DE LA JERTFA MIELULUI LA DIVERSIUNEA “IEPURASULUI” – Pastorala PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, la Invierea Domnului (2015)

8-04-2015 5 minute Sublinieri

mountathospics thessaloniki 2

Va recomandam si:

***

iepure miel oua

  • Ziarul Lumina:

Scrisoare pastorală la Învierea Domnului

„De la Jertfa Mielului la diversiunea iepuraşului“

Sfintele Paşti constituie, fără îndoială, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, fapt pentru care şi este precedată, în fiecare an, de o perioadă de pregătire specială, ce constă în post, rugăciuni şi slujbe bisericeşti deosebite – toate rânduite amănunţit în Triod – în vederea întâmpinării aşa cum se cuvine a măritului praznic al Învierii Domnului.

Astfel, fiind sărbă­toa­­rea de referinţă a credinţei noastre, pe seama ei s-a scris multă teologie, s-au dez­vol­­tat rânduieli liturgice speci­a­le, a apărut o simbolistică sa­cră, s-a ţesut folclor şi, cum ră­ul nu se lasă nici el prea mult aş­teptat, au apărut şi diversiu­ni­­le, în încercarea de a arunca în derizoriu însemnătatea unei săr­bători ca aceasta.

Între simbolurile Paştilor, lu­mea creştină a reţinut mai ales Crucea – ca mod de pre­gă­ti­re şi de „trecere“ de la moarte la viaţă; Mielul – ca animal de sa­crificiu prin excelenţă şi Oul – ca simbol al regenerării şi per­pe­tuării vieţii. Aceasta, în­tru­cât crucea apare în icoana eli­be­rării protopărinţilor Adam şi Eva din iad (adevărata icoană a Învierii în Ortodoxie) ca „suport“ şi altar al mântuirii şi în­vi­erii, iar oul – ca cel ce nu o da­tă a fost asemănat planetei noas­tre, cu trimitere specială la renaşterea sau mişcarea lui ci­­clică – semn al renaşterii o­mu­lui prin moartea şi Învie­rea lui Hristos.

Cel mai întâlnit simbol al Pa­ş­tilor însă, de-a lungul vea­cu­rilor, a fost mielul. Acesta, cu ino­cenţa, candoarea şi su­pu­ne­rea sa, a constituit totdeauna „sim­bolul primăverii şi al victoriei ciclice a vieţii asupra mor­ţii“ (Vasile Pistolea, Triptic pas­cal: Crucea, mielul, oul, Ed. Episcopiei Caransebeşului, 2013, p. 142) şi a reprezentat prin­cipalul animal de sacrificiu nu doar în creştinism, ci şi în iu­daism şi chiar şi în islamism.

Astfel, mielul apare ca jertfă o­ferită de Abel încă de la în­ce­pu­­tul lumii (Fc. 4, 4). Apare, a­poi, ca animal salvator, căci sân­gele său, cu care şi-au uns e­vreii pragurile şi uşorii caselor în Egipt, i-a scăpat pe aceia de moar­te (Ieş. 12, 21-27). Cu un miel este asemănat Mântui­to­rul Hristos de către profetul Isa­ia în cartea sa (cap. 53, ver­se­­tul 7) şi miei sunt numiţi, în ge­ne­ral, şi israeliţii chemaţi să-I ur­me­ze Domnului (Is. 40, 11).

În Noul Testament, Domnul Hris­tos este atât „mielul lui Dum­­nezeu, Cel ce ridică pă­ca­te­le lumii (In. 1, 29), cât şi „Păs­torul cel bun, Care Îşi pu­ne viaţa pentru oile Sale“ (In. 10, 11). Oi sunt numiţi credin­cio­­şii în parabola oii celei pier­du­­te (Lc. 15, 3-7) şi turmă cu­vân­t­ătoare şi mieluşei cu prilejul iertării Apostolului Petru, du­pă ce acesta s-a lepădat de Hris­tos (In. 21, 15-17). unknown-artist-the-lamb-of-god-cattedrale-di-santa-maria-assunta-torccello-venezia-italy-late-11th-century1Apoi, a­le­­gând să moară chiar de Paş­te­le iudaic, Domnul a „persona­li­zat“ mielul de pe altarele de jer­tfă ale Vechiului Testament, iden­tificându-Se personal cu a­ces­ta şi devenind El Însuşi Jert­­fă pe altarul mântuirii uni­ver­­sale a oamenilor (idem, Săr­bă­tori religioase şi datini la ro­mâni, Ed. Marineasa, Timi­şoa­ra, 2006, pp. 236-237). Este mo­ti­­vul pentru care Sfântul Apos­tol şi Evanghelist Ioan Îl nu­meş­te pe Hristos MIEL, în Apo­ca­lipsă, de 28 de ori, prezen­tân­­du-L fie ca Domn peste mun­tele Si­onului (Ap. 14, 1), fie ca bi­ru­i­tor al morţii şi ju­de­că­tor al lumii (Ap. cap. 5, 14 şi 19).

În felul acesta mielul prefi­gu­­rat, desăvârşit prin jertfa Dom­nului Hristos, a rămas sim­bolul suprem al Paştilor şi al Învierii noastre, preluat apoi a­tât în simbolistica incipientă a catacombelor romane, cât şi în iconografia creştină bizanti­nă şi în cea apuseană, într-o iden­tificare aproape perfectă cu Domnul Hristos, Cel jertfit de bunăvoie pentru noi.

Dragii mei,

După secole întregi, în care Hris­tos, „Paştele nostru“ (Ca­no­­nul Învierii, Cântarea a IV-a, sti­hira a II-a), a fost Mielul cel ne­vinovat şi „jertfa cea vie şi ne­jertfită“ (idem, Cântarea a VI-a, stihira a III-a), omul secu­­larizat a găsit cu cale să mă­s­lu­iască şi acest simbol. Plic­ti­sit de prea îndelungata istorie a acestuia, pe care se vede că a re­simţit-o mai degrabă ca pe o ru­tină plictisitoare, în loc să îi re­considere continuu valoarea, o­mul astfel emancipat a urzit „schim­barea“ – atât de comodă ce­lor care nu pot iubi îndeajuns tra­diţia, pentru a nu o înlocui, aşa, de dragul schimbării – da­că nu cumva a făcut-o ca pe o in­tenţionată diversiune.

iepure-paste-coverEste vorba despre cunoscutul, de acum, IEPURAŞ DE PAŞTI. Simbol inventat de că­tre reformatorii protestanţi în a­nul 1867, ca o alternativă la tra­diţia creştină (Vasile Pis­to­lea, Triptic pascal… cit., p. 222, apud Julia Maria Cristea, Săr­bă­tori, tradiţii, ritualuri, mituri…, Ed. Oscar Print, Bucu­reşti, 2007), iepurele este stig­ma­tizat în Vechiul Testament drept animal impur, iar în cre­din­ţele populare ca fiind demo­nic. Legat mai curând de ma­gie, iepurele trece, în conştiinţa oa­menilor, mai degrabă drept un animal malefic, caracterizat ca fricos, şi simbol mai curând al fertilităţii excesive şi al lasci­vi­tăţii, în oponenţă cu inocenţa mielului.

Astfel, în pofida conotaţiilor ne­gative ale trăsăturilor sale, şi ca orice lucru „nou“ şi „de import“, iepurele a înlocuit treptat mielul – socotit a fi un simbol prea învechit, prea anost şi, ori­cum, lipsit de reprezentati­vi­ta­te pentru spiritul nou al creş­tinismului acestuia de marketing, de astăzi. Aceasta ara­tă, pe de o parte, oboseala noas­tră creştină, iar pe de alta con­sti­­tuie o diversiune perfidă, me­nită să zdruncine tradiţia sfân­tă, în lupta ei cu ima­gi­na­ţia păcătoasă a omului modern. Este o diversiune din bine cu­nos­cuta serie a lui Moş Gerilă ver­sus Moş Crăciun, a „colindului“ comunist „Foaie verde por­to­­cală, noi suntem copii de şcoa­lă….“ în dispreţul tradi­ţio­na­lelor colinde româneşti, precum şi din gama celorlalte gă­sel­niţe ieftine şi lipsite de par­fu­mul revigorant al istoriei creştine.

Aşadar, la un praznic ca a­ces­ta, vă invit pe toţi – cler şi popor – să devenim mai con­şti­enţi de ceea Passover-Lambce este cu adevărat va­loros şi reprezentativ pentru cre­dinţa noastră, respingând instinctiv tot ceea ce constituie fă­cătură ori diversiune, anume con­struite în „laboratoarele“ ce­lor care nu văd cu ochi buni spi­ri­tul jertfelnic al creştinismului – fundamentat pe jertfa Mielu­lui -, ci caută să îl compromită prin substituiri ca cea a iepurelui – în ciuda caracteristicilor sa­le bine cunoscute.

Folclorul are farmecul şi fru­mu­­seţea lui, demne de istoria cre­a­ţiilor populare, ale mi­to­lo­giei şi ale folcloristicii, dar aici se deturnează o simbolistică pu­ternic ancorată în istoria, men­talitatea şi credinţa noas­tră, cu temeinice fundamente bi­blice, mo­rale şi chiar dogma­ti­­ce.

Să ne iubim credinţa – a­ceas­ta care tinde să fie socotită as­tăzi, de către omul secular, tot mai periculoasă şi mai dă­u­nă­toa­re copiilor până la vârsta ma­joratului – şi s-o îm­părtă­şim, cu certitudinea că ne poate fi raţiune de a fi a existenţei noas­tre, izvor de speranţă în mij­locul obstacolelor de tot fe­lul, far călăuzitor în viaţă, liman şi cetate mântuitoare.

Să preţuim învăţătura Bi­se­­ri­cii noastre, istoria şi tra­di­ţiile ei, conştienţi fiind că toate a­ces­tea au rodit şi s-au dezvoltat prin lucrarea înainta­şi­lor noş­tri sfinţi şi sub adumbri­rea Du­hu­lui Sfânt, dar să în­vă­ţăm şi să ne apărăm de tot ceea ce ne-ar pu­tea vătăma cre­zul nostru, mo­rala, valorile noas­tre autentic creştine şi dra­gostea pentru tot ceea ce con­stituie tezaurul sa­cru al cre­dinţei noastre.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele doritor,

† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

prea-sfintitul-sebastian

Legaturi:


Categorii

1. ȘTIRI, Pastile/ Invierea, Pastorale, PS Sebastian Pascanu, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “DE LA JERTFA MIELULUI LA DIVERSIUNEA “IEPURASULUI” – Pastorala PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, la Invierea Domnului (2015)

  1. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare