FECIORIA: VIRTUTEA UITATA DE MODERNITATE/ Eutanasie ”la domiciliu” in Olanda!/ PROMISCUITATEA SEXUALA/ Obsesia corpului perfect la copii/ CUM SA VA DISTRUGETI COPILUL (Stiri si recomandari familie)

13-12-2011 21 minute Sublinieri

“Abandonul şcolar şi cu bejenia sunt două tragedii care se vor resimţi nu acum, nici la anul, ci peste 20 de ani s-ar putea să ducă la dispariţia românilor, nu a României. Că România e terminată”, a declarat analistul economic Ilie Şerbănescu, într-o emisiune TV. “România este deja degradată. Este la ratingul junk, adică gunoi. Aşa că mai jos de atât nu poate să se ducă ratingul României”, a mai spus Șerbănescu.

  • Cultura Vietii:

„Moartea pe roţi”. Guvernul olandez trimite clinici mobile pentru a-i eutanasia pe oameni la domiciliu

Guvernul olandez începe „curățenia generală” în țară! Autoritățile de la Amsterdam sunt pe cale să decidă trimiterea de echipe medicale care să îi eutanasieze pe oameni direct în casele lor, scrie publicația britanică Daily Mail. Unităţile, poreclite „secerătorii pe roţi”, vor fi chemate pentru a-i ucide pe pacienţi atunci când medicii lor refuză să le administreze doza letală.

„Moartea pe roți” este promovată agresiv de grupurile olandeze pro-eutanasie, care vor să extindă criteriile pentru care poate fi acordată aceasta de la afecțiuni grave în stadiu terminal la criterii încă și mai arbitrare. Lobby-iștii se plâng că 80% dintre bolnavii cu demență ori boli mentale au fost ocoliţi de legea eutanasiei, „uitând” că aceștia nu pot să își exprime acordul pentru intervenție, condiție considerată până acum esențială.

Asociaţia Medicală Olandeză sprijină inițiativa, după ce în această vară a emis directive în care se specifică faptul că oamenii care se plâng de singurătate pot fi eutanasiaţi dacă solitudinea constituie „o suferinţă îndelungată şi insuportabilă”.

Australia: Reducție selectivă sau crimă? Din greşeală a fost avortat geamănul sănătos

Australia a fost şocată recent de o „reducţie (eliminare) selectivă” greşită la un renumit spital din Melbourne. Femeia însărcinată cu gemeni le dăduse deja nume. La 32 de săptămâni doctorii au detectat grave anormalităţi la inima unuia dintre gemeni şi a sfătuit-o să avorteze copilul. Aceasta, dacă ar fi supravieţuit, ar fi avut nevoie de ani şi ani de  de intervenţii chirurgicale.

Însă, în ciuda atentei verificări cu ultrasunete, medicul a făcut injecţia letală geamănului sănătos. După ce şi-au dat seama de greşeală, medicii l-au eliminat şi pe cel rămas în viaţă, care era bolnav. Femeia a fost pur şi simplu şocată. „S-a dus la spital cu doi copii, iar acum nu mai avea nici unul”, a declarat un prieten ziarului Herald Sun. Investigatori independenţi se ocupă de caz.

Aşa după cum remarca bioeticianul-scriitor Peter Saunders, cazul ilustrează cât de încâlcită este sintagma „copil dorit”.

„E interesant că uciderea, în sânul mamei, a unui copil «nedorit», cu nevoi speciale, este considerată ca fiind «normală», în timp ce uciderea unui copil «dorit», sănătos, este considerată o tragedie, pasibilă se mediatizare internaţională. Şi cu toate acestea, dacă copilul «anormal» s-ar fi născut, doctorii cu siguranţă ar fi făcut tot ce le-ar fi stat în putinţă pentru a-l îngriji, cu medicamente ori ale cure. Desigur, dacă cel de-al doilea copil, «normal», ar fi fost, de asemenea, considerat «nedorit», faptul ar fi fost trecut pur şi simplu cu vedere. Numărul avorturilor de copii «normali» «nedoriţi» ajunge la peste 40 de milioane în fiecare an în întreaga lume”.

Avorturi forțate în China. Unde sunt apărătorii „drepturilor femeii”?

Bioetica pe înțelesul tuturor (articol introductiv)

  • Lumina:

O falsă cale de apărare a demnităţii umane : Persoana nu se epuizează în viaţa sa biologică

Ştirea că o femeie olandeză de 64 de ani a fost eutanasiată în ciuda faptului că nu îşi mai putea exprima dorinţa de a muri a făcut înconjurul lumii. Discuţiile cu privire la eutanasie nu sunt noi şi nici terminate, însă acest eveniment ar putea reprezenta un precedent privind ridicarea vieţii celor care sunt declaraţi incapabili să-şi mai manifeste această dorinţă sau nu.

Potrivit mailonline.co.uk, femeia respectivă suferea de demenţă senilă severă şi a fost eutanasiată în Olanda, chiar dacă ea nu a mai putut să-şi exprime dorinţa de a muri. Ea fusese o susţinătoare a eutanasiei, făcând o declaraţie scrisă încă din timpul când se simţea bine, declaraţie în care menţiona cum voia să moară. Eutanasia este legală în Ţările de Jos, cu condiţia ca doi medici să considere că pacientul face această alegere din cauza unei suferinţe insuportabile, în deplinătatea facultăţilor mintale. Constance de Vries, doctorul care dă o a doua părere în astfel de situaţii, a declarat că acest caz are implicaţii serioase pentru legea eutanasiei din Olanda, deoarece înseamnă că pacienţii care nu mai sunt în măsură să-şi exprime dorinţele lor pot fi totuşi ajutaţi să moară.

Includerea pacienţilor care suferă de Alzheimer lărgeşte mult numărul de persoane care ar putea fi eutanasiate. Avocaţii eutanasiei promovează ideea că eutanasierea persoanelor care suferă de demenţă este o modalitate potrivită de a evita suferinţa şi mai ales costurile îngrijirilor medicale. Conferinţe publice încurajează persoanele în vârstă să se informeze cu privire la “dreptul” lor de a muri, chiar dacă acestea sunt în stare bună de sănătate, dar trăiesc cu frica de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care sunt diagnosticate în viitor cu demenţă. Phyllis Bowman, membru al asociaţiei britanice “Dreptul la viaţă”, a declarat că prin faptul că oamenii optează pentru a muri atât de devreme sugerează existenţa unei anumite presiuni exercitate asupra lor”.

Lărgirea criteriilor sinuciderii asistate

Într-o ţară în care legea eutanasiei este deja foarte permisivă, Asociaţia Medicală Olandeză (KNMG) consideră că o suferinţă insuportabilă prelungită să nu fie singurul criteriu pentru a solicita eutanasierea. Însă cultura morţii este vorace şi odată ce începe să se hrănească, nu este niciodată potolită. În deja foarte liberalul sistem de eutanasiere olandez, după aproape un an de discuţii, KNMG a publicat un document care spune că o combinaţie de factori sociali, de boli şi afecţiuni care nu sunt în fază terminală pot fi calificate, de asemenea, ca o suferinţă prelungită şi de nesuportat, intrând sub incidenţa legii eutanasiei. Conform Radio Netherlands Worldwide, o persoană poate fi eutanasiată pe motive de “vulnerabilitate” şi “singurătate”. Declinul social sau financiar, probleme psihologice sau “oboseala” ar trebui considerate ca motive de eutanasiere. În momentul de faţă, în Olanda există aproximativ un milion de oameni în vârstă care s-ar încadra în aceste criterii, adică 1 din 16 persoane.

Dorinţa de a trăi înlocuită de cultura morţii

Din 2002, de când eutanasia a fost legalizată, medicii olandezi au pornit de la eutanasierea bolnavilor în stadiu terminal care cereau acest lucru, la bolnavii cronici care cer aceasta, la persoanele cu handicap sau cu afecţiuni psihiatrice, acum extinzându-se la vârstnicii marginalizaţi sau vulnerabili. Criteriile care permit eutanasierea se dovedesc din ce în ce mai cuprinzătoare. Chiar şi atunci când o persoană nu se încadrează din punct de vedere legal pentru solicitarea eutanasierii, KNMG spune că este absolut normal ca doctorii să ofere pacienţilor lor informaţii despre cum se pot sinucide sau “auto-eutanasia”. Ceea ce era considerat “genocid” sub auspicii naziste, acum este cunoscut ca “a muri cu demnitate”.

În cartea sa “Cultura morţii”, Wesley J. Smith consideră că medicina contemporană “se schimbă de la un sistem bazat pe sanctitatea vieţii umane, într-un model utilitar în care cei cu probleme medicale iremediabile sunt văzuţi ca având o “datorie” să moară”. Astfel, unii “bioeticieni” susţin retragerea suportului medical în cazurile considerate “inutile”, ignorând Jurământul lui Hipocrate după care s-a ghidat medicina de-a lungul timpului şi care garantează dreptul la viaţă: “nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv”.

Viaţa este “Da” pentru veşnicie

În România, Colegiul Medicilor prevede în “Codul de deontologie medicală” interzicerea eutanasiei. Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi membru în Comitetul Director de Bioetică al Consiliului Europei, spune că “mâna care vindecă nu poate să fie aceeaşi cu mâna care ucide”.

Biserica Ortodoxă a promovat dintotdeauna dreptul la viaţa ca dar al lui Dumnezeu. În documentul elaborat de Comisia de Bioetică a Sfântului Sinod şi aprobat de acesta se spune că “viaţa umană, fiind creată de Dumnezeu, este intrinsec bună şi merită ca totdeauna să fie respectată şi apărată, fie că se va manifesta în mod plenar, fie că va exista cu deficienţe datorită unor cauze cunoscute sau necunoscute. Ca fiinţe create, din punct de vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu intrăm în şi ieşim din istorie”.

Omul este conştient de începutul vieţii sale şi deşi ştie că ea are un sfârşit, el nu îl poate concepe. Cum ar fi să nu mai fii?! Omul are doar dreptul la viaţă, nu şi la moarte, la inexistenţă. El este făcut pentru viaţă, şi încă viaţă veşnică. Ceea ce creează Dumnezeu este un “Da!” pentru totdeauna (cf. II Cor. 1, 19). Prin moarte omul nu se desfiinţează, ci îşi continuă în alt plan existenţa. “Persoana nu se epuizează în viaţa sa biologică, nici nu se realizează exclusiv în condiţia sa pământească, iar viaţa în sensul biologic al cuvântului este condiţia fundamentală în vederea pregătirii persoanei umane pentru Împărăţia lui Dumnezeu”, se mai precizează în documentul menţionat mai sus. Dorinţa omului de a muri se prelungeşte în veşnicie ca o neînţelegere ce macină şi sfâşie omul care nu ştie sau nu înţelege viaţa.

Calitatea vieţii nu trebuie separată de sacralitatea ei

Pr. prof. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi membru în Comisia de bioetică a Sfântului Sinod, spune că niciodată eutanasia nu va putea fi acceptată de către Biserică: “Viaţa este valoarea supremă a omului pe pământ şi trebuie să o ducem până la capăt indiferent de momentele dificile şi suferinţele prin care noi trecem. Oamenii trebuie să îşi asume cu încredere şi speranţă în Dumnezeu toate momentele dificile şi să nu ajungă la o decizie de a interveni brutal ca viaţa lor să se termine agresiv, fără o raportare a ei la binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu. Viaţa şi calitatea vieţii nu trebuie separate de sacralitatea vieţii.”

În legătură cu demnitatea în faţa morţii, care este folosită ca argument în favoarea eutanasiei, părintele prorector ne-a mai spus: “Demnitatea omului este dată de faptul că fiecare om poartă chipul lui Dumnezeu, el este icoana lui Dumnezeu în lume. Demnitatea nu este o însuşire pe care o dobândim în timp, ci demnitatea este un atribut ontologic al fiecărei persoane umane. Demnitatea ţine de faptul că noi prezentăm în lume binecuvântarea lui Dumnezeu şi suntem icoane ale lui Dumnezeu, aşa cum spune Sfânta Scriptură. Noi trebuie să participăm prin viaţa noastră la viaţa dumnezeiască, la viaţa în comuniune cu Dumnezeu şi prin Dumnezeu de fapt cu întreaga creaţie. Şi atunci lucrurile se schimbă când alegem această cale de apărare şi cultivare a demnităţii noastre umane.”

Morala creştină a subliniat permanent frumuseţea curăţiei înainte de căsătorie : Fecioria, virtute uitată în modernitate

Dacă în urmă cu 20-30 de ani fecioria era privită ca fiind o calitate de care depindea onoarea familiei, astăzi nu mai reprezintă o valoare care trebuie respectată. Dacă în trecut aceasta era o virtute, iar pierderea ei înainte de căsătorie nu era bine văzută, astăzi trăim vremuri în care, mai mult ca niciodată, valorile creştine au fost minimalizate. Să nu ne mirăm că, pornind de aici, asistăm la răsturnarea ierarhiei valorilor în ansamblu. Lipsa moralei creştine aduce criza morală. Cum să fim primiţi de Dumnezeu în Împărăţia Sa dacă nu-I respectăm voinţa?

Odată cu globalizarea, libertatea de exprimare şi de acţiune, dar şi lipsa de comunicare cu părinţii (care nu mai au timp să acorde atenţie propriilor copii), tinerii au căpătat o altă perspectivă asupra acestei probleme. Foarte puţine sunt familiile care le explică tinerilor ce înseamnă şi ce implică relaţia dintre bărbat şi femeie. Ei renunţă la feciorie încă de la vârste foarte fragede, fără să fie pregătiţi în prealabil, cu repercusiuni în plan psihologic, emoţional, fizic şi moral, pierzându-şi astfel curăţenia trupească şi sufletească. Conform statisticilor, 54% dintre tineri şi-au început viaţa sexuală între 15 şi 20 de ani. Percepţia eronată a iubirii ca satisfacţie sexuală, folosirea partenerului ca obiect al plăcerii, duce, cel mai adesea, la relaţii pasagere, în care “iubirea” rezistă atât timp cât există poftă şi satisfacţie. În momentul în care acestea se diminuează se caută evadarea într-o altă relaţie. Persoana celuilalt nu mai este înţeleasă în ceea ce ea are unic, irepetabil, distinct, ci face parte din palmaresul personal, o nouă cucerire.

Majoritatea consideră că este demodat să-ţi păstrezi fecioria până la căsătorie. Pentru ei este important “să trăiască clipa”, să dea frâu liber sentimentelor. Tinerii sunt încurajaţi prin diverse mijloace (mesaje transmise prin intermediul anumitor emisiuni, filme, reviste, site-uri provocatoare etc.) să facă acest pas “firesc”, mai ales partea masculină pentru care este motiv de laudă în faţa prietenilor, fecioria fiind simţită adesea ca o frustrare. Ei sunt sfătuiţi să se cunoască mai bine în cuplu, înainte de a întemeia o familie şi, astfel, a apărut moda “căsătoriei de probă”. Iar dacă părinţii recomandă copiilor păstrarea virginităţii premaritale, nu o fac din motive morale, cât mai ales pentru evitarea sarcinilor nedorite, a bolilor (BTS) sau a anturajelor nepotrivite. Prin canale media, în instituţii de învăţământ se fac numeroase campanii de prevenire a bolilor şi sarcinilor prin protejare, şi nu este un lucru rău, dar nu ar fi mai bine să se pună temei pe învăţăturile moral-creştine?

Mai mult, în această direcţie se aduc argumente “medicale şi “ştiinţifice” prin care se “demonstrează” că abstinenţa nu-i sănătoasă. De milenii, Biserica a arătat că lipsa relaţiilor intime nu numai că nu dăunează sănătăţii sufleteşti sau trupeşti, ci, dimpotrivă, prin această nevoinţă cresc rezistenţa fizică, durata vieţii, se întăreşte sănătatea psihică şi se dezvoltă latura spirituală. Dintotdeauna, cei care au ales calea unei vieţi monahale sunt un exemplu în acest sens. Păstrarea fecioriei nu înseamnă să fii habotnic, să nu-ţi trăieşti viaţa, să nu te distrezi, să nu simţi bucuria tinereţii, să nu iubeşti etc. Da, dar în curăţie şi bună cuviinţă.

Biserica preţuieşte fecioria înainte de căsătorie

Învăţătura Bisericii îndeamnă la castitate şi consideră mare păcat întreţinerea relaţiilor intime înaintea căsătoriei. Cei care se iubesc sunt sfătuiţi să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor prin Sfânta Taină a Căsătoriei. Morala creştină a subliniat permanent frumuseţea curăţiei înainte de căsătorie, considerând-o ca pe o ofrandă pe altarul noii familii, un dar reciproc pe care şi-l oferă cei doi tineri. Cine caută iubirea adevărată şi doreşte o familie fericită ştie că nu o întâlneşte decât o singură dată în viaţă, este irepetabilă şi, de aceea, o aşteaptă pentru a i se dărui integral, trup şi suflet, iar iubirea şi dăruirea trebuie să fie binecuvântate în Biserică.

Prin participarea la Nunta din Cana Galileii, Mântuitorul Iisus Hristos ridică legătura dintre bărbat şi femeie la nivelul de Sfântă Taină şi arată respectul Său faţă de această legătură ce trebuie facută în curăţie. Acelaşi lucru reiese şi din Pilda celor 10 fecioare. Căsătoria nepervertită, binecuvântată de Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei, păstrează integritatea omului atât din punct de vedere fizic, cât şi moral. Prin ea este anticipată şi reprezentată unirea dintre Hristos şi Biserică (Efeseni 5:21-33), dar şi nunta Mielului ce va avea loc la sfârşitul lumii: “Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi miresa Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor. Şi mi-a zis: Scrie: Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mântuitorului! Şi mi-a zis: Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 19:7-9).

Pururea Fecioria Maicii Domnului

Maica Domnului, simbol al curăţiei, a fost fecioară înainte de Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, în timpul naşterii, dar şi după naştere. Îngerul Gavriil i-a binevestit că: “Duhul Sfânt Se va pogorî şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1:35), iar Fecioara Maria a răspuns : “Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1:38) … “Măreşte sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” (Luca 1:46-48)

Un temei important pentru susţinerea fecioriei îl constituie poziţia Sfântului Apostol Pavel în această privinţă, el însuşi celibatar: “Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare. Socotesc, deci, că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.” (I. Corinteni 7:25)

Cinstirea fecioriei de către Sfinţii Părinţi

Sfinţii Părinţi au avut o înaltă consideraţie faţă de această stare şi au dedicat adevărate elogii, pentru a arăta semnificaţia şi importanţa acestei mari şi sfinte virtuţi. În secolul al IV-lea creştin se poate vorbi despre o adevărată literatură consacrată acesteia. Dintre aceştia se remarcă: Sf. Ciprian, Metodiu de Olimp, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Efrem Sirul etc. “Fecioarele sunt floarea Bisericii, podoaba şi frumuseţea harului duhovnicesc, starea cea firească a nevinovăţiei originare; desăvârşită realizare, vrednică de laudă oamenilor şi cinstirea îngerilor; chipul lui Dumnezeu care imită viaţa cea sfântă a Domnului, dovedindu-se astfel cea mai aleasă parte a turmei lui Hristos şi naşterea cea mai slăvită a Sfintei Biserici” (Sfântul Ciprian).

Pe cât este ea de înaltă fecioria, pe atât este de ispitită, încât puţini sunt cei care se pot considera cu adevărat feciorelnici la trup şi suflet. Ca să se poată împotrivi tuturor acestor ispite, arată Sf. Ioan în “Despre feciorie”, omul are nevoie de “un suflet căruia îi place lupta, de un suflet tare, de un suflet care să lupte până la sânge împotriva poftelor. Trebuie să mergi pe cărbuni şi să nu te arzi; să calci pe săbii şi să nu te tai… Un suflet care nu-i pregătit să ţină piept chinurilor poftei, iute este biruit… dar mai presus de toate să avem ajutorul de sus, ajutorul lui Dumnezeu”.

Trupul trebuie cinstit ca templu al Duhului Sfânt: “Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”. (I Corinteni 6:19-29) În momentul botezului prin care devenim creştini, Duhul Sfânt se sălăşluieşte în trupurile cu care ne naştem. În legătură cu sexualitatea umană, spiritualitatea ortodoxă consideră că starea firească a primilor oameni a fost fecioria. Fecioria îl apropie pe om de starea îngerească, face din creştinul care o respectă un adevărat “om ceresc”, ridicându-l deasupra plăcerilor, într-o lume a spiritului, a lucrurilor curate şi veşnice.

Antice sau încă actuale? : Opiniile gnostice eronate despre căsătorie

Excesele gnostice din primele secole cu privire la atitudinea faţă de căsătorie şi în special sexualitatea maritală au fost întotdeauna criticate de scrierile Părinţilor din perioada respectivă. Cu toate acestea, există până în prezent anumite persoane care încă mai păstrează unele opinii gnostice şi care consideră că acestea reprezintă de fapt poziţia oficială a Bisericii. În cele ce urmează vom discuta care erau părerile gnostice eronate legate de Taina Cununiei şi de sexualitatea maritală şi cum sunt ele contracarate de Biserica Ortodoxă.

Cele două extreme majore

Gnosticismul nu a reprezentat niciodată o erezie unitară, ideile eronate pe care le-a prezentat fiind destul de numeroase şi adaptate în funcţie de regiunea şi grupul care le promova. În general însă, gnosticii aveau o părere nefavorabilă faţă de trup. Ei considerau că întreaga lume materială fusese creată de un demiurg rău şi că materia în sine este rea şi condamnabilă. Trupul uman, aşadar, aparţinea unei lumi rele şi ţinea încătuşat în sine sufletul. Pe de altă parte, gnosticii credeau că sufletul uman reprezintă o părticică din divinitate, care trebuie să se întoarcă la natura sa iniţială. Pentru a reuşi însă acest lucru, sufletul uman avea nevoie să se elibereze într-o formă sau alta de trupul rebel, plin de pofte şi de nevoi. Una dintre nevoile considerate ca fiind înrobitoare şi pur fizică era, din punct de vedere gnostic, cea sexuală. Sexualitatea a fost privită în două moduri de grupările gnostice.

Pe de o parte, unii gnostici au condamnat sexualitatea şi au considerat că orice act de acest gen este nepermis deoarece nu face nimic altceva decât să ţină sufletul în continuare ca prizonier al trupului. Ei făceau apel în special la anumite texte din epistolele pauline (în special Epistola către Romani), dar evitau afirmaţiile Sfântului Apostol Pavel cu privire la importanţa căsătoriei (vezi spre exemplu 1 Corinteni 7, Efeseni 5). Pe de altă parte, alţi gnostici, păstrând aceeaşi opinie legată de materialitatea rea a trupului, au ajuns la concluzia că avem nevoie de o sexualitate fără limite pentru a ne desprinde de lumea materială. Probabil că extazul obţinut în urma actului sexual era privit drept o modalitate de contact cu divinitatea, prin o uitare, fie şi pentru câteva secunde, a existenţei trupeşti. Desigur, căsătoria a fost privită drept ceva inutil şi periculos de ambele grupări. Primii o respingeau pentru că nu mai vedeau niciun rost al căsătoriei în afara naşterii de copii, interzisă de ei de la bun început, iar ceilalţi erau ferm convinşi că un singur partener nu este suficient şi încurajau adesea poligamia (pentru mai multe detalii cu privire la gnosticism vezi studiul lui Antti Marjanen, “Gnosticism”, în: Susan Ashbrook Harvey and David G. Hunter (eds.), The Oxford Handbook of Early Christian Studies, Oxford University Press, Oxford, 2008, pp. 203-221).

Argumentele grupării care susţinea ascetismul sever

Gnosticii de acest gen susţineau trei argumente principale în favoarea respingerii sexualităţii maritale şi a căsătoriei în general (prezentate într-o formă succintă de Eric Fuchs, “Sexual Desire and Love. Origins and History of the Christian Ethic of Sexuality and Marriage”, James Clarke & Co., Cambridge, 1979, p. 90). Primul dintre acestea constă în faptul că sexualitatea reprezintă o necurăţie în sine, care ne împiedică să ajungem la o viaţă spirituală desăvârşită. Viaţa spirituală putea fi întreţinută doar prin castitate şi evitarea oricărui prilej care putea să conducă la stabilirea unei căsătorii sau întreţinerea de relaţii sexuale. Spre deosebire de această idee, Biserica nu a considerat nici un moment sexualitatea drept un domeniu al necurăţiei, care împiedică accesul la o viaţa duhovnicească. Sexualitatea, atât timp cât este împlinită în cadrul binecuvântat al căsătoriei şi păstrează limitele normale, fără a trece graniţa spre perversiuni, poligamie sau relaţii cu persoane de acelaşi sex, nu poate fi considerată nici necurată, nici interzisă.

[…]

Argumentele grupării care susţinea sexualitatea excesivă

Basilide este principalul gnostic care a încercat să explice argumentele în favoarea actelor sexuale repetate în faţa ucenicilor săi. Din punctul său de vedere, o sexualitate indiferentă putea fi permisă oricând, deoarece nu implica o înrobire trupească. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu simţeai mare lucru din punct de vedere amoros pentru o altă persoană, lucrurile erau în regulă. Ideea aceasta este tot mai la modă în zilele noastre. Basilide probabil că ar fi fost fericit dacă ar fi aflat când trăia că promiscuitatea sexuală pe care o propovăduia va ajunge să fie considerată drept ceva normal în zilele noastre. Cu toate acestea, idealul lui Basilide rămânea cel al lipsei oricărei manifestări sexuale din partea ucenicilor săi. Această variantă, a sexualităţii excesive, era permisă celor slabi, care nu se puteau abţine sexual total.

Efectele moderne

În prezent, Biserica Ortodoxă se confruntă cu două idei gnostice aflate la mare căutare în prezent. Prima dintre acestea constă în condamnarea sexualităţii de anumite persoane care se consideră probabil desăvârşite spiritual doar prin faptul că sunt caste. Condamnarea este rareori directă, de obicei se încearcă inducerea ideii că sexualitatea maritală este un lucru “permis”, dar la care ar fi bine să renunţăm sau să îl păstrăm doar într-o formă rară şi, dacă se poate, indiferentă. Cea de-a doua idee gnostică, apărută în general la tineri, este cea a promiscuităţii sexuale. Se caută doar împlinirea trupească, fără nici o rezonanţă sufletească a actului sexual. Basilide are mai mulţi ucenici indirecţi astăzi decât a visat vreodată!

Biserica Ortodoxă, însă, nu condamnă niciodată sexualitatea maritală, atât timp cât aceasta nu trece dincolo de limitele stabilite, păstrând fidelitatea faţă de partener şi lipsa de perversiuni. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu permite sexualitatea premaritală, poligamia sau alte manifestări de acest gen, care au la bază în mod clar patima desfrânării. Din păcate, perioada modernă ne dezvăluie încă o dată faptul că o condamnare oficială a unei erezii nu are absolut nici un efect dacă oamenii nu decid să îşi schimbe viaţa şi să renunţe la acele opinii greşite pe care le-au îmbrăţişat…

Aproximativ 50% dintre fete şi o treime dintre băieţii care au participat la un studiu realizat în Marea Britanie s-au declarat dispuşi să adopte măsuri extreme pentru a ajunge la un corp perfect şi la o greutate ideală, relatează Daily Mail. Potrivit studiului citat, sunt copii de cinci ani care îşi pun viaţa în pericol din cauza curelor de slăbire şi ajung să fie trataţi de anorexie.

Studiul a fost realizat pe 810 tineri, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani. Rezultatele cercetătorilor au dezvăluit faptul că mai mult de 50% dintre fete şi 30% dintre băieţi susţin că şi-au comparat corpurile cu cele ale vedetelor, iar un sfert dintre respondenţi ar fi dispuşi să îşi facă operaţii estetice. Din cauza presiunii asupra copiilor de a arăta cât mai bine, unu din zece băieţi de peste 10 ani ar lua steriozi doar ca să fie musculoşi şi una din 8 fete a spus că ar fi dispusă să ia pastile dietetice sau laxative pentru a slăbi. Principala cauza a problemei este presiunea asupra tinerilor de a se conforma cu o imagine a corpului ireală şi irealizabilă“, susţine Rosi Prescott, directorul executiv al companiei care finanţat studiul. (Sorina Ionaşc).

De mic, să nu-i refuzaţi nimic. Daţi-i tot ce doreşte, tot ce cere, mai cu seamă atunci când stăruie cu încăpăţânare şi plânge. Astfel va creşte şi va crede că ceilalţi îi sunt datori mereu şi întru toate, că are doar drepturi. Când începe să înjure şi să spună nerozii, dumneavoastră să râdeţi. Astfel îi veţi da de înţeles că este foarte deştept. Să nu-i spuneţi niciodată: „Asta-i rău!” Aşa spun doar cei de modă veche, cu mentalităţi depăşite şi înguşti la minte. Când, mai târziu, va întâmpina greutăţi în viaţa sa şi va suferi, atunci va fi convins cu desăvârşire că societatea îl nedreptăţeşte.

Strângeţi dumneavoastră în urma lui tot ce lasă aruncat ici şi colo: cărţi, haine, încălţăminte… Nu care cumva să-i spuneţi vreodată: „Strânge-ţi lucrurile. Pune-le la locul lor”. Astfel va avea certitudinea că mama este sclava lui şi că pentru toate sunt ceilalţi întotdeauna răspunzători. Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească orice, fără să-l îndrumaţi niciodată. Copilul dumneavoastră este supradotat şi ştie să discearnă! În acest fel, instruirea şi educaţia lui va avea o gamă mai largă şi mai variată.

Nu-i daţi vreo îndrumare duhovnicească. Luaţi în zeflemea şi în batjocură înaintea lui credinţa, Biserica, preoţii şi pe cei ce îi urmează. Când copilul va creşte, „va alege singur”. Daţi-i bani de buzunar cu nemiluita, ca să nu se simtă inferior celorlalţi şi „să fie în lipsă, aşa cum aţi fost dumneavoastră”. Când va creşte, va fi convins că valoarea omului o dă banul, indiferent de cum a fost obţinut. Nu-i spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face asta!”, căci aşa îl constrângeţi, nu-i respectaţi libertatea şi personalitatea. Ba chiar se poate să-i cauzaţi şi traume sufleteşti! Când va creşte, va crede că viaţa înseamnă doar să porunceşti, niciodată să asculţi.

Certaţi-vă, vorbiţi-vă urât unul cu celălalt, în faţa lui, fără pic de ruşine (nu vă neliniştiţi, astfel nu-i veţi provoca… traume sufleteşti!). Mai târziu, când se va căsători, îi va părea firesc să facă la fel. Când începe să se încurce în mrejele plăcerilor trupeşti, dumneavoastră să închideţi ochii. Nu-i spuneţi nimic. Nu-l povăţuiţi. Nu-l sâcâiţi cu sfaturile dumneavoastră. Lăsaţi-l să se tăvălească în mocirla curviei, de vreme ce „asta-i ceva normal”.

Să-i ţineţi întotdeauna partea înaintea profesorilor şi vecinilor. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul” dumneavoastră poate să facă lucruri de ruşine şi probleme. Ocărâţi-i pe aceia care, prieteneşte şi bine-intenţionaţi, vă aduc la cunoştinţă ceva în legătură cu asta. Sunt… clevetitori şi invidioşi.

***

Când veţi merge la secţia de poliţie, unde l-au dus pentru că a furat sau a luat droguri, să strigaţi tare, de faţă cu toţi, că este un nemernic şi o lichea, un golan; că v-aţi jertfit pentru binele lui, dar n-aţi reuşit niciodată să-l cuminţiţi. Astfel veţi ieşi cu obrazul curat.

PREGĂTIŢI-VĂ PENTRU O VIAŢĂ PLINĂ DE SUFERINŢĂ ŞI DE REMUŞCĂRI. O VEŢI AVEA…

Episcopul Irineu al EkaterinburguluiMamă, ai grijă! (Editura Sfintei Mănăstiri Paraklitu, 2007)

Material apărut în nr. 27 din “Familia Ortodoxă”

Avem de 400 de ori mai putini psihoterapeuti decat prevede media europeana. In conditiile in care depresia va fi in 2020 a doua boala in lume, potrivit estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la noi sunt 5 psihoterapeuti la 100.000 de locuitori. Grav este ca, din ce in ce mai mult, printre pacientii care au nevoie de terapie sunt si copii.

In conditiile in care medicii vorbesc tot mai mult despre “scaderea imunitatii psihice ” a oamenilor este si mai grav faptul ca in Romania sunt de 400 de ori mai putini specialisti in psihoterapie decat media europeana. Noi avem 5 doctori la suta de mii de locuitori, in vreme ce media este de 2000. Chiar si asa, numarul celor care incearca sa-si rezolve problemele prin psihoterapie a crescut la unele cabinete si cu 50%.

In plus, sedintele ii ajuta si pe copiii care au prezentat semne ale depresiei, cum este si cazul lui Iulian, a carui mama e plecata la munca in Italia. Tatal lui a murit in urma unui accident in Italia. Dupa aceasta tragedie, mama a ales sa plece si ea in strainantate, ca sa-i faca fiului un rost. Iulian a fost de multe ori la mama in vacanta, in Italia, dar n-a vrut sa ramana acolo. Departarea de mama si-a pus insa amprenta asupra lui.

O luna a luat tratament, iar acum se simte bine. Mama a fost acasa recent si vorbesc in fiecare zi la telefon. El e un caz fericit, pentru ca, desi e departe, mama ii poarta de grija. In Italia a cunoscut pe cineva, care la randul lui are un copil si Iulian e bucuros ca are cu cine sa se joace cand familia se va reuni de sarbatori.

Am tratat milionari în euro, fete care au fost finaliste la Miss, profesori universitari, posesori de-ai unor lucruri pe care ceilalţi le consideră esenţa fericirii. Boala psihică nu ţine cont că eşti bogat sau sărac, frumos sau nu“, îşi începe povestea celor 30 de ani de psihiatrie Radu Mihăilescu, conferenţiar universitar doctor şi fost director al Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, din Capitală. (…)

 

***

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania

Nr. 169, 13 dec 2011

Comercializarea copiilor. In epoca noastra, copiii au devenit o marfa. Va recomandam sa vizionati un film pe aceasta tema, pe youtube (link). (…)

Dupa legalizarea homosexualitatii, armata SUA legalizeaza bestialitatea. Pentru cine nu stie, termenul bestialitate se refera la relatii sexuale cu… animale. Administratia Obama este credincioasa liberalizarii relatiilor sexuale cu oricine si orice. Dupa ce a liberalizat homosexualitatea in armata SUA, a venit randul relatiilor cu animale sa intre in legalitate, aparent dintr-o greseala, pretinde Casa Alba. Una dintre reactiile la aceasta „modernitate” a venit in partea PETA, o asociatie foarte vocala care apara drepturile animalelor (link).

Nigeria nu tolereaza obrazniciile ambasadorului britanic. Ca si la Bucuresti, ambasadorul Candva Marii Britanii se ocupa cu promovarea perversiunilor sexuale, in speciale a celor homosexuale. Neavand altceva de facut, acesti ambasadori se trezesc vorbind pe probleme de politica, cultura si traditie sociala specifice tarilor unde sunt acreditati. Recent, ambasadorul britanic in Nigeria si-a dat cu parerea ca aceasta tara ar trebui sa acorde „drepturi” homosexualilor, fara nici o limita, mergand de la exhibitii publice pana la „casatorie”. Spre deosebire de politicienii nevertebrati de la Bucuresti, cei din Nigeria au reactionat prompt si i-au atras atentia trimisului britanic sa nu se mai amestece in chestiuni interne ale Nigeriei (link).

Episcopalienii scotieni nu vor casatorii homosexuale. Guvernul semiautonom al Scotiei a initiat o dezbatere asupra oficierii de „casatorii homosexuale” in Biserica oficiala a Scotiei, de factura episcopaliana. Desi aceasta denominatiune, asemenea anglicanilor, a manifestat o laxitate morala fata de aceste perversiuni, de data aceasta scotienii au pus piciorul in prag si au transmis guvernului lor ca nu intentioneaza sa accepte oficierea acestor parodii in bisericile lor. Mentionam ca anglicanii trec in prezent printr-o ruptura interna majora, intre occidentalii pro-homosexualitate si orientalii/africanii pro-moralitate (link).

Tara arde, baba se piaptana. Uneori, aceasta expresie romaneasca capata ilustrari ad-literam. Intr-o cuvantare tinuta in fata ONU, Hilary Clinton a abordat subiectul „drepturilor” homosexualilor si a altor „minoritati” inrudite, manipuland notiunea de drepturi ale omului pentru a promova drepturi nelimitate pentru practicantii acestor acte sexuale. Din obedienta fata de Fratele cel Mare, majoritatea reprezentantilor statelor europene au ascultat clatinand aprobator din cap, in timp ce reprezentantii tarilor arabe si africane au iesit din sala. O dovada in plus ca administratia Obama isi vede in continuare de agenda ei pro-homosexualitate. Pentru prestatiile ei „constructive”, Hilary Clinton a impodobit coperta uneia dintre revistele pentru homosexuali din SUA (link).

Apararea libertatii religioase. In epoca si in statele moderne, printre care si Romania, secolul XX a adus tendinta de marginalizare a celor ce profeseaza o credinta religioasa, liberalii promovand noi seturi de valori desprinse de inspiratia divina. Incet-incet, oamenii credintei au fost impinsi la o parte si, mai trist, s-au lasat dati la o parte, inghitind galusca „credintei personale” care ar trebui practicata numai intre cei patru pereti de acasa. Atacul si presiunea pentru marginalizarea lor a venit nu doar din partea unor semeni ai lor, ci si din parea Statului, in masura in care acesta a incaput pe mana liber-cugetatorilor. Va recomandam un articol pe tema reafirmarii libertatii religioase, in sensul manifestarii ei active in spatiul public (link).

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/

Nr. 167, 29 nov 2011

Pedofilii vor putea fi tratati: prin castrare chimica. Senatorii au adoptat proiectul de lege prin care “minoritatea sexuala” a pedofililor va fi castrata chimic pentru a nu repeta faptele. De mentionat ca proiectul va deveni lege dupa ce va fi votat si de Camera Deputatilor. Deputatul PDL de Iasi, Marius Spinu, a devenit cu aceasta ocazie incorect politic, afirmand, pe baza datelor stiintifice existente, ca numerosi copii agresati sexual devin ulterior homosexuali, urmare a traumei suferite (link).

Simpozion dedicat pastoratiei premaritale. Consilierea premaritala este un lucru rar in Romania, multi dintre cei ce se casatoresc facand acest pas avand o imagine si implicit asteptari deformata cu privire la casnicie. Aceasta lipsa incepe sa fie cumva rezolvata prin pasi timizi facuti in special de Biserica, un exemplu fiind simpozionul care a avut loc ieri, 28 noiembrie, cu tema “Pastoratia premaritala si a familiei tinere”, organizat de Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu. In cadrul manifestarii s-au prezentat lucrari ce abordeaza cateheza adolescentilor, educatia pentru casatorie, influenta programelor scolare si a mass-media, viata de familie si activitatea profesionala, relatiile intime si procreatia, concubinajul, violenta in familie, consumul de alcool si droguri, adictiile si divortul. Interviu: Destramarea familiei astazi. Ziarul Patriarhiei Romane, Lumina, publica un interviu ca parintele Sebastian Toma din parohia Movile, jud. Sibiu, pe tema destramarii familiei crestine in zilele noastre. Un interviu scurt si la obiect, pe care vi-l recomandam (link).

Sa transformam diferentele in armonie. Este o practica foarte raspandita aceea ca doua persoana sa traiasca mai intai in concubinaj, chipurile pentru a se cunoaste mai bine si a vedea daca sunt potriviti unul pentru altul. Aceasta „testare” dureaza in unele cazuri si zece ani, pentru cei doi pasul casatoriei devenind in final lipsit de substanta. In acelasi timp, „nepotrivirea de caracter” este motivul de divort cel mai des invocat in Romania, chiar de catre cei care s-au „testat” in prealabil ani de zile. Va prezentam un articol semnat de dna Dana Alecu, psiholog, pe aceasta tema (link).

Copiii, victime ale indiferentei parintilor. Dr. Helen Wright, presedinta Asociatiei Scolilor de Fete din Marea Britanie, considera ca este ceva profund rau in faptul ca parintii isi lasa fetele sa poarte haine provocatoare. Intr-un discurs tinut la conferinta anuala a asociatiei, dr. Wright a afirmat ca, la randul lor, parintii de astazi nu au fost invatati de sistemul educational ce inseamna respectul pentru cei in varsta si cum sa creasca un copil. Parintii din ziua de azi fac cu greu fata presiunilor comerciale si sunt excesiv de toleranti cu copiii. Un articol in The Telegraph (link).

Homosexualii negri prezinta niveluri mari de sifilis. Centrul american pentru Controlul Bolilor confirma, prin cele mai recente date comunicate, ceea ce se stia deja: homosexualii prezinta o incidenta mult mai mare a unor boli cu transmitere sexuala. Un comunicat recent al CDC arata ca homosexualii negri din SUA au o rata a sifilisului de 134% fata de doar 1,6% in randul restului populatiei. De asemenea, 61% dintre noile infectii cu HIV sunt reprezentate tot de homosexuali (link).

Homosexualii nu se inghesuie sa se casatoreasca. Dupa ce au militat pentru dezincriminarea sodomiei, homosexualii au pretins dreptul la casatorie. Nu pentru a se casatori, ci pentru a forta societatea sa creada ca ce fac este ei ceva normal, din moment ce exista si un cadru legislativ pentru asa ceva. Dovada stau cifrele. In statul Rhode Island in SUA, care a legalizat „casatoriile homosexuale” la inceputul acestui an, doar 39 de perechi de homosexuali si-au oficializat relatiile. ACLU, una dintre cele mai anti-valori asociatii din SUA, declara ca cifra este ridicola si ca noua lege e un fiasco. Ne intrebam, in ce sens poate fi o lege un fiasco? Cel mai probabil, in menirea ei de a transmite societatii ca homosexualitatea ar fi ceva normal (link).

Fara tata. Un nou film documentar lansat in SUA dezbate problema copiilor nascuti prin donare de sperma. Acestor copii nu li se spune cine sunt, iar in unele cazuri ei constata ca sunt rezultatul fecundarii intre rude destul de apropiate. Documentarul in cauza, intitulat Ziua Tatilor Anonimi, e realizat de Centrul pentru Bioetica si Cultura, care a castigat anterior un premiu pentru documentarul Eggsploitation (despre donarea de ovule). Donarea anonima de sperma se face prin intermediul „bancilor de sperma” si este permisa in aproape toate statele americane. Intrucat contractul se face cu banca, iar nu cu viitoarea mama, anonimitatea donatorului si renuntarea lui la orice drepturi sunt in general la loc sigur. Totusi, de la stat la stat legile prevad diferite obligatii ale donatorului, precum si drepturi ale copiilor rezultati din aceasta afacere (link).

SUA nu primeste un saudit homosexual. SUA au fost solicitate sa acorde azil politic unui diplomat saudit, dupa ce autoritatile de la Riyadh au aflat „orientarea sexuala” a barbatului care era consul saudit la Los Angeles si i-au anulat pasaportul. Decizia SUA pare fi motivata de dorinta de a nu afecta relatiile cu marele producator arab de titei. In acelasi timp, se pare ca americanii s-au hotarat sa nu il primeasca pe saudit dupa ce au aflat, intr-o faza ulterioara a procesarii dosarului de azil, ca acesta a fost implicat in niste tribunale islamice la el in tara, ordonand biciuiri si alte pedepse similare torturii pentru diferiti condamnati. In cazul in care va reveni in tara, sauditul este pasibil de pedeapsa capitala conform aceleiasi legi islamice, care e aplicata intr-o varianta extrema in Arabia Saudita (link).

Adoptiile homosexuale nu sunt un joc. A le permite perechilor homosexuale sa adopte copii inseamna a-i priva pe acei copii de o mama sau un tata si a-i supune unui experiment social periculos. Serviciile Sociale Catolice din statul Illinois au decis sa o rupa cu invatatura catolica si sa incredinteze copii spre adoptie perechilor de homosexuali. Decizia a venit dupa ce statul a votat oprirea finantarii catre asociatiile caritabile care nu respecta noile legi privind „nediscriminarea” homosexualilor, printre acestea, si „dreptul” acestora de a adopta copii. Exista numeroase studii care arata ca un copil se dezvolta cel mai bine atunci cand creste in compania unei femei si a unui barbat, preferabil parintii lui naturali, in care gaseste modele de viata si sociale necesare functionarii lui optime ulterior in societate. Cu toate astea, homosexualii, dupa ce au obtinut dreptul de a se casatori, vor acum si dreptul de a creste copii ca pe nist e trofee ale activismului lor in fata restului societatii. Desi institutia adoptiei a fost creata pentru binele copiilor, aici nici nu se pune problema de asa ceva, prevaland insa capriciile unor oameni motivati de pornirile lor sexuale (link).


Categorii

Avort, Cultura desfraului, Educatie, Eutanasie, ILIE SERBANESCU, Opinii, analize, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Vasile Astărăstoae

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “FECIORIA: VIRTUTEA UITATA DE MODERNITATE/ Eutanasie ”la domiciliu” in Olanda!/ PROMISCUITATEA SEXUALA/ Obsesia corpului perfect la copii/ CUM SA VA DISTRUGETI COPILUL (Stiri si recomandari familie)

  1. Asta cu eutanasierea este tare… In curand, o sa devina o obligatie. Daca castigi mai putin de o anumita suma, te curata, ca nu esti util societatii. Cum faci banii respectivi, conteaza mai putin.

    Pionierul ideii ca de activitatea sexuala depinde sanatatea omului a fost paduchele scelerat ordinar Freud.

  2. Eu nu l-as cataloga asa de usor pe Freud in felul asta. Legatura dintre activitatea sexuala si sanatatea cred se poate face totusi atunci cand ne referim la sanatatea mintala si numai in contextul unor frustrari de cele mai multe ori impuse. De societate, de tabu-uri la care nu aderam ca persoana. Cu alte cuvinte atunci cand faptele noastre nu sunt o imagine a vointei proprii ci o imagine a conditionarilor de tot felul.
    Subiectul este vast si foarte interesant si am convingerea ca poate fi abordat deschis, fara complexe, fara frustrari chiar din punct de vedere crestin ortodox.

  3. @Mircea

    Freud zice ca “perversiunile sunt ceva normal si profund uman”, aici fiind inclusa si sodomia homo sau hetero. Doar asta, si este suficient sa sustina caracterizarea pe care i-am facut-o.

    Mai mult decat atat, studiile lui sugereaza chiar ca pedofilia ar fi acceptabila si normala, ca copilul este sexualizat din cea mai frageda pruncie. Bineinteles, nu a zis-o direct, ideea era prea “avansata” pentru vremurile alea “inapoiate”, insa reiese foarte clar (si) din faptul ca concluziile se bazeaza inclusiv pe studierea copiilor. De pilda, faptul ca sugarul asociaza conceptele de fecale/defecare cu anumite manifestari de placere (nu stiu unde a vazut el asta, dar asa zice…), constituie in viziunea paduchelui un argument ca sodomia este ok. Kinsey nu a aparut din neant…

    “Opera” acestei jigodii este doar un alt exemplu de otrava/virus ideologic care a adus omenirea in starea abjecta in care este.

    Cat despre tabu-uri… Pai, ortodoxia are cam multe tabu-uri, poate si astea duc la frustrari si dezechilibru mintal, ce zici?

  4. …iar pentru contributiile la psihologie care pareau interesante (adica pentru mecanismele psihice, nu pentru explicatiile sale legate de libido si sex), par. Gheorghe Calciu chiar banuia un …plagiat. Dupa Parintii Filocalici…

    Pentru un studiu avizat despre “titanii” psihanalizei (Freud, Jung) a se vedea J-Cl Larchet: http://www.librariasophia.ro/carti-Inconstientul-spiritual-sau-Adancul-nestiut-al-inimii-Larchet-Jean-Claude-so-4318.html (partea a treia).

  5. Ortodoxia nu are tabu-uri pentru ca stie foarte clar ca lucreaza cu oameni in carne si oase. Cu oameni cazuti dar care duc lupta duhovniceasca. Iar pentru a ajuta un om sa duca lupta duhovniceasca este nevoie sa te cobori acolo unde este el, oriunde ar fi el pentru a-l ridica. Asa a facut Hristos cu noi si nu ne-a luat niciodata de sus.

  6. Recomandabila este, de asemenea, si cartea lui Onfray despee Freud, unde se demoleaza acest idol al psihanalizei:

    http://www.romlit.ro/omul_cu_canapeaua

    Că Michel Onfray e un iconoclast fără pudori doctrinare o ştiam din masiva Contraistorie a filosofiei (în româneşte, primele cinci volume apărînd la Polirom), o mostră de teribilism speculativ căruia nu-i lipseşte defel talentul literar. Dar că va veni o zi cînd socialistul ateu cu convingeri anarhiste îşi va întrece propria umbră, călcîndu-şi în picioare maeştrii şi preschimbîndu-şi idolii în farseuri buni de pedeapsa postumă – răsturnarea aceasta nu ar fi putut-o bănui nimeni.
    Dar iată că Onfray, intrat parcă într-un puseu de molestare a tot ce înainte i se părea sfînt, îşi pune la zid învăţătorii, răfuindu-se cu cei sub fascinaţia cărora şi-a petrecut adolescenţa. După cum mărturiseşte în prefaţa volumului Freud, amurgul unui idol, apărut anul trecut în Franţa, autorităţile de suflet ale tinereţii sale au fost trei: Nietzsche, Marx şi Freud, iar dintre ei singurul de care nu are imboldul de a se dezice e primul, ceilalţi doi fiind trecuţi la capitolul „dezamăgiri stinse”. Ca să înţelegem proporţiile blasfemiei la care se dedă Onfray, să amintim că în Franţa nu te poţi lega de Freud fără să primeşti repede stigmele de reacţionar fascist îndrăgostit de Hitler şi de negaţionist de dreapta însufleţit de secrete impulsuri antisemite. Într-un cuvînt, etuva ideologică e irespirabilă şi trebuie să fii cu totul sinucigaş ca să ai cutezanţa de a insinua ceva la adresa întemeietorului psihanalizei. Cu o singură excepţie: să fii de stînga şi să suferi peste noapte o metamorfoză pe care să fii în stare să o justifici.

    Pe scurt, convenţia sacrosanctă din jurul lui Freud nu poate fi spartă decît de cei care au întreţinut-o decenii la rîndul, iar unul din ei e chiar Onfray. Gestul lui iconoclast de anul trecut a fost precedat în 2005 de publicarea Cărţii negre a psihanalizei, un masiv compendiu de 832 de pagini, cuprinzînd contribuţiile a 47 de autori în marginea şarlataniei terapeutice pe care o reprezintă psihanaliza. Volumul a fost trecut în categoria literaturii de extremă dreaptă, numai că Onfray a luat volumul şi a trecut la verificarea afimaţiilor din paginile lui. Rezultatul este chiar volumul de faţă, Freud, amurgul unui idol, publicat în 2010 la Editions Grasset & Fasquelle. Constatările la care ajunge Onfray nu doar că adeveresc concluziile Cărţii negre…, dar le sporeşte în cheie polemică, căci materialistul anticreştin îndrăgostit de Proudhon nu are inhibiţii de ordin retoric: scrie fără scrupule şi nu scapă nici un detaliu menit a face din Freud un impostor de legendă.

    Ştiind că terenul pe care joacă e prea delicat pentru a nu păşi pe el cu precauţie, Onfray şi-a luat toate măsurile de siguranţă: şi-a făcut temeinic lecţiile, citindu-l pe Freud de-a fir a păr şi parcurgînd minuţios bibliografia secundară, rezultatul fiind o carte tăioasă prin elanul critic cu care Onfray îl demolează pe autorul Disconfortului în cultură. O simplă enumerare a însuşirilor din care e alcătuit portretul lui Freud e grăitoare în privinţa masacrului din paginile volumului: medic incompetent, de rea-credinţă, ambiţios, arghirofil, opac la critici, superstiţios, ciclotimic, depresiv, cocainoman, mincinos, falsificator, plagiator, propagandist, narcisic, tată incestuos. În măsura în care garnitura nu ajunge, ea poate continua: „Vedem aici un Freud la care suferinţele fizice se transformă în unele psihice, de la furunculul de pe scrot la migrenele recurente, de la miocardită la tabagismul pătimaş, de la deficienţele sexuale la deranjamentele intestinale, de la nevroză la acreală, de la intoleranţa la alcool la dependenţa de cocaină, de la fobia pentru trenuri la spaima de a nu avea ce mînca, de la frica de moarte la numeroasele lui superstiţii morbide.” (p. 38)
    Avalanşa de epitete e dură, dar ce e uimitor e că fiecare calificativ are parte de argumentare în rîndurile cărţii. Cum spuneam, Onfray şi-a făcut serios lecţiile, ca să nu fie prins pe picior greşit.

    Dar cele mai aspre acuze privesc incompetenţa medicului, Freud fiind învinuit că şi-a falsificat rezultatele cercetărilor din dorinţa de a da drept infailibilă o teorie lipsită de virtuţi terapeutice. De exemplu, celebrele cazuri pe care le descrie Freud (Dora, Micul Hans, Omul cu lupi, Omul cu şobolani, preşedintele Schreiber) sunt toate eşecuri terapeutice, numai că Freud le descrie drept succese medicale. Mai mult, Freud şi-a distrus corespondenţa pentru ca posteritatea să nu intre în posesia unor detalii nedorite.

    În fine, capul de acuzare cel mai grav: Freud a fost un medic cu slabă pregătire a cărui incompetenţă a dus la comiterea unor gafe funeste: 1) şi-a omorît prietenul morfinoman, Ernst Fleischl-Marxow, aflat în sevraj, injectîndu-i intravenos cocaină; 2) a tratat de isterie o fată de 14 ani fără să-şi dea seama că pacienta avea sarcom abdominal şi că etiologia isteriei era canceroasă: fata moare după două luni; 3) fiind medic secundar, confundă o meningită cu o nevroză şi colegii îi întorc spatele; 4) cazul Emmei Eckstein, o femeie de 30 de ani pe care Freud o tratează de isterie, ajungînd la concluzia că între nas şi organul sexual feminin există o corespondenţă strînsă, urmarea fiind că chirurgul Fliess, la cererea lui Freud, face ablaţiunea cornetului nazal mijlociu stîng, desfigurînd pacienta. 5) cazul Mathilda, o pacientă căreia Freud îi prescrie un medicament nepotrivit, a cărui toxicitate o omoară.

    Ca tacîmul să fie complet, Onfray nu uită să precizeze că Freud a privit cu simpatie fascismul italian, dovadă dedicaţia pe care i-a scris-o lui Mussolini în 1933, pe volumul De ce război?: „Lui Benito Mussolini, cu salutul respectuos al unui bătrîn care recunoaşte în persoana conducătorului un erou al culturii. Viena, 26 aprilie 1933”.
    Aceste detalii lipsesc din biografiile hagiografice închinate întemeietorului psihanalizei. Dar, dincolo de probele dosarului, premisa lui Onfray e speculativă: psihanaliza e de fapt odiseea egoului lui Freud, fără valabilitate asupra altor persoane, talentul său constînd în puterea de persuasiune cu care şi-a atras contemporanii în imperiul fantasmelor erotice. Restul a ţinut de o propagandă mediatică care, dată fiind degringolada de după al Doilea Război Mondial, nu a cunoscut reacţii de împotrivire. În realitate, psihanaliza nu e o ştiinţă, ci curată filozofie şi, cum orice filozofie e povestea autobiografică a autorului ei, Freud a construit un sistem în care au ajuns să creadă prea mulţi. Psihanaliza nu poate trata nici o boală, decît fantasmele celor care se complac în ele.

    „Psihanaliza – e teza acestei cărţi – este o disciplină reală şi justă atît timp cît i se aplică lui Freud şi numai lui. Conceptele enormei saga freudiene îi servesc mai întîi pentru a-şi scruta propria viaţă, pentru a face ordine în existenţa lui: criptomenzia, autoanaliza, interpretarea viselor, ancheta psihopatologică, complexul lui Oedip, romanul de familie, amintirea–ecran, hoarda primitivă, uciderea tatălui, etiologia sexuală a nevrozelor, sublimarea ş.a.m.d. constituie, printre atîtea altele, momente teoretice strict autobiografice. Psihanaliza constituie autobiografia unui om care-şi inventează o lume ca să poată trăi cu fantasmele lui – ca orice filosof…” (p. 32)

    Ca să se apere de reacţia adulatorilor, Onfray recurge la clasicul truc al înţelegerii, declarînd că nu vrea să-l condamne, să-l distrugă sau să-l dispreţuiască pe Freud, ci doar să-l înţeleagă, atîta doar că ajunge să-l înţeleagă atît de bine că-l face praf. În final, nu poţi să nu te întrebi ce va simţi un adept al psihanalizei citind această carte, fiindcă în ea nu găseşti un pamflet, ci un rechizitoriu în care fiecare acuză e susţinută de probe. Căci fără probe lui Onfray nu i-ar fi dat mîna să se sinucidă aruncînd anatema asupra lui Freud.

    Aşadar ce simte un adept al psihanalizei cînd vede că idolul lui a căpătat o reputaţie de impostor, de criminal prin culpă medicală şi de falsificator al rezultatelor terapeutice? Îşi vede liniştit de treabă, căci tot Onfray ne divulgă cele trei stratageme prin care psihanaliştii resping orice critică la adresa religiei lor: 1) o critică venită de la un profan care nu a trecut printr-o analiză abisală e neavenită; 2) critica psihanalizei se hrăneşte din motivaţii secrete de ordin antisemit; 3) cine critică psihanaliza o face dintr-o patologie ascunsă de natură erotică.
    Pînă cînd dosarul psihanalizei va căpăta o soluţie acceptabilă, Onfray îşi notează în postscriptumul cărţii vorbele lui Karl Kraus: „Psihanaliza e acea maladie al cărei leac pretinde că este” şi nu am o îndoială că Onfray e încredinţat de adevărul lor.

    http://www.humanitas.ro/files/media/freud-amurgul-unui-idol.pdf

  7. Doamne ajută!
    În legătură cu înmulţirea cazurilor de depresie… fiind începătoare în viaţa duhovnicească şi neavizată în domeniul psihologiei, încerc totuşi să înţeleg acest fenomen dramatic şi neobişnuit, care ia amploare atât de mult în zilele noastre.
    De ce oare cazurile de depresie sunt atât de frecvente în rândul celor bogaţi, în rândul persoanelor publice? De ce oare deţinuţii politici din perioada regimului comunist, de exemplu, au rezistat psihic şi spiritual atât de mult timp, iar aceşti semeni ai noştri deprimaţi, având tot ce îşi doresc din punct de vedere material şi social, ajung la cel din urmă păcat al lui Iuda?
    Cred că explicaţia este foarte foarte simplă: nu-L au pe Hristos. 🙁 Fără Hristos, cum scrie în Ecclesiast, “deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşertăciune”. Astfel, însetând după Dumnezeu şi fiind incapabili de a-şi conştientiza această aspiraţie naturală a sufletului, ei caută viaţa acolo unde nu există decât “deşertăciune” şi iluzie. Apoi, realizând că sufletul lor are trebuinţă de altceva… că nimic nu-i poate satisface… în mod inevitabil, cad în depresie. 🙁
    Dacă s-ar întoarce toţi la Domnul nostru Iisus Hristos, viaţa ar fi atât de liniştită! 🙁

    Dumnezeu să-i lumineze pe psihologii însărcinaţi cu ameliorarea acestor suferinţe! Să-i ajute Dumnezeu ca, prin ştiinţa pe care o practică, să devină “pedagogi către Hristos” ai celor care, rătăcind în întunericul ignoranţei, nu-şi mai pot găsi sensul vieţii, care este comuniunea veşnică şi fericită cu unicul Dumnezeu adevărat.

    Hristos în mijlocul nostru!

    Şi sărbători binecuvântate!

  8. Dragilor, aveti o problema,…grava.
    Dpresia de care tot se vorbeste vine din deznadejde, din intristare si din indoiala. Toate acestea se trateaza la duhovnic, cu deasa Spovedanie si Cuminecare, nu cu vizite la psihoterapeuti si droguri.
    Tineti-o tot asa si va mai veni la Spovedanie…cucu.

  9. @ pr. damaschin:

    Iertati-ne, dar daca asta e ceea ce ati inteles despre aceasta postare si despre ce gandim noi, si daca asa va “tratati” pe eventualii doritori de vindecare sufleteasca si in felul asta va exprimati… atunci sa nu va mirati ca nu va mai veni nimeni. Intr-adevar e… deprimant. Iertati-ne! Sarbatori cu pace!

  10. “Avem de 400 de ori mai putini psihoterapeuti decat prevede media europeana. In conditiile in care depresia va fi in 2020 a doua boala in lume, potrivit estimarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la noi sunt 5 psihoterapeuti la 100.000 de locuitori. Grav este ca, din ce in ce mai mult, printre pacientii care au nevoie de terapie sunt si copii”…Fara suparare, cand veti avea la dispozitie o lista cu psihoterapeutii care nu recomanda droguri, avortul pruncilor la mame cu suferinte psihice si viata conjugala inainte de casatorie, etc,mai stam de vorba. Probabil ca ninci nu vedeti cum aceste pseudostiinte si “terapiile” lor submineaza crestinismul. In rest, Nasterea Domnului cu bucurie.

  11. @pr.damaschin:

    Am dat stirea pentru numarul in crestere de bolnavi psihic, nu ca sa recomandam recurgerea la psihoterapeuti. Daca ati fi avut rabdare si ati fi pus gandul bun, ati fi vazut care e atitudinea noastra fata de aceste subiecte:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/category/psihologie-si-psihoterapie-duhovniceasca/

    Pe de alta parte, e de plans tara noastra ortodoxa care nu are psihiatri ortodocsi, asa cum exista Dmitri Avdeev si asa cum a avut Rusia chiar si pe timpul regimului sovietic. Totusi, exista unele boli psihice (si depresii, numite endogene) care nu se remediaza prin expedierea la spovedanie pentru ca nu provin doar din intristare si trandavie. Daca nu credeti, atunci incercati sa luati un astfel de bolnav si traiti cu el. Apoi, mai povestim, despre una, despre alta 🙁 Iertati-ne, va rugam.

  12. Vorbeam doar despre depresie. Am lucrat nu cu foarte mult timp in urma intr-un spital de psihiatrie si am remarcat ca majoritatea tratamentelor nu doresc decat epuizarea (topirea)bolnavului, cat mai grabnic. Discutand cu fatii preoti din aceste spitale aflu ca terapia religioasa, asa cum o cunoastem , din totdeauna este foarte eficienta. Media comerciala, aservita grupurilor de interese potrivnice lui Hristos si Bisericii, se foloseste din plin pentru a indruma pe toti “posibilii ” bolnavi de SUFLEEET spre psihologi si psihiatri. Acestia isi iau, de la an la an tot felul de competente, avizate si suprarecunoscute, in timp ce spovedania apare ca fiind cautata doar de Becali in puscarie (cinste lui) si de babutele de la tara. Mai marii nostri nu vad necesara recunoasterea oficiala a psihoterapiei ortodoxe si nici nu fac eforturi pentru a se pune pe bicioare centre de ingrijire pentru astfel de oameni … si asa ne apropiem de Olanda

  13. Pingback: CUM SE OMOARA COPIII NENASCUTI SI CU CE CONSECINTE ASUPRA FEMEILOR? Reportaj fara anestezie despre avort: “E URGIE!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: INGERI CU ARIPILE TAIATE. Un altfel de genocid: sexualizarea fetitelor prin FARDURI SI IMBRACAMINTE “SEXY” - Recomandari
  15. Pingback: Uciderea pruncilor – de la Irod la societatea infanticida de astazi. PRUNCII BETLEEMULUI SI PRUNCII SODOMEI: “Ofensiva celui viclean de la începutul lumii nu s-a axat niciodată mai mult pe copii” -
  16. Pingback: “SI ASTAZI EXISTA MULTI IROZI. Fiecare dintre noi poate deveni un Irod pentru semenul lui sau fata de propria sa nevinovatie… PREA MULT RANIM SI PREA MULT UCIDEM”. Predici audio pe marginea UCIDERII PRUNCILOR -
  17. Pingback: “Valentine`s Day” – ZIUA CELEBRARII MORTII IUBIRII SI INOCENTEI. Presb. Alina Mirica despre ADOLESCENTII IN LUMEA CARE ZDRENTUIESTE SUFLETELE si MOARTEA DRAGOSTEI DEZGOLITE DE TAINA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare