GRECIA da afara 30.000 bugetari, scade salariile a inca 100.000 si DA AVIZ European Goldfields sa le exploateze aurul

3-10-2011 3 minute Sublinieri

  • Realitatea.net:

30.000 de funcţionari publici, daţi afară în Grecia

Grecia continuă să ia măsuri de austeritate, ca urmare a situaţiei economice dezastruoase în care se află. Guvernul grec a aprobat duminică seară concedierea a 30.000 de funcţionari publici. Aceştia vor fi trecuţi în şomaj tehnic şi timp de un an vor primi doar 60% din salariu. După cele 12 luni, angajaţii care nu reuşesc să-şi găsească de lucru la stat, vor fi daţi afară definitiv. Măsura face parte din planul de austeritate, adoptat pentru a îndeplini criteriile cerute de FMI, UE şi Banca Centrală Europeană pentru acordarea celei de-a şasea tranşe de împrumut în valoare de 8 miliarde de euro. Guvernul de la Atena s-a angajat, de asemenea, să introducă noi taxe şi să reducă cu 20% pensiile mai mari de 1.200 de euro. În acest context, reprezentanţi ai celor 17 state din zona euro se vor întâlni mâine la Luxemburg în încercarea de a ajunge la un acord privind eliberarea tranşei de împrumut blocată de FMI luna trecută din cauza faptului că Grecia nu şi-a respectat angajamentele.

Grecia vrea să reducă salariile a 100.000 de bugetari cu până la 40%

Guvernul elen vrea să reducă salariile a 100.000 de angajaţi publici, circa 15% din totalul forţei de muncă a statului, cu până la 40%, pentru a economisi un miliard de euro, potrivit planurilor discutate de executiv cu reprezentanţi ai UE, FMI şi Băncii Centrale Europene, scrie Kathimerini.

Grecia vrea să reducă salariile a 100.000 de angajaţi publici cu până la 40%. Proiectul, care elimină diferenţele de salarizare dintre ministere şi o serie de bonusuri, va conduce la reducerea salariilor a 14,5% din angajaţii publici cu 25-40%, au declarat surse pentru publicaţia elenă, anunţă Mediafax. Planul autorităţilor prevede un salariu brut de bază de 780 de euro pentru angajaţii publici, acesta urmând să se aplice noilor angajaţi cu educaţie de nivel mediu. Salariul maxim, pentru cei cu studii superioare şi vechime la locul de muncă, va fi de 2.200 de euro. Unele bonusuri mai mici vor fi păstrate.

Ilie Serbanescu mentiona intr-un articol recent ca:

Finanţarea Greciei va continua susţinut de către capitalul internaţional, pentru că Grecia mai are sector public propriu şi, bineînţeles, şi insule. (Sursa: Jurnalul National)

Sambata, 1 Octombrie, grecii de la grupul Ellaktor au vandut catre Qatar Holdings 10% din cei 25% pe care ii detineau in compania European Goldfields. Totodata cu aceasta vanzare, Grecia a permis companiei European Goldfields sa exploateze in Kassandra in baza promisiunii ca va oferi 1500 de locuri de munca.

Rezervele petroliere, carbunele de suprafata si minele cu potential sunt pe lista cererilor “recuperatorilor” informa blogul Runnymede Institute inca din luna mai:

Sursele noastre de la Ministerul de Finante ne-au informat ca recuperatorii au inaintat liste cu solicitarile si nu arata deloc frumos. Uitati insulele, desi paranoia elenica speculeaza pierderea iminenta a 111 tone de aur care vor fi preluate de FMI, este sigur ca e mult mai mult de luat de sub picioarele lor.

Iata asadar ca previziunile “surselor” facute in mai au fost azi indeplinite prin cedarea dreptului de exploatare catre straini care bineinteles ca vor crea nenumarate locuri de munca si ii vor ajuta pe greci sa iasa din criza si sa plateasca datoriile catre bancile nemtesti, franceze, austriece si americane. (…)

Grupul grec Ellaktor, acţionar al European Goldfields – firmă care deţine drepturi de exploatare a minei Certej din România, va vinde jumătate din participaţia deţinută la European Goldfields către fondul suveran al emiratului Qatar. Conform unui comunicat al European Goldfields, Qatar Holdings va investi un miliard de dolari prin cumpărarea a 10% din acţiunile companiei, jumătate din participaţia deţinută de grupul elen, printr-o subsidiară.

Mai mult, Fondul severan al emiratului Qatar va acorda companiei European Goldfiels, înregistrată la Londra, şi un împrumut de 600 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor exploatări aurifere în Grecia, se mai arată în comunicat. Grecia a acordat în iulie companiei un aviz pentru deschiderea unei mine în nordul ţării, care ar transforma European Goldfields în cel mai mare producător primar de aur din Uniunea Europeană, conform Reuters. Qatarul este unul dintre cei mai importanţi investitori în economia elenă în ultima perioadă. Paramount, o companie controlată de emiratul arab, va deţine o participaţie de 17% la banca care se va forma după fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank. European Goldfields controlează, prin intermediul Deva Gold, înregistrată în Barbados, o participaţie de 80% în proiectul Certej, în apropiere de Deva, unde compania vrea să extragă aur şi argint. În urmă cu un an evz.ro a relatat pe larg scandal referitor la eliberarea primul aviz de mediu pentru proiectul Deva Gold. Conform sursei citate, Nicolae Stanca, directorul general al Deva Gold, la acea dată, firma care dezvoltă proiectul, spunea că statul român ar avea nevoie de peste 30 de milioane de euro pentru a închide şi ecologiza zona minieră Certej, unde din 2006, când au fost sistate activităţile miniere, nu s-a mai investit deloc. După ce guvernul a închis Mina Certej în 2006, localitatea a rămas fără alternative sociale. În vara anului trecut, rata şomajului (23%) era dublă faţă de cea pe judeţ. La o populaţie totală de 3.500 de locuitori, 272 de persoane apte de muncă se aflau în evidenţe ca şomeri.

Cine sunt acţionarii Deva Gold

Licenţa de exploatare de la Mina Certej este deţinută de Deva Gold. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului (actualizate în iulie 2009), acţionarii principali sunt Deva Gold (Barbados) LTD (80%) şi compania de stat Minvest Deva (19,25%), scria atunci Evenimentul zilei.Deva Gold Certej e o sucursală a European Goldfields. În acte, apare cu acţionarul majoritar din Barbados pentru că aşa s-a înfiinţat atunci, cu 10 ani în urmă. Nu eram atunci aici şi nu ştiu exact cum s-a procedat. Nu cunosc exact structura acţionariatului străin pentru că se modifică de la o lună la alta, European Goldfield fiind listată la Bursă”, explică Nicolae Stanca, directorul Deva Gold. Proiectul minier de la Certej necesită investiţii estimate la 190 de milioane de dolari. La finele lunii martie 2010, European Goldfields a încheiat un acord cu cinci bănci pentru un credit de 125 de milioane de dolari. Potrivit investigaţiilor apărute în presă de-a lungul vremii, Deva Gold a fost înfiinţată în 1997 prin asocierea unui off-shore, controlat de controversatul om de afaceri Frank Timiş, cu societatea de stat Minvest Deva. Ulterior, Frank Timiş şi-a vândut acţiunile, preluate de actualii investitori.

Una dintre variantele luate în considerare de guvernanţii eleni pentru rezolvarea crizei cu care se confruntă este emiterea de obligaţiuni cu scadenţe de 100 de ani. Dacă până acum autorităţile elene au fost acuzate că amână luarea unei decizii ferme pentru a soluţiona problemele financiare cu care se confruntă, Atena a venit acum cu o propunere care nu a făcut altceva decât să alimenteze temerile legate de abilitatea statului de a-şi plăti datoriile. Una dintre opţiunile luate în calcul de oficialii greci este introducerea obligaţiunilor guvernamentale cu scadenţa la 100 de ani, ce ar trebui să fie acceptate de creditorii care deţin deja obligaţiuni cu scadenţe mai reduse, a declarat pentru „Reuters” un bancher de la unul dintre grupurile financiare care consiliază Guvernul de la Atena. (…)


Categorii

1. DIVERSE, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “GRECIA da afara 30.000 bugetari, scade salariile a inca 100.000 si DA AVIZ European Goldfields sa le exploateze aurul

  1. Schimbari “dramatice” si pentru functionarii publici din Quatar. Insa schimbari pozitive, li s-au marit salariile:

    Qatar anunţa o măsură excepţională pentru angajaţii din sistemul de stat. Funcţionarii publici vor avea salariile majorate cu 60%, iar ofiţerii din cadrul forţelor armate cu 120%.

    http://www.realitatea.net/economia-qatarului-este-in-boom-pib-ul-a-crescut-cu-41-8prc-in-al-doilea-trimestru_875790.html

    Oare sa aiba politicienii arabii un IQ mai mare? Daca Quatar are petrol si gaze iar Grecia are aur si alte minereuri, cum de la unii se maresc salariile si la unii li se taie?

  2. Pingback: Germania in risc de faliment, ratingul Italiei a fost scazut, Grecia sub presiune, FMI promite recesiune, eurocratii DECID: RECAPITALIZEAZA BANCILE
  3. Pingback: Mitropolitul Emanuel de Polyanis a participat la MARSUL IMPOTRIVA MINELOR DE AUR din nordul Greciei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Mina de aur CERTEJ, proiect similar RMGC: ELDORADO GOLD CORPORATION a primit ”unda verde - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: COLONIILE AURULUI: In ciuda unei decizii judecatoresti, GRECIA si-a vandut minele de aur EXPLOATATORILOR straini - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare