GLOBALIZARE ACCELERATA: crearea unei zone de PIATA LIBERA intre SUA si Uniunea Europeana. Avantaj pentru multinationale si capital

21-06-2013 6 minute Sublinieri

obama-merkel

Într-un discurs rostit în fața porții Brandenburg din Berlin, care amintește de celebru discurs ținut de JFK în urmă cu 50 de ani, președintele Barack Obama și-a adus aminte că este laureat al Nobelului pentru Pace și a vorbit mult berlinezilor despre dezarmarea nucleară și încălzirea globală. Însă a atins și o temă care va fi, cu siguranță, abordată mult mai repede și eficient.

’Trebuie să privim mai departe către creștere. Nu trebuie să pierdem din vedere obiectivul final, îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Când șomajul în rândul tinerilor crește, trebuie să ne modificăm abordarea, pentru ca o generație întreagă să nu fie pierdută. Vrem același lucru, creșterea economică, locuri de muncă care să ne poata întreține. Dar nu există o formulă miraculoasă pentru asta’’, a spus Obama în fața berlinezilor. Sau poate că există o asemenea soluție-miracol, încearcă pe de altă parte același Obama și liderii europeni să transmită unei jumătăți de miliard de cetățeni – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții.

În anii ’90, criticii globalizării au luptat cu sârg împotriva așa-numitului Acord Multilateral pentru Investiții (AMI) din cadrul Organizației pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OCDE). Au văzut în el un acord care ar da drepturi imense multinaționalelor, prin crearea unui sistem juridic care să le favorizeze. Cu ajutorul Franței, acest proiect a fost ingropat.

A urmat, într-un mod similar inamicul public numărul unu al libertății de comunicare, ACTA, care a mobilizat spiritele contestatare în întreaga Uniunea Europeană vreme de mai bine de un an. S-a considerat că în spatele unui acord de cooperare pentru combaterea furtului de proprietate intelectuală, ACTA nu reprezinta decât forma de impunere a unei logici represive, dictată tot de industria online americană.

Anul 2013 aduce însă un proiect de dimensiuni incomparabile al globalizării – Parteneriatul Transatlantic pentru Comert si Investiții. Un AMI la puterea a zecea, care are însă șanse mult mai mari de realizare. Este vorba despre liberalizarea totală a comerțului dintre UE și SUA, inițiată de către Angela Merkel și fostul președinte George W. Bush. Acum, în contextul crizei economice, proiectul a căpătat, se pare, impulsul decisiv.

Aceasta pare să fi fost miza vizitei lui Barack Obama la Berlin si a discursului sau de la Poarta Brandenburg. ’’Ich bin ein Europäer‘‘, pare să fi transmis Obama în discursul său, numai că ales să spună aceasta la Berlin și nu în altă mare capitală a UE, semnul limpede că Germania este locul în care se fac și se desfac marile politici europene. Administrația Obama știe cât de mult a investit Germania în Europa aflată în criză, dar și cât de mult a câștigat de pe urma monedei euro, motiv pentru care președintele SUA vine la Berlin pentru a câștiga încrederea unor națiuni europene ce privesc cu suspiciune către Berlin pentru a le mobiliza într-un proiect câștigător, din nou, pentru Germania. (Desigur, separat de problemele pur comerciale, Barack Obama încearcă să o convingă pe Angela Merkel să investească mai mult în bugetul NATO, având în vedere că Germania are un buget al Apărării de două ori mai mic decât Marea Britanie sau Franța, iar Alianța are nevoie de o contribuție europeană mai mare, pe măsura ce SUA își îndreaptă portavioanele, sistemele antirachetă și pușcașii marini către Asia de Sud-Est).

Zona euro și UE în ansamblu au nevoie de creștere, este ceea ce Comisia Europeană și liderii politici repetă deja de mai mulți ani. Comisia Europeană vede în acordul de liber schimb gigantesc cu SUA un motor al creșterii și nu vrea să rateze această șansă unică, după cum nici SUA nu por rata șansa de a negocia un acord îndreptat împotriva Chinei.

Un studiul al Fundației Bertelsmann și al Centrului pentru Studii Economice din Munchen arată că economia germană, a doua cea mai mare exportatoare din lume dupa China, ar fi unul din marii beneficiari ai acordului de liber schimb. Ar urma să apară circa 200.000 de locuri de muncă și venitul pe cap de locuitor ar creste cu 4,68%. Exporturile germane s-ar dubla. Ar scădea însă comerțul cu actualii parteneri din UE, cu 23% în cazul schimburilor cu Franța și cu mai mult în cazul Italiei și Greciei.

Marele câștigător în termeni economici ar fi SUA, arată același studiu. Venitul pe cap de locuitor ar crește cu 13,4% și s-ar crea peste un milion de locuri de muncă. Urmează apoi Marea Britanie, cu 400.000 de locuri de muncă și cu o creștere a venitului pe cap de locuitor de circa 10%. Studiul include și România, care ar cunoaște o creștere a venitului pe cap de locuitor de 4,6%, la un nivel asemănător Greciei, Letoniei, Portugaliei, Italiei, Bulgariei și…Germaniei, care ar obtine o crestere a venitului pe cap de locuitor de 4,7%.

Statele care ar avea cel mai mult de pierdut dacă un asemanea acord s-ar încheia ar fi Canada, Mexic și alti parteneri americani ai SUA. Dar apoi ar urma pe lista loser-ilor China. Produsele ieftine made in China ar deveni mai scumpe pe piața americană și europeană. Un asermenea acord de Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții ar mai lovi China și pentru că ar impune lumii standardele occidentale privind siguranța muncii, proprietatea intelectuală, protecția mediului. Adoptarea acestor standarde de către China, India sau Brazilia ar fi extraordinară pentru Germania, pentru ca produsele chinezești ar deveni infinit mai scumpe și mai putin competitive.

Apoi, pentru Berlin un asemenea acord de liber schimb UE-SUA ar însemna eliminarea cvasidefinitivă a problemei numită Marea Britanie, pentru că Londra orientată către liberalism nu ar avea decât de câștigat rămânând în interiorul UE și al unei piețe libere cu Statele Unite. Acesta este și un argument puternic pentru premierul David Cameron de a-și convinge colegii eurosceptici să nu mai inițieze vreun referendum pentru părăsirea UE. Și nu este de mirare în aceste condiții că Londra, Berlinul și SUA încearcă să încheie negocierile până la finalul lui 2014.

O mașinărie imensă s-a pus în mișcare la Washington, la Berlin, Londra și Bruxelles pentru realizarea pieței liber transatlantice. Opoziția începe să se manifeste ca și în cazul încercărilor de guvernanță transatlantică menționate mai sus. Si nu de puține ori temerile europene sunt legitime: delocalizări masive de întreprinderi către SUA, acolo unde forța de muncă este mai ieftină, modificari dramatice ale legislației muncii în detrimentul angajaților, posibile reduceri salariale pentru echilibrarea cu veniturile americanilor, apariția unor organisme care să tuteleze aceasta cea mai mare piață mondiala care vor fi cu mult mai opace și mai lipsite de legitimitate democratică decât instituțiile actualei UE.

Aceste poziții antiglobaliste sunt susținute în primul rând de statul francez, loial urmat de presă. Parisul a reclamat ’’excepția culturală’’ în negocierea acordului de liber schimb – un fapt legitim, menit a proteja cultura originală europeană de produsele hollywoodiene. Însă aceasta sa fie miza pentru Franța sau este doar o încercare de distragere a atenției de la adevărata miză a negocierilor, sau o incercarea de a obține un instrument de presiune, la care să fie gata să renunțe in timpul negocierilor pentru a obține adevăratele avantaje-cele economice. Deja presa americană vorbeste despre crearea unor fonduri similare Fondului de Adaptare la Globalizare al UE sau programul american de compensare a pierderilor cauzate de liberul schimb (Trade Adjustment Assistance).

Indiferent că Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții se va realiza la proporțiile sale ambițioase și cu rapiditatea propuse sau nu, indiferent că va exista o opoziție mai mult sau mai puțin puternică, matricea relației economice UE-SUA se va modifica. Iar aceasta presupune că între Berlin si Washington se negociază deja concesiile, că statele nordice ale UE sunt deja parte a acestor negocieri. Este momentul în care toate statele membre UE trebuie să caute strategii inteligente de a obține maximul pentru economia națională în schimbul votului pentru acest uriaș parteneriat. În următoarele luni, în spatele unor uși si mai ermetic închise decât cele ale Comisiei Europene vor începe negocieri și se vor învârti mite mai mult sau mai putin inteligente, dar cu o valoare materiala si politică uluitoare.

Dincolo de simbolistică și controversele legate de programul Prism, poate cea mai importantă componentă a vizitei lui Obama la Berlin a fost cea economică. Mai exact, acordul de liber schimb între SUA și Europa pentru care negocierile vor începe luna viitoare. Acordul ar urma să aibă o influență considerabilă asupra schimburilor comerciale UE-SUA și asupra economiei europene, inclusiv asupra României.

Instaurarea unei zone de liber schimb între Uniunea Europeană și Statele Unite va duce la crearea de locuri de muncă și de creștere economică de ambele părți ale Atlanticului, a explicat Barack Obama la conferința de presă comună cu Angela Merkel.

Declarațiile de la Berlin ale președintelui Obama nici nu puteau veni într-un moment mai potrivit pentru cancelarul german, care în mai puțin de trei luni se va confrunta din nou cu votul alegătorilor germani. “Fiecare dintre noi are o miză enormă în succesul celuilalt. Nu trebuie doar să creștem economic, ci și să facem reforme structurale”, a mai indicat președintele american. O soluție este acordul pentru crearea unei zone de liber schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană, spune Barack Obama.

Luni, s-a stabilit deja că negocierile dintre americani şi europeni vor începe în luna iulie. Deşi în trecut era sceptic, liderul de la Casa Albă a semnalat recent că a hotărât în favoarea ideii prin numirea ca Reprezentant american pentru Comerţ a lui Michael Froman, un adept al acordului cu Europa.

Această zonă de liber schimb, cu taxe inexistente şi regulamente mai laxe, va aduce beneficii enorme Americii şi Europei. Acordul ar putea dubla exporturile Germaniei către Statele Unite şi ar genera 181.000 de noi locuri de muncă doar în Germania și o creştere a PIB-ului pe cap de locuitor cu 4,68% în această ţară. Calculele rezultă din studiul publicat în această săptămână de Fundaţia Bertelsmann şi Centrul pentru Studii Economice din Munchen.

Studiul analizează mai multe scenarii ale implementării unui asemenea acord, care ar crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume: unul minim, în care ar fi eliminate taxele pe importuri şi exporturi care sunt aplicate în prezent în comerţul dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. Un al doilea scenariu se referă la eliminarea tuturor barierelor impuse comerţului, inclusiv standarde legate de calitate, norme privind ambalarea şi lansarea pe piaţă a produselor.

Beneficii inegale

În cazul aplicării primului scenariu, efectul ar fi destul de mic, deoarece tarifele sunt deja la un nivel minim.

Potrivit aceluiaşi studiu citat de “Der Spiegel”, cele mai mari beneficiare ale acordului de liber schimb, dacă acesta va intra în vigoare într-un scenariu extins, vor fi Statele Unite şi Marea Britanie. PIB-ul pe cap de locuitor va creşte pe termen lung cu 13,4% în America şi cu 9,7% în Regatul Unit datorită acordului. În ceea ce priveşte locurile de muncă ce ar fi create, ar fi un milion în Statele Unite şi 400.000 în Marea Britanie. Iar schimburile comerciale între Statele Unite şi ţări europene afectate de criză precum Grecia, Spania, Italia sau Portugalia ar creşte cu până la 90%.

Beneficiile vor fi însă resimţite în întreaga Europă, inclusiv în România, unde, potrivit studiului, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor ar creşte cu 4,6%. Creşterea în ansamblu în Europa ar fi de 5%. Totuşi, alte zone ale lumii precum Japonia, Mexic sau Israel ar avea de pierdut din cauza aceluiaşi acord.

“Fără excepții”

Reprezentanţii industriei germane i-au cerut liderului american să-şi folosească influenţa pentru a duce la bun sfârşit acordul. Oamenii de afaceri germani insistă că eliminarea barierelor comerciale va stimula creşterea econolmică şi va crea mii de noi locuri de muncă în Germania. Dar au avertizat şi că impactul va fi mai mic dacă vor avea câştig de cauză cererilen (de pe ambele maluri ale Atlanticului) de a elimina anumite industrii. În centrul acestei dezbateri se află excepţia culturală cerută de Franţa, care nu vede cu ochi buni influenţa Hollywood-ului şi vrea să îşi ţină în afara discuţiilor produselor culturale. Dar la fel vrea să procedeze America atunci când vine vorba de sectorul său bancar şi reglementările financiare, relatează “Wall Street Journal”.

Scopul trebuie să fie eliminarea completă a taxelor pe importuri şi a tuturor celorlate bariere comerciale dintre aceste două zone ale lumii. Totul, fără excepţii, trebuie să fie pus pe masa negocierilor”, a explicat Anton Borner, liderul asociaţiei exportatorilor germani.

Totuşi, nu toate veştile ar fi bune. Nici măcar pentru Germania. În primul rând, schimburile dintre partenerii din Uniunea Europeană ar scădea pentru că actualele avantaje ar dispărea. De pildă, schimburile comerciale dintre Germania şi Franţa s-ar reduce cu 23%, iar cele dintre Germania şi Marea Britanie – cu 40%. Franţa, pe de cealaltă parte, nu va avea la fel de multe avantaje ca alte state, din pricina nivelului scăzut de schimburi comerciale cu Statele Unite. Oricum, până la aplicare mai e drum lung. Potrivit comisarului european pentru Comerț, Karel De Gucht, un acord final ar putea exista la sfârșitul anului viitor.

Totul depinde așadar de cât vor dura aceste negocieri și până la ce punct va fi liberă zona de liber schimb.


Categorii

1. DIVERSE, America, Criza mondiala, Germania, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “GLOBALIZARE ACCELERATA: crearea unei zone de PIATA LIBERA intre SUA si Uniunea Europeana. Avantaj pentru multinationale si capital

  1. Pingback: Ordinea neoliberala SUA-UE: INTREAGA EUROPA AR PUTEA AJUNGE LA MANA CORPORATIILOR. Santajul “despagubirilor” catre RMGC ar putea fi “doar” un PRECEDENT - Recomandari
  2. Pingback: Cine ataca statul de drept, democratia si da lovituri de stat? Parteneriatul TransAtlantic (TTIP) si Parteneriatul TransPacific (TPP): cum se negociaza NOUA ORDINE MONDIALA CORPORATISTA si ANTI-DEMORCATICA - Recomandari
  3. Pingback: Inspirat de SOROS? Premierul Ponta pledeaza infocat pentru UNIUNEA ECONOMICA SUA-EUROPA. Parteneriatul transatlantic – ANTIDEMOCRATIC SI ANTISOCIAL - Recomandari
  4. Pingback: Acordul de liber-schimb SUA-Uniunea Europeana: ATACUL FRONTAL AL CORPORATIILOR IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI A SUVERANITATII NATIONALE - Recomandari
  5. Pingback: Tot mai “pe fata”: CINE CONDUCE, DE FAPT, ROMANIA si ne alege guvernatorii “compradores”? SEFA DNA – PREMIATA DE AMBASADA SUA, iar emisarul american NULAND dezvaluie motivul real al “LUPTEI IMPOTRIVA CORUPTIEI” &#
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare