TELEJUSTITIA, INCHISOAREA CA UN LAGAR DE EXTERMINARE SI PRESA DEVENITA CAINELE DE PAZA AL PUTERII

10-03-2015 14 minute Sublinieri

inchisoare

Am mai comentat aici despre ceea ce spun codurile penale şi regulamentele în materie de „arest preventiv” şi „încătuşare”. Nu voi relua argumentaţia legală, în acest sens, ci am să remarc că, atât Vasile Dâncu, cât şi Patrick Basham, vorbesc în context despre – dacă ar fi să sintetizăm – „spectacolul orwellian al telejustiţiei”.

Voi sublinia, din nou, că facerea justiţiei într-un stat de drept este esenţialmente necesară. În consecinţă, nu discutăm despre împărţirea dreptăţii, ci despre punerea în scenă a acestui demers, precum şi despre consecinţele sale, generate de condiţiile de detenţie în actualul sistem penitenciar din România.

Nu voi aborda discuţia din punct de vedere tehnic, ci, mai degrabă, social.

Spectacolul orwellian al telejustiţiei, în care fiecare actor este plimbat, încătuşat sau nu, prin faţa camerelor tv, din zori în noapte, zi de zi, luni de-a rândul, plâns sau zâmbitor, demn sau copleşit, cu toţii nevinovaţi până la proba contrarie – sentinţa judecătorească -, potrivit Constituţiei, naşte în psihologia colectivă ideea că ţara e „putrezită” şi pe ducă, „împinsă pe marginea prăpastiei” de o democraţie găunoasă, că „politician” egal „hoţ”, că „om de afaceri” egal „pungaş”, că „român” egal „delator ca să-şi scape propriul fund”, că România egal ţara cea mai coruptă din lume, că „franciza”mani pulite va continua la infinit, până când societatea se va deşira cu totul, şi spectacolul nu va mai face rating.

Vom afla în curând că telejustiţia – tabloidizarea actului de justiţie, cum ar veni – este groparul viguros al ideii de politician, de parlamentar, de guvernant, de administrator, de om de afaceri, de iniţiator şi semnatar al eventualelor contracte public-private, de întreprinzători, într-un cuvânt, de tot ceea presupune ca, mâine-poimâine, în urma delaţiunii vreunui pungaş disperat, oricare dintre cei enumeraţi mai sus să se trezească plimbat, ca la circ, prin piaţa publică, încătuşat şi desfiinţat, până ce vreun judecător va pune capăt umilinţei. Asta în drept, pentru că, în fapt, toţi cei trecuţi „prin luminile rampei”, vinovaţi vor rămâne, până la moarte.

În altă ordine de idei, dar în acelaşi context, întreb pe cine este în măsură să răspundă, următoarele: care este rolul „educativ” al regimului penitenciar, câtă vreme arestul şi puşcăria par să fi devenit „lagăre de exterminare” fizică, psihică şi morală? Câţi bani cheltuie statul român pentru transformarea, în închisoare, a unui cetăţean care a greşit, într-un viitor posibil criminal cu sânge rece, dat fiind condiţiile şi mediul de detenţie, care numai „educative” nu pot fi numite – iar în acest sens există exemple concrete de tineri care au intrat în puşcărie dintr-o prostie şi au ieşit „tâlhari” cu patalama? Câţi oameni au murit în detenţie, fie împinşi la sinucidere, prin distrugere morală, fie din pricina diverselor boli netratate sau tratate mizerabil, acutizate în deja ştiutele condiţii de reţinere? Cine plăteşte toate procesele câştigate la CEDO de foştii deţinuţi, cărora nu li s-au rspectat drepturile, în închisoare?

În ceea ce priveşte remarca ministrului Justiţiei, potrivit căreia „puşcăria nu e hotel”, şi că ar fi necesar un miliard de euro, pentru, spunem noi, a nu transforma rolul „educativ” al detenţiei într-unul de distrugere socială, ne întrebăm de ce e necesară, atunci, burduşirea puşcăriilor cu oameni, care au comis fapte fără violenţă, spre a-i transforma în neoameni, care nu produc şi nu vor mai produce nimic, în loc muncească şi să producă într-un mediu aseptic, pentru a se reabilita şi a-şi plăti, în acelaşi timp, datoriile faţă de stat?!

Faptul că azi, după doi ani de detenţie, Gigi Becali spune „Temniţa m-a curăţat spiritual”, nu înseamnă că toţi ceilalţi sunt, la rându-le, Gigi Becali. Pe cei mai mulţi, temniţa i-a „curăţat”, pur şi simplu.

Mai zilele trecute, am luat cunoștință de un fapt care m-a pus pe gînduri. Monica Ridzi, condamnată pentru corupție, s-a plîns într-o scrisoare dramatică trimisă presei de condițiile din închisoare, complet inadecvate bolii grave de care suferă. Înainte de a fi pușcăriașă pentru corupție, Monica Ridzi e un cetățean al acestei țări, despre care noua propagandă, înlocuind-o pe cea comunistă, propaganda capitalismului sălbatic, zice pe toate drumurile că garantează drepturile omului.

Drepturile omului trebuie însă garantate oricărui om, indiferent că stă la Cotroceni sau la închisoare.

Deocamdată, pînă la proba contrară, Monica Ridzi e om și nu pătrunjel.

Pătrunjelul poate fi tăiat și pus în oala clocotindă, pentru că nu are nici un drept.

Omul, cu excepția rusului din vremea lui Ivan cel Groaznic, care-și arunca dușmanii în butoaie cu ulei clocotind, nu poate avea soarta pătrunjelului.

Prin urmare, în chip corect, cea mai mare parte a presei a difuzat Scrisoarea Monicăi Ridzi, ridicînd întrebări asupra felului în care e tratată politiciana în penitenciar.

Drept răspuns, conducerea ANP, acuzată de unele ziare de corupție, a trimis presei fotografia unei celule din care rezulta că Monica Ridzi șezuse la hotel și nu la închisoare. ANP face parte din Sistemul de forță al României de azi, alături de DNA, de Parchetul General, de SRI, de Jandarmerie și de Poliția locală. Normal ar fi fost ca ștabii de la ANP să invite presa la fața locului. N-au făcut-o. Au trimis presei o poză. Las la o parte că nimeni din presă n-a tresărit  la această sfidare a presei. Un site de deontologi a sărit în ajutorul Administrație Naționale a Peniteciarelor. Presa care a difuzat scrisoarea Monică Ridzi a fost beștelită c-a dat crezare omului Monica Ridzi și nu instituției care administrează închisorile. Asta deși ANP putea fi suspectată de a fi trimis presei un fals, cîtă vreme fotografia n-a putut fi verificată din surse independente.

Dat fiind că site-ul respectiv are izmeneli deontoloage, cîntarea Penitenciarelor din România mi s-a părut o bizarerie.

Mi s-a părut o bizarerie și intervenția unor alte site-uri, care au justificat încercările străbătute de Monica Ridzi ca fiind justificate prin faptul că e condamnată pentru corupție.

Ba mai mult jurnaliștii care au luat apărarea Monicăi Ridzi în conflictul acesteia cu ANP s-au trezit cu acuzația de a fi complici ai corupților.

După ce m-am mai gîndit, mi-am dat seama că respectivele intervenții întruchipau culmea unui fenomen alarmant în presa noastră.

Presa a devenit purtătoarea de cuvînt a Instituțiilor de forță din România de azi.

Cu chiu cu vai s-a dezbătut și pe meleaguri românești Documentul “The Senate Intelligence Committee’s report on the CIA’s detention and interrogation program”, despre Programul CIA de deținere și tortură a deținuților acuzați de a fi teroriști.

Uimirea românilor, rămași în continuare  la porțile lumii democratice, pentru că nu pot intra cu bocancii sovietici, a fost cum nu se poate mai mare.

CIA, la ordinele unuia dintre cei mai abuzivi  președinți americani – George W. Bush – deținuse ilegal și torturase inși acuzați de a fi comis acte de terorism înpotriva Americiii. Teroriștii prăbușiseră Turnurile gemene, aruncaseră trenuri în aer, erau un pericol pentru civilizația occidentală.

Cum adică? își stucheau în sîn strănepoții lui Nică a lui Ștefan a Petrei? Americanii ăștia au înnebunit? Iau apărarea unor bandiți? Păi dacă ar fi fost, după noi, românii, nici nu ne-am mai fi obosit să-i arestăm. Îi împușcam pe loc și, odată cu ei, și familiile, să se învețe minte să pună la cale atentate!

La vremea comentării la noi a Raportului, am explicat – în ipsotaza de cercetător interesat de relația dintre CIA și FBI pe de o parte, și presa și Congresul american, pe de altă parte – că pentru elita americană are putere de viață și de moarte teza:

Dacă noi îl imităm pe dușman în ticăloșiile acestuia înseamnă că dușmanul ne-a cucerit inimile și creierele.

Această teză și-a spus cuvîntul și în ivirea a ceea ce Istoria consemnează drept Year of Inttelligence, cum i s-a spus lui 1975, anul în care trei comisii de anchetă – una prezidențială – Comisia Rockefeller- și două ale Congresului – Comitetul Church, la Senat și Comitetul Netzi- Pike, la Camera Reprezentanților – au investigat acțiunile prin care Agenția sărise peste Carta din 1947. S-a spus atunci, mai ales cînd s-a investigat implicarea CIA în asasinarea unor lideri străini, că acțiunile CIA se înscriseseră în atmosfera războiului rece și că KGB-ul, serviciile secrete din Est, foloseau asasinatul ca un instrument obișnuit.

Da, au zis aleșii poporului american, dar noi, americanii, tocmai pentru asta luptăm:

Să nu mai fie societăți în care asasinatul politic e un mod de viață.

Se știe mai puțin că investigația Comisiei Senatoriale a pornit de la semnale din presă. Presa americană, presă de Newsmen, a scos la iveală documente și știri din interiorul CIA pentru a lua atitudine față de ilegalitățile de la Guantanamo și din închisorile CIA, puse la dispoziția SUA de țări slugarnice.

La fel, Year of Intelligence a fost declanșat de uluitoarele dezvăluiri din presa americană despre implicarea CIA în spionajul intern, în experimente cu droguri, în interceptarea scrisorilor, în punerea sub supraveghere a unor jurnaliști.

CIA a justificat aceste ilegalități, petrecute cu deosebire sub președinția lui Lyndon Johnson,  prin violența mișcărilor anti Războiul din Vietnam, violență atingînd chiar atacurile cu bombă.

Ce-a apucat-o pe presa americană? vor tresări jurnaliștii noștri.

Cum adică, ziariștii americani au sărit în apărarea dușmanilor feroce ai Americii, denunțînd SRI-ul lor pentru ceea ce s-ar putea numi îndeplinire a datoriei patriotice?

Astfel de întrebări izvorăsc din neînțelegerea unei trăsături de esență a presei americane, a presei democratice și, mai bine zis, a presei autentice în general.

Presa adevărată e cîinele de pază – watchdog – cum zic americanii, al instituțiilor de forță.

Între instituțiile de forță și cetățean se pot ivi multe conflicte.

Presa, adevărata presă, ia apărarea cetățeanului în acest conflict, chiar și cînd cetățeanul n-are dreptate.

De ce?

1. Instituțiile de forță trebuie să acționeze permanent conștiente că presa, societatea civilă, Parlamentul, sînt cu ochii pe ele. Dacă fac un abuz, sînt rapid sancționate.

2. Instituțiile de forță au suficientă putere pentru a-și vedea de treaba lor dacă n-au greșit chiar și cînd presa le acuză c-au greșit.

3. Instituțiile de forță năpustesc asupra individului o forță teribilă – bastoane de cauciuc, gaze lacrimogene, cătușe, microfoane, filaje, manipulări. Bietul individ trebuie să aibă și el un apărător. Și acesta nu poate fi decît presa.

Sub puterea acestei Legi nu pot decît să rămîn uluit la realitatea că-n România lui 2015, instituțiile de forță de la noi – DNA, Jandarmerie, SRI, Parchetul general – găsesc în presă un purtător de cuvînt pe cît de zelos pe atît de scîrbos. O duduie scria mai zilele trecute, fără pic de jenă, că-i place zăngănitul cătușelor, că arestările preventive, descinderile hollywoodiene, manipulările mediatice ale DNA, chiar dacă sînt în marginea democrației, trebuie să continue, pentru că la noi corupția, bla, bla.

Cum duduia nu e singura care cîntă DNA, Parchetul General, se pare că e vorba de un fenomen.

Sub pretextul că la noi Corupția e un cancer pe cale să atingă fibra națională, luptei împotriva corupției i se îngăduie derapaje de la regulile democrației.
mai mult, într-un efort mai mult sau mai puțin conștient de a imita presa stalinistă din România- armă a luptei de clasă—o parte din presa noastră se vrea armă de luptă împotriva corupție.

Noi însă credem altceva.

Noi credem că o societate democratică se judecă nu după puterea instituțiilor de forță, ci după puterea instituțiilor care iau apărarea cetățeanului în fața instituțiilor de forță.

La capătul campaniei de eradicare a corupției exclusiv prin intermediul instituțiilor de forță s-ar putea să nu mai avem corupție în România.

Da, dar nici democrație!

Așa cum am mai scris, stupefiant în cazul Elenei Udrea rămîne reînvierea Dosarului numit Gala Bute la de la petrecerea evenimentului și după ce, deși era o anchetă la DNA, Elena Udrea n-a fost chemată nici măcar pentru a fi întrebată ce parfum folosește de înnebunește bărbații din imediata apropiere. Brusc, după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, procurorii DNA au  descoperit că vinovata principală era Elena Udrea; și nu numai c-au chemat-o la DNA, dar au și arestat-o preventiv.

Aș fi înțeles reînvierea Dosarului Gala Bute dacă în fruntea DNA venea altcineva. Acest altcineva fie purcedea la o revedere a Dosarelor în amorțire sub Președinția lui Traian Băsescu, fie reamintea procurorilor că apropiații fostului președinte nu sunt mai presus de lege. După instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni DNA a continuat să fie condusă de Codruța Kovesi. Adică exact de cea sub șefia căreia Dosarul Gala Bute a fost înmormîntat de viu.

Păi, cum vine asta? Parcă era vorba că DNA acționează independent de cine e Stăpîn la Cotroceni, procurorii avînd urechile astupate cu dopuri ca să n-audă sunînd telefonul de Sus!

Cum îmi explic eu reînvierea peste noapte a Dosarului Gala Bute?
Prin ceea ce numeam, într-un eseu tipărit în volumul De la o lovitură de stat la alta, apărut în 2006 la editura Historia, Folosirea compromișilor de către fiecare nou regim pentru a da în regimul anterior.

Scriam în eseul respectiv:

Dandu Patricianul, cunoscut om de afaceri postdecembrist, e arestat şi anchetat la ordinul noii Puteri politice. La acelaşi ordin, oligarhul e eliberat. Cel care execută comenzile fără să clipească: procurorul Botgros. Romanul lui Dinu Săraru, Ciocoii noi cu bodyguard, din care am desprins acest moment, nu spune prea multe despre procurorul Botgros. Şi totuşi, el este un personaj tipic postdecembrismului. Şi nu numai postdecembrismului, ci şi tuturor epocilor de schimbări spectaculoase, prin care foştii atotputernici ai zilei sînt vîrîţi la zdup de noii atotputernici ai zilei. Ai zilei următoare!

De ce e atît de supus Botgros? Din acelaşi motiv pentru care Dan Voinea a fost atît de slugarnic în executarea ordinului de a-l lichida pe Ceauşescu. Din acelaşi motiv pentru care aparatul de represiune al dictaturii ceauşiste s-a pus de îndată la dispoziţia noilor stăpîni, gata să servească drept aparat de represiune al democraţiei. Poliţiştii care îi arestează pe foştii membri ai CPEx sînt miliţienii care îi arestaseră pe disidenţi. Dacă ar fi primit comandă, i-ar fi înşfăcat pe Ion Iliescu şi pe Petre Roman. Procurorii care îi anchetaseră ieri pe duşmanii lui Ceauşescu îi anchetează acum pe foştii colaboratori ai lui Ceauşescu. Judecătorii care-i insultau pe foştii membri ai CPEx sînt cei care-i insultaseră pe duşmanii socialismului.
S-au grăbit să spele rufele murdare ale noilor stăpîni, pentru că aveau dosarul încărcat.
Spălaseră şi rufele murdare ale foştilor stăpîni!

Nu e chiar o noutate.
Ba e chiar un clişeu de istorie românească modernă. În volumul memorialistic, Temniţa – destinul generaţiei noastre, Ion Diaconescu dezvăluie că Alexandru Petrescu, preşedintele Completului care l-a condamnat la 15 ani închisoare, se supusese ordinelor celui care condusese ancheta, un anume Dulgheru, fost Dulbergher, şeful unui serviciu special din care se va dezvolta viitoarea Securitate. Devenit adjunctul temutului Nicolski, Dulgheru va fi demis şi arestat după căderea cuplului Pauker-Luca. Colonelul Alexandru Petrescu, ajuns rapid general, fusese Directorul General al Penitenciarelor sub Mareşalul Antonescu.

Cronologia Instaurarea totalitarismului comunist în România ne pune la dispoziţie amănunte interesante despre acest personaj. Se afirmă în procesul celor 33 de inculpaţi din lotul denumit de oficialităţi Primul lot din organizaţiile teroriste T şi Tinerimea Liberă; proces debutînd la 10 septembrie 1945. Inculpaţii sînt membri ai organizaţiilor de tineret ale PNL şi PNŢ, studenţi la facultăţi umaniste. Procesul e anticipat de două momente tipice epocii de bolşevizare a ţării:
Denunţarea inculpaţilor drept fascişti de către Scînteia şi anchetarea de către torţionarul Nicolski.

Pe 13 septembrie 1945, după o mascaradă de proces, acuzaţii primesc pedepse grele, atingînd şi pe cea de 9 ani închisoare. Judecătorul Alexandru Petrescu executase conştiincios ordinele noilor stăpîni. Făcuse asta, pentru că el însuși risca arestarea şi condamnarea sub acuzaţia de criminal de război. De fapt, şi fusese citat iniţial, ca învinuit, de Tribunalul Poporului.
Nu e singurul care caută să-şi salveze pielea, făcînd exces de zel. Un alt membru al completului, col. Tascău, fusese în timpul regimului antonescian conducătorul închisorii de la Tîrgu-Ocna. Acuzatorul public Iorgu Popescu e responsabil de uciderea în bătaie a unui student evreu acuzat de activitate comunistă.

Colonelului magistrat Alexandru Petrescu îi revine misiunea de a fi preşedintele Completului de judecată în procesul Iuliu Maniu – Ion Mihalache, în calitatea sa de Prim-preşedinte al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, proces început la 25 octombrie 1947. Le dă fruntaşilor ţărănişti pedepse uriaşe: Iuliu Maniu (temniţă grea pe viaţă), Ion Mihalache (temniţă grea pe viaţă). Pentru un asemenea om, lotul Ion Diaconescu e floare la ureche. Ion Diaconescu explică:

Trecutul lui era îndeobşte cunoscut, dar guvernanţii se făceau că nu ştiu nimic, iar colonelul Petrescu dovedea exces de zel în executarea directivelor ce le primea. Desigur, el spera că în acest fel îşi va putea răscumpăra vechile păcate. Se spunea că încheiase un tîrg cu Puterea în acest sens. Această situaţie convenea de minune organelor conducătoare, care aveau astfel la dispoziţie un vechi magistrat de profesie, foarte devotat şi foarte sîrguincios.

Un alt caz relatat de memorialist: cel a procurorului de la proces, căpitanul Ştefănescu:

Deşi i se cunoştea şi acestuia trecutul, a fost menţinut în cadrul justiţiei militare, unde a executat cu mult zel dispoziţiile primite de la Ministerul de Interne, la început ca procuror în mai multe procese de acest fel. Avansat la gradul de colonel, Ştefănescu devenise ulterior preşedinte al Tribunalului Militar Timişoara. În această din urmă calitate, a judecat şi condamnat – pe unii chiar la moarte – loturi întregi de bănăţeni implicaţi în procesele unor grupe de partizani de prin munţii Banatului – Uţă, Domojneanu, Spiru Blănaru etc.

Ulterior, Petrescu şi Ştefănescu au fost arestaţi şi condamnaţi. Pentru crime de război în timpul dictaturii antonesciene!
Clasica soartă a slugilor!”

Detalii spectaculoase din dosarul împotriva Alinei Bica! O declarație a fostei șefe DIICOT, rătăcită în volumul de aproape 400 de pagini, descrie mecanismul prin care ”rațiunile de securitate națională” ar interveni în deciziile justiției

Unul dintre dosarele în care DNA o cercetează pe Alina Bica (659/P/2014) vizează modul în care, susțin procurorii, ”după preluarea funcției de procuror șef al DIICOT, Alina Bica a acționat în urmărirea intereselor inculpatului Ovidiu Tender de a nu fi condamnat la o pedeapsă cu executare”.

Există la dosar o declarație a Alinei Bica despre care nu s-a vorbit pînă acum. Bica susține că prim adjunctul SRI Florian Coldea e cel care i-a cerut în 2013 ca ”din rațiuni de securitate națională” Tender să nu facă închisoare. Și, chiar dacă va fi condamnat, să găsească o soluție ca să pedeapsa să fie fără executare.

Cadrul este următorul. În vara lui 2013 se apropia momentul sentinței pentru Ovidiu Tender, într-un dosar investigat de DIICOT și trimis în judecată în 2006, chiar de către Alina Bica.

Omul de afaceri era acuzat de înșelăciune și de spălare de bani în cazul Carom, un nume coborît direct din piesele lui Mihail Sebastian.

Presiunea era mare. Într-un dosar disjuns din Carom, Marian Iancu, fostul patron al lui Poli Timișoara, primise 10 ani de închisoare în instanța de fond. Cum acuzele la adresa lui Tender erau similare, procurorii din DIICOT se așteptau la o pedeapsă comparabilă. Iar Tender știa asta.

DNA susține că, după ce a fost numită șefă a DIICOT în martie 2013, Bica și-a determinat subordonații să ceară în fața instanței o pedeapsă de ”suspendare sub supraveghere” pentru Ovidiu Tender. La dosar sînt mai multe declarații ale unor angajați ai DIICOT împotriva lui Bica.

Întîi de toate, Bica l-a schimbat, în august 2013, pe procurorul de ședință, Mirel Rădescu, după ce îi luase pulsul și simțise, spune procurorul, că nu-l poate îndoi.

Rădescu pledase mai bine de 5 ani în acest caz. I s-a transmis că se va ocupa în continuare de celelalte dosare, ”mai puțin de Tender”. Totuși, Rădescu a mai participat la termenul din septembrie 2014. Chiar a doua zi a fost chemat de Bica, cea care i-a zis în față că nu se mai ocupă de cazul Carom.

Procurorii DNA afirmă că, pentru a fi sigură că Rădescu este ținut departe de Tender, Bica l-a mutat pe magistrat de la ”Judiciar” la ”Economico-Financiar”. Șefa lui Rădescu, Silvia Ștefănescu, susține însă că ei Rădescu nu i-a spus nimic și că ”în principiu, el își exprimase opțiunea de a pleca de la Judiciar”.

În octombrie 2014, procurorul Claudia Curelaru, cea numită în locul lui Rădescu, a anunțat-o pe șefa serviciul Judiciar, Silvia Ștefănescu, despre iminența pronunțării verdictului în îmbătrînitul caz Carom.

Pe 27 octombrie 2014, Bica le cheamă pe Ștefănescu și pe Curelaru la ea. Le cere să semneze un proces verbal prin care să fie de acord să ceară instanței ca pedeapsa care urma să fie dată în cazul lui Ovidiu Tender să se execute prin ”suspendare sub supraveghere”. Să nu facă închisoare.

Silvia Ștefănescu povestește că i-a spus lui Bica să-l lase pe judecător să decidă și că Marian Iancu încasase 11 ani într-un dosar asemănător. ”Ce Silvi, nu ești de acord cu mine?”, a întrebat-o Bica pe Ștefănescu. Și cele două procuroare din fața șefei au fost de acord.  Au semnat chiar cu stiloul întins de Bica.

Mai tîrziu, ieșite din cabinet, Ștefănescu i-a spus lui Curelaru să nu depună referatul care-l ajuta pe Tender la dosar. În declarația ei, Ștefănescu mărturisește că i-a fost teamă ”că referatul devine public” și că , la un prejudiciu de 300 de miliarde, se poate naște un scandal. Plus că nu mai putea face apel.

Pe 5 noiembrie, are loc ultima înfățișare în dosar. Curelaru spune că nu a acționat așa cum i-a cerut Bica.

Procurorul DNA o întreabă dacă, atunci cînd a văzut că DIICOT nu e clement, Tender a reacționat în vreun fel. Curelaru răspunde: ”Mi s-a părut suspect că, în ultimul cuvînt, inculpatul Tender a spus că să nu uităm că, așa cum el a fost victima unei schimbări de regim în urmă cu 8 ani, și acum se va schimba regimul și va fi o victimă sau mai multe victime”.

Curajul a revenit integral la DIICOT nici o lună mai tîrziu. Pe 20 noiembrie 2014, procurorul șef de birou Ștefănescu află că Alina Bica este luată de pe stradă de DNA. ”În chiar dimineața în care Alina Bica a fost reținută de către DNA am mers la adjunctul procurorului general, Codruț Olaru, să-i spun ce greșeală am făcut”, scrie Ștefănescu în declarație.

Olaru o ceartă, îi cere să vină cu actele și cu cealaltă procuroare, Curelaru, la el. Și refac hîrtiile. Apoi se adresează instanței și cer pedeapsă cu executare pentru toți cei judecați, inclusiv pentru Tender.

Aceasta este versiunea DNA. Dar mai există încă una.

Audiată pe 29 ianuarie 2015, Alina Bica susține că s-a cerut, într-adevăr, protejarea lui Ovidiu Tender, dar nu de către ea, ci de către Florian Coldea, prim adjunctul șefului SRI.

”Lucrurile nu sînt adevărate în forma prezentată, ci au stat într-o cu totul altă manieră”, declară ea și detaliază.

Ea spune că a făcut într-adevăr niște redistribuiri de dosare la DIICOT, cerută de Hosu, adjuncta ei, și chiar de Rădescu, cel care se ocupa de cazul Carom. Articolul e plin de ”a spus” pentru că e o relatare a ceea ce susțin părțile în dosarul DNA.

”Ulterior acestei redistribuiri” nu-și mai aduce aminte exact cînd, Bica spune a fost chemată de Florian Coldea la SRI.

Coldea i-a dat o ”informare” potrivit căreia, ”din rațiuni de securitate națională”, legate de exploatările pe care Tender le deține în Africa, ar fi bine să reanalizeze dosarul omului de afaceri. Astfel încît acesta să nu facă închisaore.

Motivul lui Coldea? Prin firma lui Tender, Prospecțiuni SA, ”urmau să se deruleze anumite contracte”. Bica nu spune mai mult. Ce contracte? Tăcere.

În schimb, șefa DIICOT pretinde că i-a explicat lui Coldea că ”dosarul e foarte bine făcut” și ”că e imposibil ca Tender să primească 3 ani cu suspendare”. La care adjunctul șefului SRI ar fi devenit ”vizibil deranjat” și a amenințat-o: ”că s-ar putea să o sfîrșesc rău că atunci cînd se discută chestiuni de stat nu am căderea necesară să aplic rațiuni de cenzură”. 

Tender are afaceri în mai multe țări africane, printre care Guineea Bissau, Gambia și Senegal.

Bica i-ar fi replicat lui Coldea că degeaba cere procurorul, pentru că judecătorul nu va fi de acord. Șeful din SRI a replicat că nu e treaba ei asta și că să-și îndeplinească partea, adică să facă actele ”la vedere”, în forma cerută. Bica lasă să se subînțeleagă faptul că restul jobului l-ar fi rezolvat judecătorii.

Mai departe, Bica nu spune explicit că s-a supus. Dar afirmă că a considerat că ceea ce i s-a cerut, și ce rezultă că a cerut mai departe procurorilor din subordinea sa!, nu avea nici un efect juridic, pentru că oricum legea nu o permitea și instanța ar fi refuzat.

Reformulînd ceea ce afirmă Bica: lasă de înțeles că s-a acoperit cu hîrtii în fața lui Coldea, acele hîrtii pe care le-a solicitat subordonaților. Dar că, în mod real, n-a intervenit în favoarea lui Tender.

Ea declară că, după această întîlnire, SRI le-a trimis celor de la DIICOT numai rapoarte ”neserioase” și că i s-a transmis de către diverse persoane că e bine să părăsească funcția, că i s-au pus microfoane în birou și că Laura Kovesi s-ar fi lăudat ”frecvent” că-i va face dosare penale.

Mai mult, ea a spus procurorilor DNA că nu i-a părut normală pretenția din alte cazuri a lui Florian Coldea ca DIICOTsă lucreze așa cum dorește SRI. După această declarație, Bica a mai spus cîteva lucruri despre SRI înrăspunsurile către jurnalista Adina Anghelescu pe 19 februarie. Iar de atunci este în arest și tace.

Ovidiu Tender a fost, conform unor dezvăluiri făcute de Evenimentul Zilei în 2008, informator al Securității. El negase în 2004 acest lucru.

În dosarul Carom, pe 16 decembrie 2014 prima instanță l-a condamnat la 11 ani și 4 luni cu executare pe Ovidiu Tender.

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Justitie, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Servicii secrete, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “TELEJUSTITIA, INCHISOAREA CA UN LAGAR DE EXTERMINARE SI PRESA DEVENITA CAINELE DE PAZA AL PUTERII

  1. Pingback: CAZUL ”SANTAJISTEI” MARIANA RARINCA. Cum arata ”JUSTITIA” parteneriatului DNA-ICCJ: AREST PREVENTIV prelungit si nejustificat, AGENTI PROVOCATORI, INTERCEPTARI TELEFONICE pentru o FAPTA INEXISTENTA. Totul pentru interesul personal al sefei Inaltei
  2. Pingback: Țara nedreptatii sistematice. JUDECATORII CARE AU ACHITAT-O PE MARIANA RARINCA CONTESTATI DE DNA. Evolutii halucinante, contorsionari morale, actiuni de intimidare. MECANISMUL DE EXECUTII PUBLICE: activisti – jurnalisti – institutii de forta
  3. Pingback: JUSTITIA “STATULUI DE DREPT” ISI DA PE FATA MECANISMELE MAFIOT-TOTALITARE. Contestatia in anulare a DNA in cazul RARINCA a fost ADMISA | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: IACOBINISMUL TICALOS SI BUCURIA JOSNICA IN FATA SUFERINTEI UMANE. Scopul mascaradei arestarilor pe modelul CIA-italian “Mani pulite” si SEMNIFICATIA REFUZULUI GRATIERII UNOR OAMENI BOLNAVI. ”Sîntem mai răi decît romanii necreștini de acu
  5. Pingback: Votam …DNA? ABOLIREA DEMOCRATIEI IN NUMELE ANTICORUPTIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare