VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau

3-05-2013 Sublinieri

vinerea mare

00

De ce a fost omorat Dumnezeu-Omul?

PARINTELE PETRONIU TANASE:

Sfintele Patimi – Vinerea Mare

“Sfinte, mantuitoare si infricosate, numeste Biserica Pa­timile Domnului. Sfinte, pentru ca Cel ce le-a rabdat este Sfan­tul Sfintilor, Sfintenia insasi; mantuitoare, pentru ca ele sunt pretul cu care Domnul a rascumparat neamul omenesc din ro­bia pacatului; infricosate, pentru ca nu poate fi ceva mai cutre­murator, mai infricosat decat ocara, rusinea si batjocura pe care faptura le-a aruncat asupra Facatorului si Datatorului de bine, Care pe toate le-a rabdat pana la moarte, rugandu-Se pentru calaii Sai. Insasi faptura neinsufletita se cutremura si se revolta in fata acestei nemaipomenite faradelegi.

Cina cea de Taina din foisor este totodata si Cina despar­tirii:De acum, sa faceti acestea intru pomenirea Mea”. De acum, Domnul nu va mai gusta decat otet si fiere si cu gustul lor va muri si nu Se va mai odihni decat in sabatul cel mare al mormantului.

Dupa Cina, Mantuitorul va fi coborat cu ucenicii pe drumul roman care se vede si astazi, spre Siloam, si de aici pe Valea Chedronului au ajuns in Gradina Ghetsimani, unde adesea mer­gea sa Se roage.

Piatra pe care Mantuitorul a plans cu lacrimi de sangeIn fata Sfantului Altar din Biserica Mare, care se afla in Gradina Maslinilor, se intinde o lespede mare, colturoasa, piatra pe care s-a rugat Domnul in aceasta noapte, cu lacrimi si sudori de sange, si pe care omenirea nu va inceta pana la sfar­situl veacului s-o spele cu lacrimile caintei si ale recunostintei. Iar afara, langa Biserica, mai sunt inca opt maslini uriasi, odrasliti din tulpinile celor ce au fost martori ai agoniei Domnului.

In primele veacuri, crestinii din Ierusalim se adunau la foisorul Cinei, de unde mergeau, pe rand, la toate locurile Sfintelor Patimi. In fiecare loc se citeau cuvintele Evangheliei res­pective si se retraia infricosatoarea drama. Poporul ascultand, plangea si se tanguia, iar in Vinerea Mare, cand se citea Evan­ghelia de la Ghetsimani si Golgota, strigatele si suspinul lor erau asa de mari, ca se auzeau pana la zidurile orasului.

Pana astazi, la Ierusalim se urmeaza aceasta sfanta traditie. Ceasudrumul-crucii-dxn-(2)rile de vineri dimineata se citesc in biserica de la fostul Pretoriu, unde a fost judecat si condamnat Domnul; dedesubt se afla temnita celor osanditi si lespedea gaurita, unde au stat sfintele picioare ale Domnului, pe care multimea de pelerini o spala cu lacrimi in aceste zile. Apoi, se face o procesiune pe Calea Durerii, pe ulitele pe care a purtat Domnul Crucea osan­dei. A ramas ca marturie, in piatra zidului, urma mainii Domnului, cu care S-a sprijinit, cazand sub povara pacatelor noastre si pe care m-am invrednicit si eu, nemernicul, a o saruta. Slujba se incheie la Golgota, locul rastignirii.

La noi, slujba Sfintelor Patimi incepe joi seara, cu slujba celor douasprezece Evanghelii, care ne aduce aminte de randuiala primelor veacuri crestine. Evangheliile alese de la cei patru evanghelisti se citesc incadrate de citiri si cantari, care sunt introduceri si comentarii la textele ce se citesc.

In chip firesc ele staruie indelung asupra smereniei negraite si pogorarii (kenozei) cele necuprinse de minte, a Domnului.

Ο-ΕΜΠΑΙΓΜΟΣCel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina, stat-a gol la judecata si a primit palme peste obraz, din mainile pe care le-a zidit (Antifon 10).

Astazi a fost spanzurat pe lemn, Cel ce a spanzurat pamantul pe ape; cu cununa de spini a fost incunu­nat Imparatul ingerilor, cu porfira mincinoasa este imbracat Cel ce imbraca cerul cu nori… (Antifon 15).

Fiecare madu­lar al sfantului Trup a rabdat ocara pentru noi; Capul — spini, fata — scuipari, obrazul — loviri cu palme, gura — gustarea ote­tului cel amestecat cu fiere, urechile – hulele cele paganesti, spatele — biciuiri, si mana – trestie, intinsorile a tot trupul pe cruce si cuie, incheieturile si coasta — sulita (la Laude).

De aceea

toata faptura s-a schimbat de frica, vazandu-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce rastignit; soarele s-a intunecat si temeliile pamantului s-au cutremurat, toate au patimit impre­una cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cel ce ai rabdat de voie pentru noi, Doamne, slava Ţie” (Stihoavna).

Dar mai fara de masura s-a sfaramat inima Maicii Preacu­rate:

Vazand mieluseaua, Maria, pe Mieluselul sau tras spre junghiere, mergea dupa El zdrobita, iisous_akrea_tapinosis_1impreuna si cu alte femei, strigand asa: Unde mergi, Fiule? Au doar este iarasi alta nunta in Cana, si acolo Te grabesti acum, ca sa le faci lor vin din apa? Spune-mi un cuvant, Cuvinte, si nu ma trecea cu vederea tacand! (Icos).

Si iarasi:

Vazandu-Te pe Tine, Cuvinte, spanzurand pe Cruce, Fecioara cea fara prihana, tanguindu-se cu mila ca o maica, s-a ranit la inima cu amar, si suspinand cu durere din adancul sufletului, zgariindu-si obrazul, se chinuia… ” (Stihoavna).

Legiuitorii lui Israel si poporul cel necredincios s-au aratat mai impietriti decat pietrele si „au pironit pe Cruce pe Cel ce le-a taiat marea cu toiagul si i-a povatuit in pustie; au adapat cu fie­re pe Cel ce le-a plouat mana in pustie de mancare (Antifon 6).

Insusi Domnul ii intreaba cu mahnire si nedumerire:

Po­porul meu, ce am facut voua? Sau cu ce v-am suparat? Pe orbii vostri i-am luminat, pe cei leprosi i-am curatit, pe cei morti i-am inviat! Poporul meu, ce am facut voua? Si cu ce Mi-ati rasplatit? In loc de mana, cu fiere; in loc de apa, cu otet; in loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironiti (Antifon, 12).

Si incheie:

Doua lucruri rele a facut fiul Meu cel intai-nascut, Israel: pe Mine, Izvorul apei vietii, M-a parasit si si-a sapat luisi put sfa­ramat; pe Mine M-a rastignit pe lemn, iar pe Varava l-a cerut si slobozit... (Laude).

De aceea, „de acum nu te voi mai rabda; chema-voi nea­murile si acelea Ma vor proslavi” (Antifon 12).

rastignirea-scoala-cretana-XVII-792413Ascultand cele douaspreze Evanghelii cu intristare si cutre­murare, Biserica ne indeamna sa urmam talharului cel drept si sa strigam cu credinta:

Pomeneste-ne, Mantuitorule, intru Im­paratia Ta” .

Si sa aducem curate simtirile noastre inaintea lui Hristos, ca sa nu ne sugrumam cu grijile lumii, ca Iuda: sa nu praznuim Pastile noastre ca iudeii, ci curatindu-ne de toata intinaciunea si curat sa ne rugam Lui…

Contempland inca aceasta negraita smerenie a Mantuitoru­lui, pe care El de buna voie a luat-o pentru noi, intristarea Bisericii nu este deznadajduita, ci plina de nadejde si stapana, coplesita de iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

In Sfanta si Marea Vineri, dimineata, Liturghie nu se sa­varseste, pentru ca insusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru ca Mirele S-a luat de la noi (Mt. 9, 15).

Ceasurile Imparatesti din nou ne pun inainte necuprinsa coborare si smerenie a Domnului, spaima si cutremurul intregii fapturi. Crucea cea datatoare de viata, credinta talharului, din care se impun cateva invataturi de mare insemnatate pentru mantuirea noastra.

Nefericitul ucenic si vanzator va uimi de-a pururi lumea. Bisericasarutul_iuda2 va osandi fara crutare pe Iuda cel fara delege care nu a vrut sa inteleaga nimic din toate minunile Domnului si din toata dumnezeiasca invatatura pe care o auzise de la Invatatorul, pe Care vanzandu-L pe bani si-a agonisit spanzurare si moarte vesnica.

Din ce pricina, il intreaba ea, te-ai facut vanzator Mantu­itorului? Au doara te-a despartit de ceata Apostolilor? Au doa­ra te-a lipsit de darul tamaduirilor? Au doara, nu ti-a spalat si tie picioarele la Cina?

O, cat de absurda si de cat rau este pri­cinuitoare iubirea de argint, care a dat judecatorilor celor fara de lege pe Judecatorul Cel drept, si care face pe ucenic sa se lepede de Invatatorul si sa se lipeasca de diavolul, sa cada din lumina intru intunericul mortii.

Dimpotriva, ridicarea talharului cel rastignit de-a dreapta Domnului ne umple sufletele de nadejde. La inceputul sap­tamanii, cand eram in asteptarea Mirelui, ne intristam si ne temeam sa nu ramanem afara din camara, neavand haina de nunta:

Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbra­caminte nu am ca sa intru intr-insa…“.

DismasAcum, insa, Mirele a venit si cel dintai care a intrat in camara de nunta a fost talharul:

Astazi vei fi cu Mine in Rai!”

Care a fost haina lui de nunta, ce imbracaminte a avut, ca s-a invrednicit de atata dar? Strigatul de incredere si smerenie catre Dumnezeu Cel ascuns, cu Care impreuna patimea chinurile rastignirii, credinta si smerenia care au indreptat pe vamesul, acestea au deschis talharului Raiul!

Dar faptul se cuvine privit si mai cu luare aminte. Vinerea Mare este ziua poticnirilor. Poporul cel ales isi pierde dreptul de intai-nascut prin nelucrare si necredinta fata de Dumnezeu; Iuda, din ucenic si harazit imparatiei, mosteneste iadul pentru iubirea de arginti; Petru, ucenicul, se leapada de invatatorul dintr-o nesocotita incredere in sine si numai cu amare lacrimi isi va putea spala greseala; pacatoasa cea desfranata devine mironosita si toata lumea va vorbi de umilinta si cainta ei, iar talharul cel ucigas, intra primul in Rai, prin smerenie si credinta.

Toate aceste rasturnari ne umplu de cutremur si de nadejde totodata. Faptele noastre, desi trebuitoare si de mult folos, nu sunt indestulatoare pentru mantuire. Daca ar fi fost, nu mai era nevoie de venirea si patimirea lui Hristos. Dar lumea nu s-a putut mantui fara El. Pacatul este o rana adanca, nevindecabila; numai Dumnezeu putea s-o vindece si numai prin rana Lui noi toti ne-am vindecat. Dar omul trebuie sa-si recunoasca masura neputintei sale si cu inima smerita sa se atarne cu credinta tare de Hristos, stiind ca numai de la El vine izbavirea: Pomeneste-ma Doamne…” si va auzi ca talharul – „Astazi vei fi cu Mine in rai!“.

(din: Protosinghel Petroniu Tanase, “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia, Iasi, 2012)

***

Επιτάφιος Θρήνος2

Sfantul Ioan din Kronstadt:

Invatatura in Sfanta si Marea Vineri, inaintea epitafului

Iata Omul! (In 19, 5)

Iata cum a fost batjocorit, ranit, chinuit Cel Sfant si Fara de pacat, Domnul nostru Iisus Hris­tos! Şi ce nevoie avea Dumnezeu, Cel Nepatimitor, sa patimeasca atat de cumplit de la oameni cu trupul Sau? Ce nevoie avea Insusi Dumnezeu-Omul sa indure pe pamant aceste chinuri de iad? Fratilor! Dumnezeu n-avea nici o nevoie sa Se supuna pe pamant unei asemenea necinstiri si unor asemenea patimiri: jertfirea Lui de Sine a fost intru totul de bunavoie, si El putea sa nu Se intrupeze, sa nu patimeasca si sa nu moara – numai ca atunci noi toti, ca pacatosi si ca vrajmasi ai lui Dumnezeu, am fi fost pe veci robi ai diavo­lului si am fi pierit pe veci; atunci n-ar fi fost aces­te doua parti, dreapta si stanga, nu s-ar fi spus ca dreptii vor merge in viata vesnica, iar pacatosii in osanda vesnica, ci pentru toti ar fi fost o sin­gura soarta cumplita: chinul vesnic. Iti este groaza sa te si gandesti! Insa Domnul, in milostivirea Sa cea nemasurata, nesuferind sa vada neamul omenesc chinuit de diavol, a venit sa ne scape de robia lui si de muncile cele vesnice – iar ca sa ne scape de robia vrajmasului, in care ne-am dat si ne dam singuri, a voit sa Se faca pentru noi, dupa omenitate, rob preaascultator al Tatalui Sau Ceresc, fata de Care am fost – si acum sun­tem mereu – neascultatori, si in trup omenesc, cu suflet omenesc, cu puterile omenesti, intarite de Dumnezeire, sa-l biruiasca pe diavolul-ispititor, caruia ne-am dat si ne dam si acum robi cu atata usurinta prin pacatele noastre; apoi, ca sa ne scape de chinurile vesnice ale iadului caro­ra ar fi fost drept sa le fie supuse sufletele noas­tre robite de diavol, El, Dumnezeu Cel Mai ina­inte de veci, a binevoit a lua asupra Sa, cu fiinta Lui omeneasca, chinurile noastre vesnice. Şi iata, dupa cum vedeti, dupa cum auziti din Evanghe­lie, El a rabdat pentru noi chinurile acestea. El a rabdat toata ocara si toata grozavia chinurilor de la oameni si de la draci ca sa ne scoata pe noi din iad, unde fara Mantuitorul ar fi trebuit sa ne chinuim vesnic – insa Hristos ne-a scos din iad, iar noi mergem singuri in el: mergem fara tea­ma, cu ochii inchisi, ca sa nu vedem lumina si sa ne aruncam in iad cat mai repede. Multi dintre noi se dedau fara teama pacatelor de tot felul si nici nu se gandesc sa se indrepte, de parca Hris­tos slujeste pacatului si-i va baga in Rai, chiar si pe pacatosii cei mai nepocaiti, neschimbati la ini­ma si la fapte. Pe multi dintre noi ii stapaneste o impietrire si o nesimtire de neinteles.

RastignireaLa pati­mirile si la moartea Mantuitorului toata faptura s-a cutremurat de groaza: pamantul se zguduia, pietrele se despicau, mortii inviau, dar suflete­le noastre nu se cutremura de groaza la vederea patimirilor si a mortii Dumnezeu-Omului, la pomenirea chinurilor vesnice si cumplite carora am fi fost supusi daca Domnul n-ar fi patimit si n-ar fi murit. Inimile noastre nu se despica, nu se inmoaie si nu se despart de putinatatea cre­dintei, de necredinta, de impietrire, de trufie, de rautate, de pizmuirea bunastarii aproapelui, de osandire, de imbuibare si de betie, de zgarcenie, de lacomie, de necuratia trupeasca. Cati oameni nu stau si aici, inaintea acestui epitaf, dintre cei care si in aceste clipe de o infricosatoare sfintenie nu inceteaza a sluji diavolului si a nutri rautate impotriva aproapelui, a se invidia unii pe altii, a se gandi la bani, la hotii, la betii, la necuratii! Cati nu sunt dintre cei care de-abia 101_0498asteapta prazni­cul ca sa se imbete, si sa se dedea dezmatului, si sa strice templul trupului lor, care a fost templu al Domnului dupa primirea si gustarea Sfintelor Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos! Dar ce zic eu de praznic? Nu vedem inca dinainte de praznic, chiar si acum, cand pomenim patimiri­le lui Hristos pentru noi, oameni beti si dedati dezmatului? Acestia sunt un popor nelegiuit, care acum Il binecuvanteaza pe Hristos cu gura, dar maine sau poate chiar astazi Il vor huli prin faptele lor? O, oameni nerecunoscatori, nesim­titi, nechibzuiti, impietriti la inima, care astazi par a patimi impreuna cu Hristos si a se rastig­ni impreuna cu El, dar maine sau poimaine Il vor rastigni! Dar cat timp vom mai face aceas­ta, fratilor? Cat timp vom mai fi fatarnici? Cat timp vom mai sluji diavolului si-L vom jigni [rani] cat se poate de crunt pe Domnul?

Fratilor! Daca nu se vor despica inimile noastre de piatra cu felu­ritele lor rautati, impatimiri si necuratii, daca nu vom indeparta din ele putinatatea credintei, necredinta, raceala, imbuibarea si betia, fap­tele de rusine, rautatea, trufia, pizma, lenevirea si celelalte patimi, ne vor osandi candva pietrele care s-au despicat la moartea lui Hristos. Daca nu ne vom pocai si nu ne vom intoarce la Dum­nezeu din toata inima, vom cadea in iad, de care Fiul lui Dumnezeu a venit sa ne izbaveasca. Sa stiti, fratilor, ca acestea nu sunt minciuni! Daca nu va veti pocai, toti veti pieri (Lc. 13,3).

Ganditi-va cu cat mai aspra fi-va pedeapsa cuvenita celui ce a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, si a nesocotit sangele testamentului cu care s-a sfintit, si a batjo­corit duhul harului caci cunoastem pe Cel ce a zis: „A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati”, precum si: „Domnul va judeca pe poporul Sau”. Infricosator lucru este a cadea in mainile lui Dumnezeu Celui Viu (Evr. 10, 29-31).

Amin.

Invatatura in Sfanta si Marea Vineri, inaintea epitafului

Iata Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridica pacatele lumii (In 1, 29)

Iata, fratii mei, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele noastre, pacatele fieca­ruia dintre voi! Iata-L pe Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut, Care pentru a noastra mantuire S-a intrupat, sfasiat de pizma si rautatea oame­nilor! Sa cadem, deci, inaintea Lui intru martu­risire si sa plangem inaintea Domnului, Celui ce ne-a facut pe noi si la sfarsitul veacurilor a pati­mit si a murit pentru noi.PunereaInMormant6 Cu frica si cu dragos­te sa sarutam cu inima si cu gura aceste rani – cu frica deoarece pana in ziua de astazi pacatele noastre put inaintea Lui si striga cerand pedeapsa, iar cu dragoste fiindca aceste rani si moartea Lui au fost primite de catre El din iubire nepo­vestita fata de noi, si bineinteles ca ne cheama la dragoste!

Iata Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridica pacatele lumii! Cat de imbucuratoare sunt aces­te cuvinte pentru sufletul credincios! In ele se cuprinde pentru noi nadejde tare in nemarginita milostivire a Tatalui Ceresc, Care S-a impacat cu noi, cei nelegiuiti, prin jertfa dreptatii adusa pe Cruce pentru pacatele noastre, adica prin nesfarsita jertfa a Fiului Sau.

Cat de multe pacate facem intr-o singura zi si intr-un singur ceas – ca sa nu mai vorbim de pacatele intregii noastre vieti tica­loase! Cat de rau ne-au chinuit pacatele noastre! Insa ne-am pocait cu credinta si cu nadejde din inima, am strigat catre Mantuitorul, am suspi­nat, am lacrimat pentru pacatele noastre, si iata, ele au fost curatite, spalate, iertate; am doban­dit liniste, libertate si bucurie. Ce inseamna asta? Inseamna ca Mielul lui Dumnezeu, in toata ziua, in tot ceasul, in toate zilele vietii noastre ridi­ca pacatele noastre, le indeparteaza, le curateste, le uita, izbavindu-ne de vesnica osanda pen­tru ele. Cine nu stie asta din proprie experienta?

Iata de ce in fata unei privelisti atat de sangeroa­se, care zguduie sufletul, noi stam cu nadejde si, desi suntem tristi, tristetea noastra este patrunsa de umilinta, de bucurie si de un anumit triumf, fiindca suntem incredintati ca in Acest Mort este cuprinsa viata tuturor celor vii, impacarea cu Dumnezeu, iertarea pacatelor si nadejdea vietii vesnice. In toata lumea, crestinii se inchina acum cu umilinta metanie la Sfanta Cruceevlavioasa ranilor Mantuitorului, si le saruta cu umilinta, si toate inimile credincioa­se de peste tot simt puterea facatoare de viata a mantuitoarelor patimiri si a mortii Domnului, fiindca El ridica pretutindeni si mereu pacate­le tuturor pacatosilor care se pocaiesc, miruies­te, curateste, innoieste, mantuieste.

Mantuito­rul nostru! De cate morti duhovnicesti nu ne-ai mantuit, pe mine si pe fiecare dintre noi! Martu­risesc astazi, in acest ceas, inaintea acestei cucer­nice adunari, Mantuitorul meu, milele Tale, pe care le-ai aratat asupra mea, a pacatosului, mai mult decat asupra oricui, marturisesc ca m-ai mantuit de nenumarate morti duhovnicesti, ca m-ai mantuit si ma mantuiesti din toate necazu­rile, din toate caderile in pacat, si ca numai prin mila Ta nu sunt acum in groapa pierzarii, fiindca pot spune impreuna cu Prorocul David:

Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat; durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii, si cand ma necajeau am chemat pe Domnul, si catre Dumnezeul meu am stri­gat (Ps. 17, 5-7),

si El S-a plecat intotdeauna cu milostivire spre strigatul inimii mele, mi-a ara­tat minunata Sa mantuire, mi-a iertat pacatele, mi-a destramat necazurile si din cumplita stram­torare m-a scos la largime.

Iata Mielul lui Dum­nezeu, Cela ce ridica pacatele mele! Iata Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridica si pacatele voastre! Veniti, deci, sa sarutam cu lacrimi de pocainta si cu dragoste ranile Acestui Miel, Care a luat asu­pra Sa pacatele lumii.

Iar Tu, Bunatate Nemar­ginita, Doamne al cerului si pamantului, trimite in continuare binecuvantarea Ta asupra noastra, starneste in noi pocainta adevarata si dragoste nefatarnica; mai rabda lumea ce piere in pacate si prin cutremuratoarele Tale semne desteapt-o din somnul greu al pacatului. Amin.

Invatatura in Sfanta si Marea Vineri, inaintea epitafului

Daca Eu voi fi inaltat de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine (In 12, 32), adica „daca Eu voi fi inaltat pe Cruce, prin patimirile Mele de pe Cru­ce voi rascumpara lumea intreaga, si cu puterea Crucii Mele voi atrage la Mine multimea alesi­lor“: iata ce spunea, printre altele, nu cu multa vreme inainte de patimiri, Domnul nostru Iisus Hristos. O, Hristoase, dragostea noastra! Şi iarasi zic: o, Hristoase, dragostea noastra! Unde Te-a dus nimfiosdragostea Ta fata de noi! Ai fost scuipat, pal­muit, ranit, ai murit in neinchipuitele patimiri de pe Cruce. O, Hristoase, dragostea noastra! Cat de tare ne iubesti Tu!

Nemasurat de mari sunt patimirile Tale pen­tru lume, insa nemasurat de mari sunt si roadele patimirilor Tale: prin rana Ta noi toti ne-am vinde­cat (I Ptr. 2, 24). Tu rabzi patimiri ca sa ne scapi pe noi de patimi; ai primit cununa de spini ca inimile noastre sa nu fie sfasiate, ca de niste ace arzatoare, de spinii pacatului; ai primit rani ca pacatosii ce se caiesc sa se ascunda in ranile Tale de sagetile maniei ceresti; ai rabdat Crucea ca sa ne daruiesti prin ea o arma tare impotriva vraj­masilor nevazuti, care se lupta cu incrancenare impotriva noastra; in fine, rabzi cumplitele chi­nuri de pe Cruce ca sa-i izbavesti pe urmatorii Tai credinciosi de preacumplitele si neincetate­le chinuri din iad – iar sfarsitul tuturor acesto­ra este unul singur: sa ne atragi la Tine si sa ne unesti cu Tine pe veci.

Asadar, iubitilor, Capul nostru – Hristos – patimeste ca intregului Sau trup, adica noua, sa ii fie usor; Capul nostru arde in focul chinu­rilor de pe Cruce ca sa izbaveasca de pacate si de focul vesnic al gheenei madularele Sale. Cine va pricepe cu mintea sa, cine va simti cu inima sa intregul pret al acestei faceri de bine? Numai El stie pe deplin cat de mare este jertfa Lui pen­tru noi, fiindca numai El stia, vedea chinurile vesnice si toata grozavia lor atunci cand spunea despre pacatosi: vor merge acestia la osanda ves­nica (Mt. 25, 46), care neaparat ii va ajunge pe pacatosii nepocaiti. Iar noi, noi cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt chiar in mana noastra, foarte adesea nu intelegem toata nenorocirea starii noastre de acum, si atunci cele ce sunt in ceruri, adica cele de dupa moarte, cine a putut sa le patrunda? (Int. Sol. 9,16).

O, Preascumpul nostru Mantuitor! Ce vom aduce Ţie in schimbul nemarginit de marii jertfe pentru noi? Credinta si dragostea. Asadar, iubitilor, sa credeti din toata inima, fara urma de indoiala, ca Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu S-a intrupat si a patimit si pentru voi, ca sa va izbaveasca de muncile cele vesnice, carora potri­vit dreptei judecati a Tatalui Ceresc ar fi trebu­it le fim supusi, si le vom fi supusi daca nu vom crede din toata inima in Fiul Lui, Care a luat asu­pra Sa pacatele lumii, si nu vom pazi poruncile Lui; sa apropiati chinurile Lui de inima voastra, sa le pretuiti pe cat sunt in stare slabele minti omenesti si fiecare sa indure in propria sa via­ta cu marime de suflet, fara cartire, cu recunostinta fata de Dumnezeu, propriile sale necazuri, boli si patimiri; in inimile voastre sa arda focul dragostei catre Cel ce din dragoste pentru voi rabda focul chinuitor al suferintelor trupesti si sufletesti. Sa fuga fiecare dintre voi de neiubire, de ura si de vrajba, fiindca neiubirea si ura din­tre voi strapung ca niste sageti inima Domnului, Care ne-a iubit atat de mult, incat a rabdat Cru­ce si moarte pentru noi, si ne scot din numarul urmatorilor Lui; sa nu se lege nimeni cu inima sa de lume, de placerile ei: locul nostru nu e in aceasta lume; nu, locul nostru este in Cer: unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia (In 17, 24), a zis Mantuitorul despre cei care Ii urmeaza! Petrecerea noastra este in ceruri (Filip. 3,20), spune Apostolul. Lumea cu bunatatile ei nu este vred­nica de noi: in gandurile si in inima noastre sa fie Cerul. Acolo sa ne mutam cat mai des cu gandu­rile si cu dorintele.

Cela ce ai patimit pentru noi de voie, Doam­ne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu! Tu ai zis, mergand la patimiri: daca Eu voi fi inaltat de pe pamant, ii voi trage pe toti la Mine. Asadar, trage-ne la Tine, in imparatia Ta, cu harul Tau. Amin

Invatatura in Sfanta si Marea Vineri, inaintea epitafului

Vad un om chinuit, ucis, infasurat in giul­giu si pus in mormant – dar cine este el? Cine este aceasta jertfa a rautatii si razbunarii? Nu este doar un om, ci Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, Iisus Hristos. Dar pentru ce a fost omorat Dumnezeu-Omul, Cel Nevinovat, Fara de pacat, Drept si Iubitor fara de masura? De cine a fost omorat si unde sunt ucigasii? A8.09.04.3125 fost omorat fiindca i-a iubit pe oameni cum nu i-a iubit nimeni vreodata, iar cei ce erau datori sa inteleaga aceasta dragoste n-au vrut sa o inte­leaga; a fost omorat fiindca le-a facut binefaceri multe, nenumarate, cum nu le-a facut nimeni vreodata, si totusi binefacerile acestea au fost rastalmacite; a fost omorat fiindca a savarsit multe minuni binefacatoare dintre cele mai mari, dar la aceste minuni oamenii priveau cu viclenie; a fost omorat fiindca atunci cand a fost nevoie a spus despre Sine ca este – precum si era cu adevarat — Fiul lui Dumnezeu venit sa-i mantuiasca pe cei pierduti; a fost omorat fiind­ca infiera nedreptatile strigatoare la Cer; a fost omorat fiindca in urma Lui mergea toata lumea, tot poporul, care vedea minunile Lui si se impar­tasea de binefacerile Lui, dar care a uitat in scur­ta vreme aceste binefaceri si aceste minuni: iata de ce a fost omorat Dumnezeu-Omul!

De cine a fost omorat? De iudei – de cei care i-au omo­rat si pe prorocii care au dat in vileag nedrepta­tea si faradelegile lor inaintea venirii Mantuito­rului; de iudei, poporul ales al lui Dumnezeu, caruia Dumnezeu ii aratase o multime nenumarata de binefaceri, de minuni uimitoare, cantate mereu, pana in ziua de astazi, de Biserica Orto­doxa. Aici este insa o cat se poate de mare taina, in care toti trebuie sa patrundem acum cu deo­sebire: chinuitori si ucigasi ai Fiului lui Dumne­zeu au fost nu doar iudeii si romanii pagani, ci pentru aceste chinuri si acest omor suntem foar­te, foarte vinovati si noi toti. De ce? Deoarece Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca Mantuitor al lumii, a fost jertfa pacatelor noastre; patimind si murind, El a primit de la Atotdreptul Tata Ceresc, dupa omenitate, pedeapsa pentru paca­tele noastre, ale tuturor. Iudeii au facut cu Dumnezeu-Omul ceea ce poate ca am fi facut si noi cu patimile noastre daca am fi fost in locul lor si, la drept vorbind, facem si acum cu unii semeni ai nostri, numai ca intr-o masura mai mica si in alte chipuri. Asadar, priviti cu mai multa luare-aminte la Acest Dumnezeiesc Patimitor si Mort de trei zile. El este jertfa M-tirea Afteia - Alba, fresca 2010, pronaos 00pacatelor noastre. El este jertfa nesfarsitei iubiri a lui Dumnezeu fata de lumea ce piere in pacate si, prin urma­re, fata de mine si de tine, iubite frate. Fiul lui Dumnezeu a luat asupra Sa in locul meu si al tau grozaviile dreptei judecati vesnice, pedepsei vesnice, care ne astepta pe mine si pe tine, a baut paharul dreptei manii si intaratari a lui Dum­nezeu Atottiitorul, pe care ar fi trebuit sa-l bem eu si tu; a luat asupra Sa toate sagetile ascutite si aprinse din tolba dumnezeiasca, ce erau pre­gatite pentru pacatosi, care s-ar fi cuvenit sa ne loveasca si sa ne arda pe mine si pe tine, paca­tosii nerecunoscatori si cu narav rau – iar ves­nica dreptate si intelepciune dumnezeiasca L-a pedepsit prin oameni, pentru oameni, pe Dumnezeu-Omul.

Cu spaima si cu evlavie ma plec inaintea dreptei judecati a lui Dumnezeu, ina­intea sfinteniei Dumnezeirii Celei in Trei Ipostasuri, care pentru a inlatura nedreptatea paca­tului si pentru a-l sfinti pe omul pacatos, zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, in persoana Tatalui a binevoit a-L pedepsi in locul oamenilor pe Preasfantul Dumnezeu-Om, in persoana Fiului a binevoit a Se intrupa si a lua asupra Sa pedeapsa pentru toate nedreptatile omenesti, iar in persoana Duhului Sfant a bine­voit a-i sfinti pe pacatosii ce se caiesc, a-i innoi, a Se revarsa in inimile lor cu cea mai gingasa si mai sfanta dragoste. Fratilor! Luati aminte la taina. Cugetati cat de respingator si de uracios e pentru Dumnezeu pacatul intrat in oameni, cat de cumplita este pedeapsa pentru pacat daca Atotsfantul si Dreptul Domn nu L-a crutat pe Fiul Sau Cel iubit, ci L-a dat pentru noi la ase­menea patimiri si la moarte. Daca dreptatea lui Dumnezeu a facut asa cu pomul verde, adica cu Dumnezeu-Omul, ce va fi cu cel uscat si nero­ditor, cum suntem noi, pacatosii? Asadar, paca­tosilor, fratii mei, sa ne temem a adauga pacate peste pacate, nelegiuiri peste nelegiuiri. Privind la Acest Patimitor Dumnezeiesc, invatati-va sa urati si sa va scarbiti de acum si pana in veac de orice pacat si sa iubiti dreptatea si virtutea. Daca vom continua sa adaugam pacate peste pacate cu stiinta si dinadins, rastignindu-L astfel in noi pe Fiul lui Dumnezeu adeseori si de multe ori, daca ne vom cai cu fatarnicie si ne vom imparta­si cu nevrednicie de Dumnezeiestile Taine, daca, dupa ce ne-am spovedit si impartasit cu Sfintele Taine spre curatire si sfintire, vom trai fara fri­ca de Dumnezeu, dupa poftele inimii stricate, aceste rani din mainile si din picioarele si din coasta Mantuitorului ne vor fi nu spre mantuire, ci spre osanda, si atunci nimeni, in vecii vecilor, nu ne va mai scapa de chinurile gheenei.

Fratii mei! Sa aducem Domnului, Care pentru noi a murit si a inviat, lacrimi de pocainta si umi­linta neprefacuta si sa traim in pocainta si facere de bine necontenita. Amin.

Invatatura in Sfanta si Marea Vineri

Cum mori, Viata? (stih in Marea Sambata)

Sa vina faptura toata sa aducem cantare de iesire Ziditorului! Soboare nenumarate ale puterilor ceresti! Locuitori cuvantatori ai paman­tului! Veniti cu totii sa aducem cantare de iesire Facatorului nostru, Care dupa cumplite patimiri odihneste cu pace in mormant! Sa ne apropiem de El si sa-L intrebam:

„De ce esti Επιτάφιος Θρήνοςsocotit intre cei morti, Cela ce traiesti intru cei de Sus, si cum se face ca esti primit in chip strain intelegerii de un mormant mic, Cel pe Care cerurile nu pot sa Il incapa? Cum se face ca Tu, incepatorul Fara de moarte al vietii, Insuti ai gustat moarte si ca un muritor esti pus in mormant? Cum se face ca oamenii, fapturile Tale neputincioase, insa pline de rautate, Te-au bagat in mormant? Se vede ca de buna vrerea Ta Te-ai suit cu trupul pe Cru­ce: altminteri cine ar fi cutezat sa se atinga de Tine, Atotputernice?”

Se vede ca aici e o mare tai­na, pe care n-o stiau cei ce Te-au chinuit si Te-au omorat in chip nelegiuit si nici macar stapanitorul intunericului – si, intr-adevar, oamenii nu sti­au ce faceau cu Iisus. Se vede ca din acest pogoramant al Tau neasemuit fata de oameni le vine acestora mult bine, fiindca Tu faci toate doar pen­tru inmultirea binelui si fericirii fapturilor. Fara indoiala, Tu ai patimit dintr-o mare nevoie, cu un scop preabun si preaintelept: Tu toate cu intelep­ciune le-ai facut (Ps. 103,25), si esti bun cu toti (Ps. 144, 9): e cu putinta, oare, ca patimirile si moar­tea Ta sa nu fie lucrare a nesfarsitei Tale buna­tati si intelepciuni? Auziti, fratilor, ce raspunde la asta Insusi Domnul, Cela ce a patimit pentru noi: daca grauntele de grau, cand cade in pamant, nu va muri, ramane singur, iar daca va muri, aduce multa roada (In 12, 24). Asadar, iata care este, fratilor, taina mortii lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omului: grauntele de grau, daca nu moare, cazand in pamant, ramane singur, dar daca moa­re aduce roada multa;si Mantuitorul a murit ca sa aduca cel mai mare folos cu putinta oameni­lor prin moartea Sa, ceea ce a si reusit sa faca.

Hristos Mantuitorul, Fiul lui Dumnezeu, a luat asupra Sa marea lucrare de a ne rascumpara, de a ne indreptati pe noi, pacatosii, prin patimirile si moartea Sa, in fata Tatalui Ceresc: aceasta este indreptatirea noastra (Rom. 4, 25), spune Aposto­lul, si de aceea moartea Lui pentru noi, impreu­na cu patimirile care i-au premers, este lucrare a celei mai inalte iubiri fata de noi si intelepciuni a lui Dumnezeu, lucrare pe care n-o va putea pretui dupa vrednicie nici o minte zidita – iar intrucat aceasta moarte este lucrare a intelepciu­nii dumnezeiesti, ea este si o preamare taina. Ce adevar mangaietor! Moartea Mantuitorului este jertfa de curatire pentru pacatele intregii lumi. El este, zice Sfantul Apostol Ioan Teologul, jertfa de ispasire pentru pacatele noastre – dar nu numai pentru pacatele noastre, ci si pentru ale lumii intregi (I In 2, 2). El a murit, si moartea Lui pe Cruce a nimicit blestemul nostru, pe care l-am meritat de la Tatal Ceresc prin pacatele noastre. El a murit, si moartea vesnica, ce fara Rascumparator ar fi trebuit sa ne ajunga neaparat, acum nu ne mai stapaneste. El e dreptatea noastra in mijlocul faradelegilor noastre; El e izbavirea noastra in vremea deznadejdii noastre; El e sfintirea noastra in mijlocul necuratiilor noastre; El e lumina in intunericul nostru; El e viata in moartea noastra.

101_0661Te inspaimanta dreapta judecata dumnezeiasca atunci cand te gandesti la nedreptatile tale, si nu este pace in oasele tale de la fata pacatelor tale (Ps. 37, 3)? Patimirile si moartea lui Iisus Hris­tos te indreptatesc in fata Tatalui Ceresc. Dumne­zeu este Cel ce indreptateste: cine este cel care osandeste? Hristos este Cel care a murit, si mai ales Cel ce a inviat, Care si este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceste pentru noi! (Rom. 8, 33-34). Nu ai nadejde ca vei primi Imparatia cerurilor, fiindca te simti nevrednic de ea? Cu adevarat, nimeni dintre oameni nu este vrednic, insa Hristos, Domnul nostru, este vrednic: El a meritat-o pen­tru noi prin sangele Sau cel fara de pret. De vrednicia Lui depinde si vrednicia noastra. Prin vred­nicia Sa ne-a facut vrednici si pe noi, nevredni­cii, si tocmai cu harul Lui Bunul si Iubitorul de oameni Tata Ceresc, dupa mila Sa cea neurmata, ii invredniceste pe oameni de Imparatia ceruri­lor. Zici: Sunt un mare pacatos“? Dar Hristos Mantuitorul a venit in lume ca sa-i mantuiasca pe cei pacatosi (I Tim. 1, 15) – tu doar, pe viitor, sa nu pacatuiesti dinadins si cu rautate. Zici: „Cum sa fiu eu impreuna cu sfintii, care au stralucit pe pamant cu atatea virtuti?” Dar si sfintii tot cu harul lui Hristos s-au mantuit. Daca ti se pare ca e prea mult sa fii impreuna cu sfintii, roaga-te cel putin sa fii impreuna cu talharul, strigand: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta (Lc. 23,42), si straduieste-te sa traiesti asa cum se cuvine unui crestin.

Cu totii suntem pacatosi, fratilor, dar daca avem credinta in HristoPurtarea-Cruciis, Domnul nostru, Cela ce S-a rastignit pentru noi, si ne straduim sa tra­im dupa invatatura Lui sau daca ne ridicam chiar si cand cadem, atunci moartea Mantuitorului si ranile Lui sunt pavaza noastra: vom scapa de muncile iadului si ne vom invrednici de Impa­ratia cerurilor. Daca rabdam cu marime de suflet necazurile, bolile, lipsurile si feluritele nenorociri ale vietii, socotindu-le cuvenita rasplata pen­tru pacatele noastre si pomenind cu credinta si cu dragoste cumplitele patimiri indurate pen­tru noi de Mantuitorul, ferice va fi de noi: Dom­nul Cel rastignit ne va mantui. Vai insa de ace­ia care sunt crestini doar cu numele, care calca in picioare mantuitoarea Lui invatatura nesocotindu-L sau cugetand despre El cu obraznicie, care traiesc dupa voia inimii lor in nedreptate, in necuratie, in uitare de Dumnezeu; acestia tre­buie sa se ingrozeasca de infricosatoarea stare in care se afla: infricosator lucru este a cadea in mai­nile lui Dumnezeu Celui viu (Evr. 10, 31). Pe cei rai rau ii va pierde Dumnezeu (Mt. 21, 41). Pe paca­tosii nepocaiti moartea Datatorului de viata nu ii va mantui, ci-i va osandi, insa pacatosii care se pocaiesc cu adevarat de pacatele lor, care au credinta din inima in Domnul si nadejde in El si se curatesc de pacate, sunt mantuiti de El: cu patimirile Sale de pe Cruce Mantuitorul va aco­peri pacatele pe care acestia le-au facut din omeneasca neputinta. Cel ce Te-ai rastignit, Hristoase Dumnezeule, Care cu moartea pe moarte ai calcat, mantuieste-ne pe noi! Amin.

Cuvant in Sfanta si Marea Vineri

Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? (Mt. 27, 46)

Asa a strigat Cel pironit pe Cruce pentru pacatele lumii – prin urmare si pentru pacatele noastre, fratilor si surorilor -, asa a strigat Mielul lui Dumnezeu, Domnul Iisus. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? — a strigat cu firea Sa omeneasca, ce avea neputinte, iar nu pacate. Dar cum ar fi putut sa-L paraseasca pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut, pe Fiul Sau Cel Iubit, Tatal, Care L-a trimis in lume spre mantuirea lumii? curtea-de-arges-arges-biserica-domneasca-rugaciunea-cea-de-peste-fireDumnezeirea era, si va ramane in veci, nedespartita de firea omeneasca a lui Iisus Hristos. Aceasta parasire inseamna, iubiti frati, ca aceasta fire omeneasca a fost lasata intregii grozavii a patimirilor de pe Cruce, intregii dureri cumplite, ucigatoare, pe care El a trait-o inca din Gradina Ghetsimani inainte de a fi prins de sleah­ta de raufacatori in frunte cu Iuda Iscarioteanul. El a inceput inca de atunci sa Se ingrozeasca si sa Se indurereze, si le spunea ucenicilor: intris­tat este sufletul Meu pana la moarte; ramaneti aici, si privegheati impreuna cu Mine (Mt. 26, 38). Inchipuiti-va atunci cat de mari au fost chinurile trupesti, cat de mare a fost durerea atotdreptului si atotiubitorului, atotsimtitorului suflet al Dumnezeu-Omului, Care a rabdat pedeapsa pentru toa­te pacatele omenesti, pentru pacatele lui Adam si ale Evei si ale tuturor urmasilor acestora, pana la unul – asadar, si pentru pacatele noastre!

Şi noi, fratilor, suntem pacatosi mari si meritam nenu­marate pedepse pentru nenumaratele noastre faradelegi. Judecati singuri, zic, judecati singuri cat de strapungatoare, de amare si arzatoare au fost chinurile Crucii, cat de mare a fost durerea sufleteasca a Mielului lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele lumii, cat de apasatoare a fost parasirea Lui de catre Dumnezeu, adica lasa­rea omenitatii Sale in toata arderea patimirilor, sufletului Sau in tot necazul strivitor, nemargi­nit, groaznic. Dupa aceea veti intelege in ce sta­re se afla sufletul Dumnezeu-Omului atarnat pe cruce atunci cand a strigat: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? Da, sufle­tul Lui era, impreuna cu trupul Lui, intr-o stare de suferinta ingrozitoare, cu neputinta de inchipuit si de zugravit.

rastignire-masa-altar-detaliu2Da-ti seama de aici, omule, oricine ai fi tu, cat este de amar, de lipsit de noi­ma, de slut, de urat, de nebunesc, de scarbos, de chinuitor, de ucigator pacatul; da-ti seama cat de nefiresc este pentru noi, cat este de nepotrivit cu firea noastra zidita dupa chipul lui Dumnezeu si cat de mult se ingretoseaza de el atotsfanta, atotdesavarsita, atotbuna Dumnezeire si dupa aceea judecati toti ce trebuie sa facem cu pacatul, care ne insala si ne spurca si stramba firea noas­tra, o strica si o va arunca in vesnica necinstire, in vesnic necaz, in vesnic chin daca nu il vom uri din tot sufletul, daca nu ne vom pocai de farade­legile noastre, daca nu ii vom intoarce desavar­sit spatele. Inchipuiti-va ce ar fi fost cu noi daca pentru pacatele noastre nu ar fi patimit, indestu­land dreptatea dumnezeiasca, Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu, daca harul Lui ne-ar fi parasit pe veci? Ajunge sa ne gandim doar putin la asta ca sangele sa ne inghete si sufletul sa se infiore­ze. Ce bine ar fi daca eu si toti ceilalti pacatosi ne-am aduce aminte de aceasta parasire a paca­tosilor nepocaiti de catre Dumnezeu intotdeau­na si mai ales cand ne ispiteste pacatul! Atunci am fugi de el mai tare decat de o fiara sangeroa­sa, decat de un dusman crud. Atunci ar fi mult mai multi cei ce se mantuiesc; atunci pamantul nu ar mai fi lovit de nenorociri groaznice pentru pacatele omenesti: de recolte proaste, de inundatii, de cutremure pustiitoare, care secera mii de vieti omenesti, de molime, de vatamarea roadelor, de incendii nimicitoare. El s-ar preface atunci intr-un Rai al lui Dumnezeu, ar fi imbelsugat in dreptate si in toate darurile firesti ale lui Dumnezeu. Atunci ar fi pace pe pamant si n-ar mai fi pe el nici o primejdie; nu ar mai fi aceste cumplite faradelegi pe care le vedem in mijlocul nostru. Cat s-a umplut acum lumea de nelegiuiti si nelegiuiri! Dar cat va mai dainui aceasta lume pacatoasa, cat va mai dainui acest pamant – salas al pacatului, rosu de sange nevinovat, aceas­ta stransura a tuturor uraciunilor? Nu va veni, oare, vremea curatirii a toata lumea prin foc? Ba da: bineinteles, ea este aproape. Daca Apostolii, in vremea lor, spuneau deja ca ea se apropie, cu atat mai mult noi putem spune cu indrazneala ca se apropie sfarsitul veacului.

Fratilor si surorilor! Cat mai avem timp, sa venim cu pocainta fierbinte la Mantuitorul lumii si sa sarutam cu dragoste si cu lacrimi ranile pe care le-a suferit pentru noi. Sa indragim drepta­tea, sa indragim mila, ca sa fim miluiti. Amin.

 (in: Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013)

***

2 Offrandessurlepitaphe_f

Sfantul Luca al Crimeei:

CUVINTE IN VINEREA MARE

I. Plîngerea deasupra Epitafului

Iată, soarele s-a întunecat. Pămîntul s-a înfiorat şi s-a cutremurat. S-a sfîşiat de sus şi pînă jos catapeteasma templului, care despărţea Sfînta Sfintelor, fiindcă Domnul însuşi ne-a deschis nouă intrarea în Sfînta Sfintelor – în cer, la Tronul Tatălui Său.

Cutremuratu-s-a iadul, că s-au surpat puterea şi stăpînirea lui. Despicatu-s-au stîncile şi s-au deschis mormintele cele săpate în ele, şi trupurile sfinţilor adormiţi s-au sculat, şi au ieşit din morminte, şi s-au arătat multora în Ierusalim, binevestind tuturor:Săvîrşitu-s-a.

Ce s-a săvîrşit? S-a săvîrşit lucrarea mîntuirii neamului omenesc de stăpînirea diavolului, s-au împlinit vechile prorocii ale Vechiului Legămînt.

Stayrosis-lept-2011El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat – şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu. Dar El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mîntuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus la moarte. Mormîntul Lui a fost pus lîngă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că n-a săvîrşit nici o nedreptate şi nici înşelăciune n-a fost în gura Lui (Is. 53, 4-9).

Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a dat suspinul cel din urmă pe Crucea de pe Golgota o dată cu acel cuvînt ce a cutremurat întreaga lume: Săvîrşitu-s-a! A căzut pe piept capul încununat cu cunună dePunereaInMormantGrigorePalama1 spini, împurpurat cu Sînge. Au venit cei de aproape ai Lui, a venit Maica Lui, au venit mironosiţele, a venit Iosif cel din Arimateea şi în adîncă jale, plini de lacrimi, au luat de pe Cruce Preacuratul Trup al învăţătorului lor şi au făcut deasupra lui plîngere cu amar.

Iată, şi acum stă înaintea noastră, închipuit pe Sfîntul Epitaf, Trupul mort al lui Iisus. Să facem, dar, şi noi plîngere pentru El – plîngere pentru păcatele noastre, pentru care El S-a adus pe Sine de bunăvoie jertfă, răscumpărîndu-ne cu Preacuratul Său Sînge. Neajunsa înălţime a dragostei dumnezeieşti ne-a arătat-o pe Cruce Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii – fiindcă aşa a iubit Dumnezeu lumea, încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16).

Pe Cruce a răsărit Soarele Dreptăţii, Soarele dragostei, Care a luminat întreaga lume cu lumina Sa, cu lumina împreună-pătimirii dumnezeieşti – şi de la Acest Soare s-au aprins milioane de inimi, Care L-au îndrăgit pe Domnul Iisus Hristos. În inimile acestea au fost înscrise cu litere de foc cuvintele Lui: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Mt. 16, 24).

Domnul a luat cel dintîi Crucea – cea mai cumplită cruce -, iar în urma Lui şi-au luat pe umeri crucile, deşi acestea sunt mai mici, nenumăraţii mucenici ai lui Hristos. În urma Lui şi-au luat crucile o mulţime uriaşă de oameni şi, plecîndu-şi lin capetele, au apucat pe calea lungă şi spinoasă arătată de Hristos: calea către Tronul lui Dumnezeu, către împărăţia Cerurilor. Iată că sunt deja două mii de ani de cînd în urma lui Hristos merg noi şi noi oameni. Şi pe această cale stau cruci, pe care sunt răstigniţi mucenicii lui Hristos.

dealul-crucilor-lituania-3Cruci, cruci… Şi mai departe, cît cuprinde privirea, tot cruci, cruci… Merg în şir nesfîrşit oameni care au lepădat toate bunătăţile pămînteşti, au dispreţuit totul pentru Domnul Iisus Hristos, au părăsit tot ce le era drag cîndva şi au închinat toată viaţa lor slujirii Lui.

Merg nebunii pentru Hristos sub greutatea lanţurilor şi a crucilor de fier, merg monahii şi monahiile, merg arhiereii lui Dumnezeu cu crucea şi cu Sfîntul Potir în mîini. Merg în urma lor, ca în urma unor păstori, robii cei buni şi blînzi ai lui Dumnezeu, robii supuşi ai lui Hristos, urmînd îndrumătorilor duhovniceşti, păstorilor şi dascălilor Bisericii. Merg la nesfîrşit… Merge poporul simplu, care-L iubeşte pe Hristos, asupra căruia s-a împlinit cuvîntul Lui: În lume necazuri veţi avea (In. 16, 33).Merge, purtînd crucea grea a durerilor sale. Merg în şir lung cei prigoniţi pentru dreptate, cei prigoniţi pentru numele lui Hristos.

Merg femeile curate, neprihănite, ducîndu-şi de mînuţe pruncii, cărora DDRUMUL CRUCII - M-tirea Afteia - Albaomnul le-a deschis intrarea în împărăţia Cerurilor.

Şi atunci, oare noi nu ne vom alipi acestui rîu nesfîrşit al iubitorilor de Hristos, acestei sfinte procesiuni pe calea necazurilor şi pătimirilor? Oare nu ne vom lua crucea şi nu vom merge după Hristos? Să nu fie! Să se cutremure inima noastră de priveliştea Trupului neînsufleţit al lui Hristos, ce zace înaintea noastră. Hristos, Care atît de greu a pătimit pentru noi, să umple cu harul Său inimile noastre. Să ne dea la capătul îndelungatului şi osteniciosului nostru drum al crucii cunoaşterea spuselor Sale: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea (In. 16, 33). Amin.

II. Lecţii ale dragostei de Hristos

Iată că am venit din nou să ascultăm despre pătimirile Domnul Iisus Hristos – şi acest lucru are o foarte mare însemnătate.

Ceea ce auzim şi vedem are o adîncă înrîurire asupra sufletelor noastre. Auzim lucruri rele, vedem crime – ne cutremurăm, ne înspăimîntăm. Suntem martori ai unor fapte bune, curate şi înalte – inima noastră e mişcată şi ne spunem în gîndul nostru: “Aşa ar trebui să mă port şi eu!

crucifixion1Nu puţine fărădelegi cumplite au fost în istoria neamului omenesc. Conştiinţa protestează împotriva lor. Dar oricît de cumplite ar fi toate aceste fărădelegi, ele sunt nimic, sunt ca un fir de praf faţă de un munte uriaş, ca o picătură de apă faţă de ocean dacă stăm să ne gîndim la cea mai mare dintre fărădelegi: la groaznica ucidere a Fiului lui Dumnezeu, a Celui Care S-a pogorît din ceruri pe pămînt pentru a mîntui neamul omenesc, a Celui Care era blînd şi liniştit, Care trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3), Care a fost plin de dragoste faţă de neamul omenesc – de dragoste nepămîntească, de dragoste cum pămîntul nu mai văzuse şi nu-şi închipuise niciodată. El a fost dat morţii, sîngele Lui curge pe Cruce…

Inima noastră este înfiorată de grozăvia acestui omor, dar totodată ea se umple de cea mai adîncă evlavie şi bucurie, fiindcă tocmai această Jertfă de bunăvoie, moartea prin răstignire a nevinovatului Pătimitor ne arată culmea iubirii dumnezeieşti, care a luminat lumea de pe Cruce. Şi de pe Cruce auzim cuvintele Lui, pecetluite cu nemaiauzită dragoste, nemaiauzită blîndeţe şi atotiertare, fiindcă El Se roagă pentru cei ce L-au răstignit, deschide tîlharului care s-a pocăit uşa raiului, întinde preacuratele Sale mîini către noi toţi, păcătoşii, însetînd de mîntuirea noastră.

Lumea a auzit însă de pe Cruce şi cuvintele înfricoşătoare: Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit! (Mt. 27, 46). Cum au putut fi rostite ele de aceeaşi gură care a spus: Eu şi Tatăl Meu una suntem (In. 10, 30)? Oare El n-a rămas întotdeauna în împărtăşire nedespărţită cu Tatăl Său? Bineînţeles că da. Şi atunci, ce înseamnă aceste spuse înfricoşătoare?

Oameni obraznici spun că Domnul n-a încercat pe Cruce nici un fel de suferinţă. În vremurile timpurii ale creştinismului erau nişte eretici numiţi dochetişti, care învăţau lumea în chip nelegiuit că Trupul lui Iisus nu ar fi fost trup omenesc adevărat, ci nălucă (însuşi numele de dochetişti vine de la verbul grecesc dokein – a părea), şi ca atare Domnul Iisus Hristos n-a suferit deloc. Iar monofiziţii susţineau că în Iisus Hristos firea omenească a fost înghiţită cu totul de cea dumnezeiască. Noi ştim însă că El a fost şi Dumnezeu Adevărat, şi Om Adevărat.

Ştim că firea Lui omenească a îndurat pe Cruce suferinţe şi chinuri cumplite, de nedescris. Şi aceste cuvinte ale Domnului, rostite de pe Cruce, întăresc cu mai multă putere decît orice altă dovadă lucrul acesta şi răstoarnă învăţăturile eretice. Dacă Trupul lui Hristos ar fi fost nălucă, dacă în Fiul lui Dumnezeu Dumnezeirea ar fi precumpănit cu totul asupra omenităţii, oare ar fi auzit lumea aceste spuse înfricoşătoare?

Ar fi putut Tatăl să-L părăsească? Bineînţeles că nu. Dar chinurile au fost atît de groaznice şi greu de îndurat încît a strigat ca Om către Dumnezeu: Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?

Iată ce a spus Sfinţitul Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, care a trăit în veacul al III-lea:

De ce este părăsit Domnul? Ca să nu fim noi părăsiţi de Dumnezeu. A fost părăsit pentru răscumpărarea noastră de păcate şi de moartea veşnică; a fost părăsit ca să se arate preamărea dragoste a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc; a fost părăsit ca să se vădească dreapta judecată şi milostivirea lui Dumnezeu, ca să fie atrase inimile noastre la Dînsul, spre pildă tuturor pătimitorilor”.

LaPicioareleCruciiSă mai primim şi sfînta lecţie harică a dragostei Lui faţă de Preacurata şi Preasfînta-I Maică, a Cărei inimă a fost, cînd stătea lîngă cruce, străpunsă de sabie, lovită de cumplită jale, potrivit prorociei Sfîntului Simeon Primitorul de Dumnezeu. Ea tăcea, şi tăcerea aceasta îi arăta durerea neasemuit mai adînc decît orice strigăte, vaiete şi tînguiri. Alături de Ea stăteau Maria, soţia lui Cleopa, Maria Magdalena şi ucenicul cel iubit al lui Hristos – Ioan. Grija Ei o purta Fiul lui Dumnezeu, Care îndura acele chinuri negrăite. El Şi-a întors privirea către Ea şi, arătînd cu ochii către apostolul Ioan, a zis: Femeie, iată fiul Tău. Şi Ioan a primit-o pe Maica Domnului în casa sa, şi a odihnit-o, şi a avut grijă de ea pînă la moartea ei (In. 19, 26-27).

Iată însă că a venit sfîrşitul neînchipuit de anevoioasei nevoinţe a Fiului lui Dumnezeu, Care prin moartea Sa a răscumpărat omenirea din stăpînirea diavolului. Noi auzim cele din urmă cuvinte ale Lui, pline de dragoste către Tatăl, dragoste pe care noi n-o putem pricepe: Părinte! În mîinile Tale încredinţez duhul Meu! (Lc. 23, 46). Gura Lui a tăcut, ochii I s-au închis, limba I-a amorţit, sfîntul Lui cap I-a căzut pe piept. Dar n-au putut să tacă pietrele. Pămîntul s-a cutremurat, şi stîncile s-au despicat.

Sutaşul însărcinat cu împlinirea osîndei la moarte, pe numele său Longhin, împreună cu ostaşii aflaţi sub porunca lui, s-au cutremurat şi s-au înfricoşat văzînd toate acestea. Dragostea lui Hristos sfărîmă şi inimile de piatră. Sutaşul a crezut în Hristos şi a strigat: Cu adevărat, Omul Acesta Fiul lui Dumnezeu a fost! (Mc. 15, 39). Toate cele văzute şi auzite l-au cutremurat atît de mult încît a primit Botezul în scurtă vreme şi mai apoi şi-a sfîrşit viaţa cu moarte mucenicească, fiindcă vrăjmaşii lui Hristos – cărturarii, arhiereii şi fariseii – n-au suferit faptul că sutaşul roman s-a întors la Hristos, l-au clevetit în faţa lui Pilat, şi acesta a dat poruncă să i se taie capul.

O, fericite mucenic Longin, învaţă-ne şi pe noi să ne întoarcem la Hristos şi să-L iubim din toată inima!

O, Doamne! Ce laudă, ce mulţumită îţi vom aduce pentru ceea ce ai făcut de dragul nostru! Noi nu putem face nimic spre a fi cîtuşi de puţin vrednici de jertfa Ta. O, Doamne al nostru, Doamne! Aducem ţie tot puţinul pe care îl putem aduce. Aducem lacrimile noastre şi rourăm cu ele Trupul Tău preacurat, ucis de cei pe care ai venit să îi mîntuieşti. Dragostea noastră aducem Ţie.

Ajută-ne, Doamne, să Te iubim din toată inima pînă la sfîrşitul vieţii noastre, ajută-ne să mergem pe calea pe care ne-ai arătat-o Tu. Ajută-ne să scăpăm de stăpînirea diavolului, de ispitele pe care el le face. Du-ne pe calea mîntuirii şi adu-ne întru împărăţia Ta. Amin.

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

RastignireaLuiHristosGrigorePalama1

Va mai recomandam:

ΝΥΜΦΙΟΣ 001

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.


Categorii

1. Slider, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Petroniu Tanase, Saptamana Mare, Sfantul Ioan de Kronstadt, Sfantul Luca al Crimeei, Triodul si Postul cel Mare, Vinerea Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau

  1. Pingback: Ceea ce contează | N-am cuvinte...
  2. “Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.”
    (Isaia 53:5)

  3. Pingback: Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie) | N-am cuvinte...
  4. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: talcuire din RUGACIUNEA SFANTULUI EFREM SIRUL despre DUHUL IUBIRII DE STAPANIRE, DUHUL GRAIRII IN DEȘERT si DUHUL GANDULUI SMERIT: “Cat de putina sme­renie este in ziua de astazi!” -
  5. Pingback: PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii -
  6. Pingback: Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. De ce si cum a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu si care este semnificatia infricosatoarei jertfe a Mantuitorului? -
  7. Pingback: LUPTA LUI IISUS DIN GRADINA GHEȚIMANI: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte“. CHINUL SUFLETESC AL DOMNULUI INAINTE DE PATIMA SA si marea lectie pentru noi: RUGACIUNEA e indispensabila cand avem de luat hotarari! -
  8. Pingback: Vinerea Patimilor. ASTAZI HRISTOS PATIMESTE SI MOARE PENTRU NOI -
  9. Pingback: PARINTELE GALERIU – Filmare-document din 1992, la “Secvential”: NUMAI PRIN TRAIREA VIE PANA LA JERTFA AJUNGI LA INVIERE! - Recomandari
  10. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  11. Pingback: “DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferinta de la Ploiesti (aprilie 2016) a Parintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci cand cand simtim ca nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci cand simtim ca suntem slab
  13. Pingback: SFANTA SI MAREA VINERI a sfintelor si infricosatelor patimiri ale Domnului. RASTIGNIREA SI INGROPAREA LUI HRISTOS. Predica IPS Teofan la Denia celor 12 Evanghelii: “Sa nu participam la rastignirea lui Hristos prin faptele noastre” | Cuvântul
  14. Pingback: IUBIREA TRĂDATĂ ȘI ZDROBITĂ A LUI DUMNEZEU. Cuvântul care TACE în fața batjocoritorilor ucigași și vicleni: “Sărbătorim DUREREA INFINITĂ a Celui infinit” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate