Holograma unui (fost?) sultan: ERDOGAN DESFIINTEAZA TRIBUNALELE SPECIALE CU CARE A CONDAMNAT LIDERII ARMATEI TURCESTI

29-01-2014 2 minute Sublinieri

erdo-holo

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat marţi că va desfiinţa tribunalele speciale care au judecat şi condamnat sute de ofiţeri pentru complot contra Guvernului islamo-conservator, aflat la putere începând din 2002.

“Pregătim desfiinţarea tribunalelor speciale”, a declarat Erdogan, adăugând că atribuţiile acestor tribunale vor fi transferate unor instanţe penale superioare.

“Dacă nu mă înşel, în prezent există 133 instanţe judecătoreşti superioare şi aceste 8 opt tribunale speciale”, a menţionat premierul turc.

Recent, Statul Major al armatei turce a depus o plângere împotriva condamnării pentru complot a sute de ofiţeri în cadrul a două procese.

În august 2013, în cazul supranumit “Ergenekon”, un tribunal din Silivri, în suburbia Istanbulului, a condamnat la închisoare, 275 de acuzaţi, printre care numeroşi ofiţeri, aleşi şi jurnalişti, suspectaţi că ar fi încercat să răstoarne Guvernul lui Recep Tayyip Erdogan.

Printre acuzaţi figurează şi un fost şef al Statului Major al armatei turce, generalul Ilker Basbug, condamnat la închisoare pe viaţă într-un proces denunţat de opoziţie ca fiind o “vânătoare de vrăjitoare”.

În august 2012, acelaşi tribunal din Silivri a condamnat peste 300 de militari, inclusiv generali cu patru stele, la 13 până la 20 de ani de închisoare pentru tentativă de complot, în 2003, împotriva regimului Erdogan.

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a susţinut duminica un discurs public în faţa unui grup de simpatizanţi politici sub forma unei holograme, după ce nu a reuşit să ajungă la reuniunea organizată de formaţiunea sa politică, scrie The Atlantic.
Erdogan şi-a înregistrat discursul într-un studio, în faţa unui ecran verde, iar holograma a fost proiectată sub forma unei siluete de 3 metri în oraşul turc Izmir.
Discursul lui Erdogan a inclus referiri la alegerile locale programate pentru anul acesta la scandalul de corupţie care a zguduit scena politică de la Ankara.

Predicatorul musulman Fethullah Gülen, un protagonist al crizei politice care afectează Turcia, a rupt tăcerea, marţi, pentru a acuza Guvernul islamo-conservator, aflat la putere, că, în ultimii doi ani, a “inversat” progresul democratic în ţară.

“Cetăţenii turci (…) sunt nemulţumiţi că, în cursul ultimilor doi ani, progresul democratic este subminat”, a declarat Gülen, care trăieşte în Statele Unite de 15 ani, într-un interviu acordat Wall Street Journal.

Cu titlu de exemplu, fondatorul mişcării “Hizmet” (“serviciu”, în turcă) a denunţat dorinţa premierului Recep Tayyip Erdogan de a rejudeca sute de ofiţeri din cadrul armatei condamnaţi la pedepse grele de închisoare, în 2012 şi 2013, pentru tentative de a înlătura de la putere guvernul.

“O largă parte a populaţiei turce, inclusiv membri ai Hizmet, au susţinut AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, aflat la putere) pentru reformele sale democratice, pentru dorinţa sa de a pune capăt unei tutele exercitate de armată asupra politicii şi de a avansa Turcia pe calea integrării europene”, a subliniat el.

“Dacă (noile procese) vor fi organizate, aceasta va constitui o lovitură pentru reformele democratice din ultimii ani”, a avertizat Gülen.

De peste o lună, premierul Recep Tayyip Erdogan acuză mişcarea lui Gülen, care i-a fost aliată, că ar fi la originea unui “complot” pus la cale pentru a înlătura de la putere regimul său înainte de alegerile municipale din martie şi cele prezidenţiale din august 2014.

Şeful Guvernului suspectează confreria că a creat în poliţie şi în justiţie un “stat în stat”, cu scopul de a manipula anchetele judiciare care se află la originea, începând de la mijlocul lui decembrie, inculpării sau încarcerării unor aleşi, patroni şi oameni de afaceri apropiaţi puterii pentru corupţie, fraudă şi spălare de bani.

Gülen a denunţat marţi epurările masive efectuate de Erdogan în aceste două instituţii.

“Mutaţiile şi epurările fondate pe ideologie, simpatie sau opinie erau o practică a trecutului pe care partidul aflat la putere s-a angajat, înainte de a ajunge la guvernare, să-i pună capăt”, a subliniat el.

Aflat la conducerea celei mai mari reţele de şcoli, centre culturale şi instituţii de presă, Gülen a susţinut timp îndelungat AKP al lui Erdogan, după care s-a contrat cu el pe tema unui proiect de desfiinţare a şcolilor private, care constituie o sursă de profit pentru organizaţia sa.


Categorii

1. DIVERSE, Turcia

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Holograma unui (fost?) sultan: ERDOGAN DESFIINTEAZA TRIBUNALELE SPECIALE CU CARE A CONDAMNAT LIDERII ARMATEI TURCESTI

  1. Pingback: ERDOGAN rezista scandalurilor si CASTIGA ALEGERILE LOCALE. Prima reactie fata de opozantii sai politici: “A VENIT TIMPUL SA-I ELIMINAM”/ Inregistrare cu oficiali turci care au PLANIFICAT un ATAC pentru a PROVOCA RAZBOIUL cu SIRIA - Recomandari
  2. Pingback: LOVITURA DE STAT IN TURCIA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare