LA 25 ANI DE COMUNISM [din emisiunea Punctul de intalnire – VIDEO]. Economistul Ilie Serbanescu descriind CAPITALISMUL ODIOS practicat in Romania: “CEA MAI TERIBILA ASERVIRE DE TIP COLONIAL”. Semnal de alarma cu privire la soarta TRANSILVANIEI in noul context politico-economic

29-12-2014 12 minute Sublinieri

In plus: jurnalist spaniol despre NAIVITATEA BRUTALA a romanilor din 1989 cu privire la Vestul capitalist


ILIE SERBANESCU despre Romania LA 25 ANI DE… by medialert

“Pentru România, anii scurşi de la căderea comunismului – puţini la număr la scară istorică – au constituit perioada celei mai teribile aserviri economice de tip colonial, necunoscută vreodată prin amploare, profunzime şi viteză. Caracterul aproape excepţional derivă din faptul că această „colonializare” s-a înfăptuit fără războaie sau ocupaţii de către forţe de intervenţie străine. (…) Economia României a intrat în colimatorul forţelor colonialiste occidentale numai atunci când au decis acestea (practic de la începutul anilor 2000) şi nu când a dorit clasa politică românească (…), acţiunea de acaparare economică a României a fost declanşată şi desfăşurată bine ticluit, fără posibilităţi de opţiune, sub condiţionările admiterii ţării în NATO şi UE”.

Ilie Serbanescu in cadrul emisiunii Punctul de intalnire, duminica, 28 ianuarie 2014. Pe langa descrierea capitalismului aplicat in Romania drept “odios”, la sfarsitul emisiunii economistul mai trage un semnal de alarma privitor la tendintele centrifuge ale Transilvaniei, ce vor putea capata accente stridente in noile imprejurari politice. Serbanescu explica procesul din punct de vedere economic:

In contextul in care granitele economiei nationale au fost eliminate si exista o piata europeana unica cu diverse centre, nuclee de putere, Transilvania este tot mai mult atrasa, dpdv economic, catre centre puternice din Europa Centrala, ca Budapesta sau Viena. Bucurestiul nu are suficienta forta economica sa “tina” Ardealul in zona sa de influenta (lipsind pana si infrastructura minimala, cum ar fi o autostrada de legatura intre Sud si Nord- Vest). Faptul ca, acum, Transilvania a dat si presedintele tarii, poate duce la asteptari mai mari, la revendicarea unor “recompense” economice superioare (cum ar fi o autonomie fiscala relativa). 

Politologul Cristian Pârvulescu şi economistul Ilie Şerbănescu au fost invitaţii lui Radu Tudor, la “Punctul de Întâlnire”.

Cei trei au discutat despre cum arată România, la 25 de ani de la căderea comunismului.

„Încă suntem în tranziţie. În perioada comunistă statul nu a existat. A existat controlul Partidului Comunist asupra statului. Am asistat după aceea la privatizarea instituţiilor fără să creem statul. De fiecare dată am avut dificultăţi în a crea statul. România cu siguranţă a făcut progrese. Trebuie să spun că astăzi sunt fix 25 de ani de la prima întâlnire a FSN. Atunci s-au pus bazele sistemului politic românesc. Atunci a fost prima discuţie despre ce se va întâmpla cu România” a afirmat Cristian Pârvulescu.

Ilie Şerbănescu a punctat că regimul comunist a lăsat şi o moştenire valoroasă pentru români.

„Acest regim extrem de hulit a lăsat trei piloni, pe baza cărora populaţia post-decembristă a trăit şi supravieţuieşte şi acum. Sistemul de sănătate, sistemul public de pensii şi sistemul locativ. Fără ele, nu ştiu câţi ar mai fi supravieţuit în această perioadă. Noi, indiferent dacă considerăm ceea ce a fost comunism în adevăratul sens al cuvântului, noi am trecut la un capitalism sălbatic. Să fie foarte clar, cine e de vină, sunt cei care au condus România în perioada aia. Şi care sunt făcuţi în mod absurd comunişti. Cum să-l consideri comunist pe Ion Iliescu, care a fost parohul acestui capitalism?” întreabă Ilie Şerbănescu.

“Situaţia salariatului român este efectul capitalismului odios. Eu îi spun României – colonie. Cei de afară au dat iama aici. Pe magistrala est-vest au existat în timpul comunismului cele mai mari decalaje, acestea există şi acum. Aceste decalaje s-au stratificat cel mai mult aici şi în Bulgaria” a mai spus Ilie Şerbănescu.

  • Jurnalul/ Ilie Serbanescu:

Postcomunismul, virajul colonial (I)

Se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului în centrul şi estul Europei. Perioada scursă de atunci – scurtă la scara istoriei – a fost, la ritmul vremurilor noastre, una din cele mai tumultoase. Fără îndoială s-au produs schimbări profunde, dar probabil şi mai multe şi mai adânci vor fi fost acelea cu care au creditat-o trăitorii regiunii în cauză, una importantă dar nicidecum covârşitor importantă pe plan mondial, nici economic nici demografic. Şi, doar după alte decenii, adevăratele semnificaţii se vor releva.

Deocamdată, eventualele concluzii nu pot fi decât provizorii şi consideraţiile nu pot evita evidenţierea rezultatelor prin comparaţie cu aşteptările. Pentru că rareori probabil a existat vreo altă epocă în care să fi fost investite atâtea speranţe, evident din partea celor din zonă – centru şi estul Europei – care cunoscuseră decenii la rând avatarurile comunismului. Neîndoios, accesul cetăţenilor acestei regiuni la libertatea de exprimare şi parţial la libertatea de călătorie reprezintă punctul forte al transformărilor de aici, de sub egida postcomunismului. Când se ajunge însă la realizările economice – ca temelie a nivelului de trai în anii curenţi şi în anii ce vin, precum şi a configurării viitorului – bilanţul celor 25 de ani este pur şi simplu dezamăgitor. Că ar fi departe de aşteptări sau mai ales de speranţe n-ar fi vreo problemă! Nivelul de trai nu se poate, în mod obiectiv schimba de la un deceniu la altul. Iar mentalităţile cu atât mai puţin. Europa centrală şi de est n-a avansat ca loc de poziţionare în ierarhia mondială în această perioadă şi este o întrebare dacă prin comparaţie cu sine a urcat sau nu pe treptele dezvoltării. Ceea ce probează concludent că simpla schimbare de paradigmă – asupra căreia s-au bătut tobele politice, anume că ar fi de ajuns să se treacă la proprietatea privată pentru ca subdezvoltarea şi sărăcia să fie eradicate de la sine – nu antrenează automat schimbări de nivel de dezvoltare şi de standard de viaţă.

Câteva constatări nu ar putea fi nici trecute cu vederea nici ignorate dacă tot li s-a consemnat prezenţa. O violentă şi abruptă polarizare economico-socială s-a produs atât pe verticală în fiecare din ţările zonei, cât şi pe orizontală între Vest şi Est, respectiv pe aceeaşi magistrală pe care se propagau discrepanţele de dezvoltare şi în timpul comunismului şi pe care se aştepta să fie eliminate dezechilibrele în mult lăudata epocă postcomunistă! Decalajele de dezvoltare nu s-au aplatisat, ci dimpotrivă s-au adâncit şi, ca element nou, s-au aprofundat în trepte de la Vest spre Est. Intreaga actuală configuraţie economico-politico-socială a Europei poartă amprenta unui clasic sistem centru-periferie de tip colonial. Graţie dimensiunii fabuloase, puterii militare şi în particular nucleare, precum şi depăşirii în deceniile Putin a umilinţei iniţiale, doar Rusia a scăpat din acest sistem centru-periferie cu alungiri de la Vest spre Est.

Postcomunismul, virajul colonial (II)

Destrămarea Uniunii Sovietice şi a conglomeratului ei satelitar din Euroapa centrală şi de est a oferit Vestului Europei oportunitatea istorică a unor surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere aproape neaşteptate în cvasiproximitate şi de cvasigratuitate – un adevărat balon de oxigen pentru cel mai în vârstă dintre centrele de putere economică ale lumii şi, oricum, cu cel mai costisitor model social, devenit handicap în faţa ascensiunii noilor concurenţi mondiali din Asia. Vestul Europei s-a repezit pe Centrul şi Estul Europei oferite pe tavă de istorie. S-a dovedit a fi fost luat pe nepregătite, nearătând vreo strategie pe termen lung. De fapt, a făcut atât cât l-a dus capul! Probabil, nu puteau imagina altceva cele 5-6 puteri foste coloniale strânse laolaltă în cadrul UE, care de cel puţin două-trei secole nu-şi datoraseră prosperitatea decât extracţiei sistematice şi masive din teritoriile coloniale. Ceea ce era nou acum era doar faptul că trebuiau să pună în operă un sistem colonial în comun, un fel de „colonialism colectiv”. Regulile şi constrângerile aveau să fie stabilite în comun în cadrul UE, iar colonialismul propriu-zis urma să fie practicat de capitalul privat occidental, în frunte cu marile lui multinaţionale. A fost o politică statală de tip colonial!

In condiţiile concrete existente, a fost de-ajuns să se stabilească de la centru premisele, apoi totul a venit de la sine. In spiritul libertăţii de mişcare şi acţiune propovăduite, s-a trâmbiţat nevoia unei liberalizări rapide şi depline a circulaţiei produselor, serviciilor şi capitalurilor, a schimburilor comerciale, valutare şi de investiţii. Ce însemna acest lucru?! Că de la sine cei puternici şi deja aşezaţi în piaţă, adică cei din Vest, vor acapara tot, întrucât în mod obiectiv nou veniţii din Est nu puteau fi decât slabi şi fără potenţe tehnologice şi financiare. Fără de mirare, circulaţia forţei de muncă nu avea să beneficieze de acelaşi regim, liberalizarea ei urmând să fie făcută treptat, pentru ca Estul să nu profite cu ceva, iar Vestul să nu fie afectat cu ceva. Dar, era de ajuns ca principiul călăuzitor proclamat să fie transferul economic de la stat la privat pentru ca piesele de forţă şi importanţă strategică din economia estică să treacă automat în mâna capitalului vestic, în măsura în care capitalul privat autohton estic era inexistent la început şi oricum fără vlagă pe parcurs.

Invazia vestică în Est s-a soldat cu acaparări masive şi la viteze istorice. Ca în scenariul clasic colonialist, capitalul vest-european s-a înfipt de la început în ceea ce constituie rulajul banului într-o economie: exploatarea resurselor naturale, distribuţiile de energie (cele care colectează banii din asigurarea cu energie) şi băncile. Restul – industrii, servicii, comerţ – s-a prăbuşit aproape implicit în braţele „eliberatorilor” vestici. Esenţială a fost implementarea cât mai rapidă a mecanismului de extracţie de sevă economică din Est, care operează în principal şi masiv prin menţinerea în Est a salariilor mici, dar generalizarea (impusă) aici a preţurilor din Vest.

Postcomunismul, virajul colonial (III)

Merită remarcat că, în avântul lor colonialist, „eliberatorii economici” din Vest n-au manifestat nici urmă de răbdare, deşi nimeni nu le lua piaţa. Si au făcut un lucru similar cu tăierea propriei crăci de sub picioare. Vestul n-a folosit decât într-o mică măsură, pentru extracţia de sevă economică din Est, investiţii – ceea ce ar fi creat aici locuri de muncă, dezvoltare şi produse cărora Vestul să le ofere debuşee într-o complementaritate economică pe termen lung – ci bănci. Acestea au fost înzestrate cu bani pentru achiziţii întru acapararea pieţei bancare estice şi creditare spre crearea artificială de consum. Capitalul bancar occidental a extras profituri uriaşe într-o perioadă scurtă, dar astfel a lichidat şi bruma de economisire din Est şi potenţialul de dezvoltare pe termen lung al acestuia. Si curând Vestul însuşi, atacat şi de criza declanşată de operaţiunile de tip cazino în care se implicaseră la ele acasă aceleaşi bănci, a pus capăt finanţării Estului pentru consum şi l-a aruncat poate pentru decenii într-o lâncezeală care este exact contrară interesului vestic de a se baza pe Est în competeţia cu Asia. Cei din centrul Europei care apucaseră perioada iniţială din postcomunism, în care Vestul a folosit instrumentul clasic investiţional, s-au ales cu ceva şi au fost implicaţi în angrenajul occidental, devenind un fel de ateliere în sistemul centru-periferie. Cei din Est – în frunte cu România şi Bulgaria – aflaţi în mărginime, care au prins în plin doar perioada instrumentului bancar al expansionismului vestic, au ajuns colonii în cel mai de jos stadiu, acela de anexă de consum, cu perspective de dezvoltare complet închise.

România este un exemplu copleşitor: aceeaşi subdezvoltare, aceeaşi poziţionare în coada Europei, prăbuşire la jumătate a locurilor de muncă, niciun segment de piaţă sub control autohton, nicio poziţie strategică în mâna românilor, nicio pârghie de dezvoltare la dispoziţie.

Pentru România, anii scurşi de la căderea comunismului – puţini la număr la scară istorică – au constituit perioada celei mai teribile aserviri economice de tip colonial, necunoscută vreodată prin amploare, profunzime şi viteză. Caracterul aproape excepţional derivă din faptul că această „colonializare” s-a înfăptuit fără războaie sau ocupaţii de către forţe de intervenţie străine.

Cei care au bunul simţ de a nu nega statutul actual de colonie al României, deşi ezită să-l denumească aşa, dar vor să absolve de vreo vină puterile colonialiste occidentale plasează anatema doar asupra clasei politice româneşti, care n-a fost capabilă să-şi administreze şi gestioneze cum se cuvine ţara, inclusiv vânzându-o pe nimic altora. Acestora trebuie să li se spună răspicat că economia României a intrat în colimatorul forţelor colonialiste occidentale numai atunci când au decis acestea (practic de la începutul anilor 2000) şi nu când a dorit clasa politică românească şi că acţiunea de acaparare economică a României a fost declanşată şi desfăşurată bine ticluit, fără posibilităţi de opţiune, sub condiţionările admiterii ţării în NATO şi UE.

„Ne-am luat ţara înapoi” – o parascovenie!

Nu ştim câţi dintre cei 6,2 milioane de votanţi ai dlui Iohannis au împărtăşit ca un cuvânt de ordine metafora „ne-am luat ţara înapoi” cu care câştigătorul din 16 noiembrie şi-a marcat pe internet victoria. Personal nu sunt internaut, dar câţiva internauţi mi-au arătat pe telefoanele lor mobile cu acces online această metaforă-calificativ, folosită probabil pe internet, la sugestia vreunui consilier, tocmai pentru că pe Facebook şi alte reţele de socializare s-a decis soarta prezidenţialelor. Când am văzut metafora, m-am întrebat ce o fi cu parascovenia asta?! A-ţi lua ceva – indiferent ce – înapoi înseamnă că ai deţinut cândva acel ceva! Când o fi fost asta?

Aceiaşi prieteni internauţi mi-au atras atenţia că, din ceea ce au constatat ei înşişi în traficul de pe internet, formula „ne-am luat ţara înapoi” ar fi fost iniţiată în contextul participării la prezidenţiale a candidatului PSD-ist Victor Ponta, sugerând că înfrângerea acestuia ar marca desprinderea definitivă de comunism. Trecem peste faptul că aceasta ar însemna că, de 25 de ani de la căderea oficială a comunismului, am fi vegetat tot în comunism şi ceea ce s-a înfăptuit pe linia trecerii la economia de piaţă, la democraţia de tip occidental şi la situarea în tabăra politico-militară euroatlantică ar fi un fel de minciună. Dar ce mai este oare comunist în PSD, acest partid care este principalul artizan din România al celui mai odios capitalism sălbatic din Europa?! Cum oare o fi comunist Victor Ponta, despre care se poate spune fără ezitare că nu s-a mai văzut altul la fel de determinat să vândă pe nimic şi aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist de oriunde de prin ţară doar-doar de o dobândi astfel graţia „partenerilor euroatlantici”?!

Si apoi, fraţilor, dacă nu vă descurcaţi cu clarificările în plan politic, atunci treceţi în plan economic, unde lucrurile sunt clare, fără echivoc. În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) – la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia – la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) – la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor, după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne. Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau graţis precum statul român! Si v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu ce cumpăra!  

Ignacio Vidal Folch, scriitor și ziarist, a fost corespondentul ziarului El País în România în 1989. A scris La libertad, despre ultimele zile în dictatură. Revine cu un roman despre tranziția din România, Pronto seremos felices, În curând vom fi fericiți.

De ce ai scris despre tranziția din România la 25 de ani de când ai fost prima dată aici?

De mulți ani mă gândeam la o carte de acest gen despre România pentru publicul spaniol. Și de mulți ani tot merg în România, pentru mine este un loc apropiat la nivel emoțional. Au trecut 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Eu am fost în București în 1989, în toată luna decembrie și ianuarie. Eram corespondent al cotidianului spaniol El Pais. Ulterior, am avut norocul să asist de la distanță la schimbările care s-au produs după 1989. Mă simt cumva apropiat de România. În plus, cum am trăit trauma conflictului din decembrie 1989, mă simțeam cumva apropiat de români și de ce trăiați voi în continuare, aveam o obsesie cu România, voiam să văd ce se întâmplă. În anii ‘90, în România eram mulți ziariști spanioli și mai toți ne spuneam: trebuie să explicăm celor din Vest ce se întâmplă aici. Eu am scris atunci La libertad, despre ultimele zile ale dictaturii, și acum tocmai s-a publicat, Pronto seremos felices, un roman despre tranziția din diferite țări din Europa de Est, a treia parte a cărții fiind despre personaje ale tranziției în România.

Cum vedeai ce se întâmpla în 1989, tu veneai cu alți ochi, veneai cu alte experiențe?

În 1989, românii erau de o naivitate brutală în privința Occidentului. Exista însă și o pătură a societății absolut cinică ce s-a dedicat imediat ocupării noilor funcții, a puterii. Pe de altă parte, naivitatea socială era absolută. Când mergeam prin București cu o mașină cu un anunț care punea Press, lumea din jur aplauda. Era o demonstrație de inocență din partea oamenilor. Îmi amintea de o scenă dintr-un film al lui John Huston despre Freud: când Freud ajunge cu vaporul în Anglia, scăpând de teroarea nazistă, lumea din port îl aplaudă, moment în care Freud se gândește: dacă ar ști ce le aduc, nu ar mai aplauda. Freud știa că aducea o cunoaștere a psihicului uman care era cumva distrugătoare. Cădeau mituri anterioare legate de funcționarea minții. La asta mă gândeam eu când intram în România: voi aplaudați, dar vă aducem societatea de consum și toate problemele din Occident, ei știu de ce aplaudă, le spuneam colegilor mei.

În anii care au urmat, cum ai văzut tranziția din România?

Vestea proastă e că în această tranziție România nu este un caz special. Aceleași situații le vezi în Bulgaria, în Serbia. V-ați întâlnit cu ceea ce voi numeați democrație, iar noi numeam capitalism. V-ați întâlnit cu o zonă de libertate, dar și cu o piață, care nu e doar un loc de dialog între cel care cumpără și cel care vinde. România a renunțat imediat la naivitate și a intrat în logica capitalistă, s-a incorporat la ceea ce numim piață, la ideea materialistă a societății, s-a dedicat acestei idei imediat.

Ce viitor există pentru tranziția românească?

România ar trebui să înceapă să producă pe cont propriu, totul, de la discurs politic la economie. Dar nu vreau să dau expectative negative pentru țările care sunt în sudul zonei de producție. Țările din sud suntem țări catastrofice, nu prea sunt știri bune din zona asta.

Criza poate avea și un efect pozitiv pentru România, cade mitul Europei bunăstării, afară nu e așa cum își imaginau românii?

Sigur că în ultimii ani asistăm la apariția unui nou agent politic care este rezultatul decepției, frustrării, se naște ceva acum pe teren politic. Acest ceva este o reacție la toată decadența regimurilor occidentale. Și nu e doar decepția, dar sunt și noi oportunități pentru denunț, protest, oportunități aduse de noile tehnologii. Pe de o parte trăim dispariția societății așa cum o știam și, pe de altă parte, apare un element de reacție brutală, neașteptată pentru puterile actuale. Acum, oricine cu un email poate distruge un Guvern, cum s-a demonstrat cu Assange etc. De aceea acum apar cazurile de corupție, de exemplu, în Spania, cazuri care ajung în tribunale, îmi imaginez că dinamica asta există și în România. Cu un e-mail faci o criză de stat. Prin urmare, parametrul de onestitate publică a fost potențat prin noile tehnologii care deja schimbă politica.

Petru, personajul din noul tău roman, este un îmbogățit al tranziției, un fel de mogul. I-ai cunoscut în România?

Mi-ar plăcea foarte mult să-i cunosc, să stau de vorbă cu ei și să se lipească ceva din bunăstarea lor de mine, dar mi s-a spus că nu risipesc niciun euro, că sunt destul de avari. Bogatul occidental nu simte necesitatea de a demonstra că este bogat, mai mult decât atât, simte oroare când arată că este bogat. Mogulul român simte nevoia să demonstreze constant că este bogat. E ca și cum ai avea un complex. Într-o societate mai săracă, bogăția e simbol al puterii, marcarea unui statut, aici sunt eu, e reflexul unei violențe sociale, violența inegalității.

Spuneai recent, referitor la țările din Europa de Est, că represiunea din aceste țări și existența Zidului Berlinului a menținut statul bunăstării în Occident în ultimii treizeci de ani.

Europa are mereu un fel de conștiință pozitivă despre sine însăși, ca și cum ar fi un continent model de cultură, umanitate etc, ca și cum ar fi un model pentru ceilalți. America Latină este un haos, un dezastru, Asia nu conteaza prea mult. Există o idee europeană referitoare la bunăstarea europeană ca și cum Europa ar fi un continent inocent, când, de fapt, toată bunăstarea europeană s-a organizat pe baza exploatării coloniilor. Exemplul maxim este Belgia. Cu ce scoteau din Congo se construia Belgia. Însă există ideea asta că suntem foarte buni, suntem un model, idee care mi se pare ofensivă, dacă nu chiar jignitoare.

Starea economică proastă din Europa de Est și lipsa comunicării cu ce se petrecea acolo era o garanție de bunăstare pentru Occident. Există un capitalism funcțional, fără suflet, care oferă totul pieței și unul care se preocupă de a evita conflicte sociale, are grijă ca dificultățile unei pături sociale să nu explodeze. Și acest capitalism era atent la vecinul său din acel moment. Și acest vecin era comunismul. Dictaturile din Europa de Est erau ca o închisoare, nu se prea știa ce se întâmplă acolo, dar în același timp, acest comunism care se presupunea că există în Est, bazat pe egalitate, servea drept amenințare pentru capitalismul occidental, amenințare care a dispărut acum. Această alternativă din Est era credibilă, mobiliza straturi sociale în Occident. Odată ce a dispărut această alternativă, capitalul face acum ce vrea. De asta spuneam că statul bunăstării din Vest era garantat de Estul Europei.

saracii-europei.-4-din-10-romani-sunt-socotiti-saraci-dupa-standardele-ue_01

 

 

*

*


Categorii

Articolele saptamanii, Corporatism, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “LA 25 ANI DE COMUNISM [din emisiunea Punctul de intalnire – VIDEO]. Economistul Ilie Serbanescu descriind CAPITALISMUL ODIOS practicat in Romania: “CEA MAI TERIBILA ASERVIRE DE TIP COLONIAL”. Semnal de alarma cu privire la soarta TRANSILVANIEI in noul context politico-economic

  1. eh… glasul celui care vorbeste in desert. Striga, se aude, dar nu il asculta nimeni.

  2. Poate veti spune ca nu are legatura cu subiectul.Are legatura insa cu spalarea pe creier la care am fost supusi,si nu de 25 de ani…E un articol care sintetizeaza toata mizeria pe care ne-am insusit-o cu sau fara vrerea noastra.

    “Oamenii caută fericirea, viața veșnică, lumina cea pururea fiitoare, iubirea Mirelui ceresc, unirea cu Dumnezeu, privirea cetelor de sfinți, corurile miriadelor de îngeri, Liturghia eternă a Mielului lui Dumnezeu. Năucitor. Cine, zbierătorii din Piața Constituției, bețivii din scara blocului, obsedații de petarde din cartierele mărginașe, maneliștii zgomotoși cu geamul deschis, spărgătorii de sticle de șampanie ieftină, cu gust de piersică stricată, creaturile ascunse prin cluburi unde decibelii, fumul și bezna sunt proorociile veacului viitor, mascații ambetați care bat vajnic din tobe spre disperarea mamelor cu copii mici?”

    http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/metaforele-disperarii

  3. Avem un capitalism feroce, jaf la drumul mare.

  4. Asa a patit si va pati orice tara ocupata.Nu-i nimic nou in afara faptului ca doar o extrem de mica minoritate isi da seama de faptul ca suntem ocupati.

  5. @emilian

    Sunt ceva mai fixist din fire, aşa încât vă rog să mă iertaţi, dar după câte ştiu eu şi după cum am găsit în dex:

    OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

    Deci, dacă suntem sub ocupaţie, unde sunt trupele alea armate care ne ocupă, că eu unul sunt gata să fac pe-a haiducul? Avem administraţie militară, lege marţială, guvernare directă a puterii străine? Chiar suntem ocupaţi cu adevărat? Nu cumva avem alte probleme? N-or fi ele cumva de natură politică, în primul rând? N-or fi ele cauzate de români verzi, cozi de topor? Unde sunt bubele societăţii noastre? Dacă nu vorbim de ocupaţie militară, despre care altă ocupaţie vorbim? Cum se manifestă aceasta, prin care pârghii şi instrumente? Câte dintre aceastea sunt în posesia cozilor de topor asupra cărora putem interveni direct ori indirect şi câte dintre acestea sunt cedate unor instituţii supranaţionale? În ce măsură sunt aceste cedări definitive? Este oportună reconsiderarea lor în contextul actual? În subsidiar, ce indicatori luăm în considerare pentru a înţelege contextul actual? Cum se manifestă puterea formală şi cea informală în cadrul acestor instituţii şi structuri administrativ-executive? Faţă de cele de mai sus, ce alte lucruri am mai trebui să ştim, ce informaţii ne lipsesc? Cum le putem afla? Faţă de cele pe care le cunoaştem deja, ce soluţii putem propune? Cum verificăm soluţiile propuse? Cine ar trebui să le pună în aplicare? Cum acţionăm în acest sens?

    Iacă-tă nişte întrebări aş zice necesare, până să ajungem la META-CONCLUZII de genul “suntem ocupaţi”! Iertaţi! Doamne, ajută!

  6. Unele lucruri sunt foarte greu de schimbat, cum ar fi pozitia si statutul in sistemul mondial capitalist. Exista insa o marja si chiar in emisiune exemplul pozitiv dat este cel al Poloniei, nu exemplu stralucit, dar, oricum, altceva decat calea adoptata de ”ai nostri”.

  7. @ Hirtu Cristian

    Pentru cineva care nu intelege pentru ca nu poate, sau nu vrea sa inteleaga sau si mai rau, intelege dar vrea sa-i indeparteze pe ceilalti de la intelegerea corecta a realitatii, problema se poate pune si asa cum incercati dumneavoastra sa faceti.

    Daca viclenia timpurilor pe care le traim este cu multi pasi inaintea multor definitii si nu in ultimul rand inaintea multora dintre noi, asta nu inseamna ca trebuie sa ne lasam “imbroboditi”.

    Dar daca sunteti putin mai “fixist din fire” si vreti sa desfaceti firul in patru sau in oricate, numai sa nu se poata justifica stadiul de colonie in care se afla Romania acum si realitatea ca suntem o tara ocupata, fiti totusi fixist pana la capat si mai cititi odata explicatia pe care ati gasit-o in DEX:

    “Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți.”

    Aproape toate resursele Romaniei au fost luate in posesiune de catre puteri straine, industria Romaniei a fost distrusa si productia lor a fost preluata de catre puteri straine, agricultura a fost pusa pe butuci si pamanturile au fost luate in posesiune de catre puteri straine …

    Legislatia din Romania si puterea legislativa din Romania cu tot ce inseamna aceasta, parlament, guvern, justitie … sunt subordonate leguitorilor UE.

    Iar daca vreti sa vorbim si despre ocuparea militara, ei bine, armata Romaniei a fost desfiintata si inlocuita cu o “ceata” (ca numar de militari), care este mai bine inarmata si mai bine instruita, dar care nu poate apara Romania si nici nu i se permite, deoarece este direct subordonata unor puteri straine prin includerea sa in OTAN.

    Putem continua si cu alte aspecte privitoare la ocuparea Romaniei, dar cred ca este edificator pentru oricine incearca sa inteleaga indiferent cat de “fixist din fire” ar fi.

    Faptul ca toate acestea s-au facut si se fac in contextul tradarii clasei politice romane, nu schimba cu nimic realitatea stadiului in care a ajuns Romania: tara ocupata.

    Iertati-ma va rog.

  8. Ce să mai spun. M-aţi biruit. Aşa e cum le ziceţi. Mult succes în continuare.

  9. şi totuşi.. iertaţi-mă că insist, dar din paragraful acesta al dvs, îmi permit să vă cer nişte lămuriri:

    Aproape toate resursele Romaniei au fost luate in posesiune de catre puteri straine, industria Romaniei a fost distrusa si productia lor a fost preluata de catre puteri straine, agricultura a fost pusa pe butuci si pamanturile au fost luate in posesiune de catre puteri straine …

    1. “Aproape toate resursele României au fost luate în posesiune”: Care resurse NU au fost încă luate, de vreme ce spuneţi aproape? Ce înţelegeţi prin “posesiune”: proprietate, posesia, detenţie precară, drept de concesiune, drepturi speciale de exploatare?
    2. “Industria României a fost distrusă şi producţia lor a fost preluată de către puteri străine”: distrusă total? în ce proporţie? CUM? A fost înlocuită cu ceva? CUM? Bănuiesc că prin “producţie preluată” vă referiţi la acapararea pieţei de produse ale industriilor străine? Prin “puteri” vă referiţi la statele din care vin aceste produse sau la firmele care le produc? Credeţi totuşi că mai e ceva a nostru? Ce? Cât?
    3. “Agricultura a fost pusă pe butuci”: Faţă de cea comunistă, înţeleg că sugeraţi.. Cum aţi ajuns la această concluzie? Care sunt argumentele dvs cantitative? Care sunt cele calitative?
    4. “pamanturile au fost luate in posesiune de catre puteri straine”: Toate? au mai rămas şi românilor? Când spuneţi “puteri străine” vă referiţi la state, la organizaţii supranaţionale? La firme? la persoane fizice de cetăţenie străină? Cetăţenie europeană? Non-europeană?

    Sunt sigur că despre “desfiinţarea” armatei române am citit în trecut tot pe acest site un articol care v-ar fi contrazis cu argumente demne de luat în seamă. Dar nu mai contează. Cel puţin pentru paragraful citat mai sus cred că greşiţi şi că exageraţi în diagnoza dvs.

    Piatra din capul unghiului în comentariul dvs este reprezantată de noţiunea de “puteri străine”. Vă rog lămuriţi-mă şi pe mine la cine anume vă referiţi. Dacă aveţi timp şi dispoziţie pentru aceasta, căci nu arde.

  10. Tot e bine ca cineva mai discuta pe subiectul asta, ca altfel… cam trec nebagate in seama lucrurile astea.

    Intr-adevar, poate e bine sa completam, pentru cei care au disponibilitate, discutia de aici cu niste date concrete/situatii de facto (unele din ele sunt chiar in referintele la aceasta postare…), fara sa acuzam imediat pe proepinent de nu stiu ce intentii rele.

  11. Intenţia mea nu a fost să devin un trol care cere lucruri imposibil de furnizat sau care oricum nu au nici o importanţă în economia discuţiilor.

    Sugeram în subtext că prea lesne e primită fără nici un fel de judecată concluzia domnului emilian şi la care achiesează din câte înţeleg şi userul sluga netrebnică. Atunci când ducem la extrem lucruri parţial adevărate sau generalizăm aspecte convenabile eşuăm cu totul nu numai în diagnoza unor probleme politice, economice sau sociale ci eşuăm cu totul în ale gândirii cu discernământ. De aici încolo toate relele sunt posibile, inclusiv cele de ordin duhovnicesc.

    Eu nu pretind că a şti factologie brută te califică în a avea comentarii folositoare, însă sunt sigur că a gândi corect, fără distorsiuni şi fără exagerări convenabile este esenţial pentru mântuire în primul rând şi apoi pentru a înţelege ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă se va face vreodată ceva în această ţară, de către noi şi prin noi, lumeşte vorbind, nu cred că cei convinşi şi autosuficienţi în opinii şi sentinţe definitive vor avea participarea cea mai semnificativă.

    Boala asta a şabloanelor de gândire a lovit năprasnic în rândul ortodocşilor. De regulă prejudecăţile astea sunt la periferia opiniei publice întrucât lumea ar trebui să recunoască consistenţa dezbaterilor reale, de profunzime şi să se auto-tempereze. Ar trebui să le caute, să-şi dorească opiniile şi convingerile proprii scuturate şi pisate de adversari. Ar trebui să intre în panică când observă că “are dreptate” de prea multă vreme şi că “înţelege totul”. Ca unul ce “observă” blogosfera ortodoxă de câţiva ani buni cred că s-a ajuns într-un punct pur şi simplu catastrofal.

    Din păcate cei care ar fi dorit sau ar fi putut să contribuie s-au retras ori pur şi simplu nu mai fac faţă iar blogosfera ortodoxă a naufragiat într-o gândire de grup (groupthink) care nu mai produce idei şi cunoaştere ci consumă prejudecăţi şi scheme de gândire. Se poate să fie totuşi doar o greşeală a mea, o falsă impresie de moment.

    Oricum, nimic bun nu cred că va ieşi din toate astea, căci s-a pierdut (pare-se) însăşi dispoziţia sufletească spre cunoaştere şi spre acţiune. Cel puţin asta îmi spune gândul. Mă retrag din discuţie. Vă doresc toate cele bune şi un an nou fericit tuturor. Doamne, ajută!

  12. Hîrțu Cristian:

    ma ierti ca ma bag si eu, dar raspunsurile sunt in textul articolului, le gasesti la Ilie Serbanescu:

    În 16 noiembrie dimineaţa, înainte de alegeri, situaţia în România era după cum urmează: tot petrolul şi jumătate din resursele de gaze – la austrieci; distribuţiile din energie (cele care strâng banii) – la nemţi şi francezi în cazul gazelor, la italieni, nemţi şi cehi în cazul electricităţii, la austrieci, kazahi şi ruşi în cazul carburanţilor; băncile – la austrieci, greci şi francezi; industriile câte mai există – la nemţi, britanici, ruşi, italieni etc; telefonia – la francezi, britanici şi nemţi; pădurile (probabil peste jumătate) – la austrieci, unguri, nemţi; pământurile agricole (probabil peste 40%) – la italieni, unguri, danezi etc. În 16 noiembrie, la închiderea urnelor, după victoria zdrobitoare, tabloul era acelaşi. Si aşa va rămâne. Fraţilor, nu veţi lua nimic înapoi! Actualii deţinători vând scump, nu dau gratis precum statul român! Si v-au luat şi banii, ca să nu aveţi cu ce cumpăra!

    Daca vrei si numele companiilor, uita-te pe facturi, daca esti in tara.
    Iar armata de ocupatie o gasesti la Kogalniceanu si in curand la Deveselu. Aia in uniforma, pe care ai voie sa o vezi. Cealalta in costum e peste tot, chiar si la Cotroceni, dar nu avem voie sa o vedem, asa ca doar vorbim cat mai avem libertatea cuvantului iar opinia, fie ea si gresita, nu devine un delict si pentru noi astia mai de rand, asa.

  13. @Titus L
    Vă mulţumesc pentru intervenţie. Cu atât mai mult cu cât acum pot face pe-a haiducul, de vreme ce mi-aţi localizat “armata de ocupaţie” undeva în Dobrogea din câte cunosc şi, în curând, undeva în Oltenia. Vor trebui să mă aştepte că-ş în celălalt capăt de ţară şi aici e viscol. Sper că-mi îngăduiţi gluma.
    Spor în toate! Doamne, ajută!

  14. Hîrțu Cristian:

    In rest v-as cam da dreptate in problema gandirii in sabloane, dar nu e specifica blogosferei ortodoxe, e generala, si nu ma refer la blogosfera. Acestui site insa nu-i este deloc specifica, iar insistenta dumneavoastra din postarea #9 a fost inutila, dupa parerea mea. Din nefericire, multe sabloane se inradacineaza in chiar definitiile de dictionar, trebuie ca v-ati dat deja seama ca dictionarele universale au limitarile lor de ordin didactic si scolastic. Sigur, haiducia in zilele noastre este o gluma, cum bine spuneti, dar nu radeti de armatele de ocupatie. Niciodata in istoria lumii un stat suveran nu a acceptat armate straine pe propriul teritoriu si intotdeauna armatele de ocupatie si-au justificat prezenta pe teritoriul altui stat prin misiunea lor de apara acel stat de un pericol mare de care singur nu se putea apara. A, ca ne sunt nopua simpatice armatele care ne ocupa astazi, asta e alta problema… sau nu e nici o problema, ma rog.
    Doamne ajuta si spor si dumneavoastra in toate.

  15. apropo la nelămuririle anterioare, la ce vă referiţi aici:

    “Cealalta in costum e peste tot, chiar si la Cotroceni, dar nu avem voie sa o vedem, asa ca doar vorbim cat mai avem libertatea cuvantului”

    Peste tot peste tot, chiar peste tot? Mulţi mai sunt, dacă-i aşa!!!

    Armata de ocupaţie “în costum” la ce se referă? La cine? E o categorie anume? Cum o identificaţi? Bănuiesc că aveţi nişte semnalmente, ceva. Vă rog lămuriţi-mă şi pe mine că e o dilemă care mă macină de foarte multă vreme. Cine-s ăştia în costum? Nu de alta, dar ocazional, port şi eu costum şi să nu care cumva să “ocup” din greşeală ţara, nici măcar în parte.

    “dar nu avem voie să o vedem”: Cine nu vă lasă? Unde scrie? Despre ce vorbiţi totuşi când susţineţi asta? Ce anume aveţi voie totuşi să vedeţi? Haideţi să vorbim despre ce ne este permis să vedem dară, dacă ne mai este permis ceva.

    Lăsând gluma(?!) deoparte, din acuş 14 comentarii faceţi o statistică aşa, la botul calului şi vedeţi cam ce e de ele. Cum sunt scrise, cum sunt gândite, cu ce contribuie. Nu doar dpdv al cunoaşterii, dar şi ca simplă prezenţă. O simplă intervenţie neutră dar oportună nu e niciodată de ici de colo. Măcar atât de-am avea.

    Luaţi ultimele 10 articole de pe situl acesta care v-au rămas în minte şi analizaţi pe conţinut comentariile postate. Făceţi-o după ce criterii consideraţi dvs că sunt relevante. Nu mai spun de alte situri care se află la ani lumină de acesta. Citiţi-le critic, cu ochi de soacră, rupându-vă de sine. Vă rog să aveţi în vedere că sunt reprezentative pentru blogosfera ortodoxă, dacă nu chiar pentru elita acestei blogosfere.

    Asta e. Ăştia suntem. Un text de factură intelectuală nu este automat şi unul care să surprindă prin gândire critică, dimpotrivă. Nu de puţine ori gândirea critică lipseşte cu totul! Ne exprimăm frumos, îngrijit, cultivat, (ultra) informat, venim fiecare în întâmpinarea convingerilor celuilalt, mai avem puţin şi ghicim/intuim itinerariul ideilor din comentarii când de abia a fost postat articolul. Nu o dată mi s-a întâmplat să nimeresc astfel de pronosticuri văzând doar titlul şi citind nota adminului. Bănuiesc că nu sunt singurul cu o astfel de experinţă şi că aveţi măcar o idee despre ce vb.
    O fi bine? O fi rău?

  16. Sigur nu doriţi să reconsideraţi pasajul acesta:

    “Niciodata in istoria lumii un stat suveran nu a acceptat armate straine pe propriul teritoriu si intotdeauna armatele de ocupatie si-au justificat prezenta pe teritoriul altui stat prin misiunea lor de apara acel stat de un pericol mare de care singur nu se putea apara.”

    Dincolo de ideile dvs, folosirea lui “niciodată”, “întotdeauna” nu vi se pare aşa.. riscantă? Ideea în sine, nu pare un pic hazardată? Până să ajungem la factologie, unde vă asigur că greşiţi, nu găsiţi nici o neclaritate, nu sesizaţi nici un sunet fals? Credeţi că poate nu aţi gândit suficient această frază înainte să o scrieţi?

    Sunt o persoană care suferă grav de pe urma mândriei, după cum probabil se şi înţelege iar apropo de această patimă, am găsit în una din cărţile Cuviosului Paisie ideea conform căreia a vorbi fără a gândi îndeajuns înainte înseamnă mai ales că suferim greu de mândrie. Eu am simţit-o în plex, dar nici că m-am vindecat. 🙂 Dau şi eu însă mai departe, poate e de folos. Vă rog să mă iertaţi!

  17. A spune ca inainte de 89 resursele naturale erau “la popor” este, in opinia mea, o mare greseala.

    Ok, acum sunt “la straini”, desi statul are, cel putin la nivel teoretic, putere oricand sa intervina pentru a reglementa drastic anumite lucrurile legate de parametrii de exploatare sau chiar sa nationalizeze acolo unde lucrurile o iau pe aratura (spre exemplu, a se vedea discutiile pe marginea recentului scandal Lukoil).

    Faptul ca nu intervine sau ca incheie contracte vecine cu tradarea este, in fine, masura incapacitatii noastra de a ne emana si a ne alege niste conducatori normali la cap.

    Dar cum Doamne iarta-ma sa spui ca inainte erau “ale Romaniei”. Ale carei Romanii, Doamne iarta-ma, ca erau la dispozitia totala a ocupantilor stalinisti ai tarii (recte, Ceausescu si camarila) care faceau cu ele fix ce vroiau: le exploatau in orice alt mod numai in folosul populatiei NU ca altfel nu s-ar mai fi ajuns acolo unde s-a ajuns de sa se traiasca in conditii de ev mediu fara curent electric, agent termic, iesit cu masina pe strada numai in zilele cand aveai numarul cu sau fara sotz si alte asemenea aberatii.

    Sau, la fel, a se afirma ca inainte de 89 Romania avea industrie … Sigur, erau anumite ramuri industriale mari care produceau ok si ar fi putut sa produca in orice conditii economice sau politice (gen industria otelului si altele asemenea) dar, raportat la capacitatea industriala a Romaniei, eram vai de capul nostru.

    Suntem vai de capul nostru si acum, nimic de zis, dar raportarea asta la trecut pe care o sugereaza constant Ilie Serbanescu este, in opinia mea, gresita si chiar, pe alocuri, jignitoare.

    Apoi, concluziile lui defetiste mi se par, iarasi, profund gresite. Solutii de iesire dintr-un impas, oricare ar fi el, exista intotdeauna, acolo unde exista vointa de a lupta si de a merge inainte.

  18. Hîrțu Cristian: nu. Cand cineva foloseste cuvinte ca niciodata si intotdeauna nu trebuie sa demonstreze nimic, pentru ca ar fi imposibil. Dati dumneavaostra exemple contrare.

  19. Hîrțu Cristian #15:

    Gandirea critica nu trebuie sa critice chiar tot. Mai sunt si certitudini.
    “Armata” aia in costum… nu ma lasa sa o vad regulamentele ei de functionare. Se ascunde. Deci nu o vad. Dumneavaostra nici atat. Deci, puteti considera linistit ca nu exista. Iata o mostra de certitudine critica.

  20. @Lucian:

    Eu nu am inteles asta de la Serbanescu. Una din ideile importante era ca in Vest capitalismul a fost domesticit si din cauza existentei unui bloc antagonic. Prabusit, blocul respectiv a devenit locul unui capitalism fara bariere, fara “tampon” social. Alta, legata de prima, era ca, de bine, de rau, exista un sistem economic si social. Problema nu era sa perpetuezi utopia autarhica a lui Ceausescu, ci sa observi ca Vestul, de fapt, capitalul, nu a avut niciun interes sa nu mursece acest sistem pana la maduva, gasind in clasa politica autohtona un aliat de nadejde. (Si tot I.S. spune ca asta nici macar in interesul rational al Vestului nu e, pe termen lung). Sigur ca nu toata industria era viabila, ca sistemul era vulnerabil, insa daca tot era, solutii s-ar fi gasit, ar fi existat, cu putina imaginatie si ceva patriotism, sa se ajusteze, nu sa se distruga expunand oamenii. In fine, discutia e mai complicata, pentru ca e vorba si de sisteme – si noi nu am avut, in primul rand, o dezbatere despre ce vrem: capitalism dereglementat, economie de piata sociala, sistem mixt, etc. Ni s-a zis de la bun inceput privatizare, privatizare, privatizare… Acum, sigur ca e foarte usor sa demolezi stereotipul si vacaireala “jignitoare” a unuia sau a altuia, insa ce n-am da si noi sa vedem macar un gand original, imaginativ, nou, cu privire la aceasta tema. Macar cu titlu de exemplu. In ceea ce priveste concluziile defetiste, nu stiu ce sa zic. Aici nu conteaza daca e defetist sau nu, ci daca e viabil sau nu. De ce nu ar fi?

  21. Da, bun, chestia asta cu domesticirea capitalismului nu a avut neaparat legatura cu prezenta unui bloc antagonic comunist (atunci, poate ar fi trebuit mentinut sau poate trebuie reinventat un astfel de bloc, nu ?) ci mai degraba cu modul in care societatile vestice capitaliste au incercat sa dezamorseze germenii comunisti locali facand o serie de concesii de natura socialista, concesii cat se poate de justificate, in definitiv, in raport cu capitalismul cu adevarat salbatic care exista inainte de razboi …

    Iar aici intervine si celalalt neadevar spus de Ilie Serbanescu. A spune ca acum, in Romania, exista cel mai salabtic tip de capitalism posibil este o eroare foarte mare si tradeaza o lipsa de cultura istorica fundamentala (lucru, de altfel, suprinzator pentru un om de varsta lui care trebuie sa fi avut, la prima mana, rude care probabil au prins mugurii capitalismului romanesc interbelic sau antebelic in raport cu care ce avem noi acum e parfum de levantzica).

    Poate a vrut sa spun “posibil” in momentul actual. In fine … Una peste alta, argumentatia lui mi s-a parut una destul de putreda care s-a incheiat cu o concluzie FALSA: “nimic nu se mai poate face”.

  22. @Lucian:

    Nu, nu e vorba de reinventat, si da, totusi prezenta unui bloc ideologic advers, macar pana in anii ’80, a reprezentat unul din motivele de aplicare a masurilor sociale in Vest. Inclusiv prezenta comunista a fost puternica din cauza asta. Dovada cea mai clara este ca dupa al doilea razboi mondial SUA a reconstruit Europa Occidentala cu vestitul plan Marshall tocmai pentru ca exista pericolul ca partidele comuniste sa vina la putere – prin alegeri. Si multi si-au amintit de acel Plan Marshall dupa 1989, intrebandu-se de ce nu se face ceva similar si cu Europa Centrala si de Sud-Est. Pai, iata unul din raspunsuri – pentru ca de la inceput aceasta zona a fost privita cu lentile neocolonialiste. Este, totusi, iritant sa auzi discursuri despre harnicia germanilor, de pilda, cand aceiasi germani erau o societate in est si o cu totul alta in vest. Si chiar si aia din est era privilegiata, pentru ca trebuia sa fie vitrina lagarului socialist. Nu conteaza foarte mult caracterul unui popor (poate semnificatia pe care o da actiunii sale economice, ceea ce e cu totul altceva), si chiar si ratiunile ideologice sunt secundare in raport cu geopolitica si cu perspectiva duratei lungi, in care privim evolutia sistemului capitalist, nucleul si periferiile sale. Eu zic ca pana sa dam cu Serbanescu de pamant, ar fi bine sa-l intelegem mai bine, dupa care putem actualiza/imbunatati sau contrazice. Totusi, o fi aici group thining, insa gandirea dominanta din societate, sau, hai sa-i zicem asa, din cadrul opiniei generale, este ca suntem saraci ca suntem lenesi si ca nu avem economie “performanta”, nu suntem indeajuns de “sector privat” si avem nu stiu ce mentalitati neconforme. Inainte sa ne plictisim de alde ca Serbanescu si sa ni se para ca zice aceleasi lucruri, poate intram si noi mai mult in tema, ne interesam, aflam care sunt teoriile concurente care explica inapoierea, decalajul, le confruntam, incercam sa analizam consecintele lor politice, si ne facem o idee mai cuprinzatoare.

    In ceea ce priveste capitalismul salbatic de la noi, afirmatia este pusa si ea in contextul de astazi. Da, e odios tipul de capitalism aplicat aici, raportat la ce se intampla in Europa, caci aici traim, nu in Bantustan si nici in sec. XIX, cand din cauza mizeriei proletariatului se ajungea la revolte, revolutii si maceluri. In ceea ce priveste capitalismul interbelic romanesc, aici este ceva mai complicat. Depinde de ce fel de muncitori, din ce sector. Petrolistii, ceferistii, nu erau dintre cei mai exploatati, si poate ca aveau perspective mai bune decat cei de azi.

  23. OFFTOPIC:
    A mai picat un nume:
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=713760245397744&set=a.137564766350631.30361.100002913244910&type=1

    Mircea Platon

    Anul care se iteste, 2015, implinesc 20 de ani de cand scriu constant in presa din Romania. Si 15 de cand am plecat din tara. Facand socoteala, va puteti da seama ca am reusit sa stau doar 5 ani in tara si sa scriu liber. Apoi a trebuit sa plec. Am continuat sa scriu liber, din America de Nord, pentru ca am investit timp si energie si pentru ca am renuntat la anumite venituri pentru a scrie in Romania. Gratis si degeaba.

    In Romania, in mod paradoxal, desi se lauda atat de mult la nivelul elitei “etica intervalului” (eu o numesc “de gang”), nu au trecere decat oamenii ajunsi, oamenii care stiu sa traiasca de pe urma Romaniei. Argumentele nu au nicio valoare. Nici macar aceea de a ajuta la identificarea oamenilor onesti. Pilitura de fier a opiniei publice se polarizeaza, de decenii bune, dupa cum ii dicteaza cei doi magneti dati. Fascisti sau comunisti cretini se bat cu democrati de mucava. Linia frontului a ramas neschimbata si oricine stie de unde sa ne ia. Nu oferim nicio supriza.

    Ca om fara uriase resurse financiare (nu sunt nici SOV, nici Voiculescu, nici Patriciu, nici altul dintre oligarhii care au sposorizat si controlat activistii de dreapta si de stanga din Romania, de la Tismaneanu la HRP), ca om fara legaturi cu serviciile (apropos, tot nu am inteles de ce, la un moment-dat, cand era Ministru de Externe, MRU l-a sunat pe un gazetar din Bucuresti ca sa-l intrebe de adresa mea si de numarul meu de telefon exacte), nu am putut decat sa propun argumente si sa indemn la o mai buna intelegere a situatiei in care ne aflam si a modului in care trebuie sa ne concepem strategia. Nu am putut schimba regulile jocului. Care, de fapt, nu are vreo regula. E plin de escroci.

    Asadar, dupa 20 de ani de scris, si dupa 25 de ani de activitate (intre 1990 si 1999 am fost implicat in activitatea Editurii Agora, unde am publicat multe lucruri bune si unde am cunoscut multi oameni care mi-au dat nadejde), simt nevoia sa ma opresc, sa imi iau o pauza de cel putin tot atatia ani. Daca se schimba ceva, daca serviciile nu vor mai controla presa, daca se iveste un alt magnet, daca va merge bine, stiti unde ma puteti gasi. La greu, am fost acolo. Ma opresc aici.
    La revedere. La multi ani!

    Mare păcat.

  24. @Hîrțu Cristian

    Subscriu, in mare parte, punctului tau de vedere. Spun ‘in mare parte’ pt ca exista si comentarii care aduc plusvaloare. In general insa, si mie mi se pare ca adesea nu facem decat sa ‘venim unul in intampinarea celuilalt’, cum f bine ai precizat, si – ce e mai grav – este ca de prea multe ori aceasta rezonanta se manifesta in critici sau lamentari sterile amplificate uneori intr-un adevarat cor ale carui sonoritati, cum de asemenea bine observi, le poti anticipa din start. Sunt de parere ca atunci cand scoti ceva pe gura este bine sa adaugi un argument NOU sau o informatie NOUA si EFICIENTA (ceea ce nu e usor). Altfel, este doar un fel e a vorbi ca sa te auzi vorbind – ceea ce, MAI ALES la ortodocsi, ar trebui sa fie efectiv INTERZIS! Aceste observatii reprezinta, deopotriva, o autocritica.

    Acest site mi se pare realmente foarte pretios dpdv informational. Informatia este selectata dupa criterii de importanta, este sintetizata si analizata deopotriva, cu cap, grija si rafinament. Comentatorii sunt oameni inteligenti. Exista, asadar, toate ingredientele pt ridicarea nivelului comentariilor, nu trebuie decat sa acceptam critica si sa actionam in consecinta. Ar fi pacat ca un fond atat de valoros, construit in timp, cu efort si dedicatie, sa se impotmoleasca si sa decada intr-un cerc inchis al autosufcientei si auto-indulgentei intelectuale si duhovnicesti. Chiar ar fi pacat!

    Sper ca msj meu sa fie intrepretat corect, adica drept ceea ce s-a dorit a fi: recunostinta pentru existenta acestui site, atasament afectiv pentru toti cei care il sustin, si dorinta sincera de a-l vedea sporind: calitativ, cantitativ (prin nr. de cititori), duhovniceste. Asta este de altfel si gandul meu de An Nou pentru toti cei de aici, gazde si oaspeti, si sa sper ca asa sa ne ajute DUMNEZEU in anul care vine si multi ani de acum incolo! 🙂

  25. @”Ducu”:

    Da, mare pacat. 🙁 Unul din putinii ganditori patrunzatori, daca tot venise vorba.

  26. Manipularea a reusit perfect, se refuza sa se accepte o realitate, aceea ca suntem ocupati economic si cultural, chiar si militar, iar curand intr-o masura ceva mai mare. Numai dupa ce realizezi aceasta poti sa iei masuri de autoconservare. Ministerul adevarului functioneaza perfect.

  27. @emilian:

    Cu toate stridentele sale, amicul Hirtzu nu nega o realitate anume, ci arata o alta problema: cum “prelucram” conceptual aceasta realitate, cum sa definim situatia, care sunt cauzele structurale, dar si cele subiective, ce tin de gandirea si actiunea umana (deci modificabile), ce mai poate fi facut? (macar la nivel teoretic).

  28. tara noastra a fost sub ocupatie comunista si apoi sub ocupatie UE.Totul se poate modifica dc.avem oameni onesti si morali la conducere…aci e greutatea ..ca cei buni au murit in inchisorile comuniste pentru credinta si neam .Dar traim cu speranta ca bunul Dumnezeu nu ne va lasa.Asa zisa ocupatie de care se tot vorbeste poate disparea dc.se reconsidera datoriile Germaniei catre Romania ,neplatite dupa razboi,dc.se dau legi avantajoase pentru Romania cu referire la cei care dispun de proprietati pe teritoriul nostru ,luindu-se in considerare si CUM si cit de LEGAL au fost dobindite!Apoi sa se ia in considerare ca indatorarea noastra la FMI s-a facut prin acorduri in detrimentul tarii de oameni corupti .Totul poate fi modificat in vafoarea tarii ,daca ar fi conducatori cu adevarat onesti si cu dragoste de tara si neam .Domnul sa ne ajute!LA MULTI ANI!..si sa speram intr-un inceput mai bun in acest an.

  29. O intrebare care, poate, relanseaza discutia. 🙂

    Cum privim razboiului opiumului? Cum il definim? Cum definim statutul tarii invinse?

  30. In urma cu ceva mai multi ani, eram o persoana foarte “deschisa la minte”. Citeam foarte mult din aproape orice domeniu si imi placea sa cred ca pot face fata oricarui subiect de discutie. Dar ce zic eu ca imi placea, chiar ma mandream in sinea mea ca sunt o persoana inteligenta, deschisa, emancipata, mare infulecator de tot ceea ce inseamna nou, inovator, modern …

    Eram in stare sa sucesc sensurile cuvintelor, sa despic firul nu in patru, ci in patruzecisipatru, in asa fel incat sa-l zapacesc pe interlocutorul care nu-mi impartasea parerile si sa-l pacalesc prin vorbarie goala la nesfarsit, aducandu-l acolo unde vroiam eu. Ce sa mai, nu mai era nimeni ca mine.

    Pana intr-o zi cand Domnul Dumnezeu cel Atotputernic, Facatorul cerului si al pamantului, Cel in Sfanta Treime inchinat, s-a milostivit de mine si mi-a aratat ce inseamna doar o farama, un strop, o licarire foarte mica de inteligenta.

    Si atunci m-am cutremurat si de frica, si de dragoste, dar si de faptul ca m-am vazut cat de prostalau eram. S-ar putea sa-mi sara unii la gat, cum ca folosesc cuvinte jignitoare si ca de fapt as putea sa gasesc un sinonim al cuvantului prostalau dar al carui sens sa poata fi oarecum sucit, incat sa aduca mai mult a destept decat a prost.

    Dar mie nu mi-e rusine sa recunosc fratilor ca eram un mare prostalau. Da, si nu orice prostalau ci unul ingamfat, arogant plin de mine si de desteptaciunea mea si marele “eu” nici nu-mi dadea voie sa accept vreodata adevarurile altuia. Nu, doar adevarurile mele erau valabile pentru ca eu detineam informatia, si aveam scoala, si frecventam tot felul de cercuri si … si …

    Da, fratilor, eram un mare prostalau, dar destept. Pare un nonsens? Oare! Cum poti sa fi si prostalau si destept in acelasi timp!?

    Pai sa va dau un exemplu:

    Multi romani stiu ca, cel putin de 25 de ani incoace, avem la conducerea tarii numai tradatori. Si nu ma refer doar la presedinte. Ma refer la toata clasa politica. Deci ne-am lamurit, avem tradatori la conducere. UE ne iubeste si ne vrea binele si ne-a luat cu forta la sanul ei, pentru ca ea, saraca UE, virgina si curata si civilizata vrea sa ne ajute.

    Dar cum sa ne ajute UE, ca ea ar vrea sa implementeze programe sociale, legi bune, ar vrea sa ne dea miliarde de dolari si ar vrea sa-i ridice pe romani pe cele mai inalte culmi ale prosperitatii.

    Insa nu poate saraca UE, pentru ca politicienii nostri sunt corupti, si hoti. si spagari, si tradatori … si UE nu poate sa ridice poporul roman tocmai din cauza infidelitatii politicienilor nostrii.
    Majoritatea romanilor au inteles aceste lucruri.

    Deci majoritatea romanilor suntem extraordinar de destepti, am inteles tot si mai ramane sa ne mobilizam la lupta. Cum la care lupta? La lupta impotriva politicienilor nostri. Sa-i dam jos si sa punem altii, alaturi de care sa incepem odata urcusul pe cele mai inalte culmi ale prosperitatii.

    Da fratilor, suntem nemaipomenit de destepti: deci politicienii romani sunt rai, iar politicienii UE si SUA sunt buni.
    Bravo!

    Dar ce ma fac eu acum! Ca am descoperit de unde vine raul si unde ne asteapta binele. Oare? Sau sunt atat de prostalau incat ma duc direct in gura lupului mai mare. Si nu ma duc tras de lat, ci ma duc de voie buna si pe deasupra mai umblu si tantos ca ce treaba buna am facut.

    Deci UE, SUA, NATO, FMI, BM, BCE si alte asemenea institutii sunt proaste? Noi romanii de rand, care suntem mintiti, inselati si manipulati prin toate mediile de informare stim cum sta treaba cu politicienii romani, iar toate aceste institutii care lucreaza in stransa legatura cu servicii de informatii, cu presa, cu armate intregi de psihologi, cu “cartite” infiltrate peste tot, nu stiu ca politicienii nostrii s-au imbogatit peste noapte? Nu stiu ca politicienii nostrii sunt niste tradatori? Nu stiu ca in calea prosperitatii noastre, adica intre noi si marea bunastare si fericire mondiala stau niste politicieni corupti, hoti si tradatori?

    Si iar stau si ma gandesc asa cu mintea mea proasta si imi zic: of, dar mare prostalau mai sunt.

    Pai cum sa nu stie ca astia sunt tradatori, cum sa nu stie ca astia fura pe rupte din banii nostrii, ai tuturor romanilor. Dar le convine de minune treaba asta. Si daca noi i-am da pe astia jos si am vrea sa punem altii, n-am putea face aceasta decat iesind din UE.

    Pai UE tocmai asta vrea: politicieni corupti, hoti, tradatori si lasi. Pentru ca in felul acesta ii poate manipula si isi poate duce la indeplinire planul final: globalizarea, unic guvern mondial si un unic conducator.

    Prin santajarea sau inchiderea ochilor fata de acesti politicieni, UE, SUA, NATO, Rusia sau cine mai vreti, poate face tot ce vor in Romania. De la furtul resurselor pana la implementarea unor legi.

    Iar la un moment dat, politicienii corupti, hoti, tradatori si lasi, vor fi sacrificati de aceeasi UE. Vor spune: vedeti cat de mult va iubim noi brav popor roman, dar nu am putut face nimic pentru voi, din cauza politicienilor vostri. Atunci, majoritatea celor multi si destepti se vor repezi sa stige in cor ca nu mai vor o conducere a Romaniei si ca mai bine ar fi sa fie o conducere buna si curata si cinstita, direct de la UE. Mai bine sa fim toti la un loc, cu un singur guvern si un singur conducator. Ca ai nostri sunt rai si hoti, iar ai lor sunt buni si cinstiti.

    Oare asa sa fie? Sa fie o stransa legatura intre coruptii nostrii si cinstita UE?

    Oare acum sunt iar destept? Sau sunt iar prostalau? Sau sunt iar si destept si prostalau in acelasi timp?

    Mai bine sa ma iau dupa ceea ce a zis un ierarh: “noi ortodocsii nu putem opri globalizarea, dar putem sa nu participam la ea”.

    In rest, o alta lectura scurta, dar interesanta.

    http://www.invectiva.ro/economic-cel-muc/praful-in-ochi-al-fondurilor-europene

  31. Eu cred ca decat sa ne consumam energia, timpul, viata, luptand impotriva unor tinte false, mai bine am incerca fiecare dintre noi sa ducem cel mai mare razboi al tuturor timpurilor si cel mai placut la fata Domnului: razboiul omului cu el insusi.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/12/31/unde-a-mers-sfantul-vasile-cel-mare-de-revelion-cum-flamanzeste-omul-launtric-in-mijlocul-minunilor-societatii-de-consum/

  32. La multi ani tuturor!
    admin: problema pusa de Hîncu Cristian este reala, totusi nu te poti folosi de ea ca sa ne iei la bani marunti (anumite insistente ale sale mi s-au parut stridente). Oamenii sunt facuti sa gandeasca in sabloane, altfel ar fi ca tot punand orice sub semnul intrebarii nu am putea merge inainte. Gandirea critica nu insemana doar sa chestionezi valabilitatea unor sabloane ci si sa fii pregatit sa le sustii valabilitatea cu argumente. Pana la urma si Descartes a avut o certitudine pe care toti oamenii de stiinta o iau de la el incoace ca atare.

  33. scuze, Hîrțu Cristian… sa ma ierte Cristian.

  34. Pingback: Ilie Serbanescu despre DIVERSIUNEA PROPAGANDISTICA CE MASCHEAZA SPOLIEREA ȚĂRII: stânga vs dreapta/ CAZUL ISLANDEI: cum sa refuzi sa te supui intereselor straine - Recomandari
  35. Pingback: ILIE SERBANESCU: FMI este agentul Marii Finante Internationale. Sarcina sa este sa apere CAPITALUL STRAIN si sa tina SALARIILE MICI in Romania (Video) | Cuvântul Ortodox
  36. Pingback: ILIE SERBANESCU: FMI este agentul Marii Finante Internationale. Sarcina sa este sa apere CAPITALUL STRAIN si sa tina SALARIILE MICI in Romania (Video) | Cuvântul Ortodox
  37. Pingback: UN JAF COLOSAL IGNORAT DE ”STATUL DE DREPT”. MILIARDE DE EURO scoase ANUAL din România de multinationale, retailuri si banci prin inginerii financiare si offshoruri | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare