimă. Creștinii nu pot să contribuie la răspândirea minciunii și a dezordinii. Ei nu pot sluji tirania nimănui, cu atât mai puțin a anticreștinilor declarați.

Nu poți iubi România înjosind-o permanent, degradând-o continuu, urând-o dintr-un teribil complex al urii de sine, prezent în special la așa-zișii intelectuali publici, pentru care orice este românesc, este minat de un soi de mizerie apocaliptică și de otrava degradării permanente.

Ura lor nu este cu nimic mai nobilă decât ura celor care ne fură și ne vând de atâta amar de vreme. Ura ucide și desfigurează.

Nu poți guverna România golind-o de competențe, de profesioniști, subjugând-o unei tarlale de analfabeți. Dar nici s-o predai la cheie tehnocraților apatrizi, aflați în concediu de la corporația-mamă, grijulii doar cu buzunarul lor. Nu poți cataloga un popor, fie el și la ananghie, ca fiind o mulțime de “suboameni” vinovați că respiră, de sărăcie, vinovați că au nevoie de salarii, că nu propagă instinctiv ideologia de gen și că își fac cruce.

Nu putem reconstrui această țară din ură, resentiment, dispreț și răzbunare. Nu o putem reconstrui cu abuzuri de putere, cu cătușele zornăind sau cu mafia aflată la guvernare. Doar iubirea autentică a aproapelui tău, a semenului tău care există și este însăși realitatea spre care grija ta se poate îndrepta, doar așa, iubind oamenii poți iubi și apăra și țara. Iar piatra de temelie a oricărei zidiri nu poate fi decât Hristos. Cine scuipă zilnic Biserica Ortodoxă Română și milenara ei păstorire nu poate comunica cu acest popor și nu poate face nimic pentru el.

Mai jos, în fotografie, poporul român, prin chipul Elisabetei Rizea, ne privește în ochi. Pe noi toți.

Anghel Buturuga:

Efectul Rashomon și salvarea României

În Rashomon (1950), Kurosawa face poate cel mai bun film al său. În templul părăsit, pe ploaie puternică, un țăran povestește unui călugăr și unui vagabond evenimentele bulversante la care a fost martor: o crimă și un viol.

Faptele: un cuplu, un samurai cu soția să, traversează o pădure. Se intersectează cu un tălhar vestit. Are loc o încăierare. Femeia violată. Samuraiul e ucis. Un țăran vede totul. Cazul ajunge în față judecătorului. Încep mărturiile. Faptele par simple, nu? Evidente? Ce poate fi așa complicat într-o poveste soldată cu o crimă și un viol? Totul e complicat. Mărturiile celor implicați, inclusiv a mortului, invocat șamanic, sunt tot atâtea filme diferite asupra acelorași evenimente.

Fiecare participant: samuraiul, soția lui, talharul, țăranul, are propria varianta, RADICAL diferită față de a tuturor celorlalți.Fiecare a văzut ce a vrut. Ce au vrut sentimentele, resentimentele, angoasele, interesele, patimile sale într-un cuvânt. Fiecare depune mărturie să-și salveze „fața”, chipul social.

Femeia caută disperată să-și salveze onoarea și spune că, după viol, l-a implorat pe soț să o ucidă, pentru că acesta o privea cu dispreț. Samuraiul, resentimentar, simțindu-se trădat, da o mărturie în care soția apare complice a tâlharului. Talharul da o mărturie în care apare că un luptător curajos, epopeic, confruntându-se eroic cu samuraiul, pe care-l ucide, după ce, anterior, îi sedusese soția.

Poate țăranul, săracul care nu are nimic de ascuns, niciun interes, să dea o mărturie dreaptă? Nu. Pentru că el dă mărturia, reală, nu în fața judecătorului, ci a tovarășilor săi de circumstanță.

Povestea reală este că, după ce tâlharul îl leagă pe samurai, violează femeia, pentru a o cere, ulterior, de soție, implorând. Ea refuză și îl dezleagă pe soț, cerându-i să-l pedepsească pe tălhar. Samuraiul refuză, însă. Femeia, disperată, îi incită pe cei doi la duel, care are, până la urmă, loc, însă nu epopeic că în varianta tâlharului, căci celor doi le era frică… de moarte. Are loc un duel penibil, cu mâini tremurânde, care se decide în urmă unui noroc chior pe care îl are tălharul. De ce, însă, țăranul a evitat să dea mărturia adevărată? Pentru că nici el nu era lipsit de păcat, deși neimplicat în crimă și viol. El furase un pumnal scump scăpat în focul evenimentelor. Avea și el păcat.

Toți erau vinovați. Toți aveau ceva de ascuns. Într-o astfel de lume, mai există umanitate? Se întreabă călugărul.

Toți sunt niște mincinoși! Da, toți sunt păcătoși, toți sunt vinovați, însă în templu se aude, dintr-o dată, un scâncet de bebeluș. Un prunc părăsit. Țăranul nostru păcătos îl ia în brațe și își asumă creșterea sa. Mai avea șase acasă. Și călugărul înțelege că nu ”virtutea” (aparența), adică ”dreptatea” (autoîndreptatirea, self-righteousness cum ar zice americanul) salvează omenirea, ci mila.

„Căci milă voiesc, iar nu jertfă.”

Ce se întâmplă astăzi în țară arată un puternic efect Rashomon. Cum am spus și în altă parte, nu în moduri identice, nu în moduri egale, toți suntem vinovați. Toți suntem păcătoși. Vedem și înțelegem ce se întâmplă prin prisma păcatelor noastre, a angoaselor, intereselor, resentimentelor, a celor pe care vrem să le uităm cu privire la noi înșine. Vrem să ne salvăm „fața” și asta înseamnă neapărat să i-o spurcăm pe a celuilalt. Dar, nu sentimentul că avem dreptate ne va salva. Dimpotrivă, acest sentiment îl găsesc demonic și la baza psihozei colective în care prea mulți frați ai noștri au căzut. Oameni care totuși nu sunt deloc de teapa lui Bot & friends.

Ne poate salva mila.

Mila față de pruncii abandonați ai României. Față de cei pentru care avem o răspundere. Mila față de fratele nostru. Mila față de cei realmente nedreptățiți, disprețuiți, condamnați, linșati, bătuți, neglijați, uitați. Mila față de țara această pe care am moștenit-o și pe care trebuie să o transmitem altora mai departe. Mila, pur și simplu. Dacă o avem. De fapt, dacă o vom dobândi. Dacă o vom căuta.

Catalin Sturza:

„Jocul este să-i faci pe toți să alerge cu stingătoarele de incendii acolo unde este o inundație, și pe toți să se înghesuie pe acea parte a bărcii care este deja sub apă. (C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr)

1. România este o țară foarte bogate în resurse naturale și, pentru că ne iubim țara, trebuie să ne apărăm aceste resurse naturale – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de astăzi. Drept dovadă, toate resursele naturale ale României au fost concesionate către companii precum OMV, Holtzindustrie și multe altele. Și nimeni, nici cei de la putere, nici cei din piață, nu vorbesc despre acest subiect – nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine orbire voită sau autoorbire.

2. Românii sunt un popor cu inimă mare, românii își iubesc copiii – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de astăzi. Drept dovadă, România pierde lunar peste 10.000 de cetățeni din cauza natalității negative și a avorturilor. 200 de copii nenăscuți, cei mai mulți dintre ei perfect sănătoși, sunt uciși în fiecare zi. Moartea a 60 de tineri a scos (pe bună dreptate) zeci de mii de oameni în stradă, după Colectiv. În acest timp, suntem pe locul I în EU și locul II în lume în privința avorturilor; Holocaustul mut este cel mai mare flagel moral care ne bântuie, în acest moment. Dar pe acești 200 de copii care sunt uciși în fiecare zi și pe cei peste 22 de milioane de copii uciși în ultimii 60 de ani nimeni nu-i plânge; nimeni nu se revoltă din cauza lor. Să fie limpede, vorbim despre copii – asta dacă nu acceptăm povestea că viața umană începe fie la 20 de săptămâni, fie la 6 luni, fie la 9 luni, după cum votează Parlamentul dintr-o țară sau alta. Dar nici acesta nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine împietrire a inimilor.

3. Românii sunt un popor iubitor de frați – spun sus și tare unii revoluționari din ziua de azi. Drept dovadă, peste 400.000 de femei din Republica Moldova au dispărut, în ultimii 20 de ani. Foarte probabil, sunt sclave sexuale, pe piața din Rusia, dar și pe ale piețe din Occident. Peste 20% din populația feminină a Republicii Moldova și peste 10% din totalul populației din această mică țară-soră lipsește, în acest moment. Dar despre aceste peste 400.000 de femei duse în sclavie nimeni nu vorbește; nimeni nu le plânge, nimeni nu se revoltă din cauza lor. Dar nici acesta nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”. Voi numi această atitudine și autoorbire, și împietrire a inimilor.

Exemplele ar putea să continue. Aș putea să invoc și faptul că o inițiativă democratică avizată de CCR este blocată, timp de trei ani, de toate partidele, inclusiv de PSD. Un abuz evident împotriva funcționării statului de drept despre care nimeni nu vorbește, împotriva căruia nimeni nu se revoltă. Pentru că, nu-i așa, nu este un subiect relevant; nu este un subiect „cool”.

Unii spun că răul stă într-un singur om (care are un nume) și că eliminarea lui ar elimina și toate problemele pe care le are în acest moment România. Două vorbe aici despre circul nostru politic. Aș zice de la stânga la dreapta, dar aș greși. Nu doar pentru că nu avem „dreapta”; dar nu avem nici „stânga”. Avem doar un populism ieftin la care aderă, invariabil, toate grupările politice de la noi. Acest PSD echivalat de mulți cu corupția și incompetența este un partid amorf; un partid fără direcție, fără identitate și fără coloană vertebrală; și un partid care din păcate ne reprezintă. Aș vrea să zic că sunt dezamăgit de această guvernare (recunosc, mai proastă decât m-am așteptat), dar nu pot spune asta: ca să fii dezamăgit trebuie să pornești cu vreo minimă speranță. Nu a fost cazul, acum doi ani. Cât despre celelalte partide – dacă tot vorbim, de exemplu, de problema resurselor naturale, să ne amintim că toate guvernările și-au adus, invariabil, contribuția la înstrăinarea a câte ceva; și la ne-construirea a câte ceva (autostrăzi, infrastructură, etc.) Dacă tot vorbim despre crize politice, Opoziția de acum a urcat de trei ori Dealul Cotrocenilor în ultimii doi ani fără nici o propunere în buzunar. Dacă e să aleg un slogan strigat în piață în timpul protestelor din ultimii ani, acesta ar fi: „PSD et al – aceeași mizerie.”

Alte două lucruri sunt cu adevărat triste – primul este că ajungem, în anul 2018, să ne uităm înapoi și să spunem: măcar Năstase era un intelectual fin; măcar Ponta era un tip cu instinct politic; uitați-vă la Dragnea; uitați-vă la Dăncilă… Curba este evident descendentă; fiecare ciclu aduce un circ și mai grotesc, și circari și mai proști. Speranțe, așadar, legate de cine – sau de ce?

Al doilea este că nici aceia care ar trebui să vorbească despre aceste mari probleme morale nu prea vorbesc despre ele. Și aici mă refer, în primul rând, la Biserica noastră. Și nu doar la Biserica luată ca instituție; ci la Biserica luată drept comuniune a credincioșilor. Bisericii ca instituție i-am luat apărarea de câte ori a fost atacată pe nedrept; adaug în comentarii un link către un text apărut săptămâna trecută pe Știri pe Surse. Însă despre Holocaustul mut foarte rar am auzit pe cineva din Biserică să vorbească – și asta spune multe despre complicitatea și nepăsarea noastră, a tuturor.

„Dar ne va da Cel de Sus și nouă politicieni buni, nu ne va lăsa așa”, spun unii. Presupun, în primul rând, că aceia care spun asta cred că toate lucrurile se întâmplă cu voia Celui de Sus; sau că, cel puțin, toate lucrurile au un sens. Dacă nu ar avea un sens, de ce gândurile din capul lor sau pornirea lor împotriva unui partid sau a altuia ar trebui să aibă un sens? Iar dacă cred că lucrurile au un sens, pot descoperi acest sens aruncându-și o privire mai atentă asupra istoriei – și asupra mesajului Evangheliei. Un popor e, de regulă, responsabil pentru flagelul moral care îl bântuie. Avem punctele 1,2 și 3 de mai sus. Și ne așteptăm de la Cel de Sus să ne dea ce – să ne dea premii? Să ne trimită lideri luminați, când de orbirea voită și de împietrirea inimilor ne facem vinovați cu toții?

Jocul este să-i faci pe toți să alerge cu stingătoarele de incendii acolo unde este o inundație, și pe toți să se înghesuie pe acea parte a bărcii care este deja sub apă – scria C.S. Lewis. Ne pierdem vremea acuzându-ne și suspectându-ne reciproc de partizanate politice, de parcă partizanatul politic ar fi o formă de culpabilitate, sau de parcă ce partizanat politic îți asumi pe Facebook ar fi cheia întregii povești. Eu nu cred că aceasta e cheia – nu și dacă ne gândim, un pic, la aceste vorbe ale lui C.S. Lewis. Cheia o găsim, întotdeauna, în flagelurile morale care ne bântuie; de regulă, în cel mai mare flagel moral. Iar orbirea voită și împietrirea inimilor se rezolvă într-un singur fel. Prin căutarea milei, a iubirii de aproapele – și a pocăinței. Asumate, întâi și întâi, în plan individual.

Dragoste și ură.

Unde lipsește dragostea, totul este ură.

Văd cum unii activiști îi numesc, iar și iar, pe creștini și pe evrei „grupuri de ură”. În timp ce alți activiști îndeamnă, zilele acestea, la violență și la ură.

Nimic nu este mai străin de creștinism decât acest spirit al urii.

Rugăciunea Împărătească – Tatăl Nostru – condiționează în mod foarte clar iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu de iertarea păcatelor semenilor noștri de către noi: „Și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Să nu ne înșelăm, așadar: un creștin nu poate să spere la mântuirea sufletului său în condițiile în care nu iartă din toată inima greșelile aproapelui – și în condițiile în care continuă să-și urască aproapele.

Mântuitorul reia și întărește această poruncă în diverse părți din Evanghelii. Jertfele și donațiile în bani nu pot cumpăra iertarea lui Dumnezeu – așa cum nici acțiunile făcute pentru Biserică sau acțiunile civice nu pot cumpăra această iertare. „Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.” (Matei, 5: 23-24)

Dar cum putem să trecem peste nedreptăți strigătoare la cer – și cum putem să trăim, dacă noi sau apropiații noștri am fost victime ale unor nedreptăți strigătoare la cer? Răzbunarea are o logică a ei: să-l punem pe celălalt în poziția în care am fost noi; să simtă și el ceea ce am simțit noi.

Răzbunarea este în același timp, complet interzisă creștinilor. Dumnezeu singur este răsplătitorul și judecătorul nedreptății. Cuvintele Apostolului Pavel sunt foarte explicite: „Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: «A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul». Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.” (Romani, 12: 17-19)

Marile modele ale creștinismului pun în aplicare, în mod desăvârșit, acest principiu. Este suficient să privim spre Dealul Golgotei: un nevinovat agonizează cu trupul gol, bătut în cuie pe un lemn; chipul îi este desfigurat, corpul îi este acoperit de răni de sus până jos, în urma unor torturi îngrozitoare. Chiar în ultimele clipe, primește, în loc de apă, fiere și oțet. Cum se răzbună Iisus Hristos? Prin aceste vorbe: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (Luca, 23:34)

Primul martir creștin, Sfântul Ștefan, este supus unei judecăți nedrepte, este condamnat pe baza unor mărturii mincinoase și este linșat – ucis cu pietre. Ultimele sale cuvinte sunt: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Fapte, 6: 60)

Un exemplu desăvârșit îl găsim și în viețile Apostolilor: „Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.”(1 Corinteni, 12-13) Un exemplu prin care Apostolii au creștinat o lume – și au clădit o lume: lumea creștină de astăzi.

Cu cât timpul trece, cu atât ura se întărește mai mult. De acea Apostolul Pavel poruncește, fără echivoc: „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.” (Efeseni, 4:26)

Cel mai greu verdict în privința urii îl găsim, însă, la Apostolul Preaiubit al Domnului, la Sfântul Apostol Ioan: „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El.” Așadar, pentru creștini ura este echivalentă cu crima – și cu damnarea veșnică. (Ioan, 3: 15)

Acesta este standardul creștin. Aceasta este atitudinea definitorie, pentru un creștin. Toți cei care îi numesc pe creștini „grupuri de ură” – nu știu ce zic. Toți cei care se numesc creștini și aruncă zilele acestea cu pietre sau îndeamnă la ură – nu știu ce fac. Pentru toți aceștia, să ne rugăm după modelul Sfântului Ștefan: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”

Însoțesc acest text cu fotografia unei femei – o femeie bătută cu bestialitate și cu ură. În aceste zile foarte tulburi, care nu sunt zile ale iubirii și ale împăcării, ci zile ale răzbunării și urii între frați.

Închei cu vorbele unei frumoase rugăciuni: Doamne al iubirilor, miluiește-ne pe noi!

Basilica:

Ura, dezbinarea, vrajba dezumanizează, atrage atenția Patriarhul României

În predica rostită duminică la Mănăstirea ilfoveană Pasărea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat mai multe adevăruri înțelese din Pilda datornicului nemilostiv (Matei 18: 23-35), între care și faptul că iertarea aduce pace, iar ura, dezbinarea și vrajba dezumanizează.

„Iertarea din Evanghelia de astăzi nu este doar o simplă atitudine individuală, ea privește comunitatea, oricât de mică ar fi ea: familie, biserică, societate, popor sau popoare, umanitatea întreagă”, a spus Părintele Patriarh.

Pacea în familie și în societate

În acest context, Patriarhul Daniel a explicat că atunci când omul iubește și iartă se schimbă situațiile conflictuale în familie și în societate. „Încetează certurile, încep consultările, sfătuirea cea bună, fapta și cuvântul bun”.

„La fel și în societate, când oamenii se iartă așa cum Dumnezeu îi iartă pe ei, începe o nouă viață, se umanizează societatea. Dacă însă oamenii cultivă ura, dezbinarea, vrajba, societatea intră într-un fel de existență chinuită, săracă duhovnicește și oamenii se dezumanizează, se înrăiesc”.

„Omul iertător și bun seamănă cu Dumnezeu”, a subliniat Patriarhul, amintind expresia populară „a fi un om – pâinea lui Dumnezeu”.

Între înțelesurile parabolei evocate de Patriarh în 12 august 2018 a fost și faptul că „Dumnezeu ceartă spre îndreptare pe cei care au primit iertarea Lui, dar nu iartă la rândul lor pe cei care le-au greșit”.

Preafericirea Sa a numit textul scripturistic care cuprinde Pilda datornicului nemilostiv „Evanghelia iertării și a responsabilizării”.

Iubirea lui Dumnezeu este mai presus de orice calcul

Părintele Patriarh a reflectat în continuare la mila stăpânului din Evanghelie care nu doar că a amânat plata datoriei uriașe a slujitorului ci i-a iertat-o de tot.

Preafericirea Sa a explicat că suma de 10.000 talanți – datoria slujitorului – era una imensă, echivalentul a aproximativ 490 tone de aur. Astfel, din parabolă înțelegem cât de mare este „puterea iertării lui Dumnezeu”.

„E mai presus de orice calcul”, a spus Preafericirea Sa „Generozitatea, dărnicia, mărinimia, bunătatea, iubirea milostivă a lui Dumnezeu sunt mai presus de orice calcul aritmetic, financiar sau contabil”.

Patriarhul României a precizat că „în mod voit, Hristos Domnul a folosit această cantitate mare de aur pentru a compara datoria mare față de Dumnezeu pe care o are omul și datoriile mici pe care le au oamenii unii față de alții”.

„Dumnezeu iartă datoriile mari, iar oamenii nu le pot ierta nici pe cele mici”, a atras atenția Patriarhul.

„Și ne iartă nouă datoriile noastre”

În același context, Preafericitul Părinte Patriarh a făcut câteva precizări la traducerea rugăciunii Tatăl nostru.

El a amintit la Mănăstirea Pasărea că în Rugăciunea Domnească se cere, potrivit versiunii grecești în care a circulat prima dată Noul Testament: „și ne iartă nouă datoriile  noastre”;

În mod surprinzător, în limba română a survenit o traducere cu un sens duhovnicesc mai larg acela de datorii morale și spirituale. Traducerea în română nu a respectat sensul din Noul Testament, fiind acordate termenului „datorie” și „datornic” sensul de „greșeală” și de „cel ce a greșit”. De ce?

„Pentru a arăta că nu este vorba de o datorie de ordin pecuniar sau financiar, ci e vorba de greșeli, de păcate”, a explicat Preafericirea Sa.

Patriarhul a menționat că și în latină s-a păstrat sensul de „datorie”, „debit”, iar în limba franceză termenul este tradus cu sensul de „ofensă”.

Care este datoria noastră

În partea a doua a predicii, Părintele Patriarh a evidențiat în ce constă datoria noastră, a fiecăruia față de Dumnezeu, potrivit Parabolei Datornicului Nemilostiv.

„Ce înseamnă că noi suntem datornici lui Dumnezeu cu o datorie atât de mare, 490 tone de aur? Înseamnă că suntem responsabili față de un dar incalculabil pe care Dumnezeu ni-l dăruiește, și anume darul vieții – sufletul nemuritor și chemarea la viață veșnică, adică la mântuire”.

„Acesta este marele dar și marea datorie de recunoștință a noastră față de Dăruitor”,a conchis Patriarhul Daniel amintind că sufletul omului are o valoare infinită.

Însă darul acesta mare vine cu o responsabilitate uriașă pentru că „ori de câte ori folosim darul vieții, capacitățile sufletului și energiile trupului împotriva voii lui Dumnezeu, atunci păcătuim și devenim datornici și vinovați față de Dăruitor”, a avertizat Patriarhul.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a adăugat că Dumnezeu ne oferă iertare și iubire milostivă fără margini, dar se supără când noi nu iertăm semenilor, pentru că „astfel este blocată iubirea Lui milostivă, nu este transmisă mai departe”.

Îndemnul de final rostit de Părintele Patriarh a constat în recomandarea de a fi milostivi și iertători, nu răi și răzbunători, „iar când nu putem ierta să cerem ajutorul lui Dumnezeu spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”.


Categorii

Articolele saptamanii, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva Romaniei, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “MILĂ VOIESC, IAR NU JERTFĂ. „Cine scuipă zilnic Biserica Ortodoxă Română și milenara ei păstorire nu poate comunica cu acest popor și nu poate face nimic pentru el”

  1. O pilda chinezeasca, dintr-un mormant vechi de 700 de ani, ne arata ce insemna respectul fata de parintii varstnici si aduce aminte de povestea cu Avraam si Isaac.
    Doua dintre picturi infatiseaza povesti din acea perioada, cu valoare de pilde. Una ilustreaza povestea lui Guo Ju si a sotiei sale, care au un baiat, dar care o au in grija si pe mama bolnava a lui Ju. Cum familia nu are nici mancare, nici bani, trebuie sa aleaga intre a o ingriji pe bunica sau pe copil. In mod inexplicabil pentru noi acum, aleg sa-si ingroape fiul de viu, astfel incat sa-si permita sa o hraneasca pe bunica si sa-i cumpere medicamente.
    Insa cand sapa groapa in care sa-si ingroape de viu copilul, gasesc numeroase monede din aur – un dar din cer, rasplata ca au ales sa poarte de grija bunicii. Nu mai e nevoie sa-si sacrifice fiul, iar familia poate trai in bunastare pana la sfarsitul vietii.
    Pe pereti sunt si alte povesti care, la fel, fac referire la dragostea fata de cei varstnici si obligatia de a-i ocroti pe masura ce imbatranesc si devin tot mai slabi. Aceste valori erau extrem de importante pentru oamenii din acea perioada, mai importante chiar decat datoria fata de propriii copii.
    http://www.ziare.com/magazin/arheologie/mormant-neobisnuit-descoperit-in-china-de-pe-vremea-cand-se-afla-sub-controlul-urmasilor-lui-gingis-han-peretii-spun-povesti-greu-de-imaginat-acum-1525435

  2. “Milioanele de avorturi, desfrânările de tot felul, minciunile și hoțiile, dar mai ales necredința care au pătruns în popor cu concursul celei mai mari părți a mass-media, îndeosebi a televiziunilor, nu ne îngăduie să avem o soartă mai bună, și nici nu ar trebui să o așteptăm, cât timp continuăm la fel. Ceea ce se întâmplă astăzi, ieșirea în stradă a unora pentru a arăta cu degetul pe ceilalți, fără să vadă sau să-și asume fiecare propriile greșeli pentru starea de fapt la care am ajuns ca popor, este o încununare a întregului rău în care s-a cufundat lumea românească în anii care au trecut.

    Având în vedere toate acestea ne îngăduim să adresăm acest cuvânt către poporul român, cu gândul că dacă vom tăcea acum și pietrele vor striga, iar noi nu vrem să ne facem părtași astfel, prin tăcerea noastră, la urgiile care ar putea să vină peste neamul nostru, peste poporul dreptcredincios român.”

    Multumim frate Cosmin, ca ne-ai adus aminte.

  3. Lucian-Octavian Anghel
    Necredinta sta la baza rautatilor.

  4. Ca văzând, să nu vadă şi auzind, să nu înteleagă, spune Domnul Iisus în evanghelie, citând din scriptură, cele ce spusese unul din cei mai mari prooroci. Orb sa fii şi tot vezi cât de adevărat este acest fapt în zilele noastre. Suferim şi nu pricepem din ce cauze. Ne temem de frică, unde nu este frică, cum spune Duhul Sfânt in psalmi. De ce nu vedem ? Oare şi noi suntem orbi? îl întrebau fariseii pe Domnul Iisus când acesta tocmai despre asta le vobea ? După două mii de ani de creștinism şi aproape tot atâția de ortodoxie, suntem la fel de orbi, ba dimpotrivă cu mult mai orbi decât fariseii aceia, care îl vedeau pe Iisus ,Fiul lui Dumnezeu şi nu întelegeau că in orbirea înfricoșată in care erau, nu vedeau in EL decât un om care se făcea deopotrivă cu Dumnezeu, care răzvratea poporul împotriva lor şia invataturii lor ce interpreta omenește, după interese omenești și ipocrite însăși cuvintele scripturii, şi spuneau ca puterea cu care face minuni este de la cel rău. Oare nu aceeași orbire ne stăpânește şi pe noi? Pe cine credeam? Pe Iisus sau pe carturarii şi fariseii papali pe eretici nu cumva cerem pe Varava ? In locul dreptății lui Dumnezeu, a justiției și Adevărului evangheliei, cerem legile justiției omenești susținute de sri prin protocoale ce distrug exact separarea puterilor in stat şi permit intocmirea dosarelor politiei politice, oricarui incomod sistemului. Ce căutăm? Oare nu împarația lumii (vestului), în locul Împărăției lui Dumnezeu si a dreptății lui? Care sunt cele mai mobilizatoare si mai decisive lozinci ale manipulatorilor perfizi? Fără penali, nu? Corupția ucide… nu? Sau Goodcorporația emisa de ‘proorocul’ CTP, si toate celelalte..? ‘Din faptele lor îi veți cunoaște’ , ne spune Domnul. Cine sunt şi ce fapte au cei ce ne prezintă aceste ‘dreptați’ declamate si cu care dezbină, orbesc si manipulează? Cine sunt? Sfântul cu şase case fără taxe, Iohanis, care vine îmbracat in rosu la mitinguri ilegale? Care incita si susține, provoacă si dezbină prin căi subterane si la vedere şi oricum, inloc sa împace? Ori poate sfântul Cioloş, ucenicul mestrului Bivolaru şi seful ‘guvernului meu’ instaurat pri focul de la Colectiv, ori Sfânta Macovei, cu decalogul dat de ea sau… nu mai însirui. Dar cine… atunci, vor zice cei mulți… cine sunt sfinții? Psd-istii… ??? Nu. Nicidecum. Cu ce se legitimează sfinții? ;Cu acte de studii??? Nu. Cu sfințenia vietii, cu frica lui Dumnezeu… cu smerenia… Avem asa politicieni? Nu . Atunci de ce sa-i credeam pe cei actuali? De-i ascultam? Pe cine credem sustinem şi urmam? Avem pe cine. Pe Iisus şi dreptatea lui. Asa vom cere, politicieni care au viață cinstita, morală impecabilă, înțelepciune din frica de Dumnezeu… asa vom creste asemenea oameni, asa nu vom mai fi creduli si orbi mânati de sloganuri si prostiti de media care speculeaza sărăcia si credulitatea noastră.

  5. Pingback: Liderii Coalitiei pentru Familie: IDEOLOGIA DE GEN A DEVENIT POLITICA DE STAT. Manuale pro-LGBT in scoli "fără ca şcoala să informeze părinţii, fără să existe discuţie publică, fără să fie certificate"/ REFERENDUMUL NU DIVIZEAZA!/
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare