“FLEXIBILIZAREA MUNCII”: 20% din angajatii sunt platiti cu SALARIUL MINIM pe economie. Trendul este crescator, iar unele profesii sunt platite similar MUNCII NECALIFICATE

13-01-2015 3 minute Sublinieri

angajati-agresati-psihic-18386689

 

„Pentru că nu mai există obligativitatea acordării unui salariu minim pentru persoanele care au terminat o facultate (care până în 2011 era egal cu două salarii minime la nivel naţional –  n. red.) au fost situaţii în care proaspeţii ingineri sau contabili au fost angajaţi cu salarii minime, asemenea celor obţinute de muncitorii necalificaţi.“ 

Mai puţin de 90.000 de salariaţi erau plătiţi la nivelul salariului minim pe economie în august 2011, iar numărul acestora a crescut de aproape 12 ori până la finalul anului trecut, când peste un milion de angajaţi (adică 20% din totalul salariaţilor din economie) primeau salariul minim, arată datele de la Inspecţia Muncii.

Unul dintre motivele acestei creşteri accelerate îl reprezintă faptul că firmele care au angajat tineri absolvenţi de facultate i-au „încadrat“ în muncă cu salarii la nivelul salariului minim pe economie, adică pe salarii mai mici decât practica de până în anul 2011, care impunea, prin lege, ca absolvenţii de facultate să primească un salariu cel puţin egal cu două salarii minime la nivel naţional.

„În studiul salarial în domeniul producţiei pe care l-am făcut anul trecut am observat că salariul de încadrare pentru tinerii absolvenţi este mai mic ca în alţi ani. Pentru că nu mai există obligativitatea acordării unui salariu minim pentru persoanele care au terminat o facultate (care până în 2011 era egal cu două salarii minime la nivel naţional –  n. red.) au fost situaţii în care proaspeţii ingineri sau contabili au fost angajaţi cu salarii minime, asemenea celor obţinute de muncitorii necalificaţi“, a spus Gynella Parfenie, consultant în cadrul firmei AIMS, cu activităţi în arii precum executive search, consultanţă şi training.

Într-adevăr, odată cu desfiinţarea contractului colectiv de muncă la nivel naţional în 2011 s-a eliminat obligativitatea ca angajatorii să ofere angajaţilor care au absolvit o facultate un salariu egal cu cel puţin două salarii minime pe economie. La acea vreme, propunerile de modificare a legislaţiei muncii – mai ales că în luna mai a anului 2011 s-a adoptat şi un nou Cod al muncii – au fost făcute în special de către reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini şi ai AmCham (Camera de Comerţ Americană în România).

„Să nu uităm că, în perioada 2006- 2007, tot patronatele au fost cele care au cerut acordarea unui salariu minim mai mare pentru absolvenţii de facultate, pentru că în piaţă exista un număr scăzut de licenţiaţi. Astfel, s-a decis ca salariul minim pentru cei cu studii superioare să crească de la nivelul de 1,5 x salariul minim până la două salarii minime pe economie. În 2011, în loc să ceară o revenire la nor­ma­litatea de dinainte, tot investitorii străini au fost cei care au eliminat de tot nivelul salarial mai mare pentru absol­venţii de facultate“, a spus Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale „Cartel Alfa“.

El a adăugat că, atâta vreme cât există peste un milion de angajaţi plătiţi la nivelul salariului minim, „nici nu ar trebui să ne mire de ce avem PIB-ul atât de mic“.

La începutul acestui an, în aplicaţia Revisal (softul care numără salariaţii din economie) erau în evidenţă 5,2 milioane de salariaţi activi (pentru care taxele şi contribuţiile sociale sunt plătite „la zi“ de către angajatori), în creştere cu peste 125.000 de persoane faţă de perioada similară din 2013.

De asemenea, softul Inspecţiei Muncii numără şi contractele active de muncă (având în vedere că un angajat poate avea unu sau mai multe contracte de muncă), astfel că, în prima zi a acestui an erau înregistrate 5,8 milioane de contracte de muncă, în creştere cu peste 150.000 faţă de perioada similară din anul anterior.

Inspectorii de muncă au găsit 14.000 de angajaţi fără forme legale anul trecut

Pe de altă parte, consultanţii spun că măsurile mai dure aplicate odată cu noua legislaţie a muncii din 2011, care sancţionează cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală angajatorii care primesc la muncă fără forme legale mai mult de 5 persoane au făcut ca numărul de salariaţi să crească, de aceea există atât de mulţi angajaţi plătiţi cu nivelul salarial minim.

„În ultimii ani, s-au intensificat foarte mult controalele inspectorilor de muncă, legislaţia este mai dură, iar mulţi angajatori care foloseau munca la negru, de frica pedepsei cu închisoarea, au preferat să îşi plătească, cel puţin cu salariul minim pe economie, angajaţii. Astfel, o parte dintre cei care munceau la negru au reintrat în circuit“, a spus Mirela Marinescu, head of executive search în cadrul companiei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară APT.

Totuşi, Consiliul Fiscal estimează că 1,5 milioane de angajaţi lucrează la negru, în condiţiile în care anul trecut inspectorii de muncă au depistat doar 14.096 de persoane fără forme legale de angajare (în scădere cu 10% faţă de 2013). În plus, şi numărul de fraude care ar trebui pedepsite cu închisoarea a scăzut anul trecut faţă de anul anterior: dacă în 2014 inspectorii de muncă au descoperit 333 de angajatori care aveau peste 5 persoane fără forme legale, cu un an în urmă aceştia au identificat 438 de astfel de fraude.

O altă explicaţie pentru creşterea numărului de angajaţi plătiţi la nivelul minim cerut de lEge o reprezintă şi creşterea salariului minim de la 670 de lei în 2011 până la 900 de lei brut pe lună (valoarea din 2014). Astfel, această creştere a mai „grupat“ o parte din salariaţii plătiţi cu salarii de până în 900 de lei brut şi i-a inclus în categoria celor plătiţi la nivelul minim pe economie. Din luna ianuarie a acestui an, salariul minim pe economie a crescut la 975 de lei brut pe lună, urmând ca din luna iulie să fie de 1.050 de lei brut pe lună.

De la începutul anului 2011 şi până la finalul lui 2013, economia românească a pierdut peste 2,1 mld. euro din masa salarială totală, care a ajuns la valoarea de 47,2 mld. euro în 2013, potrivit datelor Eurostat. […]/ integral pe zf.ro


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““FLEXIBILIZAREA MUNCII”: 20% din angajatii sunt platiti cu SALARIUL MINIM pe economie. Trendul este crescator, iar unele profesii sunt platite similar MUNCII NECALIFICATE

  1. Rezumatul activitatii de corporatie:
    “Marcus Aurelius: Tell me again, Maximus, why are we here?
    Maximus: For the glory of the empire, sire.”

  2. Cred ca se vrea tot mai multi oameni cu salrii minime si sa ne gandim si cati sunt someri sau fara licuri de munca.Greu de redresat Romania.

  3. Cum se fac angajarile la stat – interviu cu o consiliera de ministru condamnata pentru un concurs trucat
    http://www.investigatiimedia.ro/cum-se-fac-angajarile-la-stat-interviu-cu-o-consiliera-de-ministru-condamnata-pentru-un-concurs-trucat/

  4. Pingback: LIPSA UNUI LOC DE MUNCA – ETICHETAT CA TULBURARE PSIHOLOGICA. Capitalismul orwellian si dictatura gandirii pozitive/ CONDUCEM LA PRODUCTIVITATE IN EUROPA, DAR AVEM CELE MAI PUTINE BENEFICII DIN MUNCA/ Ideile presei dependente de capital: SA VINA STR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare