Implicatiile unei decizii a Curtii de Justitie a UE. MANIFESTAREA IDENTITATII RELIGIOASE IN PUBLIC AR PUTEA FI INTERZISA

9-06-2017 7 minute Sublinieri

crucifix

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luna trecută că angajatorii au dreptul să interzică la lucru purtarea simbolurilor religioase vizibile. Hotărârea a plecat de la cazul unor angajate care doreau să poarte vălul islamic, dar, în România, ea ar putea avea un efect pervers. Cruciuliţele şi iconiţele de pe lănţicurile doamnelor şi domnişoarelor ar putea fi în viitor interzise de către un angajator care ar considera că ele îi lezează pe clienţi. Pentru a intra în dedesubturile ideologice care au animat această decizie am discutat cu Dl Sever Voinescu, Redactor‑şef la publicaţia Dilema veche, şi cu Dl Radu Preda, profesor de Teologie socială la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj‑Napoca.

Domnule Sever Voinescu, pentru început aş dori să vă întreb cum vi se pare decizia aceasta a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene? Am putea să ne trezim, în România, cu patroni care să ne interzică să purtăm cruciuliţe la vedere?

Decizia, ca atare, este mult mai complicată, ea spune mai multe lucruri, acum nu e loc să o dezvoltăm. Eu cred că pericolul la care vă referiţi este real, dar nu este iminent.

Această decizie a venit ca urmare a unei discrepanţe de legislaţie apărută în ţări mai laicizate, ca Franţa sau Belgia, care au o legislaţie mai dură în ce priveşte portul hijabului la femeile musulmane – că de aici a pornit totul –, în vreme ce alte ţări sunt mult mai tolerante, sunt ţări care respectă mai mult identităţile religioase, în sensul că le permit o manifestare publică mai largă.

Curtea de Justiţie a încercat cumva să facă un echilibru, spunând că, în esenţă, dacă vrei să interzici apariţia unor însemne religioase în spaţiile publice sau în relaţiile cu publicul, la locul de muncă, atunci trebuie să interzici orice asemenea semn religios. Nu poţi să interzici numai hijabul, dar să permiţi crucea la creştini, sau turbanul la sikhşi, sau kippah la evrei ş.a.m.d.

Ei enumerau acolo şi simboluri filosofice – adică, până la urmă, cam orice însemn.

Da, rămâne de văzut ce anume înseamnă, în mintea judecătorilor, simboluri filosofice, pentru că ei sunt atât de laicizaţi în gândirea lor încât au încercat să se adreseze inclusiv acelora care consideră că, de pildă, cruciuliţa sau crucea poate fi un însemn filosofic.

Prin urmare, cred că există, undeva, un pericol pentru interzicerea cu totul a manifestării identităţii religioase în spaţiul public. Dar, repet, cred că pericolul este destul de îndepărtat. În plus, Curtea lasă destul de mult la latitudinea legiuitorului naţional să ia asemenea decizii. Prin urmare, cred că ea a avut grijă să elimine o posibilă discriminare.

Interesant este că această decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene contravine unor decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Suntem în situaţia în care o chestiune care ţine de eliminarea unei discriminări poate duce la limitarea exerciţiului unui drept fundamental al omului – ceea ce naşte un tip de conflict care, până la urmă, va trebui soluţionat într‑un fel sau altul.

Cu alte cuvinte, are prioritate un drept fundamental al omului, recunoscut în multe speţe de CEDO, şi anume acela de a‑ţi manifesta identitatea, credinţa religioasă în public prin portul acestor însemne? Sau, dimpotrivă, e o chestiune de discriminare, şi atunci ea trebuie tratată cum ne‑a spus Curtea de Justiţie a UE?

Sever Voinescu: „Simt şi eu că există o ofensivă crâncenă împotriva religiei”

În urmă cu şapte ani, BBC a realizat un documentar care avea în centru tocmai discriminarea anumitor creştini din Marea Britanie, care, dorind să‑şi practice credinţa şi să şi‑o manifeste în spaţiul public, ajunseseră inevitabil în conflict cu legislaţia mai recentă care proteja minorităţile sexuale. Acum este vorba despre un alt caz, dar în conflict cu legea sunt tot oamenii religioşi. Era interesant, însă, că radiografierea aceea făcută de BBC constata un fapt simplu: în urma proceselor, cei care au dorit să‑şi apere libertatea religioasă au pierdut în faţa celor care aveau de partea lor legislaţia de protecţie a minorităţilor sexuale. Deci, în Marea Britanie, cel puţin, instanţele întotdeauna au soluţionat în defavoarea creştinilor.

Acest documentar mă duce la a doua întrebare: nu găsiţi că toleranţa aceasta europeană – care este învăluită într‑o gamă foarte largă de legi şi directive, are chiar şi o ideologie a ei – devine, brusc, intolerantă când e vorba despre religie?

Ba da, evident că da. Simt şi eu că există o ofensivă crâncenă împotriva religiei, în general, împotriva credinţelor religioase – împotriva lui Dumnezeu, în ultimă instanţă –, venită din partea unor oameni care, probabil, îşi imaginează că sunt liberi, sunt fericiţi şi vor să ne elibereze şi pe noi, ăştia care ne aflăm în „bezna” credinţei în Dumnezeu. Evident că e o ideologie, o dezvoltare a laicizării – trecerea asta de la laicizare la ateism este foarte fină şi deja se produce.

Totuşi, creştinismul a trecut prin multe, credinţa în Dumnezeu şi în Iisus Hristos este destul de puternică şi de bine ancorată în fiinţa omenească. În plus, cred, chiar şi dincolo de limitele unor noţiuni creştine, că, fundamental, Mircea Eliade avea dreptate: omul este un homo religiosus. N‑ai ce‑i face: privirea verticală, către cer, îi dă o anumită gândire de tip mitic şi o anumită stare de tip mistic. Prin urmare, cred că e în zadar şi sunt caraghioşi cei care îşi imaginează că vor putea crea, cu ideologia lor, un om nou care să fie atât de încântat de sine însuşi încât să uite complet de cer. Dar, sigur, este îngrijorător că aceste excese au efecte tragice în plan individual. […]

Radu Preda: „E un caz grav, care ne aduce aminte de zorii Revoluței Franceze”

Domnule profesor Radu Preda, ca om care aveţi experienţa Occidentului – aţi predat ani de zile Teologia în spaţiul german –, vă întreb: cum priviţi astfel de decizii precum cea a Curţii de Justiţie a UE?

E o decizie care se înscrie într‑o tendinţă mai veche şi mai largă. Să nu uităm că aceeaşi Curte a avut câteva sentinţe nu toate, că au fost şi unele de o cu totul altă orientare –, dar a avut câteva care au pus sub semnul întrebării în ce măsură identitatea creştină mai poate fi expusă public. Punctele de plecare erau legate de cele câteva cazuri creştine. E adevărat că, pe de altă parte, aceeaşi Curte a infirmat, de pildă, o decizie a unei Curţi inferioare din Italia, privitoare la simbolurile religioase din clasele de şcoală. Dar, una peste alta, jurisprudenţa CEDO din ultimii 20 de ani arată tendinţa de a „privatiza” identitatea religioasă, în sensul în care ai dreptul să‑ţi proclami, să‑ţi afişezi – sigur, neostentativ – identitatea religioasă, dar într‑un spaţiu non‑public.

Problema se pune, însă, că omul nu este o fiinţă separabilă în cele două componente ale sale – adică, nu poţi să tai în două, precis şi fără pagubă, şi să spui că aici este cetăţeanul şi aici este credinciosul, omul religios. De aceea, toate aceste decizii nu fac altceva decât să întărească suspiciunea – de altminteri, iată, confirmată – că ne aflăm în faţa unui atac, nu atât anticreştin sau antimusulman, ci pur şi simplu antireligios, în care o instanţă proclamă, în subsidiar, monopolul asupra spaţiului public. Asta, trebuie să recunoaştem, e un caz grav, care ne aduce aminte de zorii Revoluţiei Franceze, când zeci de mii de clerici catolici şi nu numai au plătit cu viaţa lor faptul că nu se supuneau Constituţiei civile a noii republici proclamate în 1789.

Aşadar, suntem în continuarea unui conflict care a început cu ceva mai multă vreme înainte, dar care se pare că nu se va încheia cu o soluţie unanim acceptată. Adică este tendinţa pe care o semnala, deja din anii 1920, Carl Schmitt, de a prelua concepte ale Teologiei şi ale Dreptului canonic şi de a le seculariza, golindu‑le complet de sensul lor iniţial, ba chiar transformându‑le în opusul total a ceea ce a însemnat echilibrul dintre ecclesia şi spaţiul public.

Practic, se naşte o religie laică. Noi am mai văzut una, în marş, în vremea comunismului. Dvs., ca preşedinte al IICCMER, vă ocupaţi şi acum de rănile pe care ea le‑a provocat. Dar cu această nouă religie seculară, cu ideologia asta a toleranţei care e foarte gingaşă cu tot ce NU înseamnă religie, cum putem trata, ca teologi, creştini sau simpli cetăţeni? Care sunt anticorpii pe care Biserica ar trebui să şi‑i nască?

Nu e vorba doar de Biserică, ci şi de societate! Cine crede că doar Biserica apără aceste valori se înşală, pentru că ele sunt valori societale care, la rigoare, sunt benefice pentru grupuri foarte largi şi eterogene de concetăţeni.

UE are o seamă de prerogative, dar în cel puţin două domenii nu are nici un drept de a legifera. E vorba, în primul rând, despre modelul de relaţie între cultele religioase şi Stat, şi de chestiunea educaţiei. Aceste două domenii sunt la latitudinea suverană, în mod absolut, a statelor membre. De aceea eu cred că strategia, pe termen mediu şi chiar lung, ar fi echilibrarea unor decizii juridice, la limită abuzive, printr‑o cultură şi printr‑o relaţie religie – Stat mai nuanţate şi mai echilibrate, astfel încât consecinţele unor astfel de decizii să nu se transforme, pe de o parte, în instrument antireligios, dar nici să alimenteze afectul antijuridic al cercurilor fundamentaliste.

O astfel de decizie, prin prisma fundamentalismului religios – creştin, dar mai cu seamă musulman –, este o dovadă că duşmanul real al unui musulman în Europa este Europa însăşi. Or, această duşmănie între religie şi spaţiul public, între religie şi Stat, este cauţiunea negativă a proiectului european modern.

Faptul că acest proiect european de emancipare a început printr‑un conflict de proporţii între religie şi Stat se răzbună. Pe de o parte, prin faptul că Statul îşi inventează propriile sale religii – vezi fundamentalismele criminale de tip nazist şi comunist – sau, dimpotrivă, religia ajunge să saboteze structura Statului – vezi conflictul, care durează până astăzi, din Irlanda de Nord sau din alte părţi. Toate aceste forme deviate, la un loc, arată că principiul libertăţii şi cel al laicităţii nu sunt principii interpretabile în pofida cuiva, sau în ciuda cuiva. Asta e marea corectură pe care proiectul modern trebuie să o suporte, fără să piardă, de fapt, nimic. Separarea religiei de Stat este salutară ca atare – teologic vorbind, ea este operată de Însuşi Hristos, Care face diferenţa limpede şi fără rest între cele ale lui Dumnezeu şi cele ale cezarului…

…născând, în vremea aceea, animozitatea unor tabere politice care I‑ar fi luat capul pentru aşa ceva…

Da, şi care manipulau dimensiunea religioasă în scopuri politice. Dar trebuie să înţelegem, după aproape 300 de ani de proiect al modernităţii, că el nu poate să fie formulat în ciuda cuiva, sau împotriva cuiva. Un proiect al modernităţii care se defineşte prin faptul că le ia unora dreptul la exprimare, că îi îngrădeşte, ba chiar îi demonizează cu instrumente profane, este un proiect sortit eşecului. De aceea, marea corectură pe care proiectul modernităţii trebuie să o opereze este aceea a unei gândiri integrative prin care religiei să i se recunoască ceea ce are ea mai autentic şi mai firesc – şi anume capacitatea de a aduna ceea ce Statul sau alte forţe ale societăţii nu pot să facă. Adică forţa de coeziune care emană din resortul religios ca fapt de viaţă nu trebuie să fie nici ignorată, şi cu atât mai puţin combătută, pentru că este foarte important să recunoaştem că sunt din ce în ce mai puţine acele rezervoare de valori care pot, mai cu seamă în vremuri de criză, să garanteze coeziunea corpului social.

„Şi în Uniunea Sovietică era garantată o libertate religioasă, dar la tine acasă”

Dar dacă avem aceste rezervoare de valori epuizate, şi suntem într‑o criză – practic, civilizaţia europeană pare sleită, pare într‑un amurg –, cine să vină să opereze acea corectură de care spuneţi?

În primul rând, eu mizez pe vocea social‑teologică, etică, a marilor confesiuni care populează, încă, Europa. Din acest punct de vedere, asemenea decizii nu pot să rămână fără ecou. Să nu identificăm în Curtea de la Strasbourg vreun duşman, că nu e cazul – dovadă că aceeaşi Curte a dat nişte sentinţe care sunt mai mult decât favorabile: e de ajuns să ne gândim la seria de sentinţe favorabile în ce priveşte statutul juridic al Mitropoliei Basarabiei de la Chişinău, din subordinea canonică a Patriarhiei Române, ca să nu mai pomenesc de altele.

E foarte important ca, atât cu CEDO, ca şi cu Comisia de la Veneţia sau cu alţi factori, să avem o discuţie mult mai susţinută în ce priveşte necesitatea unei căi de mijloc. Pentru că aceste decizii sugerează nu numai o înăsprire a regimului vieţii religioase în spaţiul public, dar alimentează suspiciunea multora că, de fapt, UE vrea să‑şi impună propria ei formă de religiozitate. Adică, cei care critică şi nu sunt de acord, până într‑un punct, spunând că Bruxellesul e de fapt o altă Moscovă, dar de limbă engleză, se văd confirmaţi în acuzaţiile şi temerile lor. Or, pentru a evita această proiecţie negativă asupra întregului proiect european, care e mult mai valoros decât ceea ce vedem noi pe agenda europeană, trebuie să operăm împreună, inclusiv prin contestaţia civilizată şi în cadru legal, să operăm împreună acele modificări care se impun.

Adică nu putem să negăm la infinit dimensiunea religioasă a societăţii, chiar dacă – şi aici înţeleg anumite rezerve ale judecătorilor – am dori cu toţii ca religia să nu devină factor de conflict.

E adevărat că temperatura interioară a creştinismului se deosebeşte fundamental de temperatura interioară a islamului, care răbufneşte vulcanic, exploziv, la propriu şi la figurat. Dar frica de extremism, de terorism fundamentalist religios nu trebuie să ne aducă în situaţia în care să dăm peste bord nişte achiziţii foarte preţioase ale istoriei noastre culturale şi politice – printre acestea fiind cea a libertăţii noastre religioase. Aceasta nu poate să se manifeste în spaţiul strict privat, pentru că atunci diferenţa între Uniunea Europeană şi Uniunea Sovietică este inexistentă. Şi în Uniunea Sovietică era garantată o libertate religioasă, dar la tine acasă.

[…]/ integral pe lumeacredintei.com


Categorii

NOUTĂȚILE ZILEI, Radu Preda, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Implicatiile unei decizii a Curtii de Justitie a UE. MANIFESTAREA IDENTITATII RELIGIOASE IN PUBLIC AR PUTEA FI INTERZISA

  1. Intelepciunea lui Solomon, cap. 5… ce s-a citit in seara asta la slujba Bisericii.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare