Medicii de familie critica masurile de “reforma” din SISTEMUL SANITAR. Restrangerea accesului la servicii medicale prin BIROCRATIZAREA consultatiilor si retetelor compensate?

13-02-2014 6 minute Sublinieri

doctor-prescription

  • Adevarul:

Noul pachet de sănătate aduce cozi la medicii de familie

Începând cu luna aprilie, data la care este aşteptat să intre în vigoare pachetul de servicii medicale de bază, pacientul român va avea un alt traseu de urmat până să ajungă la doctorul specialist. Acesta va fi obligat să meargă prima oară la medicul de familie, ulterior, dacă este cazul, la medicul din ambulator, şi doar în ultimă fază se va putea interna într-un spital, soluţie preferată de cei mai mulţi în momentul de faţă.

Deja încărcaţi de pacienţi, dar şi de multă birocraţie, medicii de familie susţin că nu vor putea face faţă fluxului mare de pacienţi care urmează să le treacă pragul. Scenariul la care se aşteaptă în acest moment specialiştii ar fi acela în care pacienţii vor forma cozi interminabile la cabinetele medicilor de familie.

„Nu suntem speriaţi de numărul mare de pacienţi care vor veni la noi. Dar vom accepta acest pachet de bază numai dacă autorităţile vor înţelege că activitatea unui medic de familie în România este prea birocratică. Dacă Ministerul Sănătăţii şi Casa de Sănătate nu vor înţelege că este nevoie de un sistem de documente cât mai simplu, vom fi de-a dreptul sufocaţi”, a explicat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

Pacienţii, programaţi după data naşterii

Pacienţii vor fi programaţi la doctorul de familie în funcţie de luna naşterii, după cum au stabilit reprezentanţii ministerului. Însă, punctează aceştia din urmă, dacă o persoană nu reuşeşte să ajungă la control, asta nu înseamnă că pierde şansa de a-şi evalua starea de sănătate, susţine Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

„O primă evaluare va fi realizată în preajma zilei de naştere a fiecărui cetăţean, evaluările ulterioare urmând să fie programate de către medicul de familie şi persoana examinată în funcţie de riscul de afecţiuni identificat”, spune acesta.

De cealaltă parte, conducerea Ministerului Sănătăţii susţine că intenţia este de a-l responsabiliza pe pacientul român. Nu este de acord cu aplicarea unor sancţiuni, aşa cum au făcut alte state din Europa, dar speră că, în timp, campaniile de informare şi educare îi vor determina pe cetăţeni să meargă de bună-voie la doctorul de familie. Medicul Sandra Alexiu susţine ideea responsabilizării.

„Vă asigur că nu se vor îmbulzi la uşa cabinetului dacă nu îi cheamă cineva. În străinătate, sunt penalizaţi prin modificarea ratei la asigurări”, atrage atenţia doctorul.

România introduce listele de aşteptare

Şefii de la Sănătate au încercat să bată în cuie şi numărul de controale de care ar putea beneficia un asigurat, în funcţie de vârsta pe care o are.

Astfel, fiecare cetăţean asigurat care are până în 40 de ani va fi obligat să treacă pe la medicul de familie o dată la trei ani, în timp ce românii trecuţi de 40 de ani vor fi nevoiţi să ajungă la uşa medicului de familie anual, pentru un control periodic. Puţin, spun pacienţii, suficient, susţin oficialii.

Potrivit secretarului de stat în MS, Adrian Pană, ideea pe care se axează noul pachet de bază este aceea de a sprijini pacienţii astfel încât să nu devină pacienţi. „Se vor acorda intervenţii periodice şi riguroase pentru păstrarea sănătăţii la toate vârstele”, susţine Pană, care vrea ca sistemul românesc să nu se mai ghideze după principiul „primul venit, primul servit”, iar asiguraţii să fie programaţi în funcţie de gravitatea problemei.

Reprezentanţii pacienţilor nu sunt tocmai de acord cu această soluţie găsită de mai marii de la Sănătate. „Pentru pacient, cel mai bine ar fi să poată avea acces la medic oricând, nu pe bază de programare. Cabinetele ar trebui să fie cu mai mulţi medici, care să colaboreze, să nu existe liste de aşteptare, iar urgenţele să aibă întâietate, dar fără ca ceilalţi să fie dezavantajaţi”, adaugă şi Radu Gănescu. 

Riscograma, elementul-cheie în prevenţie

Medicii de familie, care se plâng de faptul că bugetul pe care îl au la dispoziţie este unul mic şi care nu poate susţine modificările anunţate în sistem, vor testa pacienţii, fie ei sănătoşi, fie suferinzi, cu ajutorul unei riscograme.

Concret, riscograma este un formular care cuprinde o serie de întrebări, diferite pe categorii de vârstă, la care pacientul trebuie să răspundă. Tot în riscogramă se regăsesc şi rezultatele celorlalte examinări făcute de pacient, dar şi analizele pe care acesta ar trebui să le facă.

„Este un instrument foarte util, dar trebuie să fie uşor de utilizat. În principiu, completarea riscogramei nu ar trebui să depăşească un minut”, a explicat medicul Sandra Alexiu.

Cum se obţine o analiză în afara celei prevăzute în pachet

Dacă o persoană are cinci probleme noi pe an le poate explora pe toate, ţinând cont de ghiduri, de explorările deja făcute şi de relevanţa lor.

Medicii de familie critică noile reţete care i-ar afecta atât pe ei, cât şi pe pacienţi

Reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov spun că sunt nemulţumiţi de noile reţete, care trebuie prescrise din februarie în conformitate cu o directivă europeană. Medicii precizează că acestea îi afectează şi pe ei, şi pe pacienţi, inclusiv la capitolul bugetului pentru medicamente.

„De la 1 februarie 2014, prescrierea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se va face pe baza unui nou formular, de către medicii care au, potrivit legii, dreptul de a prescrie în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Ordinul comun al MS şi CNAS care modifică formatul reţetelor electronice va îngrădi şi mai mult practicarea medicinei ca profesie liberală, şi nu mă refer doar la medicina familiei. Într-o profesie liberală, nu poţi discuta de o muncă normată, limitarea timpilor de consultaţie, de o direcţionare a prescripţiilor, de limitarea dreptului medicului de a alege ce consideră că este cel mai bun pentru pacienţii săi, de a restricţiona prescrierile doar pentru anumite specialităţi medicale, dacă nu sunt în concordanţă cu competenţele obţinute şi cu ghidurile moderne de practică medicală”, a declarat dr. Sandra Alexiu, secretar al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, citată de Mediafax.

Potrivit medicului, din februarie, reţeta cuprinde o nouă secţiune, „Justificare medicală prescriere Denumire comercială”, în care se vor menţiona succint situaţiile pentru care medicamentul a fost prescris pe Denumire comercială, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru.

Concret, medicii care eliberează reţeta vor avea de justificat alegerea medicamentelor prescrise, în cazul în care aleg să prescrie direct pe denumire comercială, adică numele medicamentului, aşa cum se găseşte acesta la raft.

Medicii de familie spun că până acum exista o astfel de îngrădire în prescripţiile medicale, dar justificarea alegerii unui anume medicament, adică utilizarea denumirii sale comerciale pe reţetă, trebuia trecută în fişa pacientului sau în registrul de consultaţii. Acum, se implementează aceste justificări şi în formularul de reţetă.

Medicii susţin că ordinului comun va avea efecte negative asupra pacienţilor, care, în funcţie de banii disponibili, ar putea primi un alt medicament din aceeaşi clasă, de fiecare dată când merg la farmacie.

Preţul se poate schimba de la o lună la alta, dar schimbarea medicamentului prescris duce la pierderea controlului asupra stabilităţii bolii. Diferenţele de preţ între diverse tipuri de medicamente cu aceeaşi substanţă activă sunt exclusiv suportate de pacient, aşa că şi farmaciile vor fi stimulate astfel să vândă medicamentul la care pacientul plăteşte mai mult, deci nu se vor aproviziona cu medicamente foarte ieftine, aşa cum, de altfel, se întâmplă şi astăzi. Dacă mai adăugăm şi confuziile stârnite de denumiri asemănătoare ale unor medicamente cu efecte complet diferite, ne putem doar imagina efectul indiscutabil al acestei noi măsuri”, explică preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, dr. Rodica Tănăsescu, arată Mediafax.

Justificarea alegerii unui medicament, „o glumă”

Reprezentanţii medicilor de familie consideră „o glumă” să scrie pe reţete justificări pentru alegerea medicamentelor.

Poţi argumenta, desigur, cu experienţa personală în utilizarea anumitor forme terapeutice, cu exemple din ghidurile de practică, poţi specifica «sic volo» – o expresie folosită în medicină pentru a te plasa deasupra oricărui argument cu propria decizie responsabilă şi asumată – sau poţi cita link-uri pentru resursele folosite la documentarea privind prescrierea respectivă. E interesant de văzut cum se gândeşte legiutorul să cuantifice aceste justificări şi cum le va folosi în viitor”, a completat dr. Sandra Alexiu.

Noua reţetă conţine, în josul paginii, şi menţiunea Foloseşte-ţi drepturile ! Alege să fii corect informat! La întocmirea reţetei, solicită medicului precizări privind preţurile medicamentelor recomandate, criticată, de asemenea, de medici.

După părerea mea, această măsură frizează absurdul. Preţurile medicamentelor sunt de discutat în farmacie, unde există activitate comercială, dar medicul trebuie lăsat să îşi exercite profesiunea. Cum credeţi că ar fi posibil să mergem la piaţă şi să solicităm acolo doza de antibiotic necesară sau de la agenţia de bilete de tren să solicităm cursul valutar?”, spune dr. Alexiu.

Măsura, publicată în Monitorul Oficial

Acelaşi medic este de părere că a cere doctorilor să consilieze pacientul privind preţul prescripţiilor eliberate este de neconceput. Cu toate astea, măsura este deja realitate, fiind publicată în Monitorul Oficial, cu aplicabilitate de la 1 februarie.

Directiva europeană invocată de fiecare dată când apare o nouă idee de ‘eficientizare’ este, în realitate, un document extrem de flexibil, care permite adaptarea la realităţile naţionale, însă este folosită de fiecare dată ca notă de fundamentare pentru orice nouă aberaţie gândită din birouri pentru practicienii din cabinete şi spitale. Mai mult, directiva citată ca referinţă – nr. 52/2012 – are rolul specific de a facilita recunoaşterea prescripţiilor medicale în orice stat al Uniunii Europene, prin urmare cuprinde o listă de elemente obligatoriu de inclus în orice prescripţie medicală, elemente care permit verificarea autenticităţii documentului şi autoritatea emiţătorului acesteia”, mai spun reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov.

Pe de altă parte, spun medicii de familie, noul formular de reţetă „electronică în teorie, dar cu varianta neaoşă printată obligatorie, dublu semnată, dublu ştampilată şi desigur dublu parafată – va cuprinde atât telefonul sau faxul medicului, neapărat cu prefixul de ţară, cât şi adresa de mail a medicului care prescrie şi semnează reţeta”.

„Totuşi, directiva europeană precizează: «Deoarece impactul general al asistenţei medicale transfrontaliere este limitat, lista neexhaustivă de elemente ar trebui să se aplice numai în cazul prescripţiilor destinate a fi folosite în alt stat membru». Altfel spus, includerea adresei de mail a medicului, numărul de telefon/fax al acestuia precum şi toate celelalte date inserate în cuprinsul reţetei devin obligatorii doar în cazul reţetelor prescrise pentru uz transfrontalier. Pentru uz intern, niciuna dintre aceste date nu era necesară pe reţetă! Cum să vorbim de reţetă pentru asistenţa transfrontalieră când reţetele eliberate într-un judeţ nu sunt valabile în altul?”, subliniază dr. Tănăsescu.

Reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov mai spun că, în opinia lor, soluţiile de eficientizare a sistemului din România sunt concepute de birocraţi excesiv de dedicaţi, care nu calculează impactul populaţional al măsurilor pe care le decid.

Nenumărate astfel de decizii au fost luate în timp şi nu au dus nicăieri, dar nu ne putem vindeca de ineficienţă. În România, funcţionează perfect principiul «să facem totul pentru a îngreuna totul», sau «de ce să nu fie greu, dacă se poate?»”, mai spun medicii.

Buşoi: Medicul trebuie să explice pacientului de ce prescrie un anumit medicament

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, a explicat, marţi, că medicul trebuie să îi explice pacientului de ce îi prescrie un medicament anume, folosind denumirea comercială, şi nu substanţa activă, folosind denumirea comună internaţională.

Este nevoie ca medicul să dea explicaţii atunci când prescrie un medicament pe denumire comercială şi nu pe DCI (denumirea comună internaţională – n.r.). În cazul în care a trecut denumirea comercială atunci el trebuie să informeze pacientul în legătură cu opţiunea terapeutică pentru un anumit medicament”, a spus Buşoi, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele CNAS a arătat că această reglementare, în vigoare de la 1 februarie, a fost adoptată pentru transpunerea unei directive europene.

Tot de la 1 februarie există un nou tip de formular pentru reţete, care respectă de asemenea o directivă europeană. Astfel, pe noul formular trebuie trecute datele medicului care a emis reţeta, inclusiv un număr de telefon. Medicul nu este obligat să-şi treacă numărul personal de telefon, ci îl poate trece pe cel de la cabinet, a menţionat Buşoi.

retata electronica


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Medicii de familie critica masurile de “reforma” din SISTEMUL SANITAR. Restrangerea accesului la servicii medicale prin BIROCRATIZAREA consultatiilor si retetelor compensate?

  1. Scopul este crearea unui haos, alocarea timpului consultatiei oricarei alte activitati dar nu uneia medicale pure, scoaterea pacientului din aria de inters normala a medicului, acesta din urma devenind un simplu functionar, economist orice, dar nu doctor, preocupat de a nu uita sa bifeze o optiune sau alta de pe formular pentru a nu-i taia casa de sanatate banii s.a.m.d.
    Noile formulare, in plus, solicita din ce in ce mai multe date cu caacter personal si in loc sa se simplifice nu fac altceva decat sa ingreuneze procedura de prescriere. Atat timp cat casta medicala va suporta toate aceste mizerii impuse de Casa Nationala , legiuitor etc fara a face un protest, fara a avea o actiune concreta de opozitie,, medicii isi merita soarta!

  2. De acord cu Pavel. Sistemul din Romania e copiat dupa cel din SUA: doctorul e sluga sistemului si trebuie injectate chimicalele “corecte”, recomandate de talmudisti. Daca nu executa isi pierde licenta, casa, nevasta,etc.
    Nu prea sant de acord cu:
    “Atat timp cat casta medicala va suporta toate aceste mizerii…”
    Daca “politicienii nostrii” sant vanduti, credeti ca cei ce conduc sistemul medical nu sant tot de-ai lor?
    Soluitia sau salvarea nu poate veni de sus ci de jos, de la constiinta fiecarui doctor.
    Pestele de la cap se-impute si de la coada se curata.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare