IN GERMANIA AU INTRAT IN VIGOARE BULETINELE BIOMETRICE/ Ministrul comunicatiilor sugereaza ca trebuie modificate legile privind datele personale/ ISTERIA TERORISTA MAI URCA NISTE GRADE IN EUROPA. DECI E NEVOIE DE MULTA FRICA SI DE MULT MAI MULTA SUPRAVEGHERE GLOBALA/ Obama pierde in fata Republicanilor/ MITROPOLIA CLUJULUI AMENDEAZA STATUTUL CATOLICIZANT AL B.O.R./ “Moda” goanei neincetate si a familiei la distanta/ PATRIARHUL DANIEL PROPUS PREMIER DE CATRE UN SENATOR/ Scrisoare din urgenta inimii, la despartire… (STIRI 1-3 NOIEMBRIE 2010)

3-11-2010 38 minute Sublinieri

UPDATE: Relatarea unei minuni adevarate.

Doctorul Phillippe Bensignor bea o cafea la o terasă din arondismentul XX din Paris, când fiul său a ridicat întâmplător ochii spre acoperişul clădirii de vizavi şi a văzut bebeluşul de un an jumate cum se strecoară printre gratiile balustradei unui balcon de la ultimul etaj, jucându-se pe lângă ea. “Abia am avut timp să traversez strada şi să mă plasez în locul în care am estimat că va cădea. Mi-am zis: orice s-ar întâmpla nu trebuie să-l ratez. A căzut exact în locul în care am estimat eu că o să cadă, prin prelata cafenelei de la parter, exact în braţele mele. A plâns câteva clipe şi a adormit imediat”.

Cum lucrurile bune vin, ca şi cele rele, toate deodată, bebeluşul a mai avut parte şi de o altă coincidenţă fericită: tocmai în ziua aceea prelata cafenelei de la parterul clădirii nu era strânsă, deşi personalul acesteia încercase s-o plieze, însă se blocase şi nu mai avuseseră ce-i face. Mai mult decât atât, bebeluşul nu a căzut pe suportul ei metalic, care, chiar şi cu doctorul plasat în locul potrivit la momentul potrivit, l-ar fi rănit oricum foarte tare.

Părinţii bebeluşului, care-l lăsaseră pe el şi pe sora lui de 3 ani singuri acasă, au apărut după vreo două ore, spunând că fuseseră la plimbare, relatează independent.co.uk. Au fost acuzaţi de neglijare a copiiilor şi sunt încă în arest.

De la 1 noiembrie, germanii vor avea noi cărţi de identitate. Minuni ale tehnicii moderne, ele pot transmite uşor date private, protejate prin lege.

Noua carte de identitate are dimensiunile unei cărţi de credit. În cazul aceasta însă, mărimea nu contează, ci o funcţie suplimentară, invizibilă la o primă analiză a cărţii: aşa-numitul RF-Chip, un micro-chip care transmite prin internet datele personale salvate. Acest tip de identificare via internet reprezintă o premieră absolută.

În plus, noul chip stă la baza schimbării cărţilor de identitate şi vine în întâmpinarea unor interese economice, după cum explică Matthias Gärtner de la Oficiul Federal pentru Siguranţă a Tehnicii Informaţionale:

Statul este evident interesat să sprijine cercetarea în Germania, astfel încât, la nivel internaţional suntem în topul industriei de IT. Ne putem lăuda cu firme de dimensiuni medii, care, în domeniul siguranţei virtuale, înregistrează succese mari. Suntem în topul branşei, dar evoluţia are şi aspecte care nu ne încântă“.

Posesorii noului buletin se pot identifica electronic într-un internet caffe sau la cererea autorităţilor, excluzând obişnuitele parole sau coduri secrete. Cartea de identitate trebuie introdusă într-un cititor de card electronic şi pentru activare va fi necesar un singur număr PIN. Datele ar putea fi accesate doar de autorităţi, bănci sau magazine, care au obţinut s-au identificat şi au obţinut un certificat de la autorităţile germane responsabile de securitate.

Furt de identitate

Teoretic, manipularea datelor în internet ar trebui să dispară în viitor. Dar mulţi experţi în domeniul IT au testat noul buletin şi sunt extrem de critici.

Am putut schimba PIN-ul de pe o carte de identitate de la un computer străin. Apoi am folosit cartea pentru identificare în faţa mai multor autorităţi şi nimeni nu a remarcat manipularea. Este, de fapt, un act clasic de furt de identitate“, explică experta Constanze Kurz, de la Chaos Computer Club.

Cum este posibil acest furt?

Din nou Matthias Gärtner: “Există în continuare programe de spionare virtuală, care pot citi şi ce se tastează de la alt computer. Nu este un atac la adresa noii cărţii de identitate, ci un atac al computerului care este conectat la internet în momentul accesării datelor“.

Punctul slab nu este aşadar noua carte de identitate, ci computerul care are salvate datele personale. Şi în acest caz, experţii recomandă instalarea unor programe de protejare a computerului. Sau, pur şi simplu renunţarea la noul buletin, pentru că acesta nu este obligatoriu.

Nota noastra: asadar, un alt motiv pentru care sunt justificate noile acte electronice de identitate este cel al progresului economic. De altfel, in proiectele europene de incurajare a folosirii tehnologiei RFID, acesta este deseori reprezentat drept solutie a crizei economice.

  • Hotnews:

Varujan Pambuccian a discutat online cu cititorii HotNews.ro despre informatizarea administratiei publice

VIDEO Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor: Lucram la cadrul legislativ prin care statul roman sa aiba o licenta de televiziune digitala terestra

Valerian Vreme, noul ministru al Comunicatiilor, a discutat online despre Sistemul national de plata online a taxelor si impozitelor: Vor incepe teste cu 4 primarii din tara: Oradea, Arad, Satu Mare si Campia Turzii, dupa 1 noiembrie

Asigurarea unui sistem IT national prin care romanii sa poata plati online toate taxele si impozitele pana la sfarsitul acestui an si integrarea si interoperabilitatea in maxim doi ani a sistemelor electronice din institutiile publice sunt principalele prioritati ale noului ministru al Comunicatiilor, Valerian Vreme. (…)

Întrebarea nr. 3 mara

Domnule ministru va rog sa precizati cand va avea Romania o baza de date a persoanelor la nivel national care sa fie accesata unitar de toate institutiile statului(ministerul de interne,casa de sanatate,casa de pensii,inspectoratul teritorial de munca,primarii etc.? Cred ca asa putem avea informatii corecte in toate institutiile statului cu efecte pozitive in alocarea resurselor.

Valerian Vreme

La ora actuala exista baze de date la nivel national bine organizate. Problema este legata in continuare de interoperabilitate, de nivelul de acces la ele si de nivelul de securitate. Compatibilitatile sunt asigurate de programe speciale de conversie, noi la ora actuala lucram la stabilirea regulilor si modalitatilor de interoperare. Daca la prima vedere pare o chestiune simpla, atata timp cat lucram cu date personale ale cetatenilor, lucrurile se complica, dar cat de curand speram sa rezolvam problema in cadrul legislativ existent sau eventual modificat. (…)

Întrebarea nr. 5 Ioana Cand cetateanul nu va mai presta servicii de curierat intre diversele institutii ale statului roman ? In prezent trebuie sa obtina adeverinte de la institutia A pentru a obtine o alta adeverinta de la institutia B necesara institutiei C. De asemenea, cand declaratiile vor putea fi depuse online ?
De ce nu se adopta solutiile folosite in alte tari ? De ce trebuie sa ‘reinventam roata’ ?

Valerian Vreme

Procesul de integrare si interoperabilitate care este de fapt dezideratul principal al informatizarii societatii romanesti este un proces ce trebuie privit din toate punctele de vedere, incepand cu alfabetizarea digitala a populatiei Romaniei, continuand cu dotarea hardware si nu in ultimul rand cea software. Sunt componente asupra carora actionam continuu si constant. Ne-am propus un dead-line de doi ani de zile, pentru a avea fundamentul solid al acestui deziderat, dupa care procesul va fi unul dinamic. Nu se pune problema sa reinventam roata si dupa o discutie cu ambasadorul Germaniei, ieri, am constatat ca probleme precum platforma de plati electronice sau interoperabilitate, inclusiv in Germania, sunt in faza de constructie. Ne vom sincroniza si cu alte state membre UE, unde sistemul de e-guvernare este mult mai avansat. Vom incerca chiar sa facem cateva salturi pentru a ne atinge obiectivul principal. Consider ca termenul de doi ani este unul rezonabil si aplicabil in Romania.

Nota noastra: Foarte interesanta afirmatia ministrului Vreme, anume ca pentru crearea sistemului de baze de date interoperabile (practic, acest lucru este descris foarte bine in intrebarea ridicata la fileu la care ministrul raspunde) este necesara modificarea bazei legale actuale referitoare la datele personale. Dupa cum se va vedea mai jos, aceeasi viziune o impartaseste si un lider al serviciilor secrete israeliene, desi pe cu totul alt subiect.

Australia va testa un sistem care va contoriza amprenta de carbon a fiecărei persoane, oferind recompense celor prietenoşi cu mediul. Autorităţile locale din Norfolk, o mică insulă din Pacificul de Sud, pierdută undeva între Australia, Noua Zeelandă şi Noua Caledonie, vor pune în aplicare un program unic în lume: le vor da bani oamenilor care aleg să trăiască sănătos şi să polueze mediul cât mai puţin, relatează AFP. Insula Norfolk, cu o suprafaţă de numai 35 de kilometri pătraţi, unde trăiesc aproximativ 2.000 de oameni, este un loc ideal pentru a testa noi soluţii pentru două dintre cele mai mari probleme ale societăţilor moderne: încălzirea climei şi obezitatea, susţin cercetătorii care se află la originea acestui proiect.

Insula puşcăriaşilor, transformată în paradis

Fostă colonie britanică pentru puşcăriaşi în secolele XVIIIXIX, Norfolk este astăzi singurul teritoriu din Australia care are un guvern autonom. Locuitorii care îşi doresc să intre în program vor primi un card de credit, descris generic ca un “card al amprentei de carbon”, pe care vor trebui să-l prezinte când îşi plătesc consumul de curent electric, carburantul şi când îşi fac cumpărăturile. Cei cărora le vor rămâne unităţi vor putea să le transforme în bani lichizi. În schimb, cei mai cheltuitori vor fi nevoiţi să cumpere unităţi de credit suplimentare. În ceea ce priveşte poluarea şi obezitatea, locuitorii de pe insula Norfolk au un stil de viaţă similar cu cel al australienilor, a mai spus Garry Egger. Australia se află pe primul loc în lume la emisia de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor din cauza unei industrii miniere puternice. De asemenea, Australia se află printre primele zece ţări din lume la capitolul obezitate. (…)

Planuri “verzi” pentru întreaga planetă

Locuitorii insulei au primit cu entuziasm această iniţiativă, a spus Andre Nobbs, ministrul turismului din Norfolk. “Pentru Norfolk este un atu faptul că oamenii de aici au convingeri foarte puternice referitoare la protecţia mediului”, a arătat el. Numărul de unităţi va fi redus treptat pentru a atinge obiective mai ambiţioase în domeniul poluării şi al sănătăţii, a precizat Garry Egger, iar peste trei ani va fi prezentat un bilanţ autorităţilor locale şi australiene. “Dacă locuitorii din Norfolk primesc bine acest program, el ar putea fi lărgit la scara unui întreg stat. De ce nu, la întreaga planetă”, a spus Egger.

Nota noastra:

Despre o lume organizata in jurul cartelei (cardului) consumului de carbon exista un material aici:  IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism

(…) Economia lipsei de creştere este radical diferită de cea a economiei capitaliste. Unitatea de schimb este posibil să fie un credit de carbon, conferindu-vă dreptul de a consuma echivalentul a unui kilogram de combustibil. Totul va avea o valoare de carbon, chipurile în funcţie de cât de multă energie a fost necesară pentru producerea ei şi transportul până la piaţă. „Conştiinţa verde” va fi o etică primară, condiţionată de timpuriu la copii. A te descurca cu mai puţine lucruri este o virtute; utilizarea energiei este anti-socială; austeritatea este o condiţie responsabilă şi necesară. Ca în cazul fiecărei monede, bancherii vor dori să gestioneze deficitul de credite de carbon, aspect în care alarmismul încălzirii globale devine important. Indiferent de disponibilitatea resurselor, creditele de carbon pot fi menţinute în deficit în mod arbitrar, pur şi simplu prin stabilirea bugetelor de carbon, pe baza directivelor de la IPCC [Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei], o altă unitate de-a noastră emergentă de guvernare globală birocratică. Astfel de directive IPCC vor fi echivalentul Rezervei Federale, anunţând o schimbare a ratelor dobânzilor. Aceste bugete stabilesc amploarea activităţii economice. (…)

Google Street View a fascinat deja milioane de utilizatori în 25 de ţări din lume. Peste 20 de milioane de internauţi şi-au creat până acum regiuni personale, “My Maps”, pe harta virtuală.

În Germania însă, proiectul concernului american a provocat încă de la prezentarea lui la Berlin, la începutul acestui an, o serie de controverse.

Ministrul Federal al Protecţiei Consumatorilor, Ilse Aigner, consideră că Street View “lezează sfera privată a individului”. “Trebuie să existe o limită clară”, spune ministrul Aigner, “astfel încât, oricine doreşte să nu fie văzut pe Street View să aibă această şansă”.

Aşchia nu sare departe de trunchi. Şi feciorului lui Niki Manolescu îi pute ortodoxia. Dar nu-i dă mîna s-o spună pe şleau. Şi-atunci pretinde să ne facă el agenda, căci pe noi nu ne-ar duce capul. Andrei Manolescu pedalează în gol aici: “Indiferent ce hram poartă acest FOR apărut în urmă cu vreo doi ani, e destul de evident că printr-un astfel de comunicat el nu face altceva decît să încerce să pună într-un ambalaj civic tehnnofobiile unor bigoţi.”

De fapt, altceva e evident: că nu de tehnologie ne temem noi – după cum se şi vede, de vreme ce folosim telefoanele mobile, computerele, internetul, autoturismele etc.

Andrei Manolescu derapează în continuare. De ce să ne preocupe actele de identitate electronice – adică un pas decisiv spre noul totalitarism – şi nu corupţia din Biserică? Dar uite că ne preocupă amîndouă. Iar care e prioritară cred că putem hotărî noi.

În fine, Manolescu jr. se preface că nu ştie că poziţia FOR este împărtăşită şi de organizaţii civice mai demne de crezare pentru el, pentru că nu sînt creştine (APDOR-CH, ActiveWatch Amp. etc). Dacă n-ar mima ignoranţa în această chestiune, n-ar mai putea înfiera “prostia ortodoxă”. Şi dacă o face, se mai poate numi jurnalist? Iată o dilemă din care Andrei Manolescu a ieşit prost.

***

  • Gandul:

Europa, cuprinsă de isteria coletelor-capcană – cinci în Grecia, unul în Germania

Cinci ambasade din capitala Greciei au primit colete capcană, ieri, înregistrându-se şi o explozie la ambasada Elveţiei, care nu a făcut însă victime. Alt colet suspect a fost detonat la Parlamentul grec. În acelaşi timp, o patrulă de poliţie din Atena a fost atacată cu focuri de armă

Cinci colete capcană au fost trimise, ieri, la tot atâtea ambasade din Grecia, unul dintre pachete provocând şi o explozie de slabă intensitate. Astfel, ieri, în jurul prânzului, ambasadele Elveţiei, Bulgariei, Rusiei, Germaniei şi statului Chile au primit astfel de colete. Doar cel trimis la ambasada Elveţiei a explodat, după ce angajaţii ambasadei aruncaseră coletul în curte. Un bărbat a fost arestat în apropierea ambasadei, imediat după deflagraţie. Tot ieri, o patrulă de poliţie din Ate­na a fost vizată de focuri de armă. For­ţele de ordine elene au neutralizat şi un pachet suspect la ambasada Bulgariei, la doar o zi după descoperirea a patru colete-capcană adresate preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, şi altor trei ambasade, au anunţat surse din cadrul poliţiei. Aceste evenimente intervin într-un context social tensionat în Grecia, cu câteva zile înaintea unor alegeri locale cruciale pentru Guvernul socialist aflat la putere, care a aplicat un program impopular de austeritate, pentru a diminua uriaşa datorie a Greciei.

Luni, doi tineri greci, între care un anarhist căutat pentru extremism, au fost arestaţi pentru că au încercat să trimită colete-capcană preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, dar şi ambasadelor Mexicului, Olandei şi Belgiei. Unul dintre colete a explodat în sediul unei agenţii de mesagerie, rănind uşor un angajat. Suspecţii, care erau înarmaţi, urmează să fie prezentaţi în faţa unui procuror. Ieri, în timp ce toate posturile de televiziune efectuau transmisii în direct despre aceste incidente, pirotehniştii din cadrul poliţiei au procedat la detonarea controlată a unui pachet semnalat ca suspect de personalul de securitate al Parlamentului, a adăugat o sursă din cadrul poliţiei. Anterior, ei au detonat un alt colet suspect, la ambasada bulgară la Atena, după ce au fost alertaţi în legătură cu pezenţa acestuia de către personal, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei. La Sofia, Ministerul bulgar al Aface­rilor Externe a precizat că alerta a fost lansată după ce, cu ajutorul unui detector, în pachet a fost semnalată prezenţa metalului. “Contactat de ambasadă, expeditorul menţionat pe pachet a negat că ar fi trimis ceva, ceea ce a condus la suspiciunea că ceva nu era în regulă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Vesela Cerneva.
Poliţia greacă se confruntă cu un activism extremist, imputat unei grupări de extremă-stânga şi anarhiste, care, în ultimii ani, s-a aflat în spatele a zeci de atentate, majoritatea fără gravitate. În cazul focurilor de armă trase de un necunoscut asupra a doi poliţişti care patrulau pe motocicletă, la Palaio Faliro, poliţia a anunţat că se orientează către o pistă de drept comun.

Angela Merkel, vizată şi ea de un colet

Un pachet suspect a fost descoperit şi în biroul cancelarului Angela Merkel, acesta urmând să fie analizat pentru a determina dacă are explozibil în interior. Pachetul suspect ar fi sosit prin poştă, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, se afla într-o vizită oficială în Belgia. “Febra” coletelor a apărut după ce două astfel de pachete, cu destinaţia SUA, au fost interceptate pe aeroporturi din Dubai şi Marea Britanie.

Bombele cu destinaţia SUA nu au putut fi detectate nici cu raze X. Controalele la aeroport s-ar putea înăspri

Bombele descoperite în avioanele plecate din Yemen spre SUA, săptămâna trecută nu au fost detectate nici de controlori, la prima verificare, nici de aparatele de scanare, spun surse din serviciile secrete britanice.Nu am mai întâlnit bombe atât de sofisticate, până acum. Nu pot fi văzute cu ochiul liber, ofiţerii pirotehnişti nu le-au depistat, în primă instanţă, iar aparatele cu raze X nu le-au detectat”, a declarat o astfel de sursă despre bomba ascunsă într-un cartuş de imprimantă găsită la bordul unui avion.

Bombele au fost descoperite, totuşi, datorită unor informaţii furnizate de serviciul de informaţii al Arabiei Saudite, care primise un pont în acest sens. De altfel, imprimanta care conţinea bomba fusese verificată şi trecută de vamă. “Pachetul a fost verificat şi considerat nepericulos. A fost verificat a doua oară după ce am primit informaţii că trebuie să fim precauţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Măsurile de securitate la aeroporturi ar putea fi mărite

Faptul că bombele sunt greu de descoperit ar putea duce la înăsprirea măsurilor de securitate pe aeroporturi. De acest lucru se tem şi şefii companiilor aeriene. “Acest lucru ar putea însemna alte măsuri “ridicole de securitate, care să facă zborul cu avionul şi mai incomod şi supărător decât este deja”, a declarat directorul companiei Ryanair, Michael O’Leary. Totuşi, multe voci spun că măsurile de securitate trebuie revizuite. “Vom încerca să introducem sisteme de detectare a materialelor explozive şi în cazul pachetelor care intră în avioanele de tip cargo, nu doar la avioanele de pasageri, cum este în prezent. Desigur, nu putem verifica fiecare pachet, dar ne putem concentra asupra acelor pachete care vin din zone considerate riscante”, a declarat consultantul în aviaţie, Norman Shanks.

“Vom vorbi cu reprezentanţii companiilor aeriene despre aceste neajunsuri, chiar dacă suntem conştienţi că introducerea unor măsuri suplimentare de securitate ar putea avea un impact economic serios”, a spus şi Theresa May, responsabil britanic cu securitatea. Ministerul Transporturilor din Marea Britanie le-a cerut proprietarilor de avioane tip cargo să se asigure că “toţi cei implicaţi în verificarea bagajelor să-şi facă treaba aşa cum trebuie”.

Dacă în viziunea ministerului responsabili sunt oamenii, Lordul Carlile, specialist independent britanic în legislaţia antiterorism crede că de vină este tehnologia depăşită folosită în aeroporturi. Trebuie să ne asigurăm că suntem bine puşi la punct cu tehnologia. Trebuie să fim mereu cu un pas înaintea teroriştilor în această privinţă”, a declarat acesta, adăugând că avioanele tip cargo au reprezentat un punct vulnerabil ani de zile.

  • Hotnews:

Un alt colet capcana, destinat lui Silvio Berlusconi, a explodat in aeroportul din Bologna. Grecia a suspendat serviciile de curierat pentru destinatii straine

Atentionare MAE: Cetatenii romani, sfatuiti sa evite zonele aglomerate sau cele cu sedii ale ambasadelor in Grecia

(…) În vreme ce la Atena pirotehniştii dezamorsau coletele periculoase, premierul grec Giorgios Papandreou se afla în plină campanie electorală la Ioannina, oraş situat în nord-vestul Greciei. Şeful guvernului elen a declarat că Grecia va ţine piept tuturor celor care încearcă să destabilizeze ţara.

“Nu avem milă de oameni care tulbură pacea socială, care se dedau la acte de violenţă şi care pun în pericol ţara noastră în aceste vremuri grele. Fiecare cetăţean are dreptul la siguranţă. Democraţiei noastre nu-i este teamă de terorism”, a declarat Giorgios Papandreou.

Atentatele cu bombă nu sunt o noutate în Grecia. În ultimii ani, aceeaşi grupare teroristă de extremă stângă care se află aparent în spatele actualelor incidente, a orchestrat mai multe atacuri teroriste. În februarie 2008, în semn de protest faţă de politica de austeritate a guvernului şi de intenţia acestuia de a modifica legea pensiilor, gruparea a trimis mai multe obiecte explozive politicienilor eleni, precum şi unor firme străine din Grecia.

Starea de spirit este extrem de încordată în Grecia, ţară care se confruntă cu o masivă datorie publică şi cu un şomaj în creştere. Tocmai de aceea, politicile de austeritate solicitate autorităţilor elene de către UE reprezintă una din temele centrale ale alegerilor locale din Grecia.

Socialiştii, aflaţi la putere, sunt supuşi unor presiuni crescânde din partea opoziţiei, care vorbeşte deja de iniţierea unui referendum privind “măsurile de austeritate ale guvernului Papandreou”. Extrema dreaptă şi alte grupări de stânga fac însă responsabile Germania şi UE pentru dezastruoasa situaţie economică a Greciei.

  • Romania Libera:

Terorismul 2.0 în slujba “Califatului virtual”

Directorul Shin Bet, Agenţia de Securitate Internă a Israelului, a afirmat că Internetul, aplicaţii precum Google Earth sau diverse aplicaţii pentru iPhone ajută teroriştii să obţină informaţii secrete la care altfel nu ar avea accces. Yuval Diskin, director al Shin Bet din 2005 şi unul dintre favoriţii la preluarea conducerii Mossadului, a avertizat, cu prilejul unei conferinţe privind securitea internă organizate la Tel Aviv, că terorismul secolului 21 este „global şi transnaţional”.

„Informaţiile privind fabricarea de arme de distrugere în masă, precum şi a armamentului sofisticat, care erau până acum rezervate statelor, sunt astăzi disponibile – graţie Internetului – organizaţiilor teroriste.” Globalizarea terorismului permite, de exemplu, unor organizaţii precum Hamas sau Jihadul Islamic să obţină pe calea aerului, pe uscat sau pe apă arme din Coreea de Nord sau Iran, care sunt transportate cu ajutorul unor reţele intermediare prin Yemen, Sudan şi Egipt şi de aici în Fâşia Gaza. Principala caracteristică a terorismului contemporan, a afirmat şeful Shin Bet – agenţie care susţine că a capturat în ultimii ani 120 de terorişti sinucigaşi, este că, după 11 septembrie 2001, „nu mai există inhibiţiile psihologice care să prevină realizarea unor mega-atacuri”. Faptul că, în plus, lumea s-a transformat într-un „sat global” cu ajutorul Internetului, al aplicaţiei Google Earth sau al aplicaţiilor pentru iPhone, face ca terorismul secolului 21 să fi devenit mult mai letal.

Referitor la pachetele explozive trimise din Yemen şi destinate unor sinagogi din Chicago, Diskin a afirmat că „nu este deloc surprins de faptul că în spatele tentativelor de atacuri s-ar afla celule Al Qaeda din Yemen”. Există o ameninţare crescândă, a afirmat şeful Shin Bet, la adresa industriei aviatice, fie că aceasta se manifestă prin colete explozive plasate în avioane cargo sau de pasageri, fie chiar prin tentative de a doborî avioanele cu ajutorul unor lansatoare de rachete portabile. Diskin a avertizat că singura metodă de a combate cu succes terorismul global este ca ţările să coopereze, să împărtăşească informaţii şi tehnologie şi să creeze o bază legală pentru acţiunile lor, un obiectiv pe care l-a calificat drept „realizabil”. (…)

Nota noastra:

Adica sa creeze sisteme de baze de date internationale cu datele personale ale cetatenilor, pe modelul Schengen. Logica este ca, daca terorismul este o amenintare globala si transantionala, atunci supravegherea si controlul trebuie sa fie si el global si transational. Dar de ce sa combati un rau cu planuri imense politienesti care ameninta libertatea civica si sa nu faci un lucru simplu, cum ar fi interdictia legala a aplicatiilor gen Google Earth, care sunt periculoase si pentru intimitatea oamenilor, nu numai pentru informatiile de stat?Ah, cumva pentru ca de fapt intentia este crearea infrastructurii de supraveghere totala a lumii?

Pe de alta parte, observam cum tensiunea alarmelor de terorism creste treptat dar sigur si cu un crescendo din ce in ce mai pronuntat. Si care este finalitatea acestor alarme? Sa inteleaga tot omul ca e necesara modificarea bazelor legale care astazi inca mai impiedica crearea infrastructurii mondiale de supraveghere.

Teroriştii au sărbătorit ziua bombelor în Europa

Consiliul de securitate al Turciei a operat o serie de modificari in Strategia de securitate nationala. Din grupul statelor care reprezinta un potential pericol la adresa Ankarei au fost excluse doua foste republici sovietice – Armenia si Georgia. De pe lista au fost, de asemenea, eliminate Iran, Siria si Bulgaria. In schimb, a fost introdus Israelul. S-a sperat ca din randul potentialilor inamici va fi exclusa si Rusia, tinand mai ales cont de evolutia pozitiva a relatiilor bilaterale din ulitmul timp. Dar acest lucru nu s-a intamplat, scrie Nezavisimaia gazeta

Profesorul Aleksei Malashenko, expert la filiala din Moscova a Centrului Carnegie, nu vede nimic straniu in corectarea de catre Turcia a „listei rosii” – este o abordare realista, care reflecta cu obiectivitate noua configuratie geopolitica. „In pofida farmecului din relatiile ruso-turce, in pofida tuturor intentiilor binevoitoare, Turcia va fi cel mai serios concurent al Rusiei. Iar extinderea prezentei turcesti in Caucazul de sud, deja vizibila, va conduce la aparitia de disensiuni, si asa evidente. Nu numai in ceea ce priveste Nagorno-Karabah, gazele naturale, dar in general. Turcia este, in prezent, o putere care, eliminand componenta nucleara, este comparabila Rusiei. O realitate cu care trebuie sa ne obisnuim”, a explicat Malashenko pentru publicatia rusa.

Si viceversa – prezenta Georgiei printre neprietenii Turciei ar fi aparut ca un nonsens. Mai ales ca insusi Tbilisi a introdus recent Turcia pe lista partenerilor sai strategici. De aceea, excluderea Georgiei dintre statele care prezinta o amenintare la adresa Turciei nu poate fi catalogata altfel decat legitima. „Straniu este faptul ca Turcia a operat aceasta modificare acum si nu mai devreme. La modul general vorbind, prezenta Georgiei pe lista rosie a Turciei este o reminiscenta a trecutului, a epocii sovietice”, afirma, la randul sau Aleksandr Rusetzki, seful Institutului sud-caucazian pentru securitate regionala.

Modificarile operate de Turcia constituie o continuare fireasca a politicii promovata de Ankara in regiune. Acest stat si-a propus sa devina lider regional in Caucazul de sud si sa intre printre marii jucatori ai lumii. De aici decurge si lozinca proclamata de autoritatile de la Ankara – „Cu vecinii – zero probleme” – , precum si marile ambitii ale statului cu aproape 100 milioane de locuitori, cu o economie care se dezvolta vertiginos si care dispune de una dintre cele mai puternice armate din lume.

Ahmadinejad acuză Rusia că a vândut Iranul Statelor Unite

Republicanii din SUA câştigă majoritatea în Camera Reprezentanţilor dar nu şi în Senat

Câştigătorii şi perdanţii alegerilor legislative din Statele Unite

(…) S-a cam ales praful de sloganul “Yes We Canşi, pe 2 noiembrie, se prea poate ca cel adesea numit “cel mai puternic om al planetei” să coboare de pe piedestalul de mare lider umflat cu pompa la rolul de curiozitate a istoriei.

Pare greu de crezut ca primul afroamerican ajuns la Casa Albă să fi vrut sau să fi putut declanşa o ‘revoluţie marxistă’, aşa cum este acuzat, dar aceasta nu-l face deloc inutil a servi ca o simplă diversiune înaintea a ce va urma după el.

Un nou război de uzură între preşedintele SUA şi un Congres ostil, care va atrage o aşa-zisă “Americă slabă”, va fi doar unul dintre ingredientele unui fundal pe care vor putea izbucni revoluţii, răzmeriţe, tulburări… din China până în România.

Cu prea mici excepţii (Australia, Suedia) unde lucrurile merg cât de cât bine (adică mai bine decât în alte părţi) mai toate statele sunt butoaie cu pulbere. Nu ne mai trebuie decât un incident gen “Sarajevo, 28 iunie 1914”, ca lumea să ia foc.

De-abia astăzi, o revoluţie poate fi cu adevărat mondială, nu neapărat graţie noilor tehnologii, care ar permite o ‘Revoluţie română’ (sau ce o fi fost ea) multiplicată la scară planetară, ci mai ales a dezumanizării masive din ultimele decenii.

Nu scindarea atomului este cel mai mare pericol pentru omenire, ci scindarea sufletelor, sfâşierea până şi a celor mai palide amintiri legate de un Creator de unde venim şi în faţa Căruia toţi trebuie să dăm socoteală.

***

În cele mai recente dezvăluiri despre risipa bugetară din UE, publicaţia britanică Daily Mail estimează că noua diplomaţie europeană, condusă de baroana Catherine Ashton, este, de departe, cea mai “bugetofagă”.

Planurile pe care Ashton le are cu “armata” sa de diplomaţi ai UE au stârnit stupoare şi revoltă atât în Marea Britanie, ţara de origine a baroanei, cât şi în alte ţări europene. Scandalul a pornit de la noul sediu al serviciului diplomatic al UE, SEAE, care, după cum informa EUObserver săptămâna trecută, se află în aşa-numita clădire Axa sau Triangle, din centrul Bruxellesului. Închirierea acestui sediu, cu o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi, va costa 12 milioane de euro pe an. Dar, în opinia lui Ashton, nu e scump, ci a fost “cea mai eficientă soluţie în privinţa costurilor”. SEAE va fi lansat la 1 decembrie, ceremonia de inaugurare fiind găzduită de foaierul clădirii Axa (Triangle). Acolo se află şi serviciul de recrutare pentru instituţiile UE. Clădirea Triangle are şase aripi, fiecare purtând numele capitalei unuia dintre cele şase state fondatoare ale UE. Cele mai elegante birouri sunt la etajul 7, în aripa Haga, cu vedere către Consiliul UE şi CE, şi în aripa Luxemburg, cu vedere la Parc du Cinquantenaire, potrivit EUObserver.

S-a mai aflat că SEAE (Serviciul European de Acţiune Externă) va avea un buget anual de 6,7 miliarde de euro şi o armată de diplomaţi care vor ocupa 137 de ambasade în diferite ţări de pe glob şi 7.000 de “eurocraţi” pregătiţi să “propovăduiască” pretutindeni politica externă a UE.

Ceea ce i se reproşează însă cel mai mult baroanei Ashton este algoritmul ciudat după care a evaluat întinderea reprezentării diplomatice a UE în anumite ţări. După cum exemplifică Daily Mail, pe o insulă turistică din Caraibe, în Barbados, UE va avea 46 de diplomaţi. Până şi în Swaziland vor ajunge 16 diplomaţi europeni, în timp ce în Paraguay, tot 16, iar în micuţa insulă Vanuatu, cu o populaţie de 230.000 de locuitori, vor fi trimişi 6 diplomaţi europeni. Cele mai mari misiuni vor fi în Turcia, ţară aspirantă la UE, unde vor fi 132 de diplomaţi, şi în Statele Unite, unde “contingentul” diplomatic va fi de 124 de reprezentanţi europeni. Urmează Rusia, unde vor ajunge 113 diplomaţi. Alte câteva sute de diplomaţi europeni vor ocupa posturi în cartierele generale ale SEAE din Bruxelles şi în organizaţiile internaţionale din Paris, Strasbourg, Viena şi Roma.

Despre viitoarele “paradisuri” diplomatice, dintr-o infografie prezentată de Daily Mail aflăm, de pildă, că Ambasada UE din Barbados, unde ambasador va fi spaniolul Valeriano Diaz, a avut drept criteriu de alegere frumuseţea locului. Întrebat de presă de ce a fost aleasă această locaţie, purtătorul de cuvânt al reprezentanţei, Wayne Lewis, a răspuns nonşalant tot cu o întrebare: “Aţi fost vreodată acolo?…”. Tot o locaţie exotică are şi reprezentanţa diplomatică dominicană din insula turistică Santo Domingo. Este o clădire ultramodernă, situată pe un bulevard mărginit de palmieri, unde se află magazine şi hoteluri exclusive. În China, unde se va instala ambasadorul de origine franceză Serge Abou, ambasada sa de la Beijing este situată în mijlocul vieţii de noapte, după cum s-ar putea spune. Se află pe o stradă înţesată de cafenele şi la doi paşi de cluburi de noapte recunoscute pentru prostituatele lor mongole, de o frumuseţe rară, unde un pahar cu băutură costă cât salariul pe săptămână al unui muncitor chinez. Dar, după cum spune Abou, “viaţa la Beijing este uşoară, iar acum există acolo vinuri franţuzeşti şi brânzeturi franţuzeşti…”.

În India, Bruxellesul va da o chirie de 7.000 de euro pe săptămână pentru o ambasadă situată într-un palat cu 50 de camere, aflat într-un cartier de lux din New Delhi, unde agenţii imobiliari spun că nu se poate cumpăra un imobil cu mai puţin de 6 milioane de euro. Un alt “palat” diplomatic se află la Moscova. Este o clădire în stil ţarist, a cărei chirie anuală se ridică la 185.000 de euro, cu vedere spre Kremlin. Sunt doar câteva exemple despre cum va fi ţinut obrazul subţire al diplomaţiei europene.

Toate acestea nu sunt programe turistice, cum ar părea la prima vedere, ci un fel de interpretare “turistică” a Tratatului de la Lisabona. La mijloc sunt însă banii din bugetele ţărilor membre cheltuiţi fără milă, în vremuri de criză, de “eurocraţii” de la Bruxelles în numele binelui obştesc din UE. În realitate, cea mai mare parte din aceşti bani se pierde pe răsfăţul “eurocraţilor”, din ce în ce mai mulţi, care încarcă schemele instituţiilor europene prezente şi viitoare, printr-o interpretare abuzivă a noului Tratat. Se prăpădesc astfel anual miliarde de euro pentru programe inutile, instituţii care nu îşi au rostul, exces de personal, sedii luxoase şi reprezentanţe diplomatice în insule exotice cât palma, nemaivorbind despre salariile şi pensiile de nababi ale funcţionarilor europeni şi facilităţile nenumărate de care beneficiază “aleşii” Europei. (…)

  • Gandul:

Legendarul studio MGM, în faliment

Un futurolog prezice extincţia presei scrise în câţiva ani

În vara lui 2010, un senator din Parlamentul României a înaintat un proiect de lege prin care se încerca reglementarea comentariilor de pe paginile online ale ziarelor româneşti. În capul acestui senator erau vărsate tone de obscenităţi virtuale, principalul argument adus în sprijinul reglementării fiind protejarea copiilor.

Deşi de o justeţe aparentă, iniţiativa era un cadou otrăvit. Dincolo de imposibilitatea practică a monitorizării complete a forumurilor virtuale, problema fusese pusă greşit, după cum explică Liana Ganea, de la ActiveWatch:

Nu cred că de aici vine sursa răului. Sursa răului vine din educaţie, vine din probleme mult mai fundamentale. Mi se pare greşit să aruncăm problema în grădina mass-media. Dacă aceste lucruri se spun în public, dacă aceste comentarii rasiste există, este pentru că aşa gândesc oamenii. Libertatea de exprimare înseamnă şi dreptul de a exagera.

Codul Penal din România condamnă instigarea la ură, articolul în cauză fiind destul de dur. În plus, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este o organizaţie activă.

Tocmai de aceea, media, alături de societatea civilă, a reacţionat hotărât împotriva iniţiativei legislative „pentru că astfel se deschide o cutie a Pandorei. O dată ce pui un prim gard pe Internet e foarte simplu să le ridici şi pe următoarele, spune Cristian Pantazi, redactor-şef al Hotnews.ro, cel mai important site de ştiri din România.

Aceste acţiuni nu au fost ineficiente. „Pentru moment lucrurile au trecut din domeniul reglementării în domeniul autoreglementării şi aceasta este perfect din punctul nostru de vedere.”, spune Liana Ganea.

Un crater uriaş, adânc de 20 de metri, a apărut luni dimineaţa în oraşul german Schmalkalden, fără ca vreo persoană să fie rănită, autorităţile apreciind că acesta a fost cauzat de factori naturali, relatează Der Spiegel. Din păcate, fenomenul nu este singular. La începutul lunii iunie, furtuna tropicală Agatha a “deschis” o groapă de 60 de metri adâncime care ar fi înghiţit o clădire de trei etaje în Guatemala City. De asemenea, în China, spre sfarşitul lunii iunie, o groapă de dimensiuni foarte mari a înghiţit tot terenul de joacă din faţa unei şcoli din provincia chineză Hunan. Dacă ar fi să glumim pe această temă, am putea spune că România este în afara oricărui pericol, având în vedere că oraşele noastre, dar şi şoselele, sunt pline de zeci de mii de gropi de mici dimensiuni. În cazul Schmalkalden, un vehicul fără persoane la bord a căzut în craterul cu diametrul de 30 de metri.

Cutremur in Serbia. Doi morti si mai multi raniti

Un nou cutremur a afectat miercuri orasul sarb Kraljevo, semanand panica in randul locuitorilor

10 orase americane vor ramane fara apa

Problema alimentarii cu apa in Statele Unite este mai grava decat se credea, multe orase americane confruntandu-se cu dificultatea de a asigura cererea de apa si apeland la masuri drastice de rationalizare a apei. Cei de la 24/7 Wall St. au realizat o lista a celor mai vulnerabile 10 orase americane pe baza rapoartelor intocmite de grupul de cercetare de mediu Ceres si de Consiliul pentru Apararea Resurselor Naturale. Cele 10 orase sunt in pericol de a se confrunta cu crize ale resurselor de apa in viitorul relativ apropiat.

***

“Profesorul” Ion Coja, un (fost?) apropiat al Noii Drepte, al lui Gigi Becali si al lui Vadim Tudor, dupa ce se remarcase anul trecut, printr-o predica (!) publicata in revista AXA ca un laudator  fara rusine al comunismului ceausist, dupa ce incercase sa pacaleasca pe ortodocsi cu o tentativa de candidatura la presedintie,  printr-o poleiala de discurs crestin-nationalist (sforaitor), dupa ce s-a mai remarcat public si prin iesiri destul de  antisemite, acum, subit, a devenit, la OTV, un laudator al masoneriei in fata unui alt mare cunoscator (din interior) si sustinator feroce al acestei structuri, ziaristul tabloid Florian Bichir…



“Am mare incredere in Domnul Danacu si, auzind ca este mason, am capatat un plus de incredere”.

“Daca masoneria nu s-ar implica in politica degeaba ar mai exista!”

“Democratia nu poate functiona fara sprijinul unor organizatii secrete. Linia de dezvoltare a societatii o da existenta unor organizatii cu caracter discret sau secret, fara de care nu ar putea functiona Statul..”

“Noi, la Vatra Romaneasca, am simtit foarte clar necesitatea existentei unor asemenea structuri discrete patriotice”.

  • Vezi si:

Naţional-comunismul n-a murit, numa’ o ţîr’ o aţipit

***

Pelerinii din Moldova se află astăzi, 1 noiembrie în oraşul Ierihon. Dimineaţă, împreună cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, preoţii şi credincioşii s-au rugat la moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul.Am rostit Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi ne-am rugat împreună la căpătâiul lui pentru cei rămaşi acasă. În prezent (1 noiembrie 2010, ora 11:30) ne aflăm pe Muntele Ispitirii la Mănăstirea Karantania şi vedem Valea Ierihonului pe care odinioară diavolul a arătat-o ca ispitire Mântuitorului Hristos. Cuvintele sunt sărace pentru a exprima bucuria care se vede pe chipurile credincioşilor. Am văzut la moaştele Sfântului Ioan Iacob lacrimi în ochii pelerinilor, am văzut zâmbetul bucuriei smerite pe chipurile lor. Acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj ‘Sfânta Parascheva’ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Delegaţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi primită în această după-amiază de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine. Întâlnirea va marca sosirea grupului de pelerini de la Iaşi. “Vom cere binecuvântare ca în această seară, la ora 24:00, să putem fi cu toţii într-o suflare de rugăciune la Sfântul Mormânt, unde se va oficia Sfânta Liturghie în Biserica Sfintei Învieri. Consider că impresiile pelerinilor atunci când ne vom întoarce acasă vor fi cele mai grăitoare. Zilele trecute am fost împreună pe drumul Crucii, am văzut Grădina Ghetsimani, Biserica Înălţării de pe Muntele Măslinilor, am fost la Betleem, dar şi în alte locuri sfinte. În cea de-a doua parte a pelerinajului vom ajunge în nordul Ţării Sfinte, la Marea Galileii, loc în care Mântuitorul Hristos a săvârşit cele mai multe dintre minunile sale”, a adăugat pr. Andrei Zlăvog.

  • Basilica:

Sinodul Mitropoliei Clujului, în şedinţă de lucru

La sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia s-a desfăşurat ieri, 1 noiembrie 2010, şedinţa de lucru a Sinodului Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, informează radiorenasterea.ro. Întrunirea a debutat la ora 11:00 şi a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Andrei al Alba-Iuliei, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania.

Ierarhii episcopiilor din Mitropolia Clujului au dezbătut diverse probleme administrative. Despre hotărârile luate aflăm de la şeful Biroului de Presă al Mitropoliei, pr. Bogdan Ivanov: “Dintre punctele aflate pe ordinea de zi, un aspect central al întâlnirii ierarhilor din mitropolie l-a constituit elaborarea şi definitivarea amendamentelor la propunerile de modificare a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, amendamente ce urmează să fie înaintate Cancelariei Sfântului Sinod pentru a fi incluse în textul final, ce va fi supus aprobării plenului Sinodului la începutul lunii decembrie. O altă chestiune administrativă a vizat definitivarea unor texte privind atribuţiile şi deciziile, care revin preoţilor ca anexă la decizia de numire în parohie. Un aspect important a vizat aprobarea textelor Vecerniei, Utreniei şi Acatistului Sfântului Mitropolit Simion Ştefan al Alba Iuliei, în vederea definitivării dosarului de canonizare, care a primit avizul de principiu al sinodului mitropolitan anul trecut şi care se află pe masa de lucru a Sfântului Sinod. Tot în cadrul şedinţei de astăzi a sinodului a fost discutată o solicitare venită din partea Episcopiei Sălajului, privind organizarea unei colecte sau a unui sprijin din partea eparhiilor Mitropoliei, în vederea construirii unui sediu nou pentru Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului”.

Patriarhul României prezent la lansarea volumului “Semnificaţia trupului în Ortodoxie” al teologului francez Jean-Claude Larchet

Simpozion Internaţional dedicat Crezului Ortodox la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: Crezul ortodox – normativ al credinţei şi unităţii Bisericii

Inca o uimitoare predica ortodoxa a Patriarhului…

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Simpozionului internaţional cu tema: Crezul ortodox. Istorie, teologie şi spiritualitate, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti, 1 noiembrie 2010:

„Salutăm cu bucurie pe toţi participanţii la acest simpozion internaţional şi felicităm pe organizatori pentru frumoasa iniţiativă de a reuni la această manifestare academică teologi care vor acorda o atenţie deosebită bogăţiei de sensuri a învăţăturii de credinţă formulate în Crezul ortodox.

Tema simpozionului: Crezul ortodox. Istorie, teologie şi spiritualitate se doreşte a fi o încununare Anului omagial al Crezului ortodox în Patriarhia Română. Formulat la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325) şi completat ulterior, în anul 381, de către Părinţii de la cel de al II-lea Sinod ecumenic, de la Constantinopol, Crezul au Simbolul credinţei este esenţialul şi normativul credinţei şi unităţii Bisericii Ortodoxe universale. El poartă şi numele de Crezul sau Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, după numele oraşelor în care s-au întrunit primele două Sinoade ecumenice care l-au formulat.

Aprofundarea şi explicarea teologică a Simbolului de credinţă, formulat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în anul 325 şi în anul 381, ne oferă astăzi un nou prilej pentru a evidenţia sensul credinţei şi al vieţuirii creştine într-o lume tot mai indiferentă la valorile credinţei sau care în faţa pluralismului religios din societate deviază de la dreapta credinţă şi acceptă cu uşurinţă secte şi sincretisme religioase.

Crezul niceo-constantinopolitan a fost formulat de Părinţii sinodali, arhipăstori ai comunităţilor eclesiale din Orient şi Occident, având conştiinţa responsabilităţii lor pentru păstrarea dreptei credinţe ca bază a mântuirii sau a unirii eterne a omului cu Dumnezeu, şi ca normă sau criteriu pentru păstrarea unităţii Bisericii. Ei spuneau că dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat, nici credinţa în El nu este mântuitoare, pentru că omul nu se poate îndumnezei şi trăi veşnic, decât în comuniune cu Dumnezeu – Izvorul vieţii veşnice. Iar dacă Biserica nu mărturiseşte dreapta credinţă, ea nu poate fi una, sfântă, sobornicească şi apostolească, deoarece unitatea Bisericii se bazează [pe] ortodoxia credinţei. Din aceste motive, Părinţii sinodali respingeau erezia sau inovaţia ca raţionalizare şi amputare a misterului sau a tainei Întrupării lui Hristos, Unul din Sfânta Treime. În acest sens, este semnificativă declaraţia Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea ecumenic (Calcedon, 451) despre Crezul niceo-constantinopolitan: „Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întărind pe ucenicii Săi în cunoaşterea credinţei, a spus: «pacea Mea v-o dau vouă, pacea Mea o las vouă», pentru ca nimeni să nu se separe de aproapele său în dogmele credinţei, ci la fel să se arate cu toţii în propovăduirea adevărului (…) Aşadar, era de-ajuns pentru desăvârşita cunoaştere şi întărirea bunei credinţe acest înţelept şi mântuitor Crez al harului dumnezeiesc, întrucât învaţă desăvârşit despre Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh şi înfăţişează întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinţă” (Hotărârea dogmatică a Sinodului IV ecumenic).

Confirmarea Crezului niceo-constantinopolitan de către Părinţii Sinodului de la Calcedon arată plenitudinea esenţială a conţinutului său dogmatic, suficient pentru a orienta pe credincioşi pe calea mântuirii, către Împărăţia lui Dumnezeu. Ca atare, Biserica învaţă că nu mai trebuie adăugat nimic Simbolului de credinţă ortodox, din punct de vedere al structurii şi conţinutului, dar acesta trebuie mărturisit şi trăit ca fiind lumina vieţii creştine. Conţinutul său se adânceşte astfel prin experienţă şi explicitare.

Crezul ortodox ne arată că taina Cuvântului (Logosului) întrupat este intim legată de taina Preasfintei Treimi. Dumnezeu-Fiul, strălucirea slavei şi chipul ipostasului Tatălui (cf. Evrei 1,3), S-a întrupat pentru a face cunoscută lumii taina Preasfintei Treimi, marea taină a dreptei credinţe (cf. I Tim. 3 , 16).

Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul, Care S-a făcut Om, nu este o Persoană divină singulară, ci o Persoană divino-umană în relaţie cu alte două Persoane divine: în relaţie cu Dumnezeu-Tatăl şi cu Dumnezeu-Sfântul Duh. Tatăl şi Sfântul Duh confirmă însăşi identitatea lui Iisus Hristos ca fiind Unul-născut, Fiul veşnic al Tatălui, asupra Căruia Se odihneşte Sfântul Duh (cf. Matei 3,16-17, Ioan 1,29-34). Tatăl şi Sfântul Duh sunt uniţi cu Fiul, cooperând permanent cu El, chiar şi în taina Întrupării Fiului, deşi numai Fiul S-a făcut Om (cf. Luca 1, 35).

În lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, se arată, deci, taina iubirii smerite şi atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om, precum şi posibilitatea omului de a participa la viaţa veşnică a Preasfintei Treimi. Credinţa în Iisus Hristos, în Care şi prin Care Dumnezeul Treime Se autorevelează, Se autocomunică şi Se autodăruieşte omului, este, de asemenea, o confirmare a adevărului că prin El toţi avem apropiere către Tatăl, într-un Duh (cf. Efeseni 2, 18) şi celor… ce cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu (cf. Ioan 1, 12); că în El, în Hristos, avem viaţă (cf. Ioan 20, 31) şi toţi vom învia (cf. I Corinteni 15, 22).

Aşadar, credinţa în Dumnezeu, mărturisită în Crezul ortodox şi trăită în iubire (rugăciune şi fapte bune), ca răspuns la iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, arată că actul credinţei creştine este unul relaţional, comunional şi comunitar-eclesial. Când creştinul mărturiseşte: „cred într-unul Dumnezeu”, el stabileşte de fapt o relaţie de iubire şi viaţă eternă cu Dumnezeu, deoarece el răspunde astfel cu fermitate apelului lui Dumnezeu adresat omului prin toate actele Revelaţiei Sale divine.

Crezul niceo-constantinopolitan sau Crezul ortodox ne învaţă că Dumnezeu este comuniune de Persoane veşnice, nu o singurătate veşnică. De fapt, o singurătate veşnică nu poate fi nici fericire veşnică şi nici bucurie veşnică. Deci, noi creştinii credem într-unul Dumnezeu-Tatăl, izvorul unic al Preasfintei Treimi, Cel ce naşte veşnic pe Fiul şi purcede veşnic pe Duhul Sfânt. Prin urmare, Dumnezeul creştinilor nu este o singurătate veşnică, ci este o comuniune eternă, indestructibilă sau indivizibilă, de Persoane distincte, egale şi libere. Unitatea în Sfânta Treime este dată de deofiinţimea (consubstanţialitatea) Fiului şi a Sfântului Duh cu Tatăl, unicul izvor al fiinţei divine. Ca atare, Persoanele divine au aceeaşi fiinţă, sfinţenie, slavă şi putere. Ele Se conţin reciproc şi Se dăruiesc reciproc, sunt distincte şi egale, dar nedespărţite. Acest adevăr a fost mărturisit la Niceea şi Constantinopol în faţa ereziilor care, sub pretextul că apără unitatea în Dumnezeu, negau deofiinţimea şi egalitatea Fiului cu Tatăl, precum şi dumnezeirea Duhului Sfânt şi egalitatea Sa cu Tatăl şi Fiul. Însă, pentru Ortodoxie adevărul şi unitatea în Dumnezeu sunt comuniune eternă de viaţă şi de iubire între Persoanele divine, distincte şi egale.

De asemenea, Crezul ortodox ne învaţă că Dumnezeu a creat cerul şi pământul, mai ales îngerii şi oamenii pentru a participa la slava, iubirea şi bucuria veşnică a Preasfintei Treimi. Dumnezeu a făcut lumea pentru ca iubirea sau bucuria Preasfintei Treimi să fie împărtăşită persoanelor umane create după chipul comuniunii Persoanelor divine eterne. Iar întrucât omul a fost creat după chipul unei Comuniuni eterne de viaţă şi iubire, el nu este deplin fericit, nu se desăvârşeşte şi nu se bucură deplin decât în stare de comuniune eternă cu Persoanele divine şi cu persoanele umane chemate la viaţă eternă şi fericire eternă. Prin urmare, când omul se botează în numele Persoanelor Preasfintei Treimi (în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh), el intră în comuniune de viaţă eternă cu Persoanele divine necreate şi veşnice. Iar omul nou botezat, adult sau copil, este considerat persoană eclesială deplină chiar din ziua botezului său. De aceea, în aceeaşi zi când se boteză, el primeşte şi Sfânta Mirungere şi Sfânta Euharistie, pentru a creşte spiritual în „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi comuniunea (împărtăşirea) Duhului Sfânt” (II Corinteni 13, 13).

În această perspectivă, Biserica lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, mărturisită în Crezul Ortodox, este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi şi are ca izvor şi model de viaţă comuniunea de viaţă şi iubire a Preasfintei Treimi. Când Hristos Domnul S-a rugat pentru unitatea Bisericii Sale (cf. Ioan 17, 21), El nu a dat ca model de unitate pentru Biserică vreun sistem de organizare omenească trecătoare, ci S-a rugat ca toţi cei care cred în El „să fie una, precum Tatăl şi Fiul una sunt”. Preasfânta Treime este deci arhetipul după care a fost creat omul şi tot Preasfânta Treime este modelul de unitate a Bisericii.

În finalul său, Crezul ortodox ne arată în acelaşi timp finalitatea mărturisirii dreptei credinţe şi finalitatea vieţii umane pe pământ, şi anume „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Mai precis, noi credem în Dumnezeu Cel veşnic viu pentru că dorim să trăim veşnic, cu sufletul şi cu trupul, în iubirea Preasfintei Treimi.

Vedem, aşadar, că, de fapt, Crezul ortodox este norma sau regula dreptei credinţe şi a unităţii Bisericii, întrucât este călăuză a omului pe calea mântuirii către Împărăţia eternă a Preasfintei Treimi.

Avem speranţa că lucrările acestui simpozion teologic internaţional de la Bucureşti vor contribui la aprofundarea şi explicarea conţinutului Crezului ortodox, ca fiind izvor de lumină pentru viaţa şi misiunea Bisericii în lumea de astăzi”.

***

Ne angajăm, pe drumul vieţii, într-un galop neîntrerupt, atraşi de mirajul care îi mâna odinioară şi pe căutătorii de aur. Adesea uităm chiar şi motivul goanei noastre, nemaiştiind nici dacă fugim după ceva sau de ceva. Trăim goana ca o stare de spirit, familia ca un accident. Paradoxal, pornim în această călătorie având ca busolă iubirea, dar sfârşim prin a vinde însăşi busola pentru a putea călători mai departe. Şi atunci când am ajuns şi noi în portul abundenţei, încetăm să mai existăm, pentru că nu ne mai iubeşte nimeni. Ba nu, mai suntem încă prietenii imaginari ai copiilor noştri.

În multe cazuri, mai ales în Moldova şi Bucovina, se “poartă” modelul familiei la distanţă, împrumutat deja şi în alte zone ale ţării. Soţia stă cu copiii ei undeva la ţară, soţul munceşte în străinătate sau la oraş. De văzut, se văd câteodată. Divorţurile şi infidelităţile sunt frecvente în aceste familii. Iar când rezistă totuşi familia, adesea preţul este adulterul tăinuit al unuia dintre soţi. Dacă bărbatul este cel care pleacă peste hotare, se obişnuieşte să îşi lase femeia însărcinată şi în grija mamei ei, asigurându-se cumva, astfel, de fidelitatea soţiei. Însă el, soţul, va practica adulterul “dincolo”, îndreptăţindu-şi patima cu gândul că munceşte şi se sacrifică printre străini pentru binele familiei. Femeile lor “ştiu” şi, care pot, trec cu vederea sau se fac pur şi simplu că “plouă”. Iartă ele, dar mai puţin din dragoste pentru soţii lor, mai mult pentru copii şi din dragoste de bani.

Problema pe care nu o înţeleg aceste soţii sau cupluri este că atunci când obiectivele materiale sunt atinse, şi ai şi casă, şi maşină, deja s-a produs între cei doi o fisură care nu se mai închide niciodată. Nu suntem îngeri, şi păcatul în gând sau faptă bate la uşă. Ce se întâmplă cu făptura instinctuală din noi în timp ce suntem plecaţi la muncă, departe de casă? Încetează să existe brusc, nu mai cere să fie satisfăcută? De aceea, însuşi Apostolul Pavel îi sfătuia pe cei căsătoriţi: “Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre” (I Cor. 7, 5).

Vieţi paralele

Cu siguranţă că tipul acesta de familie la distanţă nu este un model. Fisura apare din cel puţin trei motive, chiar pornind pe acest drum cu cele mai curate intenţii. Un prim motiv ar fi acela că fiecare dintre soţi se obişnuieşte să muncească pentru proiecte în care să nu îl implice pe celălalt. Unul strânge bani să îşi cumpere un aparat electronic sofisticat, altul adună ca să achiziţioneze o undiţă din fibră de carbon, o rochie foarte scumpă ş.a.m.d. Ajungi să te simţi bine fără celălalt, să îţi scrii o viaţă a “ta”, din care soţul rămâne “parte”, fără a mai fi însă partener. Nu mai aveţi o viaţă împreună, ci “vieţi paralele”. Vă vedeţi când şi când, tot mai rar, sacrificând întâlnirea faţă către faţă, în numele economiilor care trebuie făcute, din cauza drumului scump.

Copilul cu părinţi imaginari

Pe de altă parte, copilul creşte ca într-o familie monoparentală, în regim de divorţ neoficializat, în care îşi vede tatăl de doar câteva ori pe an, sau nici atât. Dezvoltarea psihică, afectivă şi socială a copilului poate suferi daune ireparabile. Absenţa tatălui din cămin va genera dezechilibru sufletesc şi nevroză, întrucât copilul se va ataşa în mod nesănătos de mamă. Aceasta, şi ea, va căuta să facă din copil un substitut de soţ.

În cel mai bun caz, deşi nerecomandat, soţii pleacă la muncă împreună şi îşi lasă copiii la bunici. Este salvat cuplul, dar nu şi familia, copiii având de suferit absenţa mamei şi a tatălui, relaţia cu aceştia fiind mai mult materială, prin produse şi cadouri, nu şi spirituală, intelectuală, afectivă. Iar dacă totuşi ne decidem să muncim departe de casă, într-un alt oraş sau în străinătate, să plece împreună soţul şi soţia. Dacă au copil, să îşi ia copilul cu ei. Să nu mai îngăduim situaţia în care copiii îşi văd atât de rar părinţii, încât ajung să îşi numească prietenii imaginari cu apelativul “tata” şi “mama”.

Sfântul Ioan Gură de Aur despre munca departe de casă

O soluţie rezonabilă ar putea fi aceasta: cine vrea să muncească în străinătate să muncească înainte să se căsătorească. Să fie amândoi hotărâţi, înainte de căsătorie, unde vor locui şi ce vor munci, astfel încât căsătoria să nu fie sfârşitul vieţii personale şi profesionale pentru nici unul dintre parteneri. Să stăm la greu şi nevoie împreună cu partenerul. Acesta este nervul principal al oricărei căsnicii.

Mai mult, ne îndemna Sfântul Ioan Gură de Aur, femeia să nu îşi apostrofeze soţul că nu ar fi îndeajuns de bărbat şi de harnic, ci s-a “prostit” şi “trăieşte degeaba”, în comparaţie cu vreun cunoscut ce a făcut avere muncind departe.Şi dacă îl iubeşti cu adevărat pe bărbat, nu îi vei spune nimic de acest fel, ci mai bine vei alege să-l ai aproape de tine şi să nu-ţi aducă nimic decât să aducă mii de talanţi de aur, iar tu să stai necontenit cu grijă şi frământare din pricina călătoriilor lui” (Omilia despre căsătorie, din Comentariul la Efeseni 7, în “Cateheze maritale”, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pp. 126-127). Cunoaştem, în sfera mondenă, nu puţine cazuri de femei avute, cărora soţii nu numai că nu le-au adus nimic, dar le-au cheltuit şi averile. Obţinerea bogăţiilor presupune multe nopţi albe, iar păstrarea ei, multe zile negre.

Apoi, dacă soţia se răzvrăteşte şi îşi ceartă astfel soţul, unde va mai găsi el alinare şi mângâiere în vâltoarea necazurilor vieţii? Omul modern are nervii tot mai sensibili, psihicul tot mai fragil, iar o atmosferă de tensiune constantă îl va împinge spre evadare prin divorţ, infidelitate, crimă, moarte de inimă rea sau suicid.

Bărbatul este sfătuit de Sfântul Ioan Gură de Aur să imprime un ritm de viaţă duhovnicească soţiei sale, să se roage împreună cu ea şi să o înveţe să nu iubească bogăţia acestei lumi, ci blândeţea, înţelepciunea, sfiala şi cuviinţa. Să o înveţe filosofia (viaţa creştină, n.n.) şi s-o îndemne să nu-şi atârne cercei la urechi şi să nu-şi împodobească faţa şi gâtul şi să-şi pună covoare şi ornamente prin cameră, nici să se înveşmânteze cu haine strălucitoare şi scumpe” (ibidem, p. 128). Toate aceste poveţe o vor putea modela pe femeie în vremea “când ea se sfieşte de bărbat şi mai are puţină teamă de el”, dar şi prin exemplul nostru personal, dacă vom trăi noi înşine cu sfială. De asemenea, o va îndupleca spre bine şi tonul dulce al vorbei, ce revarsă abundenţă de dragoste, nu asprime, nu duritate, nu un sentiment de superioritate, ca şi când tu ai ştii totul numai pentru că eşti bărbat (ibidem, pp. 132-133).

Aşadar, să se gândească foarte bine cei care se căsătoresc sau sunt căsătoriţi şi se înscriu în orizontul acestui tip de familie la distanţă. Merită oare să ne sacrificăm mântuirea pentru un “blid de linte” în plus? Poate că s-ar cuveni să preţuim infinit mai mult iubirea care ni se dăruieşte, fără a o merita niciodată îndeajuns, şi să nu mai încercăm să o lepădăm. Mai degrabă să lepădam de la noi iubirea de bani, căci ea nu ne mai lasă din iubire nici un rest.

Deseori, ceea ce se petrece în spatele vitrinelor, în apartamente particulare sau în maşini are de-a face mai degrabă cu exploatarea decât cu plăcerea.Samantha are 15 ani. Cu patru ani în urmă era doar un copil. Atunci fost forţată, pentru prima oară, să se prostitueze de un “loverboy”. Aşa-numiţii “loverboys” sunt tineri, în jurul a 20 de ani, care s-au profilat pe exploatarea minorelor. Întâi le seduc cu jurăminte de dragoste şi promisiuni de independenţă. Apoi, în majoritatea cazurilor, cu ajutorul drogurilor, le împing în ghearele prostituţiei.

“Ai senzaţia că nu mai ai de ales. Mi-a dat droguri ca să nu-mi mai pun tot felul de întrebări. Mi-a sugerat în permanenţă că mă ofer de plăcere. Am continuat să mă prostituez din cauza proxenetului meu. Îmi era teamă de singurătate”, povesteşte acum Samantha.

Fata a renunţat să-şi mai vândă trupul şi trăieşte acum într-o localitate micuţă din apropierea Amsterdam-ului, la fundaţia “Stop Loverboys Now” – “Opriţi-i pe loverboys, acum!”.

Cu cât mai tinere, cu atât mai bine!

Anita de Wit, fondatoarea fundaţiei, se ocupă de adolescente aflate în situaţia Samanthei. Cu ani în urmă, propria ei fiică a devenit victima unui loverboy şi lucrează şi în prezent în cartierul roşu. Anita de Wit ştie cât de greu este să eliberezi o fată din mâinile proxenetului:

“Are de-a face cu sentimentele lor, cu dragostea. Adolescentele caută afecţiune şi recunoaştere. Bărbaţii sunt buni psihologi şi ştiu exact ce să le ofere ca să le prindă în plasă. Mă gândesc că situaţia poate fi comparată cu cea a femeilor pe care le bat partenerii de viaţă. Dacă le spun că le iubesc şi că nu vor să le rănească, ele nu mai depun reclamaţie. Şi în cazul adolescentelor care se prostituează funcţionează acelaşi mecanism.”

La toate acestea se adaugă şi tot felul de ameninţări. Nimeni nu ştie câte minore ajung victime ale proxeneţilor. Numai la fundaţia doamnei de Wit apelează anual circa douăzeci de tinere.

  • Hotnews:

19% din copiii romani declara ca au fost expusi la imagini sexuale pe internet – studiu european

22% dintre copiii romani ce au un profil online dezvaluie pe internet date personale, cum ar fi numarul de telefon sau adresa de acasa. 19% din copiii romani declara ca au fost expusi la imagini sexuale online. Dintre ei, 44% declara ca au fost suparati sau deranjati de ce au vazut. 52% dintre parintii celor care au primit mesaje sexuale online declara ca acestia nu au primit asa ceva. 32% dintre copiii cu varsta intre 11 si 16 ani raporteaza experiente legate de utilizarea excesiva, precum neglijarea prietenilor, a temelor sau a somnului, indica datele studiului EU Kids Online II. Concluzii: Copiii nu au inca suficiente informatii pentru a folosi internetul eficient si benefic. Un echilibru este greu de gasit, iar interdictiile pot priva copilul de aspectele pozitive ale online-ului. Popularitatea lui creste mai repede decat capacitatea infrastructurii, a sistemelor de protectie, a reglementarilor si decat nivelul de constientizare a fenomenului. Unde se termina siguranta si unde incep riscurile? Comenteaza pe MedLive.ro.

“Generatia Facebook” isi ineaca singuratatea in alcool

Au mii de prieteni pe Facebook si folosesc retelele sociale pentru a-si transmite orice gand, insa tinerii britanici cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani sunt mai singuratici decat orice alta grupa de varsta, arata un sondaj realizat pentru BBC Radio 3.

Unul din trei tineri intervievati sustine ca este plictisit de viata sa, comparativ cu doar 8% dintre pensionarii care au sustinut acelasi lucru. In plus, 27% dintre tineri s-au plans ca singuratatea ii face nefericiti. Ingrijorator este ca un sfert din “generatia Facebook” isi ineaca singuratatea in alcool, iar jumatate se consoleaza cu junk food.

Sondajul mai releva ca adolescentii si tinerii sunt cei mai ingrijorati cand vine vorba de locul de munca si bani. Intrebati ce ii face nefericiti, 70% dintre tinerii intre 16 si 24 de ani spun ca finantele sunt in fruntea listei de nemultumiri. Mai mult de o treime sunt preocupati de slujba, pe cand doar un sfert dintre oamenii de varsta mijlocie chestionati au spus acest lucru.

De asemenea, unul din trei tineri este tulburat de probleme de familie sau de cuplu. “Generatia Facebook” este totodata si categoria cea mai ingrijorata de statutul social. Per asamblu, banii sunt principala sursa de griji pentru toate categoriile de varsta intervievate, urmati de munca, relatii si singuratate. Unul din trei tineri britanici a declarat totodata ca s-ar muta in alta tara in cautarea fericirii.

Nu e nimic in neregula cu retelele sociale, dar daca sunt folosite in locul interactiunilor fata in fata sau in locul convorbirilor telefonice, ele te pot izola”, sustine psihologul Jo Hemmings. “Prietenia adevarata se construieste prin experiente comune si legaturi. Unii prieteni de pe retelele sociale abia daca sunt cunostinte”.

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania

Avort. Va recomandam un comentariu si studiu despre adolescentii care isi constrang prietenele sa avorteze. Este un indiciu al iresponsabilitatii tinerilor in relatiile cu prietenele, pe care le lasa insarcinate, si in raport cu viata, in general (link).

Avort. Cetatenii statului american Mississippi vor putea vota pe 2 noiembrie un amendament constitutional care sa defineasca embrionul uman “persoana” protejata de lege si cu dreptul la viata din momentul conceptiei. Asta dupa ce un judecator federal a respins demersul abortistilor de a bloca refendumul (link).
Efectul net al acestui amendament, in caz ca va fi adoptat, va fi eliminarea avortului pe teritoriul statului Mississippi. Un amendament identic va fi supus la vot si in Colorado unde din nefericire sondajele de opinie indica ca nu va fi adoptat (link).

(…)

Parinti furiosi. Acum o luna, intr-un mic orasel din SUA, elevilor din scoala generala li s-a dat un chestionar cu intrebari despre viata lor sexuala. Nedumeriti, copiii le-au dus acasa pentru ca nu stiau cum sa le completeze. Parintii nu au fost deloc fericiti citindu-le. Una dintre intrebari a fost “cum te identifici sexual: heterosexual, lesbiana, bisexual, homosexual, sau nu esti sigur/sigura sau nu vrei sa declari? (link)

State furioase. In editia de joi, AFR am scris despre un Raport ONU emis in iulie care declara un drept al copiilor la educatie sexuala (link).
Saptamana trecuta Raportul a fost dezbatut la ONU.
A sairnit dezbateri furtunoase, tarile din Lumea a Treia exprimandu-si in termeni duri opozitia (link).
Chiar si Administratia Obama a exprimat rezerve fata de Raport. In schimb, reprezentantul UE a afirmat ca Uniunea sprijina Raportul “din toata inima si in intregime.” Oare sa fi orbit cu totul Guvernul de la Bucuresti?

(…)

Ungaria. Ungaria isi pregateste o noua constitutie. Proiectul constitutional, tocmai finalizat, defineste casatoria ca fiind uniunea dintre un barbat si o femeie, eliminand astfel posiblitatea, in caz ca va fi adoptat, legiferarii casatoriilor homosexuale in Ungaria (link).

Protejarea copiilor. Procurorul General al statului Massachusetts a demarat o actiune de anvergura pentru depistarea si aducerea in instanta a pedofililor si a celor care forteaza copiii sa se prostitueze. Statisticile arata ca anual in SUA 10.000 de copii sunt fortati sa se prostitueze (link).

Poligamie. Va prezentam un capitol (in engleza) dintr-o carte publicata acum 2 ani de catre o femeie care a parasit familia poligama in care a fost fortata sa se casatoreasca cand inca nu avea 18 ani. Straniu, o alta sotie a sotului ei era de fapt sora ei, o relatie pe care autoarea o numeste “sora-sotie” (link).

Poligamie (II). Poligamia destabilizeaza familia, afirma un editorial din presa islamica care apare in Bahrain. Autorul e o femeie (link).

Sinuciderea asistata. Institutul britanic Center for Policy Studies a emis un studiu in care recomanda interzicerea sinuciderii asistate. Motivul principal este acela ca persoanele care de obicei cer sa moara sunt cele mai vulnerabile – oameni in varsta, coplesiti de durere si deznadejde. Oamenii acestia pot fi ajutati prin consiliere sa renunte la gandul mortii (link).

Ateism SUA. Numarul ateilor e in crestere in SUA (link).

Ateism – Marea Britanie. Anul viitor va avea loc recensamantul populatiei din Marea Britanie. Expertii cred ca numarul celor care se vor declara atei va creste. Un studiu din 2010 reflecta ca 59% dintre britanici nu se identifica religiosi (link).

Obama – ateu? Crestinii americani au remarcat ca in ultimele saptamani presedintele Obama a recitat pasajul din Declaratia de Independenta privind drepturile inalienabile ale tuturor fiintelor umane, fara insa a mentiona ca ele sunt un dar dat de “Creatorul lor.” Omiterea cuvantului “Creator” din pasajul citat le da americanilor de gandit – este Obama ateu? (link)

Pornografie. Prima saptamana din noiembrie e saptamina luptei impotriva pornografiei in SUA. Presa romana a discutat acest eveniment intr-un articol recent din Semnele Timpului (link).

Rusia pierde, homosexualii castiga. Recent, CEDO a dat un verdict in favoarea homosexualilor rusi carora pana acum autoritatile nu le-au ingaduit sa tina paradele publice, atat in Moscova, cat si in St. Petersburg. Rusia a fost amendata si de acum inainte va trebui sa permita exhibitionismul homosexual (link).

Biblia si discriminarea. Tribunalul suprem finlandez a amendat un pastor luteran pentru ca a “refuzat” sa lucreze cu o femeie pastor in cadrul unei ceremonii religioase. Biserica nu poate “discrimina”, a afirmat tribunalul. Biserica luterana e biserica de stat in Finlanda, unde toate instutitiile de stat trebuie sa se conformeze legilor care interzic discriminarea (link).

Cu sau fara ore de religie? In Marea Britanie, “religia” e predata in scolile publice. Dar care “religie”? Incepand cu anii 50, termenul “religie” a cunoscut o metamorfoza semnificativa in sistemul educational englez. Daca la inceput prin “religie” se intelegea “crestinism,” cu timpul ora de “religie” s-a transformat in ora de “istorie” a religiilor, emfaza fiind pusa pe caracterul “imperialist” al crestinismului” si pe cel “pacifist” al religiilor orientale, cat si pe respectul fata de islam. Metamorfoza a continuat si a ajuns la un punct si mai critic. Ministerul Educatiei a anuntat ca incepand cu 2010, orele de “religie” se vor transforma in ore de “etica” (link).

Demografie – planeta imbatraneste. In editia din noiembrie 2010, prestigioasa publicatie Foreign Policy a publicat un articol despre imbatranirea rapida a populatiei planetei. Intrebarea fundamentala a autorului: Cum de am imbatrinit atat de mult si atat de repede? Autorul vrea sa fie corect politic si evita sa indice responsabilitati. Motivele imbatranirii le cunoastem insa cu totii: avortul, pruncuciderea, destramarea familei, “planificarea familiala,” acceptarea doctrinelor antifamilie, drepturile perversilor, etc. (link).

Discriminare religioasa. O angajata a British Airways a fost concediata pentru ca a refuzat sa-si dea jos crucea de la gat, dupa ce compania a adoptat o regula prin care interzice angajatilor sa poarte insemne religioase in timpul orelor de lucru. Angajata a pierdut cazul la tribunalele engleze si intentioneaza sa faca recurs la CEDO (link).

***

  • Adrian Paunescu in Jurnalul national:

Scrisoare din urgenţa inimii

Dragii mei compatrioţi,

Vă scriu dintr-o situaţie mai pu­ţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din la­găr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. Vă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă – Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria, Andrei, prof. dr Ionescu-Târgovişte, dr Mihai Viorel, dr Cristian Sera­fin­cea­nu au tot insistat să mă in­ter­nez pentru a rezolva în fond du­re­rile care m-au tot încercat. A venit însă într-o seară, într-o strictă complicitate cu Ana-Maria, prof. dr Mircea Beuran şi m-a convins, cu argumente se­ri­oa­se şi imbatabile, că, dacă vreau să trăiesc în continuare, trebuie să mă las pe mâna medicinei perfo­r­man­te a momentului. M-am limpe­zit şi am decis că aşa voi face. A doua zi, la 13:30, conform fă­gă­du­in­ţe­lor, a venit Ambulanţa, cu medici si­guri pe ei înşişi, cu brancardieri ho­tă­râţi, şi m-a luat. Jumătatea de oră trăită în Am­bu­lanţă m-a costat, din punct de ve­dere nervos, jumătate de viaţă. Nu-n­căpeam pe targă. Îmi erau ameninţaţi ge­nunchii de pragurile pe lângă care aveam să trecem, am fost internat în cea mai mare grabă la secţia condusă de marele medic Mircea Beuran. Cău­­­tările n-au încetat însă. Mi s-au făcut pri­mele 15-20 de investigaţii. Între timp, a avut loc un dialog între cei doi profesori, care-şi împart ace­laşi spital de urgenţă, dr Beuran şi dr Bră­diş­tea­nu. Ei au ajuns la concluzia că pro­ble­ma mea principală e inima. Au de­cis să mă mute în zona dotată electronic pentru cele mai profunde de­te­r­mi­nări ale existenţei inimii în piep­tul meu şi concluzia a fost că, de la etajul 1, trebuie să urc, neapărat, la 6.

Din reanimarea urgentă a inimii, parcă din centrul ei magnetic, mă descriu şi îi descriu pe toţi cei din jurul meu, sub această perspectivă, a bătăliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă ameninţă moartea. Dar văd, în prea multe ziare şi la prea multe televiziuni, aşezarea numelui meu între viaţă şi moarte. Şi nu pot să nu mă emoţionez. Chiar aşa?! Da, chiar aşa. Şi eu sunt unul dintre muritorii care nu-şi înţeleg condiţia, câtă vreme se mai răsfaţă cu aerul existenţei în care pluteşte, fără merite şi fără permis. Aflu din cuvinte risipite prin dialogurile despre mine că situaţia mea e gravă, că inima, că rinichii şi că ficatul… Nu era o simplă hachiţă a mea cantonarea în casă şi refuzul de a participa la petrecerile lumii. Sunt suferind. Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări. Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Mun­cesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult. Bă­ieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă? Indivizi putred de bogaţi iau măsura de-a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.

(…) Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să la­se loc circului sau băşcăliei. Noi vor­­bim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice com­pli­­citate cu moartea. Personal, n-am cre­zut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de sem­ni­­ficaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toa­tă această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la nu­mă­ră­­toare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine.Dacă voi reuşi – cu ajutorul ma­ri­­lor medici care mă înconjoară – să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez pri­o­ri­tă­ţi­le. Suferinţa retrogradează orgoliile. Pro­babil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească nes­chimbată, ideea pură, sentimen­te­le curate, disponibilitatea către omenie.

De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim­pe­zeş­te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului”.

Scrisoare către urmaşii mei

“Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi. (…) Cam asta e situaţia despre care voiam să vă vorbesc: faliment. Cam asta e mişcarea preferată a timpurilor noastre: prăbuşire. În ceea ce mă priveşte, nu cred că mai rezist. De aceea, m-am adresat vouă cu această scrisoare, ca să ştiţi ce e cu mine şi să nu vă surprindă nici una din nenorocirile care s-ar putea abate asupra mea. Va trebui să dăm înfăţişare concretă relaţiei dintre noi şi viitoarei despărţiri dintre noi. Natura, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge. Societatea, în jurul nostru, s-a dezechilibrat şi se autodistruge”


Categorii

Al treilea razboi mondial, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “IN GERMANIA AU INTRAT IN VIGOARE BULETINELE BIOMETRICE/ Ministrul comunicatiilor sugereaza ca trebuie modificate legile privind datele personale/ ISTERIA TERORISTA MAI URCA NISTE GRADE IN EUROPA. DECI E NEVOIE DE MULTA FRICA SI DE MULT MAI MULTA SUPRAVEGHERE GLOBALA/ Obama pierde in fata Republicanilor/ MITROPOLIA CLUJULUI AMENDEAZA STATUTUL CATOLICIZANT AL B.O.R./ “Moda” goanei neincetate si a familiei la distanta/ PATRIARHUL DANIEL PROPUS PREMIER DE CATRE UN SENATOR/ Scrisoare din urgenta inimii, la despartire… (STIRI 1-3 NOIEMBRIE 2010)

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Tocmai acum il vor politicienii pe Patriarh, cand a inceput sa ne placa si noua :). Mai,cum vor ei sa ia tot ce e bun…Sau poate vor o talciure a Crezului special, pentru guvernanti.

  2. @ Ioana:

    :))

    Sa-l ia, sa-l ia… 🙂

  3. Rugăciune pentru Arhierei şi Biserică

    Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa

    “Ne rugăm Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Treime sfântă, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, pentru toţi arhiereii Bisericii Ortodoxe Române, pentru blândeţea inimii, pentru paza de duşmanii lor şi ai credinţei, pentru o cât mai dreaptă gândire arhierească; să Te iubească pe Tine, Doamne, pe Maica Preacurată, Biserica, Episcopia, pe preoţi şi pe credincioşi; să fie ierarhi asemenea Sfântului Nicolae, asemenea sfântului Spiridon. Păzeşte odată cu ei toate bisericile şi mănăstirile româneşti din ţară şi din străinătate; Biserica Ortodoxă Română cu ierarhi, preoţi, diaconi, ierodiaconi, ieromonahi, monahi şi monahii, credincioşi, biserici, schituri şi mănăstiri, pentru înălţarea duhovnicească şi pază de orice rătăciri.

    Unifică întreaga Ortodoxie în faţa atacurilor satanei!

    Că Tu eşti Dumnezeul nostru care păzeşti Biserica Ta şi poporul Tău cel binecredincios şi Ţie slavă Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”*

  4. @ioana si admin

    Dupa toate incruntarile produse de titlurile alarmante puse la aceasta postare si nu numai, mi s-a descretit fruntea la schimbul vostru de replici. Ehee nu-l iau ei asa usor..
    Lasand gluma la o parte, frumoasa rugaciune ai pus Costele. Ce drag imi e si parintele Calciu…cum le spune dansul clar si la obiect…”sa fie ierarhi asemenea Sf. Nicolae si Sf. Spiridon”…ce bine ar fi

  5. CristinaP,
    ma bucur. Viata e frumoasa, chiar daca e grea.

  6. admin,
    anonimatul e o greseala. Cristina nu va sti cine se bucura de viata 🙂

  7. @ioana, adm.
    Ba sa nu-l ia! Ca nu se stie cine ar putea veni in locul lui….”schimbarea domniilor” n-a fost nicioadata o garantie de imbunatatire. Intotdeauna e loc de mai rau, din pacate.

  8. Glumeam, Petra.

    Mai bine sa inaltam o ruga si pentru poetul Adrian Paunescu, macar pentru acele uluitor de inspirate, de adevarate si de duhovnicesti cuvinte despre trufia UITARII DE SINE, despre suferinta care ingroapa orgoliile si despre pacatul de a ne desparti suparati, cuvinte pe care Dumnezeu i le-a pus in inima si in condei chiar inainte de iminenta despartire…

    Si nu stiu cine poate sa nu verse macar o lacrima, cand asculta…

    http://www.realitatea.net/paunescu-omagiat-la-concertul-lui-gabriel-cotabita_768079.html
    http://www.youtube.com/watch?v=SFjTt5wUJF8&feature=related

    sau

    http://www.trilulilu.ro/nprecup/ef393ae28a7b99

  9. “De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,

    Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

    Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,

    În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

    Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,

    Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

    Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

    De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.

    Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

    Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

    Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,

    Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.

    De la un cardiac, cordial – Adrian Păunescu

  10. Doamne ajuta!
    De ceva vreme (destul de multa) citesc despre tot felul de nenorociri care vin peste noi, pe toate planurile, dar azi, acum dupa ce am terminat de citit doar titlurile…am cazut intr-o stare de deznadejde!!!
    Copiii mei cum vor creste, in ce lume? Oare mai apuca sa creasca?
    Efectiv mi-e rau de teama!

  11. @ Costel:

    Domnul sa-i dea dezlegare si usurare sufletului, iertare de pacate si mantuire!

    @ Denisa:

    Tine-ti mintea ta IN IAD si NU DEZNADAJDUI!
    Totusi ne citesti de mult, in esenta, de fapt nu e nimic nou, doar niste confirmari… Totul incepe insa cu… o minune si se termina cu minunatele cuvinte-testament ale unui poet care se poate mantui ca talharul de pe cruce… Deci: SUS INIMA!

  12. Iata ce am citit pe site-ul ziarului Adevarul care vorbea despre boala lui Paunescu dar si despre viata lui:
    – ca cenaclul Flacara a fost o miscare fascista(!!??)- comunista!
    – ca folkul cintat acolo era siropos si kitchos (adica alde Pasarea Pheonix, Andrei Baniciu, Hrusca si altii erau siroposi si kitchiosi??!!).

    Iar comentariile multora dintre cititori sint incredibile:
    “Ca orice flacara se stinge in sfarsit. Drum bun …ca tot ardeai degeaba”
    sau si mai si …
    “Un om de caracter josnic, poate un bun poet dar ca om un 0.
    Sper ca pt. raul provocat poporului prin indobitocirea sistematica sa moara asa cum o merita, in chinuri!!!!!!!!!!!”
    sau inca si mai si ..
    “De ar avea sanatatea celor mortii in ’85 pe stadionul din Ploiesti cand a ordonat inchiderea usilor si s-a creat busculada de la iesire.
    A otravit destul ,duca-se acolo unde ii este locul,alaturi de Dracu!!!”

    Nu stiu, nu-l cunosc, nu i-am urmarit parcursul si inputinele dati cind l-am auzit s-ar putea sa ma fi iritat….dar indiferent ce-a fost (si in mod sigur nu a facut nici pe departe raul pe care-l fac unii acum) ma intreb ce satisfactie pot sa-ti dea injuriile la adresa unui muribund, care-si cere si scuze si care, in mod sigur, nu a facut nici un rau personal majoritatii celor care plasau astfel de texte.

  13. Pana la urma ce a fost la OTV in leg. cu par.Justin ? Eu n-am vazut emisiunea. Stie cineva ce s-a vorbit acolo?

  14. @ “bandit mistic”

    Nu stim, dar din ce vedem pe bloguri miroase rau a diversiune securistica a unor personaje binecunoscute in blogosfera si nu numai, fosti ziaristi, amici si sustinatori declarati ai lui DDD si ai lui Basescu, care de 2 ani incoace ne otravesc cu inscenari si diversiuni.

  15. @ petra

    ..”Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

    Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
    Ei vor aplauda desigur biografia subţire
    Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
    C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
    Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
    Şi le umflă orişicine în savante adunări
    Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
    C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
    Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
    Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
    Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

    http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoarea1.php

    eu zic ca bine a spus la vremea aia marele poet Mihai Eminescu

  16. @ admin : AMIN !

    Maicuta Domnului sa-l acopere cu Sfantul Acoperamant pe robul lui Dumnezeu Adrian !

    RUGACIUNE – Mihai Eminescu

    Craiasa alegându-te
    Ingenunchem rugându-te,
    Inalta-ne, ne mântuie
    Din valul ce ne bântuie;
    Fii scut de întarire
    Si zid de mântuire,
    Privirea-ti adorata
    Asupra-ne coboara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

    Noi, ce din mila sfântului
    Umbra facem pamântului,
    Rugamu-ne-ndurarilor
    Luceafarului marilor;
    Asculta-a noastre plângeri,
    Regina peste îngeri,
    Din neguri te arata,
    Lumina dulce clara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

  17. Dumnezeu sa-l ierte!

  18. Adrian Paunescu: Dumnezeu sa-l ierte!

  19. Off topic:

    Iata peste ce am dat din intimplare cind cautam altceva:
    http://www.youtube.com/watch?v=7e-FRXMv4po&feature=related
    Seful euroscepticilor din Parlamentul European, britanicul Nigel Farage (cel care-l face pe van Rompuy “cirpa lepadata” si-l intreaba de cine a fos ales?, dupa care a avut un accident cu avionul din care prin minune a scapat cu viata) o lasa fara replica pe un profesor universitar al Univ. din Dublin care tocmai isi livrase discursul de lemn despre UE, acuzindu-l pe eurosceptic care este…extremist!In loc sa-i raspunda la acuzatiile-i inepte el o intreaba: Are you a Jean Monnet professor? Femeia se bilbiie, nu stie ce sa raspunda, dupa care cu jumate de gura recunoaste ca da. La care Farage, rizind ii spune: deci sinteti unul din multii Jean Monnet profesori platiti sa ne indoctrineze copii. De ce n-ati spus asa de la bun-inceput?

    Intimplarea asta este extrem de relevanta apropo de cum a reusit Comisia Europeana sa-si recruteze armata de ideolgi din mediile academice, Jean Monnet fiind o bursa postdoctorala girata de Comisie si care directioneaza fonduri masive catre ideologii de la nivel academic.

  20. http://www.youtube.com/watch?v=Zq-UYMMHDUg&feature=related

    Marea Britanie a fost amendata cu 150 de milioane de lire sterline pentru ca nu expune steagul UE pe clardirile publice. In stire cele mai interesante si amuzante sint comentariile oamenilor de pe strada. Unii dintre ei nici macar nu recunosc al cui este steagul cu stelute (unul spune ca este al Ungariei, juca echipa de tenis a Uk cu cea a Ungariei pe Wimbledon!), in timp ce ceilalti spun cu calmul tipic britanic: steagul UE nu ne reprezinta, trebuie sa ne pastram indentitate, si este extrem nefericit faptul ca sintem in UE (aprox. de la min.3.20)

    (nu stiu daca ati dat-o si voi, stirea fiind din august)

  21. si inca ceva apropo de una (din multele) modalitati de dizlocare si de distrugere a unor natiuni cu pedegree, ca tot veni vorba de Marea Britanie:
    http://www.youtube.com/watch?v=-1b9J8D3tOg&feature=related

    Iar ceea ce arata ei acolo se poate vedea nu doar in buricul LOndrei linga Wimbledon, ci si in cele mai mari orase ale Angliei: Birmingham, Manchester sau mai micul Bradford. Marea Britanie este o natiune cu adevarat pe duca…intr-o groapa sapata si de altii dar si de ea insasi.

  22. Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul robului sau Adrian (Paunescu)!
    In anii adolescentei traiam in Bucuresti.Cenaclul Flacara era singurul “eveniment” care generatiei mele aducea un pic de lumina si caldura intr-o lume plina de intuneric (intunecare)si frig.
    Pentru picatura de frumos pe care a adus-o in viata noastra, Domnul sa ii ierte tot ce o fi gresit ca om.

  23. Adrian Paunescu – Oda [in metru antic] de Mihai Eminescu – “Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”

  24. Octavian Bud (Adrian Paunescu) – NICIODATA… SA NU UITAM DE CEI MAI TRISTI CA NOI! (live)

    Tatiana Stepa-Totusi, iubirea-live

    Adrian Paunescu – Cantecul lui Stefan Cel Mare

    Cenaclul Flacara – Juramant la Putna-Live-Brasov

  25. Dumnezeu sa-l ierte pe robul sau Adrian si impreuna cu dreptii sa-l odihneasca!

  26. @admin:
    Oare prin aceste diversiuni de la OTV si de pe bloguri se incearca lovirea indirecta in F.O.R.?
    Treaba e destul de intortocheata.

  27. Am re-ascultat melodiile de la cenaclu pe care le stiam din copilarie cind mergeam in tabere scolare si le invatam de la colegii mai mari.

    Si stau si ma gindesc ce contrast enorm intre continutul acestor manifestari si concertele si muzica ascultata de generatia tinara de azi. Versuri frumoase, profunde, fara conotatii sexuale, fara aluzii cu iz satanic, versuri care inspirau patriotism, iubire de neam, de istorie, respect pentru marile noastre figuri istorice, (d-asta cel cu articolul de la Adevarul a avut nerusinarea sa numeasca aceste manifestari drept fasciste- respectul fata de propria-ti natie si istorie a devenit fascism), respect pentru parinti. Muzica folk (cea “siropoasa”, ca sa-l citez pe individul cu articolul din Adevarul)era mult mai de preferat ritmurilor distonante ale rock-ului.

    Si ma gindesc ca poate tocmai din aceasta cauza Dumnezeu i-o fi dat in ultimul ceas un fel de revenire in sine, dupa cum o arata si ultimile sale cuvinte.
    Dumnezeu sa-l ierte!

  28. Ne vom ruga si pt robul lui Dumnezeu Adrian maine,pe 6 noimembrie, la slujba de pomenire a sufletelor plecate dincolo.

    Asa e ca a adus o picatura de caldura in frigul si intunericul generatiei ’89, (cand aveam 18 ani).

    L-am iubit…, sant sigura ca Dumnezeu l-a iubit inmiit mai mult!

    Cine poate cunoaste sufletul unui om si cine poate spune cu siguranta care ii era relatia cu Creatorul ca sa-i reproseze fapte pe care numai El i le poate reprosa?!

    Dumnezeu sa-l ierte!

  29. @admin:
    Daca gresesc te rog sa ma corectezi.

  30. Imi amintesc de vremea “practicii agricole” cind, in pauza de masa, cocotati pe gramada de cartofi sau de porumb, rebegiti de frig, cintam “Viata noastra unde e? Viata noastra, ce-ati facut cu ea?”, compus si cintat de George Nicolescu la Cenaclul Flacara, sau “Ridica-te Stefane si vezi-ti fiii, ca viata in lume e grea/ Credinta vesnica patriei noastre juram, Maria-Ta”.
    Multi l-au denigrat pe Adrian Paunescu, cum ca i-ar fi inaltat ode lui Ceausescu. Ei, si?? O fi fost tributul platit ca sa poata continua dizidenta in rindul tinerilor. Cum ar fi putut altfel? Ca Roman patriot a facut enorm pentru trezirea constiintelor generatiei mele spalate la creier de educatia in spirit socialisto-comunist, cu mijloacele limitate din acele vremuri.
    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

  31. @ “bandit mistic”:

    Si noua ni se pare la fel. Masinaria securistica nu doarme si nu “iarta” nimic. Dar credem ca bat si mai departe. Lovituri preventive, cum a fost si atacul la IPS Teofan. Asta de acum e facatura care pute de la o posta. Probabil se impusca mai multi iepuri dintr-un foc si ca nu se va opri aici inscenarea.

    Acel Silviu Alupei nu stim sa mai aiba de ani de zile legatura cu Rost si cine stie cine l-o fi infiltrat si acolo cand a fost… Oricum nu e nimic actual, din cat am citit si am verificat. Iar la cat de deranjat la cap se vede ca este… OTV-ul i se potriveste manusa, ca si lui Bichir. Acolo e Balaceanca-TV sau Obregia-TV, numai cazuri clinice, unul si unul. Probabil insul e si usor de intoxicat sau constient s-a lasat sacrificat pentru “cauza” colegului sau. Ca a lucrat la Ziua si ca e angajatului prietenului sau DDD (Dan Diaconescu Direct), pe care il sustine abject si gretos, ca si pe Zeus, asta uita sa mai spuna “fiul duhovnicesc” al parintelui Iustin… Ca si despre avocatul MISA, Rapcea. Ca si despre afacerile cu NATO, despre slugareala cea mai josnica la Basescu si Udrea…. Mizerii cu baietii cu ochi albastri reactivati. Acum sustinuti si de cei care acum vreo 2 ani il socoteau “Iuda”. Dar, sssst, niciodata public. Ehei, iudele se cam aseamana si se aduna… O sa vedeti mai multe si mai rele… si cand n-o sa mai fim noi…

  32. Se continua Campania de Otevizare a Ortodoxiei

    Ce se intampla acum pe blogurile smintitoare ale otravitorilor de suflete este o teribila manipulare. Interesant este faptul ca totul se intampla cu ajutorul lui Dan Diaconescu si abjectei sale televiziuni de oligofrenizare nationala, personaj strajuit de altfel de fratii Roncea si avocatul yoghin Rapcea, cei care au inceput inca de anii trecuti Campania de Otevizare a Ortodoxiei. Nu este lipsit de relevanta ca Partidul Poporului, aceasta incropeala cu voie de la Politie, se sprijina pe astfel de indivizi echivoci. Intrucat Rost-ul a fost in epicentrul campaniei Romania fara acte de identitate electronice, trebuia montata o diversiune. Si-au gasit un personaj care a facut ce se face de obicei pe televiziunea lui Diaconescu si a ciracilor sai: comentarii lipsite de acoperire, dar cu potential senzational. A urmat scoaterea la lumina ca acesta a colaborat mai demult cu revista Rost – ultima colaborare a fost acum jumatate de deceniu. Nu a facut niciodata parte din redactia revistei, iar pe situl acesteia se arata in mod limpede urmatoarele:
    1. Nu toti cei care alcatuiesc gruparea revistei ROST sînt si membri ai Asociatiei. Si nici membrii organizatiei nu fac parte cu totii din gruparea publicatiei.
    2. De asemenea, nu toate punctele de vedere exprimate în revista sînt si ale organizatiei. Revista este una deschisa dezbaterilor menite sa lamureasca si de aceea publica opinii diverse. Pozitiile oficiale ale Asociatiei “Rost” sînt întotdeauna semnalate ca atare si poarta semnaturile liderilor organizatiei cu precizarea functiilor detinute.
    3. Nu toate pozitiile exprimate public de Asociatie sînt împartasite de catre toti membrii Gruparii ROST.
    Dar acesti experti in mistificare au facut repede legatura intre un fost colaborator al revistei si Asociatia Rost. Este ca si cand s-ar spune ca, daca Ion Coja a predicat nu demult in stihar la manastirea Petru Voda si a facut apologia lui Ceausescu, iar zilele trecute tot la OTV a facut apologia masoneriei, cuiva i-ar trece prin minte ca manastirea este oficina securitatii si amasoneriei! Ar fi de ras. Numai ca aceste personaje – care se prezinta ca stalpi ai ortodoxiei – fac fara nici un scrupul astfel de jonglerii cu iz fetid. Cazul primului Simpozion de Martirologie deja este bifat. Cel care l-a initiat, Dr. Pavel Chirila, un ctitor de manastiri si de spitale, om care are in curtea casei o biserica pe care o intretine si caruia o multime de oameni ii datoreaza sanatatea sau chiar viata, a inceput sa fie atacat pornind tot tangential, de la o fraza circumscrisa din alocutiunea unui participant la dezbateri insuficient de informat. Iar asupra fostilor detinuti politici care au girat aceasta dezbatere – si care sunt pentru noi repere morale – au fost improscate diverse aluzii dezonorante, inclusiv cele legate de relatia lor cu securitatea. De aluzii pernicioase au avut parte si duhovnici de manastiri – pr. Amfilohie de la Diaconesti, cel care a facut atatea pentru memoria si cinstirea martirilor din puscariile comuniste (cd-uri, albume si, ca o incununare, extraordinara icoana ce a strajuit inclusiv Simpozionul de Martirologie)- sau monahi cum este Moise de la Oasa, cel care a facut posibila editarea cartii Valeriu Gafencu -Sfantul inchisorilor , opera care a deschis calea canonizarii celui pe care il rugam sa ne mijloceasca la Domnul.
    De altfel este o campanie cu mai multe viteze, care vrea cu tot dinadinsul sa defaimeze toata intelectualitatea crestina si autentic nationalista. Razvan Codrescu, Dan Puric, Claudiu Tarziu de ex. sunt, pe rand sau concomitent, homosexuali, tigani, masoni s.a.m.d. Buni sunt Iulian Vlad, Dinu Sararu, Mihai Ungheanu si alti membri ai vechii securitati, „nationaliste”. Misiunea lor este limpede pentru toti oamenii a caror inteligenta este incununata de buna credinta, dar este imbratisata excitat de cei ce iubesc cleveteala si minciuna.
    Regretabil este ca il fac partas al acestor mistificari si pe parintele Iustin Parvu, care nu este captiv in cine stie ce loc obscur din muntii patriei, ci este captiv in informatia livrata de persoane interesate ca sa-l compromita si sa-i foloseasca fara scrupule imaginea. Acesti fii ai tatalui minciunii nu se sfiesc sa foloseasca orice tertip ca sa-si duca la indeplinire scopurile josnice. Si una dintre acestea este, in mod evident, crearea confuziei in randul credinciosilor si ruperea de bucati din trupul Bisericii.
    Nadajduim ca pedagogia divina sa intervina si in cazul acestor rataciti.
    Doamne ajuta!
    Iulian Capsali
    Purtator de cuvant al FOR si vicepresedinte al Asociatiei Rost

    P.S. Claudiu Tarziu este plecat in tara si nu are semnal la telefon si nici acces la internet. Ce coincidenta, sa fie atacat in astfel de circumstante…

  33. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “SECURITATEA” E DIN NOU IN TOATE SI PESTE TOT. ACUM E SI “EUROPEANA”, SI… “GLOBALA” (Stiri 4-9 Noiembrie 2010)
  34. Pingback: Razboi întru Cuvânt » TSUNAMI-UL DIGITAL AJUNGE SI IN RUSIA IN 2012, CAND SE PRECONIZEAZA INTRODUCEREA UNUI CARD ELECTRONIC “UNIVERSAL”
  35. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Usa deschisa internationalizarii datelor personale. Despre o decizie a Comisiei Europene – implicatiile reale
  36. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “Gura pacatosului”: MINISTERUL DE INTERNE recunoaste, intr-o adresa catre Forul Ortodox Roman, ca introducerea buletinelor electronice fara optiune AR FI INCALCAT DREPTURILE OMULUI. Despre cele trei variante de CI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare