LEGEA PIETELOR. Inca o lovitura pentru micii producatori (Video)

5-05-2015 8 minute Sublinieri


LEGEA PIETELOR GOLESTE TARABELE DE PRODUCATORI… by medialert

Legea pieţelor a golit tarabele şi îi ţine pe producători cu marfa nevândută. Oamenii se plâng că nu au reuşit să îşi schimbe vechile certificate de producător cu atestate şi carnete de comercializare pentru că primăriile au primit actele foarte târziu. 

Sunt doar câteva dintre dilemele producătorilor. Legea pieţelor, iniţiată de Ministerul Agriculturii, i-a trimis pe producători acasă în loc să îi ajute să îşi vândă marfa. Oamenii se plâng că nici acum nu au primit atestatul de producător şi certificatul de comercializare, deşi de la 1 mai nu mai au voie în pieţe fără ele. Aşa că majoritatea nu şi-au ocupat astăzi locurile de la tarabe de teama amenzilor.

Conform noilor reglementări, intrate în vigoare la 3 noiembrie 2014  producătorii sunt obligaţi să deţină un atestat de producător pe care să fie trecute informaţii despre marfa scoasă la vânzare şi un carnet de comercializare. Oamenii au avut la dispoziţie 180 de zile să obţină noile acte, dar spun că primăriile i-au încurcat.

Aşa că fiecare încearcă să se descurce cum poate. Unele primării, nu doar că nu au eliberat actele, dar au recurs la o soluţie la limita legii – au ştampilat vechile certificate. Deşi producătorii au venit cu ele în piaţă, actele nu sunt valabile, iar oamenii riscă să fie amendaţi.

Deşi noua Lege a pieţelor a stârnit un adevărat scandal şi a golit pieţele, ministrul agriculturii pare depăşit de situaţie şi dă vina pentru întârzieri pe alte insituţii ale statului.

Cei care încearcă să îşi vândă marfa deşi nu deţin un atestat de producător şi carnetul de comercializare riscă amenzi de până la 22.500 de lei.

Bătrânii care vin la piaţă cu câteva legături de ştevie în traistă sau buchete de liliac în braţe le cer autorităţilor să îi lase să vândă şi fără atestat. De astăzi a intrat în vigoare noua lege a pieţelor care îi pune pe aceeaşi balanţă şi pe marii producători, dar şi pe cei care îşi vând florile din curte. Tocmai de aceea, reprezentanţii pieţelor din România vor să rezolve problema pensionarilor printr-un amendament la actul normativ.

Ora 10. În jurul pieței Tomis III din Constanța nu se mai aude murmurul negocierii, ca de obicei. Data de 4 mai este termenul limită pentru obținerea atestatului de producător și nu toți vânzătorii l-au obținut.

Bătrânul Omer, la cei 80 de ani ai săi, a venit din Ovidiu cu ceapă, ridichi și lalele. Își ține strâns buchetul de flori împachet în ziar și ne spune că a auzit de noua lege. Totuși nu are atestat, pentru că are prea puțin pământ ca să obțină documentul.

Într-o situație dificilă este și Ion Nae din Palazu Mare. Omul ridică buchetele de liliac și le laudă frumusețea în gura mare, doar-doar va vinde mai repede și va pleca acasă.

Reprezentanții Direcției Piețe, Târguri și Oboare din Constanța spun că într-un fel se vede legea din Parlament și altfel de la tarabă.

“Atestatul de producător, după părerea mea, are o mare importanță în cazul producătorilor mari, dar nu și în cazul bătrânilor. Vom fi puși în fața unor situații de a ne întâlni poate cu bunicul nostru, care va avea trei salate și două cepe, să i le confiști si să-i dai o amendă. Trebuie respectați pentru că muncesc și nu fură”, este de părere Laurențiu Enceanu, șef control Piețe.

Oamenii spun dacă că s-ar aplica amenzi în cazul producătorilor mici care vând câteva legături de verdeață, s-ar ajunge în situații aberante ca acelea create de ANAF care a dat inițial amenzi uriașe chiar și pentru 5 lei găsiți în plus în casele de marcat. Noua lege presupune ca toți producătorii cu atestat să își noteze zilnic și ce cantitate de marfă au vândut, ca mai apoi să fie impozitați.

“Bineînțeles că ne pune în dificultate, de ani de zile mama mea vinde legume, flori… Eu, care vin cu o mentă, trei lalele și două lobode, trebuie să umblu prin nu știu câte birouri, că la noi birocrația este foarte mare. Și pentru ce, că mă duc acasă cu 20-30 de lei, dau 80 pe drum, mai dau două milioane la apă”, spune o femeie din localitatea Lumina.

Cumpărătorii au păreri diferite. Unii vor mai multă înțelegere pentru micii producători, alții cer aplicarea noii legi fără manajamente.

Reprezentanții Direcției Piețe, Târguri și Oboare din Constanța spun că, în 20 iunie, vor participa la o dezbatere națională ce vizează modificarea legii.

“După părerea mea ar trebui să amendăm legea cu mai multe aspecte. In primul rând să  extindem numărul persoanelor care vând în piețe, pentru că acum acesta este foarte restrictiv; pentru micii producători să se renunțe de tot la carnetul de comercializare și chiar la atestatul de producător. Și să se reducă cuantumul amenzilor”, spune Ion Ciobanu, director Direcția Piețe, Târguri și Oboare Constanța.

În prezent, în piețele din Constanța, doar 11 producători au atestat, 45 au făcut cereri în acest sens, 5 producători s-au transformat în comercianți și și-au deschis firmă, iar 3 au renunțat de tot să își vândă produsele.

Producătorii agricoli care vor să îşi vândă produsele obţinute în gospodăria proprie trebuie să elibereze cumpărătorilor documente asimilabile unor chitanţe. Ei sunt obligaţi să deţină şi un atestat de producător, care înlocuieşte certificatul. Cei care nu vor respecta aceste reguli riscă amenzi de până la 22.500 de lei.

Mulți dintre producătorii agricoli din Dolj, care își comercializează produsele în piețe și târguri, sunt nevoiți să încalce legea pentru că nu au atestate de producător și carnet de comerciant, din cauza primăriilor din localitățile din care vin. Unii reprezentanți ai administrațiilor locale nu au solicitat autorităților județene tipizatele necesare, fie le-au solicitat și nu au ajuns să le mai ridice de la Consiliul Județean Dolj.

Prin urmare, atestatele nu au ajuns nici la producători. Pentru eliberarea atestatului de producător comparativ cu  vechiul certificat procedura este mult mai anevoioasă, reprezentanți ai primăriei împreună cu cei ai patronatelor, sindicatelor (în localitățile în care există) sau împreună cu reprezentanți ai Camerei sau Direcției Agricole trebuie să verifice existența culturilor în teren sau a efectivului de animale, apoi să dea un aviz în baza căruia se eliberează atestatul de producător. Abia după această etapă reprezentanții primăriilor din localitățile unde au producătorii agricoli culturile merg să identifice produsele pentru care eliberează carnetul de comerciant. Atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale, patronale și sindicale din agricultură.

„În județul Dolj mai bine de jumătate din primării dețin imprimatele, adică acele atestate. Camera Agricolă dă doar avizele după ce efectuează controalele de verificare a existenței culturilor. Încă nu știm ce se va întâmpla în circa 40 de localități, dacă vom face noi aceste verificări și vom da avizele sau vor fi date de către asociațiile patronale agricole ori sindicatele agricole care s-au înscris în acest scop la primării. De ce este această situație în Dolj și mulți producători nu au intrat în posesia atestatelor începând cu 1 mai? Formularele trebuia ridicate de la Consiliul Județean Dolj, în baza unor comenzi făcute la consiliu de către primării. A fost o comandă la începutul lunii martie, cei care au făcut la timp această comandă au intrat în posesia tipizatelor, primăriile care nu au făcut comandă au rămas fără tipizate. Până la 29 aprilie s-au mai primit comenzi din teritoriu și s-a făcut a doua comandă la Imprimeria Națională. Sunt primării care nu și-au dat interesul și nu au solicitat tipizate nici până la această dată sau au solicitat un număr insuficient“, a declarat Aurel Stanciu, directorul executiv al Camerei Agricole Dolj.

Registrele Agricole, o problemă în multe localități din Dolj

Altă cauză care a dus la întârzierea eliberării acestor atestate de producător ar fi dezordinea pe care primăriile din Dolj o au în Registrele Agricole, din câte susțin reprezentanții Direcției Agricole și Dezvoltare Rurală.

„Încă de la apariția Legii nr. 145/2014 i-am avertizat pe reprezentanții administrațiilor locale despre necesitatea organizării din timp a acestei acțiuni. Unii și-au luat în mod serios rolul, alții nu prea, motiv pentru care sunt primării unde activitatea este puțin blocată, pentru că nu sunt în ordine cu Registrele Agricole. Camera Agricolă și Direcția Agricolă s-au pus de acord să ajute acolo unde este nevoie, deoarece în cuprinsul legii se prevede că pe lângă primar, patronatele, sindicatele agricole să semneze pe atestatul de comercializare. Trebuie verificată în teren existența culturilor sau a efectivelor de animale. De exemplu, noi verificăm în teren în orașul Filiași, în localitatea Ișalnița. Facem tot posibilul să îi ajutăm ca activitatea să intre pe făgașul normal. Legea prevede două etape majore verificarea în teren, apoi se eliberează un atestat de către primărie, unde sunt trecute datele producătorului, ulterior se va elibera și carnetul de comercializare. Este un lucru bun pentru că pe piețe 40% din mese sunt rezervate producătorilor agricoli. Agricultorii trebuie să știe că toate aceste proceduri sunt gratis. Atestatul se vizează semestrial de primar. Sancţiunile contravenţionale pentru lipsa atestatului, a carnetului de comercializare şi a etichetelor sunt cuprinse între 200 şi 22.500 de lei“, a explicat Ion Gavrilescu, consilier superior în cadrul Direcției Agricole și Dezvoltare Rurală Dolj.

Cale de compromis, producătorii păsuiți
să vândă fără atestat

Ieri, în Piața Centrală din Craiova, cei mai mulți producători agricoli își vindeau produsele agricole fără să dețină atestatul de agricultor și carnetul de comerciant. Oamenii recunosc că le este teamă să nu fie amendați, dar nu au nici o vină pentru că cei de la primăriile din localitățile din care vin le spun că „nu le-au venit actele“.

Este și cazul unui producător din localitatea doljeană Almăj, care are masă în piață, dar nu are atestat și nu din vina lui. Omul nu poate aștepta cu legumele, pentru că sunt o marfă perisabilă. „Nu am atestatul, pentru că nu au venit formularele la primărie, la Almăj. Am făcut toate cererile, toate demersurile și așteptăm să vină acasă, să vadă ce avem pus, să vadă marfa. Abia apoi ne eliberează atestatul de producător și carnetul. Am tot întrebat la primărie, că nu vreau să fiu amendat, dar nici cu marfa nu pot să aștept, că se strică“, a spus Dumitru Vlăduț, din comuna Almăj.

La sectorul lactate povestea se repetă. „Nu suntem în posesia atestatului de producător. De la primărie ne-au spus că nu au venit atestatele. Ne-au spus să mai trecem să ne interesăm, să vedem când vin. Eu vând brânză, lapte, caș“, a spus Margareta Derveșteanu, producător din localitatea doljeană Bârca.

Până și reprezentanții SC Piețe și Târguri Craiova SRL au ajuns la un compromis și i-au lăsat pe producători să-și comercializeze marfa, chiar dacă nu dețin atestatul de producător și carnetul de comerciant.

„Comercializarea în piețe se poate face începând cu 1 mai doar în baza atestatului de producător care înlocuiește certificatele de producător. Din păcate, prea puține primării au emis aceste atestate de producători. Noi le asigurăm mese celor care comercializează produse agricole fie în baza acestor atestate de producător, fie în baza vechilor certificate de producător care sunt vizate la zi pe întreg semestrul anului în curs, acolo unde primăriile nu le-au emis încă atestatul. La acest moment foarte puțini producători au aceste atestate. Cei mai mulți ne-au explicat că primăriile nu au aceste formulare și ca atare nu le pot pune la dispoziție. Nu cade în sarcina noastră, dar am încercat să le ușurăm viața comercianților și am luat legătura cu primăriile din județ de acum două săptămâni, pentru a grăbi eliberarea acestor atestate. Din păcate, aceste formulare nu au ajuns la primării și nu au putut nici ei să le elibereze producătorilor. Comercianții sunt păsuiți atâta timp cât sunt vizate vechile certificate, dar am înțeles că primăriile urmează să elibereze aceste atestate în cursul acestei săptămâni“, a declarat Adrian Dinu, purtătorul de cuvânt al SC Piețe și Târguri SRL.

Unii au, unii nu au

Ce au făcut sau ce nu au făcut primăriile din județul Dolj? Unele au depus toate diligențele ca producătorii să intre în timp util în posesia atestatelor de producător. Altele nu s-au grăbit să solicite Consiliului Județean Dolj numărul de atestate necesare.
„Noi avem atestatele pentru producătorii agricoli și am început să le eliberăm. Facem împreună cu cei de la Direcția Agricolă vizitele în teren, dăm avizele și întocmim documentația pentru a elibera atestatele. Acum avem în jur de 170 de solicitări. Oamenilor le este teamă să nu-și piardă mesele prin piețe și târguri, unde comercializează. Acolo unde li s-a cerut atestatul și încă nu l-am eliberat le-am dat adeverințe, ca oamenii să nu aibă probleme când sunt controlați. Am sunat chiar la conducerea unor piețe și le-am spus că suntem în curs de eliberare a documentelor, pentru ca oamenii să nu fie amendați. Am dat zece astfel de adeverințe. Urmează să dăm și carnetul de comercializare“, a precizat Ilie Gheorghe, viceprimarul orașului Filiași. Lucrurile nu stau la fel de bine în localități precum Moțăței, Maglavit sau Cetate, unde nu au ajuns atestatele.

„Le-am solicitat (atestatele) la consiliul județean și așteptăm, m-au anunțat că joi, vineri le primim. Avem vreo 12 producători agricoli, oamenilor le-a ieșit varza și au nevoie de atestate și carnete. Și localitățile vecine Maglavit, Cetate au aceleași probleme. Noi le vom da avizele, dar nu avem formularele. Este riscant pentru oameni pentru că organele de control sunt grămadă pe ei și este păcat să plătească amenzi“, a spus Constantin Enea, primarul comunei Moțăței.

„În Dolj, avem peste 50.000 de producători și estimăm că undeva în jur de 10.000 ar fi cei care comercializează produse în piețe și târguri. Pentru cei care nu au făcut până în prezent această comandă cu siguranță va fi și al treilea val de comenzi care se vor face de CJ pentru respectivele primării. Unele primării au mers pe ideea că vor prelungi certificatele de producător, trebuie să înțeleagă că aceste certificate nu mai sunt valabile, legea interzice acest lucru“.
Aurel Stanciu, directorul executiv al Camerei Agricole


Categorii

1. DIVERSE, Agricultura/ Satul romanesc, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “LEGEA PIETELOR. Inca o lovitura pentru micii producatori (Video)

  1. Pingback: OBIECTIV: LICHIDAREA CAPITALULUI ROMÂNESC. Studiu de caz: PRODUCATORII AUTOHTONI DE LAPTE SI LACTATE. Declaratiile iresponsabile si balbaielile incredibile ale MINISTRULUI AGRICULTURII. Pentru cine lucreaza si care e misiunea tehnocratilor lui Cioloş? (
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare