Din nou despre MORTALITATEA ÎN EXCES non-Covid, pe fondul mesajelor de ÎNSPĂIMÂNTARE deliberată a populației. „În 2020 au murit mai mulți români decât în 2019, dar mai puțini decât în 2018 și 2017”/ DECIZII CATASTROFALE ALE MINISTRULUI VOICULESCU: „Imunitate” la malpraxis pentru medici în tratarea Covid, OPERAȚIILE AMÂNATE DIN NOU, BOLNAVII CRONICI CONDAMNAȚI LA MOARTE, CU REPETIȚIE!

6-04-2021 15 minute Sublinieri

Profit.ro/ Florin Rusu:

INFOGRAFIC O pandemie, două abordări.

România a înregistrat un exces de mortalitate dublu față de Suedia

România a înregistrat în 2020 un exces al mortalității raportat la media ultimilor 4 ani precedenți dublu față de cel din Suedia, țară criticată de presa și experții internaționali pentru strategia sa de tip laissez-faire de combatere a pandemiei de Coronavirus. Excesul de mortalitate este un termen folosit în epidemiologie și sănătate publică, care se referă la numărul de decese generate de toate cauzele în timpul unei crize peste ceea ce ar fi fost de așteptat în condiții „normale”.  În 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul de decese înregistrate a crescut cu 13,6% față de media ultimilor 4 ani precedenți.

Excesul de mortalitate este un termen folosit în epidemiologie și sănătate publică, care se referă la numărul de decese generate de toate cauzele în timpul unei crize peste ceea ce ar fi fost de așteptat în condiții „normale”. 

În 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), numărul de decese înregistrate a crescut cu 13,6% față de media ultimilor 4 ani precedenți.

În 2020 au fost înregistrate 296.711 decese, cu 35.563 mai multe decât media de 261.148 a ultimilor 4 ani precedenți. Dintre acestea, 15.767 – sau 44% – din total decese excedentare au fost puse de autorități pe seama Covid. Cu alte cuvinte, la 44 de decese puse de autorități pe seama Covid au fost înregistrate alte 56 decese în exces față de media anilor trecuți din alte cauze.

Cum, începând cu luna noiembrie, INS a detaliat modul în care se fac raportările statistice, separând decesele înregistrate de cele efectiv produse în luna respectivă, procentul efectiv produs în 2020 se majorează la 13,8%, în ianuarie 2021 fiind înregistrate 1.050 decese, din decembrie 2020, și 241 decese produse cu două luni sau mai mult înainte de luna ianuarie.

Reuters a calculat, pe baza datelor Eurostat, excesul de mortalitate similar (raportat la media ultimilor 4 ani precedenți) din statele europene, iar Suedia se situează nu în fruntea clasamentului, ci în ultima sa treime, cu un număr de decese doar cu 7,7% mai ridicat decât media din perioada 2016-2019. Statele europene care au aplicat cele mai dure lockdown-uri, Spania sau Belgia, de exemplu, au raportat în 2020 un exces de mortalitate mult mai ridicat, de 18,1%, respectiv 16,2%. Nu mai puțin de 21 din statele europene analizate de Reuters au valori superioare celor ale Suediei.

Calculele Reuters sunt confirmate și de o analiză a institutului de statistică din Marea Britanie, care a ajustat rezultatele și în funcție de diferența în structura pe vârste și trendurile de mortalitate sezonieră. Rezultatul: Suedia s-a situat pe locul 18 din 26 de state analizate. Pe primele locuri, cu cele mai multe decese excedentare, s-au situat Polonia, Spania și Belgia. Valori mai scăzute ale excesului de mortalitate au raportat alte state nordice (Danemarca – 1.5%, Finlanda – 1%), care, precum Suedia, nu au introdus obligativitatea purtării măști sau au recomandat-o/impus-o doar în spațiile publice închise și aglomerate. Spre deosebire de Suedia, însă, vecinii săi au impus lockdown-uri, chiar dacă pe perioade determinate și mai scurte decât restul statelor europene.

Spre diferență însă de restul statelor europene, celelalte state nordice (cu excepția Suediei) au aplicat o măsură extremă, ajutate însă și de poziția geografică. Și-au închis granițele, ceea ce explică răspândirea redusă a coronavirusului pe teritoriul lor. Aceasta ar putea fi principala explicație a mortalității scăzute raportată de aceste state. Însă această măsură este extrem de dificil de aplicat la nivel global, mai ales în condițiile în care epidemia se manifestă în valuri, ceea ce ar echivala cu o închidere generalizată a granițelor odată la câteva luni. În urma abordării mai relaxate a pandemiei, economia Suediei s-a contractat doar cu 2,8% în 2020 (scădere economică în principal importată de la partenerii săi comerciali), mult sub procentul de -6,2% înregistrat în UE. Măsurile anti-Covid adoptate de guvernul României au condus la o scădere economică de 3,9% în 2020. Mortalitatea mai scăzută din restul statelor nordice comparativ cu cea din Suedia ar putea avea și o altă explicație: procentul extrem de ridicat al bătrânilor instituționalizați, de peste 80%. O parte dintre suedezii în vârstă sunt găzduiți în cămine de bătrâni, altă parte în resorturi de lux, iar cei care preferă să stea acasă sunt vizitați de mai multe ori săptămânal de asistenți sociali. Aproximativ 50% din decesele Covid din UE au fost înregistrate în astfel de cămine de bătrâni.

Acesta ar fi trebuit să fie unul dintre avantajele României pentru a trece mai ușor peste pandemie în raport cu restul statelor europene, în special cu Suedia. Potrivit OMS, România avea, înaintea declanșării pandemiei, un număr de 10 ori mai redus de paturi în cămine de bătrâni, la o populație dublă față de cea a Suediei. Un alt avantaj al României ar fi fost și vârsta populației. Astfel, dacă, în 2019, 19,9% din populația Suediei era de peste 65 de ani, în România procentul era de 18,8%. Nu mai puțin de 5,1% din populația Suediei avea, la începutul anului 2019, peste 80 de ani. În România, procentul era de 4,7%. În ceea ce privește speranța de viață, dacă în Suedia aceasta era, în 2019, potrivit Eurostat, de 81,5 ani, în România era cu 10 ani mai redusă, de 71,9 ani. Starea de sănătate a populației era însă punctul nevralgic al României în raport cu restul statelor europene.

Măsurile adoptate (externarea forțată a bolnavilor, interzicerea internărilor, declararea spitalelor de elită drept spitale “Covid”, etc), au generat situații în care o parte dintre cei care sufereau de boli cronice nu au mai avut parte de îngrijire medicală de calitate fie din cauza temerii proprii de spitale, fie ca urmare a alocării unor spitale pentru tratarea exclusiv a Covid, fie ca rezultat al atitudinii unor medici speriați de o potențială infectare cu Covid. În plus, infecțiile instraspitalicești au avut propria contribuție. Așa se explică mortalitatea în exces, din care mare parte non-Covid, înregistrată în România, dar și în alte state europene care au adoptat măsuri similare.

În locul închiderii totale (a oamenilor în case, a parcurilor, măsuri prin care au fost anihilate eventualele efecte pozitive ale celor mai eficiente metode naturale “de luptă” împotriva Covid: ventilația, aerul curat și soarele), Suedia (dar și celelalte state nordice) a preferat o politică de tip laissez-faire care s-a bazat pe cooperarea voluntară a cetățenilor și pe recomandarea – și nu impunerea, decât în situații punctuale – unor reguli de bun-simț: păstrarea distanței fizice de 2 metri, evitarea aglomerărilor, purtarea măștii numai în spațiile publice închise și aglomerate etc. Argumentul invocat: pentru a putea fi respectate de cetățeni, legile/regulile trebuie să fie simple, predictibile, și nu arbitrare și schimbate o dată pe zi prin ordonanțe militare. 

Schimbarea aproape zilnică a regulilor nu face decât să amplifice scepticismul populației și să descurajeze conformarea voluntară a acesteia. Ceea ce s-a întâmplat nu numai în România, ci în toate celelalte state occidentale care au optat pentru carantinarea generală a populației și guvernarea prin ordonanțe militaro-sanitare. Pentru că acest proces a “bulversat” sistemul cognitiv al cetățenilor: ce era interzis ieri, e permis azi, dar autoritățile pot oricând să-l interzică din nou mâine. (…)/ INTEGRAL PE PROFIT.RO

***

Doru Pop:

Din categoria: Da mai lasă-mă Rafilo, cu Pacino și De Niro!

Ieri prietenul doamnei Firea, expertul Rafila, a anunțat că „În noiembrie am avut cea mai înaltă mortalitate înregistrată în România de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”. În lupta cu pandemia, care l-a obosit pe Orban și îl ostenește pe Câțu, și influencerii de la noi se străduiesc să ne bage în sperieți. Genul acesta de declarații sunt făcute cu prea mare ușurință.

Anul trecut specialistul în sport și incendii, Tolontan, a scris și el un articol în care își anunța cititorii amuțiți de frică și încântați de fotografiile semi-nude de pe prima pagină a ziarului Libertatea că aveam „cei mai mulți morți înregistrați în România de la cel de-al doilea război mondial!”. „Analiza”, care selecta un segment din statisticile oficiale, trăgea concluzii șocante. Cum să nu te sperii citind astfel de situații catastrofale, care se întemeiază pe date și fapte?!

La Europa FM apărea un alt sociolog, expert în sperieturi și înghețatul sângelui în vene, care spunea că „România a înregistrat cel mai mare număr de decese pe timp de pace” (emisiune din 17 ianuarie 2021).

Și mai recent un doctor specializat în boli psihice, deci calificat să ne sperie, previzionează că vor muri peste jumătate de milion de români.

Dacă ne uităm la datele statistice, într-adevăr există câteva vârfuri înregistrate în noiembrie-decembrie 2020.
https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File%3AWeekly_deaths_in_30_European_countries%2C_2020-2021_compared_to_2016-2019_average_(2016-2019_average_%3D_100)_W3_2021.png

Numai că rata deceselor în România este în mod constant situată între 240 și 260 de mii de persoane. Statisticile europene arată astfel: în 2017 am avut 262 de mii de morți, în 2018 263 de mii, iar în 2019 259,8 de mii.

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/demo_mmonth/default/table?lang=en).

Dacă ne uităm la datele INS, în 2020 în România au fost înregistrate 225,8 mii de decese (ianuarie-octombrie), iar totalul deceselor pe întreg anul (inclusiv creșterile „spectaculoase” din noiembrie și decembrie) au avut ca rezultat 260.595 de morți (fiecare dintre acestea o tragedie). (https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pop10r20.pdf).

Așadar în 2020 au murit mai mulți români decât în 2019, dar mai puțini decât în 2018 și 2017!
Întrebare: La ce oră trebuie să se închidă magazinele ca să fim informați corect?!

Hotnews:

Voiculescu: Medicii de alte specialităţi pot îngriji pacienţi Covid-19, fără să răspundă pentru eventuale prejudicii

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, că în perioada stării de alertă medicii de alte specialităţi decât boli infecţioase sau ATI vor putea îngriji pacienţi Covid-19, cu respectarea protocoalelor medicale, fără să fie răspunzători pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii, informează Agerpres. Decizia a fost luată de Guvern, prin ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii sănătăţii, a precizat Voiculescu.

„Am spus-o de multe ori. În spaţiul public se vorbeşte despre paturi ATI, despre necesitatea de a creşte capacitatea la ATI. Se vorbeşte de paturi ca şi cum am vorbi despre mobilă. Limitarea principală este a resursei umane. Şi atunci vorbim de medici obosiţi, de asistente şi toţi care contribuie, vorbim despre limitări, pe care le eliminăm astăzi, date de lege, o lege care îi face pe medici de anumite specialităţi să se teamă de eventuale consecinţe ale unui lucru pe care doresc să-l facă: să ajute în secţiile de terapie intensivă sau acolo unde sunt îngrijiţi pacienţi cu Covid-19. Astăzi, prin ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 95, Legea sănătăţii, am stabilit că, pe durata stării de alertă, alte specialităţi medicale decât cele de infecţionişti, ATI-şti, pot veni în ajutorul colegilor lor, cu respectarea protocoalelor de practică medicală care sunt aprobate prin ordin al Ministerului Sănătăţii”, a anunţat Vlad Voiculescu, joi seară, după şedinţa de guvern.

El a explicat că, dacă aceste protocoale sunt respectate de către medici, ei nu pot fi traşi la răspundere.

„Deci, stabilim că medicii respectivi nu sunt răspunzători pentru daune şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii desfăşurate în condiţiile respectării protocoalelor. Dacă protocoalele medicale sunt respectate, nu avem niciun fel de teamă de vreo consecinţă”, a adăugat Voiculescu.

El a spus, răspunzând întrebărilor pe această temă, că este o soluţie bună folosită de mai multe state şi este vorba doar de „o punere în lege, în legislaţia în vigoare, a unei normalităţi”.

„Este foarte clar. Este soluţia pe care au folosit-o o mulţime de alte state, este soluţia din Italia, este soluţia din Franţa, este aceeaşi soluţie aplicată peste tot. Medicul este cineva care a terminat o facultate, are o pregătire şi dacă respectă un protocol lucrurile trebuie să fie foarte clare. Trebuie, da, ca societate, dacă rugăm pe cineva să ne ajute şi respectă – repet – toate standardele, toate protocoalele, aşa încât viaţa pacientului să nu fie… sau viaţa, sănătatea, bunăstarea pacientului să nu fie niciun moment pusă în pericol, atunci evident că lucrurile trebuie să fie cât se poate de clare şi pentru acel medic”, a explicat Voiculescu.

Întrebat dacă un medic psihiatru sau ortoped poate trata un pacient la terapie intensivă, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Dacă are pregătirea necesară, are alături eventual şi un specialist care îi este suport şi urmează protocolul, atunci sunteţi în siguranţă”. (…)

Vlad Voiculescu: Ne concentrăm pe tratarea pacienților Covid. Unele operații ar putea fi amânate

Ministrul Sănătății a anunțat că unele operații ar putea fi amânate pentru că personalul medical se va concentra în perioada următoare pe tratarea pacienților cu Covid-19, notează Mediafax. Acesta a anunțat că urgențele non-Covid vor fi preluate și de alte spitale de cronici.

Ministrul Sănătății a anunțat „concentrarea tuturor forțelor în perioada următoare pe îngrijirea pacienților cu Covid-19. Asta, da, ar putea să însemne amânarea unor operații elective, unor proceduri elective, asta ar putea să însemne că anumite spitale, respectiv anumite secții, o anumită parte a resurselor umane vor fi concentrate pe tratamentul pacienților cu Covid-19”.

Vlad Voiculescu a mai spus duminică, într-o conferință de presă, că urgențele de patologie non-Covid vor fi direcționate către alte spitale „care până în prezent nu au oferit îngrijire de urgență. Cu alte cuvinte, anumite spitale de cronici, deși au baza umană și materială pentru îngrijirea urgențelor nu au făcut-o intotdeauna. Va trebui un efort din partea acestor spitale”.

Acesta a precizat că este vorba de spitale cu specialități precum Ortopedie, ORL, Urologie sau Chirurgie.

Vlad Voiculescu a solicitat de asemenea o implicare mai mare a rețelelor de spitale ale MAI, SRI, MApN și Transporturi.

***

***

National:

Măsură absurdă a ministrului Sănătății. Se întoarce starea de urgență

Cea mai distructivă decizie din starea de urgență instituită în martie anul trecut este luată din nou acum de către ministrul Sănătății. Este vorba despre anularea tuturor intervențiilor chirurgicale care nu reprezintă urgențe, fapt care a provocat moartea a mii de bolnavi cronici. Reprezentanții Asociațiilor Bolnavilor de Cancer avertizează că vor da în judecată Ministerul Sănătății la primul deces cauzat de această măsură. 

Prevederea din Legea care instituia starea de urgență și care limita activitatea spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente s-a întors din nou, ministrul Sănătății invocând creșterea numărului de cazuri Covid. Paturile din secțiile ATI au fost transferate către secțiile Covid, lăsând astfel spitalele fără posibilitatea de a mai efectua vreo intervenție chirurgicală. Totodată, peste 60% din spitalele publice au devenit spitale Covid, potrivit ultimului act normativ aprobat, în timp ce doar 3% din spitalele private au intrat în această categorie. Astfel, din cele 367 de unități sanitare publice, 244 deservesc acum bolnavii Covid. Tot pentru bolnavii Covid au mai fost desemnate 5 spitale private, un spital ROL și două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și îngrijiri paliative. Ministrul Sănătății a cerut amânarea operațiilor, susținând că toate eforturile trebuie concentrate spre tratarea pacienților Covid-19. Totodată, pentru a reduce presiunea de pe unitățile de primiri urgențe, ministrul Voiculescu a cerut redirecționarea cazurilor care necesită intervenții rapide către spitalele care nu au oferit până acum servicii de urgență. ”Este o situație incertă pentru pacienții cronici, iar această măsură luată de ministrul Sănătății, care nu a fost capabil să găsească o altă soluție și să afecteze dreptul la viață a pacienților cronici, este o bătaie de joc la adresa bolnavilor din România. Au avut un an de zile în care puteau pregăti oameni, puteau găsi soluții, și acum iau din ceea ce și așa nu ajunge pentru pacienții cronici și îi condamnă la moarte”, ne-a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Victimele colaterale ale Covidului

În România mor în fiecare zi 150 de pacienți cu diferite forme de cancer, ne spune Cezar Irimia, care atrage atenția că nu pot fi sacrificați unii bolnavi în favoarea altora. ”Am fost și eu pacient Covid, nu am nimic cu bolnavii Covid, trebuie să-i ajutăm să depășească situația critică, dar nu sacrificând alți pacienți pentru ei. Nici pentru noi, pacienții cu cancer, nu au fost sacrificați alți pacienți. Și nici pentru pacienții cronici nu au fost sacrificați pacienții cu Covid. Deci este o măsură discriminatorie și criminală. Este clar că în continuare suntem victimele colaterale ale Covidului, din neștiința, sau neputința sau să nu-i zic nesimțirea ministrului Sănătății, care ia asemenea măsuri. Eu, în locul premierului, l-aș fi destituit în secunda doi cu această măsură. Dacă Institutul Oncologic din București făcea 40 de intervenții chirurgicale pe zi înainte de pandemie și a ajuns să facă maxim 10, acum, cu această măsură prin care a dat paturi de la ATI pentru Covid și intrarea în secția ATI este în fața blocului operator este clar că nu se mai face nicio operație. Se blochează totul, pentru că nu sunt proceduri, nu sunt circuite. Bolnavii de cancer s-au resemnat, așteaptă moartea. Iar noi nu mai avem altă cale decât să mergem în instanță împotriva Ministerului Sănătății, la prima moarte evitabilă care se va produce din cauza acestor măsuri”, ne-a mai precizat președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.

Ipocrizie la vârf

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a cerut tuturor spitalelor importante, cum ar fi Fundeni, Institutul Oncologic, Colțea, Gerota, Colentina, să aloce paturi la ATI pentru bolnavii Covid, fapt care va bloca accesul în spitale a bolnavilor cronici. Pe de altă parte, secretarul de stat Andreea Moldovan a susținut că pacienții oncologici care necesită intervenții chirurgicale nu vor fi afectați de această decizie, aceștia fiind considerați urgențe.

***

Ziare.com:

Cosmarul fara sfarsit al bolnavilor din Romania. Afectiunile grave non-COVID devin aproape imposibil de tratat: “Pacientii sunt trimisi acasa!”

La un an de la decizia autoritatilor romane de a-i trata cu prioritate pe pacientii cu COVID-19 in dauna celor care sufera de patologii cronice, o decizie similara a fost luata de factorii de decizie chiar in primele zile ale lunii aprilie 2021.

Asociatiile de pacienti atrag atentia ca lipsa accesului la servicii medicale si amanarea unor operatii esentiale pentru bolnavii cronici vor duce la cresterea mortalitatii in randul acestor pacienti.

“Pacientii sunt trimisi acasa!”, declara Radu Ganescu, presedintele Coalitiei Organizatiilor Pacientilor Cronici din Romania (COPAC).

“S-a vazut la final de 2020 cresterea mortalitatii la pacienti non-COVID. Cei care nu beneficiaza de servicii medicale in momentul in care au nevoie, sunt pusi pe liste de asteptare si nu au acces la sistemul medical, sunt condamnati la moarte. Si va creste numarul persoanelor cu diverse comorbiditati. Pacientii vor deveni mai bolnavi si vor reveni intr-un sistem care deja e sufocat, fara locuri libere si cu un personal medical epuizat, iar costurile vor fi mai mari. Pentru ca statul va fi obligat sa plateasca mai mult pe serviciile medicale ale pacientilor pe care nu ii trateaza la timp”, a explicat Radu Ganescu pentru Ziare.com.

Decizie cu repetitie, la un an distanta

Chiar daca anul trecut o parte din spitale au permis accesul pacientilor cronici dupa ce initial au fost scosi din unitatile medicale transformate in spitale COVID sau suport COVID, comunicarea venita catre acestia a fost ca trebuie sa se trateze acasa.

“Lucrurile sunt foarte grave, deciziile mi se par la fel de grave. Vedem ca desi suntem in 2021 se iau fix aceleasi hotarari de anul trecut, cand nu se stiau prea multe lucruri despre aceasta pandemie. Deci dupa un an nu am invatat nimic si nu a fost adaptat sistemul in asa fel incat sa poata fi oferite servicii tuturor. Lucrurile sunt neschimbate, ne luptam cu aceeasi pandemie si avem un numar mai mare de bolnavi”, a continuat reprezentantul pacientilor, adaugand ca Romania este una dintre putinele tari europene care a decis sa imparta spitalele in COVID si non COVID.

Unul din cinci pacienti nu a beneficiat de servicii

La nivelul anului 2020, unul din cinci pacienti cronici nu a beneficiat de servicii medicale, potrivit unui studiu derulat de COPAC. Prin urmare, o data cu noua decizie luata de autoritati, pacientii nu vor beneficia de serviciile necesare nici in 2021.

“Un pacient care de un an si ceva nu are acces la servicii medicale devine o urgenta, nu e niciun dubiu aici. Desi a trecut un an de zile, inca nu a fost creionat un act normativ clar care sa arate ce anume este considerat urgenta, e la latitudinea medicului. Si, evident, medicul ia cele mai bune decizii in contextul in care poate oferi acel serviciu medical. Atata vreme cat spitalul nu ii pune la dispozitie sala de operatie sau serviciul de ATI pentru interventii, e clar ca actul medical nu se poate desfasura. Si am ajuns in situatia in care pacientii programati se duc la spital pentru operatie si sunt reprogramati desi sunt pacienti cu cazuri grave. Am impresia ca autoritatile nu cunosc realitatea din teren. Acesti oameni se pierd”, a punctat Radu Ganescu.

Valul pacientilor cronici neglijati in ultimul an

La risc sunt in special bolnavii care sufera de cancer si cei care au boli cardiovasculare. Insa nici diabeticii, printre cei mai susceptibili la infectia cu COVID-19, nu reusesc sa ajunga la medic pe cat ar fi necesar.

Ne vom afla in fata unui val de complicatii al pacientilor neglijati, si ce va face sistemul medical? Ia in calcul cineva acest val? Suntem in aceeasi groapa de anul trecut, ba impresia mea e ca ne-am adancit in ea. Pana la urma, e dreptul pacientilor sa fie consultati. Trebuie gasita o solutie pentru ca toti pacientii sa fie tratati in mod egal. Pe diabet, pacientii se plang ca nu au vazut medicul de un an la fata. Telemedicina are o parte buna ca a rezolvat situatia retetelor, dar un pacient cu diabet are nevoie de consultatie, se poate decompensa de la o zi la alta. E foarte greu sa ii explici medicului la telefon ce probleme ai”, a explicat pentru Ziare.com Rodica Molnar, presedintele Asociatiei Copiilor si Tinerilor Diabetici Mures.

Pacientii cu tuberculoza, trimisi acasa

Probleme intampina si pacientii cu tuberculoza. Spre exemplu, bolnavii internati la Spitalul Palazul Mare din Constanta, au fost instiintati de conducere ca unitatea medicala a devenit suport COVID, astfel ca sunt nevoiti sa continue tratamentul acasa.

“Mi se pare riscant sa treci spitale de cronici pe ingrijirea pacientilor cu forme de COVID grave. Iar asta pentru ca spitalele de cronici nu au linie de urgenta. Aceste unitati medicale pot ingriji niste cazuri maximum moderate. In mod normal, in cazul tuberculozei, au ramas deschise dispensarele unde pot fi facute consultatii si date tratamente. La Palazul Mare li s-a transmis insa pacientilor sa plece chiar daca nu toate cazurile erau de externat. Sunt totusi cazuri importante care necesita supraveghere medicala”, a punctat si Stefan Radut, vicepresedintele Asociatiei Pacientilorcu Tuberculoza Multidrog Rezistenta.

Cum e in strainatate

Situatia e complet diferita in afara, arata reprezentantii asociatiilor de pacienti.

“In afara au niste servicii medicale complementare – servicii medicale la domiciliu – pe care noi le-am cerut si credem ca sunt un sprijin important. Acest tip de servicii sunt utile tocmai pentru ca nu expun pacientii. De asemenea, in afara exista o mare deschidere catre medicina primara si ambulatorie, capacitatea din strainatate fiind diferita de cea din Romania. In plus, au registre de pacienti si sisteme de sanatate digitalizate. Pacientii romani trebuiau usor-usor transferati din sistemul de medicina de spital in medicina primara. Nu in ultimul rand, sa vaccinam masiv cronicii care nu sunt imunizati. Trebuiau gasite solutii dar se pare ca suntem in acelasi punct, iar de pierdut au pacientii”, a conchis Radu Ganescu.

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat in cursul zilei de 4 aprilie ca printre masurile luate pentru ajutorarea pacientilor COVID se numara regandirea si optimizarea fluxurilor medicale, dar si redirectionarea urgentelor de patologie non-Covid catre spitale care nu ofereau pana acum servicii de urgenta. Totodata, el a vorbit si despre amanarea unor operatii elective, a unor proceduri elective si concentrarea resurselor umane catre tratarea pacientilor COVID.

***

Ana Iordănescu:

Pentru toți cei care mă corectează în privința închiderii spitalelor

…apostrosfându-mă că “temporizare” nu înseamnă “anulare” , ci amânare. Bun. Filozofii trebuie să trăiască la nivelul operei și principiilor călăuzitoare în viață! Vă doresc să aveți nevoie de o operație și să vă fie temporizată! Nu anulată, ci temporizată, cum spuneți! Vouă, mamelor, taților și rudelor voastre! Și atunci veți înțelege, pe pielea voastră groasă, că temporizare egal anulare operație la data respectivă și amânarea sine die.

Treabă care, oricum i ai spune, temporizare, anulare, crimă, echivalează cu moartea sau agravarea boală /stare pentru mulți oameni. Vă doresc mult de tot! Și atunci, când veți crăpa, vă doresc să vă luați lecțiile de semantică și să le recitiți! Nu înțelegi, măi neoamenilor, că spitalele se închid? Că se repetă scenariul din primavara trecută, soldat cu 20.000 morți non covid mai mulți decât în anii trecuți, pentru ultimele 3 luni?

Institutul Fundeni, spital covid. Universitar, spital covid. Colentina, spital covid. În toate județele, spitalele de urgență, spitale covid. Este o anulare a dreptului la sănătate și accesului la servicii de sănătate, deși toți plătesc asigurare. Presa tace. Toată lumea tace. Sigur, după câteva luni, veți vedea mulți deontologi și ziariști care, cu mare durere, vor constata ce mare greșeală a fost decizia. Totuși, morții rămân morți.

Repet, mi am însușit critica. Nu e anulare, ci temporizare. Vă doresc să fiți temporizati…Nu anulați, cum greșit am spus eu. Și reprogramati după 3, 4 sau 6 luni. Poate când veți începe să muriți și voi, prea responsabilii, veți reîncepe să fiți oameni. Umani. Să nu stați nepăsători când alții în jurul vostru suferă. Fără voi și degenerarea sufletească pe care o promovați , nimic nu era posibil. Nu scriu pentru mine, eu nu am nevoie de operație, dar nici nu pot asista ca o râmă mută.

Temporizare plăcută a unui cancer câteva luni! Sub Pământ SRL. Trăiți ceea ce scrieți! Aa, e ușor să îi trimiți pe alții la moarte, dar mai greu când te privește pe tine! E sindromul Udrea și DNA.

*

Covidul e o boală. Au mai existat boli și vor continua să existe, “tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte” nu e pe stoc…

Ceea ce mă sperie pe mine este omul nou, răsărit din spumele acestui virus. Îl recunoașteți ușor. Se crede deștept și, deci, superior, nu prin merite personale cum se obișnuia, ci prin dorința viscerală de anihilare (uneori am senzația că și fizică) a “nespalaților”, a antivaccinistilor, a contestatarilor. E deștept, face glume (de kkt) despre Bill, despre cipuri, despre mască, despre Suedia. (…) Acest om nou pledează pentru segregare, pentru eliminarea din societate a celor care nu vor vaccin, a celor care îndrăznesc să iasă în stradă de foame. Acel om nou care îi disprețuiește pe cei ce nu gândesc ca el: “public neinstruit”. Acest om nou minunat are o mare durere în kur pentru orice altă boală, perorând voios, dar tâmp, despre deviații de sept, când oamenii mor de boli serioase, fără acces la spitale.

De ce insist cu spitalele? Masca, vaccinul, restricțiile, toate acestea le putem dezbate, le putem diseca în conversații lungi, pline de studii. Lipsa de tratamente și intervenții medicale nu dă timp de discuții, omoară!!! Trăim ca în evul mediu! Cu sprijinul și suportul acestor oameni noi!

Vă dau un exemplu. Aseară, dr Zarafin, medic ATI Colentina a zis, cu subiect și predicat, că acel spital stă gol de un an, în condițiile în care se performau operații speciale, unele unice în țară. S au făcut câteva reinterventii și 3-4 şocuri hemoragice, tot anul! A mai spus dr Zarafin, un om corect, despre chirurgi, care în lipsă de pacienți, devin pneumologi. Cu tot respectul, acești medici și pacienții, toți sunt puși în situații limită. Un chirurg, cu toată dăruirea lui, nu are specializare de pneumolog, deci poate duce un tratament corect până la un punct.. El este bine intenționat, dar specializarea lui este alta. Privit așa, sigur că oamenii se expun la malpraxis, nu din vina lor, ci a acestei demențe. Există o scrisoare semnată de 300 de cadre medicale (pun link) pentru redeschiderea acestui spital care trata 20.000 pacienți lunar! Mai nou, MS a decis ca tot sistemul medical să facă din covid prioritatea numărul unu. Chiar și ziarele haștagilor au scris despre crima închiderii spitalelor din nou. Și cu toate acestea, ieri ați văzut la lucru acești oameni noi. Nu au auzit de Colentina închisă, nu au auzit de oamenii morți din cauza eliminării accesului la spitale, nu au văzut statisticile INS, nu au citit, nu au auzit nimic. Tupeul, minciuna, negarea unor declarații reale ale medicilor care lucrează acolo.. Mă sperie acest absurd al discuției! Totul e invenția MEA și a altora plătiți de cineva, de ruși, de marțieni… În condițiile în care NICĂIERI în lume nu se trimit oamenii acasă să moară, dacă nu au covid. Nu se anulează operații, mint eu. Acesta este omul nou! Lejer în a trimite la moarte, la închisoare, la excludere, la sclavie, pe oricine nu crede în covid, mască, vaccin.

Acest om nou mă sperie. Discuția de ieri, de pe pagină, a fost de ajuns. Pentru acești ticăloși morali, este corect să închizi ușa spitalului. Mai dă-i dracu, cu deviatiile lor de sept! Că așa se numesc toate bolile non covid, pentru a le da acestor “morali” liniștea somnului. Operațiile se temporizeaza, nu e ca și cum rămân oameni netratati. E semantică. Mă, nu! Dacă redenumești căcatul, trandafir, sa știi că tot pute! Să ne fie frică de acești “superiori”, puși pe jignit și eliminat “neinstruiti” ca noi. După cum se mișcă lucrurile, vor avea succes.

În concluzie, pentru mine, orice om care asistă nepăsător la nenoricirea altuia, care legitimează drama și suferința altuia, care se folosește de morți pentru campania unei idei, orice om de acest fel, vechi sau nou, este un rah@t n@z!st! Și susțin segregarea! Eu, una, nu vreau să stau în același loc și la aceeași masă cu astfel de oameni. Cel mai mare rău pentru ei este să îi lăsăm între ei. Numai ei, în bula lor. În lipsă de “neinstruiți” pe care să îi atace și care să le dea un scop comun, e o chestiune de timp până se vor devora între ei. De buni și noi și superiori ce sunt, fără dubiu! Orice idee care are nevoie de bici pentru a fi acceptată, nu e idee, ci dictatură.

„Abator e puțin spus.” Mărturii cutremurător de dureroase care reclamă OMORÂREA cu zile a INTERNAȚILOR din SECȚIA ANTI-COVID ATI din Spitalul Județean Sibiu/ „Sechestrat printre morți vii”. Un jurnalist denunță relele tratamente din SECȚIA ATI a spitalului Covid Grădiște din ARAD

VICTIMELE „COLATERALE” ALE CARANTINEI. Excesul de mortalitate pe iunie 2020 NU poate fi pus pe seama Covid/ „NIȘTE PACIENȚI PE CARE NU-I VREA NIMENI”. Reportaj Digi 24: cel mai mare centru oncologic din România și-a redus activitatea LA JUMĂTATE din cauza noilor criterii epidemiologice (Video)

DECESELE ÎN EXCES DIN NOIEMBRIE – DECEMBRIE 2020: un subiect ocolit. Peste 40.000 de morți evitabile NON-COVID din probabila cauză a ACCESULUI RESTRÂNS la spitale și îngrijire medicală

INS a raportat o MORTALITATE neobișnuit de mare pentru octombrie, iar unul dintre cei mai buni experți demografici arată că e vorba de DECESE NON-COVID cauzate de politicile anti-pandemice

„Eroilor din linia întâi”… Cocktailul toxic de STALINISM CULPABILIZATOR REPRESIV, incompetență și CINISM ANTIUMAN omoară mai mult decât COVID/ Bătaie de joc continuă față de bolnavii cronici/ MĂSURILE ANTI-COVID: CAUZA EXCESULUI DE DECESE?/ Idei sociopate: „negaționiștii” să-și asume neîngrijirea medicală dacă fac Covid/ Un Sindicat sanitar vrea SUSPENDAREA MALPRAXISULUI/ Impresii de pacient Covid despre spital: „Pușcăria iadului”, „Lagăr de exterminare”/ Proftorii testelor PCR

PRĂBUȘIREA DRAMATICĂ A SPITALIZĂRILOR PENTRU BOLNAVII CRONICI DIN ROMÂNIA. Un studiu scoate în evidență lezarea gravă a dreptului constituțional la OCROTIREA SĂNĂTĂȚII prin politica sanitară anti-Covid a autorităților


Categorii

Omul nou, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva populatiei, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Din nou despre MORTALITATEA ÎN EXCES non-Covid, pe fondul mesajelor de ÎNSPĂIMÂNTARE deliberată a populației. „În 2020 au murit mai mulți români decât în 2019, dar mai puțini decât în 2018 și 2017”/ DECIZII CATASTROFALE ALE MINISTRULUI VOICULESCU: „Imunitate” la malpraxis pentru medici în tratarea Covid, OPERAȚIILE AMÂNATE DIN NOU, BOLNAVII CRONICI CONDAMNAȚI LA MOARTE, CU REPETIȚIE!

  1. directorul Astra Zeneca pe departamentul R&D a murit dupa vaccinare. A facut boala vacii nebune, 61 de ani.
    https://www.fiercebiotech.com/biotech/life-science-industry-mourns-death-astrazeneca-s-cancer-r-d-chief-jose-baselga

  2. https://m.youtube.com/watch?v=w2rsOYwGoUU
    Ultimul videoclip postat pe pagina de youtube a Mitropolitului Neofit . Din descriere pare plina de sfaturi, de profetii si atentionari cu privire la urmatoarele evenimente. Vorbeste si de problema Ucrainei. Asa ca cine poate si doreste…o traducere pentru noi….. e bine venita. Multumiri!

  3. @eucred

    Din păcate, persoana care ne ajuta cu aceste traduceri nu mai este disponibilă.

  4. @admin
    Imi pare rau sa aud lucrul acesta! Sa i dea Dumnezeu cele de folos pt.tot ceea ce a facut pana acum. Ne a fost de folos!

  5. https://www.vimaorthodoxias.gr/ekklisia-kyprou/morfoy-neofytos-tha-zisoyme-tora-tin-ptosi-toy-erntogan/
    Sunt sit uri grecesti care au scris cateva idei din interviul Mitropolitului Neofit dat la un post local de radio ( de a lungul timpului a dat mai multe interviuri la acest post de radio, unele traduse de C.O.) Acest interviu ( cel pe care l a si postat Mitropolitul Neofit pe pagina lui de youtune) si pe care l am indicat in primul comentariu este din data de 05.04.2021.
    Ca si titlu pe care l retin cei care au preluat o parte din cele sustinute de Mitropolitul Neofit, link ul fiind cel de la inceputul comentariului meu actual, este urmatorul: Μόρφου Νεόφυτος: Θα ζήσουμε τώρα την πτώση του Ερντογάν.
    Tradus ar fi : Vom trai acum caderea lui Erdogan.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare