Actorul DOREL VISAN la “Jocuri de putere” (fragmente VIDEO): “Lumea, daca nu revine la ideile crestine, se autodistruge… Un popor care isi pierde identitatea este mai usor de lucrat la gazele de sist!”

24-10-2013 5 minute Sublinieri

Fragmente colate din interviul lui Rares Bogdan din emisiunea “Jocuri de putere” (18 oct. 2013)

Viaţa la ţară şi preocupările acestea de lucrare a pământului sunt fundamentale, pentru că acolo este un fel de încărcare a ceea ce omul pierde din sufletul lui, dând altora. Este ca un fel de acumulator care se încarcă. Plus că lucrul cu pământul intră într-o altă zonă. În momentul când pui mâna pe pământ, de fapt pui mâna pe tine; deci se creează această relaţie dintre om, despre care se spune că este făcut din ţărână şi în ţărână se întoarce. Această relaţie trebuie ţinută continuu.

Din această cauză omul s-a degradat, din această cauză omul s-a îndepărtat de sine, pentru că se dezumanizează. În toată lumea este o cădere a culturii, este o criză a culturii. Dar la noi începe să se vadă. Pentru că ea se găseşte în sufletul omului. Omul devine tot mai pustiu în interior, tot mai dezamăgit. Minciuna îl dezamăgeşte, confuzia în care trăieşte, această bombardare cu informaţii inutile, toate astea îl încarcă şi îl dezumanizează.

De altfel, progresul dezumanizează. Noi nu putem opri progresul, că este formidabil. Am făcut nişte descoperiri fundamentale în medicină, în toate domeniile, în tehnică. Numai că, aşa cum spune un filosof francez, în timp ce corpul omului s-a supradimensionat prin maşinile care-l ajută, sufletul lui a rămas mic. Şi la noi se vede deja sufletul mic al românului! Valorile care îl urmăresc pe om în zilele noastre mă întristează. Nu sunt decât: plăcerea şi folosul.

– De ce credeţi că România nu are un filosof de talia lui Kant?

– România are filosofi! Eu l-am văzut aseară la dumneata la emisiune pe profesorul Florin Colceag. Formidabil! Am urmărit toată emisiunea şi pur şi simplu l-am “înghiţit”. Ce lucruri minunate spunea şi se vedea pe chipul domniei sale un om cu un interior nu numai bogat, dar cu un interior armonios. Asta-i nenorocirea neamului nostru la această oră şi aici trebuie să luptăm, în a reface armonia, şi naţională şi individuală. S-a distrus această armonie, din cauză că nu mai ducem viaţă morală. Stăm prost cu conştiinţa, cum a spus Caragiale.

– Cât costă arta, unicitatea şi nemurirea într-o lume care-i dominată de duplicitate, de manele, de fariseism…?

– Arta îşi are loc; artiştii au probleme…

– I-am avut invitaţi pe o parte din colegii dumneavoastră în urmă cu trei săptămâni, aproape o lună, într-o emisiune de trei ore, și am văzut multă tristeţe, multă supărare în vorbele lor, în ochii lor…

– Da, acolo erau nişte artişti foarte deosebiţi care nu mai sunt folosiţi. Arta îşi are locul și credinţa mea este – am mai spus acest lucru şi-l susţin în continuare – că lumea, dacă nu revine la ideile creştine, la ideile morale, distruge această civilizaţie. Deci noi trebuie să încreştinăm sau să reîncreştinăm neamul românesc ca să putem încreştina românul ca să poată face artă adevărată. Noi suntem de vină. Este o poveste cu un alcoolic, care este condamnat a zecea oară de un judecător pentru că făcea prostii când era băut. Şi judecătorul îi spune: „Domnule, alcoolul şi numai alcoolul te-a adus în halul ăsta!” La care el îi spune: „Mulţumesc, domnule judecător. Sunteţi singurul care a spus că alcoolul, pentru că toţi ceilalţi mi-au spus că eu sunt de vină.”  Ei, aşa este românul, vezi? Nu manelele sunt de vină, ci noi! […]. Noi am inversat scara valorilor. În orice vreme şi în orice societate sunt valori care sunt mai considerate decât celelalte, dar noi am schimbat. Ştii de ce? Pentru că nu mai avem preocupare culturală! Ne-am modernizat și în cultură. Prea multă experienţă, folosim tot felul de  apucaţi din ăştia din diferite părţi, în loc să folosim marii noştri cărturari! Noi avem piese, avem fond dramaturgic, avem fond de poezie, avem fond de roman, şi aşa mai departe.

Discutam înainte de emisiune cu doamna directoare a cinematografului despre Moromeții. Moromeţii e un film extraordinar! Dar filmele pe care le facem mai nou, nu mai au aceeaşi fundație, pentru că nu se bazează pe texte fundamentale. Aici e necazul. Şi aici e şi problema culturii. Noi, românii, trebuie să învăţăm cât să respectăm din ceea ce avem și am avut valoros, cât să adăugăm, şi să întreţinem tot timpul un dialog între nou şi între vechi, care să nu distrugă nici vechiul, nici noul! Asta trebuie făcut! Treaba asta mi-a spus-o un şef de trib, în Africa. A spus: „Dom’le, la noi în Africa nu este fapt de cultură decât acela care poate dialoga cu strămoşii.”

– La noi parcă tot ce este tradiţional, tot ce este istorie, trebuie dat deoparte…

– Se risipeşte!

– Şi doar modernismul prost înţeles…

– Asta este și o influență din alte părţi, pentru că un popor care-și pierde identitatea este mai uşor de… lucrat la gaze de şist, nu?

– Cu siguranţă, dacă nu mai are tradiţii, nu-şi respectă istoria, nu şi-o iubeşte… Cu siguranță cineva încearcă să ne arunce mirajul independenţei energetice, de parcă cineva nu ar dori să existe independenţă energetică, uitând să ne spună că gazele alea trebuie să le plătim, aşa cum plătim și benzina, pentru că am vândut şi Petromul pe nimic în urmă cu 10 ani. L-am vândut pe nimic! Dar benzina o plătim, şi o plătim exact la fel ca la cei care au venit din afară.

Spunea un lucru extraordinar domnul profesor, că poate că se pot, în alte părţi, exploata gazele în forma aceasta, dar dânsul spunea un lucru extraordinar: că acolo unde se rupe pământul, acolo sunt nişte canale a apei subterane care nu se mai refac. Ei, alea pot să influenţeze la un moment dat apa de băut. De altfel, apa de băut, peste 50 de ani va fi o problemă mondială. Mondială! Pentru că pământul atâta mizerie a înghiţit încât la un moment dat apa freatică se va răzbuna. Imaginaţi-vă zilnic câte tone de detergenţi se varsă în apele pământului. Totul se spală cu detergenţi. Or pe vremea când eram eu copil se spăla cu cenuşă cu un pic de nisip. Aşa se spălau lingurile! Şi erau extraordinar de curate. Acum cu milioane de detergenți și toţi sunt regele detergenţilor, și toţi sunt numărul 1 în România… Această reclamă, această obligaţie de a fi fericit este foarte dăunătoare pentru om. Te obligă să fii fericit, să ai un cuţit care taie tot pământul… Dom’le, lasă-mă uşor! Eu, în ultima vreme, închid televizorul când se dau reclame.

[…]

“Zvon de glasuri omeneşti ciripind ca papagalii/ Mii de vorbe şi poveşti fără ca să le-nţeleagă…” Ca nişte papagali ciripind în fiecare seară la toate televiziunile, vorbe pe care nu le înţelegem, nu le înțelegem rostul și nu folosesc nimănui! Nimănui! De-aia mă duc cu tot mai multă reţinere – am vrut să zic „groază” – cu tot mai multă reţinere la o televiziune, pentru că dacă spun din experiența mea sau din ceea ce cred eu că este bun pentru om și pentru sufletul omului şi ştiu că e bun şi ştiu că e necesar, de-asta au nevoie românii, să-şi răcorească din nou sufletul, să-l încarce din nou cu lucruri care ţin de umanitate, care ţin de patriotism, care ţin de vigoarea acestui neam, şi noi îi dăm toate tembelismele din lume, toate mizeriile! Nu te poţi uita la o emisiune de televizor pentru că vezi nişte lucruri, nu știu, nu mai înţeleg.

Am fost acum în Franţa, m-am uitat puţin la televizor, dom’le, sunt emisiuni normale, cu oameni. Aceeaşi treabă am văzut în Peru. Simple. Oamenii vorbesc despre necazurile lor, despre muncă, despre proiecte…”

[…]

” Noi ducem o viaţă greşită din toate punctele de vedere, omul modern nu se mai poate defini, l-am părăsit pe Dumnezeu. Şi ce i-a dat Dumnezeu? O libertate cu care nu mai ştie ce să facă. Exact asta facem şi noi românii”, a mai spus actorul la REALITATEA TV.

Dorel Vişan s-a arătat nemulţumit de faptul că nu sunt promovate valorile în România. “Sunt modele, dar nu sunt scoase în evidenţă”, a spus actorul.

Dorel Visan

Legaturi:

***

***


Categorii

1. DIVERSE, Dorel Visan, Gazele de sist, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei, Razboiul impotriva sanatatii, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Actorul DOREL VISAN la “Jocuri de putere” (fragmente VIDEO): “Lumea, daca nu revine la ideile crestine, se autodistruge… Un popor care isi pierde identitatea este mai usor de lucrat la gazele de sist!”

  1. FELICITĂRI MAESTRULUI DOREL VIŞAN, pentru extraordinarele cuvinte, pentru Dragostea de NEAM şi pentru Sinceritatea Domniei Sale. Ridică Doamne BĂRBAŢI vrednici între Români care să deştepte şi să ridice Neamul acesta. Să IZBĂVEASCĂ PRUNCII care se nasc din robia în care ne aruncă Preşedintele, Guvernul şi Parlamentul.

  2. Minunate cuvinte ale actorului Dorel Visan, avem mare nevoie de acesti oameni cu o asa gindire sanatoasa. Au mers la suflet.

  3. Pingback: MIRCEA DIACONU in “Lumea credintei”: COLINDATI VOI INSIVA, CU TOT SUFLETUL! “Modul de viata românesc al civilizatiei rurale face parte din PATRIMONIUL IMATERIAL” - Recomandari
  4. Pingback: Actorul DOREL VISAN despre satul romanesc (Video): TARANUL ROMAN NU MAI E TARAN. BUNUL-SIMT INCEPE SA DISPARA SI LA TARA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare