Academicianul FLORIN CONSTANTINIU A TRECUT LA DOMNUL. Ce credea istoricul despre rolul Bisericii in istoria romanilor, Basarabia si actuala situatie din tara (VIDEO)

14-04-2012 6 minute Sublinieri


Academicianul Florin Constantiniu, unul dintre istoricii reputaţi, a încetat din viaţă. Academicianul avea 79 de ani.

Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, Bucureşti) a fost, din 1999, membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 2006 a fost ales membru titular al instituţiei. Constantiniu a fost cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, fiind distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972.  Este cunoscut, în special, ca autor al cărţii „O istorie sinceră a poporului român”.

Dumnezeu să-l odihnească!

***

Tezaurul Romaniei, Rakovski si Basarabia – Profesorul Florin Constantiniu la Academie

*

Florin Constantiniu: rolul Bisericii si al monahismului in istoria poporului roman


Prof Florin Constantiniu despre Ortodoxia Romana… de Precum-in-cer

(…) “Acum eu, ca istoric, stiu ce a insemnat Biserica in istoria poporului roman. As spune ca nu sunt foarte multe popoare in a caror evolutie Biserica sa fi jucat un rol atat de important cum a jucat in istoria romanilor. Pentru ca inca de la aparitia organizarii noastre de stat, a statelor feudale romanesti, Biserica a jucat un rol esential. A jucat un rol acolo, in Transilvania pentru ca Transilvania fiind inclusa intr-o arie de expansiune a regatului ungar, care avea o functie apostolica, adica regii maghiari aveau incredintata de catre Papalitate misiunea aceasta de a difuza confesiunea catolica, deci ei faceau un prozelitism. Si in secolul al XIV-lea regele Ludovic I al Ungariei a hotarat ca nimeni dintre cei care erau nobili sa nu mai pastreze statutul de nobil daca nu era catolic. Atunci, nobilii romani au fost pusi in fata unei alternative dureroase. Sau sa-si abjure credinta, sa treaca la catolicism dar aceasta ii desprindea de masa poporului roman si ii deschidea maghiarizarii si lucrul acesta s-a intamplat cu familia Corvinestilor. Iancu de Hunedoara era roman dar Mathias Corvin, care a fost fiul lui si a ajuns regele Ungariei, nu mai avea constiinta romanitatii. Se integrase perfect nobilimii maghiare.

Iar dincoace de Carpati, in zona aceasta care apartine asa numitului Commonwealth bizantin, adica a ariei de difuzare a civilizatiei si culturii bizantine si a organizarii ecleziastice bizantine, viata de stat s-a dezvoltat in umbra Bisericii, pentru ca in Evul Mediu nu se concepea sa existe un stapanitor politic daca nu era dublat de o capetenie bisericeasca. Si atunci, la 1330 il avem pe Basarab, invingatorul de la Posada, si la 1359 il avem pe Iachint, astazi sfantul Iachint de la Vicina care este intaiul mitropolit al Tarii Romanesti.

Biserica a jucat si in Transilvania si in Moldova si Tara Romaneasca aceasta functie esentiala de a pastra constiinta identitatii poporului roman, adica intre identitatea nationala si confesiunea ortodoxa a existat o asociere extraordinar de puternica.

Si in cadrul Bisericii as spune ca elementul cel mai important in viata noastra bisericeasca a fost monahismul pentru ca noi am avut aceasta mare sansa ca organizarea noastra de manastire s-a facut sub semnul isihasmului. Aici sunt convins ca sunt foarte multi studenti de la Teologie si nu este nevoie sa explic ce reprezinta conceptia isihasta, viziunea isihasta in dezvoltarea spiritualitatii ortodoxe. Voi spune un singur lucru: faptul ca la noi cuvantul de “sihastru” deriva din “isihast” arata ca viata manastireasca a stat sub semnul acestei invataturi a sfantului Grigore Palama care ne indeamna ca prin aceasta concentrare spirituala, prin rostirea neincetata a rugaciunii inimii, sa ne ridicam pana la stadiul acela la care s-au inaltat sfintii Petru, Iacob si Ioan cand, insotindu-l pe Mantuitorul Iisus Hristos pe muntele Taborului s-au impartasit de lumina taborica. Pentru ca, asa cum se spune si la slujba bisericeasca, pe Dumnezeu a-l vedea nu este cu putinta oamenilor. Dar atunci ce putem vedea noi din Dumnezeu? Putem vedea acea lumina pe care au vazut-o cei trei apostoli cand Iisus s-a schimbat la fata pe muntele Taborului. Si in monahismul orthodox aceasta invatatura a sfantului Grigore Palama, dar care are radacini mai vechi decat sfantul Grigore Palama, in aceasta invatatura noi avem un indemn de a ne ridica prin aceasta viata curata, prin aceasta concentrare in interiorul nostru, prin trairea noastra in Dumnezeu, sa ne ridicam la starea aceea de liniste, de pace sufleteasca si mai ales de impartasire de lumina dumnezeiasca incat pentru Biserica ortodoxa faptul ca in structura ei s-a aflat institutia monahica care era intemeiata pe aceasta invatatura isihasta, a facut ca monahismul romanesc sa fie un factor de educare a societatii romanesti.

Si eu am incercat si incerc intotdeauna sa spun ca exista un sir de factori care confera un specific al calugarului roman de-a lungul istoriei poporului nostru.

In primul rand exista ceea ce numesc eu permeabilitatea sociala, adica marea majoritate a celor care au imbratisat, a celor care s-au dedicat vietii calugaresti proveneau din clasa taraneasca, era o osmoza perfecta intre taranime, ceea ce se numeste talpa tarii, si acesti calugari. Vedeti, poate ca ati citit sau ati vazut filmul, ce era calugarul in Occident, ati vazut in “Numele trandafirului”, era o categorie de oameni care, sigur, traiau in acele manastiri, dupa regulile vietii monahale occidentale, desfasurau o activitate culturala foarte bogata in acele scriptorii, dar intre ei si laicat, cum am spune astazi, era o mare distanta. As spune poate chiar era o fractura. Lucrul acesta n-a existat la noi. Aceasta permeabilitate sociala a facut ca monahul, desi traia acolo, retras in chilia manastii, totusi sa apartina si sa se integreze perfect vietii acestei mari majoritati a poporului roman care erau taranii.

In al doilea rand, si calugarul si taranul s-au hranit, ca sa spun asa, din aceeasi cultura populara. Acolo, in Occident, calugarii se considerau detinatorii – aveau monopolul – culturii. Ei aveau acces la invatatura cea mai inalta, pe cand aici, la noi, lasand la o parte elita clerului, care aceia aveau o pregatire teologica serioasa, in Evul Mediu mai ales, aceasta capacitate, aceasta posibilitate de dialog permanent intre omul de rand si calugar, a facut ca si unul si altul sa se simta foarte aproape.

Iar in al treilea rand, exista aceasta comunitate de stil de viata. Daca luati cartea doamnei Nichitus Roncea o sa vedeti acolo scene unde calugarul merge sa care var la manastire, merge sa spele rufele de la manastire, sa faca curatenie, sa lucreze la bucatarie, taranul acela care venea de la ogor unde facea si el claca la boier, il vedea si pe calugar indeletnicindu-se cu aceleasi obligatii si asta crea o apropiere si o comunitate care a facut ca intre calugar si omul de rand de la noi, as spune romanul obisnuit, sa existe o legatura foarte puternica.

Si albumul ne introduce, as spune, cu foarte mare competenta si abilitate in acest aspecte care de multe ori sunt ascunse ale vietii calugaresti. Noi cand mergem in manastire vedem in primul rand opera de arta, mergem sa dam un acatist si dupa aceea plecam cu convingerea ca am avut un contact cu manastirea care, in sfarsit, ne-a dat o satisfactie estetica sau morala. Pe cand acum, albumul doamnei Nichitus Roncea ne permite sa patrundem in ungherele vietii calugaresti, sa cunoastem putin aceasta manastire din interior. Ceea ce se numeste astazi un “insider” a fost doamna Nichitus Roncea atunci cand a facut aceste fotografii. (…)

Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului in general, se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala. In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat. Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii.

Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti. Noi, sigur, suntem niste firi slabe, sfantul Macarie – este episodul acesta in Pateric – sfantul Macarie Egipteanul cand a vrut sa se faca calugar avea mari indoileli daca avea forta necesara pentru a imbratisa viata calugareasca. Mergand acolo, in pustie, a vazut la un moment dat doi oameni care erau goi si stateau acolo, in apropierea Nilului cred ca era, si i-a intrebat “dar cum puteti trai asa, nu va arde arsita soarelui, nu va ingheata frigul iernii?” si ei au raspuns: “Nu. Dumnezeu ne ajuta sa nu simtim nici arsita verii, nici frigul iernii pentru ca Dumnezeu ne da, intradevar, acest sprijin daca noi il cautam”. Si eu am avut intotdeauna in minte cuvantul parintelui Steinhard care il cita intr-una din predicilesale pe sfantul Isa[a]c Sirul. Si ce spunea sfantul Isa[a]c Sirul? “Nu huliti spunand ca Dumnezeu este drept” Cand auzim cuvintele astea, intradevar, ni se pare ca este o greseala, ca este o aruncare in ispita. Cum sa spunem ca e hula daca spunem ca Dumnezeu nu este drept? Si sfantul Isa[a]c Sirul pe care il interpreteaza parintele Steinhard avea in vedere ca Dumnezeu, daca ar fi drept, atat cat suntem noi de pacatosi, nu ne-am mantui, nu am avea dreptul sa ne rugam Lui ca sa ne ajute, pentru ca nu suntem vrednici de mila Lui. Dar El,tocmai pentru ca nu este drept, ci este milostiv, de aceea se coboara asupra noastra si ne da ajutorul Lui.

Si am sa inchei cu un episod din viata unui sfant care se praznuieste tot maine. Este foarte putin cunoscut, Petru Vamesul, e un dregator bizantin care a trait in vremea lui Justinian, Justian domneste intre 527-565. La inceput era un om foarte rau, zgarcit in primul rand, si a venit odata la el un sarac si i-a cerut sa-i dea ceva de pomana si Petru Vamesul s-a infuriat si a luat o paine si a aruncat-o in el ca sa-l alunge. Dupa aceea, la scurt timp, s-a imbolnavit Petre Vamesul si a avut o viziune, avea impresia ca va muri si si-a vazut sufletul care era cantarit acolo, intre ingeri si diavoli, care tineau balanta. Si diavolii puneau toate pacatele lui si trageau talerul balantei. Si a venit ingerul si la faptele bune ce putea pune, care era singura fapta buna pe care o facuse? Ca zvarlise cu aceasta paine, nu i-o daduse, zvarlise aceasta paine in sarac ca sa-l alunge. Si ingerul a luat si a pus aceasta paine in talger ca sa-l maintuie. In sensul asta, Dumnezeu nu e drept, ci este milostiv. Si cred ca invatatura aceasta este extrem de importanta mai ales acum, in zilele noastre. (…)

Academicianul Florin Constantiniu, unul dintre cei mai importanţi istorici europeni ai zilelor noastre, unul dintre puţinii care au avut curajul în perioada ceauşistă să le vorbească studenţilor lor despre înrobirea Basarabiei de către Rusia,  a publicat, în numărul din februarie al revistei “Istorie şi Civilizaţie”, un editorial extrem de acid la adresa clasei politice post-decembriste.

Un exemplu de sincronizare istorica

“Am spus in repetate rinduri – si o voi face mereu – clasa politica din perioada post-decembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din intreaga istorie a poporului roman.

Actuala guvernare a ridicat incompetenta, lacomia si aroganta la culmi fara precedent. Pasivitatea de pina mai ieri a romanilor a facut-o sa creada ca totul ii este permis, ca romanii pot fi batjocoriti, umiliti, calcati in picioare. Daca in 2011, cind s-a hotarit reducerea salariilor, oamenii ar fi iesit in strada, nu am fi ajuns la situatia dezastruoasa de astazi. Romanii s-au comportat pina mai ieri ca niste oi, care s-au lasat tunse si mulse, fara sa scoata un behait. Atunci, “pastorii” lor, imbracati in costume Armani si rochii Gucci, au crezut ca, oricite abuzuri ar savirsi, impunitatea lor este asigurata.

Se pare insa ca romanii suporta mai lesne sa fie jecmaniti decit umiliti. Iar actuala guvernare le-a intrecut pe toate in a-i batjocori. Asa a fost posibila numaratoarea de pomina a votului de la Legea Pensiilor, facuta de dna Roberta Anastase si trecuta cu vederea de Justitie, asa a fost posibila comasarea alegerilor, cea mai grava incalcare a democratiei din perioada post-decembrista. Daca au inghitit atitea, inghit orice, a fost gandul guvernantilor despre romani. (…)

In cazul miscarilor din Romania, nemultumirile sunt atat de multe si variate, incat ele tasnesc aproape din gura fiecarui manifestant. Absenta unui program sistematic este invocata de Putere si naimitii ei pentru a discredita manifestatiile. Cred ca impulsul cel mai puternic in stare sa-i tina pe oameni in strada, in frig si sa nu ia seama de incercarile de tot felul ale jandarmilor de a-i descuraja si intimida a fost dispretul guvernantilor. Romanii se simt dispretuiti si asta e mai greu de indurat decat taierea salariilor.

Dl. Traian Basescu culege ce a semanat. Domnia Sa s-a vrut presedinte-jucator, nu presedinte-arbitru. Profitand de servilismul PDL si UNPR, care stiu ca, fara el, n-ar insemna nimic, Domnia Sa “a concentrat in mainile sale o putere nemarginita” (ca sa reiau formula lui Lenin despre Stalin, in celebra scrisoare catre Congres, din 24 decembrie 1922). Intr-adevar, dl. Traian Basescu este seful statului, seful guvernului, seful Parlamentului, seful Justitiei, seful Armatei, seful serviciilor speciale si secrete. “Tot ce misca-n tara asta, raul, ramul”, vorba poetului, ii este subordonat si controlat. Era firesc, asadar, ca orice nemultumire, indiferent de natura, indiferent de domeniu, sa-l vizeze pe el. In loc de a fi un factor de mediere si conciliere, Domnia Sa a preferat confruntarea si agresivitatea. (…)

Solutia cea mai buna ar fi alegerile anticipate, care ar da posibilitatea poporului sa-si spuna cuvantul. Dar falsa democratiei se teme de moarte de consultarea poporului (…). In Romania, ciolanul este tinut cu ghearele si cu dintii (…)”

academician Florin Constantiniu, publicat în revista “Istorie şi Civilizaţie”, februarie 2012


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Academicianul FLORIN CONSTANTINIU A TRECUT LA DOMNUL. Ce credea istoricul despre rolul Bisericii in istoria romanilor, Basarabia si actuala situatie din tara (VIDEO)

  1. Pingback: Florin Constantiniu, despre rolul Bisericii și al monahismului în istoria poporului român « Regăsirea frumosului pierdut

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare