HIENELE MASACRULUI. Mondializarea atentatelor de la Paris si chestiunea antisemita/ REMUS CERNEA CONDAMNA “FUNDAMENTALISMUL RELIGIOS” AL ORTODOCSILOR SI “INDOCTRINAREA RELIGIOASA” DIN SCOLI/ Mitul violentei religioase – necesar pentru a justifica violenta impotriva oamenilor religiosi?

10-01-2015 24 minute Sublinieri

paris

  • Hotnews:

Hollande: Acesti fanatici, care nu au nimic de-a face cu Islamul, au comis acte antisemite ingrozitoare/ Netanyahu: Franta sa mentina un nivel ridicat de securitate in jurul institutiilor evreiesti/ Merkel: Sunt impresionata de unitatea poporului francez/ Obama: SUA sunt alaturi de voi

Presedintele francez, Francois Hollande a denuntat intr-o declaratie televizata “actele antisemite ingrozitoare” comise in magazinul evreiesc din Paris de catre teroristul extremist Amedy Colibaly, incident soldat cu moartea a patru ostatici, noteaza AFP. “Astazi, in acest magazin evreiesc, a avut loc un act antisemit ingrozitor”, a declarat, vineri, Francois Hollande, adaugand ca “cei care au comis aceste acte de terorism, acesti fanatici, nu au nimic de-a face cu Islamul”. 

Declaratii ale unor lideri mondiali

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut, vineri, Frantei sa mentina un nivel ridicat de securitate in jurul institutiilor evreiesti ca urmare a incidentelor din Paris. 

“Inimile noastre sunt alaturi de familiile victimelor. Israel ofera orice asistenta de care Franta ar avea nevoie”. 

Barack Obama: “Vreau ca francezii sa stie: SUA sunt alaturi de voi astazi si la fel si maine”

Cancelarul german Angela Merkel va lua parte duminica la “marsul republican” pentru victimele atentatelor din Paris. “Cred ca este un semn important pentru prietenia franco-germana. Sunt impresionata de unitatea poporului francez  aratata impotriva acestor atacuri barbare”.

La evenimentul din Paris vor mai lua parte presedintele ucrainean Petro Poroshenko, premierul spaniol Mariano Rajoy, omologul sau britanic, David Cameron, premierul italian Matteo Renzi, liderii europeni Jean-claude Juncker, Donald Tusk si sefa Diplomatiei Europene, Federica Mogherini. De asemenea, sefii guvernelor din Belgia, Olanda, Danemarca, Malta, Finlanda si Luxemburg au raspuns afirmativ invitatiei lansata de presedintele francez Francois Hollande. 

Cei doi inamici istorici ai Israelului, Iranul si gruparea libaneza Hezbollah, de asemenea au condamnat violentele din Paris: “Violenta si terorismul sunt condamnabile atat in tarile din regiune, cat si in Europa sau SUA”, a declarat presedintele iranian Hassan Rohani. […]

Israelul isi exprima ingrijorarea cu privire la “ofensiva terorista” din Franta

Israelul si-a exprimat vineri ingrijorarea cu privire la “ofensiva terorista” care se desfasoara in Franta, unde o luare de ostatici intr-un magazin evreiesc din Paris este in curs, la doua zile dupa masacrul de la sediul ziarului de satira Charlie Hebdo, transmite AFP.

“Israelul urmareste cu ingrijorare situatia din Paris”, a precizat ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, intr-un comunicat, mentionand ca “ofensiva terorista ce se desfasoara de trei zile nu vizeaza doar poporul francez sau evreii din Franta, ci intreaga lume libera”.

Tot mai multi evrei parasesc Franta cu destinatia Israel, pe masura ce antisemitismul ia amploare

Din ce in ce mai multi evrei parasesc Franta cu destinatia Israel, in ultima perioada, pe masura ce antisemitismul ia amploare in Franta, semnaleaza Dailycaller.com. Cele mai multe atacuri antisemite vin din partea musulmanilor. In anul 2014, in jur de 7.000 de evrei francezi au emigrat in Israel, dublu fata de 2013.

Reamintim ca, potrivit The Economist, in Franta traieste cea mai mare comunitatea de evrei din toate tarile europene (483.500), urmata de Marea Britanie (292.000) si Germania (119.000).

Guvernul francez de stanga refuza sa recunoasca aceasta criza si sa sara in apararea celor o jumatate de milion de evrei din tara, aparent din teama de a pierde voturile musulmanilor, comenteaza sursa citata.

Ministerul israelian al Imigratiei se asteapta ca anul acesta, alti aproximativ 10 mii de evrei sa paraseasca Franta.

Antisemitismul este in crestere in intreag Europa, la cel mai inalt nivel dupa perioada nazista. In anul 2014, Consiliului institutiilor evreiesti din Franta a semnalat ca mai multe sinagogi au fost atacate, iar un supermarket si o farmacie care aveau proprietari evrei au fost jefuite, iar in suburbiile Parisului s-a strigat “moarte evreilor!”

In Germania, o sinagoga din Wuppertal a fost distrusa in iulie 2014 cu cocktailuri Molotov. Sustinatorii palestinienilor au distrus casa unui evreu din Frankfurt si au batut un militant pro-Israel din Hamburg.  In mai multe orase nemtesti, protestele pro-palestinieniau inclus lozinci precum “Hamas, Hamas, evreii la gaz”. 

Organizatiile evreiesti pentru drepturile civile din Europa au observat o intensificare a incidentelor antiseminte proportionala cu escaladarea conflictului israeliano-palestinian. 

“Acestea sunt cele mai grave infractiuni motivate de ura impotriva evreilor de dupa perioada nazista”, a declarat Dietar Graumann, presedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania.

Nu doar liderii evreilor din Europa sunt alarmati. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat ca recentele incidente sunt “un atac la adresa libertatii si tolerantei statului democratic”. Premierul francez Manuel Valls a catalogat actele antisemite drept “intolerabile”.

VIDEO Imaginile rusinii: tineri magrebieni sfideaza miliarde de oameni: fac semnul victoriei si simuleaza impuscaturi in spatele reporterilor care transmit in direct din Paris

Tineri de origine magrebiana sfideaza bunul simt: ei se posteaza in spatele reporterilor care transmit imagini in direct din Paris si arata cu degetele semnul V al victoriei, dupa cum arata imaginile foto si video postate pe internet.

Imaginea terifianta nu este singulara, ea se repeta in spatele mai multor reporteri tv. Mai mult, in imaginile video de mai jos, unii dintre tinerii magrebieni simuleaza o tragere cu arma automata.

Reamintim ca in Franta se inregistreaza cea mai grava criza de securitate din ultimii ani, dupa atacul terorist care a facut 12 victime in redactia ziarului satiric Charlie Hebdo. Presupusii autori, care au infaptuit crimele in numele lui Allah, au luat mai multi ostatici si negociaza acum cu politia. In plus, un alt fundamentalist islamist a luat ostatici intr-un cartier evreiesc al Parisului si cere ca ceilalti doi islamisti sa fie lasati in pace de autoritati, altfel ii va ucide pe ostatici.

 

Seful miscarii Hezbollah, Hassan Nasrallah: Jihadistii au afectat mai mult decat orice caricatura insultatoare imaginea profetului

Liderul miscarii siite libaneze Hezbollah a afirmat vineri ca jihadistii care fac ravagii in lume afecteaza mai mult imaginea islamului decat caricaturile care rad de Mahomed, fara a condamna insa masacrul de la redactia Charlie Hebdo, scrie AFP.

“In acest moment, este mai necesar ca niciodata sa vorbim de profet din cauza comportamentului unor grupari teroriste care se revendica din islam”, a spus Hassan Nasrallah, al carui parti siit luptta impotriva miscarilor jihadiste sunite din Siria, alaturi de trupele regimului Bashar al-Assad.

“Prin actele lor josnice, violente si inumane, aceste grupuri au adus atingere profetului si musulmanilor mai mult decat au facut-o dusmanii lor (…), mai mult decat cartile, filmele si caricaturile care au insultat profetul”, a spus seful Hezbollah, intr-un discurs televizat.

“Sunt cele mai grave acte din istorie care au adus atingere profetului”, a sustinut Hassan Nasrallah.

El a facut referire in special la celebrul roman controversat al lui Salman Rushdie, “Versetele satanice”, la videoclipul “Inocenta musulmanilor”, care a provocat violente manifestari in lumea musulmana in 2012 si la caricaturile profetului Mahomed publicate de un cotidian danez in 2005.

Hassan Nasrallah nu a mentionat si nici nu a condamnat atacul terorist de la Charlie Hebdo.

Nasrallah a facut insa referire la Franta, afirmand ca dupa atrocitatile comise de jihadisti in Siria, in Irak, in Liban, in Pakistan, in Afghanistan si Yemen, “flagelul a atins astazi statele care au exportat (acesti extremisti) spre tarile noastre”.

Numerosi membri ai gruparilor jihadiste din Siria si din Irak sunt occidentali, in special francezi, americani si britanici.

VIDEO Realizatoarea Realitatea TV Denise Rifai, replica pentru ReporterVirtual, dupa afirmatiile privind “poporul ales” pentru care a fost criticata

Realizatoarea Realitatea TV Denis Rifai a trimis celor de la Reporter Virtual o replica legata de articolul privind interventia sa televizata pe tema atentatului produs miercuri, in Paris, la redactia saptamanalului de satira Charlie Hebdo, pentru care a fost criticata si pe Facebook.

In emisiunea pe care o realiza miercuri, Rifai a facut un comentariu confuz din care se poate intelege ca in spatele organizatiilor teroriste s-ar putea afla inclusiv “poporul ales”, scrie reportervirtual.ro.

“Acest ISIS s-a constituit extrem de rapid si care vine sa surclaseze ceea ce a insemnat pana nu demult Al Qaida, asimilata de asemenea ideii de teroare musulmana. Dar nu s-a dovedit daca erau musulmani in spatele Al Qaida sau popoare de o alta…aaa…religie, de o alta structura religioasa, ca sa nu-i numim pe cei din Poporul Ales”, a spus jurnalista in emisiunea pe care a moderat-o la Realitatea TV.

Explicatia ulterioara a jurnalistei:

“Afirmatia legata de poporul ales viza tocmai excluderea poporului ales din orice discutie referitoare la organizatiile teroriste. Mai mult, mi-am dorit  sa nu las in suspans si sa sugerez prin neclarificarea pozitiei mele ca m-as referi inclusiv la poporul ales.

Am vrut sa nu existe niciun dubiu, sa scot din afirmatia mea posibilitatea ca cineva de religie iudaica sa fie considerat a fi in spatele unei astfel de organizatii criminale. Aveam in vedere faptul ca nici pana astazi nu este clar de unde vine sursa de finantare pt Al Qaida. Al qaida este o sperietoare mondiala, o asociem cu spatiul musulman, dar pana astazi nu s-a raspuns la niste intrebari care s-au ridicat dupa evenimentele de la 11 septembrie cu stringenta.

Ne confruntam astazi cu Isis despre care in afara executiilor in direct, prea mare lucru nu se stie iar afirmatia mea avea in vedere faptul ca in contextul in care la nivel mondial structurile de securitate sunt foarte bine puse la punct, nu reusim sa eradicam acest fenomen. Ceea ce mi se pare mie insa foarte grav este insa modul in care a fost deturnata afirmatia mea facandu-se apel la originea mea musulmana, jignirile care mi-au fost aduse, radicalizarea discursului si impartirea intre musulmani si ceilalti, si automat punerea in discutie a bunei mele credinte si a profesionalismului meu.”

După atentatul armat de la redacția Charlie Hebdo unde mai mulți oameni au murit, pe un site din România a apărut un articol considerat de unii a fi exagerat.

Este vorba despre “Ortodoxia Tinerilor” care își propune să promoveze credinţa şi spiritualitatea creștin-ortodoxă în rândul tinerilor unde administrator este Claudiu Bălan.

Autorul textului “Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârșit batjocorirea aproapelui ca distracție de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie” a stârnit numeroase reacții pe Facebook.

Iată câteva pasaje din articolul publicat în “Ortodoxia Tinerilor”:

Totuși, nu pot fi solidar cu redacția unui ziar care batjocorește orice este moral și cuviincios, care-și pretinde dreptul de a ironiza pe oricine și oricum, și de a leza sentimentele religioase ale cuiva. Caricaturile cu Mohamed sunt mai blânde decât mizeriile pe care „marii” caricaturiști le-au adus la adresa Maicii Domnului, a Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt.

Mă întreb însă de când Europa, botezată în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, pretinde sus și tare dreptul de a ironiza, de a batjocori pe oricine și oricum? Da, a răspunde cu crimă și răzbunare față de orice act care-ți aduce injurii este de neacceptat, dar de când am ajuns să pretindem dreptul la un păcat și mai ales la blasfemie? De ce nu ies în stradă europenii pentru a cere închiderea ziarului Charlie Hebdo care l-a batjocorit pe Domnul Hristos și pe Maica Domnului?

De ce să fiu solidar cu redacția unui ziar care va continua să arunce cu noroi în societate, în modelele și valorile creștine, relativizând totul și distrugând astfel reperele morale ale unei societăți? Ce repere vor avea copiii francezi care văd în ziare caricaturi cu Dumnezeu care-i batjocorit în ultimul hal?

Creștinii sunt îngăduitori pentru că Dumnezeul lor i-a învățat iubirea de vrăjmași. Dumnezeu Însuși rabdă insultele ani de-a rândul, și acceptă să-i batjocorim chipul, să-L batjocorim pe Duhul Sfânt, și pe Preacurata Maica Sa.

Dumnezeu nu poate fi deacord cu o asemenea degradare a firii umane. Dumnezeu nu poate îngădui ca oamenii să se batjocorească între ei ca distracție de zi de zi. Dumnezeu nu poate fi deacord ca un copil să-și batjocorească zilnic părinții, la fel cum nu poate fi deacord ca oamenii să-și batjocorească Creatorul. Sufletește se vor înnegri, ei înșiși vor avea de suferit și lumina din ei va deveni întuneric. Vor accepta păcatul ca salvare și viața lor se va distruge zi de zi, ajungând un iad de nesuportat.

Amintiți-vă de Cronica Cârcotașilor, una dintre cele mai urmărite emisiuni din România! Oricine era batjcorit și luat peste picior… Dumnezeu a îngăduit multă vreme acest comportament rău-voitor, dar până la un punct când a spus stop. A apărut accidentul lui Huidu pe pârtie. După ceva timp a continuat emisiunea, realizatorii crezând poate că accidentul e o întâmplare, nu o chemare la pocăință. De aceea nu și-au conștientizat păcatele și au mers din rău în mai rău. S-a întâmplat apoi accidentul de pe DN1 și atunci lucrarea vrăjmașă a “cârcotașilor” s-a risipit.

Emisiunea care batjocorea oameni și politicieni cu o nonșalanță disprețuitoare și-a văzut ratingul la pământ. De ce?

Pentru un popor creștin în care sute de mii de oameni și-au dat sângele pentru credința în Hristos, Cel ce ne-a învățat să ne iubim aproapele și dușmanii, Dumnezeu nu poate accepta formarea unui obicei atât de josnic: ironizarea aproapelui ca distracție de zi cu zi.

Atentatul de la Paris e un rău îngăduit de Dumnezeu, pentru a pune stop unui rău și mai mare care era în curs. Franța cea deschizătoare de drumuri, Franța cea care prima l-a batjocorit pe Dumnezeu în Europa, să se pocăiască și să-și aducă aminte de Dumnezeu. Franța cea fără frică de Dumnezeu să nu-și asmută dinții față de musulmani, care din instinct își protejează credința, fără de care știu că sunt morți. Franța să-și asmută exigența față de propria societate din care Dumnezeu a fost dat afară.

Dacă Europa nu-și mai apară proprii copii care sunt avortați cu milioanele, atunci cum să-și mai apere Creatorul? Dacă Europa, și în mod special Franța, nu mai poate face diferența între bărbat și femeie, între familie și homosexualitate, atunci a slăbit atât de mult încât nu mai poate face mare lucru pentru starea morală a cetățenilor ei.

A fi solidar cu redacția Charlie Hebdo este ca și cum ai fi solidar cu un club de mafioți care au primit o bombă și au murit câțiva dintre ei. Sunt solidar cu familiile îndoliate. Sunt solidar cu cei care au murit și Dumnezeu să le ierte toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Dar nu pot fi solidar cu o companie care are ca scop zilnic batjocorirea unor oameni pentru a aduce zâmbetul demonic pe buzele altora. Asta este învrăjbire, este cultivarea urii de oameni, care iată în ce s-a concretizat după atâția ani: ucidere de oameni. Vorba aceea: semeni vânt, culegi furtună! Ură și dispreț a semănat redacția Charlie Hebdo, ură și dispreț a cules.

Eu nu sunt Charlie și nu vreau să fiu.

Presa a ajuns dumnezeul societății, ajungând să-și aroge chiar dreptul de a împărți dreptatea.

Poți face umor și fără să batjocorești. E foarte greu și subtil, dar se poate. Poți satiriza sentimente, acțiuni, fapte, cu scop moralizator, dar nu să umilești credințe și persoane.

Nu pot ieși în stradă pentru ideile unei Franțe care a pus bazele ideologice ale unui comunism pe care-l simt și astăzi puternic în viața poporului meu.

Nu e întâmplător că exact în ziua Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc atentatul, cel care a strigat înaintea lui Irod că săvârșește o nelegiuire luând femeia fratelui său și crează sminteală în popor. Și astăzi dreptatea lui Dumnezeu strigă înainte mai marilor Europei, dar ei ca și Irodiada hotărăsc tăierea capului celui ce anunță dreptatea lui Dumnezeu. Sigur că atentatorii musulmani sunt de vină pentru aceste crime. Însă nu ar fi avut mobilul crimei dacă credința lor nu ar fi fost batjocorită grosier și sistematic. De aceea, moral ei sunt și victime ale unei prese de tabloid dezlănțuite în fuga ei cuceritoare după resurse și bani.

Tragedia aceasta este o lecție dură de trezire pentru toată presa europeană, inclusiv pentru cea din țară, să nu mai permită blasfemiile, batjocorirea simbolurilor și a simțămintelor religioase în numele unei pretinse libertăți de exprimare, care iată unde duce.

Reacția lui Remus Cernea

Remus Cernea, pe pagina sa de Facebook, a comentat acest articol.

“Fundamentalismul religios există și în România în rândul unora dintre credincioșii ortodocși iar îndoctrinarea religioasă din școli crează fermentul care poate face destul de populare opiniile șocante precum cele din articolul de mai jos postat pe site-ul ortodoxiatinerilor.ro – “Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârșit batjocorirea aproapelui ca distracție de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie.”.

Este important să criticăm și să izolăm și astfel de reacții fundamentaliste care pot genera efecte și forma mentalități anti-democratice. Nu le putem ignora la nesfârșit pentru că dogmatismul și fundamentalismul pot conduce oricând la diverse forme de violență și de discriminare...”, a transmis Remus Cernea.

  • LigaOamenilordeCulturaBontindeni/Valer Simion Cosma:

Masacrul și hienele lui

Nici nu s-au răcit bine cadavrele celor uciși în masacrul din redacția publicației Charlie Hebdo că dorința de a înmulți cadavrele prin vărsarea sîngelui altora este pe buzele multora. Evident, nu într-o manieră explicită, asta dacă nu considerăm ideea de a expulza în bloc anumite populații (probabil pe modelul armenilor expulzați din Turcia începutului de secol 20, dornică de omogenitate) tot o formă de masacru. Brusc Islamul și preocuparea pentru libertatea de expresie ca drept fundamental au devenit preocupări de căpătîi pentru mulți semeni, iar Europa s-a transformat într-o cetate asediată și luată-n furci de noi hoarde de barbari. Graba în a condamna crima este absolut legitimă și trebuie făcută în termeni cît mai categorici, însă redarea faptelor și concluziile trase sunt adesea menite să aducă nu înțelegerea faptelor și soluționarea pașnică a unei grave crize, ci combustibil unor ruguri ce ard mocnit alimentînd o sălbatică spirală a violenței.

[…]

Pe de altă parte, suntem martorii unei veritabile hegemonii islamofobe care nu face altceva decît să dea satisfacție unor grupări radicale jihadiste precum Al Qaida sau ISI[S], dornice să provoace pogromuri anti-musulmane în Europa și, astfel, să-și lărgească bazinul de recrutare (vezi aici). Lucian Mândruță, unul dintre cei mai populari formatori de opinie pe facebook, recurge de-o vreme-ncoace la clownerii tot mai belicoase. Ba se rățoiește spre ruși, amenințîndu-i cu o transformare într-un Rambo de curbură carpatină, ba instigă la curățarea Europei de musulmani și moschei, totul întru apărarea valorilor occidentale, toleranță, libertate de expresie etc.  Multiculturalismul este în moarte clinică și marii iubitori ai civilizației europene (fără vreo celulă islamică în ADN-ul ei cultural) îl vor prohodit și îngropat degrabă. Un adevărat tsunami de clișee și judecăți cioplite-n lemnul negru al ignoranței și urii a luat în stăpânire mediul online, aprigile luări de poziție și condamnări ale masacrului asociat Islamului ca religie și civilizație, omițînd să menționeze că două dintre victime erau … musulmani. Polițistul împușcat în stradă (Ahmed) și corectorul redacției Charlie Hebdo (Mustapha). Aceștia se alătură altor sute de mii de musulmani uciși de organizațiile radicale jihadiste în Siria, Irak, Afganistan sau, mai recent, Pakistan. Numai luna trecută au fost uciși peste o sută de copii și profesori într-o școală pakistaneză într-un atentat revendicat de Al Qaida, însă această barbarie n-a stîrnit aceeași revoltă și solidarizare (141 de morți, dintre care 132 elevi, conform HotNews).

Cei care fac eforturi să confirme teoria huntingtoniană a ciocnirii civilizațiilor, în presă sau de la catedre universitare, ar trebui să aibă în vedere că cele mai multe victime ale acestei ciocniri sunt din țările musulmane (vezi aici). Și cad secerați fie de intervențiile aducătoare de democrație occidentală și investiții, fie de către grupările militarizate care-i tratează ca și colaboraționiști sau nu agrează modul în care-și înțeleg apartenența religioasă. Terorizați de țăcăniți înarmați și finanțați ba de puterile occidentale pentru a da jos nu știu ce regim autoritar, brusc lipsit de legitimitate în ochii gardienilor doctrinei drepturilor omului, ba de state autocrate precum Arabia Saudită, de cele mai mult ori de ambele, majoritatea musulmanilor se trezesc puși în situația de a-și cere scuze, de a se explica, pentru ceva ce n-are legătură cu ei. E ca și cum toți occidentalii ar trebui să-și ceară scuze pentru torturile din închisorile CIA sau pentru copiii uciși în raiduri aeriene ale aliaților.

Însă prostia umană și capacitatea de a urî nu trebuie niciodată subestimate. Astfel de măceluri atrag întotdeauna hienele înainte ca sîngele să se usuce și cadavrele să se răcească. Și aici nu mă refer numai la cei dornici de-a vedea musulmanii expulzați din Europa, la demenții care au atacat astăzi moschei în Franța sau la cei care au mărșăluit aseară în Koeln și Dresda împotriva emigranților musulmani. Și nici la Marine Le Pen, lovită brusc de fantezia beteagă a reintroducerii pedepsei capitale în Hexagon. Mă refer la ceva ce se petrece în grabă în ograda noastră pravoslavnic-democratică. Încă de dimineață, procurorul-general al României, domnul Tiberiu Nițu, excitat de posibilitatea de a fi inclus în viitoarele formule ale CSAT, conform declarațiilor prezidențiale, a readus în discuții problema controversatei legi a stocării datelor de trafic ale utilizatorilor de internet și telefonie. Un fel de cățărare rapidă pe cadavrele încă nerăcite ale jurnaliștilor despre care se vorbește în cor c-au murit în numele libertăților fundamentale, pentru a restrînge din drepturile cetățenilor, în vederea prevenirii unor acte teroriste asemănătoare, pe meleagurile noastre. O atitudine de-un cinism înspăimântător, o valorificare pragmatică a crimelor recente în vederea impunerii unei agende represive  ce implică tratarea cetățenilor ca posibili teroriști. Totul la umbra falnicei democrații și a grijei pentru ca aceasta să nu se deterioreze, într-o manevră ce permite rapid analogii cu modul de a judeca și a opera a băieților cu cagule și kalashnikovuri din echipa adversă.

Să ne îngropăm morții și să nu lăsăm vertijul urii s-aducă altă carne în malaxorul unui conflict pe care unii, înfierbîntați de grozăvia celor petrecute și animați de o abordare unilaterală, îl cer ca revanșă sau ca metodă de a ne apăra de alte astfel de necazuri viitoare. Înainte să fie condamnată în bloc aproape un sfert din populația planetei, printr-o judecată comodă și simplistă, specifică minților totalitare, să nu uităm că ei sunt primele victime ale acestui tip de terorism. Și ar trebui mai mult curaj și înțelepciune pentru a nu lăsa cîinii războiului din diferite structuri represive să construiască, pe cadavrele acestor jurnaliști și polițiști, cușca în care să păzească cetățenii și drepturile lor recitate ca o mantră aducătoare de reverii europocentriste.

Mitul Violenței Religioase

William T. Cavanaugh, The Myth of Religious Violence. Secular Ideology and the Roots of Modern Conflict, Oxford University Press, 2009, 285p.

Recentele atacuri asupra redacției publicației Charlie Hebdo, soldate cu uciderea a 12 persoane, printre care și doi polițiști, au stîrnit nu numai un val legitim de indignare și revoltă, ci și o aprigă dezlănțuire a islamofobiei. Violența nu poate fi scuzată în vreun fel, indiferent cine o exercită, dar maniera în care sunt prezentate evenimentele duce la o adîncire pe spirala violenței, datorită simplificărilor și a omisiunilor. Doar un detaliu relevant: dacă în cazul atacatorilor a fost stabilită relativ repede identitatea lor și apartenența la islam, despre unul dintre polițiștii uciși, Ahmed Merabe (mulțam Claudiu Gaiu pentru informație), nu s-au spus prea multe. Probabil și pentru că nu se potrivește prea bine cu puternicul val islamofob ce suflă în pînzele celor setoși de cruciade în versiuni post-moderne. În acest context am considerat cît se poate de potrivită prezentarea unei variante expandate a recenziei unei cărți a cărei lectură se impune ca fiind tot mai necesară în vederea păstrării unei brume de luciditate. Voilà!

Wililiam T. Cavanaugh, profesor de teologie la DePaul University în Chicago, ne propune o carte curajoasă şi provocatoare care, în nota unor predecesori precum Michel Foucault, Edward Said sau Reinhardt Koselleck, clatină eşafodajul „înţelepciunii convenţionale” occidentale şi a consensului în privinţa unei chestiuni delicate precum legătura dintre religie şi violenţă. Critica sa deconstructivistă vizează, în primul rând, conceptele şi terminologia folosite în discursul unor specialişti redutabili. Analiza unor concepte precum „religie” sau „secular” este completată de o abordare „empirică”, în sensul reevaluării momentului fondator al mitului violenţei religioase – războaiele religioase premoderne – şi analizare modului în care mitul a fost şi este folosit în societatea occidentală.

Cartea este structurată pe patru capitole, în ordinea următoare: Anatomia Mitului, capitol în care analizează structura mitului şi ideile centrale prin abordarea critică a nouă lucrări majore. Inventarea Religiei, capitol în care urmăreşte modul în care conceptul de religie a fost construit în epoca modernă şi în care face o critică a celor două mari paradigme prezente în studierea fenomenului religios: substanţialismul şi funcţionalismul. Capitolul al treilea, „Crearea mitului războaielor religioase” presupune o revizitare a momentului considerat fondator pentru modernitatea occidentală şi pentru mitul violenţei religioase, conflictele ce au însoţit Reforma religioasă, reliefând faptul că acestea nu pot fi reduse la o cauză de ordin religios. Ultimul capitol, „Utilizări ale mitului” trece în revistă momentele majore, contextele diferite şi mai ales scopurile în care acest mit şi-a dovedit cu prisosinţă eficienţa.

Primul capitol demonstrează încă o dată necesitatea clarificărilor terminologice şi conceptuale în elaborarea unui text ştiinţific. Mai precis, evidenţiază modul în care anumite teorii tari, cu răspândire şi impact în arii mult mai largi decât mediile universitare sau ştiinţifice, îşi datorează forţa şi răspândirea absenţei unor clarificări terminologice şi conceptuale. Sau, mai blând spus, utilizării unui consens ambiguu şi înşelător de genul „ştiţi cu toţii ce se înţelege, sau la ce mă refer, prin termenul, formula în privinţa unor concepte majore, dintre care se remarcă „religie”. Autorul examinează argumentele celor mai proeminenţi nouă membrii ai mediului academic care susţin ideea inclinaţiei inerente către violenţă a religiei. Desprinde trei tipuri majore de explicaţii, care vor influenţa şi structura subcapitolelor: religia este absolutistă, religia divide, religia este iraţională. Toate tipurile de argumentaţie au un defect major, anume, incapacitatea de a descoperi o modalitate convingătoare prin care să separe violenţa religioasă de violenţa seculară. Şi acest defect se datorează în mare măsură faptului că autorii  nu găsesc o manieră coerentă de a delimita ceea ce poate fi considerat ca fiind religios de ceea ce nu e religios. În cuprinsul capitolului autorul, după ce examinează argumentele diferiţilor teoreticieni, reliefează faptul că multe din caracteristicile atribuite „religiei” sunt întâlnite şi în rândul ideologiilor seculare precum Marxismul, naţionalismul sau liberalismul. De la crezul în anumite valori şi principii absolute, ascultarea oarbă – autorul compară disciplina şi obedienţa militară cu cea atribuită „religiei” – , diviziunii – delimitările naţionale sau sociale nu sunt mai prejos de cele religioase -, până la iraţionalism – exemplele din rândul ideologiilor totalitare marxiste şi naţionaliste sunt quasicunoscute.

Marea problemă rezidă în maniera de definire a conceptului de „religie”, aspect analizat pe larg în cel de-al doilea capitol în care combate cu argumente solide ideea de transistoricitate şi transculturalitate a religiei care să fie într-un mod esenţialist separată de politică. Autorul analizează atât problema dificultăţii definirii religiei cât şi istoria construirii conceptului modern de religie, cu preocuparea centrală de a o delimita de sfera secularului. Distinge două direcţii majore în dezbaterea academică derulată pe marginea acestei probleme: abordarea substantivistă  care limitează ideea de religie la credinţele şi practicile care vizează zeităţi sau „transcendentul”. Astfel, ceea ce separă fenomenele religioase de cele seculare, este descris în termeni de conţinut sau substanţă a credinţelor religioase. Această definiţie aproximează ideea „comună” de religie ca ceea ce creştinii, musulmanii, hinduşii şi câteva alte religii, cred şi practică. Rămân în afară o serie de „religii” respectabile, fără zei, fără credinţa în alte lumi, precum Budhismul, Confucianismul sau Daoismul. La asta se adaugă faptul că cei mai mulţi practicanţi ai acestora nu fac nicio demarcaţie între religios şi secular, această dihotomie fiind total străină de cultura lor.

A doua direcţie majoră este cea funcţionalistă, care extinde definiţia incluzând ideologii şi practici precum Marxismul, naţionalismul, sau ideologia pieţei libere, care nu sunt considerate, în general, religii. Procedează astfel pentru că abordarea lor nu focalizează conţinutul ci modul în care aceste ideologii şi practici funcţionează în diferite contexte pentru a conferi o structură şi un înţeles/rost vieţii sociale cotidiene. Ambele abordări sunt esenţialiste şi privesc religia ca ceva de sine stătător, o componentă a vieţii umane sociale de bază, transistorică şi transculturală, identificabilă prin conţinut sau funcţie.

La aceste două tipuri de direcţie autorul adaugă o a treia direcţie, de dată recentă şi aflată în plină expansiune. Teoreticienii şi cercetătorii acestei direcţii explorează modurile în care categoria religiei a fost construită în timpuri şi locuri diferite.  Conform acestei abordări, motivul pentru care definiţiile esenţialiste au eşuat în atingerea unui consens se datorează faptului că nu există o esenţă a religiei, ceva „ce cu toţii recunoaştem când o vedem”[1]

Autorul subliniază faptul că în lumea antică, mai apoi în evul mediu occidental şi în afara lumii occidentale până la contactul cu europenii, nu se făcea o distincţie între religie, politică, economie, etc. Astfel că transformarea „religiei” în ţap ispăşitor pentru crimele din Imperiul Roman, Israelul antic, sau din Imperiile Americilor este absurdă şi anacronică. În evul mediu, saeculum cuprindea tot ceea ce era creat de către Dumnezeu, nu se referea la o sferă autonomă faţă câmpul de acţiune al Bisericii.  Pe de altă parte, termenul religio, rar folosit în lumea şi creştinismul antic, nu avea înţelesul pe care-l va dobândi în evul mediu şi mai ales în modernitate. Societatea europeană premodernă nu vedea în religie un gen din care Creştinismul să fie o specie, ci vedea o virtute printre altele care ţinea de o disciplină trupească, necesară mântuirii.

Accepţiunea modernă porneşte de la Nicolaus Cusanus, Marsilio Ficino, continuând cu Thomas Hobbes, John Locke ş.a. Distincţia dintre „religios” şi „secular” apare în societăţile în care individul, mai degrabă decât grupul, este principala componentă a organizării sociale, spune Ezra Kopelowitz, citat de William T. Cavanaugh. O menţiune extrem de importantă pe care autorul o face pe marginea scrierilor lui John Locke şi a altor teoreticieni ai dihotomiei „religios”-„secular” are în vedere faptul că modul în care aceştia prezintă categoria religiei nu presupune o simplă descriere a realităţii sociale ci contribuie substanţial la implementarea acesteia. Religia este un concept normativ. Transistoricitatea religiei apare în cursul secolelor al XV-lea şi al XVII-lea ca parte a unei noi configurări a societăţii creştine în care multe puteri legislative şi juristicţionale precum şi multe pretenţii de putere – precum pretenţia devotamentului faţă de biserică şi dedicării către scopurile acesteia – trec dinspre biserică către noul stat suveran. Prinţii din perioada Reformei clamează autoritatea asupra bisericii pe domeniile lor, acest fapt constituind o despărţire semnificativă de ordinea ecleziastică medievală, în care, cel puţin în teorie, autorităţile civile erau un fel de „departament poliţienesc al Bisericii”[2].

Într-un ultim subcapitol autorul analizează modul în care noul concept de religie s-a extins şi în afara lumii europene, subliniind atât absenţa sa din culturile în care a pătruns, cât mai ales rolul jucat în legitimarea colonialismului european. Ideea că religia are tendinţa de a promova violenţa este o variaţie pe tema religiei ca impuls uman esenţialmente privat şi iraţional care nu are ce căuta în chestiunile publice.  Se justifică astfel limitarea influenţei a ceea ce e considerat religie asupra vieţii publice şi autorizează monopolul statului asupra violenţei şi asupra devoţiunii publice. Loialitatea unui individ faţă de o religie devine o chestiune privată şi opţională, pe când loialitatea faţă de statul-naţiune secular este necesară şi obligatorie.

Examinarea unuia dintre cele mai citate exemple de violenţă religioase – „războaiele religiei” din Europa secolelor XVI-XVII, marchează pătrunderea în chiar inima mitului violenţei religioase. Versiunea canonică prezintă o Europă sfâşiată între protestanţi şi catolici şi măcinată de conflicte sângeroase din cauza fanatismului religios, fapt ce denotă inerentul pericol public al religiei. În acest context statul modern apare ca o soluţie prin faptul că subordonează loialităţile religioase loialităţii faţă de stat şi prin faptul că monopolizează violenţa, îmblânzind în timp patimile religioase. Autorul consideră acest mit drept mitul creaţionist al modernităţii, care asemeni Genezei iudeo-creştine sau Enuma Elish babiloniană, spune povestea supunerii forţelor primordiale de către forţele ordinii. Analizând un material vast despre aceste conflicte autorul demonstrează falsitatea mitului prin argumente de mai mult tip. De exemplu: într-o proporţie semnificativă violenţele s-au derulat între membrii aceleiaşi confesiuni şi adesea membri ai unor confesiuni diferite au colaborat (un exemplu elocvent ar fi faptul că jumătate din războiul de treizeci de ani s-a desfăşurat, în linii mari, între două dinastii mari ale Europei: Habsburgii şi Bourbonii). Este imposibil de delimitat motivele de ordin religios de cauzele politice economice şi sociale. În opinia autorului idea că apariţia statului modern a potolit violenţele ignoră numeroasele dovezi conform cărora construirea statului modern a fost probabil cea mai importantă cauză a violenţei.

Pentru a nu fi suspectat de partizanate şi nostalgii medievale autorul ţine să precizeze în câteva rânduri faptul că a considera că mitul fondator al reăzboaielor religioase este fals nu înseamnă a spune că principiile liberale sunt false, considerând că separaţia dintre biserică şi stat este importantă din numeroase motive, unele chiar de ordin teologic. Consideră doar că naraţiunea triumfalistă care prezintă statul liberal ca soluţie împotriva violenţei religioase trebuie abandonat.  Trecerea de la puterea bisericească la cea statală nu a însemnat triumful raţiunii pacifiste asupra violenţei religioase iraţionale. Persistenţa mitului favorizează ignorarea violenţei comise în numele raţiunii şi libertăţii.

Ultimul capitol arată diferitele utilizări ale mitului, cu aplecare în special asupra cazului Statelor Unite şi a modului în care acesta a contribuit la consolidarea  internă a statului şi a jucat un rol major în politica externă prin legitimarea utilizării violenţei seculare împotriva celei religioase considerată specifică multor popoare. Un loc important l-a alocat sublinierii asemănărilor dintre discursul, ritualurile şi practicile, seculare considerate „normale” şi legitime şi  cele religioase, într-o perspectivă funcţionalistă fiind imposibil de demarcat diferenţe semnificative. Logica impecabilă a mitului, conform căreia când avem de-a face cu o ordine socială iraţională şi inerent fanatică, abordările raţionale nu au rezultate, aşa că trebuie folosită violenţa (legitimă). În concluzie mitul violenţei religioase are un rol esenţial în justificarea violenţei.

Fără a căuta să disculpe sau să nege contribuţia convingerilor religioase şi a unor instituţii religioase în apariţia sau exacerbarea violenţei, autorul arată că mitul violenţei religioase contribuie subtanţial la mascarea sau relativizarea violenţei seculare. De asemenea, prin argumentaţia solidă şi prin critica unor lucrări de referinţă, este evidenţiat faptul că acest mit ocupă un loc important în folclorul societăţilor occidentale. E povestea salvării  prin crearea statului-naţiune secular şi ajută la identificarea Celuilalt şi a inamicilor, interni sau externi, care ameninţă ordinea socială.

Autorul expune în final o serie de motive pentru abandonarea acestui mit, dintre care amintim: poate elibera cercetarea ştiinţifică asupra violenţei de o dihotomie care o îngreuna. În opinia sa încercarea de a demonstra că o caracteristică universală şi atemporală a societăţii umane, numită religie, are tendinţa intrinsecă de a promova violenţa, trebuie înlocuită de o întrebare în genul: „În ce circumstanţe ideologiile şi practicile de orice fel promovează violenţa?”[3]. Un alt argument ar fi că abandonarea mitului ar ajuta la realizarea faptului că secularismul occidental este un set de aranjamente sociale contingent şi local şi nu soluţia universală pentru universala problemă a religiei. Al treilea argument ar fi că eliminarea mitului ar contribui la unul dintre cele mai semnificative obstacole în înţelegerea de către occidentali a ne-occidentalilor, cu precădere a musulmanilor, reduşi adesea la stereotipul de „fanatici religioşi”.

Dincolo de optimismul autorului în privinţa posibilului impact pe care l-ar avea renunţarea la acest mit, avem de-a face cu o critică extrem de bine articulată şi documentată a unui mit de mare anvergură şi notorietate. Simplificări grosolane, de genul religie = iraţional, secular  = raţional, utilizate, din păcate nu doar de către unii jurnalişti şi diletanţi, ci chiar de către cercetători şi universitari cu pregătire solidă şi realizări importante, sunt destructurate într-un mod riguros. Trebuie remarcată, de altfel, şi contribuţia substanţială pe care o aduce în registrul istoriei conceptuale prin examinarea istoriei şi semnificaţiilor, atât de necesară, a unui concept de largă utilizare precum „religia”. Lucrarea constituie, după modesta noastră opinie, nu doar o critică viguroasă a unui mit de însemnătate majoră pentru modernitatea occidentală, ci şi un exemplu de măiestrie şi rigoare în mânuirea terminologiei şi bibliografiei. Considerăm că traducerea sa în limba română este mai mult decât binevenită.

[1] Charles Kimball, apud, William T. Cavanaugh, , The Myth of Religious Violence. Secular Ideology and the Roots of Modern Conflict, Oxford University Press, 2009, p. 58.
[2] William T. Cavanaugh, , The Myth of Religious Violence. Secular Ideology and the Roots of Modern Conflict, Oxford University Press, 2009, p. 84.
[3] Ibidem, p. 226.

Al doilea 11 Septembrie. Da, ce s-a întâmplat în aceste zile negre aminteşte de distrugerea Turnurilor Gemene, pentru că, din nou, Franţa, Europa, lumea nu vor mai fi aceleaşi.

Dar există o diferenţă: La World Trade Center au fost omorâţi aproape 3000 de oameni, nediferenţiat, la grămadă, în vreme ce la Charlie Hebdo a fost un asasinat chirurgical, oameni puşi pe listă cu nume, prenume şi ocupaţie, gazetari ai unei publicaţii islamofobe şi rasiste. I-au ales pe cei de la Charlie Hebdo pentru a-şi asigura o platformă „morală” în faţa altor musulmani, şi nu numai, care ar putea fi atraşi în mişcările integrist-teroriste.

Sunt peste 5 milioane de musulmani în Franţa şi mult mai mulţi în întreaga Europă. Am repetat această propoziţie simplă în toate intervenţiile avute în aceste două zile negre.

Acesta e miezul tragediei. Franţa, Europa, nu are de luptat cu beduini veniţi din deşerturile Africii sau cu negrii din junglele fostelor colonii, ci cu francezi, cu europeni. Teroriştii asasini sunt născuţi şi crescuţi în Franţa, în civilizaţia franceză. Femeile musulmane primite în urmă cu decenii ca să spele closetele Franţei au făcut copii. Într-o populaţie de 5 milioane este matematic sigur că se vor găsi, pe lângă o majoritate de musulmani cumsecade, de cetăţeni integraţi, şi un număr proporţional considerabil de religioşi fanatici.

Evident, prima problemă a Franţei după masacru este analiza găurilor din sistemul de securitate. Dacă voiau, cei doi fraţi ucigaşi puteau extermina un număr incalculabil de oameni cu armamentul de care dispuneau, în cele 48 de ore în care forţele franceze trimise să-i anihileze au fost ridiculizate. Dar s-au ferit să mai omoare vreun civil, după cum declara un martor că au spus, încheindu-şi fără defecţiuni scenariul mistic cu moartea lor în bătălie cu poliţiştii, ceea ce, cred ei, le asigură statutul de martiri. Vor fi luate, deci, măsuri speciale de supraveghere, vor creşte bugetele forţelor speciale. Va fi foarte greu, pentru că după noua tactică teoristă, vor trebui apărate nu atât clădiri mari şi obiective strategice, cât vieţile oamenilor pe stradă, la serviciu şi acasă.

Mi-a rămas însă în minte afirmaţia lui Stéphane Charbonnier, directorul Charlie Hebdo, Dumnezeu să-l ierte: „Nu-mi pasă dacă îi supără caricaturile mele. Aici, în Franţa domneşte legea franceză, nu Coranul”. Sau ale unor vorbitori din România, de felul: „Musulmanii, dacă doresc să trăiască în Europa, să se supună valorilor europene. Dacă nu, să plece de unde au venit”.

Cu o astfel de mentalitate, oricât de teribile măsuri de securitate s-ar lua, atentatele vor continua.

Este o imensă provocare pentru Franţa să-şi stăpânească acum o reacţie antiislam, rasistă, xenofobă, când, cu un preşedinte slab, ţara alunecă deja spre o dreaptă naţionalist-extremistă, antisemitismul, care îi face pe mulţi evrei să plece, fiind în creştere – nu degeaba, cel de-al treilea terorist a ales un magazin evreiesc pentru a lua ostatici.

Este crucial pentru Europa să înţeleagă că problema şi soluţia ei sunt în Europa, nu în Nordul Africii sau în Orientul Mijlociu. Că linia de ciocnire a culturilor trece acum prin inima Europei.

Închei cu două întrebări adresate dumneavoastră şi mie însumi:

– Ce anume şi cum îi poate determina pe doi tineri crescuţi în splendida civilizaţie şi cultură franceză să ucidă în masă şi să se sinucidă în Franţa?

– Nu există nicio justificare, religioasă sau de alt fel, pentru acest atentat terorist, cum nu poate exista nicio justificare pentru niciun atentat terorist, niciunde în lume şi nicicând. Vina pentru crimă o poartă criminalii. Dar, oare, vor sta puţin pe gânduri cei care scot acum Charlie Hebdo într-un milion de exemplare înainte de a mai tipări, în numele libertăţii absolute de expresie, încă o provocare mizerabilă şi agresivă la adresa unor simboluri religioase în care nişte oameni paşnici, nu nişte descreieraţi, cred?

In urma cu mai bine de 10 ani, Cherif Kouachi, unul dintre cei doi frati care sunt suspectii principali in cazul atentatului din Paris, era un baiat de pizza care fuma iarba. A intrat sub influenta unui tanar nord-african, “un amestec de vedeta rock&roll si profet“, care l-a atras spre Islamismul radical de unde Cherif a prins obsesia de a lansa un atac terorist – un lucru pe care nu-l ascundea deloc, dupa cum scrie Washington Post  intr-o ampla analiza a transformarii tanarului neadaptat intr-un militant dornic sa verse sange.

Potrivit sursei citate, omul banuit ca ar fi orchestrat atacul de la Charlie Hebdo a facut cunostinta cu ideile islamismului radical printr-un om care-si castiga existenta “frecand podele”, dar care cunostea foarte bine Coranul si care, spre deosebire de imamul “plictisitor” de la moscheea din cartier, stia sa-si expuna mult mai atragator convingerile religioase.

Pe atunci, Cherif Kouachi era “baiatul cu pizza, care fumeaza iarba”, foarte putin legat de religie. Indoctrinarea sa a starnit o sete de violenta care, aparent, nu s-a stins in pofida unei condamnari la inchisoare sau a faptului ca i-a convins pe cei din jurul sau ca a renuntat la visul de a muri ca martir, scrie Washington Post.

Atacul de la Charlie Hebdo, pus pe seama sa si a fratelui sau, “este implinirea unei obsesii vechi”, spune pentru ziarul american Myriam Benraad, cercetatoare care a observat indeaproape grupul de tineri din care facea parte si Kouachi si care au fost indoctrinati de catre un tanar extremist.

Washington Post pune intrebarea cum de serviciile de informatii franceze nu l-au urmarit mai indeaproape pe Kouachi, atat timp cat parizianul de 32 de ani: era inclus pe lista celor 47.000 de persoane ce au interdictie de a intra in SUA pe motive de securitate, lucru confirmat de oficialitatile americane; este fratele lui Said Kouachi, care a calatorit in Yemen in 2011, in incercarea de a intra in legatura cu un afiliat al-Qaeda de acolo; serviciile europene de securitate sunt obsedate de multa vreme de pericolul miilor de tineri care parasesc continentul pentru a lupta in Siria sau pentru a se instrui in diverse tari sau teritorii aflate sub influenta extremistilor islamisti.

Cherif Kouachi face, insa, parte intr-o generatie mai veche de tineri convertiti la Islamismul radical, una formata inainte de Primavara Araba din 2011 si de ascensiunea Statului Islamic.

Acum multi ani, Kouachi era un tanar fara tinta, lucra pe unde apuca, fuma iarba, bea, fura din buzunarele trecatorilor – dupa cum a spus, citat de Washington Post, un avocat care, mai tarziu, l-a reprezentat in instanta.

Tanarul a intrat insa sub influenta lui Farid Banyettou, un tanar de provenienta algeriana care traia la randul sau in cartierul din nordul Parisului si care, desi traia spaland podele, a reusit sa-i hipnotizeze pe cei din jur cu priceperea sa in litera Coranului si sa-i intrige prin legaturile sale cu diverse grupari de militanti nord-africani. Banyettou era “un amestec de vedeta rock&roll si profet“, dupa cum il descrie Benraad: “un tip cool”, mult mai “fun” decat Imamul de la moscheea locala.

“Tipii acestia mergeau la moschee si se plictiseau pentru ca imamul vorbea in araba, iar ei nu stiu araba. Erau convinsi ca moscheea nu e suficient de radicala pentru ei”.

Dupa invazia SUA din Irak, Beyettou i-a organizat pe discipolii sai intr-o celula de lupta care se antrena intr-un parc din zona, pregatindu-se pentru ziua cand aveau sa se razboiasca cu soldatii americani. Potrivit Washington Post,  tinerii erau surprinzatori de deschisi in legatura cu convingerile si intentiile lor, iar grupul a capatat notorietate la Paris.

Unii dintre membrii acestui grup de militanti au zburat la Damasc, iar apoi au ajuns chiar pe frontul irakian pentru a intra in legatura cu al-Qaeda, iar Kouachi era pe punctul sa li se alature. El spunea, in 2004, unei echipe care realiza un documentar pentru France 3 ca “e scris in scripturi ca e bine sa mori ca martir”. El a fost, insa, arestat de politia franceza in 2005, cu doar cateva zile inainte sa plece dupa colegii lui.

El a petrecut trei ani in inchisoare inainte sa fie condamnat, in 2008, pentru legaturi cu actiuni teroriste, dar a fost eliberat. De atunci, el a disparut din atentia publica.

Potrivit Washington Post, daca se confirma oficial ca Cherif Kouachi este in spatele atacului terorist de miercuri, el nu ar fi singurul membru al vechii celule din nordul Parisului care a ajuns sa comita crime de magnitudine internationala. Un altul, militantul franco-tunisian Boubaker el-Hakim, s-a implicat in asasinarea a doi politiceni tunisieni, in 2013, el fiind asociat cu Statul islamic.

Despre fratele lui Cherif, Said, nu se stia sa fi facut parte din asa-numita celula “Buttes-Chaumont” din nordul capitalei franceze. Dar Jean Charles Brisard, un expert in securitate din Paris, este citat apreciind ca Said a fost, probabil, recrutat de fratele sau.

Un portret pe larg al principalului suspect l-au creionat si jurnalistii de la Le Monde, care noteaza ca o carte de identitate este cea care a pus anchetatorii pe pista formata din fratii Said si Cherif Kouachi. Cotidianul francez scrie, citand o sursa din politie, ca buletinul a fost uitat de unul dintre frati in prima masina in care au fugit si ca aceasta a fost prima informatie despre identitatea atacatorilor pe care anchetatorii si-au construit apoi urmarirea.

Cherif Kouachi a apartinut unei grupari care astazi ar putea fi considerata de “pionierat” pentru “jihadul in strainatate”, scrie Le Monde. De nationalitate franceza, Cherif s-a nascut in arondismentul 10 din Paris. El si-a cunoscut o parte dintre complici in timpul liceului, iar la acea vreme era considerat cel mai violent si cel mai impulsiv dintre ei. Colegii sai ii atribuie proiecte de atentate teroriste impotriva unor magazine evreiesti de la Paris. Impreuna cu prietenii sai, a comis furturi si infractiuni minore. A inceput sa fie atras de “jihad” in 2003, cand a inceput sa frecventeze moscheea Adda’wa, noteaza cotidianul.

Aceasta este moscheea unde l-a intalnit pe Farid Benyettou, cel care avea sa devina seful filierei irakiene, potrivit jurnalistilor din Hexagon. Putin mai mare decat el, tanarul avea mai multe cunostinte despre islam, iar cei doi jucau rolul predicatorilor la iesirea de la rugaciune. Impreuna cu el, tinerii urmeaza cursuri religioase, fie in casele lor, fie in cartier. Modul lor de viata se schimba radical, renunta la fumat, la micile infractiuni si urmaresc video-uri despre jihad. Imaginile cu interventia americana si britanica in Irak, in martie 2003, ii fascineaza, relateaza Le Monde.

In timpul procesului din 2008, Cherif Kouachi marturiseste: “tot ce am vazut la televizor, torturile in inchisoarea Abu Ghraib, toate acestea m-au motivat“. Un apropiat de la moschee, mai in varsta, l-a invatat sa manuiasca un Kalasnikov.

In perioada 2003-2005 fiecare se organizeaza cum poate, pentru a nu ridica suspiciuni. Pentru a justifica plecarile in Irak, spun ca vor sa isi perfectioneze araba, insa o parte dintre familii se ingrijoreaza din cauza absentei lor. “Dar, ca dovada ca amenintarea pe care ei o reprezinta pentru Franta nu este considerata inca foarte importanta, semnalele pe care le dau familiile nu genereaza aceeasi ingrijorare ca cea pe care ar determina-o astazi“, precizeaza presa franceza. Colegii sai ajung la Damasc, in Siria, si sunt primiti in scoli unde invata Coranul. Cherif Kouachi nu a parasit niciodata Franta: el a fost arestat la Paris in ianuarie 2005.

In inchisoare, din ianuarie 2005 si pana in octombrie 2006, Cherif Kouachi il cunoaste pe cel care va deveni noul sau mentor: Djamel Beghal, care ispasea o pedeapsa de 10 ani in inchisoare pentru ca a planuit un atentat, in 2001, impotriva ambasadei SUA la Paris.

La iesirea din inchisoare, in 2006, Cherif Kouachi a lucrat la un magazin de peste, insa in acest timp isi pastreaza legaturile cu cativa dintre fostii sai complici din Buttes-Chaumont. Potrivit directiei anti-tero, el ar fi participat la organizarea evadarii unei alte figuri a islamului radical, Smain Ait Ali Belkacem, condamnat in noiembrie 2002 la inchisoare pe viata pentru participare la atentatul de la statia Musee-d’Orsay, in 1995.

Incarcerat din nou in mai 2010 pe baza unor suspiciuni, Cherif Kouachi este eliberat in octombrie acelasi an. In rechizitoriu se mentioneaza ca nu exista probe suficiente, iar un magistrat contactat de Le Monde a declarat ca “la acea vreme nu ne-am putut da seama de pericolul pe care el il reprezinta”.

Le Monde scrie, citand o sursa diplomatica franceza, ca numele fratelui sau mai mare, Said Kouachi, a fost transmis de autoritatile yemenite catre serviciile de securitate americane, dupa ce el a ajuns in Yemen, in 2011. Potrivit acelorasi surse, el fusese vazut in prezenta unor persoane care apartineau miscarii radicale.


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Teroarea "terorismului"

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “HIENELE MASACRULUI. Mondializarea atentatelor de la Paris si chestiunea antisemita/ REMUS CERNEA CONDAMNA “FUNDAMENTALISMUL RELIGIOS” AL ORTODOCSILOR SI “INDOCTRINAREA RELIGIOASA” DIN SCOLI/ Mitul violentei religioase – necesar pentru a justifica violenta impotriva oamenilor religiosi?

  1. Cernea nu are nici un Dumnezeu, care sustine parteneriate civile intre homosexuali.Ce sa alegi?Homosexualii din Franta sau musulmanii tot din Franta , Europa si restul lumii.In spatele terorismului se ascund tot doctrine religioase ,false dupa umila mea parere,caci numai una trebuie sa fie adevarata.Adevarul este unul.Acum nu se mai spune religie ci terorism.Pai Cernea vrea sa fiu ca Charlie care a blasfemiat pana si un dumnezeu fals?Este credinta lor musulmana, nu-mi place,dar am inteles ca acesti jurnalisti au balsfemiat totul chiar si pe Hristos.In numele libertatii sa ne permitem orice, chiar si hule impotriva Domnului?Pai pana unde.Sa nu se mire ca au fost pedepsiti astfel , ca este si o pedeapsa divina in toate aceste fapte, poate ar fi incitat si mai mult in continuare la ura untre religii.Stefan cel Mare cand se lupta cu turcii, musulmani, stia el de face razboi cu ei, pentru ca erau pagani.sa nu uitam ca voievozii romani au fost lasati balta de occidentul care nu vroia decat laurii, dupa cum spunea Eminescu,in fata acestor invadatori pagani.Probabil ca acum isi primesc rasplata.Singurii care ne-au ajutat constructiv impotriva Inaltei Porti din istorie este Rusia pe vremea tarului Petru, ca nu puteau Principatele romane sa obtina independenta singure in fata turcilor fara rusi care sunt si ei ortodocsi.Si banuiesc ca acesta este doar inceputul.Europenii vor sa faca mitinguri impotriva islamului?Nu este clar ca se urmareste ceva si anume impunerea unor masuri de securitate extrema asupra vietii civile?De ce la noi jurnalistii nu l-au infruntat blasfemiator pe Mohamed, asa zisul proefet musulman?Poate din cunoasterea istoriei, caci noi romanii, la granita dintre vesti si est, am infruntat secole islamul si stim ce inseamna.Noi nu ne-am vandut credinta in fata islamului pentru ca am crezut in Hristos, pangarit vehement de acesti asa zisi jurnalisti de renume , caci aveau doar 50 000 de exemplare tiraj.Si am vazut ca s-au oferit bani multi pentru perpetuarea speciei acestui ziar denigrator si ofenastor.Cum se spune:gura bate fundul.(cu scuzele de rigoare).Pai nu si-au tradat credinta vestul cand au facut asta?Acesti jurnalisti nu sunt extremisti de vreme ce au voie sa insulte pe oricine si in oricefel?Nu sunt de acord cu uciderea lor , dar au si o oarecare vina pentru ce li s-a intamplat.Sa nu se loveasca cu pietrele si in cei nevinovati care nu sunt Charlie.

  2. Daca stam si ne uitam mai bine, vedem ca libertatea de exprimare se aplica doar pentru unii, nu si pentru altii. Si asta se intampla asa, datorita sistemului de raportare. Daca sistemul de raportare este “democratia”, laicitatea, vedem cine poate sa se exprime si cum, si, pe de alta parte, cine nu. Daca te raportezi la Dumnezeu, la o morala sanatoasa, la binele suprem si nu la binele impus de civilizatia actuala, devii funamentalist, rasist, anti-democratic, etc., etc.

    Remus Cernea scoate o fraza din context si se oripileaza. Dar la ce ne putem astepta cand stim care sunt ideile pe care le vehiculeaza… Acuma parca trebuie sa alegi intre a fi fundamentalist si a fi pro fund… ca Remus Cernea.

  3. artricolul “Dumnezeu nu poate îngădui la nesfârșit batjocorirea aproapelui ca distracție de zi cu zi. Eu nu sunt Charlie”
    publicat în “Ortodoxia Tinerilor” descrie adevarul chiar daca unora le pare exagerat(deoarece nu vor sa vada adevarul).
    Amin.

  4. Iata un adevar care ar trebui sa fie cunoscut de toti:
    “…cele mai multe victime ale acestei ciocniri sunt din țările musulmane (vezi aici). Și cad secerați fie de intervențiile
    aducătoare de democrație occidentală și investiții, fie de către grupările militarizate care-i tratează ca și
    colaboraționiști sau nu agrează modul în care-și înțeleg apartenența religioasă. Terorizați de țăcăniți înarmați
    și finanțați ba de puterile occidentale pentru a da jos nu știu ce regim autoritar, brusc lipsit de legitimitate
    în ochii gardienilor doctrinei drepturilor omului, ba de state autocrate precum Arabia Saudită, de cele mai mult ori de ambele,
    majoritatea musulmanilor se trezesc puși în situația de a-și cere scuze, de a se explica, pentru ceva ce n-are legătură cu ei.
    E ca și cum toți occidentalii ar trebui să-și ceară scuze pentru torturile din închisorile CIA sau pentru copiii uciși
    în raiduri aeriene ale aliaților.”

  5. Cu adevarat, acel “cotidian satiric” blasfemia in stanga si in dreapta tot ce se putea blasfemia. Din pacate, aceasta otrava a fost cauza mortii autorilor acelor pagini dar si a altor persoane nevinovate. La o simpla cautare pe Google dupa cuvintele “Charlie Hebdo”, la sectiunea “imagini”, vi se va umple ecranul de blasfemie si batjocura. Pana cand se asteptau sa-i mai rabde cei care s-au simtit ofensati? Si mare lucru e ca s-au oprit doar la atat, desi inca nu se stie. Societatea “civilizata si civilizatoare” franceza, nu credeam ca se balacareste in asa mizerii. Daca la noi ar fi iesit asa ceva de sub tipar, toata planeta s-ar fi revoltat…

  6. Se putea sa nu apara si trepadusul de serviciu cernea? Noroc de lista cu sabloane, de unde mai extrage la nevoie cate un “comunicat” sau cate o “reactie”…

  7. apropo de ‘imaginile rusinii’ cu tinerii magrebieni din spatele reporteritei si apropo de articolul lui CTP. Este un adevar: Franta este reprezentanta unuia dintre cele mai esuate modele de (ne)asimilare a minoritatilor.

  8. Charlistii s-au crezut aparati, dar au fost folositi drept nada, daca avem in vedere ca serviciile algeriene ii informasera pe francezi de ce se va intampla. La fel cu 9/11 si cu fratii de la Boston. Serviciile astea de pretutindeni fileaza toata populatia, dar cand pleaca astia cu armamentul sub brat la atac, stau bine merci si se uita cum mor oameni. Si mai fac niste angajari. Mie mi s-a parut ciudat si cum s-a sinucis Robin Williams tocmai cand la TV rula un episod cu o tentativa de-a lui de sinucidere. Si el s-a luat de arabi, la fel ca si Joan Rivers, care a murit la putin timp dintr-o “eroare” medicala. Pai la cate operatii estetice avea executate pe ea, tocmai dupa ce s-a luat de palestinieni, parca, a dat coltul. Si astia si-au anuntat atacul in chiar revista lor si a venit la fix atacul. Dar eu stiu o tanti care si-a terminat de renovat casa si pe urma a zis, Acum pot sa mor, si a murit la scurt timp. I-a luat foc halatul din material plastic cand gatea pentru o nunta. Iar o colega de serviciu, isi exprima parerea de rau ca a facut o fetita, pentru ca i-o acaparase cu totul bunica fetitei. La un an-doi cea mica s-a imbolnavit de leucemie. Trebuie sa avem grija si la propriile “proorociri”, pentru ca o data lansate, Dumnezeu s-ar putea sa le lase sa se implineasca.

  9. @Ileana:

    ‘Trebuie sa avem grija si la propriile “proorociri”, pentru ca o data lansate, Dumnezeu s-ar putea sa le lase sa se implineasca.’

    Mare adevar.

    ‘Si astia si-au anuntat atacul in chiar revista lor si a venit la fix atacul. ‘

    Pai tocmai probabil pt ca stiau ceva si s-au crezut aparati.

  10. @)9. Ileana

    … nasul unui prieten din Brasov, avea o maxima: ” micu’ mare moartea mea”, iubea foarte mult micii la gratar… a murit in pasul Oituz la un gratar, sufocat cu un mic in cateva minute …

  11. @Ileana, Doroteea,

    Apreciez comentariile. Doar o mica nuantare:
    “Si astia si-au anuntat atacul in chiar revista lor si a venit la fix atacul.”

    Pt ca am mai vazut aceeasi apreciere (chiar daca cu alte cuvinte) si in alte comentarii si articole, nu as dori decat sa spun ca lucrurile sa se fi petrecut intr-o alta logica. Astfel, daca cei de la CH au primit amenintari concrete – ceva obisnuit pentru ei, de altfel – de genul “pana la sfarsitul lui ianuarie veti fi mitraliati”, atunci caricaturistii au transpus si aceasta amenintare intr-o alta caricatura – vestita “premonitie”. Posibil.

    Doamne, ajuta!

  12. De observat(dupa parerea mea) cum mass-media a trecut prin 2 “trenduri” .In primul,acei oameni erau vazuti ca teroristi,militari profesionisti ,bine informati si calculati,fara pic de mila si cu sange rece…inumani.Pentru a valida aceste detalii au fost invitati sa vorbeasca tot felul de specialisti in securitate,psihologie si armata care le-au alcatuit portretul.Dar,surpriza,s-a observat ca nu erau asa de profesionisti(pe langa nedumeririle majore care au mai fost amintite),ca puteau avea si emotii,ca puteau fi mancati si de panica …astfel ca de la 2 teroristi fara mila,bolnavi psihic,s-a ajuns la 2 oameni ,care vezi doamne,au putut intra si in panica…aceasta fiind explicatia pentru “uitarea” buletinelor …

    Ca si in cazul celui care “a deturnat” avionul in cazul 11/9 ,toata presa deja vuieste despre povestea celor 2.Deci,pentru presa nu mai exista loc de intrebari pe subiectul identitatii celor care i-au masacrat (mai degraba in stil specific mafiot decat terorist) pe pe jurnalisti.

    Deci,pana la urma,Cherif si Said asta au comis crima? Ei au fost omorati la tipografie(nimic relevant,ca la “asasinarea” lui Bin Laden)? Ei i-au omorat pe jurnalisti,sau au fost altii ,iar ei au fost parte din plan.Dar atunci nu cuma e mai elaborat planul pentru niste teroristii? De ce pleaca spontan iudeii din Franta? Asa frica le e? Musulmanilor n-ar trebui sa le fie frica?

  13. La Romania TV, orele 21.20, într-o dezbatere despre asasinatele din Franța, ateul Lucian Mândruță face ahtiat următoarea comparație abominabilă: “Și la noi am avut astfel de cazuri, legionarii au ucis în numele religiei”. De parte cealaltă, un alt ahtiat contra Mișcării Legionare, preotul pro-cip Eugen Tănăsescu exclamă de mai multe ori: “Bine punctat. Total de acord!”
    Mi se face rau…

  14. Parintele Rafail Noica a vorbit despre cuvantul omului ca fiind o energie, si chiar, daca nu ma insel, ca omul se prooroceste pe sine. Insa aici, cand e vorba despre cazul Charlie Hebdo, nu este cel mai important sa ne aplecam asupra acestui lucru.

    Am putea spune pur si simplu ca cei care au facut calicaturile cu Mahomed se asteptau la o reactie radicala. Asta nici nu e greu de imaginat, tot asa cum daca bagi mana in foc, sti ca o sa te arzi. Dar ei au crezut ca pot lua taurul de coarne, fara sa stim prea bine pentru ce motiv. Probabil chiar se credeau aparati, caci in sala de reuniune era si un politist din serviciul protectiei personalitatilor, care a murit printre ei. Politie era in jur, de asemenea, chiar si pe bicicleta, insa, se pune intrebarea cum de au reusit “teroristii” sa se strecoare pana unde erau cei 12, cu kalachinikov.

    Pe undeva e ceva disproportionat care duc lucrurile intr-o directie dorita. Mai intai te aperi cu pistolul din dotare, pe bicicleta, in fata a 2 arme kalaschicov si mai apoi scoti in jur de 80 de mii de oameni apartinand fortelor de ordine, cu elicoptere Puma ale armatei s.a. ca sa cauti trei teroristi.

  15. Şeful MI5 avertizează: Acesta este doar ÎNCEPUTUL. Nu putem opri toţi teroriştii

    http://www.antena3.ro/externe/seful-mi5-avertizeaza-acesta-este-doar-inceputul-nu-putem-opri-toti-teroristii-279247.html

    Premierul italian cere înfiinţarea unei agenţii europene de informaţii: “Europa trebuie să fie unită împotriva terorismului”

    http://www.gandul.info/international/premierul-italian-cere-infiintarea-unei-agentii-europene-de-informatii-europa-trebuie-sa-fie-unita-impotriva-terorismului-13758124

  16. Pingback: RELIGIOZITATEA-O PATOLOGIE TRATATA IN LAGARE DE REEDUCARE?/ Democratia nu e si pentru crestini?/ ORIGINEA ATEISMULUI: ANTICLERICALISMUL/ Gradinitele din Marea Britanie trebuie sa raporteze COPIII ce risca sa devina TERORISTI/ “Fara pantaloni in metr
  17. @Ioan R:

    Doamne, ajuta!

    asa cred si eu.

  18. Pai au si musulmanii partea lor de stres, ca n-as putea-o numi teroare:
    http://www.ziare.com/europa/suedia/atentat-religios-de-craciun-intr-o-moschee-din-suedia-cinci-raniti-1340384
    Atentatul a avut loc de Craciun, 2014. dar fara ecou prea mare in presa.
    Iar pentru unii, roadele cazului CH incep sa se vada:

    “În cursul săptămânilor care urmează, vom prezenta un nou program de combatere a terorismului”, a anunţat Juncker într-o conferinţă de presă comună cu Laimdota Straujuma, premierul Letoniei, ţară care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

    “Deocamdată, este prematur să anunţăm detalii, dar explorăm un anumit număr de piste”, a spus preşedintele CE.

    Uniunea Europeană intenţionează să intensifice colectarea şi schimbul de informaţii privind riscurile teroriste.

    “Vom ameliora calitatea cooperării între statele membre. Contracararea terorismului ţine de competenţele fiecărui stat, dar este logic că trebuie să existe interconexiuni”, a explicat Jean-Claude Juncker.

    http://www.mediafax.ro/externe/jean-claude-juncker-propune-un-nou-plan-antiterorist-la-nivelul-ue-dupa-atacul-contra-charlie-hebdo-13755533

    De ce se tem evreii din Franta? In 2012, in Franta, a mai fost o serie neagra de asasinate:

    Cei 500.000 de evrei francezi – cea mai numeroasă comunitate evreiască existentă încă, în Europa, după transformarea Bătrânului Continent, prin Holocaust, într-un vast cimitir al copiilor lui Israel – şi ce-a de-a treia din lume, reprezintă şi cel mai periclitat grup evreiesc din lume.

    După Shoa, cum se numeşte în ebraică Holocaustul, nici o altă comunitate evreiască, dacă facem abstracţie de pogromul postbelic de la Kielce şi de asasinatele din alte orăşele poloneze, nu s-a văzut expusă atât de frecvent urii asasine precum evreii francezi.

    Credincioşii cultului mozaic s-au văzut transformaţi în Franţa în ţintele unor asasinate politice sau violenţe ale extremei stângi, pro-palestiniene, în anii 80, iar apoi, sub imperiul propagandei antisioniste şi antisemite, în anii 90, ca şi în ultimul deceniu. Marea majoritate a crimelor sau delictelor comise împotriva evreilor francezi au fost săvârşite de arabi fanatizaţi.

    http://www.dw.de/terorism-antisemit/a-15821027
    Pana nu se va rezolva problema conflictului arabo-israelian prin gasirea unei solutii privind statul palestinian, solutie acceptata atat de comunitatea internationala cat si de Israel, vor fi non-stop probleme. Plus ca Israelul e perceput de majoritatea arabilor ca o extensie coloniala americana.
    Fara o pace in Palestina intre arabi si evrei, nu va fi pace nici in Orientul Mijlociu si nici in diaspora araba si musulmana, ci doar nesfarsite episoade de radicalizari temporare si succesive.

  19. Parca nici nu-ti vine sa crezi cum toata povestea ajunge sa se reduca la “atentate teroriste impotriva evreilor” si “acte antisemite”. Printre cele patru victime de la Hyper Cacher, din Piata Vincennes erau si doi evrei, unul dintre ei fiind fiul marelui rabin de Tunis.

    Fara doar si poate se mai schimba, si se scrie o (noua) fila in cartea istoriei.

  20. De ce nu s-a solidarizat intreaga Europa si Feisbucistii cu Rusia in cazul atentatelor care au avut loc inainte de Jocurile de la Soci(Ex:gara din Volgograd) cand au murit atatia oameni?

  21. “Dacă lumea nu se trezește, terorismul va lovi și în alte locuri”, a avertizat premierul Israelului – interesant apelul.
    Oare se vrea premonitoriu? Pentru ca premierul a mai facut un avertisment anul trecut, declarand drept “greseala grava” recunoasterea statului palestinian de catre Franta.
    Nu doar evreii din Franta pleaca spre casa, ci si cei din state, si asta de cel putin 1 an, 1 an si jumatate incoace. Un lucru pe care, marturisesc, nu-l inteleg, este de ce un atac impotriva unor evrei sau asupra proprietatilor lor, cu scop evident de jefuire, este asimilat unui atac antisemit de catre Hollande.

  22. Inseamna ca Ortodoxia Tinerilor e vizibil in societate (in sfera Internetului), daca a ajuns sa supere si sa fie bagat in seama, acum de ateul pro-gay Cernea, iar mai demult de Stirile Pro TV – pentru ca “inocula” niste idei “strigatoare la cer” tinerilor, cum ar fi… pastrarea fecioriei, care e impotriva curentului societatii si “modernismului”!

  23. @admin

    Bun comentariul de pe EVZ.Ma mir…

  24. Lumea incepe sa-si dea seama ca a fost de fapt o farsa foarte prost pusa in scena.

    Charlie Hebdo false flag RT news interview:

    https://www.youtube.com/watch?v=1JuOH0k_lkg&list=RD1JuOH0k_lkg#t=91

  25. Pingback: CRIMA, RELIGIE SI CARICATURI. Cum vad Savatie Bastovoi, Iulian Capsali, Andrei Plesu si altii implicatiile ATACULUI ASUPRA “CHARLIE HEBDO”. Marsul de la Paris: MAREA ADUNARE MONDIALA. SE VA NASTE BIG BROTHERUL EUROPEAN? - Recomandari
  26. Pingback: POVESTEA MERGE MAI DEPARTE. Schimburi de focuri cu teroristi la BRUXELLES [video]/ HACKERII DAU O MANA DE AJUTOR PROPAGANDEI PRO-BIG BROTHER: siteul ziarullumina.ro spart de …jihadisti/ Franta se pregateste de LEGI BIG BROTHER - Recomandari
  27. Pingback: La timp pentru LEGILE BIG BROTHER. “ATACURI CIBERNETICE” la o serie de siteuri institutionale raportate de SRI si ALARME FALSE cu bombe de pe CARTELE PRE-PAY - Recomandari
  28. Pingback: ORIGINILE TERORISMULUI. Cugetari “anacronice” despre fanatism, intoleranta, ipocrizie - Recomandari
  29. Pingback: TERORISM CU PASAPORT DE REFUGIAT? Comentarii pe marginea ATENTATELOR DE LA PARIS. Eludarea cauzelor reale, construirea “DEMOCRATIEI” TOTALITARE si FANTEZIILE PSIHOTICE/ Papa Francisc: este un capitol din AL TREILEA RAZBOI MONDIAL/ Compasiunea
  30. In 2018 antisemitismul a crescut in UE, mai ales in Franta, si a scazut doar in Ungaria, comparativ cu 2012.

    Anti-Semitism pervades European life, says EU report
    France is identified as having the biggest problem with anti-Semitism.
    Germany, the UK, Belgium, Sweden and the Netherlands also saw incidents.
    https://www.bbc.com/news/world-europe-46439194

    Emmanuel Macron becomes first sitting French president to attend pre-Rosh Hashanah ceremony
    Former French president Nicolas Sarkozy, French Senate President Gerard Larcher and Paris Mayor Anne Hidalgo also attended the ceremony.
    https://www.jta.org/2018/09/05/global/french-president-emmanuel-macron-attends-pre-rosh-hashanah-ceremony-paris-synagogue

    ‘We Won’t Be Collateral Victims,’ Jewish Leader Tells French President Macron
    https://www.algemeiner.com/2018/09/05/we-wont-be-collateral-victims-jewish-leader-tells-french-president-macron-during-special-service-at-paris-synagogue/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare