Astazi este Lunea Neagra a burselor? MINISTRII FINANTELOR DIN G7 AU TINUT O SEDINTA… SECRETA

8-08-2011 2 minute Sublinieri

 

Lumea economică fierbe în aşteptarea dechiderii burselor, mâine dimineaţă. Finanţiştii au numit-o deja “lunea neagră”, apocalipsa pieţelor financiare. Va fi ora adevărului, când vom afla cum este afectată economia mondială de retrogradarea ratingului de ţară al Statelor Unite. În aşteptarea deschiderii burselor, liderii marilor economii căută, zi şi noapte, soluţii pentru a tempera panica.

Miniştrii de finanţe din Germania, Franţa, Japonia, Canada, Statele Unite, Italia şi Marea Britanie, dar şi şefii bãncilor centrale vor avea o nouã rundã de discuţii peste doar câteva ore, înainte de deschiderea burselor. Este a doua în ultimele 24 de ore. Încearcă să evite ceea ce mulţi numesc deja lunea neagră. Primele semnale cã piaţa financiarã se va zgudui vin din Orientul Mijlociu.
Scãderi importante a înregistrat şi Arabia Sauditã, unde indicele Tadawul a ajuns la cel mai mic nivel de la 1 martie.  Liderii marilor economii mondiale şi-au petrecut ultimele douã zile încercând sã gãseascã soluţii.  Ţările din G20 au făcut şedinţă de strategie în această dimineaţă, căutând soluţii pentru a tempera panica, iar consiliul Băncii centrale Europene se reuneşte în aceastã seară. Au de-a face cu două ameninţări grave pentru pieţe: criza din zona euro şi scăderea ratingului de ţară al Statelor Unite.

Preşedinţia franceză a G7 şi ceilalţi membri ai acestui grup au păstrat o discreţie absolută în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în legătură cu conferinţa telefonică dedicată crizei datoriilor şi situaţiei pieţelor financiare, anunţată la sfârşitul serii de Italia, notează AFP.

Nici Palatul Elysée, nici Ministerul francez al Economiei nu au confirmat oficial existența acestei conferinţe, despre care surse din cadrul guvernului italian afirmaseră anterior că urma să se desfăşoare în jurul orei 22.00 GMT (sâmbătă, 01.00, ora României), la nivel de miniştri şi consilieri ai acestora. Colaboratorii apropiaţi ai ministrului francez de resort, François Baroin, au refuzat să facă orice comentariu. La rândul său, Preşedinţia Franţei s-a mărginit să afirme că nu este aşteptată nicio declaraţie. „Nu va fi nimic”, a menţionat o sursă de la Palatul Elysée. Aceeaşi discreţie totală a fost păstrată şi în celelalte capitale.

La Berlin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a refuzat orice comentariu: „Nu am nimic să vă spun despre asta”. Identică a fost şi poziţia Washingtonului, unde Trezoreria a spus că declaraţii pot fi luate doar de la Paris ori Bruxelles. „Din tot ce ştiu, Comisia Europeană nu participă la această conferinţă telefonică”, a subliniat un purtător de cuvânt al acestei instituții, executivul comunitar ce dispune de statutul de observator în cadrul G7, grup de țări din care fac parte SUA, Germania, Franţa, Canada, Japonia, Italia și Marea Britanie.

Sursa: Agrepres

După ce SUA şi-au pierdut ratingul de top AAA şi au retrogradat la AA+, şeful diviziei de ratinguri de ţară a Standard&Poor’s a declarat că există o posibilitate de 33% pentru o nouă altă reducere a ratingului ţării. John Chambers apreciază că acest lucru ar putea devein valabil pentru o perioadă cuprinsă între şase luni şi doi ani, relatează Reuters.

“Avem o perspectivă negativă, de la şase luni la 24 de luni. Şi dacă poziţia fiscală a SUA se deteriorează şi mai mult sau dacă blocajul politic se adânceşte, acest lucru ar putea duce la o retrogradare (a ratingului). Perspectiva indică faptul că există o probabilitate din trei pentru o retrogradare în perioada menţionată”, a afirmat Chambers.

Despre revenirea la ratingul AAA pentru SUA, Chambers crede că “ar fi nevoie de o stabilizare a datoriei ca parte a economiei şi de un eventual declin”, cât şi “de o mai mare abilitate de a ajunge la un consens la Washington decât ceea ce vedem în prezent.”
Italia si Spania trebuie sa puna rapid in aplicare masurile anti-criza anuntate la summit-ul extraordinar al Uniunii Europene din 21 iulie, se arata intr-o declaratie comuna a presedintelui francez Nicolas Sarkozy si a cancelarului german Angela Merkel, data publicitatii duminica seara. Comisia Europeana a anuntat deja ca nu are un plan de salvare pentru Spania, Italia si Cipru, cele trei tari din zona euro asupra carora se exercita o presiune tot mai mare de catre pietele financiare si agentiile de rating, iar acestea vor trebui sa incerce sa iasa din impas cu ajutorul propriilor masuri anti-criza, potrivit AFP. (…)


Categorii

1. DIVERSE, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Astazi este Lunea Neagra a burselor? MINISTRII FINANTELOR DIN G7 AU TINUT O SEDINTA… SECRETA

  1. Pingback: INCEPE FURTUNA PERFECTA: bursele scad peste tot/ EUROPA PROMITE INTERVENTII MASIVE SI SEMNIFICATIVE/ Italia si-a pierdut suveranitatea/ AVEM IN ROMANIA TOATE INGREDIENTELE UNEI CRIZE MAJORE: interviu de exceptie despre halul in care BNR si FMI au adus Rom
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare