Ilie Serbanescu despre “DRAMATICA EXPROPRIERE A SARACILOR DE LA PERIFERIE”. Semnificatia liberalizarii vanzarii de terenuri agricole: “SFARSITUL TARII”, “DEFINITIVA RUPERE DE GLIE A ROMANULUI”

• Jurnalul/ Ilie Serbanescu: 

Dramatica expropriere a săracilor de la periferie

Indiferent dacă vrem sau nu, data de 1 ianuarie 2014 va constitui peste timp un moment crucial în istoria României. Aceasta va fi marcat probabil sfârşitul ţării înseşi, căci începutul sfârşitului se consemnase cu câţiva ani înainte odată cu transformarea României într-o colonie – şi anume în stadiul colonial cel mai de jos, al anexei de consum – în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă Uniunea Europeană.

De la 1 ianuarie 2014 s-a dat liber vânzării terenurilor din extravilan către cetăţenii Uniunii Europene. Că şi cetăţenilor români li se permite să facă acelaşi lucru prin ţări ale Uniunii Europene nu este altceva decât o capcană.

Degeaba mi se permite să cumpăr un Mercedes când eu nu-mi permit decât closet în curte! La nivelul câştigurilor lunare şi averilor acumulate de cei din centrul din Vest şi respectiv de cei de la periferiile din Est ale Uniunii Europene, liberalizarea vânzării terenurilor este o operaţiune fără precedent de deposedare a săracilor din Est de către bogaţii din Vest, în spiritul celei mai crâncene exploatări colonialiste. 

Faptul că scapă acestui proces bogataşii din Est nu schimbă cu nimic datele problemei, ci le înveninează şi mai tare. Cine sunt bogătaşii din Est?! Nu sunt produsul dezvoltării capitaliste a Estului după căderea comunismului (căci n-ar fi avut timp!), ci îmbogăţiţii tranziţiei pe baza rapidei devalizări a statului în ţările din Est. Si – după ce s-au făcut că nu văd devalizarea statului în ţările din Est, pentru că le permitea lor înşile să se înfrupte – corifeii Vestului lasă acum ceva mărunţiş bogataşilor din Est ca să ascundă, sub abureala unor latifundiari autohtoni, cotropirea pământurilor estice de către vestici.

Îmbogăţiţi români se dovedesc cei mai racordaţi la acest bacşiş vestic. Deşi ştiu bine de ani de zile de scadenţa dramatică din 1 ianuarie 2014 n-au mişcat un deget pentru fârtaţii lor, românii săraci. Nu s-au agitat decât pentru ei şi averile lor. Pentru îmbogăţiţii din Ungaria a primat spiritul naţional: s-a stabilit că pământurile sunt maghiare şi rămân ale maghiarilor. Ba, la Budapesta s-a formulat un program de dobândire de către statul ungar a pământurilor pe care ar dori să le vândă etnicii maghiari din Transilvania!

Îmbogăţiţii bulgari, care n-au avut tăria celor maghiari, au obţinut măcar un respiro pentru năpăstuiţii lor compatrioţi săraci, amânând cu cinci ani scadenţa de la 1 ianuarie 2014. Numai îmbogăţiţii români dau cu secera în fârtaţii lor săraci! Căci nu este greu de întrezărit ce efecte va avea aşa-zisa liberalizare a vânzarii pământurilor în România când câştigul mediu net salarial este aici de 300 euro (nu mai vorbim de câştigul lucrătorilor din agricultură!), iar în vestul Europei este de 2500-3000 euro şi când hectarul agricol în România este 2000 euro, iar în vestul Europei 15-20000 euro: o deposedare de anvergură a săracilor de pământurile lor!

Blestemul pământului pentru abandonarea fraţilor

Faţă de actuala expropriere funciară, cea operată de regimul comunist a fost un biet bebeluş. Aceea avea întoarcere şi s-a dovedit că o răsturnare politică a putut repune în posesie pe proprietari. Noua deposedare este fără întoarcere. Este definitiva rupere de glie a românului. Si cu aceasta, România ca ţară are toate condiţiile să nu mai existe!

Îmbogăţiţii români ai tranziţiei i-au vândut pe nimic străinilor pe fraţii lor săraci. Ca negociatori ai documentelor de aderare la UE au acceptat incalificabila liberalizarea a vânzării terenurilor agricole, deşi liberalizarea era refuzată de condiţiile cu totul inegale de şansă pentru români. Ca dirigenţi politici ai României în perioada postaderare au admis scadenţa fără a încerca măcar să o amâne, necum să-i tundă din efectele catastrofale previzibile. În perioada de care vorbim, s-au perindat la putere absolut toate partidele parlamentare, cu ciocoii lor, fără excepţie. În bloc, clasa politică a consimţit şi participat la exproprierea săracilor români, la ruperea românului de glie, la apropiata suprimare a României.

Singurul lucru cu care ciocoimea îi blagosloveşte acum pe săracii ameninţaţi de expropriere o constituie o imensă diversiune. Li se spune că 1 ianuarie 2014 n-ar fi vreo dată-prag, pentru că, sub forma cumpărărilor de către persoane juridice române, străinii au putut şi până la această dată dobândi terenuri în România, deţinând oficial vreo 15% din terenurile agricole din ţară. Asta aşa ca să fim liniştiţi pentru că estimări neoficiale vorbesc de deţineri de 50% de către străini în Ardeal (în urma nu doar a achiziţiilor de terenuri de către persoane juridice, dar şi a retrocedărilor ilegale, cu acte false sau în speţe fără legătură cu abuzurile regimului comunist)! Păi, cum vine asta fraţilor, bagatelizăm răul ce va să vină prin răul deja făcut?! Nu este de ajuns răul deja făcut?!

Nu poate servi ca învăţământ pentru a-l opri pe cel ce va să vină şi care va fi de o incomparabil mai mare amplitudine, căci de acum nu mai există limite şi restricţii?! Si apoi, ca un făcut, în preajma lui 1 ianuarie 2014 şi imediat după aceea, au apărut în scenă cazuri precum Nana şi Fuia dezbătute cu înfrigurare de întreaga clasă politică, dar de fapt cu desfătarea că se abate atenţia publică de la semnificaţia tragică a acestei zile. Si ni se mai spune, ca argument suprem, că străinii, chiar dacă ne iau pământurile, n-o să plece cu ele! Evident, nu le vor putea lua în spate, dar vor pleca cu roadele lor! Deşi s-au văzut şi cazuri, deloc izolate, în care se fac transporturi către alte ţări de straturi de sol, căci pământurilor, ca să devină soluri nutritive, le trebuie zeci, dacă nu chiar sute de ani!

Deposedarea de pământuri a săracilor nu există de azi de ieri. Cea actuală se deosebeşte de precedentele doar prin anvergură şi modalităţi. Istoria deposedărilor arată însă că niciodată nu s-a scăpat de un blestem. Este necruţătorul blestem al pământului care cade asupra celor care şi-au abandonat fraţii.