EUTANASIEREA COPIIILOR: Parlamentul Belgiei a ADOPTAT legea prin care se legalizeaza eutanasierea minorilor

13-02-2014 1 minut Sublinieri

eutanasie

  • Mediafax: 

Parlamentul Belgiei a adoptat, în formă definitivă, legea care permite eutanasierea copiilor

Parlamentul Belgiei a adoptat joi, în formă definitivă, proiectul de lege care permite eutanasierea minorilor. 

Astfel, minorii care suferă de boli incurabile vor putea opta pentru eutanasie, conform unei legi contestate de unii pediatri şi de Biserica Romano-Catolică.

Belgia, ţară cu tradiţie catolică, devine joi a doua ţară din lume, după Olanda, care autorizează în condiţii stricte eutanasierea minorilor.

Chiar dacă în Olanda legislaţia prevede vârsta minimă de 12 ani, parlamentarii belgieni au optat pentru o noţiune mai vagă – deţinerea “capacităţii de discernământ”.

Senatorul socialist Philippe Mahoux, autorul legii belgiene care permite eutanasierea adulţilor din 2002, a explicat că a trebuit să răspundă dorinţelor exprimate de medici pediatri confruntaţi cu “suferinţa insuportabilă” a pacienţilor minori.

Biserica Romano-Catolică belgiană, alături de comunităţile religioase musulmană şi ebraică, au organizat “zile de post şi rugăciune” pentru “trezirea conştiinţelor”.

Susţinătorii legii au insistat pentru impunerea unor condiţii stricte: minorul va trebui să se afle într-o situaţie medicală fără ieşire care să conducă oricum la deces şi aibă o suferinţă fizică insuportabilă pentru a putea opta pentru eutanasie.

Un fost ministru olandez care a promovat eutanasia ar fi fost asasinat

Fostul ministru olandez al Sănătăţii, Els Borst, sub egida căreia a intrat în vigoare în 2002 prima lege a eutanasierii din lume, şi care a fost descoperită decedată în locuinţa sa din oraşul Bilthoven, ar fi fost asasinată, a anunţat Parchetul de la Haga.

“Rezultatele anchetei arată că, cel mai probabil, cauza decesului a fost o acţiune criminală”, a anunţat Parchetul într-un comunicat.

Cadavrul fostului ministru, în vârstă de 81 de ani, a fost descoperit luni seara de o prietenă în garajul locuinţei sale din oraşul Bilthoven.

De profesie medic, cunoscută pentru poziţiile sale progresiste şi liberale în privinţa multor probleme legate de asistenţa medicală, Els Borst a fost ministru al Sănătăţii şi vicepremier al Olandei în perioada 1994 – 2002.

Sub mandatul său, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat eutanasia.

Adoptată în Olanda în 2001, legea eutanasierii a intrat în vigoare la 1 aprilie 2002. De atunci, eutanasia este acceptată de tot mai multe persoane. Aproape 4.000 de persoane au recurs la această practică în 2012.


Categorii

1. DIVERSE, Eutanasie

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “EUTANASIEREA COPIIILOR: Parlamentul Belgiei a ADOPTAT legea prin care se legalizeaza eutanasierea minorilor

  1. la Québec e proiectul cu eutanasia in dezbatere.
    Va fi aprobat bineinteles.
    eutanasierea copiilor e o crima monstruoasa.
    Se vede clar ca se apropie sfarsitul.

  2. Pe guvernantii belgieni nu-i intereseaza suferinta copiilor,ci castigul pe care il au de pe urma economiei pe care o fac, nemai cheltuind bani pe tratamente.Cum pot sa-si ascunda nebunia in dosul cuvintelor,apostaziati fiind se cred dumnezei,dumnezei ai crimei.
    1.Nimeni nu poate sti,pana in ultima clipa,daca acel copil nu se va vindeca,din mila lui Dumnezeu.
    2.Acel copil,prin suferinta,se poate mantui,sau poate mantui parintii ori pe cineva din neam.
    Vad ca guvernele nu mai au frica nici de biserica si cu atat mai putin de popor.Nu m-as mira ca nebunia sa devina pandemie si sa……Vino Doamne,”ca oameni au stricat legea Ta”.Sa ne fereasca Dumnezeu.DOAMNE AJUTA.

  3. Erata:nebunia sa devina pandemica.

  4. Am fost recent in Belgia si majoritatea bisericilor catolice sunt muzee…si oamenii urineaza fara rusine pe ele. Deci no comment…

  5. Ce exprimare de Mediafax, ”țară catolica”… mai degrabă, țară unde eutanasia devine doctrina de stat.
    În limbajul de lemn al eutanasiei, prin extindere s-ar putea spune că respectivul ministru a fost ”eutanasiat fără voia lui”.
    Ceea ce e mai rău, e că se avansează treptat — au început cu acceptarea eutanasiei la cei mai în vârstă sau bolnavi incurabil; acum câteva săptămâni citeam despre un fost atlet sau ceva cunoscut, care la vreo 90 de ani se săturase de viață: a dat o petrecere cu amicii lui, după care a vrut să fie eutanasiat.
    Iar prin monstruozitatea asta, continuată la copii, nu m-ar mira să se extindă și mai rău — și așa au fost niște scandaluri prin State, cu copii uciși după naștere sau pt că supraviețuiseră avortului — la părinți care să-și ucidă copiii dacă se nasc cu boli genetice sau alte asemenea, care să ducă la o existență dificilă.

  6. Dupa avortul expresie a libertatii a urmat ideea de “avort postnatal” iar acum eutanasierea copiilor. Nebunie!

    In cartea sa “Adevar si preamarire in ortodoxie” par. prof. Ilie Moldovan spune: “Vorbind despre pacatele vremii noastre, constatam ca ele se infiripa in existenta celor care “cunoscand pe Dumnezeu, nu l-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat”(Romani 1,21).”

    Par. isi continua explicatia aratand ca pacatele implica o relatie stransa cu senzualitatea trupeasca, aceasta generand cele mai multe devieri de la credinta. Omul de astazi renunta la domeniul spiritual al vietii, avand, ca si camp al activitatii doar viata sensibila, cea a simturilor, in mod cu totul nefiresc fata de scopul in care a fost el creat de Dumnezeu.
    “De la ereziile vietii purced nu numai ereziile credintei, ci se desprinde si se dezvolta si o civilizatie a mortii, in cadrul careia avortul are rolul hotarator” spune Par. Ilie.

    M-a surprins acest termen “ereziile vietii” dar mi se pare extraordinar de important. Adica un mod de viata eretic! Mi s-a parut revelator.
    Omul, oricat de bineintentionat ar fi el, daca nu duce o viata spirituala , in Dumnezeu, prin rugaciune si asceza, daca nu duce viata pentru care a fost creat ci este “numai trup”, are o viata eretica cu consecinte catastrofale nu doar pentru soarta sa in vesnicie ci pentru viata sa actuala si a altora.
    Mai departe, Par. arata ca “violenta indreptata impotriva copilului nenascut va genera, datorita conjugarii tuturor curentelor de gandire (generate de acest om trupesc,n.m.)care duc la pierderea credintei in Dumnezeu si in om, o violenta care va depasi pe cea a lagarelor de concentrare, a exterminarilor rasiale, ca si pe cea a razboaielor din ultima vreme. Exact ce semanam aceea vom si recolta.”

  7. nu inteleg un lucru si anume : de ce iei ceva ce nu poti da inapoi?!
    in ceea ce priveste viata , asta NUMAI bunul Dumnezeu are dreptul sa decida cat ai de trait, nu esti tu omul Dumnezeu ca sa faci asa ceva

  8. Pingback: Tragedia copiiilor martiri din Siria si din alte parti ale lumii… - Recomandari
  9. Pingback: EUTANASIA SAU NOAPTEA ORORII PENTRU COPIII DIN BELGIA - Recomandari
  10. Pingback: “SCUFITA ROSIE CU DECOR ORTODOX” – De la eutanasierea copiilor la uciderea mediatica a credintei si a bunului-simt. “LUPUL”- DUHOVNIC si “VANATORUL” – PSIHOLOG sau CULTURA URII SI A CRIMEI “PENTRU BINE
  11. Pingback: Inca o rezolutie anti-familie in Parlamentul European: RAPORTUL ZUBER/ Efectele dezastruoase ale TEORIEI GENULUI/ Eutanasierea copiilor si EUGENIA SOFT, “DEMOCRATICA”/ Cum inhiba computerele DEZVOLTAREA CEREBRALA a copiilor? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare