Inca o rezolutie anti-familie in Parlamentul European: RAPORTUL ZUBER/ Efectele dezastruoase ale TEORIEI GENULUI/ Eutanasierea copiilor si EUGENIA SOFT, “DEMOCRATICA”/ Cum inhiba computerele DEZVOLTAREA CEREBRALA a copiilor?

12-03-2014 20 minute Sublinieri

manif 2

  • Cultura Vietii: 

Raportul Zuber: despre teoria genului, obligatorie în școli, și avortul ca „drept”

Marți, plenul Parlamentului European va supune la vot Raportul Zuber, referitor la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană, elaborat de Comisia pentru Drepturile Femeii și Egalitatea de Gen.

Acest raport reia temele din raportul Estrela (respins în dec. 2013) și raportul Lunacek, care a dus la votarea unei rezoluții fără caracter legislativ dar pe care 5 partide europene mari au promis  deja că o vor susține în următoarea legislatură. Aceste teme sunt promovate de lobby-ul gay și se referă la: finanțarea avorturilor și a contraceptivelor din bani publici, avortul ca „drept” a femeii, teoria genului predată obligatoriu în școli și fără a fi necesar acordul părinților (o realitate în Franța din 2013), introducerea cotei de gen pentru angajatori (publici și privați), familia cu o compoziție „diversă” etc.

Raportul Zuber este de sorginte comunistă (autoarea sa, Ines Cristina Zuber, este membră a Partidului Comunist Portughez) și are accente radicale. El reduce femeia la un obiect care se manifestă în funcție de „cota de gen” și de politici publice. Raportul  aduce atingere libertății individuale și încalcă principiul fundamental al egalității de șanse, bazată pe competențe, talent și meritele pe care le are o persoană, bărbat sau femeie. În plus, raportul susține că responsabilitatea pe care o (mai) au părinții în educarea copiilor lor reprezintă un obstacol pentru ca aceștia să se realizeze în societate. Ca și alte rapoarte, și acesta promovează ingineria socială în UE.

Rezoluția alternativă, depusă de PPE la acest raport, se limitează la a elimina câteva fraze din raportul Zuber însă păstrează esența acestuia, fiind, la fel, inacceptabilă. Spre exemplu, rezoluția alternativă introduce noțiunea de „democrație a parității”, de fapt o „cotă de gen” cu altă pălărie, menține teoria genului ca materie obligatorie în școli, promovează „familia” gay și avortul ca „drept”.

Ca și în cazul altor rezoluții ce atacă familia naturală, cetățenii îngrijorați îi inundă cu mail-uri pe eurodeputați, solicitându-le să respingă raportul și se informează în vederea alegerilor din mai 2014.

Teoria genului: intenții generoase, efecte secundare dezastruoase

Teoria genului este un curent de gândire ce explică faptul că sexul „sociologic” al fiecărui individ este rezultatul unei alegeri personale și al influențelor culturale, mai degrabă decât ține de biologie. Ea nu are niciun fundament științific, fiind pură ideologie și speculație, vehiculată mai ales de cercurile neo-marxiste, de feminismul radical și de activiștii „minorităților sexuale” (LGBT).

În anii 1970, aceste distincții între sexul biologic și cel „social”, considerate până atunci de natură pur patologică, au fost recuperate de sociologia critică feministă, pentru a contesta stereotipurile și rolurile atribuite femeilor de societatea „patriarhală”. Era în plină revoluție sexuală și se vorbea despre căderea „sexismului”, care legitima inegalitățile între femei și bărbați, bazându-se pe diferențele biologice. Cuvântul „gen” se refera la ceea ce este construit – și, deci, poate fi de-construit și re-construit – din punct de vedere social în identitatea sexuală.

Aceasta este o teorie revoluționară, care are scopul de a re-modela lumea prin negarea diferenței sexuale și descalificarea heterosexualității, considerată ca fiind doar un model sexual printre multe altele posibile.

Susținătorii „genului” sunt apăratorii unei societăți nediferențiate din punct de vedere sexual. Ei propun astfel trecerea de la o societate care apară o egalitate justă (egalitatea în drepturi și egalitatea de șanse între bărbat și femeie sunt principii democratice fundamentale) la o societate a uniformității, a nediferențierii și, prin urmare, a confuziei.

Presupunerea ca diferența înseamnă, în mod necesar, inegalitate duce, din partea acestor activiști ai genului, la un război pentru ștergerea diferențelor dintre bărbați și femei. Programele și manualele care avocațiază „genul” – și care și-au făcut intrarea agresivă în educație, de la grădiniță la universitate – sunt astfel animate de ideea că bărbații și femeile ar trebui să fie interschimbabili. Acest lucru duce, printre altele, la obscurizarea complementarității dintre ei, în special în materie de familie și procreare. Pe scurt, teorie contribuie la fabricarea „homoparentalității”, adica a ideii nu neapărat de părinți homosexuali, ci de părinți identici: a avea doi tați, două mame sau un tată și o mamă este același lucru.

Teoria genului a fost larg îmbrățișată de lobby-ul homosexual, întrucât îi servește perfect interesele: dacă heterosexualitatea nu mai este normă, iar diferența și complementaritatea bărbat-femeie este o „fabricație culturală” și un „instrument de opresiune”, rezultă în mod necesar că restricționarea căsătoriei la cuplul tradițional bărbat-femeie trebuie eliminată. „Căsătoria pentru toți” legiferată în Franța anul trecut, este un exemplu perfect de aplicare, cu ajutorul puterii politice a neo-marxiștilor (și în general a Stângii politice), a acestui raționament.

Inutil de precizat că „teoria genului” vine în contradicție cu învățăturile TUTUROR religiilor mari ale lumii – și, pe cale de consecință, cu însăși firea și natura umană, împotriva căreia se revoltă.

[…]

Thibaud Collin : „Teoria de genului” nu exista ca atare, dar conceptul de „gen” este folosit aproximativ din anii ´60 din perspective diferite; unele sunt legitime, altele sunt in mod clar ideologice. Pentru a ințelege acest lucru, sa apelam un pic la istorie. Aceasta distincție, care vine din limba engleza pentru a desemna ceea ce numim identitate sexuala, a fi barbat sau femeie, folosește doi termeni, sex și gen. Originea acestei distincții merge inapoi la anii ’50. Psihiatrii californieni ( Money și Stoller) au lucrat asupra tulburarilor identitații sexuale:
– fie intersexualitate (ceea ce se numea in acea perioada hermafroditism): un copil nascut cu o distribuire proasta a caracterelor sexuale, de exemplu, un sex genetic feminin, dar organe genitale de sex masculin;
– fie transsexualitate, un barbat care se simte femeie, sau invers, deși toate caracterele sexuale fiziologice sunt coerente.

Cum sa ținem cont de aceste boli? Deja folosind nume diferite pentru a desemna aceste niveluri diferite; niveluri care cel mai des sunt in legatura. De aici, vom numi sex ceea ce este sexul biologic dat, și gen, ceea ce este experiența psihica in sine, influențata de reprezentari și practici sociale, cu privire la modul de a fi femeie sau barbat.

In jurul anilor 1970, aceste distincții de origine medicala urmau a fi recuperate de sociologia critica feminista, pentru a contesta stereotipurile și rolurile atribuite femeilor de catre societatea „patriarhala”. Era in plina revoluție sexuala și se vorbea despre caderea sexismului care legitimeaza inegalitațile sociale intre femei și barbați, bazandu-se pe diferențele biologice. Cuvantul gen se refera aici la ceea ce este construit din punct de vedere social in identitatea sexuala, ceea ce poate fi deconstruit și reconstruit in alt mod.

Ultima faza este reluarea acestei distincții de catre gandirea homosexuala și lesbiana (incepand cu anii 1980), in special faimoasa Judith Butler. Se vorbea de a merge mai departe in aceasta contestare și a afirma ca sexul biologic este, de asemenea, o construcție sociala! Acestea ar fi schemele mentale ale oamenilor de știința, determinate de stereotipurile de gen și care vor proiecta apoi pe datul biologic aceasta binaritate intre barbat și femeie.

Veți vedea ca, atunci cand vorbim de „teorie genului”, nu știm pe moment ce sa ințelegem. Trebuie sa distingem intre ceea ce este lupta militanta și ceea ce este cercetare cu privire la dezvoltarea identitații sexuale a persoanei umane și studiile asupra diferitor moduri de a trai masculinitatea sau feminitatea in diferite epoci și culturi. […]

Drieu Godefridi: Daca studiile de gen exista din anii 1970, teoria genului nu se structureaza decat in jurul scrierilor lui Judith Butler, care, in 1990, a publicat „Gender Trouble”. Trebuie sa citiți aceasta carte, chiar daca este dificil, pentru a ințelege ceea ce reprezinta scopurile reale și finale ale teoriei genului. Intr-adevar, teoria genului nu este o teorie gratuita, dezvoltata de visatori prinși in plasa lui Descartes. Aceasta este o teorie revoluționara, care are scopul de a modela lumea potrivit proiectului sau: negarea diferenței sexuale și descalificarea heterosexualitații ca fiind un model sexual, printre multe alte modele posibile.

Éric Verdier: Teoriile care sunt bazate pe gen au mai mult decat un obiectiv, ele au o finalitate: daca cultura este natura ființei umane, inseamna ca melanjul savant al masculinului și femininului propriu fiecarei ființe umane, și bisexualitatea cu care se asociaza, ar trebui sa permita fiecaruia dintre noi sa-și exprime genul singur fara nici un risc de violența impotriva sa. Este clar ca violența de gen este frecventa și aducatoare de moarte: de la batai homofobe la violența in familie, trecand prin cele administrate taților care refuza o reședința alternanta dupa separare.

Vaugirard Charles: Mi-e foarte teama ca susținatorii „genului” sunt aparatorii unei societați nediferențiate din punct de vedere sexual. Am trece de la o societate care apara o egalitate justa la o societate a uniformitații, a nediferențierii și, prin urmare, a confuziei.

Thibaud Collin: In versiunea sa ideologica, cea care este pusa in aplicare in programele școlare [din Franța], se vorbește despre ștergerea la maximum a diferențelor dintre barbați și femei. Se presupune ca diferența este in mod necesar inegala. Programele sunt astfel animate de ideea acerba ca barbații și femeile ar trebui sa fie interschimbabili. Acest lucru duce, printre altele, la obscurizarea complementaritații posibile intre barbat și femeie, in special in procreare și educație. Pe scurt, aceasta contribuie la fabricarea a ceea ceAldo Naouri a numit „homoparents”, adica nu neaparat parinți homosexuali, ci parinți identici. Revendicarea unei homoparentalitați pare a fi pentru mulți din ce in ce mai legitima, daca un barbat și o femeie nu se diferențiaza grosso modo, a avea doi tați este același lucru cu a avea doua mame sau un tata și o mama. Acest lucru ar insemna ca, in versiunea sa ideologica, distincția sex/gen se dovedește a fi o garanție, dar, de asemenea, și un efect al revendicarilor homosexuale, chiar daca mizele lor depașesc cadrul de aplicare al lor. […]

AtlanticoUnii observatori, cum ar fi Jacques Attali, proorocesc o umanitate unisex. Ne indreptam spre un viitor de tip „Minunata lume noua”, cunoscuta carte a lui Aldous Huxley, in care copiii sunt concepuți pe cale industriala, in mașini?

Drieu Godefridi: Nu știam ca expertiza domnului Attali s-a extins la probleme de „gen”. Coincidența teoriei genului și progresul tehnic extraordinar in domeniu, inclusiv, dar nu limitat la reproducere, ne dau amețeli. Ceea ce pare posibil, in cele din urma, este pantecele artificial, adica procrearea in afara uterului femeiiAtunci cand o astfel de indrazneala va fi posibila – daca va deveni vreodata, sa fim prudenți – insași definiția omenirii va fi alterata. Astfel de progrese tehnologice extind foarte mult domeniul de posibilitați, adica, libertatea omului. Dar ele trebuie reglementate ca sa nu produca aberații. In ceea ce privește „gen[der]ul” [teoria genului], trebuie combatut pentru ceea ce este: o ideologie falsa.

Éric Verdier: Suntem deja intr-o lume in care toți cei care indraznesc sa-și exprime transgresiunile lor in raport cu normele genului sunt unisex, deoarece singura modalitate de a fi nu este permisa in sexul lor („homo”, „poponar” si „curva” sunt insultele utilizate cel mai frecvent). In schimb, Elisabeth Badinter crede ca ne confruntam cu cea mai mare revoluție din istoria omenirii, care ne permite sa trecem de la doua sexe (ca fiecare specie de animale) la atatea genuri cate ființe umane. Suntem, deci, dispuși sa acceptam natura noastra profunda și sa ne separam de obscurantismul nostru animal care ne conduce de prea multe ori sa judecam și sa respingem pe cel care alege o profesie, o ținuta, o sexualitate care nu este a noastra, și, prin urmare, de care ne temem, „de genul rau”.

Charles Vaugirard: Progresul tehnic promite un viitor care seamana cu „Minunata lume noua” a lui Huxley: oamenii de știința lucreaza la un uter artificial, la procreare pornind de la doi spermatozoizi sau de la doua ovule… Ne dorim oare o societate in care omul sa fie conceput in mod artificial de companii care nu sunt interesate decat de profit? Nu, omul nu este o marfa. Imi place foarte mult formula de „ecologiei umane” dezvoltate de Tugdual Derville. Problema tehnologiei și a impactului sau asupra vieții umane este intr-adevar o intrebare ecologica precum OMG-urile și biodiversitatea. Eu cred ca apare o gandire asupra acestor evoluții ecologice, care vor marca intr-o maniera hotaratoare urmatoarele decenii.

[…] Integral la SURSA

A sfidat previziunile medicale şi acum cere statului să îi ajute copilul. Diagnosticată cu o boală incurabilă şi considerată infertilă după citostatice, o tânără din Sfântu Gheorghe a adus pe lume un copil perfect sănătos.

 Acum, vrea cu tot dinadinsul să afle dacă băiatul ei îi va moşteni boala. Singura şansă ar fi un test genetic de o mie de euro, dar pentru care statul nu plăteşte nimic. Nici măcar în acest caz atât de rar în lume.

Aniko îl priveşte îndelung, ca şi când l-ar vedea pentru prima dată. De cinci luni, Andrei face parte din viaţa ei fără ca ea să îşi dea seama ce minune trăieşte.

Diagnosticată cu cancer osos în urmă cu opt ani, Aniko a supravieţuit deja de două ori mai mult decât speranţa de viaţă. Chiar şi aşa, citostaticele lasă semne pe viaţă şi provoacă, de cele mai multe ori, infertilitate. La Aniko a fost o minune.

La cei 20 de ani, tânăra mamă poate trece cu uşurinţă la capitolul excepţii ale medicinei. O lecţie românească pentru oncologia mondială.

Cu un picior operat de sus până jos şi o proteză internă care nu o lasă să se mişte în voie, Aniko a riscat, fără să ştie, o recidivă. Sarcina putea întoarce cancerul. N-a fost aşa.

Iar acum vrea să afle dacă bebeluşul ar putea dezvolta, la rândul lui, o tumoră. Doar că sistemul medical din România nu îi poate da un răspuns clar. Este tot ce pot face medicii care au salvat-o pe Aniko. Aceste analize confirmă sau nu prezenţa bolii, dar nu calculează probabilitatea.

Andrei ar avea nevoie de o serie de teste genetice care nu se fac în România, şi pentru care statul nu plăteşte nimic. 12 la sută dintre cazurile de cancer au un fond genetic, iar analizarea riscului, pentru rudele de gradul I costă puţin peste o mie de euro.

620x349Zilele trecute, presa a relatat, timid, despre faptul că Belgia a devenit prima ţară din lume care permite eutanasierea copiilor de orice vârstă, bolnavi în stadiu terminal. În Olanda există o astfel de lege, dar este prevăzută o limită minimă de vârstă: 12 ani. Reacţiile mediatice în spaţiul românesc au fost inexistente. Spaţiul public era prea preocupat să condamne Biserica în cazul pelerinajului elevei Iulia Ionescu. Persoane din aproape toate categoriile socio-profesionale au fost chemate în studiourile televiziunilor pentru a experimenta „datul cu părerea“ într-un domeniu pe care nu îl cunosc, dar la care de ceva timp se pricepe toată lumea: tema credinţei. Am adus în discuţie acest caz pentru că am asistat la peroraţii lipsite de elementarul bun-simţ despre relaţia duhovnic-fiu duhovnicesc sau despre rolul Bisericii în viaţa familiei. S-a lovit în singura instituţie care a apărat viaţa şi demnitatea umană pe tot parcursul istoriei. Au fost voci care au susţinut că Biserica nu este contemporană cu dezvoltarea mentalităţilor sociale. Nu vreau să dau acum un răspuns, dar aduc exemplul recent din Belgia. În numele progresului şi al apărării vieţii, statul democratic, garant şi reper al evoluţiei sociale, interzice dreptul copiilor bolnavi de a lupta pentru viaţă.

Îmi pun fireasca întrebare: Cât mai valorează astăzi viaţa? Secolul XXI ne induce confortabilul gând că viaţa noastră este un bun suprem asigurat de stat – protectorul nostru social. Privim cu oarecare superioritate la practicile din comunităţile arhaice, unde dreptul persoanei umane la existenţă era deseori încălcat. Astăzi, prin legea eutanasiei ni se induce ideea că am devenit stăpânii propriei noastre vieţi, că l-am înlocuit pe Dumnezeu în logica existenţei. Mirajul că am dobândit această putere nu ne lasă să vedem că începem să fim priviţi ca o masă biologică, supusă unor procese chimice, o maşină care, odată stricată, poate fi trimisă pe un drum fără întoarcere. Atunci când o persoană, sub protecţia legii, alege să fie eutanasiată, semnează dreptul de proprietate exclusivă asupra vieţii, izolându-şi şi securizându-şi existenţa în faţa realităţii lui Dumnezeu.

În legea eutanasierii copiilor, luăm locul lui Dumnezeu şi în ceea ce-i priveşte pe alţii. Nu decidem numai pentru noi, ci ne asumăm dreptul de a fi stăpânii vieţii altora. Sub iluzia libertăţii şi a evoluţiei sociale este legiferată crima. Şi spun aceasta pentru că un copil poate fi uşor manipulat pentru a accepta eutanasierea. Un sondaj din luna octombrie 2013 arăta că 73% din belgieni sunt în favoarea eutanasierii în cazul copiilor. Este un procent foarte mare şi mă întreb de ce belgienii nu şi-au pus problema că eutanasierea copiilor este o formă mascată de ucidere? Poate că atunci când ne aflăm noi în poziţia autorilor găsim justificări.

Biserica oferă valoare vieţii, dincolo de suferinţele prin care putem trece. Izgonit din Rai, cu sufletul alterat de păcat şi cu trupul marcat de suferinţă, Adam apare într-un tablou sumbru în această duminică. Dar Dumnezeu nu l-a uitat. La finalul acestui post, în icoana Învierii, el apare ca fiind primul om pe care Hristos îl ridică din întuneric.

Desigur că putem să lăsam soarta copiilor, a tuturor celor mici care suferă şi care din comoditate sunt trimişi mai repede către lumea cealaltă tot în mâna lui Dumnezeu, ca El să le poarte de grijă, căci doar El este Părintele ceresc. Dar, în neimplicarea şi implicit tacita noastră acceptare, să fim atenţi când vom spune pentru prima oară, poate împreună chiar cu copiii noştri, rugăciunea Tatăl nostru. Cine sunt copiii? Cine sunt părinţii? Cine sunt cei care dau viaţă? Cei care omoară?

  • Cultura vietii:

Regele Belgiei a semnat legea de eutanasiere a copiilor

Regele_PhillipeIeri, Regele Phillippe al Belgiei a semnat legea ce permite eutanasierea minorilor. Regele și-a exercitat un drept constituțional în pofida controverselor din mediul academic și a așteptărilor asociațiilor catolice. Mai mulți pediatri belgieni au trimis Parlamentului o scrisoare în care explicau că mathilde-phillipe-family--zpoporul nu și-a exprimat dorința ca (și) minorii să poată fi eutanasiați și nici din partea lumii medicale nu a existat o asemenea solicitare. O petiție ce-i solicita Regelui să nu semneze legea a fost semnată de peste 200 mii de europeni. Ei provin din douăzeci de țări ceea ce arată șocul produs de votarea acestei legi într-o țară democrată. (Sursa: lalibre.be)

Biologul francez Jacques Testart: ne indreptam spre o “eugenie soft, invizibila si democratica”

Intervievat de publicațiile Le Point  (Violaine de Montclos, 27 februarie 2014) și JDD (Anne – Laure Barret, 1 martie 2014), inainte de lansarea, in aceasta saptamana, a noii sale carți „Faire des enfants demain”, biologul francez Jacques Testart, pionierul fertilizarii in vitro din Franța, „de stanga și ateu”, vorbește despre neliniștile sale cu referire la evoluția societații spre o „eugenie soft, invizibila și democratica”, acceptata prin selectarea embrionilor prevazuți pentru diagnosticul genetic de preimplantare (DGP). El este preocupat de „fabricarea copiilor la comanda”, de riscul „clonarii sociale”, provenit din normarea genomului și regreta faptul ca dorința de a avea copii duce la revendicari ce plaseaza medicina pe un teren ce nu ar trebui sa fie al ei.

Pentru Jacques Testart, problemele de bioetica trebuie sa faca fața parametrilor ce depașesc cadrul medicinii. Primul este dorința de a avea un copil, care face ca toate cuplurile nerabdatoare sa recurga la procrearea asistata medical și atunci cand nu au nevoie. Al doilea este pretențiile egalitare ce justifica, de exemplu, congelarea ovulelor, „deoarece barbații pot procrea fara limita de varsta, atunci de ce nu și femeile?”. Acest lucru se refera și la pretențiile homosexualilor, care reclama egalitatea procrearii cu parinții heterosexuali, și la cele ale celibatarilor care doresc drepturi egale cu ale cuplurilor casatorite, la femeile mai in varsta, care doresc drepturi egale cu cele ale tinerelor etc.

Jacques-Testart„Nu cred ca medicina, ce presupune ca trateaza patologiile, sa aiba de a face cu ele din interior”. Concepția este o chestiune privata și ar trebui sa ramana așa, precizeaza Jacques Testart, cu privire la procrearea asistata medical pentru cuplurile de femei, care „se descurca”, deoarece inseminarea artificiala „nu este o procedura medicala complicata”.  Mai mult, el este impotriva gestației pentru altul (mamei-surogat), caci „aceasta este sclavie”. Privitor la anonimatul bancilor de sperma, el evoca vocabularul similar cu cel al „selecției practicate pe bovine”, de aici practicile opace in care tentația obsesiei „calitații copilului” este foarte reala și „amintește de eugenie”.

Oficial se opune diagnosticului genetic de preimplantare. Inca din 1986, in cartea sa „L’œuf transparent”, Jacques Testart s-a opus diagnosticului genetic de preimplantare (DGP), permis de  legea franceza din 1994 privind bioetica. Testart reafirma azi : „Trierea embrionilor este așa de ușoara […]. Luați in considerare faptul ca in Anglia strabismul este recunoscut ca motiv valabil pentru a face DGP”. Pentru a lupta impotriva tentațiilor eugeniste [in Franța] el a sugerat pastrarea o perioada cat mai lunga a limitelor actuale de utilizare a DGP la „o singura boala grava” pe cuplu. (Stiri © Asociatia Provita Media / Sursa: Gènéthique.org , 4 martie 2014)

 Franța: Manifestul pentru familie și copil

Astăzi a avut loc la Paris evenimentul Grenelle pour la famille. (Grenelle înseamnă „dezbatere între mai multe părți”.)  

Dezbaterea a fost organizată de mișcarea civică eterogenă La manif pour tous (LMPT). Mișcarea a luat naștere în 2013, întâi în mediul online, ca loc de întâlnire al celor îngrijorați de efectele legii Taubira (legalizarea căsătoriei pentru persoanele de același sex, numită de guvernul socialist Le marriage pour tous, de aici acronimul LMPT), apoi a ajuns în stradă, coagulându-se în manifestații la care au participat sute de mii de francezi.

Legea Taubira a condus la modificări în Codul Civil, unde mai întâi au dispărut cuvintele mamă și tată, apoi s-a ajuns la termeni nediferențiați în ceea ce privește sexele. Propunerile legislative dedicate cuplurilor homosexuale, aflate încă în dezbatere în Franța, referitoare la reproducerea umană asistată medical (RUAM) și mama-surogat, pun în discuție filiația, așa cum o cunoaștem acum; alături de teoria genului, obligatorie în școli din 2013, proiectele îi fac pe francezi să vorbească de inginerie socială, de filiație socială și de o antropologie nouă, care riscă să devină realitate independent de voința lor.

Mișcarea de contestare pacifică este condusă de Ludovine de la Rochère și nu are exprimare politică.

Din toamna lui 2013, Manif pour tous a organizat peste o sută dezbateri publice, din care a rezultat Manifestul pentru familie și copil, publicat azi. El cuprinde 10 principii pe care cetățenii le propun Adunării Naționale pentru politicile publice pentru familie și copil.

Voi prezenta pe scurt cele 10 principii. Manifestul poate fi citit integral aici.

Principiul 1: Familia reprezintă comunitatea de bază, autonomă și responsabilă, a societății. Familia trebuie recunoscută, protejată și susținută de națiune.

Principiul 2: Căsătoria trebuie protejată de stat, ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie, care vor naște și vor educa copii. Manif pour tous propune menținerea autorității parentale până la vârsta de 18 ani, pentru a garanta securitatea, sănătatea și educația minorului. Manif pour tous propune și avantaje fiscale pentru familii.

Principiul 3: Orice copil se naște dintr-un bărbat și dintr-o femeie. Pentru interesul său superior, copilul are dreptul de a fi crescut de mama și de tatăl său.

Dacă rămâne fără părinți, copilul poate fi adoptat de o familie (formată dintr-un bărbat și o femeie). Statul nu poate să priveze un copil de dreptul său de a-și cunoaște mama și tatăl. Adopția trebuie să fie o instituție aflată în slujba copilului.

Principiul 4: Un copil nu poate fi proprietatea nimănui. El nu poate fi obiectul vreunui contract sau donații, nici înainte nici după conceperea sa. Starea de graviditate nu poate face obiectul nici unui contract din respect față de femeie.

Manif pour tous propune enunțarea explicită în lege a obiectivului tehnicii de reproducere umană asistată medical (RUAM), astfel încât copilul astfel conceput să aibă o filiație coerentă și să știe cine e tatăl său. Tehnica RUAM poate fi permisă familiilor infertile, formate din bărbat și femeie, și nu trebuie să permită privarea copilului de informații despre tatăl său.

Manif pour tous propune interzicerea gestației pentru altul (mama-surogat), conform principiului care afirmă că trupul omenesc nu este un obiect de care să poată dispună o altă persoană.

Principiul 5: Tatăl și mama copilului sunt cei care răspund de educația lui. Statul nu poate pune sub semnul întrebării acest drept.

Manif pour tous propune regândirea rolului pe care școala îl are în transmiterea cunoștințelor. Școala trebuie să transmită un soclu cultural comun tuturor cetățenilor.

Proiectele educative (școlare și extrașcolare) trebuie să fie aplicate în școli doar după consultarea asociațiilor de părinți.

Principiul 6: Statul contribuie la bunăstarea comună și la perenitatea societății printr-o politică familială universală. Pentru aceasta e nevoie de o politică a locuințelor pentru familii și de avantaje fiscale pentru părinții cu copii adolescenți/ studenți, aflați în întreținere, întrucât educația lor costă mai mult.

Principiul 7: Impozitul pe venit trebuie plătit per familie și în funcție de coeficientul familial, care să reflecte capacitatea contributivă a familiei. Pentru coeficientul familial singurul criteriu trebuie să fie compoziția familiei.

Principiul 8: Educându-și copiii, părinții fac un bine pentru comunitate; acesta trebuie recunoscut. Părinții trebuie să fie liberi în a alege cum au grijă de copiii lor. Cei care renunță la profesie pentru a avea timp să-și educe copiii ar putea primi o alocație parentală, iar munca lor ar putea fi luată în calcul la stabilirea pensiei.

Principiul 9: În virtutea principiului subsidiarității, statul încurajează inițiativele din societatea civilă în beneficiul familiei. Statul se sprijină (și) pe asociațiile pro familie când ia o decizie care privește familia.

Principiul 10: Părinții și copiii își datorează, reciproc, respect, solidaritate, ajutor și asistență. Politicile pentru familie le oferă părinților și copiilor mijloacele pentru a respecta acest principiu.

În tăcerea presei mainstream și a celor „corecți politic” mișcarea Manif a difuzat în Europa, reunind persoane și asociații care luptă contra teoriei genului și a legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex (Européens pour la manif).

În vederea alegerilor municipale din Franța, Manif pour tous le-a propus candidaților o Chartă pentru familie. Cei care au semnat s-au angajat doar simbolic că vor respecta familia și filiația; ei nu vor primi automat votul susținătorilor Manif.

Succesul Mișcării Manif în Europa arată că valorile familiale vor fi luate în considerare de cetățeni, la votul pentru Parlamentul European din 25 mai. Vom avea confirmarea la alegerile municipale din Franța, care au loc pe 23 și 30 martie, înaintea celor europarlamentare.

Rezoluție a Parlamentului European de condamnare a prostituției, ca exploatare și violență împotriva femeilor

Un raport care condamnă prostituția a fost adoptat de Parlamentul European zilele trecute. Raportul, care poartă numele inițiatorului său – europarlamentara britanică Mary Honeyball (grupul Socialist) – arată că prostituția este o formă gravă de sclavie și de violență împotriva femeilor, o încălcare a demnității umane și a egalității între femeie și bărbat. De asemenea, are legătură directă cu traficul de persoane și cu criminalitatea organizată. Legalizarea prostituției nu reduce aceste fenomene, dimpotrivă; în plus, creează o impresie de legalitate și normalitate în jurul unui fenomen prin natura sa odios.

Raportul d-nei Honeyball propune extinderea la alte țări europene a așa-numitului „model nordic” de tratare a prostituției. Suedia, Finlanda și Norvegia îl aplică, interzicând cumpărarea sexului și dezincriminând persoana prostituată. Cu alte cuvinte, cumpărătorul de sex – practic întotdeauna bărbat – este cel care comite o infracțiune, nu femeia prostituată. În plus, aceasta este cooptată în programe guvernamentale sau private de integrare socială și profesională care să o sprijine să abandoneze prostituția.

Rezultatele spectaculoase – reducerea cu până la 2/3 a prostituției stradale în Suedia, de exemplu – recomandă „modelul nordic” ca un pas înainte major pentru eliminarea prostituției.

Abordările privind prostituția diferă în Europa. De remarcat că mișcarea feministă este puternic divizată asupra acestui subiect, o parte propunând legiferarea prostituției și încadrarea prostituatelor ca prestatoare de servicii denumite „lucrătoare sexuale”, iar cealaltă, dez-incriminarea prostituatei, dar sancționarea aspră a cumpărării de servicii sexuale laolaltă cu sprijinirea femeii, considerată întotdeauna, chiar în prostituția „voluntară”, o victimă a violenței.

Cea de-a doua abordare are tot mai mult câștig de cauză, mai ales din cauza succesului „modelului nordic” în comparație cu rezulatele catastrofale ale legalizării prostituției. În țări precum Germania și Olanda, la mai bine de 10 ani de la încercarea unei astfel de reglementări permisive, datele arată creșterea criminalității organizate (trafic de persoane și de droguri) asociate fenomenului, imposibilitatea controlului bolilor cu transmitere sexuală și degradarea imaginii femeii în societate.

Internet-Addiction-1.jpg5_„Tehnologia modelează mintea aflată în creştere”, scria Dr. Jane Healy. Cu cât mintea este mai tânără, cu atât este mai maleabilă. Cu cât este mai recentă noua tehnologie, cu atât este mai puţin verificată. Plini de entuziasm, îi expunem pe copiii noştri la noii învăţători şi tovarăşi de joacă digitali, dar pe de altă parte ne exprimăm grija legată de dezvoltarea lor mintală, trupească şi sufletească. N-ar trebui oare să luăm în considerare, cu atenţie, posibilele – şi irevocabilele – efecte ale acestei noi interfeţe electronice cu copilăria?

Copiii din ziua de azi sunt supuşi unui experiment vast, bine finanţat şi sprijinit cu entuziasm de marile corporaţii, de publicul larg şi de oficialii guvernamentali din întreaga lume. Dacă îşi va dovedi succesul, minţile şi vieţile copiilor noştri ar urma să se îmbogăţească, societatea ar avea de câştigat, iar sistemul educaţional ar fi schimbat în bine pentru totdeauna. Dar nu există nici o dovadă – sau măcar o probă convingătoare – că această abordare va da roade.

Experimentul, bineînţeles, implică facilitarea accesului copiilor la computere (atât la şcoală, cât şi acasă), în speranţa că tehnologia va îmbunătăţi calitatea învăţării şi îi va pregăti pe copiii noştri pentru viitor. Chiar aşa să fie?

Principalele stadii de dezvoltare a copilului

Cercetătorii au împărţit în patru etape principalele stadii de dezvoltare de la naştere până la vârsta adultă.

O primă etapă de dezvoltare este legată de experienţele pe care le are copilul de la naştere până la patru ani, când copilul începe să înveţe să-şi planifice şi baby-using-computer-coordoneze mişcările, şi să vorbească. În această perioadă este cu precădere importantă apropierea plină de iubire a părinţilor – pe care un computer nu o poate înlocui, nicidecum.

Între patru şi şapte ani, copiii învaţă să-şi organizeze singuri anumite comportamente (de pildă, să se lege singuri la pantofi sau să-şi propună dinainte să facă un anumit lucru), să poată înceta o activitate pentru a începe o alta (de pildă: „Cred că ar fi bine să pun jucăriile deoparte şi să fiu gata”), să se poată concentra chiar dacă acel lucru e „plictisitor” sau sunt prezenţi stimuli care să distragă atenţia (această abilitate este în mod special subminată de expunerea, la această vârstă, a copilului la televizor şi calculator!), să poată duce la bun-sfârşit o sarcină fără a fi nevoie să i se reamintească mereu, să se poată opri pentru a gândi înainte de a acţiona într-o manieră impulsivă sau care ar putea răni, precum şi să poată înţelege sentimentele celorlalţi.

Referindu-se la dobândirea acestor calităţi în acest segment de vârstă (4-7 ani), Dr. Jane Healy scria: „Privindu-i pe copii stând la computer, sunt şocată cât de des calculatorul răpeşte această muncă mintală atât de valoroasă”.

În cea de-a treia etapă, între nouă şi doisprezece ani, dezvoltarea continuă şi se aprofundează, îmbunătăţind abilităţile dobândite în cea de-a doua etapă şi pregătind copilul pentru viitorul comportament adult. În această etapă, perioadele substanţiale de timp petrecute în faţa computerului sau televizorului, la emisiuni sau pe site-uri cu conţinut violent, obscen sau care te rupe de ceilalţi (de pildă, prin dependenţa de jocurile pe calculator) pot perturba semnificativ dezvoltarea copiilor pre-adolescenţi.

„Copiii aflaţi la această vârstă”, scria Dr. Jane Healy, „trebuie să facă salturi emoţionale și relaţionale majore în dezvoltarea raţionamentelor morale; ei au cu precădere nevoie să nutrească sentimente de comuniune socială, să beneficieze de experienţe integratoare în artă şi în ştiinţele umaniste, de bune modele cu un sistem solid de valori, precum şi de formarea unor concepţii morale. Chiar dacă, prin comportamentul lor, copiii pre-adolescenţi ar părea să sugereze altceva, ei simt încă nevoia unei relaţii atente şi apropiate cu adulţi responsabili şi cooperanţi”. „Nu lăsaţi”, îi sfătuieşte pe părinţi autoarea,ca experienţele lor cu computerul să înlocuiască această perioadă critică, şi uneori dureroasă, de învăţare”.

Cea de-a patra etapă, adolescenţa propriu-zisă, începând de la vârsta de 12 ani, este o perioadă în care este încă necesară destulă învăţare din experienţele din lumea reală, însă maturizarea neuronală îi face (abia acum!) să poată începe şi lucrul la computer (desigur, foarte judicios şi limitat).[1]

Dr. Jane Healy conchidea: „Care vor fi efectele asupra minţii copilului, atunci când acesta îşi petrece o mare parte din timp privind fix la ecranul computerului sau televizorului, în loc să-şi folosească memoria şi imaginaţia creatoare? Nu ştim! Însă, dacă exersăm numai abilităţile legate de folosirea computerului, va mai rămâne foarte puţin loc pentru exersarea şi dezvoltarea minţii copilului…”.[2]

Computerul lui Ralph

În cartea sa, Dr. Healy oferă două exemple legate de efectele utilizării computerelor asupra învăţării la copiii de vârstă preşcolară: în primul caz, copiii învaţă de mici să folosească computerul; în cel de-al doilea caz, copilul este învăţat alte activităţi în locul computerului:

„Ralph şi Marco se bucură de timpul programat la grădiniță pentru computer. Derulând repede meniurile unui software de matematică, ei se opresc la un joc, chicotind şi înghiontindu-se pentru mouse, în timp ce pe ecran se derulează cu viteza fulgerului imagini în culori vii.

– Linişte acolo, voi doi!

Educatoarea îi ajută pe copilaşi să deseneze pe şevalete. Cu optsprezece copii de 4 ani în încăpere, ea şi ajutoarea ei nu-şi văd capul de treabă, străduindu-se să menţină ordinea şi să fie atente la cele de care are nevoie fiecare copil.

Dintr-un meniu pe care nu ştie să-l citească, Marco selectează la întâmplare un program de scădere. Pe ecran apare o problemă: 8-1=?

Acum băieţii trec la treabă. Degeţelele lor intră în joc. Ralph îşi numără cu asiduitate opt degete, şi apoi încă unul. Nouă! Zâmbind, apasă tasta ca să introducă răspunsul său. «Îmi pare rău, încearcă din nou!», răspunde computerul. Reapare pe ecran aceeaşi problemă.

Lui Ralph îi cade faţa. Marco îşi pierde interesul şi pleacă în altă parte.

Ralph încearcă din nou. «Unu, doi, trei… opt». Numără foarte atent, atingându-şi fiecare deget pe rând. «Acum, încă unul – nouă!». Le numără pe toate încă o dată şi apasă sfidător pe răspuns. «Îmi pare rău, răspunsul corect este şapte!» – computerul este impasibil şi nu este deschis la negocieri.

Ralph s-a zăpăcit. Îşi priveşte încă o dată degetele, de parcă nu ar mai avea încredere în ele, dă din umeri, oftează şi pleacă”.

Dr. Jane Healy, care a urmărit întreaga scenă, menţionează educatoarei incidentul, comentând: „Cred că băieţii au «învăţat» nişte lecţii importante. Marco a «învăţat» să sară de la un lucru la altul şi să renunţe repede, fără să aibă de suferit vreo consecinţă. Ralph a «învăţat»  să-şi pună la îndoială dovezile evidente oferite de propria minte şi de propriile simţuri, a «învăţat» să se simtă neputincios în relaţia cu o autoritate implacabilă şi incomprehensibilă şi, în fine, a «învăţat» că matematica este, la urma urmei, dificilă şi confuză.

– De ce copilaşii fac un program de scădere, dacă nu cunosc înţelesul semnelor?, o întreb mai târziu pe educatoare.

– Vai, nu am ştiut ce se întâmplă! Dar înţelegeţi, cu siguranţă, că nu pot pur şi simplu să-i supraveghez în fiecare minut – am o clasă întreagă plină cu copii! Avem într-adevăr nevoie de cineva în colţul cu computere, dar ne lipseşte personalul necesar. De fapt, bunicul lui Ralph a fost cel care a donat aceste computere – el este convins că nepotul său are nevoie să înveţe cât mai de mic cu putinţă să folosească un calculator. Software-ul a venit în pachet împreună cu computerul. Sincer, eu cred că copiii s-ar descurca mai bine fără computere, însă există atâta presiune din partea părinţilor copiilor în zilele noastre”…[3]

Barca lui Sam

Iată şi un al doilea caz descris de Dr. Healy în cartea sa, de această dată al unui copil care nu a fost pus la calculator de mic – şi care au fost consecinţele benefice ale acestui fapt:

„În clasa de vizavi (din aceeaşi grădiniță), micuţul Sam, în vârstă de aproape cinci ani, se pregăteşte să construiască o bărcuţă cu pânze. Ideea i-a venit de la forma unei bucăţi plate de lemn găsite în timp ce scotocea într-o cutie mare, cu diverse materiale, pe care educatoarea lui le ţinea în sala de tâmplărie.

– Asta arată ca partea de jos a unei bărci, murmură Sam, evaluând din ochi bucata de lemn.

Îşi trece degetele peste suprafaţa netedă.

– Dar are nevoie de un băţ – aici.

Şi indică locul pentru catarg. Se duce să scotocească în continuare şi se întoarce cu un diblu scurt. Zâmbeşte. Sam pune diblul în locul corespunzător, împingând cu putere, cu încrederea perfectă a copilaşilor de cinci ani că se va lipi ca prin minune. Însă nu se întâmplă aşa. Sam pare puţin confuz.

Caută din ochi masa de tâmplărie şi găseşte un ciocan. Loveşte cu el vârful diblului. Acesta însă cade. Sam pune deoparte ciocanul şi stă puţin pe gânduri. Acum ocheşte un sfredel, îl apucă hotărât şi se pune pe sfredelit o gaură în lemn. Este o muncă grea, fiindcă sfredelul şi lemnul îi tot alunecă unul pe lângă celălalt, însă Sam nu se lasă, şi se vede clar că îşi foloseşte toate resursele disponibile ale creierului.

În cele din urmă, reuşeşte. Acum încearcă să introducă diblul. Acesta cade din nou. Sam arată descurajat.

Educatoarea trece pe acolo. Ea înţelege îndată situaţia şi ia un recipient cu lipici.

– Te-ar ajuta aşa ceva?

Sam aplică puţin lipici şi introduce diblul – acum are de aşteptat până când lipiciul se usucă puţin. Deşi plin de neastâmpăr, reuşeşte să-şi impună să aibă răbdare (aici au lucrat din greu regiunile cerebrale care controlează atenţia şi stăpânirea de sine). Când barca este gata, expresia de pe chipul său merită privită.

Ce lecţii a învăţat creierul lui Sam? Printre altele, învăţarea şi rezolvarea de probleme, planificarea sistematică, folosirea unor strategii creative, atenţia, coordonarea motorie, răbdarea, perseverenţa”.[4]

Deosebirea faţă de cazul descris mai devreme, al celorlalţi doi copii (Ralph şi Marco) care „lucrau la calculator”, credem că este mult prea izbitoare pentru a fi nevoie de alte comentarii…

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Kid-Computer


Categorii

Bolile generatiei digitale, Eutanasie, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Inca o rezolutie anti-familie in Parlamentul European: RAPORTUL ZUBER/ Efectele dezastruoase ale TEORIEI GENULUI/ Eutanasierea copiilor si EUGENIA SOFT, “DEMOCRATICA”/ Cum inhiba computerele DEZVOLTAREA CEREBRALA a copiilor?

  1. Lumea inchegata a lui Antihrist in plina nebunie a mintii,vor scrie ode si vor ridica statui organelor sexuale preferate ale homosexualilor,femeia fara barba si mustati,fara pistol la briu si macar politist,cu copii sau cu o cratita in mina acasa, va fi decretata persona non grata,neeuropeana.De asemenea barbatul fara poseta,nerujat si fara cercei,cu pantaloni nedecupati la spate sau cu pantaloni si nu in fusta,tot persona non grata.Copiii vor fi stirpiti fara mila daca provin din familii normale si nu de la incubatoare,chiar si aceia vor fi extrem de mult selectati,conform noii rase ariene ( blond,fara gen,frumos la trup si timp la minte…)

    Ne indreptam cu pasi repezi spre dreptul la omor ( salvarea planetei Mama,reinfiintarea arenelor romane bate la usa ) ),la a fura ( va avea preeminenta asupra dreptului la proprietate,cu exceptia bogatilor din castele superioare,a dulailor )…si in general orice pacat va deveni un drept al omului.Adevarul minciuna si minciuna adevar….

    Acum poate intelegem de ce se spune ca sfintii vremurilor din urma,mari vor fi in fata lui Dumnezeu.

  2. Pingback: REVOLUTIA GENDER la aniversara: cum s-a transformat utopia “libertatii de a fi” intr-un PLAN REPRESIV - Recomandari
  3. Am doua amendamente la text:
    Eu nu cred deloc ca inca NU STIM exact care sint efectele calculatorului asupra mintii copiilor. Aven deja un precursor: TV-ul. Si sint multe studii, ce-i drept ne-popularizate care arata efectele dezastruoase ale TV-ului. Calculatorul a intrat si el in viata copiilor de cel putin 10 ani. Diferentele se pot vedea chiar imediat, chair din timpul copilariei comparind copiii care traiesc cu calculator sub nas si cei care nu au asa ceva- asa cum se spune si in text.

    Cit despre faptul ca “abia” la 12 ani sint echipati sa faca fata calculatorului, nu sint de acord de loc. Observ la mine si la cei din jurul meu efectele negative ale lucrului pe calculator: lipsa acuta de concentrare, oboseala rapida, incetineala in gindire dupa o perioada mai lunga de stat in fata calculatorului,nevoia acuta de a citi pe hirtie decit de a citi pe ecran un text pentru ca pe hirtie te concentrezi mai bine intelegi mai bine si mai corect textul, etc. SI e vorba de oameni in toata firea care ne-am nascut si crescut fara calculator, care am prins sistemul clasic de invatamint si care am inceput sa folosim calculatorul masiv abia pe la 26-27 ani, adica dupa ce creierul a ajuns la o completa maturitate biologica, intelectuala, emotionala.

    Observ insa ca dupa o perioada mai lunga de stat fara calculator ma simt si eu si altii mult mai bine…..parca ne revenim. ASta unde, din fericire, creierele noastre s-au dezvoltat fara calculator si (cazul meu) fara TV iar calculatorul este o aditie foarte tirzie. Mi-e groaza sa ma gindesc la bietii copii de acum insa….generatia asta noua crescuta cu 5-6 ore de TV si calculator pe zi si cu 3 ore de jucat in parc pe saptamina.

  4. Pingback: Pastorala de Inviere (2014) a IPS Teofan despre OFENSIVA CULTURII MORTII din zilele noastre prin RAZBOAIELE FRATRICIDE, PERSECUTIILE IMPOTRIVA CRESTINILOR si “REVARSAREA DE PAGANATATE ASUPRA LUMII” -
  5. Pingback: Ministrul sanatatii din Lituania: EUTANASIA AR FI O SOLUTIE PENTRU SARACI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare