Articolele saptamanii (3): DEMOLAREA REPERELOR SI TEROAREA DELATIUNII POLITIC CORECTE

12-03-2011 3 minute Sublinieri

Dacă este un lucru la care românii se pricep cel mai bine pe lume, acesta este să demoleze mituri. De la voievozi la poeţi naţionali, la mari cercetători şi inventatori, pînă la Eroul Necunoscut toţi au fost raşchetaţi cu şmirghelul. Unul n-a mai rămas imaculat. Cât efort şi câtă energie au fost cheltuite cu această îndeletnicire ar fi fost suficiente celor care le-au întreprins să devină ei înşişi nişte monştri sacri în viaţă pentru ca apoi să aibă timpul necesar până la sosirea inevitabilei lor morţi să se autodemoleze, uşurând astfel sarcina generaţiilor care vor veni.

La începutul anilor 1990 la modă era să îl „feşteleşti” pe Eminescu. Acesta a fost primul lucru pe care l-au făcut unii cu libertatea. Poetul era „prea sus”, plutind într-o levitaţie care îl separa de noroiul vieţii cotidiene şi îl apropia prea mult de stele. Prea apărea ca un zeu, prea se transfigurase omul în „luceafărul din cer”. Prea avea un „cult”. Şi în aceste condiţii „nişte minţi libere” şi „spirite excesiv lucide şi critice” s-au gândit să ne salveze din transa extatică în care priveam spre poet. Mai întâi sifilisul poetului a devenit o notă obligatorie la toate poemele sale de dragoste, apoi lipsa corectitudinii politice la cele de meditaţie social-politică. În final nu doar că a fost umanizat luîndu-i-se „focul din privire” dar a fost transfomat chiar într-un individ cu care este mai bine să nu ai de face – atât din punct de vedere sanitar, cât şi politic (cine ştie ce poţi să mai iei dacă îl citeşti).

La cumpăna dintre anii 1990 si 2000 a venit rândul voievozilor – Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Nici Soliman Magnificul, nici generalul Basta nu au fost mai duri cu ei decât propriii lor urmaşii „însetaţi de adevăr”. Peste noapte Ştefan cel Mare devenise un lider lipsit de virtuţi democratice, un bărbat imoral cu o viaţă extraconjugală mult prea condimentată şi bogată, dar şi un mistificator ordinar al statisticilor privitoare la armatele otomane cotropitoare. Mihai Viteazul apărea şi el ca un aventurier lipsit de viziune politică devenit celebru printr-o victorie care de fapt a fost o înfrângere.

La sfârşitul anilor 2000 a venit rândul lui Mircea Eliade şi al generaţiei 27. Personele incluse în acest lot (utilizarea termenului lor nu este deloc întâmplătoare iar cei familiarizaţi cu terminologia proceselor politice din perioada comunistă ştiu asta) au fost clasaţi mai mult sau mai puţin ca fiind „incorecţi din punct de vedere politic”. Iar asta a devenit o referinţă obligatorie chiar dacă vorbim despre istoria religiilor, teatrul absurdului sau nihilismul absolut (măcar la Eminescu alăturarea notei privind sifilisul poetului cu versurile de dragoste parcă mai avea o logică întortocheată şi îndepărtată).

Care e problema? se vor întreba membrii Asociaţiunii Române pentru Demolarea Miturilor Naţionale. Nu avem voie să criticăm? Cum să nu, sigur că aveţi, numai că dumneavoastră nu cu critica vă ocupaţi, ci cu delaţiunea. Un critic literar, un istoric al ideilor sau un politolog poate aduce în discuţie argumente foarte diverse – da! poate studia patologia unui creator, viaţa privată a unui domnitor sau activismul politic al unui filozof. Toate acestea ne pot aduce detalii care să ne facă să îl înţelegem pe omul în cauză. Este un efort de reconstituire. Dar în momentul în care cercetătorul face apel la aceste elemente de context pentru a fundamenta nişte judecăţi de valoare şi mai rău… de acceptabilitate a operei-faptei şi autorului în spaţiul public demersul iese de sub mantaua criticii şi îmbracă hainele delaţiunii.

Este absolut irelevant că Eminescu avea sifilis – şi dacă avea ce? Oare faptul că nu ştiam acest detaliu era cel care a dus la portretizarea sa ca o fiinţă eterică? Cât de naivi ne credeţi… (…) Contactul nu cu omul, ci cu opera a produs celor din jur acea reacţie sub imperiul căreia l-au văzut pe autor ca pe un „luceafăr”. Asta se numeşte contactul cu geniul şi este ca o epifanie.

Este absolut irelevant că Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul nu au acţionat în numele unei ideologii naţionale. Nici romanii nu au cucerit popoarele din bazinul Mediteranei şi până la Rin şi Dunăre având în minte formarea popoarelor neolatine ca program politic. Ideologia naţională este un produs al epocii moderne. Totuşi acţiunile premodernilor sunt cele care au creat reprezentări ce s-au păstrat în memoria colectivă oferind elementele unei construcţii identitare. Dacă pentru patşoptiştii care au aşezat cele două imagini în centrul discursului naţional faptele lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul aveau relevanţă este pentru că ele în sine propuneau un model de referinţă – erau oameni care acţionaseră (afemeiaţi, sângeroşi, mercenari cum erau ei, dar acţionaseră).

Este absolut irelevant că Eliade şi generaţia 27 au trăit într-un context în care democraţia liberală era în criză (era în criză şi în ţări mult mai dezvoltate şi cu tradiţii democratice mult mai solide decât România cea eminamente agricolă) şi că imaginau soluţii pentru depăşirea acesteia. Niciuna dintre soluţiile propuse de ei nu a fost ceea ce azi s-ar numi „incorectă din punct de vedere politic”. Şi niciunul nu a glorificat aberaţiile epocii şi nici nu a făcut un cult pentru Hitler sau Mussolini (dacă tot am ajuns la acest punct, ştiaţi că Winston Churchill îşi declara admiraţia faţă de Il Duce şi fascismul italian, şi nu am auzit niciun istoric sau politolog britanic care să îi scoată pe nas acest lucru acuzându-l de „incorectitudine politică”).

Deconstrucţia „miturilor” nu este un demers la îndemâna oricui. Este nevoie nu doar de cultură şi talent, de ceea ce Charles Wright Mills numea imaginaţie în cercetarea socială, ci şi de un spirit inocent de mare creator. Atunci demersul apare ca jocul unui copil care desface o jucărie mecanică pentru a vedea care este principiul care o face să se mişte. Când este făcută de un frustrat el ia însă forma unei distrugeri de dragul de a nu mai lăsa în urmă nimic. Sigur că această frustrare poate fi camuflată sub formula „să nu îi considerăm împăiaţi sau intangibili”.

Aceasta este atitudinea spectatorului frustrat. El asistă la ceva care nu îi place. Îl roade şi succesul peste veacuri al eroului sau geniului şi conştientizarea faptului că el însuşi nu îi poate egala faptele. Iar toate acestea îi paralizează instinctele creatoare. Şi crede că dacă distruge sau murdăreşte se va elibera.

Nu se va elibera… Va râmâne mereu prizonierul propriei sale curse. Se va elibera doar dacă îi va „imita” pe cei pe care îi demolează, creând, acţionând sau gândind.

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Corectitudine politica/ Marxism cultural, Pagini laice

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “Articolele saptamanii (3): DEMOLAREA REPERELOR SI TEROAREA DELATIUNII POLITIC CORECTE

  1. Din pacate, multi demolatori nu sunt frustrati, ci stiu bine ce fac, au o misiune in cadrul Razboiului informational/ psihologic/ cultural/ axiologic. Unii sunt specialisti in manipulare/ diversiune, sunt platiti…bine… Si Iuda l-a vandut pe Mantuitorul Iisus Hristos pentru 30 de arginti.

  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » INTRE CINISM SI RAZVRATIRE. Scurta cugetare despre modelul austeritatii, ”miracolul” maghiar si saracia romaneasca
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » FANUS NEAGU SI HOITARII: “Urat mai traiti, domnilor! De unde aceasta pornire imbecila de a ne spurca izvoarele?”. DUMNEZEU SA-L IERTE!
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Profetism dostoievskian “la lucru” (III): “Cine isi blestema trecutul, acela-i de acum al nostru, iata formula noastra!” … sau demascarea “demonilor” Europei
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… ‘SOLUTIA FINALA’?
  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CEL MAI SLAB BAC DIN ISTORIE: Generatia “tembelizata”, ROMANIA SUCCESURILOR si strategiile cinice ale “reformei” educatiei
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Dezastrul de la bac. ADEVARATA MIZA: INCHIDEREA SCOLILOR
  8. Pingback: DUBIOSII. "Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria"
  9. Pingback: REGELE MIHAI IN PARLAMENTUL ROMANIEI: Lumea de maine nu poate exista fara morala, credinta si memorie! (VIDEO)
  10. Pingback: BALADA PENTRU ROMANIA
  11. Pingback: DINU GIURESCU, istoric si academician: ADEVARUL INTREG DESPRE DISTRUGEREA ROMANIEI - "Ce-am avut si ce-am distrus" (VIDEO integral "Punctul de intalnire")
  12. Pingback: CE (MAI) ESTE DRAGOSTEA DE TARA ASTAZI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Adrian Majuru: OBEDIENTII - Razboi întru Cuvânt
  14. Pingback: ANTIPA - INCA UN MUZEU ROMANESC EXPONENTIAL GRAV PERVERTIT DINAUNTRUL SAU: "The human body" - expozitie macabra cu trupuri umane. Asociatia PROVITA protesteaza... in zadar - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: NE STERGEM CU BURETELE ISTORIA? De ce nu serbam Ziua Independentei Romaniei? (si VIDEO emisiunii "Secvential")? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: AUGUSTIN BUZURA despre tradarea valorilor romanesti, pierderea demnitatii, deruta si UMILINTA ROMANILOR IN FATA OCCIDENTULUI: "Concursul nostru are ca tema: 'CINE ESTE CEL MAI SLUGA DINTRE SLUGI?' ” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: IUBIREA DE TARA SI ZIDUL MANIEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Iasi: un profesor curajos ia atitudine si intrerupe o ”piesa de teatru” din cauza LIMBAJULUI OBSCEN. Se presupunea ca e un ”PROIECT EDUCATIV” pentru elevi intitulat ”VALORI CULTURALE ROMANESTI”… - Recomandari
  19. Pingback: Profesorul ILIE BADESCU in “Cotidianul” despre TRADAREA ELITELOR si DICTATURA ‘STATULUI MAGIC’: “Spalarea creierelor se realizeaza prin mijloace ‘blande’. Tinta este generatia fara identitate” - Recomandari
  20. Pingback: ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA (MAICA BENEDICTA) despre pierderea radacinilor, a valorilor, a cuviintei: “Ne ploconim la modele din afara, de unde am adus drogurile, dezbracarile, casatoriile intre homosexuali… CE FACEM NOI CU TRUPUL? IL EXPUNEM CA
  21. Pingback: Zoe Dumitrescu-Busulenga: IN MOMENTUL DE FATA TRAIM CEL MAI GREU MOMENT AL ISTORIEI NOASTRE. New-Age taie radacinile, inclusiv pe Dumnezeu, aici bate toata treaba… -
  22. Pingback: Sociologul ILIE BADESCU la “Cuvinte din taceri” (video) si in “Familia ortodoxa”: OMUL POSTMODERN INTRE AGRESIUNEA IDEOLOGIILOR, LUCIFERISM, CULTURA PLACERII SI “CULTURA MANGAIERII” LUI DUMNEZEU - Recomandari
  23. Pingback: Academicianul Dinu C. Giurescu: Cum este DISTRUSA IN MOD SISTEMATIC ROMANIA si cum ne indreptam catre DICTATURA - Recomandari
  24. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
  25. Pingback: Sociologul RADU BALTASIU despre STIGMATIZAREA DISCURSULUI PRO-ROMANESC in lumea academica si despre “SOCIETATEA CIVILA” a “dilematicilor”, controlata de interese antinationale - Recomandari
  26. Pingback: … BA PLANGI AZI, MAICA ROMÂNIE! Irina Nastasiu: CINE MAI ARE AZI NEVOIE DE EROI?/ Reportaj RFI (si audio): O sambata la inchisorile Jilava si Pitesti, o CALATORIE VIE IN ISTORIA SFASIETOARE A PERSECUTIEI ANILOR 50 - Recomandari
  27. Pingback: DECONSTRUCTIA ROMANIEI - Recomandari
  28. Pingback: Mircea Platon despre ONG-URILE DRONA EURO-ATLANTICE SI NATIUNILE DE UNICA FOLOSINTA. Cum a fost inlocuita ingineria sociala a COMUNISMULUI cu cea a NEOLIBERALISMULUI - Recomandari
  29. Pingback: TUDOR GHEORGHE – luat in colimator si linsat public de agentii neo-bolsevici ai TERORISMULUI “CORECTITUDINII”: “Este o puritate agresiva, folosita pe post de ciomag pentru tot ce se incapataneaza sa iasa in afara sistemului. Nu est
  30. Pingback: DECONSTRUIREA DEMITIZARII SAU O REPLICA MARGINALIZATA. Istoricul Ioan-Aurel Pop despre lucrarile lui Lucian Boia: “O ATARE ATITUDINE ESTE MENITA SA DISTRUGA COMPLET ROMANIA“ - Recomandari
  31. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” | Cuvântul Ortodox
  32. Pingback: Augustin Buzura despre MANDRIA DE A FI SLUGA. “Oare mai avem o tara a noastra? Nu cumva suntem chiriasii unui mall in care ni se administreaza subliminal alta istorie, alte valori si credinte?” | Cuvântul Ortodox
  33. Pingback: POPORUL ROMÂN – NOUL DUȘMAN DE CLASĂ. Spatiul public, ”ocupat” de denigratorii de serviciu ai românilor | Cuvântul Ortodox
  34. Pingback: Articolul saptamanii: CUM SA FURI SI SA DISTRUGI O TARA? | Cuvântul Ortodox
  35. Pingback: SORIN DUMITRESCU – apel curajos si vehement catre ACADEMIA ROMÂNĂ pentru apararea de asaltul dizolvant al GRUPARILOR SOROS: “Vînzătorii de pămînt românesc, veritabili vînzători de ţară, sînt dublaţi de INTELECTUALII VÎNZĂTORI DE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare