EPOCA SILICONULUI si lectia pamantului din noi/ TELEVIZORUL si “privilegiul MODELARII INCONSTIENTULUI UMAN”/ Suferinta adultilor NASCUTI IN VITRO (Razboiul impotriva familiei)

28-09-2012 11 minute Sublinieri

  • Doxologia:

Oana Pellea: „Urăsc siliconul şi epoca lui”

„Sunt femei-păpuşă, atât. Imaginea pe care o văd e grotească. Îmi închipui că înăuntrul lor sunt câlţi. Femei care se comportă şi se tratează pe ele ca obiecte.”

Oana Pellea: Urăsc siliconul şi epoca lui. O epocă în care pe primul loc e forma. Ce pierdere de repere şi de adevăr. Ce deviere de la drumul bun şi, în ultimă instanţă, ce pierdere de timp.

Cum să-ţi găseşti salvarea în silicon? E ca şi cum ai reduce omul la o păpuşă de plastic. Dar asta se şi întâmplă. Sunt femei-păpuşă, atât. Imaginea pe care o văd e grotească. Îmi închipui că înăuntrul lor sunt câlţi. Femei care se comportă şi se tratează pe ele ca obiecte.

Ce decădere de la superbitatea statutului de mister şi minune a lui Dumnezeu. Cea care poate da viaţă. Nu, n-am nici un respect pentru femeia-obiect. Păcatul cel mare este că totul vine de la acceptarea acestui statut de către femeie. Ce prostie! Nu, nu sunt deloc feministă, dar văd ce transformare grotească se petrece. Şi ce păcat se petrece.

E complexată epoca ce crede că se poate salva prin formă. Că poate scăpa de complexe schimbându-şi culoarea ochilor sau mărindu-şi sânii. Care crede că poate sări peste lecţia fundamentală a pământului din noi. Orice am face, pământul din noi se întoarce de unde a plecat, se întoarce în pământ. Problema este cum să trăim lucrul ăsta şi ce să înţelegem din el, nu cum să-l oprim. E o prostie să încerci să-l opreşti. E o prostie să te lupţi cu legea gravitaţiei, trebuie s-o înţelegi şi să trăieşti cu ea.

Căutăm, ca nebunii, totul în formă. În formele caselor, în forma teatrală, muzicală. Trăim după tipare formale. Ne îmbrăcăm cu Versace, arătăm ca Madonna, vorbim ca Tom Cruise, trăim în forma lui Tânăr şi neliniştit şi murim foarte liniştiţi şi pierduţi de noi, căci am adoptat alte formate şi modele. Ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutăm aici. Cine suntem şi ce vrem de fapt. Uităm cu desăvârşire să simţim noi, să gândim noi. Nici nu mai ştim de atâta informaţie care sunt gândurile noastre şi care nu. Dacă ce simţim e adevărat sau nu. Şi într-o zi ne mirăm că două avioane nebune intră în viaţa noastră şi schimbă omenirea.

Şi atunci începe panica. Şi, în sfârşit, începem să ne punem întrebări. Să căutăm explicaţii. Să încercăm să răspundem la întrebarea de ce? Şi pentru că suntem o rasă inteligentă, dar parşivă, găsim răspunsuri: politice, economice, religioase. În nici un caz umane. Nu putem să luăm o experienţă la nivel global şi s-o aducem la nivel individual. Nu putem încă să tragem concluzia simplă că drumul fiecăruia dintre noi e greşit dacă s-a putut întâmpla aşa ceva.

Nu putem să ne responsabilizăm. Nu, silicon pentru a mări responsabilitatea fiecăuria dintre noi nu s-a inventat. Şi atunci jocul devine simplu. Ne împărţim în ei şi noi. În vinovaţi şi victime. Doar asta face omenirea de când e ea. Da, sunt şocată când văd, deschizând televizorul, cum şapte posturi îmi arată animalul-om făcând acelaşi gest la nesfârşit de 2000 de ani: se apleacă, ia o piatră şi o aruncă în altcineva. Acesta-i progresul excepţional al omenirii. Progresul real: zero. N-am înţeles absolut nimic.

Degeaba informaţia, degeaba boom-ul computerului, inveţiile şi cercetările, mersul pe Lună. Zero. Dacă suntem deranjaţi, soluţia e una singură: lovim.

Lovim si noi cu ce putem, cu piatra şi, dacă tot am progresat cu bombele, mai nou lovim cu avioane care poartă vieţi omeneşti. Dacă doar ne-am gândi puţin şi nu ne-am împărţi în ei şi noi, atunci am vedea că nişte oameni au omorât nişte oameni folosind ca bombe nişte oameni cu ajutorul unui avion. Cam asta ar fi concluzia, ecuaţia matematică simplă. Rezultatul logic e înspăimântător. Rasa uman a început să se autodistrugă. Cam asta facem de 2000 de ani. Uneori mai spectaculos, alteori mai şters, dar preferăm asta în loc să tragem linie şi să ne întrebăm cinstit cu ce am greşit fiecare de s-a ajuns aici.

Eu recunosc cinstit că nu m-a surprins. Ţin minte că am urlat: „A început!” E ca şi când aşteptam să se spargă această bubă şi să mai avem o şansă să scoatem puroiul şi urâtul din noi. Semnale că drumul pe care am apucat-o nu e bun sunt, slavă Domnului. Toată lumea simte că nu e bine, toată lumea e nemulţumită, dar nimeni nu face nimic şi toţi dăm vina pe altcineva, niciodată pe noi.

(Oana Pellea. Jurnal 2003-2009) via ortodoxiatinerilor.ro

dr. Richard Constantinescu: Jurnalismul de ştiinţă, despre manipularea mediatică

Într-o discuţie pe care am purtat-o la unul din liceele ieşene cu elevii din clasele V-VIII am aflat că timpul pe care părinţii îl petrec zilnic alături de ei este de cam 10 minute. Surprins fiind, i-am întrebat pe elevi ce fac părinţii în afara acestor „10 minute” şi, răspunsul a fost scurt: „Stau la televizor!”…

Când se vorbeşte despre familie, se face adesea comparaţie cu „unitatea elementară a vieţii” care este celula. În termenii biologiei celulare, această structură are un centru de coordonare a proceselor vitale, şi anume nucleul. Pentru familiile de azi, acest centru coordonator şi guvernator al tuturor acţiunilor fundamentale a devenit televizorul. Membru al familiei, intermediar între membrii acesteia şi în final element decisiv în majoritatea actelor şi deciziilor, televizorul exercită, paradoxal, două forţe asupra familiei: una centripetă – care-i orientează permanent spre el şi alta centrifugă – care-i îndepărtează constant de coeziunea pe care ar trebui s-o aibă.

Problematica influenţei televiziunii asupra minţii şi a comportamentului uman a devenit un subiect de interes în numeroase domenii precum neurofiziologia, psihologia, psihiatria, sociologia şi chiar teologia. Mulţi dintre specialiştii acestor discipline au scris sau conferenţiat pe această temă însă, au făcut-o într-un limbaj mai puţin accesibil publicului larg. Din acest motiv unii jurnalişti, precum cei care activează în jurnalismul de ştiinţă, au reuşit să „traducă” limbajul ştiinţei şi să popularizeze experimentele de laborator din domeniul neurofiziologiei pentru a ajunge această informaţie la o categorie mai mare de cititori.

Printre cei mai cunoscuţi jurnalişti de ştiinţă este Sébastien Bohler, absolvent al „L’Ecole polytechnique” şi doctor în neurobiologie, redactor al revistei Cerveau et Psycho şi invitat constant al televiziunilor franceze pentru a analiza influenţa media asupra comportamentul uman (emisiunea „Arrêt sur images”, France 5). Despre cărţile sale La Chimie de nos émotions, L’amour: les émotions, comment ça marche?, L’enfance: les emotions comment ça marche?, Le bonheur: les emotions comment ça marche? (coautor Véronique Durruty), Sexe & cerveau. Et si tu se passait dans la tete?, 150 petites expériences de psychologie des médias. Pour mieux comprendre comment on vous manipule se afirmă constant că sunt scrise „cu pasiune şi pedagogie”.

Prima lucrare tradusă în limba română dintre cărţile lui Sébastien Bohler este volumul 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media publicat de o editură ieşeană într-o colecţie al cărei scop declarat este acela al „îmbunătăţirii vieţii personale şi a celor din jur”. Putem spera că prin sporirea cunoştinţelor privind domeniul mass-media şi mai ales al efectului său manipulator lucrarea să conducă măcar la reflecţie şi la înţelegerea faptului că televiziunea, cum sublinia şi sociologul Pierre Bourdieu, „pune într-un foarte mare pericol diferitele sfere ale producţiei culturale: arta, literatura, ştiinţa, filosofia, dreptul” şi „periclitează, nu mai puţin, viaţa politică şi democraţia”. Viaţa în întregul ei!

Structurată în cinci capitole: „Mass-media şi convingerile”, „Mass-media şi politica”, „Publicitatea în mass-media”, „Divertismentul”, „Reacţiile epidermice” cartea este o colecţie de articole în genul celor publicate de Sébastien Bohler în Cerveau et Psycho dar care au ataşate la fiecare text şi descrierea experimentului de laborator / teren care explică diversele comportamente pe care le au oamenii sub influenţa mass-media.

Privilegiul modelării inconştientului uman îl deţine astăzi televiziunea şi acest lucru este evidenţiat de către autor în cartea sa. Creierul, limbajul şi în final corpul este modificat de către televiziune. Asemenea celui care obţine din lut formele pe care le doreşte, le strică şi face altele cu totul noi, aşa şi media frământă lutul însufleţit şi îl transformă după cum o cer interesele momentului şi mai ales ale pieţei.

Substitut al gândirii, televiziunea, observă Sébastien Bohler, duce la diminuarea simţului critic, inducerea fricii („sindromul lumii rele”), desensibilizare emoţională, dependenţă şi accentuare a stărilor depresive, acestea fiind numai câteva din efectele pe care aceasta le produce.

Iraţionalitatea lui homo politicus, care acţionează conform unor elemente inconştiente, este prezentată în câteva dintre texte şi se demonstrează cum, folosind psihologia, strategii campaniilor electorale îşi construiesc mecanisme spre a orienta populaţia către un anume candidat sau scop urmărit de ei.

Se prezintă diversele strategii în care sunt utilizate cercetările din domeniul neurofiziologiei şi al psihologiei în scopul permeabilizării structurilor cerebrale pentru a se forma căile necesare pătrunderii acelor mesaje care vor genera în timp reacţiile dorite de către emitenţi.

Mass-media prin toate instrumentele pe care le deţine nu face decât să acţioneze la nivelul consumului, angoaselor, fanteziilor şi proiecţiilor oamenilor. Hedonismul pe care dă senzaţia că l-ar dori este doar faţa ascunsă a profitului. Analiza efectelor publicităţii ne face să amintim remarca altui francez, Fréderich Beigbeder care susţinea că destul de curând calendarele vor fi pline de mărci, deoarece sfinţii vor fi înlocuiţi de logo-uri.

Chiar dacă observă şi comentează numeroasele tehnici persuasive folosite de către presa scrisă sau cea audio-video, nu numai în acest volum, ci şi în luările de poziţie din cadrul Asociaţiei Criticilor Mass-media, Sébastien Bohler nu este fundamental sceptic. Crede că poate e mai bine să ne întrebăm dacă toate aceste mecanisme folosite, în final, nu aduc partea lor de fericire şi dacă nu cumva „cea mai bună strategie ar fi, oarecum, să ne lăsăm manipulaţi… cu măsură”.

150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-mediaconstituie un util instrument de lucru pentru o largă categorie de profesionişti: jurnalişti, specialişti în PR, marketing-publicitate, psihologi ori psihiatrii. Însă, poate cei mai interesaţi de această lucrare ar trebui să fie părinţii şi educatorii, care, după lectura cărţii, ar găsi explicaţii pentru multe din comportamentele lor dar mai ales ale copiilor şi de aici să reuşească o mai bună gestionare a atitudinilor faţă de consumul de media.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

*

27 septembrie 2012

VREAU SA-L CUNOSC PE TATA!

Adultilor le plac drepturile. Ei si le imagineaza si le si legifereaza. Le legifereaza la nivel national si international, in constitutii, tratate, conventii. Imaginatia lor in decretarea de noi drepturi este bine cunoscuta si pare a fi fara limite. Si e atit de prolifica incit nimeni nu le poate sta in cale sau sa tempereze inflatia de drepturi pe care cu totii o cunoastem. Nici chiar copiii, cele mai firave si inocente fiinte ale societatii. Adultii nu se gindesc la ei cind isi decreteaza propriile drepturi. Indraznim insa sa afirmam ca unele din aceste „drepturi ale adultilor” sunt de fapt crime legalizate pe care adultii le savirsesc impotriva celor mici. Astfel de crime sunt sunt multe si grave. Fiecare manifestare imorala inventata ori practicata de adulti este ridicata la rang de „drept al omului” fara a lua in considerare impactul lor asupra copiilor. Sunt, in consecinta, un fel de crime legale impotriva copiilor. Adultii au dreptul sa voteze, sa intre in parlament, sa legifereze. Cum le place. Copiii nu. Adultii se gindesc doar la ei, sunt egoisti, si nu iau in seama interesele fundamentale ori bunastarea morala si emotionala a copiilor. Un ultim exemplu, strigator la cer, tocmai parvine din Franta laica si agresiv seculara a lui Hollande, unde socialistii francezi au anuntat un proiect de lege pentru legiferarea casatoriilor intre persoane de acelasi sex si eliminarea din actele oficiale a termenilor de „mama” si „tata” si inlocuirea lor cu termenul de „parinti.” De acum inainte micutii francezi vor fi identificati in actele oficiale ca avind „parinti”, nu „mama si tata”. [Link: http://www.newz.ro/stire/142242/franta-interzice-cuvintele-%27mama%27-si-%27tata%27.html]

Astazi insa comentam asupra unei alte crime impotriva celor mici, o crima deosebita, mai putin discutata sau cunoscuta: aceea de a interzice copiilor sa-si cunoasca filiatia paternala sau maternala, adica parintii biologici. O generatia noua de copii devine adulta, aceea a copiilor nascuti prin donarea anonima de material genetic: barbatii isi doneaza sperma iar femeile ovulele. Pina in prezent, acestor copiii le-a fost interzis sa-si cunoasca mamele sau tatii biologici. Nu doar cind sunt micuti, dar si cind devin adulti. Si nu putini dintre ei sufar. Mai alesc vazind ca sunt inconjurati de copii si adulti normali care isi cunosc parintii biologici, adica fiintele umane care le-au dat viata si i-au adus pe lume. Oare nu au copiii un drept de a-si cunoaste parintii biologici? Dreptul de a iubi si de a fi iubiti de cei care i-au adus pe lume? Fara indoiala. De altfel, Articolul 7(1) al Conventiei Internationale a Drepturilor Copilului enunta un drept al copiilor de a-si cunoaste parintii biologici. (“Copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia.”) Se pare, insa, ca acest drept, de altfel atit de evident, este ignorat de legiuitori. Iar copiii, ajunsi adulti, continua sa sufere. Stilurile de viata moderne si tehnologia moderna isi dau mina in deprivarea copiilor de acest drept fundamental. Femei tinere care doresc copii dar nu soti; barbati care-si doresc copii dar nu sotii; femei care traiesc impreuna fara barbati, ori barbati care traiesc impreuna fara femei pot, in zilele noastre, sa-si satisfaca foarte usor dorinta de a avea copii prin intermediul tehnologiei moderne. Atita timp cit pe piata sunt bani si cumparatori si vinzatori de material genetic. Si din acestia se gasesc peste tot. La fel si surogate, adica femei binevoitoare sa poarte, contra cost, sarcina pentru barbati necasatoriti ori cupluri de barbati care traiesc impreuna.

Are anonimatul donatorilor si surogatelor consecinte asupra copiilor care se nasc si cresc fara sa-si cunoasca parintii biologici? Fara indolaia. Sunt aceste consecinte negative? Fara indoiala. Iar simtamintele acestor copii, acum deveniti adulti, incep sa fie exprimate tot mai vocifer si des. Se si organizeaza in grupuri de discutii si de activism legislativ. Cauta sa schimbe legile sa li se acorde si lor un drept esential, acela de a-si cunoaste parintii biologici. Incearca in tribunale, parlamente, in editorialele marilor publicatii occidentale. Uneori reusesc, dar de cele mai multe ori nu. Astazi ne concentram asupra acestor demersuri in Canada, tara care a facut pionierat in reproductia umana prin donarea anonima de sperma si ovule. In acest scop reproducem, in traducere romana, un articol dintr-o publicatie canadiana. Articolul original poate fi citit in engleza aici: http://www.thedailybeast.com/newsweek/2011/02/25/donor-conceived-and-out-of-the-closet.print.html Materialul a fost tradus, editat si adaptat pentru cititorii nostri de parintele Emil Ember, AFR Baia Mare. Ii multumim.

Copiii donatorilor de sperma anonimi cresc, iau cuvantul si isi cer drepturile intr-un forum incarcat de controverse

de Alessandra Rafferty

Copii si adolescenti suferinzi

Cand era tanara, Alana S. obisnuia sa spuna celor care o intrebau ca tatal ei a murit cand era mica si ca nu a reusit sa-l cunoasca. Pentru asta, primea o imbratisare sincera si o compatimire de felul, „Imi pare atat de rau”. Dar cand le spunea oamenilor adevarul despre tatal ei, ea primea un raspuns mai degraba plin de confuzii.  „Cand le spun oamenilor ca sunt conceputa in laborator, Doamne, fata lor nu mai schiteaza nimic”, spune Alana. „Ei sunt socati, paralizati”. Aceasta reactie a determinat-o sa creeze AnonymousUs.org, o istorie online a celor conceputi in laborator, familiile lor, donatorii si personalul medical.  Obiectivul lui este sa fie o resursa de vindecare proprie. „Ma simt ca o bucatica intr-un mare mozaic si vreau sa vad bucatelele celorlalti oameni pentru a obtine o imagine completa”, spune ea. AnonymousUs.org este o parte a prezentei online crescande a adultilor care au fost conceputi in vitro – copii care nu sunt tocmai in ordine.

Spre deosebire de Joni si Laser, adolescentii conceputi cu donatori ai cuplului de lesbiene Jules si Nic din recentul film The Kids Are All Right, foarte putini oameni conceputi cu donator au acces la informatii despre donatorul lor. Majoritatea donatorilor sunt anonimi si doresc sa ramana asa, si majoritatea datelor inregistrate sunt distruse. Pentru Alana S., Lindsay Greenawalt, autorul blogului Confessions of a Cryokid; si Olivia Pratten, o jurnalista din Toronto care astepta ca un tribunal canadian sa stabileasca o regula pentru dezvaluirea inregistrarilor donatorilor, aceasta atitudine este inacceptabila. Ele argumenteaza ca materialul genetic, tatii lor biologici sunt reali si o parte viscerala a ceea ce ele sunt, si ca au dreptul uman fundamental de a cunoaste aceasta mostenire: „De fiecare data cand ma uit in oglinda, il vad pe tatal meu”, spune Alana S. 

In mod curent, in Statele Unite, ai nevoie de licenta pentru a vinde un prezervativ sau pentru a tunde parul intr-un salon, dar nicidecum pentru a negocia viata umana. Industria fertilitatii de 3 milioane de dolari functioneaza fara a fi reglementata, oferind pagini albe celor care cauta informatii unde noi restul avem acces liber la statistici vitale ale registrelor publice. „Nu sunt un tratament, sunt o persoana, si acele registre imi apartin”, spune Pratten. Pratten, in varsta de 28 de ani, spune ca tribunalul i-a fost ultima scapare. „Acum cinci ani, era expresia Sunteti un grup marginal cu probleme”, spune ea. Acum tribunalul ne asculta. A depus o petitie la Curtea Suprema a provinciei British Columbia pentru a deschide registrele donatorilor (desi ea suspecteaza ca al ei a fost deja distrus). Ea vede insa problema din punct de vedere practic: „Vrem aceleasi drepturi pe care le au cei care sunt adoptati”. (British Columbia are printre cele mai liberale legi privind adoptia din Canada, unde orice persoana adoptata care ajunge la 18 ani poate accesa registrele de nastere.)

Lipsiti de drepturi

Acest drept exista in doar 8 state din SUA. Regatul Unit, Suedia, Norvegia, Germania, Italia, Noua Zeelanda si Australia au legiferat pentru o mai mare transparenta privind donatiile de sperma si de ovule. In aceste tari, este ilegal sa vinzi mijloace pentru reproducerea umana, clinicile sunt licentiate, donatorii sunt inregistrati intr-o agentie centrala si nu pot fi anonimi, si numarul donatiilor este limitat. Activistii ar prefera sa vada ca la fel se intampla si in Statele Unite. In ciuda prezentei lor crescande, ei nu au reusit sa se uneasca intr-o singura organizatie puternica, desi activista si scriitoarea pentru drepturile celor adoptati Zara Phillips noteaza ca mai multi oameni conceputi in laborator au cautat parteneriate la conferintele despre adoptii. Lindsay Greenawalt, de 26 de ani, si-a inceput blogul, Confessions of a Cryokid ca un mod de a da friu liber frustrarii si a-si cauta tatal donator. Cautarea lui Greenawalt dupa tatal ei biologic a modelat-o literalmente. Ea crede ca a devenit o parte a sistemului de sprijin pentru ceilalti: „Am ajuns la punctul cand este mai putin vorba de mine si mai mult despre ceea ce pot da inapoi si sprijinul pe care il pot obtine si sa fiu o resursa pentru oameni.”

Alana S., de 24 de ani, este preocupata sa capteze latura emotionala a lucrurilor intr-o istorie colectiva care sa ofere un loc pentru oricine este implicat – copii, donatori, parinti sociali, surogati, sau doctori – sa contribuie cu povestile lor de viata intr-un anonimat total. „Am avut o multime de probleme personale pentru a trece prin asta, dar nu am vrut sa-mi umilesc mama sau pe oricine altcineva din familia mea,” spune ea despre conceptia saitului. Copiii conceputi cu donator adesea vorbesc despre faptul ca se simt sau sunt perceputi ca „grozavii ale naturii. „A fost foarte important pentru mine sa intalnesc altii ca mine intr-o comunitate online”, spune Greenawalt. „Nu am mai intalnit nicio alta persoana conceputa cu donator”. Si deoarece cautarea parintelui biologic si militarea pentru donatie la vedere este o smucitura a loialitatii in razboiul dintre tanjirea pentru descoperirea familiei genetice si sentimentele fragile ale familiei sociale, majoritatea coplesitoare se teme sa inainteze, observa Greenawalt, care nu putea telefona acasa pentru ca parintii ei nu vroiau sa abordeze subiectul. „Cand mediatizez, ramane in mintea mea ideea Nu spune nimic ce te-ar putea dezmosteni! Toti avem acest sentiment ca nu putem fi complet sinceri”, spune ea.

Un alt factor care impiedica aducerea vocilor celor conceputi cu donator in for este perceptia ca cei care vor sa-si cunoasca mostenirea biologica originala sunt nerecunoscutori fata de familiile din care fac parte deja. Iar multi oameni nu cred ca de fapt exista o problema. „Iubirea este de ajuns”, spun ei, dar nu vor dezvalui ipocrizia inerenta in dorinta unui cuplu infertil de a avea un copil biologic si apoi sa ii interzica acelui copil sa-si cunoasca radacinile biologice proprii. Mass-media in general sunt preocupate doar de portretizarea „reuniunilor” fericite ca la showurile lui Oprah, si nu chinul anilor neroditori sau cautarile dureroase. Activistii vor sa clarifice ca intentia lor nu este de a-si rani familiile, ci doar sa puna capat frustrarii. Pratten spune, „Sunt fericita. Sunt iubita. Tatal meu este tatal meu. Parintii mei sprijina cazul meu. Ei sunt prezenti la tribunal cu mine in fiecare zi”. 

Studii ingrijoratoare

Studiile asupra starii de bine de durata ale indivizilor conceputi cu donator sunt putine. Intr-un studiu provocativ din 2010, intitulat My Daddy’s Name Is Donor, cercetatoarea Elizabeth Marquardt, director al Centrului pentru Casatorie si Familii la Institutul pentru Valorile Americane, s-au supravegheat 485 de adulti conceputi cu donator, 562 de indivizi adoptati, si 563 de adulti tineri crescuti de parintii lor biologici. Marquardt si co-autorii Norval Glenn si Karen Clark au descoperit la copiii conceputi cu donator ca sunt mai predispusi spre depresie sau anxietate si se angajeaza in abuzul de substante si delicventa. Marquardt a primit cateva critici pentru ca studiul sau nu a fost revizuit cu atentie, insa si pentru ca nu sprijina casatoriile unisex: „Suntem atacati cind afirmam ca mamele si tatii conteaza pentru copii,” spune ea. Suntem asemuiti cu o agenda conservatoare sau religioasa.” „Nu este o problema religioasa”, spune Greenawalt, care personal evita religia „Este una de etica”.  

(…)

Practica vanzarii gametilor creste. Femei din campusurile colegiilor de elita sunt urmarite cu agresivitate pentru ovulele lor, si cataloagele donatorilor de sperma arata acum ca acela al celebritatilor. O legislatie mai stricta din unele tari a incurajat „turismul reproductiv” in altele, determinand Societatea Europeana a Reproducerii Umane si a Embriologiei sa propuna un cod standardizat de practica. Potrivit CDC [Nota AFR: Center for Disease Control – Centrul pentru Controlul Bolilor – este o agentie federala SUA care monitorizeaza extinderea bolilor si epidemiilor], mai mult de 1% dintre americani se nasc prin tehnologia reproducerii asistate (in Australia mai mult de 3 procente). Nimeni nu stie exact cati din acesti copii sunt produsele ovulelor si spermei anonime. Ceea ce insa stim despre acesti „copii” este ca sunt adulti si folosesc internetul si tehnologia ADN pentru a incerca sa scrie primul capitol din povestea vietilor lor: cine i-a adus pe lume. Incep sa-si pierda pasivitatea si rusinea din trecut si cer ca vocile lor sa fie auzite. Avertizeaza Pratten: „Eu sunt doar varful icebergului.” 

AFR Recomanda: Pe o tema similara va recomandam articolul alaturat publicat pe 25 septembrie. Priveste exploatarea tinerelor din universitati de catre cuplurile homosexuale si batrinele lesbiene care le cumpara ovulele sau le inchiriaza pintecele pentru o vreme pentru a avea copii. http://www.thepublicdiscourse.com/2012/09/6168?printerfriendly=true

Va recomandam inca un articol, tot recent, care „decreteaza” un alt drept al adultilor, acela de a alege, prin mutatii tehnologice, sexul copiilor nenascuti, un prerogativ care pina de mult apartinea exclusiv lui Dumnezeu si naturii. Link: http://www.policymic.com/articles/15191/sex-selection-of-fetuses-is-a-parental-right 


Categorii

Articolele saptamanii, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “EPOCA SILICONULUI si lectia pamantului din noi/ TELEVIZORUL si “privilegiul MODELARII INCONSTIENTULUI UMAN”/ Suferinta adultilor NASCUTI IN VITRO (Razboiul impotriva familiei)

  1. Viclenia demonilor s-a tot “perfectionat” in decursul veacurilor – se stie .

    Demonii au gasit calea eficienta de “rasturnare” a menirii ,a rostului omului pe pamant , atacandu-l si “cioplindu-l” cate putin , cate putin .

    Uitati-va ce au reustit cu OMUL in decursul a circa 300 de ani , unde ne-a adus pe noi oameniii ! Este evident ca “succesul” duhurilor rautatii este cu atat mai mare cu cat procesul de “cioplire” s-a derulat si se deruleaza pe parcursul a multor generatii . Asta spre deosebire de trecut , in primul rand in Biserica primelor veacuri , cand ataca frontal omul prin prigoniri fatise .

    Mici cedari initiale imbracate in haina progresului , incepand cam din perioada “egalite , fraternite , liberte” (sau mai inainte chiar ?) au continuat treptat incat au ajuns astazi la aberatii de genul celor descrise elocvent in materialul de mai sus . Cum spuneau sfintii parinti , micile cedari de la invatatura Domnului , nu sunt mici daca le privesti in ansamblul mecanismului orchestrat de satana , caci concura si genereaza alte si alte cedari impotriva omului pana la infrangerea lui .

    Pentru ca transformarile s-au petrecut TREPTAT si CATE PUTIN , nu au atras o reactie de impotrivire puternica din partea oamenilor cu frica de Dumnezeu sau din partea celor cu bun simt .

    Sigur , Domnul este mai puternic si cel rau va fi infrant ! Doamne ajuta !

  2. “Membru al familiei, intermediar între membrii acesteia şi în final element decisiv în majoritatea actelor şi deciziilor, televizorul exercită, paradoxal, două forţe asupra familiei: una centripetă – care-i orientează permanent spre el şi alta centrifugă – care-i îndepărtează constant de coeziunea pe care ar trebui s-o aibă.”
    Acest adevar ar putea duce la astfel de RUGACIUNE(A) UNUI COPIL:
    Doamne, in seara asta Te rog ceva special…Transforma-ma intr-un televizor ca sa-i pot lua locul. Mi-ar placea sa traiesc cum traieste televizorul in casa mea – sa am o camera speciala unde SA SE ADUNE TOATA FAMILIA IN JURUL MEU. Fa sa fiu luat in serios. Sa fiu in centrul atentiei, asa incat toti sa ma asculte fara sa ma intrerupa sau sa discute. Mi-ar placea sa mi se acorde atentia deosebita care este acordata televizorului, atunci cand ceva la el nu functioneaza; sa-i tin de urat tatei cand se intoarce acasa, chiar si atunci cand vine obosit de la munca; si mama in loc sa ma ignore, sa stea cu mine cand e singura si plictisita, iar fratii si surorile mele sa se certe ca sa stea cu mine…si sa distrez toata familia chiar daca uneori nu spun nimic. Mi-ar placea sa simt ca lasa totul deoparte ca sa stea cateva minute cu mine. Doamne, nu iti cer prea mult – doar sa traiesc cum traieste orice televizor.

  3. Pingback: PROPAGANDA PRIN TELEVIZOR sau de ce a crescut SPRIJINUL PENTRU CASATORIILE HOMOSEXUALE in randul POPULATIEI AMERICANE/ Romanii: pe primul loc la CONSUM TV din Europa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: REEDUCAREA GAY: primul sitcom pentru COPII de pe Disney Channel in care apare un CUPLU DE LESBIENE [video] - Recomandari
  5. Pingback: Coalitia pentru Familie cere CNA interzicerea episodului din “Bafta Charlie!” care face PROPAGANDA HOMOSEXUALITATII - Recomandari
  6. Pingback: E(o)rori ale FERTILIZARII IN VITRO: o femeie va naste copiii altui cuplu - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare