MAREA BRITANIE pregateste o INTERVENTIE MILITARA in IRAN

3-11-2011 50 secunde Sublinieri

Marea Britanie isi pregateste submarinele pentru razboi impotriva Iranului

Armata Marii Britanii a accelerat planurile privind o potenţială intervenţie militară în Iran, în condiţiile unei îngrijorări din ce în ce mai mari privind programul de îmbogăţire a uraniului derulat de Teheran, scrie publicaţia “The Guardian”.

Ministerul britanic al Apărării crede că SUA ar putea decide să grăbească planurile privind lovituri militare asupra unor facilităţi nucleare iraniene. Oficialii britanici spun că, dacă Washingtonul decide acest lucru, va cere şi va obţine sprijinul Marii Britanii, pentru orice misiune, în ciuda unor rezerve în rândul coaliţiei de guvernare de la Londra. În anticiparea unui potenţial atac, strategii militari britanici încearcă să stabilească unde să dispună navele Marinei Regale şi submarinele echipate cu rachete de croazieră Tomahawk în lunile următoare, ca parte a unei campanii aeriene şi maritime.

Jurnaliştii de la “Guardian” au vorbit cu mai mulţi oficiali britanici ai Apărării în ultimele săptămâni, care susţin că Iranul revine în centrul îngrijorării diplomatice după revoluţia din Libia.

Ei recunosc că preşedintele american, Barack Obama, nu ar dori să pornească o nouă acţiune militară înainte de alegerile din noiembrie anul viitor. Dar au avertizat că aceste calcule s-ar putea schimba din cauza informaţiilor din ce în ce mai îngrijorătoare obţinute de serviciile secrete şi posurii din ce în ce mai beligerante a Iranului.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Iran

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “MAREA BRITANIE pregateste o INTERVENTIE MILITARA in IRAN

  1. Un nou război este pe cale să înceapă. Află pe cine vor să bombardeze americanii

    Statele Unite, Marea Britanie şi Israelul se pregătesc pentru o intervenţie militară în Iran, fiind îngrijorate de planul acestei ţări de îmbogăţire a uraniului.

    După ce comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat miercuri un nou set de sancţiuni împotriva Iranului, pentru a forţa regimul de la Teheran să-şi abandoneze programul nuclear, cotidianul britanic The Guardian a scris că Marea Britanie se grăbeşte cu planurile privind o potenţială intervenţie militară în Iran. Britanicii ar putea lansa proiectile asupra unor puncte strategice din Iran.

    Statele Unite au refuzat să comenteze “zvonurile” sau “dezbaterile” care indică dorinţa premierului israelian, Benjamin Netanyahu, de a găsi susţinere în cadrul guvernului său pentru a lovi Iranul pe calea aerului. În cadrul executivului israelian, partizanii şi opozanţii unui atac împotriva instalaţiilor nucleare iraniene se confruntă de mai multe zile, potrivit unor informaţii lăsate să ajungă la reprezentanţii mass-media. Dezbaterea îi opune pe şeful cabinetului, Benjamin Netanyahu, susţinut de ministrul apărării, Ehud Bark, şi de cel de externe, Avigdor Lieberman, – care susţin “opţiunea militară”-, restului membrilor guvernului şi responsabililor serviciilor secrete, care au în vedere sancţiuni economice pentru a exercita presiuni asupra Teheranului.

    Israelienii sunt divizaţi în legătură cu un eventual atac asupra Iranului

    Israelienii sunt divizaţi în legătură cu un eventual atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, o problemă care face obiectul unei intense dezbateri publice şi la vârf în Israel, indică rezultatul unui sondaj de opinie. Aproximativ 41% din persoanele chestionate sunt pentru o asemenea operaţiune împotriva Iranului, 39% se opun, iar 20% se abţin. De asemenea, 52% dintre israelieni au încredere în premierul Benjamin Netanyahu şi în ministrul apărării Ehud Barak, ambii susţinători fervenţi ai unei soluţii militare în dosarul nuclear iranian.

    Iranul anunţă că va dovedi cu documente că SUA “sponsorizează terorismul”

    Teheranul va da publicităţii o sută de documente care dovedesc rolul jucat de Washington în sponsorizarea activităţilor teroriste din Iran şi din întregul Orient Mijlociu, a declarat miercuri ayatollahul Ali Khamenei.

    “Avem o sută de documente de netăgăduit care descriu rolul jucat de SUA în coordonarea terorii şi a acţiunilor teroriste din Iran şi din regiune”, a declarat Khamenei, cu două zile înainte de împlinirea a 32 de ani de la ocuparea ambasadei SUA de la Teheran. “Prin publicarea acestor documente, vom dezonora SUA şi pe cei care pretind că sunt avocaţii apărării drepturilor omului şi că luptă împotriva terorismului”, a mai spus el.

    —————————————————————————–

  2. “Teheranul va da publicităţii o sută de documente care dovedesc rolul jucat de Washington în sponsorizarea activităţilor teroriste din Iran şi din întregul Orient Mijlociu, a declarat miercuri ayatollahul Ali Khamenei.”

    Chiar ca o sa-i bombardeze acum…

  3. Pingback: RUSIA crede ca ORICE ATAC ASUPRA IRANULUI ar fi o ”GRAVA EROARE”. Washington Post: un expert rus ar fi omul cheie din spatele ”ARMELOR NUCLEARE” IRANIENE
  4. Pingback: IRANUL, acuzat in raportul AIEA (ONU) ca detine capacitatea de a FABRICA ARME NUCLEARE. Presiunile pentru un nou razboi se intensifica
  5. Pingback: RAZBOI (deocamdata) RECE IN ORIENTUL MIJLOCIU: asasinate, atacuri propagandistice si contra-masuri economice - Razboi întru Cuvânt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare